Exercitarea autorităţii părinteşti. Încheierea nr. 16/2015. Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 16/2015 pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 21-12-2015 în dosarul nr. 1125/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
ÎNCHEIERE
Ședința publică de la 16 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. D. B.
Judecător R. N.
Grefier L. T.
Pe rol fiind soluționarea apelului promovat de apelantul – pârât I. M., cu domiciliul procesual ales la CIA M. V., cu sediul profesional în G., ., nr.1, ..60, în contradictoriu cu intimata – reclamantă A. A., cu domiciliul în G., ., nr.6, . civile nr.579/21.01.2015 pronunțată de Judecătoria G..
La apelul nominal, au răspuns apelantul – pârât I. M., personal, legitimat cu CI, CNP_, asistat de avocat M. V., prezentă fiind intimata – reclamantă personal, legitimat cu CI, CNP_, asistată de avocat N. C..
Procedura este legal îndeplinită.
S - a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apelantul – pârât prin apărător solicită încuviințarea probei cu înscrisuri. Depune la dosar un set de înscrisuri cu opis care se comunică intimatei prin apărător.
Intimata prin apărător nu solicită termen pentru studiu. Nu solicită proba cu înscrisuri.
Apelantul prin apărător solicită efectuarea unei diagnoze psihologice având n vedere faptul că activitatea reclamantei a afectat relația cu tatăl.
Intimata prin apărător se opune apreciind că nu sunt motive pentru evaluarea psihologică. Arată că copilul este le mamă.
Tribunalul având în vedere faptul că la fond s-a efectuat o evaluare psihologică a minorului nu apreciază necesar a se efectua o nouă evaluare psihologică a acestuia, motiv pentru care respinge proba solicitată. Încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar.
Nemaifiind cereri de formulat și probe de administrat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri:
Apelantul prin apărător solicită admiterea apelului. Arată că în urma hotărârii pronunțată de Judecătoria G. domiciliul minorei a fost stabilit la mamă. Din 27.03 minora nu a mai putut avea legături cu tatăl. Tatăl s-a deplasat la grădiniță pentru a lua legătura cu minora, însă în urma unei cereri formulate de reclamantă nu i s-a mai permis să ia legătura cu minora. Reclamanta a dus în eroare instanța prin afirmațiile pe care le-a făcut. Solicită să se constate că pârâtul are condiții de creștere și educare a minorei. Solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, respingerea cererii privind stabilirea domiciliului minorei la I. S., admiterea cererii reconvenționale și stabilirea exercitării autorității părintești în comun, fără cheltuieli de judecată.
Intimata prin apărător solicită respingerea apelului, să se constate că nu s-au invocat motive de nelegalitate și netemeinicie a sentinței pronunțate. În temeiul art.480 alin.1 C.pr.civ. solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate ca fiind legală și temeinică, cu cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Având nevoie de timp pentru deliberare,
DISPUNE
Amână pronunțarea cauzei la data de 21.12.2015.
Pronunțată în ședința publică azi,16.12.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
N. D. B. R. N. L. T.
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIA CIVILA NR.1125
Ședința publică de la 21 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE N. D. B.
Judecător R. N.
Grefier L. T.
Pe rol fiind soluționarea apelului promovat de apelantul – pârât I. M., cu domiciliul procesual ales la CIA M. V., cu sediul profesional în G., ., nr.1, ..60, în contradictoriu cu intimata – reclamantă A. A., cu domiciliul în G., ., nr.6, ..42, împotriva sentinței civile nr.579/21.01.2015 pronunțată de Judecătoria G..
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 16.12.2015 când instanța având nevoie de timp pentru deliberare a amânat pronunțarea cauzei la data de 21.12.2015 dată la care a pronunțat următoarea hotărâre:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub numărul_, reclamanta A. A. a chemat în judecată pe pârâtul I. M., solicitând instanței să dispună exercitarea autorității părintești comune asupra minorei I. I. Sabrina și stabilirea locuinței acesteia la mamă. În fapt, reclamanta a arătat că minora a rezultat din relația de concubinaj cu pârâtul, fiind născută în Italia, unde aceștia au locuit o perioadă de timp. S-a mai arătat că părțile s-au întors în România în noiembrie 2013 și au locuit cu minora la bunicii paterni până au amenajat locuința părinților reclamantei (mutați la țară), iar ulterior s-au mutat în acest imobil (de la începutul lunii noiembrie 2013).
Reclamanta a precizat că pe data de 08 martie, părțile au convenit să lase minora la bunicii paterni pentru o noapte, întrucât pârâtul se afla sub influența băuturilor alcoolice, urmând să îl ia a doua zi. Totuși, întrucât pârâtul, în stare de ebrietate provoca certuri și tensiuni, i-a sugerat să se mute la părinții săi, iar acesta a plecat, moment din care reclamanta nu a mai putut lua copilul la domiciliul său. A mai susținut reclamanta că pârâtul a consumat în mod frecvent băuturi alcoolice pe întreaga durată a relației lor și nu a muncit decât 3 luni în 3 ani, iar relațiile erau destul de tensionate din cauza comportamentului violent al acestuia. P. urmare, a apreciat reclamanta că mediul în care trăiește minora nu este apt pentru o dezvoltare armonioasă a acesteia.
Mai mult, reclamanta a susținut că are o locuință corespunzătoare și un serviciu cu program fix, astfel încât se poate îngriji de minoră, având și sprijinul surorii sale în vârstă de 48 de ani, în timp ce pârâtul locuiește cu părinții într-un apartament cu 2 camere și are o firmă în domeniul construcțiilor, cu program de lucru variabil, în funcție de comenzi.
În drept, se întemeiază pe dispozițiile art.496 și 505 alin.5 Cod Civil.
