Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 426/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 426/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 1950/229/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.510 A
Camera de consiliu din data de 11 iunie 2015
Completul constituit din:
Președinte - I. M. R.
Judecător – M. L. I.
Grefier – B. C.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelanta-reclamantă S.C. RAJA S.A. C. împotriva sentinței civile nr. 426/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Fetești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S. A., având ca obiect cerere de valoare redusă.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Tribunalul față de actele și lucrările dosarului și apreciind că nu mai sunt alte incidente de soluționat, fiind lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la apelul civil de față:
Prin sentința civilă nr.426 din 18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Fetești, s-a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. RAJA S.A. C. în contradictoriu cu pârâta S. A. DOMICILIATĂ ÎN Tăndărei, . F, . județul Ialomița și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei S.C. RAJA S.A. C. suma de 628,61 lei ce reprezintă contravaloarea serviciilor de apă/canal prestate și facturate în perioada februarie – mai 2014.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a penalităților de întârziere în cuantum de 21,13 lei, aferente debitului principal de 628,61 lei, calculate de la data scadenței fiecărei facturi ce face obiectul debitului principal până la data introducerii acțiunii.
A fost obligată pârâta la plata în continuare către reclamantă a penalităților de întârziere aferente debitului principal de 628,61 lei, egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, calculate de la data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a debitului.
S-a admis în parte cererea privind cheltuielile de judecată.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
S-a respins cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 30 lei, reprezentând taxă de notificare.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că între . S. A. s-au derulat raporturi juridice constând în încheierea convenției de facturare individuală nr. 740/03.01.2012 prin care reclamanta s-a obligat să presteze în favoarea pârâtei servicii de apă/canal. Pentru serviciile de apă/canal prestate în lunile februarie-mai 2014, reclamanta a emis facturi fiscale în valoare de 628,61 lei, facturi primite de către pârâtă, astfel cum rezultă din confirmările de primire aflate la dosar, însă pârâta nu și-a executat obligația de plată a facturilor, figurând în evidențele reclamantei cu un debit restant în sumă totală de 628,61 lei, aferent perioadei februarie-mai 2014.
În raport de dispozițiile art. 1270 și 1516 Noul Cod Civil, s-a reținut că pentru a se angaja răspunderea contractuală a pârâtei este necesară întrunirea următoarelor condiții: neexecutarea unei obligații contractuale, existența unui prejudiciu, existența raportului de cauzalitate între faptă și prejudiciu, neexecutarea obligației să se datoreze culpei debitorului, debitorul obligației neexecutate culpabil să fie pus în întârziere.
Referitor la prima condiție, aceea a existenței unei neexecutări a obligației contractuale, instanța a reținut că potrivit art. 13 alin. 2 din contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 36/03.01.2012, coroborat cu art. 19 din convenția de facturare individuală nr. 740/03.01.2012, pârâta avea obligația să efectueze plata serviciilor de apă și canal furnizate de către reclamantă în termen de 15 zile de la data emiterii facturilor, data emiterii facturii și termenul de scadență fiind înscrise pe factură. Aceste dispoziții contractuale se coroborează și cu dispozițiile art. 31 alin. 6 din Legea nr. 241/2006 modificată, a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare.
Pentru serviciile de apă/canal prestate în lunile februarie-mai 2014, reclamanta a emis facturi fiscale în valoare de 628,61 lei, facturi primite de către pârâtă, astfel cum rezultă din confirmările de primire aflate la dosar.
S-a reținut că atât timp cât reclamanta a făcut dovada creanței pe care o deține împotriva pârâtei, aceasta din urmă aveau obligația de a proba faptul că și-a îndeplinit obligația asumată și a achitat suma de bani solicitată prin prezenta acțiune. Ori, pârâta nu a făcut o astfel de dovadă și nici nu a contestat în vreun fel raportul juridic dedus judecății.
Cu privire la existența unui prejudiciu, instanța a reținut că acesta constă în suma de 628,61 lei, reprezentând contravaloarea facturilor fiscale pe care pârâta avea obligația de a le achita în termen de 15 zile de la data emiterii acestora, data emiterii și termenul de scadență fiind înscrise pe facturi Această creanță este una certă, potrivit art. 662 NCPC, întrucât existența acesteia rezultă din facturile fiscale, primite sub semnătură de către pârâtă; îndeplinește și condiția specială de lichiditate, întrucât suma de bani a fost stabilită în mod expres în cuprinsul facturilor și este și exigibilă întrucât termenul de plată de 15 zile de la emiterea facturilor a expirat
În continuare, instanța de fond a reținut că este îndeplinită în speță și condiția existenței unui raport de cauzalitate între neexecutarea obligației asumate prin contract și prejudiciu întrucât acesta din urmă este consecința logică și directă a nerespectării de către pârâți a obligației de plată a contravalorii serviciilor de apă/canal prestate de către reclamantă.
