Ordonanţă preşedinţială. Hotărâre din 14-01-2016, Tribunalul GALAŢI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul GALAŢI la data de 14-01-2016 în dosarul nr. 6/2016
Dosar nr._
ROMÂNIA
Operator personal de date nr. 2949
TRIBUNALUL G.
SECTIE I CIVILA
DECIZIE CIVILA Nr. 6/2016
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. G. N.
Judecător L. B.
Grefier L. C.
Pentru astăzi fiind amânată soluționarea apelului declarat de reclamantul R. D. împotriva sentinței civile nr. 3131/22.12.2015 pronunțată de Judecatoria T. în Dosar nr._ în contradictoriu cu intimat R. D. G., având ca obiect ordonanță președințială stabilire provizorie locuință minor.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 13.01.2016 când Tribunalul, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea la data de 14.01.2016.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată în data de 10.12.2015, pe rolul Judecătoriei T., sub nr._, reclamantul R. D. a chemat în judecată pe pârâta R. D. G., solicitând pe cale de ordonanța președințială stabilirea locuinței minorei R. D.–D., născuta la data de 10 octombrie 2011, in mod provizoriu până la soluționarea procesului de divorț, la reclamantul–tată.
În motivarea cererii a arătat reclamantul ca din relația sa de căsătorie cu parata a rezultat minora R. D. D., născuta la data de 10 octombrie 2011. La data de 27 noiembrie 2015 parata a părăsit locuința . si după ce o seara a stat la părinții săi, a doua zi s-a mutat la un alt bărbat, pe nume B. M., din . pe care anterior l-a cunoscut pe internet. A precizat că pe rolul Judecătoriei T. există acțiune de divorț, promovată de el, precum și că minora este lăsata in grija diverselor persoane, prin diverse locuri .
A motivat urgenta prin nevoia de stabilitate a minorei, care nu are condiții materiale bune de creștere si educare, iar minora este atașata de bunica paterna care a crescut-o cat timp părțile au fost plecate in Italia
In drept, a invocat art. 919, art. 996 C.pr.civ., art. 400 Cod civil.
In dovedirea acțiunii, reclamantul a solicitat încuviințarea probelor cu înscrisuri, ancheta psihosocială și martorul R. Sevastița, proba la care a renunțat la termenul din 22.12.2015.
Pârâta R. D. G. a solicitat respingerea acțiunii ca nefondate, iar pe cale de cerere reconvenționala a solicitat stabilirea locuinței minorei la ea, in mod provizoriu, până la soluționarea procesului de divorț.
A motivat cererea reconvenționala arătând ca la data de 27.11.2015 a fost izgonita din domiciliu, după ce a fost lovita in prezenta minorei. A plecat la părinții săi în . aici reclamantul a venit si a provocat scandal, fiind astfel nevoita sa formuleze plângere penala. A arătat că din cauza problemelor pe care le are s-a mutat la un prieten, pe nume B. M., care i-a fost alături, pentru a avea liniște pana la soluționarea divorțului.
A arătat că dispune de toate condițiile materiale si morale pentru creșterea și îngrijirea minorei, care se afla in grija sa exclusiva, ca nu a lăsat-o nicio clipa in grija altor persoane, a înscris-o la Grădinița din P., iar minora este foarte atașata de ea.
In drept a invocat art. 919, art. 996 C.pr.civ., art. 400 Cod civil.
Prin sentința civilă nr. 3131/22.12.2015, Judecătoria T. a respins ca nefondată cererea principala, având ca obiect stabilirea provizorie a locuinței minorei pe cale de ordonanță președințială, admițând cererea reconvenționala având același obiect. A fost stabilită in mod provizoriu locuința minorei R. D. D., născuta la data de 10 octombrie 2011, la parata-reclamanta, până la soluționarea definitiva a cauzei civile nr._ având ca obiect divorț cu minori. A fost obligat reclamantul–parat sa plătească paratei–reclamante suma de 20 lei cu titlul de cheltuieli de judecata.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Din căsătoria părților a rezultat minora R. D. D., născuta la data de 10 octombrie 2011, care in prezent locuiește la mama sa, parata –reclamanta, la prietenul acesteia, numitul B. M., din ..