La cerere, au fost anexate în copie, certificat de naștere minoră, dovezi procedură mediere (filele 5-7 dosar).
Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 40 lei.
La data de 02.06.2014, reclamanta a depus precizări, prin care a arătat că solicită încuviințarea probei cu testimoniale cu declarația martorei M. C., precum și cu înregistrări audio-video și referat de anchetă psiho-socială.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare/cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei de stabilire a locuinței minorei la mamă și admiterea acțiunii sale înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr._, în cadrul cărei a invocat excepția conexității.
În fapt, pârâtul a arătat că susținerile reclamantei sunt nereale, întrucât reclamanta a manifestat un permanent dezinteres față de minoră, încă de la nașterea acesteia și nu se îngrijea de aceasta (nu gătea, copilul era murdar etc), fiind necesar ca mama pârâtului să se mute în Italia pentru a se ocupa de minoră. Astfel, tatăl și bunica paternă s-au îngrijit de minoră, reclamanta pretextând că este obosită, muncește și nu are timp să se ocupe și de copil.
În aceste condiții, pârâtul a hotărât să lase copilul în grija bunicii paterne în România, unde acesta a locuit 6 luni, timp în care reclamanta nu a dat nici un telefon pentru a se interesa de starea sa.
Ulterior, părțile s-au mutat în România, dar din cauza faptului că reclamanta în continuare, nu se ocupa de minoră, tatăl a hotărât din nou să lase copilul în grija bunicii paterne măcar până la renovarea apartamentului în care s-au mutat părțile. În această perioadă, minora s-a îmbolnăvit de ficat, iar bunica paternă a stat cu aceasta în spital timp de 3 săptămâni, perioadă în care pârâtul venea de la serviciu și mergea să stea cu fetița la spital până seara târziu, iar reclamanta nu s-a interesat nici măcar telefonic de starea acesteia.
Pârâtul a mai susținut că în martie 2014, a încetat relația părților, iar minora locuiește cu tatăl și bunicii paterni, de care este atașată și nu i s-a interzis reclamantei să o viziteze. Totuși, reclamanta a provocat scandal la domiciliul părinților pârâtului, devenind și violentă, pe motiv că pârâtul refuză să îi dea copilul pentru a locui la mamă. A arătat pârâtul că reclamanta venea la ore nepotrivite pentru a lua copilul la plimbare și chiar l-a agresat pe bunicul patern.
De asemenea, pârâtul a susținut că nu consumă băuturi alcoolice, în schimb reclamanta suferă de depresie, probleme care sunt ereditare în familia acesteia.
Pentru toate aceste motive, pârâtul a solicitat respingerea cererii reclamantei și încuviințarea exercitării autorității părintești exclusive asupra minorei, cu stabilirea locuinței acesteia la tată.
Întâmpinarea/cerere reconvențională nu a fost motivată în drept și s-a solicitat proba interogatoriu, acte, anchetă socială, evaluare psihologică a minorei și proba testimonială cu declarațiile martorilor Z. O. Ș., L. E. D., G. I., G. L., T. M. C., A. S., I. Lilieana, G. Samaria.
Cererea reconvențională a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 50 lei.
La data de 29.09.2014, reclamanta a depus cerere completatoare, prin care a solicitat obligarea pârâtului la achitarea unei pensii de întreținere de ¼ din venitul realizat sau venitul minim pe economie după caz.
În esență, reclamanta a precizat că minora a fost reținută la domiciliul părinților pârâtului din martie 2014, nu i se permite să o vadă decât în rare ocazii și a fost înscrisă la grădiniță fără anunțarea mamei.
În drept, se întemeiază pe art.397 Cod Civil.
La cerere, au fost anexate în copie, acte de identitate părți, certificat de naștere minoră, dovezi procedură mediere, adeverință asociația de proprietari, dovezi venituri reclamantă, caracterizare, plângere adresată organelor de poliție, certificat medico-legal și chitanță de plată (filele 34-48).
La data de 30.10.2014, pârâtul a formulat întâmpinare, prin care a reluat în esență, susținerile anterioare referitoare la faptul că reclamanta nu s-a preocupat în mod corespunzător de minoră, încă de la nașterea acesteia.
În plus, pârâtul a susținut că pe data de 08 martie, minora era deja la bunici, iar el a dorit să meargă să-și felicite mama și să aducă minora acasă, dar reclamanta a refuzat, motiv pentru care s-a dus singur. A susținut pârâtul că la întoarcerea acasă, a constatat că yala era schimbată, iar reclamanta a refuzat să îi deschidă ușa, deși era cu fetița în brațe.
Pârâtul a precizat că din acel moment s-a îngrijit singur de minoră, ajutat și de familie, în timp ce reclamanta nu a contribuit la cheltuieli și nici nu a sunat timp de o lună, iar de multe ori provoca scandal atunci când venea în casa părinților pârâtului.
Întâmpinarea nu a fost motivată în drept.
La întâmpinare a fost anexată procură acordată de către pârât numitei C. C. (fila 64).
La termenul de judecată din data de 05.11.2014, instanța a admis excepția tardivității formulării întâmpinării la cererea completatoare a reclamantei și a constatat că pârâtul este decăzut din acest drept.
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei G. sub nr.8689/233/201, reclamantul I. M. a chemat în judecată pe pârâtă A. A., solicitând exercitarea autorității părintești exclusive asupra minorei I. I. Sabrina, stabilirea locuinței acesteia la tată și obligarea reclamantei la plata unei pensii de întreținere de 1/3 din venitul minim pe economie, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, au fost reluate în esență susținerile reclamantului, formulate în cuprinsul întâmpinării/cererii reconvenționale depuse în cauza nr._ .
