Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 70/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 70/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 70/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIE CIVILĂ NR.70
Ședința publică din 16.02.2015
Completul compus din:
Președinte: A. P.
Judecător: R. N.
Judecător: N. D. B.
Grefier: A. D.
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta S. A. cu domiciliul in Galati . . . împotriva sentinței civile nr.4333/2014 pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul A. S. P., cu domiciliul in Eforie Nord ..20A jud.C., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 10.02.2015, fiind consemnate în încheierea din aceeași zi, când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea la data de 16.02.2015.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, reclamanta A. S. A. a chemat în judecată pe pârâtul A. S. P., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța, să constate că în timpul căsătoriei, a cumpărat împreună cu pârâtul apartamentul situat în G., ., . solicitat recunoașterea unei cote de 100% în favoarea sa și atribuirea bunului, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamanta a precizat că s-a căsătorit cu pârâtul în anul 1986, locuind împreună cu părinții săi într-un imobil care a fost donat statului, iar în urma donației, a primit imobilul în litigiu.
Reclamanta a susținut că potrivit contractului de donație autentificat sub nr._/08.10.1991 la notariatul de Stat G., părinții săi i-au donat suma de 200.000 lei pentru cumpărarea apartamentului.
A mai precizat reclamanta că potrivit contractului de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._/04.12.1991 încheiat cu . suma donată, a achitat avansul de 150.093 lei pentru locuință, iar prin actul de donație autentificat sub nr.156/08.10.1993, părinții săi i-au donat și suma de 250.000 lei pentru achitarea integrală a apartamentului, motiv pentru care apreciază că are o cotă de contribuție de 100% la dobândirea acestuia.
Cererea nu a fost motivată în drept și s-a solicitat proba cu acte, interogatoriu, martori.
La cerere, au fost anexate în copie, contract de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._/04.12.1991 încheiat cu . de donație autentificat sub nr._/08.10.1991 încheiat la Notariatul de Stat G., actul de donație autentificat sub nr.156/08.10.1993 încheiat la Notariatul de Stat G. (filele 3-5 dosar).
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a contestat cota exclusivă pretinsă de reclamantă și a solicitat recunoașterea unor cote egale, atribuirea imobilului către reclamantă și obligarea sa la plata unei sulte, arătând că mama reclamantei nu avea posibilitatea de a face acele donații.
Întâmpinarea a fost calificată drept cerere reconvențională și s-a pus în vedere pârâtului să achite o taxă de timbru de 3489,5 lei și timbru judiciar de 5 lei.
La termenul de judecată din data de 16.05.2013, instanța a admis excepția netimbrării cererii reconvenționale, cu consecința anulării acesteia.
Din oficiu, s-a dispus emiterea unei adrese către OCPI G., care a comunicat că imobilul partajabil nu figurează înscris în cartea funciară și a depus un certificat de sarcini (filele 108-109).
În cauză, s-a administrat proba cu înscrisuri, interogatoriu și declarația martorei D. S..
Prin încheierea de admitere în principiu din data de 10.12.2013, instanța a admis în principiu și în parte cererea și a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, cu o contribuție de 75% reclamanta și 25% pârâtul, imobilul situat în G., ., .> Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, în fapt, părțile s-au căsătorit la data de 22.02.1986 și au divorțat prin ..10.2012 pronunțată de Judecătoria G. în Dosar nr._ (fila 23 dosar).
În timpul căsătoriei, părțile au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului situat în G., ., . de vânzare-cumpărare cu plata în rate nr._/04.12.1991 încheiat cu . 3 dosar).
În drept, s-a reținut că, potrivit art.30-31 din Codul Familiei, bunurile dobândite în timpul căsătoriei, de oricare dintre soți, sunt, de la data dobândirii lor, bunuri comune ale soților, iar calitatea de bun comun nu trebuie să fie dovedită.
În aplicarea acestor dispoziții legale în cauză, instanța a constatat că imobilul apartament situat în G., ., . este bun comun al soților, fiind dobândit în timpul căsătoriei.
