Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 12-08-2015, Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 12-08-2015 în dosarul nr. 25930/233/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIA CIVILĂ NR.577/2015
Ședința publică de la 12 August 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE - D. G. N.
Judecător - A. P.
Grefier - V. Ț.
Pe rol fiind judecarea cererii de repunere pe rol a apelului declarat de către apelantul-pârât G. M., împotriva sentinței civile nr. 1883/16.02.2015 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă L. C., având ca obiect „ordonanță președințială - reintegrare în spațiu”.
La apelul nominal făcut în ședința publică, la prima strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Instanța, în temeiul art. 104 alin. 13 din R.O.I. al instanțelor judecătorești, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților să se prezinte.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, conform art. 104 alin.10 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, care învederează instanței că dosarul se află la termenul de discutare a cererii de repunere pe rol, apelantul a depus taxa judiciară de timbru de 10 lei și a fost solicitată judecarea cauzei în lipsă, după care;
Instanța, având în vedere legala timbrare a cererii de repunere pe rol, încuviințează cererea de repunere pe rol și acordă termen de judecată azi, 12.08.2015, cu părțile legal citate.
Instanța, având în vedere că se solicită judecarea cauzei în lipsă, în temeiul dispozițiilor art. 394 NCPC, reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrată la data de 22.12.2014, sub dosar nr._, pe rolul Judecătoriei G., reclamanta L. C. a chemat în judecată pe pârâtul G. M., solicitând instanței, pe calea ordonanței președințiale, să dispună reintegrarea sa în spațiul de locuit situat în G., ., ., jud. G.. Reclamanta a solicitat și plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că părțile au fost căsătorie, divorțând prin sentința civilă nr. 1760/24.02.2012 a Judecătoriei G., iar în timpul căsătoriei au dobândit ca bun comun imobilul apartament de 2 camere situat în G., ., ..
A susținut reclamanta că, după desfacerea căsătoriei, relațiile dintre părți au devenit tot mai tensionate, în iunie 2012 fiind nevoită să își caute o altă locuință. Astfel, a locuit în mai multe locuri, în gazdă, însă toate obiectele sale au rămas în locuința comună foștilor soți, exceptând hainele și obiectele de uz personal. A mai arătat reclamanta că la data de 22.07.2013 părțile au întocmit un proces-verbal prin care au fost inventariate toate bunurile comune din domiciliu, însă după aceea reclamanta nu a mai avut acces în apartament, pârâtul începând să folosească o a doua yală a ușii de acces, la care pârâta nu mai deținea cheie.
A învederat reclamanta și că situația sa financiară s-a deteriorat și că nu mai poate susține plata unei chirii, astfel că dorește să revină în apartamentul proprietate comună, însă pârâtul îi restricționează acest drept, inclusiv dreptul la propria corespondență, prin schimbarea lacătului de la cutia poștală.
Reclamanta a argumentat caracterul grabnic și provizoriu al măsurii solicitate, arătând că gazda i-a solicitat eliberarea spațiului, învederând și că a introdus cerere de partaj voluntar, judecătoresc.
În drept au fost invocate prevederile art. 555-556 C.civ. și ale art. 996 C.proc.civ.
Cererea de chemare în judecată a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 20 lei, conform prevederilor art. 6 alin. 4 din OUG nr. 80/2013 (fila 2 d.f.).
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca nefondată, arătând că în fapt, încă dinaintea desfacerii căsătoriei, reclamanta a părăsit, de bună-voie domiciliul comun, implicându-se într-o altă relație.
A arătat pârâtul că prin înțelegerea și procesul-verbal încheiate în 2013, părțile au convenit ca niciun bun să nu fie înstrăinat din imobil înainte de efectuarea partajului judecătoresc și că reclamanta va putea pătrunde în imobil, ori de câte ori va dori.
A susținut pârâtul că acțiunea reclamantei este inadmisibilă în condițiile în care nu s-a făcut dovada existenței unei cauze care să justifice luarea unor măsuri vremelnice.
