Plângere contravenţională. Decizia nr. 1187/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1187/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 10-12-2015 în dosarul nr. 1187/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA - SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1187/A
Ședința publică de la 10 Decembrie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: L. I. M.
JUDECĂTOR: R. M. I.
GREFIER: M. I.
Pe rol soluționarea apelului civil declarat de apelanta-contestatoare S.C. I. S.A., cu sediul în mun. Slobozia, .. MB 13, ., jud. Ialomița, J_, CUI_, împotriva sentinței civile nr. 779 din 07.04.2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia, în contradictoriu cu intimata C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA - PRIN DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI CONSTANTA, cu sediul în mun. C., Prelungirea T., jud. C., având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns pentru apelanta-contestatoare, avocat ales F. N., lipsă fiind intimata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței faptul că pricina este la primul termen de judecată în apel și că apelanta-contestatoare a depus dovada timbrării cererii de apel, după care;
Apărătorul apelantei-contestatoare, întrebat fiind, arată că nu mai are alte cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat.
Tribunalul ia act și, considerându-se lămurit, constată terminată cercetarea judecătorească, cauza în stare de judecată și, în conformitate cu dispozițiile art. 392 Cod procedură civilă, acordă cuvântul în susținerea motivelor de apel.
Apărătorul apelantei-contestatoare, având cuvântul, solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și schimbarea în tot a sentinței apelate în sensul admiterii contestației la executare așa cum a fost formulată. Prin cererea introductivă a evocat instanței de fond atât critici cu privire la nulitatea absolută a titlului executoriu – pretinsul proces verbal de contravenție emis de către C.N.A.D.N.R. pentru tariful de despăgubire, cât și critici privitoare la lipsa caracterului de executorialitate asupra procedurii de urmărire silită demarată împotriva contestatoarei.
Judecătoria Slobozia a respins contestația enunțând în considerente faptul că motivele de fapt și de drept cu privire la titlul de creanță nu pot fi analizate pe calea contestației la executare. Solicită a se observa că aprecierea instanței de fond a survenit cu ocazia deliberării, după închiderea dezbaterilor, sens în care această situație contravine dispozițiilor art. 22 alin. 4 și 6 N.C.P.C., în sensul că se poate observa că la punctul 4 din cererea introductivă, acel capitol este intitulat efectiv „plângere contravențională” . Dacă instanța aprecia că, potrivit art. 712 (711) alin. 3 N.C.P.C, motivele referitoare la fondul dreptului dedus judecății nu pot fi analizate în cadrul unei contestații la executare, dar există o altă procedură prevăzută de lege pentru anularea titlului executoriu care nu reprezintă o hotărâre judecătorească, atunci ar fi trebuit să pună în discuția contradictorie a părților calificarea juridică a cererii, instanța nefiind ținută de încadrarea făcută de parte, mai mult decât atât având obligativitatea de a pune în discuție încadrarea juridică a cererii promovate cu care a fost învestită spre soluționare.
Dincolo de aceste aspecte procedurale, se impune următoarea constatare: motivele respective evocate nu vizau altceva decât nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție din prisma lipsei semnăturii olografe a agentului constatator și în acest sens a indicat recursul în interesul legii pronunțat de Î.C.C.J. cu privire la necesitatea semnăturii olografe a agentului constatator pentru validitatea procesului-verbal de contravenție . Mai mult, a invocat nulitatea absolută a procesului-verbal de contravenție din prisma necomunicării acestuia prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire. Solicită a se observa că procedura de comunicare s-a realizat prin afișare și aceasta cu serioase dubii, respectiv lipsa atestării de către un martor a procedurii de afișare . În acest sens s-a pronunțat și Î.C.C.J. într-un recurs în interesul legii.