În drept, se întemeiază pe art.398 Cod Civil, art.115 cod proc.civ. și solicită proba cu înscrisuri, anchetă socială, interogatoriul pârâtei și proba testimonială cu 3 martori.
La cerere, au fost anexate în copie, cărți de identitate părți, certificat de naștere minoră, dovezi proceduri mediere, certificat de înregistrare PFA I. M. la ORC (filele 5-8).
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 80 lei.
Legal citată, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția litispendenței cu dosarul nr._ .
Pe fondul cauzei, a apreciat că susținerile reclamantului sunt nefondate, reluând motivele din cuprinsul acțiunii formulate în cauza nr._ în sensul că reclamantul consumă alcool și nu muncea. A mai precizat pârâta că nu este adevărat că ar fi fost dezinteresată de minoră, mama reclamantului venind de bunăvoie în Italia pentru a ajuta la creșterea copilului, iar în intervalului iunie – august 2013, minora fiind lăsată la bunicii paterni pentru că părțile își căutau un loc de muncă în Italia.
Pârâta a susținut că i se interzice accesul la minoră, a încercat să îi ducă acesteia niște lucruri, dar nu a fost primită, poate vedea copilul doar 2-3 ore pe săptămână în prezența mamei pârâtului, iar acesta din urmă încearcă să îl influențeze împotriva sa.
În drept, se întemeiază pe art.36 alin.7, 37 din Legea nr.272/2004, art.505, 507 cod civil și solicită proba cu acte, martori, anchetă psiho-socială.
În ședința publică din data de 06.10.2014, instanța a admis excepția conexității și a dispus conexarea cauzelor nr._ și_ .
La termenul de judecată din data de 14.01.2014, instanța a constatat lipsa nejustificată a pârâtului la interogatoriu.
Pe parcursul judecății, a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatoriu, anchetă psiho-socială la domiciliul părților (fila 51), înregistrări audio-video, evaluare psihologică minoră (filele 98-100), transcrieri înregistrări convorbiri (filele 77-91) și declarația martorelor I. E., L. E. D., M. C. și I. Lilieana.
P. sentința civilă nr. 579/21.01.2015, pronunțată de Judecătoria G. în dosarul nr._ , instanța a admis cererea principală având ca obiect „exercitarea autorității părintești – stabilire domiciliu minor” formulată de reclamanta – pârâtă A. A., în contradictoriu cu pârâtul - reclamant I. M., a admis în parte cererea reconvențională având ca obiect „exercitarea autorității părintești – stabilire domiciliu minor” formulată de pârâtul - reclamant I. M., în contradictoriu cu reclamanta – pârâtă A. A., a încuviințat exercitarea autorității părintești asupra minorei I. I. Sabrina, născută la data de 18.01.2012, în comun, de către ambele părți, a stabilit locuința minorei I. I. Sabrina la reclamantă, a respins cererea conexă ca neîntemeiată și a respins cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că minora I. I. Sabrina, născută la data de 18.01.2012 (Certificat de Naștere . nr._, fila 5), este fiica părților, rezultată din relația de concubinaj a acestora.
Din ansamblul probatoriului administrat în cauză (susținerile părților, interogatoriu, declarațiile martorilor I. E., L. E. D., M. C. și I. Lilieana), instanța a reținut că de la naștere, minora a locuit în principal, cu părinții, inițial în Italia și ulterior în România, cu excepția unei scurte perioade de timp (iulie-august 2013), când a stat la bunicii paterni. Instanța a mai reținut că minora era îngrijită atât în perioada în care a locuit cu părinții cât și atunci când a locuit cu bunicii paterni, dar, după despărțirea părților în martie 2014, minora a rămas în grija tatălui și a bunicilor paterni, care nu i-au mai permis reclamantei să păstreze în mod corespunzător relațiile personale cu minora.
Astfel, din declarațiile martorei I. E., a rezultat că minora era bine îngrijită și atașată de ambii părinți în perioada în care părțile erau împreună, dar existau tensiuni legate de faptul că pârâtul consuma alcool în exces (precizând că l-a văzut băut de multe ori) și nu muncea. În plus, martora a susținut că atunci când părțile erau împreună și apăreau discuții, pârâtul amenința că ia copilul și pleacă la părinții lui.
Din această perspectivă, instanța nu a reținut susținerile pârâtului și ale celor doi martori propuși de acesta (I. Liliena și L. E. D.) din cuprinsul întâmpinării/cererii reconvenționale și conexe în sensul că reclamanta a fost permanent dezinteresată de minoră, care a fost îngrijită doar de tată și bunicii paterni.
În concret, instanța a avut în vedere nu numai declarația martorei I. E., ci și neconcordanțele existente între relatările pârâtului din cuprinsul cererilor depuse la dosar și relatările martorei I. Lilieana, propusă de către acesta. Astfel, pârâtul a susținut că urmare a dezinteresului reclamantei față de fiica sa, a lăsat-o pe aceasta în grija bunicii paterne la domiciliul acesteia în cel puțin două ocazii (o dată când părțile se aflau în Italia și o dată după ce au revenit în România, iar minora a stat și internată în spital cu bunica paternă, fiind vizitată doar de către pârât).
Or, din declarația martorei I. Lilieana rezultă că în aprilie 2013, părțile au adus minora în România, unde a rămas 3 luni (până când s-a întors în Italia cu bunica paternă în august 2013, aspect recunoscut și de reclamantă la interogatoriu). A mai susținut martora că în această perioadă a stat cu minora în spital și ar fi ținut legătura doar cu pârâtul, pentru că reclamanta nu o sună. P. urmare, în mod evident, pârâtul nu ar fi putut merge zilnic la spital, după terminarea orelor de muncă pentru a sta cu minora, în timp ce reclamanta era dezinteresată, astfel cum a susținut în cuprinsul cererii reconvenționale și conexe, afirmații vădit contrare realității și de natură să submineze serios credibilitatea și buna-credință a pârâtului.