Instanța a reținut că între părți exista relații tensionate si acest lucru rezulta din faptul ca împotriva reclamantului–parat se desfășoară cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violenta in familie si violare de domiciliu.
Din concluziile referatului de ancheta socială efectuat la locuința reclamantului –parat a rezultat ca acesta locuiește în casa mamei sale in . lucrat împreuna cu soția in Italia, iar in acest timp minora a fost îngrijită de către bunica paterna, pana la vârsta de 1an si 4 luni, iar in prezent reclamantul–parat si-a deschis o firma.
Pe rolul Judecătoriei T. exista dosarul nr._, având ca obiect divorț cu minori, acțiunea fiind formulata de către reclamantul R. D. .
În drept, instanța a reținut că potrivit art. 486 Cod civil, ori de câte ori există neînțelegeri între părinți cu privire la exercițiul dreptului sau la îndeplinirea îndatoririlor părintești, instanța de tutelă hotărăște potrivit interesului superior al minorului.
Potrivit art. 996 C.pr.civ., instanța va putea sa ordone masuri vremelnice in cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente si care nu s-ar putea repara. De asemenea, conform art. 920 C.pr.civ., legea permite luarea unor masuri vremelnice de stabilire a locuinței copiilor minori către unul sau altul dintre părinți in timpul procesului de divorț.
Urgenta unei astfel de masuri deriva din faptul ca este in interesul minorei sa aibă locuința stabilita la unul dintre părinți, inclusiv pe perioada derulării procesului având ca obiect divort cu minori, astfel încât viața minorei sa nu fie afectata.
Instanța a apreciat ca minora trebuie sa locuiască in mod provizoriu, pe parcursul procesului de divort, la parata–mama cu care a locuit si pana acum de la momentul in care părțile s-au despărțit in fapt, pentru conservarea unei situații de fapt deja existente. A reținut că ar fi o situație grea din punct de vedere psihologic pentru o minora în vârstă de 4 ani sa fie luata de lângă mama sa, pentru ca in continuare sa se ocupe de ea mai ales bunica paterna, deoarece reclamantul–parat trebuie sa lucreze pentru firma pe care tocmai a înființat-o.
Instanța a mai reținut că minora trebuie să fie ferită si de situația tensionata care exista in prezent intre părți, materializata în plângerile penale formulate împotriva reclamantului-tata.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, reclamantul R. D., solicitând schimbarea ei în tot și admiterea cererii pe care a formulat-o pe cale de ordonanță președințială. A arătat că motivele le va depune după ce îi va fi comunicată hotărârea.
La dosar nu au fost restituite dovezile de îndeplinire a procedurii de comunicare a sentinței apelate, însă apelantul a expediat prin e-mail, în 11.01.2016, motivele de apel ce au fost atașate la f. 22-24 dosar.
Apelantul a arătat că sentința a fost pronunțată la mai puțin de o lună de la separarea în fapt a părților, până când minora locuise cu ambii părinți în . locuiește apelantul. A arătat că tocmai pentru a nu i se schimba mediul de viață a solicitat ca locuința minorei să rămână la el până la soluționarea divorțului, apreciind că mutarea ei în . persoană pe care nu o cunoaște, înscrierea la altă grădiniță, îndepărtarea de colegii și bunicii săi îi pot crea acesteia o situație mai grea din punct de vedere psihologic.
A mai învederat apelantul că pârâta nu a făcut dovada unei locuințe statornice, stând cu un bărbat cunoscut pe internet, cu două săptămâni înainte de separarea în fapt de soțul său, în condiții locative inferioare celor în care a locuit minora.
Apelantul a mai arătat că prima instanță a reținut în mod eronat că de minoră s-ar ocupa bunica paternă, deoarece el lucrează la firma pe care a înființat-o doar în timpul cât minora este la grădiniță, ocupându-se de ea în restul timpului, iar mama sa doar îl ajută.
Motivele de apel au fost primite de apărătorul intimatei, în data de 11.01.2016, după cum atestă semnătura aplicată pe exemplarul depus în original de apelant la termenul din 13.01.2016, f. 13-15 dosar.
