Ordin de protecţie. Decizia nr. 220/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 220/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 16-03-2015 în dosarul nr. 886/233/2015
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2949
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECȚIA I CIVILĂ
Decizia civilă nr. 220/2015
Ședința publică din data de 16.03.2015
Completul constituit din:
Președinte: M. A.
Judecător: R. G. F.
Grefier: I. A. T.
Ministerul Public reprezentat de procuror I. I.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului promovat de către apelant - pârât D. G., cu domiciliul în G., ., jud. G. în contradictoriu cu intimata – reclamantă B. M. L., cu domiciliul procesual ales la C.I.A. U. M. G., în G., ., ., împotriva sentinței civile nr. 749/26.01.2015, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect „ ordin de protecție”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.03.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.03.2015, când a hotărât următoarele:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, reclamanta B. M. L. a chemat în judecată pe pârâtul D. G., solicitând instanței instituirea unui ordin de protecție, prin care pârâtul să fie obligat să păstreze cea mai mare distanță față de ea, copil și bunică, interzicerea oricărui contact inclusiv telefonic, prin corespondență etc.
În susținerea cererii, reclamanta a arătat că a avut o relație de concubinaj cu pârâtul, dar din cauza violenței acestuia, s-a mutat la mama sa împreună cu minora. Totuși, pârâtul o urmărește și o agresează, ia și înapoiază copilul când dorește, motiv pentru care a formulat plângeri la poliție și P..
Cererea nu a fost motivată în drept.
La cerere, au fost anexate în copie, comunicări, precizări în alte cauze, certificat de naștere minoră și reclamantă, carte de identitate reclamantă, certificate medico-legale, adresă P..
La data de 23.01.2015, reclamanta a depus formularul prevăzut în anexa Legii nr. 217/2003.
Legal citat, pârâtul nu a formulat întâmpinare, dar s-a prezentat la judecarea cauzei, solicitând respingerea acțiunii.
La termenul de judecată din data de 23.01.2015, reclamanta a solicitat ca pârâtul să păstreze o distanță minimă de 200 m față de ea, minoră, mama și sora sa, precum și de actuala sa locuință. A mai solicitat reclamanta obligarea pârâtului să predea armele deținute, făcând referire la cinci topoare, două săbii și un cuțit de vânătoare.
Pe parcursul judecății, s-a administrat proba cu înscrisuri, înregistrări audio transcrise și proba testimonială cu declarația martorilor Ș. M., C. L. C. și F. S..
De asemenea, instanța a solicitat relații cu privire la conflictele existente între părți de la I. G. și P. de pe lângă Judecătoria G..
Prin sentința civilă nr. 749/26.01.2015, Judecatoria Galati a admis cererea având ca obiect „ordin de protecție” formulată de reclamanta B. M. L., în contradictoriu cu pârâtul D. G. si a emis ordin de protecție împotriva pârâtului, pe o durată de 6 (șase) luni de la data pronunțării hotărârii, respectiv data de 26.01.2015, instituind următoarele măsuri: pârâtul să păstreze o distanță minimă de 200 m față de reclamantă, față de minora D. Maisa T., născută la data de 30.07.2010, precum și față de numitele B. D. E. și C. L. C.; pârâtul să păstreze o distanță minimă de 200 m față de locuința situată în G., ., .; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta; obligarea pârâtului să predea poliției toate armele deținute în sensul Legii nr. 295/2004; autoritatea părintească asupra minorei D. Maisa T. să fie exercitată exclusiv de către reclamantă; a stabilit locuința minorei la reclamantă. A dispus avansarea din fondurile Ministerului de Justiție a onorariului apărătorului din oficiu, avocat L. G., în cuantum de 200 lei. A dispus comunicarea hotararii către I. G. – Secția 2 și 5 Poliție.
Pentru a pronunta aceasta hotarare, instanța a reținut următoarele:
În fapt, din susținerile părților și ale martorilor Ș. M., C. L. C. și F. S., a rezultat că părțile au avut o relație de concubinaj, relație din care a rezultat minora D. Maisa T..
Din declarația martorei C. L. C., rezultă că aceasta a asistat la conflicte între părți și chiar dacă nu l-a văzut pe pârât lovind-o pe reclamantă, a văzut-o pe aceasta cu urme de violență (vânătăi, zgârieturi). Martora a susținut că pârâtul a amenințat-o și pe ea cu bătaia atunci când a intervenit într-un conflict pe care acesta îl avea cu reclamanta și le vorbește foarte urât ei și surorii reclamantei de câte ori are ocazia.