De asemenea, instanța a constatat că și declarația martorei L. E. D. prezintă o evidentă notă de subiectivism, atunci când apreciază că reclamanta nu se preocupa în mod corespunzător de minoră, care nu știa să se comporte atunci când locuia cu părinții și nici să mănânce pentru că ar fi fost hrănită doar cu pufuleți și covrigei în Italia. Totuși, instanța a avut în vedere faptul că la mutarea părților din Italia, minora avea mai puțin de 2 ani, vârstă până la care este puțin credibil că ar fi putut dobândi anumite deprinderi comportamentale (inclusiv să mănânce), specifice unei vârste mai mari. De altfel, instanța a subliniat că și în măsura în care aceste susțineri ar fi reale, ele vizează o perioadă în care minora locuia cu ambii părinți, nu numai reclamanta, ci și pârâtul fiind direct responsabil pentru situația copilului.
În aceste condiții, instanța și-a format convingerea că minora a fost îngrijită atât în perioada în care locuia cu părinții cât și după separarea acestora, în domiciliul bunicilor paterni, dar în această ultimă perioadă, s-a aflat cu precădere în grija bunicilor, iar nu a tatălui și nu a mai putut păstra legăturile firești cu mama sa.
Astfel, martora I. E. a arătat că ulterior despărțirii, reclamanta nu a mai putut vedea minora decât pentru puțin timp, sens în care a relatat că în iulie-august 2014, a mers cu reclamanta să vadă minora, dar pe drum s-au întâlnit cu pârâtul, care le-a spus că nu au voie, pentru că mama și sora lui au grijă de ea; potrivit susținerilor martorei, pârâtul a adăugat că el le-ar da copilul, dar mama și sora lui nu sunt de acord.
Susținerile martorei I. E. au fost parțial confirmate și de către martora M. C., care a susținut că pârâtul consumă alcool în exces, iar reclamantei nu i s-a permis să vadă copilul după separarea părților. Martora a precizat că pe 25.03.2014, a mers cu reclamanta în parc să vadă minora, dar pârâtul a venit băut, a chemat-o și pe mama lui și i-au smuls copilul din brațe reclamantei. A susținut martora că în continuare, au mers la scara blocului pentru a aștepta să vină poliția, dar pârâtul a ieșit afară, le-a gonit, le-a îmbrâncit și le-a lovit. Potrivit susținerilor aceleiași martore, și bunica paternă le-a împins, deși avea minora în brațe, iar aceasta s-a speriat și țipa.
În plus, împrejurarea că reclamantei nu i se permite decât un contact limitat cu fiica sa, a fost confirmată și prin transcrierea înregistrărilor de convorbiri purtate între părți sau între reclamantă și mama pârâtului (filele 77-91), din care se constată tendința acestora de a nu-i permite reclamantei să vadă copilul, invocând diferite motive sau reproșându-i acesteia o insuficientă implicare sub aspect material („vrei să vezi fata, întreabă-mă cum vă descurcați? (…), când vrei să vezi fata, uitați am adus pampers”, fila 84, „ pot să văd fata? Nu”, fila 85, „ nu mai veni, te rog din tot sufletul. Prima și ultima dată când o fi la lege”, „ia mâna de pe fată”, fila 86, „nu mai țin la tine. Asta e ultima dată când vezi fata!”, „o să rămână numai la aprecierea mea, să ți-o dau numai când vreau eu” fila 87).
Analizând transcrierea discuțiilor menționate anterior, instanța a constatat că atitudinea pârâtului și a familiei acestuia tinde să devină chiar agresivă verbal și fizic (împrejurare constatată și în înregistrarea video în care tatăl pârâtului a aruncat cu pietre în reclamantă), uneori chiar și în prezența copilului minor, aflat la o vârstă fragedă și în mod evident supus unui factor de stres psiho-emoțional în acest context.
Toate aceste împrejurări au fost apreciate ca fiind de natură a contura indicii rezonabile în sensul că reclamantei nu i se permite să păstreze legăturile personale cu minora, în condiții de normalitate, cu atât mai mult cu cât se refuză mamei chiar și dreptul de a-i face un cadou (cadourile de P. fiind restituite conform declarației martorei I. Lilieana, ca și alte cadouri după cum rezultă din înregistrările convorbirilor: „nu da nimic, nu primim nimica”, fila 86).
Din această perspectivă, instanța a înlăturat declarațiile martorelor I. Lilieana și L. E. D., potrivit cărora reclamanta nu ar suna să se intereseze de minoră, nu ar fi dorit să o ia acasă și i s-a permis să o vadă, declarații contrazise în mod evident de transcrierea înregistrării convorbirilor dintre părți și dintre reclamantă și mama pârâtului (filele 77-91).
Pe de altă parte, instanța a constatat că deși din referatul de anchetă psiho-socială (fila 51), a rezultat că minora are condiții bune de trai în domiciliul tatălui și al bunicilor paterni (împrejurare necontestată de nici unul din cei 4 martori audiați), aceasta se află mai degrabă în grija bunicii paterne, decât a tatălui și nu menține un contact suficient cu mama sa.
Astfel, martorele M. C. și I. E. au precizat că pârâtul consumă alcool în mod excesiv, împrejurare pe care nici martora I. Lilieana nu o contestă în transcrierea discuțiilor înregistrate de către reclamantă (fila 85 „poate să fie beat, poate să fie beat”) și nici chiar în fața instanței (unde a arătat că reclamanta îi cumpăra alcool și țigări pârâtului).