Apelul a fost legal timbrat cu taxă judiciară de timbru de 20 lei, f. 16 dosar.
Intimata a depus întâmpinare, f. 18-19 dosar, prin care a solicitat respingerea apelului ca nelegal și netemeinic.
A arătat că prima instanță a avut în vedere interesul superior al copilului, care s-a aflat mereu la mamă, care s-a despărțit de apelant din cauza comportamentului violent al acestuia, actele de agresiune având loc și în fața minorei. A precizat că după separația în fapt s-a mutat la tatăl său, unde apelantul venea zilnic amenințând-o că o omoară, iar într-o zi a venit cu mama sa și au pătruns în locuință, agresând-o pe ea și pe tatăl său. A arătat că aceste aspecte sunt cercetate în dosarele penale nr. 5242/P/2015 și nr. 5284/P/2015.
Intimata a arătat că și după pronunțarea sentinței de către prima instanță, apelantul a surprins-o în trafic și a agresat-o în prezența minorei, având și o atitudine obscenă. A precizat că agresiunile apelantului au determinat-o să caute sprijinul unui prieten apropriat, în a cărui locuință din . mutat și unde minora beneficiază de toate condițiile materiale și de un climat stabil, fiind mai important pentru ea să stea cu mama sa decât cu bunica sau cu colegii de grădiniță.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În mod corect, instanța de fond a apreciat că prezenta cerere de ordonanță președințială îndeplinește condițiile de admisibilitate prev. de art. 996 și urm. C.proc.civ.
În concret, față de probele administrate, Judecătoria T. a reținut corect situația de fapt existentă între părți, respectiv faptul că minora este fiica părților, că soții se află în relații tensionate, că sunt despărțiți în fapt, prin plecarea reclamantei împreună cu minora din reședința comună a părților, iar în prezent părțile sunt separate în fapt, au locuințe separate, sunt în proces de divorț, iar în calitate de părinți ai minorei nu au convenit asupra locuinței acesteia.
Existența tensiunilor dintre părinți, imposibilitatea acestora de a gestiona aceste relații în interesul copilului, impun intervenția instanței până la soluționarea definitivă a dosarului de divorț.
Raporturile minorilor cu părinții trebuie încurajate și detașate de eventualele resentimente generate de separarea acestora. Fiecare părinte are obligația morală de a permite celuilalt părinte să se implice în viața copilului și are obligația morală să-l educe în sensul ideii de familie și de respect față de ascendenții săi, principii care se vor regăsi și în viitoarea familie a acestora.
Potrivit acestor principii, în cazul de față, instanța reține că menținerea acestor tensiuni, promovarea unor resentimente față de părinți, sunt aspecte educaționale care nu sunt în interesul minorei și care o pot afecta pe viitor, prin dobândirea unei viziuni eronate și lipsite de substanță cu privire la viața de familie. Astfel, părinții trebuie să colaboreze pentru binele minorei, să îi inducă sentimentele specifice de stabilitate, siguranță și apartenență la o familie.
Potrivit art. 2 alin. 2 din Legea nr. 272/2004, interesul superior al copilului se circumscrie dreptului copilului la o dezvoltare fizică și morală normală, la echilibru socioafectiv și la viața de familie.
Potrivit alin.6 al aceluiași articol, în determinarea interesului superior al copilului se au în vedere nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educație și sănătate, de securitate și stabilitate și apartenență la o familie; istoricul copilului; capacitatea părinților sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creșterea și îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia; menținerea relațiilor personale cu persoanele față de care copilul a dezvoltat relații de atașament.
Conform art. 21 din aceiași lege, în cazul în care părinții nu se înțeleg cu privire la locuința copilului, instanța de tutelă va stabili locuința acestuia la unul dintre ei, potrivit art. 496 alin. (3) din Codul civil. La evaluarea interesului copilului instanța poate avea în vedere, în afara elementelor prevăzute la art. 2 alin. (6), și aspecte precum: disponibilitatea fiecărui părinte de a-l implica pe celălalt părinte în deciziile legate de copil și de a respecta drepturile părintești ale acestuia din urmă;disponibilitatea fiecăruia dintre părinți de a permite celuilalt menținerea relațiilor personale; situația locativă din ultimii 3 ani a fiecărui părinte;
Aplicând în concret aceste principii la speța de față, Tribunalul constată că măsura dispusă de instanța de fond nu se impune a fi modificată, fiind o situație grea din punct de vedere psihologic pentru o minora în vârstă de 4 ani sa fie luata de lângă mama sa, care poate sta cu ea permanent, spre deosebire de tatăl său, care ar urma să fie ajutat în mare măsură de bunica paternă, care nu poate suplini în totalitate lipsa mamei.