În ceea ce privește cerința culpei pârâtei, instanța a reținut că din dispozițiile art. 1547 din Noul Cod civil, rezultă că debitorul este ținut să repare prejudiciul cauzat cu intenție sau din culpă. În același timp, art. 1548 din Noul cod civil instituie și o prezumție de vinovăție în sarcina debitorului prin simplul fapt al neexecutării, prezumție care nu a fost răsturnată în cauză prin dovedirea vreunei cauze străine, exoneratoare de răspundere.
Referitor la condiția punerii în întârziere a debitorului obligației neexecutate culpabil, instanța a observat că potrivit art. 1523 alin. 2 lit. c teza a II-a din Noul Cod civil, debitorul se află de drept în întârziere atunci când, fiind vorba de o obligație cu executare succesivă, refuză sau neglijează să își execute obligația în mod repetat. Ori, în speță, pârâta nu a achitat în mod repetat contravaloarea serviciilor de apă/canal furnizate de către reclamantă, neîndeplinindu-și astfel obligația cu executare succesivă asumată prin convenția de facturare individuală nr. 740/03.01.2012 de a plăti facturile în termen de 15 zile de la data emiterii acestora.
Pe cale de consecință, instanța a reținut că reclamanta a reușit sa facă dovada pozitivă a existentei unei obligații de plată a pârâtei în sumă de 628,61 lei și văzând și dispozițiile art. 1270 alin. 1 din Noul Cod civil, instanța a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 628,61 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor de apă/canal prestate și facturate pentru perioada februarie-mai 2014.
Cu privire la penalitățile de întârziere solicitate de către reclamantă, instanța a reținut că potrivit art. 20 din convenția de facturare individuală nr. 740/03.01.2012 încheiată între părți, coroborat cu art. 13 alin. 3 din contractul de furnizare/prestare a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 36/03.01.2012, precum și cu dispozițiile art. 31 alin. 7 din Legea nr. 241/2006 modificată, a serviciului de alimentare cu apă și de canalizare, „Neachitarea facturii în termen de 30 de zile de la data scadenței atrage după sine penalități de întârziere, după cum urmează:
a) penalitățile sunt egale cu nivelul dobânzii datorate pentru neplata la termen a obligațiilor bugetare, stabilite conform reglementărilor legale în vigoare;
b) penalitățile se datorează începând cu prima zi după data scadenței;
c) valoarea totală a penalităților nu poate depăși cuantumul debitului și se constituie venit al operatorului.”
Cu privire la cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, față de prevederile art. 453 alin. 1 NCPC, coroborate cu prevederile art. 1031 alin. 1 NCPC, conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat procesul, să îi plătească cheltuielile de judecată și față de cererea expresă a reclamantei în acest sens, instanța a reținut culpa procesuală a pârâtei în declanșarea prezentului litigiu, motiv pentru care a admis în parte această cerere și a obligat pârâta doar la plata sumei de 50 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Cu privire la cererea de obligare a pârâtei cu titlu de cheltuieli de judecată la plata sumei de 30 lei, reprezentând taxă de notificare, instanța a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 1031 alin. 2 teza I NCPC, instanța nu va acorda părții care a câștigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare. Astfel, instanța a constatat că, în conformitate cu disp. NCPC, pentru sesizarea instanței pe calea procedurii speciale a cererilor de valoare redusă, nu este prevăzută ca și condiție de admisibilitate a acțiunii, notificarea prealabilă a pârâților, motiv pentru care apreciază că taxa suportată de către reclamantă cu notificarea pârâtei nu este o cheltuială necesară soluționării prezentei cauze.
Mai mult, deși reclamanta, în cuprinsul cererii de valoare redusă, a arătat faptul că pârâta a fost pusă de drept în întârziere prin notificarea nr. 785/26.06.2014, instanța a constatat că potrivit art. 1523 alin. 2 lit. c teza a II-a din Noul Cod civil, debitorul se află de drept în întârziere atunci când, fiind vorba de o obligație cu executare succesivă, refuză sau neglijează să își execute obligația în mod repetat. Ori, în speță, pârâta nu a achitat în mod repetat contravaloarea serviciilor de apă/canal furnizate de către reclamantă, neîndeplinindu-și astfel obligația cu executare succesivă asumată prin convenția de facturare individuală nr. 740/03.01.2012 de a plăti facturile în termen de 15 zile de la data emiterii acestora, aflându-se astfel de drept în întârziere, fără necesitatea comunicării unei notificări.
Pentru motivele arătate anterior, instanța a respins cererea de obligare a pârâtei la plata sumei de 30 lei, reprezentând taxă de notificare.