Or, s-a apreciat, chiar dacă din punct de vedere material, minora este bine îngrijită în domiciliul tatălui, că limitarea nejustificată a contactului cu mama sa nu poate corespunde interesului superior al copilului. Practic, în prezent, minora se află cu precădere în grija bunicilor paterni, care chiar dacă se preocupă în mod corespunzător de aceasta, nu pot suplini în totalitate lipsa părinților.
În drept, au fost reținute dispozițiile art.505 alin.1 Cod Civil potrivit cărora, dacă părinții copilului din afara căsătoriei nu conviețuiesc, modul de exercitare a autorității părintești se stabilește de către instanța de tutelă, fiind aplicabile prin asemănare dispozițiile privitoare la divorț.
P. urmare, instanța a constatat că devin aplicabile dispozițiile art. 396 alin.1 în sensul că instanța de tutelă hotărăște asupra raporturilor dintre părinți și copiii lor minori, ținând seama de interesul superior al copiilor, de concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum și, dacă este cazul, de învoiala părinților, pe care îi ascultă. De asemenea, instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 397 coroborate cu art.398 alin.1 Cod Civil, în sensul ca în principiu, autoritatea părintească revine în comun ambilor părinți, afară de cazul în care pentru motive întemeiate, având în vedere interesul superior al copilului, instanța decide altfel.
Astfel, văzând și cererea reclamantei în sensul încuviințării autorității părintești comune asupra minorei, instanța a apreciat că este în interesul superior al copilului ca ambii părinți să se implice în problemele legate de creșterea și educarea sa, cu atât mai mult cu cât se află la o vârstă fragedă (3 ani), la care este necesară menținerea sentimentului de unitate familială pentru o dezvoltare corespunzătoare din punct de vedere psihic și emoțional.
Instanța nu a reținut susținerile pârâtului în sensul că se impune exercitarea autorității părintești exclusiv de către tată, câtă vreme nu a putut justifica nici un motiv temeinic pentru care mama nu ar trebui să participe la luarea deciziilor importante ce privesc persoana minorei, susținerile acestuia în sensul că reclamanta ar fi dezinteresată de situația copilului nefiind confirmate de ansamblul probatoriului administrat în cauză.
În ceea ce privește stabilirea locuinței minorei, au fost reținute dispozițiile art.496 alin.1-3 Cod Civil potrivit cărora copilul minor locuiește la părinții săi. Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului, iar în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.
Pentru stabilirea locuinței minorei, instanța a avut în vedere și dispozițiile art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
În același sens, potrivit art.14 alin.1 din Legea art.272/2004, copilul are dreptul de a menține relații personale și contacte directe cu părinții, rudele, precum și cu alte persoane față de care copilul a dezvoltat legături de atașament.
Mai mult, conform art.487 Cod Civil, părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului.
De asemenea, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului a stabilit că pentru un părinte și copilul său, a fi împreună reprezintă un element esențial al vieții de familie, chiar dacă relația dintre părinți a încetat (a se vedea, printre altele, Johansen împotriva Norvegiei, 7 august 1996 și Bronda împotriva Italiei, 9 iunie 1998).
Din corelarea acestor principii, instanța a reținut că legea recunoaște primordial, dreptul copilului de a-și cunoaște părinții, de a fi crescut de aceștia sau de a menține relațiile cu ambii părinți, în măsura în care aceștia sunt separați.
Pornind de aici, se poate stabili principiul necesității respectării acestui drept de către fiecare dintre părinți și chiar posibilitatea instanței de judecată de a se orienta în stabilirea locuinței minorului, inclusiv după criteriul părintelui care prezintă garanții mai mari că va respecta drepturile celuilalt.
Deși nu este consacrat expres din punct de vedere legislativ, acest principiu rezultă implicit din reglementarea imperativă a regulii egalității între părinți și a dreptului copilului de a fi crescut de ambii părinți.
Cunoscut și în jurisprudența statelor europene și nu numai, drept principiul californian în stabilirea locuinței minorului, acesta corespunde unei viziuni moderne asupra creșterii copilului, ce vizează implicarea activă și în cât mai mare măsură a ambilor părinți.
Având în vedere necesitatea prezenței ambilor părinți pentru o dezvoltare armonioasă a minorului, acest principiu vine să înlăture efectele negative pe care tensiunile dintre părinți, șicanele și încercările de apropiere a minorului cu excluderea celeilalte părți le pot produce asupra psihicului acestuia.
Tocmai de aceea, acest principiu favorizează partea care tinde să respecte și să protejeze relația copilului și cu celălalt părinte, ca factor de responsabilizare a părinților, care pot fi astfel determinați spre colaborare în creșterea și educarea minorului.
Or, s-a apreciat că, până la acest moment, pârâtul a dovedit mai puțină bună-credință din acest punct de vedere, prin împiedicarea relației dintre minoră și reclamantă, ulterior finalizării relației cu aceasta. În aceste condiții, instanța a reținut că menținerea locuinței minorei la tată ar putea avea consecințe grave și greu sau imposibil de remediat în ceea ce privește relația acesteia cu mama, care s-ar putea deteriora semnificativ având în vedere și vârsta foarte fragedă a copilului.
De asemenea, instanța a avut în vedere și împrejurarea că dacă s-ar menține situația de fapt, actuală, minora ar locui mai mult cu bunicii paterni și mai puțin cu pârâtul însuși, în timp ce în caz contrar, ar locui cu mama sa.
Astfel, față de dreptul minorei de a fi crescută în principal de părinții săi, relațiile cu alte persoane din familia extinsă având numai un rol subsidiar, instanța a apreciat că este preferabil să stabilească locuința minorei la mamă.