Aceste aspecte nu urmăreau să tindă la pronunțarea de către instanță a unei hotărâri prin care să anuleze procesul-verbal de contravenție, pentru că acelea ar fi fost aspecte de nulitate relativă, ci aspectele invocate vizau nulitatea absolută a pretinsului titlu executoriu care, potrivit art. 1247 N.Cod civil, poate fi invocată oricând, nulitate absolută din prisma căreia rezulta faptul că pretinsul titlu de creanță, în raport de prevederile art. 14 și 27 din O.G. nr. 2/2001, nu a devenit titlu executoriu, nedevenind titlu executoriu rezulta că nu putea fi apt a demara o procedură de urmărire silită.
A invocat în fața instanței de fond și Decizia Curții Constituționale nr. 112/2014 prin care s-a statuat faptul că Legea nr. 144/2012, prin care s-a abrogat tariful de despăgubire, reprezintă o lege contravențională mai favorabilă . În raport de aceste aspecte, tot decizia Curții Constituționale explică faptul că, potrivit art. 15(2) din Constituția României, în situația în care intervin sancțiuni mai favorabile, trebuie aplicată legea contravențională mai favorabilă, aspecte care nu au fost avute în vedere de instanța de fond.
Ca atare, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat și, în consecință, să se constate că a intervenit o lege contravențională mai favorabilă și pretinsul titlu de creanță pus în executare silită nu a dobândit caracter de executorialitate, astfel încât să fie apt a demara o procedură de executare silită. Cu cheltuieli de judecată în măsura chitanțelor de la dosar.
În baza art. 394 Cod procedură civilă, tribunalul declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare .
După deliberare,
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului civil de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 779 din 07.04.2015 pronunțată de Judecătoria Slobozia, s-a respins contestația la executare formulată de contestatoarea S.C. I. S.A. în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A., prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri C..
S-a luat act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că prin procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/22.02.2012, contestatoarea S.C. I. S.A. a fost sancționată contravențional, în baza art. 8 alin. 2 din O.G. nr. 15/2002, cu amendă în cuantum de 250 de lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din O.G. nr. 15/2002.
Prin același proces verbal de contravenție, s-a stabilit în sarcina contestatoarei și obligația de a achita, pe lângă amenda contravențională stabilită prin procesul verbal de contravenție, și contravaloarea tarifului de despăgubire, potrivit art. 8 alin. 3 din O.G. nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare, în valoare de 28 euro, adică 121,35 lei la cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României, de 4,334 lei/euro, valabil pentru data de 31.01.2012, în cazul în care tariful de despăgubire este achitat până la data de 29.02.2012, în contul indicat în procesul verbal.
S-a menționat, de asemenea, că, în cazul în care plata se va efectua după această dată, suma de 28 euro se va achita la cursul de schimb comunicat de BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării, respectiv cursului comunicat de BNR în penultima zi lucrătoare a lunii respective.
Așadar, astfel cum s-a reținut mai sus, în procesul verbal de contravenție s-a prevăzut în detaliu modul în care urmează a se face de către contravenient plata tarifului de despăgubire, specificându-se fără echivoc faptul că tariful de despăgubire trebuie achitat distinct de amenda contravențională în cuantum de 250,00 de lei.
În ceea ce privește faptul că procesul verbal nu a fost comunicat contravenientei, instanța a apreciat că apărările contestatoarei nu pot fi primite, la dosar fiind depusă dovada comunicării procesului verbal de constatare a contravenției ., nr._/22.02.2012, procesul verbal de comunicare fiind semnat și de un martor asistent, cu datele de identificare regăsite în acesta.
Apoi, instanța a reținut că procesul verbal de contravenție nu a fost contestat de către contravenientă, deși, cel puțin de la data la care i-au fost comunicate actele de executare, inclusiv acest proces verbal de constatare a contravenției, contestatoarea a avut cu siguranță cunoștință de existența acestuia.