În ceea ce privește stabilirea cotelor de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune, câtă vreme legea nu instituie criterii exprese de determinare a cotelor, instanța de judecată a reținut că este chemată să aprecieze asupra acestora, în funcție de contribuția efectivă a codevălmașilor la dobândirea bunurilor ce formează comunitatea matrimonială.
Analizând ansamblul probatoriului administrat în cauză, instanța a reținut că soții au avut contribuții diferențiate la dobândirea bunurilor comune, impunându-se recunoașterea unei cote de 75% în favoarea reclamantei și respectiv 25% în favoarea pârâtului.
În concret, instanța a avut în vedere faptul că potrivit actului de donație autentificat sub nr._/08.10.1991 și nr.156/08.10.1993 încheiate la Notariatul de Stat G. (filele 4-5 dosar), reclamanta a primit două donații din partea mamei sale, S. M., în valoare de 100.000 lei și respectiv 250.000 lei.
Deși în cuprinsul întâmpinării, pârâtul a contestat aceste donații, arătând că mama reclamantei nu avea mijloace financiare și actele au fost menite doar să o protejeze pe reclamantă, instanța a constatat că, la dosarul cauzei, au fost depuse librete CEC(filele 112-125), pe numele mamei reclamantei, S. M., care confirmă împrejurarea că aceasta a avut depozite bănești.
Mai mult, din chitanța nr._/21.10.1991, rezultă că reclamanta a achitat un avans de_ lei pentru imobil, iar potrivit chitanței nr._/25.10.1993, reclamanta a achitat suma de_ lei – rate în avans pentru imobil, ambele date fiind foarte apropiate de momentul primirii celor două donații (08.10.1991 și 08.10.1993), ceea ce, în opinia instanței, conferă credibilitate susținerilor reclamantei în sensul că sumele au fost folosite la acoperirea prețului bunului. În același sens, instanța a avut în vedere și lipsa pârâtului la interogatoriu în data de 21.11.2013, care a fost interpretată ca o recunoaștere tacită a pretențiilor reclamantei legate de utilizarea celor două donații pentru a acoperi prețul imobilului, conform art.225 Cod proc.civ.
Pe de altă parte însă, instanța a avut în vedere și împrejurarea că, deși apartamentul a fost achiziționat cu plata în rate, potrivit art.1295 alin.1 Cod Civil, acesta a intrat în patrimoniul soților la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare, devenind bun comun. Prin urmare, chiar dacă imobilul a fost achitat parțial cu sume donate exclusiv reclamantei, această împrejurare nu mai poate schimba caracterul de bun comun al soților, ratele datorate ca preț al imobilului constituind un pasiv al comunității matrimoniale.
Astfel, în stabilirea cotelor celor doi soți la dobândirea bunului imobil, instanța a reținut inclusiv contribuția mai mare a reclamantei la acoperirea pasivului comunității de bunuri, prin achitarea din sume proprii a avansului și ratelor datorate pentru imobilul bun comun.
Totuși, instanța a avut în vedere împrejurarea că soții au achitat și în comun o parte a ratelor la imobil, după cum rezultă din adeverința nr.5483/14.11.1994 eliberată de SC Loconfort SA (_ lei), iar stabilirea cotelor de contribuție ale soților se face în raport de întreaga comunitate de bunuri, iar nu numai față de un bun sau o datorie individual determinată. Or, cu excepția acoperirii datoriei comune reprezentate de ratele la imobil din sumele donate reclamantei, nu s-au administrat nici un fel de alte probe din care să rezulte că ar fi existat contribuții vădit disproporționate ale soților în dobândirea de bunuri și suportarea sarcinilor căsătoriei.
În plus, s-a apreciat că este de notorietate că perioada 1991-1993 a fost caracterizată economic prin scăderea puterii de cumpărare a monedei naționale, creșterea considerabilă a prețurilor și inflație accelerată, motiv pentru care suma achitată la sfârșitul anului 1993 ca rest de rate pentru apartament nu mai corespundea (ca valoare financiară reală) valorii avute în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în anul 1991.