În același sens, instanța a avut în vedere faptul că deși într-adevăr, mutarea minorei la mamă va reprezenta o rupere de mediul în care trăiește din martie 2014, această împrejurare nu este în măsură să producă un dezechilibru grav în viața copilului.
În concret, minora a avut anterior o relație cu mama (întrucât a locuit cu ambii părinți până în martie 2014) și se află la o vârstă încă fragedă (3 ani), la care capacitățile de adaptare sunt mult mai ridicate.
În aceste condiții, punând în balanță criteriul continuității unui mediu de viață în care minora se află mai puțin în compania tatălui și mai mult în cea a bunicii paterne, fără posibilitatea menținerii legăturilor cu mama, și stabilirea locuinței acesteia la reclamantă, unde ar beneficia constant de prezența mamei și are mai multe garanții de a păstra legăturile cu tatăl, instanța a reținut că este în interesul minorei să locuiască împreună cu reclamanta.
Instanța a respins ca neîntemeiată cererea pârâtului de obligare a reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, constatând că acesta este parte căzută în pretenții în sensul art.453 Cod proc.civ., cererea principală fiind admisă în totalitate.
Împotriva sentinței civile nr. 579/21.01.2015, pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._ a declarat apel pârâtul – reclamant I. M.. A solicitat pârâtul – reclamant admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței apelate în sensul de a respinge cererea formulată de reclamanta – pârâtă privind stabilirea domiciliului minorei la mamă, admiterea cererii reconvenționale formulate privind stabilirea domiciliului minorei la locuința tatălui și menținerea dispoziției de exercitare a autorității părintești în comun de ambele părți.
În motivare, a arătat că prima instanță a interpretat probele în defavoarea pârâtului, fără a avea în vedere faptul că minora a locuit la domiciliul tatălui, împreună cu acesta și părinții săi (în special bunica paternă) o lungă perioadă de timp, respectiv aproximativ 2 ani și nu din luna martie 2014 și până în prezent.
Apelantul a apreciat că minora a petrecut o perioadă egală de timp în prezența părinților care erau ajutați în ceea ce privește creșterea și educarea minorei de către bunica paternă care i-a sprijinit în acest sens încă de la nașterea minorei.
A mai arătat apelantul că, din probele administrate, a rezultat că tatăl permite minorei să aibă legături cu mama sa, iar copilul a dezvoltat legături de atașament față de ambii părinți, reclamanta nedovedind în ce au constat vătămările aduse interesului minorei în situația în care aceasta ar locui cu tatăl și familia acestuia. apelantul a precizat că limitările contactului reclamantei cu minora au fost determinate exclusiv de programul copilului de somn, grădiniță, masă și nu de refuzul pârâtului și al familiei extinse
A învederat apelantul că, în urma admiterii cererii reclamantei, formulate pe cale de ordonanță președințială, prin care s-a stabilit domiciliul minorei la mamă, la solicitarea B. B. F. a încredințat-o pe minoră reclamantei, cu toată opoziția acesteia, respectând hotărârea instanței. Apelantul a mai precizat că, deși i-a solicitat reclamantei stabilirea unui program de vizitare de comun acord, reclamantul nu a dat curs invitației sale, iar tatălui i s-a permis a avea legături cu minora o dată sau de două ori, în prezența mamei, fiind încălcate dispozițiile art. 14 din Legea nr. 272/2004.
S-a invocat faptul că instanța a omis să analizeze situația tensionată creată de reclamată care, în luna martie 2014, le-a interzis apelantului și minorei accesul în locuința sa schimbând yala de la ușă, motiv pentru care minora și tatăl acesteia au fost nevoiți să locuiască în apartamentul bunicilor paterni. A subliniat apelantul că, timp de o lună după incidentul descris mai sus, reclamanta nu a luat legătura cu fiica sa, însă relațiile dintre apelant și familia acestuia pe de o parte, respectiv reclamantă pe de altă parte au fost tensionate, această tensiune conducând la unele schimburi de cuvinte mai dure de care reclamanta s-a folosit în apărare.
În opinia apelantului, declarațiile martorelor I. E., mătușă a reclamantei și M. C. referitoare la descrierea sa ca fiind un mare consumator de alcool și la faptul că minora ar fi fost îngrijită mai mult de mamă, ar fi trebuit să fie apreciate ca fiind și acestea subiective, în împrejurarea în care declarațiile martorelor I. Lileana și L. E. D. au fost apreciate astfel. A subliniat apelantul că martorele în cauză au declarat că au mers în rare ocazii la domiciliul părților, iar martora M. C. a arătat că l-a văzut pe apelant beat de 2 – 3 ori cu ocazia unor zile festive. A menționat apelantul că aceeași a fost și declarația martorei I. E. în acest context. În opinia apelantului, nu s-a probat, în cauză, faptul că ar fi un mare consumator de băuturi alcoolice.
A apreciat că, în lipsa altor probe care să susțină cele afirmate de martoră cu referire la un anumit incident în care apelantul, împreună cu mama sa, le-ar fi agresat pe reclamantă și pe martora I. E., instanța nu trebuia să rețină aceste aspecte.
În ceea ce privește înregistrările video prezentate, apelantul a apreciat că acestea nu trebuiau luate în considerare având în vedere că au fost făcute de reclamantă cu scopul de a fi folosite în proces, iar comportamentul apelantului ar fi fost determinat de o atitudine intenționat provocatoare a reclamantei. A mai subliniat apelantul că, din înregistrările prezentate, nu rezultă un comportament negativ al pârâtului care să demonstreze o situație vătămătoare pentru minoră în situația în care aceasta ar locui cu tatăl.