Întrucât împotriva procesului verbal de constatare a contravenției nu s-a formulat plângere contravențională, au devenit incidente dispozițiile art. 37 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Întrucât contestatoarea nu a achitat de bunăvoie tariful de despăgubire în cuantum de 28 euro, creditoarea C.N.A.D.N.R. – D.R.D.P. C. s-a adresat Biroului executorului judecătoresc Copuzeanu F. T., solicitând executarea silită a contestatoarei, în baza titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare a contravenției ., nr._/22.02.2012, emis pe numele contestatoarei, constituindu-se, la nivelul acestui birou, Dosarul de executare nr. 2504/2014.
La data de 25.11.2014, Biroul executorului judecătoresc Copuzeanu F. T. a emis și comunicat contestatoarei o somație mobiliară, prin care aceasta a fost somată ca în termen de o zi să procedeze la consemnarea sumei de 28 euro (în lei la cursul BNR valabil în ultima zi din luna anterioară datei achitării) și 511,05 lei reprezentând cheltuieli de executare, stabilite conform încheierii din data de 25.11.2014 (15,05 lei onorariu executor judecătoresc, 496 lei cheltuieli efectuate incluzând înregistrare, deschidere și formare dosar, consultanță în vederea constituirii dosarului de executare silită, cheltuieli privind redactarea și efectuarea actelor de executare silită, cheltuieli de transport, multiplicare, certificare acte și arhivă dosar).
Instanța de fond a reținut că prin contestația la executare se pot invoca neregularități privind nerespectarea formelor prevăzute de lege pentru încunoștințarea debitorului, alegerea formei de executare, prescripția dreptului de a cere executarea silită, perimarea executării, ordinea de urmărire a bunurilor, urmărirea unor bunuri ce aparțin altor persoane decât debitorului, invocarea compensației legale, precum și alte motive de nulitate a executării silite.
Așadar, a reținut prima instanță, pe calea contestației la executare nu pot fi invocate apărări de fond de natură a repune în discuție procesul verbal de contravenție, deoarece aceasta este doar o cale de atac deschisă împotriva măsurilor de executare nelegale (cel care recurge la acest mijloc procedural nu poate invoca decât vicii și neregularități ale actelor de executare), contestatoarea având la dispoziție altă cale de atac pentru contestarea procesului verbal de contravenție, respectiv plângerea contravențională, prevăzută de art. 31 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.
Astfel cum s-a arătat și anterior, chiar și în situația în care procesul verbal de contravenție nu ar fi fost comunicat în termen contravenientei, așa cum susține acesta în contestația la executare, contestatoarea ar fi trebuit să formuleze plângere contravențională la data la care a luat cunoștință de procesul verbal de contravenție, respectiv la data comunicării somației de către executorul judecătoresc, așa cum pretinde în contestația de față, plângere contravențională în cadrul căreia să invoce toate neregularitățile privind întocmirea și comunicarea procesului verbal, însă contestatoarea nu a înțeles să formuleze o astfel de plângere contravențională.
Prin urmare, referitor la capătul de cerere privind anularea procesului verbal care constituie titlu executoriu în prezenta cauză, pe calea contestației la executare, astfel cum a menționat expres contestatoarea, luând în considerare criticile formulate de aceasta, instanța a apreciat că respectivele critici de fond nu sunt admisibile, prilej pentru care instanța nu le-a analizat.
Instanța a mai reținut faptul că, prin raportare la modul de învestire al instanței și al redactării contestației la executare, nu se poate reține că s-a urmărit de către contestatoare formularea unei plângeri contravenționale, aceasta menționând expres că înțelege să invoce în prezenta contestație la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în procesul-verbal, pe motiv că executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, întemeindu-se în mod expres pe prevederile art. 712 alin. 2 Cod procedură civilă la momentul la care a formulat criticile de fond împotriva procesului verbal care constituie titlu executoriu.
Contestatoarea a invocat în mod expres faptul că procesul verbal nu putea fi întocmit, în condițiile în care aceasta a mai fost amendată în interval de 30 de zile.