De asemenea, martora a susținut că deși reclamanta și minora locuiesc la ea din mai 2014, pârâtul o suna permanent și îi cerea să iasă în fața scării, ocazie cu care izbucneau certuri. Mai mult, în decembrie 2014, pârâtul a venit și a luat minora cu forța și a înapoiat-o abia după C. timp în care nu i-a permis reclamantei să o vadă. A mai susținut martora că pe data de 26 decembrie, pârâtul a luat-o cu forța și pe reclamantă (care coborâse în pulover în fața scării pentru ca acesta să poată vedea minora) și a dus-o la munte, iar pe data de 01.01.2015, a provocat o ceartă în casa martorei, ocazie cu care a jignit familia și l-a amenințat pe fratele acesteia.
Susținerile martorei au fost confirmate și prin transcrierea convorbirilor dintre părți (necontestate de către pârât), din care se poate observa un permanent limbaj indecent și chiar agresiv al pârâtului față de reclamantă și minoră, cu referiri și la restul familiei reclamantei. În plus, pârâtul nu contestă (iar uneori chiar recunoaște expres) unele comportamente abuzive imputate de către reclamantă, de exemplu: „indiferent cum m-a comportat e copilul meu…am voie să o înjur și să o scuip. Ai înțeles? Eu nu am voie, am dreptul legal etc”, „Da și tu acum ce trebuia să faci, să te plângi pe la avocați?” (atunci când reclamanta îl acuză că a lovit-o), refuz de a o lăsa pe reclamantă să vadă minora când era la tată („gata nu-mi pune tu mie condiții etc”, „nu, eu vreau să te las să stai cu ea la mine în mașină”, „G., pot să o iau în brațe?” – răspuns „Nu, nu ai voie”, „să moară copiii mei dacă te mai bat sau mai dau vreo palmă în tine sau vreun pumn, sau te mai bat de acum încolo”, „și ce dacă te-am tras de păr”, amenințări („eu am o educație mai nomadă și fac moarte de om”).
De altfel, din analiza acelorași discuții transcrise, se poate constata o preocupare constantă a pârâtului în ceea ce privește viața personală a reclamantei (cerându-i-se să recunoască dacă are o altă relație, să jure că nu există o altă persoană etc.) și chiar o insistență în continuarea relației de concubinaj, ce îmbracă forma unei hărțuiri.
În aceste condiții, văzând și declarația martorei C. L. C. și certificatele medico-legale depuse la filele 9-10 dosar fond, instanța si-a format convingerea că reclamanta a fost victima unor violențe fizice și psihice din partea pârâtului.
Astfel, instanța a înlăturat declarațiile martorilor Ș. M. și F. S., apreciind că împrejurarea că martorii nu ar fi asistat niciodată la conflicte între părți nu exclude posibilitatea ca aceste incidente să fi avut loc în alte ocazii. În plus, instanța a apreciat că declarațiile martorilor menționați prezintă și o anumită notă subiectivă prin perspectiva relației de prietenie cu pârâtul; în concret, din analiza transcrierii convorbirilor dintre părți, se poate observa în mod facil că pârâtul nu apare ca o persoană calmă, sociabilă, care încearcă să aplaneze conflictele astfel cum a fost prezentat de martorul Ș. M. (limbajul acestuia fiind în mod constant unul injurios și agresiv).
Prin urmare, instanța si-a format convingerea că pârâtul a avut o conduită violentă în familie, conduită constantă, de natură să inducă o stare de temere reclamantei, familiei acesteia și chiar copilului minor, care a fost îndepărtat cu forța de mamă și expus unui comportament și limbaj agresiv din partea pârâtului (care a scuipat-o și o înjură constant).
În drept, art. 2 din Legea nr. 217/2003 definește noțiunea de „violență în familie” ca fiind „orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru al familiei împotriva unui alt membru al aceleiași familii, care provoacă sau poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu aceste acte, constrângerea sau privarea arbitrară de libertate”.
Violența în familie se poate manifesta sub mai multe forme, respectiv violența verbală, violența psihologică, violența fizică, violența sexuală, violența economică, violența socială, violența spirituală (art. 21 din actul legislativ anterior enunțat).
Ca urmare, potrivit art. 26 din lege, „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri - obligații sau interdicții:
a) evacuarea temporară a agresorului din locuința familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
b) reintegrarea victimei și, după caz, a copiilor, în locuința familiei;
c) limitarea dreptului de folosință al agresorului numai asupra unei părți a locuinței comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
d) obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate;
e) interdicția pentru agresor de a se deplasa în anumite localități sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează sau le vizitează periodic;
f) interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima;
g) obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute;
h) încredințarea copiilor minori sau stabilirea reședinței acestora”.
Analizând cererea formulată prin prisma textelor de lege menționate, instanța a apreciat-o ca întemeiată, în condițiile în care a constatat că reclamanta a fost victima violenței fizice și psihice din partea pârâtului, violențe care au fost de natură să afecteze și copilul minor și chiar familia reclamantei.