Din această perspectivă, instanța a apreciat ar fi inechitabil să se recunoască o contribuție exclusivă reclamantei, deși în perioada 1991-1993, s-au plătit rate în comun, iar restul plătit de reclamantă la finalul anului 1993, avea o valoare financiară reală vădit inferioară sumelor achitate anterior.
S-a procedat la efectuarea expertizei tehnice imobiliare de către expert S. M., raportul de expertiză fiind depus la filele 157-162 dosar, nefiind formulate obiecțiuni.
Prin sentința civilă nr. 4333/29.04.2014, pronunțată de Judecătoria G., în dosarul nr._ , instanța a admis în parte cererea având ca obiect „partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial” formulată de reclamanta S. A., în contradictoriu cu pârâtul A. S. P., a dispus sistarea stării de indiviziune între pârâți și, ca efect al partajului, a atribuit în deplină proprietate și posesie către reclamantă, imobilul situat în G., ., .. Totodată, reclamanta a fost obligată la plata sumei de_ lei cu titlu de sultă către pârât în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, iar pârâtul a fost obligat la plata sumei de 2235,25 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că, potrivit art. 669 Noul cod civil (N.C.C.), încetarea coproprietății prin partaj poate fi cerută oricând, afară de cazul în care partajul a fost suspendat prin lege, act juridic ori hotărâre judecătorească.
Potrivit art.728 alin.1 Cod Civil, nimeni nu poate fi obligat a rămâne în indiviziune, iar art.673 ind.10 Cod proc.civ. stabilește criteriile de atribuire a bunului către unul dintre coproprietari atunci când partajul în natură nu este posibil, instituind regula atribuirii la cerere.
În ceea ce privește partajarea imobilului situat în G., ., . avut în vedere faptul că numai reclamanta a solicitat atribuirea bunului.
De asemenea, din raportul de expertiză întocmit în cauză de către expert S. M. (filele 157-162) instanța a reținut că valoarea de circulație a imobilului în litigiu este de 88.500 lei iar acesta nu este comod partajabil în natură.
În aplicarea acestor dispoziții legale menționate anterior, având în vedere și poziția părților, instanța a apreciat că se impune încetarea stării de codevălmășie a părților cu privire la imobilul în litigiu și să dispună ieșirea din indiviziune, cu atribuirea bunului către reclamantă în deplină proprietate și posesie.
Totodată, instanța a obligat-o pe reclamantă să plătească pârâtului în termen de 3 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, suma de 22.125 lei cu titlu de sultă pentru cota parte ce îi revine din imobilul partajabil.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată solicitate de reclamantă, instanța a reținut că, deși potrivit art.274 Cod proc.civ., acestea trebuie suportate de partea căzută în pretenții, față de specificul acțiunii de partaj care profită întotdeauna tuturor coproprietarilor (indiferent dacă au calitate de reclamant sau pârât), acestea trebuie suportate proporțional cotelor acestora.
Astfel, în cauză, reclamanta a efectuat cheltuieli de judecată de 11.441 lei (5.635 lei taxă de timbru, 5 lei timbru judiciar, 800 lei onorariu expert și 5.000 lei onorariu apărător).
În ceea ce privește însă, onorariul apărătorului reclamantei, instanța a reținut că se impune a se cenzura cuantumul acestuia până la suma de 2.500 lei.
În concret, Curtea Constituțională (Decizia nr. 401 din 14 iulie 2005, publicata în M. Of. nr. 848 din 20 septembrie 2005) a constatat că dreptul părților de a fi asistate de un avocat ales presupune în mod necesar angajarea acestuia pe calea unei convenții, cu plata unui onorariu stabilit de comun acord. Curtea, acceptând un asemenea raționament, a arătat că nimic nu interzice, în absența unei prevederi constituționale exprese, consacrarea prin lege a prerogativei instanței de a cenzura, cu prilejul stabilirii cheltuielilor de judecată, cuantumul onorariului avocațial convenit, prin prisma proporționalității sale cu amplitudinea și complexitatea activității depuse.
A mai arătat Curtea că, o asemenea prerogativa este cu atât mai necesara cu cât respectivul onorariu, convertit în cheltuieli de judecată, urmează a fi suportat de partea potrivnică, dacă a căzut în pretenții, ceea ce presupune în mod necesar ca acesta să-i fie opozabil.