Potrivit art.496 alin.1-3 Cod Civil, copilul minor locuiește la părinții săi. Dacă părinții nu locuiesc împreună, aceștia vor stabili, de comun acord, locuința copilului, iar în caz de neînțelegere între părinți, instanța de tutelă hotărăște, luând în considerare concluziile raportului de anchetă psihosocială și ascultându-i pe părinți și pe copil, dacă a împlinit vârsta de 10 ani.
Pentru stabilirea locuinței minorei, instanța are în vedere și dispozițiile art. 2 alin. 3 din Legea nr. 272/2004, conform cărora principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.
Mai mult, conform art.487 Cod Civil, părinții au dreptul și îndatorirea de a crește copilul, îngrijind de sănătatea și dezvoltarea lui fizică, psihică și intelectuală, de educația, învățătura și pregătirea profesională a acestuia, potrivit propriilor lor convingeri, însușirilor și nevoilor copilului.
Din corelarea acestor principii, instanța reține că legea recunoaște primordial, dreptul copilului de a-și cunoaște părinții, de a fi crescut de aceștia sau de a menține relațiile cu ambii părinți, în măsura în care aceștia sunt separați.
Pornind de aici, se poate stabili principiul necesității respectării acestui drept de către fiecare dintre părinți și chiar posibilitatea instanței de judecată de a se orienta în stabilirea locuinței minorului, inclusiv după criteriul părintelui care prezintă garanții mai mari că va respecta drepturile celuilalt.
Or, până la acest moment, apelantul-reclamant a dovedit mai puțină bună-credință din acest punct de vedere, adoptând un comportament violent și agresiv față de intimata-pârâtă, chiar în prezența minorei. În aceste condiții, stabilirea locuinței minorei la tată ar putea avea consecințe grave și greu sau imposibil de remediat în ceea ce privește relația acesteia cu mama, care s-ar putea deteriora semnificativ până la soluționarea dosarului de fond, având în vedere și vârsta încă fragedă a copilului.
Astfel, față de dreptul minorului de a fi crescută în principal de părinții săi, instanța își formează convingerea că în această situație este preferabil să se stabilească locuința minorei la mamă.
În același sens, instanța are în vedere faptul că deși, într-adevăr, mutarea minorei la mamă va reprezenta o rupere de mediul în care aceasta trăia, această împrejurare nu este în măsură să producă un dezechilibru grav în viața copilului. În concret, minora a avut anterior o bună și foarte apropiată relație cu mama și se află la o vârstă încă fragedă (4 ani), la care capacitățile de adaptare sunt mult mai ridicate.
În aceste condiții, punând în balanță criteriul continuității unui mediu de viață în care minora s-ar afla în compania tatălui și stabilirea locuinței acesteia la mamă, unde ar beneficia permanent de prezența acesteia și are mai multe garanții de a păstra legăturile cu tatăl, instanța apreciază că este în interesul minorei să locuiască împreună cu mama sa.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de reclamantul R. D. domiciliat în . împotriva sentinței civile nr. 3131/22.12.2015 pronunțată de Judecatoria T. în Dosar nr._ în contradictoriu cu intimat R. D. G., domiciliată în ., la fam. B. M. având ca obiect ordonanță președințială stabilire provizorie locuință minor, ca nefondat.
Ia act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 14 Ianuarie 2016.
Președinte, D. G. N. | Judecător, L. B. | |
Grefier, L. C. |
Red. D.G.N.
Tehn. L.C. 19 Ianuarie 2016/4 ex.
Fond: jud. V.C.
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Exercitarea autorităţii părinteşti. Sentința nr. 2/2016.... → |
|---|