Împotriva acestei sentințe pe care o apreciază ca netemeinică și nelegală a formulat apel reclamanta S.C. RAJA S.A. C., solicitând admiterea apelului și completarea sentinței apelate în sensul obligării debitoarei și la plata sumei de 30 lei reprezentând contravaloarea taxei de notificare.
În motivarea apelului se arată de către apelantă că în mod greșit instanța de fond a apreciat că suma de 30 lei reprezentând contravaloare taxă de notificare nu este o cheltuială aferentă soluționării litigiului, conform art.1031 alin.2 teza I C.pr.civ. și a respins solicitarea de acordare a acestei taxe.
Invocă dispozițiile art.1521 C.pr.civ. care prevăd modurile de punere în întârziere ale debitorului și ale art.1523 C.pr.civ. care menționează cazurile în care este de drept în întârziere în executarea obligației precum și prevederile art.1522 C.pr.civ.
Față de faptul că prima modalitate prin care creditorul îl poate pune în întârziere pe debitor constă în comunicarea unei notificări scrise prin care îi cere acestuia executarea obligației, această modalitate a fost aleasă și de către S.C. RAJA S.A., comunicând abonaților rău platnici notificări prin intermediul poștei însă această modalitate nu a asigurat dovada comunicării din mai multe cauze ce priveau semnătura de primire, astfel că ulterior s-a optat pentru notificarea debitorilor prin intermediul birourilor de executare silită.
În această modalitate a fost notificată și debitoarea S. A., prin Biroul Executorului Judecătoresc Dusu D. prin intermediul notificării nr. 804/26.06.2014 achitată de către apelantă conform facturii emise în acest sens.
Pentru aspectele arătate, apelanta solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat.
În drept, își întemeiază cererea de apel pe dispozițiile art.223 alin.3 și art.411 pct.2 C.pr.civ., iar în susținere solicită proba cu înscrisuri.
Intimatul-debitor nu a formulat întâmpinare în cauză.
Tribunalul, analizând sentința apelată, în raport de motivele de apel invocate și având în vedere actele și lucrările dosarului, apreciază apelul ca fiind nefondat, reținând următoarele:
Potrivit art.1031 cod procedură civilă (1) „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cererea celeilalte părți, la plata cheltuielilor de judecată.
(2) Cu toate acestea, instanța nu va acorda părții care a câștigat procesul cheltuielile care nu au fost necesare sau care au avut o valoare disproporționată în raport cu valoarea cererii.”
Așadar în cuantumul cheltuielilor de judecată pot intra orice cheltuieli necesare pentru buna desfășurare a procesului, care însă vor fi supuse condiției dovedirii și justificării legăturii de cauzalitate dintre acestea și proces.
Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții „care cade în pretenții”.
Culpa procesuală este cea care trebuie să fundamenteze fiecare sumă la care va fi obligată partea care a căzut în pretenții, cu titlu de cheltuieli de judecată. Din acest punct de vedere, instanța nu va putea obliga partea care a căzut în pretenții la suportarea cheltuielilor efectuate cu notificarea, anterior înregistrării cererii la instanță, chiar dacă cererea a fost admisă, deoarece în cauză notificarea nu era necesară pentru demararea procesului și nici pentru buna lui desfășurare.
Astfel, notificarea reprezintă modalitatea de punere în întârziere a pârâtului însă în cauză, față de dispozițiile art.13 alin.2 din convenția părților coroborat cu art.31 alin.6 din Legea nr.241/2006, invocat de reclamantă în susținerea cererii, pârâtul avea obligația de a efectua plata în termen de 15 zile de la data emiterii facturilor, situație față de care rezultă că la împlinirea termenului, debitorul este de drept în întârziere.
Așa fiind și având în vedere că legea nu prevede o procedură prealabilă obligatorie pentru demararea acțiunii, notificarea efectuată de reclamantă nu era necesară sau utilă pentru desfășurarea procesului, motiv pentru care cheltuielile efectuate cu această notificare nu pot fi puse în sarcina pârâtului.
Pentru considerentele reținute tribunalul apreciază apelul ca fiind nefondat, urmând ca în baza art.480 alin.1 Cod procedură civilă să îl respingă.
Văzând și dispozițiile art.634 alin.1 pct.4 cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta . sediul în C., .-24, jud. C., J_, Cod fiscal R_, împotriva sentinței civile nr. 426 din 18.11.2014pronunțată de Judecătoria Fetești.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
I. M. RalucaMunteanu L. I. B. C.
Red.M.L.I.
Tehnored.I.M.
5 ex/17.06.2015
Judec.fond. B. D.
..06.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 411/2015. Tribunalul... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 422/2015. Tribunalul... → |
|---|