Instanța a reținut că imposibilitatea întocmirii proceselor verbale, astfel cum a fost invocată de contestatoare, are la bază modificările aduse O.G. nr. 15/2002, prin Legea nr. 144/2012, publicată în Monitorul Oficial, în data de 24.07.2012, prin care a fost înlăturată obligația plății tarifului de despăgubire. Întrucât analiza legalității întocmirii procesului verbal, inclusiv în privința aplicării tarifului de despăgubire, putea fi făcută pe calea plângerii contravenționale, conform art. 31 din O.G. nr. 2/2001, instanța nu a analizat-o în cadrul contestației la executare.
În privința executării sancțiunii aplicate, instanța a reținut că procesul verbal din această cauză a fost emis și comunicat anterior intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, iar dispoziția tranzitorie din acest ultim act normativ, respectiv art. II, prevede că tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se anulează de drept. În prezenta cauză nu a existat o contestare în instanță a tarifelor de despăgubire până la data intrării în vigoare a Legii nr. 144/2012, prin urmare, acestea nu sunt anulate de drept în virtutea textului invocat.
În egală măsură, instanța a reținut că tariful de despăgubire nu are natura unei sancțiuni contravenționale, ci a unei despăgubiri civile. Scopul acestuia este de a repara prejudiciul resimțit de administratorul căii rutiere în momentul în care aceasta este utilizată fără achitarea tarifului de utilizare prevăzut de art. 1 lit.e) din O.G. nr. 15/2002.
De asemenea, tariful de despăgubire nu are aceeași natură cu tariful de utilizare prevăzut de art. 1 lit. e) din O.G. nr. 15/2002. Acesta din urmă este o taxă care dă dreptul utilizatorului unui vehicul de a folosi un sector de drum, în vreme ce tariful de despăgubire este un cuantum legal prin care a fost evaluat prejudiciul cauzat administratorului sectorului de drum prin utilizarea acestuia fără drept.
Simplul fapt că valoare tarifului de despăgubire este aceeași cu valoarea unei roviniete nu îndreptățește la o concluzie contrară, în dezacord cu legea.
În aceste condiții, instanța a reținut că obligația contestatoarei de a achita tariful de despăgubire subzistă, iar modul în care a fost efectuată executarea silită până în prezent cu privire la acesta, prin raportare la criticile formulate de contestatoare, este legal.
Relativ la încheierea din data de 25.11.2014, privind cheltuielile de executare, instanța a reținut următoarele:
În privința onorariului executorului judecătoresc, instanța a reținut că sumele plătite cu titlu de onorariu pentru executorul judecătoresc reprezintă cheltuieli ocazionate de efectuarea executării silite și, față de dispozițiile din Legea nr. 188/2000, precum și Hotărârea UNEJ din 27.09.2013 care reglementează onorariile maximale care pot fi percepute de către executorii judecătorești, instanța a constatat că suma prevăzută în încheierea contestată, inclusiv T.V.A., pentru activitatea depusă de către executorul judecătoresc, s-a raportat la cuantumul debitului pentru care s-a început urmărirea silită și este corect calculată, la valoarea creanței.
Este esențial de indicat faptul că din suma de 511,05 lei, numai 15,05 reprezintă onorariu executor judecătoresc, restul de 496 lei fiind cheltuieli de executare, detaliate în mod corespunzător de executorul judecătoresc, fiecare din aceste sume fiind justificată, în niciunul din cazuri nefiind necesară reducerea cuantumului.
În acest context, onorariul executorului judecătoresc, calculat în limitele impuse de Legea nr. 188/2000, cum este cazul în speță, nu poate fi considerat disproporționat de mare față de munca depusă de executor.
În cazul de față, nu a fost desființat titlul executoriu – procesul verbal de contravenție ., nr._/22.02.2012 - și trebuie să fie executat de către contestator.
În cauza de față, instanța a apreciat că nu se află nici în situația desființării titlului și nici în situația renunțării la executare de către creditorul obligației, așa încât nu se justifică exonerarea contestatoarei de la plata cheltuielilor de executare. Prin urmare, instanța nu a cenzurat cheltuielile de executare.