Prin urmare, în scopul înlăturării oricărui risc și pentru detensionarea relațiilor de familie, instanța a apreciat că se impune luarea unor măsuri de protecție, constând în obligarea pârâtului să păstreze o distanță minimă de 200 m față de reclamantă, mama și sora acesteia, minoră și locuința actuală a reclamantei.
În plus, a interzis pârâtului orice contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta.
De asemenea, având în vedere că atitudinea pârâtului a determinat obligarea acestuia la păstrarea unei distanțe minime de 200 m față de reclamantă și minoră, instanța a apreciat oportun ca pentru aceeași perioadă de 6 luni, autoritatea părintească asupra minorei D. Maisa T. să fie exercitată exclusiv de către reclamantă. În consecință, pentru aceeași perioadă, a stabilit locuința minorei la reclamantă.
În ceea ce privește obligarea pârâtului să predea armele deținute, instanța a constat că din declarația martorei C. L. C., a rezultat că l-a văzut pe pârât purtând un cuțit în buzunar cu ocazia unei vizite în casa părților, iar din relațiile comunicate de I. G. Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (fila 62), a rezultat că pârâtul a fost posesorul legal al unui pistol de autoapărare cu proiectil din cauciuc, drept anulat ca urmare a săvârșirii unor contravenții.
În aceste condiții, instanța a apreciat că se conturează indicii suficiente în sensul că pârâtul ar putea deține și în prezent anumite arme în sensul Legii nr. 295/2004, motiv pentru care l-a obligat la predarea acestora către organele de poliție.
În referire la durata ordinului de protecție, instanța a apreciat că se impune luarea măsurilor pe perioada maximă prevăzută de lege, respectiv 6 luni, având în vedere faptul că violențele exercitate de către acesta au indus o stare de teamă serioasă reclamantei și familiei acesteia.
Având în vedere faptul că pârâtul a beneficiat pe parcursul procesului de asistență juridică din oficiu, instanța a dispus ca onorariului acestuia, în sumă de 200 lei, să fie avansat din fondurile Ministerului de Justiție.
În temeiul dispozițiilor art. 277 din Legea nr. 213/2003, instanța a dispus comunicarea hotărârii către I. G. – Secția 2 și 5 Poliție.
Impotriva acestei hotarari a formulat apel paratul D. G., aratand ca instanta de fond a audiat ca martor pe mama reclamantei, in conditiile in care s-a dispus pastrarea unei distante minime si fata de aceasta. Astfel, declaratia acestei martore nu trebuia luata de catre instanta de fond sau macar nu trebuia sa se tina seama de ea.
De asemenea, paratul arata ca nu exista o stare de pericol, asa cum a afirmat reclamanta, atat timp cat partile si copilul lor minor au petrecut sarbatorile de iarna impreuna, la munte si nu au existat discutii de nici un fel intre parti.
Ulterior, la primul termen de judecata din apel, paratul a mai aratat ca instanta de fond, in mod gresit a stabilit ca paratul sa pastreze o distanta minoma si fata de mama si sora reclamantei in conditiile in care acestea nu au formulat cerere pentru emiterea unui ordin de protectie. Mai arata paratul ca instanta de fond nici nu a motivat acesta interdictie, de a pastra o distanta fata de sora si mama reclamantei.
De asemenea paratul arata ca transcrierile convorbirilor telefonice nu i-au fost comunicate in mod legal si procedural. Arata ca inregistrarile depuse la dosar nu au fost certificate de vreo institutie abilitata in acest sens si nici nu a fost verificata veridicitatea acestor inregistrari.
Arata paratul ca nu exista nici un motiv pentru care a fost obligat sa pastreze o distanta minoma si fata de minora, ca nu s-a comportat niciodata violent fata de fiica sa si ca dispozitia instantei in acest sens este nelegala.
Mai arata ca in mod gresit instanta a dispus sa predea „armele” pe care le-ar detine catre organele de politie, in conditiile in care nu detine nicio arma.
Legal citata, reclamanta a formulat intampinare prin care a invocat exceptia tardivitatii formularii apelului iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acestuia ca nefondat. Arata ca instanta de fond a tinut cont de starea de pericol in care se afla atat reclamanta cat si membrii de familie si ca de fapt paratul nici nu doreste sa isi vada copilul ci urmareste sa reia convietuirea cu reclamanta.
La termenul din data de 13.03.2015, intimata-reclamanta a renuntat la exceptia tardivitatii apelului.