A mai apreciat apelantul că stabilirea domiciliului minorei la mama sa reprezintă o situație vătămătoare pentru copil deoarece acesta va fi rupt din mediul în care a crescut și s-a dezvoltat și va fi despărțit de ființele cu care este obișnuită să locuiască și care o iubesc și o îngrijesc, fiind obligată să trăiască într-un mediu nou și lăsată în grija unei persoane străine în lipsa mamei sale.
În ceea ce privește lipsa sa la termenul de judecată la care prima instanță a administrat proba cu interogatoriul, apelantul a arătat că a lipsit în mod justificat de la acest termen.
Apelantul a arătat că, în lipsa mamei, care are un loc de muncă destul de solicitant, minora se găsește în prezența unui bărbat necunoscut, fapt care ar influența negativ dezvoltarea psihică a minorei.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 466 și urm. C.proc.civ..
Apelantul a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (f. 35 – 73) și efectuarea unei diagnoze psihologice a minorei.
Cererea a fost legal timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Legal citată, intimata – reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.
În motivare, a arătat că, în împrejurarea în care a ales să pună capăt unei relații de concubinaj nefericite, în care minora nu era crescută într-un mediu propice unei dezvoltări armonioase, apelantul a ales să o pedepsească și a dus-o pe minoră la domiciliul bunicilor paterni, deși mama nu și-a neglijat copilul și nu l-a abandonat niciodată.
Față de situația de fapt reținută prin prisma probelor administrate în cauză, intimata a apreciat că prima instanță a reținut în mod corect că este în interesul superior al copilului să păstreze contactul permanent cu mama care a luptat pentru ea și care beneficiază și de condiții materiale adecvate pentru creșterea și educarea unui copil. A subliniat intimata că, în prezent, minora urmează cursurile unei grădinițe particulare.
În opinia intimatei, apelantul prezintă tare de comportament, iar, în fapt, cei care se ocupau de minoră erau bunicii paterni, ce locuiesc împreună cu pârâtul.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 480 alin. 1 C.proc.civ., art. 400 C.civ. și Legea nr. 272/2004.
Intimata a solicitat administrarea probei cu înscrisuri (f. 18).
În ședința publică din data de 16.12.2015, instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând legalitatea sentinței civile nr. 579/21.01.2015, pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._ , prin prisma motivelor de apel, instanța de control judiciar reține următoarele:
Contrar susținerilor apelantului, prima instanță a avut în vedere situația de fapt, așa cum a fost aceasta conturată prin ansamblul probelor administrate în cauză. Martorele M. C. și I. E., audiate în cauză, au confirmat faptul că, deși reclamanta a încercat, în mai multe rânduri, să mențină legăturile firești cu fiica sa, aceasta s-a lovit de opoziția apelantului – pârât și a membrilor familiei acestuia. de altfel, așa cum în mod corect a reținut și prima instanță, împrejurarea că reclamantei nu i se permite decât un contact limitat cu fiica sa, a fost confirmată și prin transcrierea înregistrărilor de convorbiri purtate între părți sau între reclamantă și mama pârâtului (filele 77-91), din care rezultă tendința acestora din urmă de a nu-i permite reclamantei să vadă copilul, invocând diferite motive sau reproșându-i acesteia o insuficientă implicare sub aspect material. Martora I. Lilieana a învederat că, în discuțiile cu pârâtul, a apreciat că intervalul orar în care reclamanta dorea să își vadă fiica, respectiv între orele 18 și 19,după programul de serviciu, este unul nepotrivit în opinia sa. În acest context, în mod corect au fost apreciate motivele invocate de pârât, respectiv de membrii familiei extinse a acestuia ca reprezentând o opoziție nejustificată adusă dreptului mamei de a avea legături firești cu fiica sa.
Mai mult, martora M. C. a relatat un episod violent produs în martie 2014 când atât martora, cât și reclamanta au fost agresate fizic și verbal de către pârât după ce au încercat să o vadă pe minoră. Lipsa altor martori care să confirme cele relatate nu înlătură relevanța declarației martorei care a descris împrejurări constatate personal, mai ales în contextul în care înregistrările prezentate și transcrierea conversațiilor dintre părți confirmă o tendință spre agresivitate a apelantului – pârât.
În ceea ce privește schimbarea yalei la apartamentul domiciliu comun de către reclamantă, tribunalul apreciază că acesta a reprezentat un episod izolat ce s-a manifestat în contextul deteriorării progresive a relațiilor dintre părți și nu poate fi apreciat ca având vreo relevanță în ceea ce privește preocuparea mamei pentru bunăstarea fiicei sale, mai ales în împrejurările descrise anterior.
În ceea ce privește criticile apelantului, reține că acesta nu contestă veridicitatea înregistrărilor prezentate de reclamantă, iar, față de dispozițiile 341 C.proc.civ., în mod corect acestea au fost avute în vedere de prima instanță, nefiind obținute prin încălcarea legii sau a bunelor moravuri. Chiar dacă ar putea fi reținută o provocare din partea reclamantei, așa cum a fost aceasta invocată de apelantul – pârât, atitudinea acestuia din urmă justifică, în speță, concluzia primei instanțe potrivit căreia, pârâtul tinde să devină violent fizic și verbal, uneori chiar și în prezența copilului minor, care este supus unui factor de stres psiho-emoțional în acest context.
În mod corect s-a apreciat că probele administrate conduc la concluzia că reclamantei nu i se permitea să își vadă fiica, respectiv să aibă legături firești cu aceasta și că, în fapt, contactul acesteia cu minora era condiționat de mama apelantului – pârât, cu concursul acestuia din urmă. De asemenea, față de probele analizate anterior, în mod corect au fost înlăturate, în acest context, declarațiile martorelor I. Lilieana și L. E. D., potrivit cărora reclamanta nu ar suna să se intereseze de minoră, nu ar fi dorit să o ia acasă și i s-a permis să o vadă. Subiectivismul declarațiilor martorelor a fost în mod corect reținut, în acest context, în împrejurarea în care martorele erau persoane din familia extinsă a pârâtului care, așa cum am arătat anterior, s-au implicat în conflictul dintre părți și au încercat să limiteze dreptul mamei de a avea legături firești cu minora.