Având în vedere aceste considerente, dispozițiile legale mai sus analizate și probele administrate în cauză, instanța, apreciind că actele de executare au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare, a respins, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatoare. În aceste condiții, toate actele de executare și încheierea de încuviințare a executării silite au fost menținute.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel contestatoarea S.C. I. SA, solicitând modificarea sentinței apelate iar pe fondul cauzei admiterea contestației la executare, anularea executării silite și a tuturor actelor de executare emise în dosarul de executare și anularea procesului-verbal de contravenție întocmit în cauză.
În motivarea apelului, apelanta expune situația de fapt astfel cum rezultă din cererea de chemare în judecată și din sentința apelată, considerând că hotărârea primei instanțe este nelegală întrucât a apreciat că nu putea contesta procesul verbal de contravenție decât pe cale separată și nu în cadrul contestației la executare .
Apelanta a mai arătat că procesul verbal de contravenție nu i-a fost comunicat niciodată, decât atașat somației, astfel încât nu a devenit titlu executoriu, de unde rezultă că executarea silită a fost demarată în mod nelegal .
Apelanta a precizat că, întrucât executarea silită se face în temeiul unui alt titlu decât o hotărâre judecătorească, a înțeles să invoce în prezenta contestație și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în pretinsul titlu executoriu, respectiv plângere contravențională .
Față de acest argument, apelanta apreciază că soluția instanței de fond încalcă principiul disponibilității și principiul rolului activ al instanței, care nu putea califica juridic cererea cu care a fost învestită cu ocazia deliberării, după închiderea dezbaterilor, ci această situație trebuia să survină inițial, în procedura regularizării, instanța fiind obligată să pună în discuția părților calificarea juridică exactă, după . cauzei .
S-a mai arătat, în motivele de apel, că agentul constatator nu a procedat la identificarea contravenientului, ci a sancționat persoana ce figura ca deținând autovehiculul depistat că a circulat fără a deține rovinietă valabilă, reținând, în mod greșit, că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ este de categorie A, când, în realitate, apelanta nu are niciun autovehicul de categorie A în proprietate, numărul de înmatriculare din procesul verbal fiind atribuit unui vehicul din categoria B .
Apelanta a mai invocat și Decizia nr. 6/16.02.2015 a ÎCCJ, menționând că procesul verbal este lovit de nulitate absolută în lipsa semnăturii olografe, nulitate absolută care poate fi invocată oricând, de către oricine, fiind imprescriptibilă .
Totodată apelanta a mai arătat că instanța de fond nu a avut în vedere prevederile art. II din Legea 144/2012 prin care tarifele de despăgubire prevăzute de OG 15/2002 se anulează și nici cele ale art. 15 din Constituție care consacră principiul neretroactivității legii cu excepția legii penale și contravenționale mai favorabile .
De asemenea apelanta a invocat dispozițiile deciziei nr. 10/10.06.2013 a ÎCCJ, care statuează că comunicarea prin afișare trebuie precedată de o comunicare prin poștă, cu aviz de primire .
În drept, apelanta a invocat dispozițiile art. 466 și urm. C.pr.civ., OG 2/2001, OG 15/2002, iar în susținere solicită proba cu înscrisuri și orice alt mijloc de probă a cărui necesitate ar reieși din dezbateri.
Intimata, legal citată, nu a depus întâmpinare în cauză.
Tribunalul, analizând hotărârea ce face obiectul apelului de față, în raport de criticile formulate, susținerile părților, actele și lucrările dosarului, dispozițiile legale incidente, dispozițiile art. 476 și următoarele din Noul Cod de procedură civilă, constată că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește posibilitatea invocării unor motive de fond în cadrul contestației la executare, tribunalul reține, ca și instanța de fond, că, potrivit art. 711 alin. 2 NCPC, este posibilă invocarea apărărilor de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac . Or, apelanta contestatoare a avut la dispoziție calea plângerii contravenționale pentru susținerea motivelor de nelegalitate și netemeinicie a procesului verbal de contravenție, însă nu a înțeles să utilizeze această cale legală . Faptul că procesul verbal de contravenție nu i-a fost comunicat, așa cum susține apelanta, nu o împiedica să formuleze plângere contravențională la data la care a luat cunoștință efectiv de procesul verbal, analiza datei comunicării și a depunerii sau nu în termen a plângerii fiind de competența instanței învestite cu soluționarea plângerii .