În sensul celor arătate, a mai adăugat Curtea Constituțională, este și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care, investită fiind cu soluționarea pretențiilor de rambursare a cheltuielilor de judecată, în care sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real făcute, în limita unui cuantum rezonabil.
În condițiile în care caracterul rezonabil al cheltuielilor se apreciază în raport de natura activității efectiv prestate, complexitatea, riscul implicat de existența litigiului și reputația celui care acordă asemenea servicii, instanța a apreciat că aplicarea unui onorariu de 5.000 lei pentru formularea cererii (partajul unui singur imobil, fără administrarea de probe din partea pârâtului) nu este proporțională cu activitatea pe care o presupune.
În consecință, instanța a redus și cuantumul onorariului avocatului la jumătate, respectiv suma de 2.500 lei și a încuviințat cheltuielile de judecată efectuate de către reclamantă în cuantum total de 8.940 lei.
În consecință, față de obiectul cauzei, pârâtul a fost obligat să suporte 25% din cheltuielile de judecată încuviințate reclamantei (corespunzător cotei sale din masa partajabilă), respectiv suma de 2.235,25 lei, diferența urmând a rămâne în sarcina reclamantei.
Împotriva sentinței civile nr. 4333/29.04.2014, pronunțate de Judecătoria G., în dosarul nr._ a declarat recurs reclamanta S. A.. A solicitat apelanta admiterea recursului, casarea sentinței civile recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
În motivare, recurenta a arătat că imobilul ce face obiectul cauzei a fost achiziționat conform contractului de vânzare – cumpărare cu plata în rate nr._/1991, încheiat cu . suma de 150 093 lei, constituind avansul și suma de 254 000 lei au fost achitate cu sume plătite în două tranșe, sume obținute cu titlu de donație de la mama sa S. M., conform actelor de donație existente la dosar. a invocat recurenta actul de donație autentificat sub nr._/08.10.1991, pentru suma de 100 000 lei și actul de donație autentificat sub nr._/233 A/08.10, pentru suma de 200 000 lei.
A subliniat recurenta că ambele donații au fost acceptate și, cu sumele primite, au fost achitate avansul, ratele și dobânzile, respectiv îmbunătățirile la apartament.
Recurenta a precizat că mama sa a înțeles să o ajute, întrucât avea doi copii mici, iar soâul său, care era un mare consumator de băuturi alcoolice, fiind cunoscut pentru relațiile extraconjugale, refuza să contribuie material la cheltuielile gospodăriei și la creșterea copiilor.
Totodată, a precizat că, din actele dosarului, rezultă că datele coincid în ceea ce privește contractele de donație, libretele CEC ce atestă sura banilor pentru donațiile efectuate și chitanțele de achitare a avansului și plata integrală a prețului pentru apartament.
A mai invocat recurenta actul de donație nr. 156 din 8 octombrie 1993 prin care susține că a primit de la mama sa suma de 250 000 lei, destinată și folosită pentru achitarea integrală a prețului apartamentului, conform chitanței nr._/25.10.1993.
Recurenta a subliniat că imobilul a fost achitat numai cu banii donați de mama reclamantei, astfel încât recurenta a avut o contribuție de 100% la dobândirea apartamentului.
A apreciat recurenta că sentința recurată este nelegală și netemeinică și sub aspectul reducerii onorariului de avocat date fiind durata de soluționare a cauzei și probele administrate.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C.proc.civ..
În susținerea cererii formulate, au fost atașate, la dosar, în copie, adeverința nr. 5483/14.02.1994, emisă de . nr._/25.10.1993, emisă de . nr._/21.10.1991, emisă de CEC, chitanța nr._/23.08.1993, emisă de .>
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 720 lei.