Analizand actele si lucrarile dosarului prin prisma motivelor de apel, tribunalul constata urmatoarele:
In ceea ce priveste audierea martorei C. L. C., mama reclamantei, tribunalul apreciaza ca intradevar ar fi fost indicat ca instanta de fond sa nu o audieze, motivat nu de faptul ca este mama reclamantei sau ca s-ar afla in dusmanie cu paratul, ci pentru ca reclamanta a cerut ca paratul sa pastreze o distanta minioma si fata de mama sa. Insa atat timp cat declaratiile martorei se coroboreaza atat cu inscrisurile depuse la dosar cat si cu inregistrarile convorbirilor telefonice dintre parti, aceasta declaratie constituie, daca nu neaparat o proba, atunci macar un indiciu pentru starea lucrurilor dintre parti.
Tribunalul constata ca la formarea opiniei instantei de fond au stat in primul rand certificatele medico-legale depuse la dosarul cauzei, faptul ca paratul este cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de loviri sau alte violente fata de reclamanta si inregistrarile convorbirilor telefonice dintre parat si reclamanta.
F. de aceste inregistrari, tribunalul apreciaza ca pot fi luate in considerare. Paratul nu a inteles sa le conteste in fata instantei de fond ci doar in apel a aratat ca aceste nu sunt certificate de o institutie abilitata, fara insa sa se inscrie in fals fata de acestea. Tribunalul apreciaza ca aceste inregistrari au fost obtinute in mod legal de catre reclamanta, atat timp cat aceasta a inregistrat convorbirile sale cu paratul si nu convorbiri ale paratului cu terte persoane. Or, atat timp cat reclamanta a inregistrat convorbirile sale personale, aceste inregistrari pot fi folosite ca mijloc de proba.
Tribunalul apreciaza ca instanta de fond, in mod corect a inlaturat depozitiile martorilor propusi de parat, acestia nefiind martori la vreun act de violenta, insa acest lucru nu exclude existenta acestor acte, asa cum corect a retinut si instanta de fond. Cei doi martori chiar se contrazic in declaratii in ceea ce priveste relatia partilor, unul din martori declarand ca partile sunt inca impreuna iar celalalt ca partile s-au despartit si nu mai locuiesc impreuna.
In ceea ce priveste faptul ca instanta de fond a dispus ca paratul ,sa pastreze o distanta minoma si fata de mama si sora reclamantei, tribunalul nu poate primi apararea paratului potrivit careia instanta de fond nu putea dispune o asemenea masura pentru cale doua nu au formulat o cerere in acest sens. Astfel, potrivit art. 26 lit. d din Legea nr. 217/2003, instanta poate obliga agresorul la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de copiii acesteia sau față de alte rude ale acesteia ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate. In consecinta nu era necesar ca mama si sora reclamantei sa faca o cerere separata, reclamanta putand solicita instantei luarea respectivei masuri si pentru rude ale sale.
In ceea ce priveste motivarea luarii masurii ca paratul sa pastreze o distanta minoma fata de mama, sora si fiica reclamantei, tribunalul apreciaza ca instanta de fond a aratat de ce a dispus o asemenea masura, paratul fiind violent verbal fata de acestea si proferand amenintari la adresa acestora. In ceea ce priveste minora, tribunalul apreciaza ca instanta de fond in mod corect a dispus ca autoritatea parintesca pe durata ordinului sa fie exercitata de catre reclamanta si pe cale de consecinta a dispus si ca domiciliul minorei sa fie la reclamanta. Din inregistrarile convorbirilor dintre parti rezulta ca atitudinea paratului fata de copilul sau este una neconforma cu o atitudine normala a unui tata fata de fiica sa, acesta folosind expresii absolut aberante si incalificabile.
Tribunalul constata ca din tot materialul probator administrat in cauza, reiese in mod indubitabil ca paratul a avut o atitudine violenta, atat fizica cat si psihica fata de reclamanta si o atitudine violenta psihic fata de mama, sora si fiica reclamantei. Faptul ca paratul nu intelege ca exista si o atitudine violenta psihic, ca modul sau de comportament este unul care induce o stare de pericol psihic si social, nu inseamna ca acesta stare de pericol nu exista si ca nu trebuie combatuta.
F. de aceste considerente, tribunalul apreciaza ca instanta de fond a pronuntat o hotarare legala si temeinica si pe cale de consecinta urmeaza sa respinga apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul promovat de către apelant - pârât D. G., cu domiciliul în G., ., jud. G. în contradictoriu cu intimata – reclamantă B. M. L., cu domiciliul procesual ales la C.I.A. U. M. G., în G., ., ., împotriva sentinței civile nr. 749/26.01.2015, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, având ca obiect „ ordin de protecție”, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
M. A. R. G. F. I. A. T.
Red. R.G.F./Tehnored. I.A.T./ 5 ex./ 23.03.2015.
Jud. fond. M.K
.>
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Încheierea nr. 29/2015.... | Pensie întreţinere. Decizia nr. 497/2015. Tribunalul GALAŢI → |
|---|