Referitor la încălcarea, de către instanța de fond, a principiului disponibilității și rolului activ, tribunalul apreciază această critică neîntemeiată, întrucât contestatoarea, asistată fiind de avocat, și-a intitulat expres cererea contestație la executare, a solicitat anularea actelor de executare și a invocat dispozițiile art. 711 și 712 C.pr.civ . Prin urmare, instanța de fond a respectat întocmai principiul disponibilității, soluționând cererea așa cum a fost formulată de contestatoare . Instanța de fond nu ar fi putut califica cererea ca fiind o plângere contravențională, în condițiile în care partea a fost asistată de avocat și și-a intitulat expres acțiunea ca și contestație la executare .
Referitor la critica privind identificarea contestatorului și categoria autovehiculului, tribunalul constată că această critică nu putea fi formulată decât pe calea plângerii contravenționale și nu poate fi analizată în contestația la executare, întrucât reprezintă o apărare de fond .
Referitor la Decizia ÎCCJ nr. 6/2014, tribunalul constată că aceasta nu poate fi aplicată în cadrul contestației la executare, în care, așa cum am amintit mai sus, nu se analizează legalitatea sau temeinicia procesului verbal de contravenției, ci doar în cadrul unei plângeri contravenționale, în care se verifică cauzele de nulitate ale procesului verbal .
Referitor la aplicarea legii 144/2012, tribunalul constată că acest act normativ conține dispoziții exprese privind aplicarea sa în timp, și anume art. II care statuează că se anulează doar tarifele de despăgubire aplicate și contestate în instanță până la data intrării în vigoare a acestei legi . Cum în prezenta cauză tariful de despăgubire nu a fost contestat până la . legii, acesta nu este anulat de drept . În privința principiului retroactivității legii contravenționale mai favorabile, tribunalul constată că amenda contravențională și tariful de despăgubire au natură juridică diferită, prima fiind o sancțiune contravențională și a doua o despăgubire civilă, astfel încât, în privința tarifului de despăgubire nu se poate aplica principiul retroactivității legii contravenționale, nefiind vorba de o sancțiune contravențională.
În ceea ce privește invocarea, de către apelantă, a deciziei ÎCCJ nr. 10/10.06.2013, tribunalul constată că nici aceasta nu poate fi aplicată în cadrul contestației la executare, ci doar în cadrul plângerii contravenționale cum s-a menționat și mai sus .
Față de considerentele de mai sus, tribunalul apreciază apelul ca neîntemeiat și, în baza art. 480 alin. 1 C.pr.civ., urmează să-l respingă .
Văzând și dispozițiile art. 634 alin. 1 pct. 4 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.480 alin.1 Noul Cod de procedură civilă, respinge apelul declarat de apelanta-contestatoare S.C. I. S.A., cu sediul în mun. Slobozia, .. MB 13, ., jud. Ialomița, J_, CUI_ și cu sediul ales la CB. AV. „D. C. A.” din mun. București, .. 4, ., împotriva sentinței civile nr.779 din 07.04.2015 a Judecătoriei Slobozia, ca neîntemeiat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10.12.2015.
Pt. PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
aflat în C.O., semnează
Președintele instanței
Red.M.L.I. – 21.12.2015
Tehnored.I.M. – 28.12.2015
4 ex./ Jud.fond. A. A.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 984/2015. Tribunalul... | Evacuare. Sentința nr. 969/2015. Tribunalul IALOMIŢA → |
|---|