A mai invocat pârâtul și lipsa de interes a acțiunii, în condițiile în care pârâtul nu a schimbat încuietorile la ușa locuinței, ci motivul pentru care reclamanta nu poate pătrunde în locuință îl reprezintă pierderea cheilor.
A mai susținut pârâtul că reclamanta solicită numai acordarea de drepturi în calitate de proprietar, dar nu își asumă sau execută nicio obligație, cum ar fi cele de plată a cheltuielilor legate de administrarea apartamentului, întreținere, impozit. Pârâtul a solicitat la rândul său cheltuieli de judecată.
La primul termen de judecată, reclamanta a făcut dovada introducerii unei acțiuni având ca obiect partaj bunuri comune, înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub dosar nr._ (fila 27 d.f.).
La termenul de judecată din data de 30.01.2015, instanța a calificat susținerile pârâtului privitoare la inadmisibilitatea acțiunii ca apărări pe fondul cauzei și a unit cu fondul excepția lipsei de interes invocată prin întâmpinare. Totodată, instanța a acordat, la cererea părților un termen pentru soluționarea amiabilă a cauzei.
Pe parcursul judecății, s-au administrat proba cu înscrisuri și proba testimonială, declarația martorului N. Neguța Nausica fiind consemnată și atașată la f. 50 din dosarul cauzei.
P. sentința civilă nr. 1883/16.02.2015, Judecătoria G. a respins ca neîntemeiată excepția lipsei de interes invocată de pârât prin întâmpinare și a admis acțiunea, dispunând reintegrarea reclamantei în imobilul situat în G., ., .. A fost obligat pârâtul la plata sumei de 320 lei către reclamantă, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru și onorariu apărător.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanța a reținut și s-a raportat la o altă situație de fapt, respectiv cea prezentată prin cererea înregistrată sub nr._/233/2012 pe rolul Judecătoriei G., prin reclamanta Nestian C. D. a chemat în judecată pe pârâtul Nestian N., solicitând instanței să dispună reintegrarea sa în spațiul de locuit situat în G., ..8, ..
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul M. G., apreciind-o netemeinică și nelegală.
Apelantul a învederat că acțiunea fostei soții a fost promovată fără interes, fiind doar încercare de tachinare, întrucât fosta soție deținea cheile pe care a pretins că nu le are, a declarat primei instanțe că a intrat în locuință, fără a fi împiedicată, astfel încât susținerile acesteia din cererea de chemare în judecată nu corespund realității.
Apelantul a solicitat modificarea în tot a sentinței apelate în sensul respingerii acțiunii ca lipsită de interes și obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
În drept au fost invocate disp. art. 999 C.pr.civ.
Apelul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru de 20 lei.
Intimata L. C. a depus întâmpinare, solicitând respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
A învederat că în fața primei instanțe, fostul soț a fost de acord doar ca ea să viziteze imobilul, cu acordul său prealabil, că la solicitarea instanței i s-au predat cheile apartamentului, dar fostul soț a solicitat să existe o hotărâre judecătorească prin care să i se permită accesul în imobil.
A mai precizat că atât timp cât fostul soț refuză să o primească în locuință fără o hotărâre judecătorească, excepția lipsei de interes invocată de acesta nu este întemeiată.
Judecata a fost suspendată în temeiul art. 411 alin.1 pct. 2 C.pr.civ., prin încheierea din 24.06.2015, iar la cererea apelantului, a dispus repunerea cauzei pe rol la termenul de judecată din 12.08.2015.
P. cererea primită la dosar în data de 07.08.2015, intimata a solicitat judecata cauzei și în lipsă.
Analizând sentința apelată prin prisma motivelor de apel, dar ținând seama și de prevederile art. 477 C.pr.civ., Tribunalul constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
În primul rând, instanța de apel constată că există o contradicție între considerentele și dispozitivul sentinței apelante, considerentele referindu-se la o altă speță decât cea dedusă în judecății. Or, considerentele trebuie să explice dispozitivul, astfel încât, neputându-se ști care au fost motivele pentru care prima instanță a adoptat soluția redată în dispozitiv, instanța de apel apreciază ca prima instanță nu a cercetat fondul cererii, impunându-se anularea sentinței apelate și evocarea fondului, conform art. 480 alin.3 C.pr.civ.