Este adevărat că, potrivit referatului de anchetă psiho-socială (fila 51), minora are condiții bune de trai în domiciliul tatălui și al bunicilor paterni, însă această situație de fapt nu a fost contestată de nici unul din cei 4 martori audiați.
Pe de altă parte, așa cum rezultă din declarațiile martorelor audiate în cauză, coroborate cu susținerile pârâtului, copilul se află, în concret, în grija bunicii paterne, iar nu a tatălui său. În mod corect s-a apreciat, deși bunica se preocupă în mod corespunzător de minoră, aceasta nu poate suplini în totalitate lipsa părinților.
În ceea ce îl privește pe apelantul – pârât, atât martora I. E., cât și martora M. C. au precizat că acesta consumă alcool în exces. Contrar susținerilor apelantului, ambele martore au precizat că pârâtul a fost văzut în stare de ebrietate aproape cu fiecare ocazie, iar nu doar cu ocazia unor evenimente festive.
Prima instanța a analizat în mod corect probele administrate în cauză concluzionând că minora a fost bine îngrijită și în perioada în care aceasta locuia cu părinții, respectiv cu reclamanta și nu i se poate reproșa acesteia din urmă un dezinteres cu privire la fiica sa.
Conform art.487 Cod Civil, părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului.
În mod corect a reținut prima instanță că legea recunoaște primordial, dreptul copilului de a-și cunoaște părinții, de a fi crescut de aceștia sau de a menține relațiile cu ambii părinți, în măsura în care aceștia sunt separați.
De altfel, potrivit 21 din Legea nr. 272/2004, în cazul în care părinții nu se înțeleg cu privire la locuința copilului, instanța de tutelă va stabili locuința acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil. La evaluarea interesului copilului instanța poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (6), și aspecte precum:
a) disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil și de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urmă;
b) disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt menținerea relațiilor personale;
c) situația locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte;
d) istoricul cu privire la violența părinților asupra copilului sau asupra altor persoane;
e) distanța dintre locuința fiecărui părinte și instituția care oferă educație copilului.
Și prin prisma criteriilor enunțate de textul normativ citat anterior, soluția primei instanțe cu referire la stabilirea domiciliului minorei la mamă este corectă și este justificată față de probele administrate în cauză.
În acest context, tribunalul apreciază că mutarea minorei la mamă, deși reprezintă o schimbare în viața copilului, nu este de natură să îl traumatizeze, ci, dimpotrivă, creează condițiile propice dezvoltării armonioase a relației mamă – fiică după o minimă perioadă de adaptare. Așa cum rezultă din referatul de anchetă socială întocmit în cauză, intimata – reclamantă beneficiază de condiții financiare și materiale adecvate pentru creșterea și educarea fiicei sale. De altfel, date fiind vârsta minorei, interesul constant manifestat de reclamantă față de bunăstarea acesteia și faptul că bunica paternă era cea care se ocupa în concret de aceasta în perioada în care se afla în grija tatălui, tribunalul apreciază că este în interesul copilului să locuiască împreună cu mama.
Susținerile apelantului referitoare la pericolul la care ar fi supusă minora prin încredințarea acesteia unor persoane străine în perioada în care mama ar fi plecată la serviciu nu sunt susținute prin probele administrate în cauză. Adeverința nr. 35/29.05.2014, emisă de Asociația de proprietari nr. 214 și fișa locativă indică doar faptul că, pentru imobilul în care locuiește intimata, sunt înscrise două persoane. Acest fapt nu susține, însă, ipoteza prezentată de reclamant. De altfel, simpla prezență a unei persoane care nu este rudă apropiată cu minora nu este de natură a afecta interesele acesteia, în condițiile în care mama își îndeplinește în mod corespunzător obligațiile părintești.
Executarea sentinței prin care s-a stabilit, în mod provizoriu, domiciliul minorei la mamă, la solicitarea B. B. F. nu reprezintă decât o îndeplinire a unei obligații legale a pârâtului și nu poate fi apreciată ca având o relevanță deosebită în ceea ce privește aprecierea asupra atitudinii anterioare a părților sau în ceea ce privește interesul superior al minorei.
Pentru toate aceste argumente, în temeiul art. 480 C.proc.civ., va respinge apelul formulat, ca nefondat.
În temeiul art. 453 C.proc.civ., îl va obliga pe apelantul – pârât, ca parte căzută în pretenții, la plata către intimata – reclamantă a sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței nr._/12.06.2015.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul – pârât I. M., cu domiciliul procesual ales la CIA M. V., cu sediul profesional în G., ., nr.1, ..60, în contradictoriu cu intimata – reclamantă A. A., cu domiciliul în G., ., nr.6, ..42,
apelantul – pârât I. M. împotriva sentinței civile nr. 579/21.01.2015, pronunțate de Judecătoria G. în dosarul nr._ .
Obligă pe apelantul – pârât I. M. la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, către intimata – reclamantă A. A..
Definitivă.
Executorie.
Pronunțată în ședință publică azi, 21.12.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
N. D. B. R. N. L. T.
Red.jud. R.N./28.01.2016
Tehnored. gref.L.T./03.02.2016
Ex.4/ comunicat 2 ex. /05.02.2016
Judecător fond M. K.
| ← Ordin de protecţie. Decizia nr. 219/2015. Tribunalul GALAŢI | Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... → |
|---|