Au mai fost atașate, la dosar, adeverința nr. C 387/20.01.2015, emisă de Universitatea „Dunărea de Jos”, declarații olografe ale numitelor V. S. și D. S., sentința civilă nr. 4841/11.05.2011, pronunțată de Judecătoria G., în copie, sentința penală nr. 1928/09.11.2010, pronunțată de Judecătoria G., în copie, carnet de muncă . nr._, în copie, adeverința nr. 2702/21.11.2007, emisă de International Contract Engineering, în copie, adresa de înființare a popririi emisă de B. M. C. și B. F. la data de 18.01.2012 în dosarul nr. 602/2011, proces – verbal de constatare creanță, întocmit de B. M. C. și B. F. la data de 18.01.2012 în dosarul nr. 602/2011, proces – verbal cheltuieli întocmit de B. M. C. și B. F. la data de 18.01.2012 în dosarul nr. 602/2011, contract de credit, Decizia nr._ emisă de Casa de Pensii sectorială a Ministerului Afacerilor Interne.
Legal citat, intimatul – pârât nu a formulat întâmpinare.
În ședința publică din data de 10.02.2015, intimatul, prin apărător, a arătat că încheierea de admitere în principiu pronunțată în cauză nu a fost recurată și, astfel, argumentele invocate de recurentă în susținerea recursului nu pot fi analizate.
Analizând legalitatea și temeinicia sentinței civile nr. 4333/29.04.2014, pronunțate de Judecătoria G., în dosarul nr._ , prin prisma motivelor de recurs instanța de control judiciar reține următoarele:
Cu titlu preliminar, față de apărările formulate de intimatul – pârât în ședința publică din data de 10.02.2015, tribunalul reține că, deși nu a menționat în mod expres, în partea introductivă a cererii formulate, recurenta contestă, în concret, conform motivelor dezvoltate în cuprinsul cererii de recurs, atât încheierea de admitere în principiu, respectiv considerentele instanței în ceea ce privește această încheiere, cât și sentința pronunțată în cauză.
În consecință, ambele hotărâri vor fi supuse analizei instanței de control judiciar, apreciindu-se că aceasta a fost învestită cu un recurs formulat atât împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 10.12.2013, cât și împotriva sentinței civile nr. 4333/29.04.2014.
Față de dispozițiile art. 282 alin. 2 C.proc.civ., raportate la dispozițiile art. 2821 C.proc.civ., potrivit cărora, împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decât odată cu fondul, tribunalul reține că omisiunea de a indica încheierea de admitere în principiu ca fiind cea contestată nu înlătură obligația instanței de a examina toate criticile formulate, inclusiv cele care vizează încheierea de admitere în principiu. S soluție contrară ar indica un formalism excesiv care ar aduce atingere substanței dreptului de acces la o instanță.
Pe fondul cauzei, reține că, în lipsa unor criterii indicate de lege, instanța va stabilit cotele de contribuție ale soților la dobândirea bunurilor comune în funcție de contribuția efectivă a codevălmașilor la dobândirea bunurilor ce formează comunitatea matrimonială și la achitarea datoriilor comune ale soților.
Nu trebuie omis, însă, faptul că participarea codevălmașilor se raportează la totalitatea bunurilor supuse împărțelii, iar nu la categorii de bunuri și, cu atât mai puțin la bunuri individual determinate, chiar dacă acestea din urmă ar avea o valoare deosebită comparativ cu restul bunurilor comunitare. Unicitatea sub care se prezintă universalitatea juridică a bunurilor comune, privită ca o masă de drepturi și obligații, face ca, în mod corelativ, la încetarea comunității, împărțeala să se realizeze, de asemenea, prin stabilirea unor cote unice pentru fiecare dintre soți.
Pe de altă parte, ajutorul material al părinților unuia dintre soți acordat în vederea achiziționării unui bun se prezumă a fi dat numai în favoarea descendentului și reprezintă aport al acestui soț la achiziționarea bunurilor comune. Ca urmare, va fi avut în vedere, însă numai la stabilirea cotei sale de contribuție la dobândirea universalității bunurilor comune.
Potrivit actului de donație autentificat sub nr._/08.10.1991 (f. 72) și actului de donație autentificat sub nr. nr.156/08.10.1993 (f. 5) încheiate la Notariatul de Stat G., reclamanta a primit două donații din partea mamei sale, S. M., în valoare de 200.000 lei și respectiv 250.000 lei.