În al doilea rând, doar sentința civilă fiind lovită de nulitate, celelalte acte procesuale ale primei instanțe vor fi menținute, instanța de apel urmând să se pronunțe pe baza probatoriului administrat de prima instanță și ținând seama de actele procesuale efectuate în fața acesteia. Astfel, cât timp nu a fost desființată încheierea din 30.01.2015, prin care, printre altele, s-a luat act de renunțarea pârâtului la invocarea excepției inadmisibilității acțiunii, instanța de apel nu se va pronunța din nou asupra acestei excepții.
Evocând fondul, din probatoriul administrat, instanța de apel reține următoarele:
În fapt, reclamanta L. (fostă G.) C. și pârâtul G. M. sunt coproprietari asupra imobilul apartament situat în G., ., ., . rezultă din contractul de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._/1992 (fila 49 d.f.).
La data de 10.04.2012, căsătoria părților a fost desfăcută în mod irevocabil, prin sentința civilă nr. 1760 din 24.02.2012 pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._ (filele 8-9 d.f.).
Până în prezent, părțile nu au procedat la efectuarea partajului bunurilor comune, o astfel de cerere, promovată de reclamanta L. C., fiind în prezent pe rolul Judecătoriei G., înregistrată sub nr._ (fila 27 d.f.).
La data de 22.07.2013 părțile au procedat la inventarierea bunurilor mobile proprietate comună, convenind și ca reclamanta să aibă acces în locuință, neînsoțită, dar numai în prezența pârâtului (fila 29 d.f.).
Din susținerile ambelor părți, precum și din răspunsurile părților și declarația martorei N. Neguța Nausica (fila 50 d.f.), a rezultat că din anul 2012, reclamanta locuiește în fapt cu chirie, în timp ce pârâtul locuiește în fostul domiciliu comun.
Pârâtul a pus la dispoziție reclamantei cheile de acces în locuință și la cutia poștală, iar reclamanta a pătruns în locuință la data de 11.02.2015, astfel cum reiese din procesele verbale încheiate de părți la data de 30.01.2015 și respectiv 11.02.2015 (filele 55-56 d.f.).
Interpelat de prima instanță la ultimul termen de judecată, pârâtul a învederat, în esență, că reclamanta poate reveni să locuiască în locuința comună numai singură și după pronunțarea hotărârii judecătorești de către instanță, el nefiind de acord ca reclamanta să revină la domiciliu cât timp aceasta este implicată într-o relație extraconjugală.
Conform prevederilor art. 248 C.proc.civ., instanța va analiza și soluționa cu prioritate excepția lipsei de interes invocată în cauză de pârât, prin întâmpinare.
Potrivit art. 32 alin. 1 C.proc.civ., interesul reprezintă o condiție esențială pentru exercitarea unei acțiuni judecătorești, o cerere putând fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia are capacitate și calitate procesuală, formulează o pretenție și justifică un interes.
Astfel, instanța constată că prin acțiunea formulată de reclamantă, aceasta a exercitat o acțiune specială, determinată de faptul că fostul soț, coproprietar al apartamentului, deținea singur cheia uneia dintre încuietorile ușii de acces în apartament și îi condiționa accesul de pronunțarea unei hotărâri judecătorești. Astfel, apreciază instanța că reclamanta justifică în cauză un interes determinat, legitim, personal, născut și actual, urmând să respingă excepția invocată de pârât ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, conform dispozițiilor art. 996 alin. 1 C.proc.civ., instanța de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparența de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente și care nu s-ar putea repara, precum și pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.
Textul art. 996 C.proc.civ. stabilește astfel condițiile cumulative de admisibilitate a cererii de ordonanță președințială, respectiv urgența, caracterul vremelnic al măsurii solicitate, neprejudecarea fondului și aparența de drept.
Instanța constată că, în cauza de față, aceste condiții nu sunt îndeplinite în mod cumulativ.