În mod corect a constatat prima instanță că, la dosarul cauzei, au fost depuse librete CEC(filele 112-125), pe numele mamei reclamantei, S. M., care confirmă împrejurarea că aceasta a avut depozite bănești din care au provenit sumele donate.
Potrivit chitanței nr._/21.10.1991, recurenta - reclamantă a achitat un avans de_ lei pentru imobil, iar potrivit chitanței nr._/25.10.1993, aceasta a achitat suma de_ lei – rate în avans pentru imobil, ambele date fiind foarte apropiate de momentul primirii celor două donații (08.10.1991 și 08.10.1993).
În mod corect a apreciat prima instanță că împrejurarea de mai sus conferă credibilitate susținerilor reclamantei în sensul că sumele au fost folosite la acoperirea prețului bunului achiziționat.
Așa cum rezultă din adeverința nr. 5483/14.02.1994, emisă de . achitate conform obligațiilor asumate de soți în temeiul contractului de vânzare – cumpărare cu plata în rate nr._/04.12.1991, sunt într-un cuantum total de 422 723 lei.
Este de remarcat, însă, că părțile s-au căsătorit la data de 22.02.1986, iar căsătoria acestora au fost desfăcută prin sentința civilă nr.9441/09.10.2012 pronunțată de Judecătoria G. (f. 73), conviețuind, din punct de vedere legal, aproximativ 26 de ani. În cauză, nu au fost administrate probe din care să rezulte în concret data despărțirii în fapt a părților care să infirme concluzia anterioară.
În timpul căsătoriei, atât recurenta – reclamantă, cât și intimatul – pârât au realizat venituri cu un caracter de continuitate, așa cum rezultă din adeverința nr. C 387/20.01.2015, emisă de Universitatea „Dunărea de Jos”, carnetul de muncă . nr._, adeverința nr. 2702/21.11.2007, emisă de International Contract Engineering și Decizia nr._ emisă de Casa de Pensii sectorială a Ministerului Afacerilor Interne. Este de remarcat, însă, că veniturile realizate de intimatul – pârât în această perioadă au fost semnificativ mai mari decât veniturile realizate de recurenta – reclamantă. Cu titlu de exemplu, reține că, în luna ianuarie 1991, recurenta realiza venituri lunare în cuantum de 3029 lei, în timp ce intimatul realiza venituri lunare în cuantum de 5966 lei, iar, în luna ianuarie 1996, recurenta realiza venituri nete de 127 337 lei, în timp ce intimatul realiza venituri lunare în cuantum de 622 826 lei.
Chiar dacă imobilul – apartament, situat în G., ., . care face obiectul partajului, contribuția soților la dobândirea bunurilor comune nu poate fi apreciată doar prin raportare la valoarea acestuia la data achiziționării și valoarea donațiilor al căror beneficiar a fost recurenta.
În lipsa unor probe care să ateste contrariul, se prezumă că ambii soți au contribuit, proporțional cu veniturile realizate, la celelalte cheltuieli legate de căsătorie, creșterea și educarea minorei. Aceste contribuții trebuie luate în considerare la stabilirea cotelor de contribuție la dobândirea bunurilor comune pe lângă ajutorul material al mamei recurentei pentru achiziționarea bunului ce face obiectul cauzei.
Nu pot fi avute în vedere, în acest context, pentru aprecierea contribuției intimatului la cheltuielile comune, declarațiile olografe extrajudiciare ale numitelor V. S. și D. S., dat fiind principiul nemijlocirii în administrarea probelor, consacrat prin dispozițiile art. 169 C.proc.civ..
În același context, apreciază că sentința civilă nr. 4841/11.05.2011, pronunțată de Judecătoria G. și sentința penală nr. 1928/09.11.2010, pronunțată de Judecătoria G. privind obligarea intimatului la plata unei pensii de întreținere în favoarea fiicei sale și condamnarea acestuia pentru săvârșirea unei infracțiuni nu sunt de natură să probeze în vreun fel contribuția acestuia la dobândirea bunurilor comune.
De asemenea, nici adresa de înființare a popririi emisă de B. M. C. și B. F. la data de 18.01.2012 în dosarul nr. 602/2011, procesul – verbal de constatare creanță, întocmit de B. M. C. și B. F. la data de 18.01.2012 în dosarul nr. 602/2011, procesul – verbal cheltuieli întocmit de B. M. C. și B. F. la data de 18.01.2012 în dosarul nr. 602/2011 și contract de credit, atașate, în copie, la dosar, nu probează decât faptul că intimatul a fost urmărit silit pentru o datorie, iar nu și comportamentul său în timpul conviețuirii părților sau contribuția la dobândirea bunurilor comune.
În mod corect prima instanță a avut în vedere împrejurarea că soții au achitat și în comun o parte a ratelor la imobil, după cum rezultă din adeverința nr.5483/14.11.1994 eliberată de SC Loconfort SA (_ lei).
Totodată, în mod corect s-a apreciat că, dată fiind scăderea puterii de cumpărare a monedei naționale în perioada 1991-1993, suma achitată la sfârșitul anului 1993 ca rest de rate pentru apartament nu mai corespundea (ca valoare financiară reală) valorii avute în momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare în anul 1991.
Pentru toate argumentele de mai sus, tribunalul reține ca fiind legală și justificată concluzia primei instanțe referitoare la cota de contribuție a soților la dobândirea bunurilor comune, fiind acordată importanța cuvenită, ce rezultă din ansamblul probelor administrate,ajutorului financiar al mamei recurentei.
În ceea ce privește reducerea onorariului avocatului ales al recurentei – reclamante, tribunalul reține că, deși cauza a fost soluționată la aproximativ 2 ani de la data înregistrării cererii de chemare în judecată, în speță nu au fost necesară construirea unei apărări complexe, mai ales în condițiile în care pârâtul nu s-a prezentat în instanță și a refuzat să timbreze cererea reconvențională formulată. Prelungirea duratei soluționării cauzei a fost cauzată, în principal, de necesitatea administrării probei cu expertiza tehnică judiciară și nu a indicat, în sine, o complexitate deosebită a speței.
Mai mult, este de remarcat că, în cauză, cererea reclamantei nu a fost admisă ca atare, nefiind reținută contribuția acesteia de 100% la dobândirea bunurilor comune.
Față de considerentele de mai sus și dată fiind valoarea bunului ce face obiectul partajului (88 500 lei), în mod justificat s-a apreciat că un onorariu de avocat în cuantum de 5000 lei nu este proporțional cu activitatea pe care a presupus-o procesul de față.
În consecință, în mod corect a fost redus cuantumul onorariului avocatului la jumătate, respectiv suma de 2.500 lei și au fost încuviințate cheltuielile de judecată efectuate de către reclamantă în cuantum total de 8.940 lei, pârâtul fiind a fost obligat să suporte 25% din cheltuielile de judecată încuviințate reclamantei (corespunzător cotei sale din masa partajabilă), față de specificul acțiunii de partaj care profită întotdeauna tuturor coproprietarilor.
Pentru toate argumentele de mai sus, în temeiul art. 312 C.proc.civ., raportat la dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C.proc.civ., va respinge recursul formulat, ca nefondat.
În temeiul art. 274 C.proc.civ., o va obliga pe recurenta – reclamantă, ca parte căzută în pretenții, la plata către intimatul – pârât a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței nr._/28.01.2015 (f. 47).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta S. A. cu domiciliul in Galati . . . în contradictoriu cu intimatul A. S. P., cu domiciliul in Eforie Nord ..20A jud.C., împotriva Încheierii de admitere în principiu pronunțate la data de 10.12.2013 și împotriva sentinței civile nr. 4333/29.04.2014 ale Judecătoriei G., ca nefondat.
Obligă pe recurenta – reclamantă la plata către intimatul – pârât a sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.02.2015.
Președinte,Judecător, Judecător, Grefier,
A. P. R. N. N. D. B. A. D.
Red.RN/23.04.2015
Tehn.AD/28.04.2015
Fond M. K.
| ← Exercitarea autorităţii părinteşti. Încheierea nr. 16/2015.... |
|---|