Astfel, instanța apreciază că împiedicarea și lipsa accesului reclamantei în locuința al cărei coproprietar este poate constitui un abuz și încălca dreptul de coproprietate al reclamantei, drept garantat și ocrotit prin prevederile art. 44 din Constituție. Pe de altă parte, instanța are în vedere și faptul că, indiferent de împrejurările părăsirii locuinței de către reclamantă, aceasta justifică un drept locativ propriu în temeiul dreptului său de coproprietate ce rezultă din contractul de vânzare cu plata în rate nr._/1992.
De asemenea, instanța apreciază că poziția pârâtului care condiționează accesul reclamantei în locuință de existența hotărârii judecătorești și alte aspecte ce țin de viața personală a reclamantei sunt nejustificate și pot îmbrăca caracter abuziv, pârâtul nejustificând vreun drept de a refuza sau îngrădi reclamantei exercitarea folosinței imobilului.
Totodată, măsura a fost solicitată până la finalizarea partajului imobilului, astfel încât instanța constată că trei din cele patru condiții anterior enumerate sunt îndeplinite (caracterul vremelnic al măsurii solicitate, neprejudecarea fondului și aparența de drept).
Singura condiție care nu a fost probată de reclamantă și care face ca cererea sa să fie respinsă este urgența.
Astfel, la aproape trei ani de la pronunțarea divorțului, timp în care părțile nu au avut inițiativa partajării bunurilor comune, reclamanta a solicitat să fie reintegrată în fostul domiciliu comun, întrucât persoana unde locuiește în gazdă i-ar fi pus în vedere să plece, iar veniturile sale au scăzut astfel încât nu ar putea închiria o locuință, fără însă a proba aspectele învederate (martorul N. Neguța Nausica a declarat că știa despre situația locativă a reclamantei din spusele acesteia, iar reclamanta nu a indicat unde locuiește, dacă are contract de închiriere, pe ce perioadă și nu depus vreo notificare din partea proprietarului).
Instanța de apel apreciază că deși aparența dreptului este în favoarea reclamantei, care este coproprietar asupra locuinței unde a solicitat să fie reintegrată, totuși pentru ca o asemenea cerere să fie admisă pe calea ordonanței președințiale, reclamanta trebuia să probeze urgența care a făcut-o să apeleze la această procedură specială în loc să formuleze o acțiune de drept comun.
În concluzie, față de cele de mai sus, instanța urmează să respingă acțiunea formulată pe calea ordonanței președințiale ca nefondată.
În ceea ce privește capătul de cerere privind plata cheltuielilor de judecata, instanța reține că potrivit art. 453 alin.1 C.proc.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecată, ca o sancțiune a culpei procesuale a acesteia.
În speță, pârâtul a solicitat în fața primei instanțe obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, cerere reiterată și în apel, și a probat că a efectuat următoarele cheltuieli: onorariu avocat pentru judecata în prima instanță – 700 lei (chitanțe depuse la filele 53-54 d.f.) și taxă judiciară de timbru aferentă apelului – 20 lei (fila 16 dosar apel). Pe cale de consecință, va fi obligată apelanta-reclamantă, ca parte căzută în pretenții, la plata sumei de 720 lei către intimatul-pârât cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță și în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul declarat de apelantul-pârât G. M. cu domiciliul ales în G., ., ., jud.G. în contradictoriu cu intimata-reclamantă L. C. cu domiciliul ales în G., ., ., jud.G., împotriva sentinței civile nr. 1883/16.02.2015, pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._, pe care o anulează și evocând fondul:
Respinge ca neîntemeiată excepția lipsei de interes invocată de pârâtul G. M..
Respinge ca nefondată acțiunea având ca obiect „reintegrare în spațiu”, formulată pe calea ordonanței președințiale de reclamanta L. C. în contradictoriu cu pârâtul G. M..
Obligă pe intimata-reclamantă să plătească apelantului-pârât suma de 720 lei cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în primă instanță și în apel.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 12.08.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. G. N. A. P. V. Ț.
Red.D.G.N./tehnored.V.Ț
4ex/18.08.2015
Jud.Fond-A.M.M.
| ← Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 889/2015.... | Exequator. Recunoaștere înscris / hotărâre străină.... → |
|---|
