Rezoluţiune contract. Sentința nr. 1094/2015. Tribunalul IALOMIŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1094/2015 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 852/229/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IALOMIȚA – SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.526 A
Ședința publică din data de 11 iunie 2015
Completul constituit din:
Președinte - I. M. R.
Judecător – M. L. I.
Grefier – B. C.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul-pârât C. I. împotriva sentinței civile nr.1094/14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Fetești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. G., având ca obiect rezoluțiune contract.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-pârât asistat de avocat S. C. și a lipsit intimatul-reclamant.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Avocat S. C. pentru apelantul-pârât arată că nu mai are cereri de formulat sau excepții de invocat.
Tribunalul, având în vedere că părțile nu mai au cereri de formulat și nu mai sunt alte incidente de soluționat, în conformitate cu prevederile art.392 C.pr.civ., declară dezbaterile deschise și acordă cuvântul părților.
Avocat S. C. pentru apelantul-pârât solicită admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței atacate și respingerea acțiunii ca nefondată, cu plata cheltuielilor de judecată.
În susținerea apelului arată că instanța de fond încălcând dispozițiile art.397 C.pr.civ. a respins capătul de cerere principal privind rezilierea contractului de vânzare însă a dispus restituirea de către apelantul-pârât a sumei primite, inclusiv cu dobânda legală și a făcut aplicarea dispozițiilor art.1345 cod civil având în vedere declarațiile martorilor audiați în cauză.
De asemenea, instanța de fond nu a ținut cont de faptul că intimatul-reclamant nu a făcut dovada efectuării de demersuri pentru perfectarea actului de vânzare-cumpărare, astfel că îi aparține culpa neexecutării contractului. Mai mult, părțile au încheiat un înscris sub semnătură privată și nu au un contract de vânzare-cumpărare în privința căruia să se poată aplica sancțiunea rezoluțiunii, astfel că și din acest punct de vedere soluția instanței de fond este nelegală și netemeinică.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea pârâtului la plata dobânzii legale, instanța de fond a greșit prin acordarea acesteia pentru suma achitată cu titlu de avans în condițiile în care cererea principală a fost respinsă.
Mai mult, faptul că s-a dispus ca plata dobânzii legale se va face de la data introducerii acțiunii până la data plății efective iar comunicarea hotărârii motivate a avut loc după aproximativ un an de la pronunțare, consideră că îi creează apelantului o situație foarte grea și un prejudiciu nejustificat.
Solicită a se avea în vedere că faptul că instanța de fond l-a obligat pe apelantul-pârât la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu avocat în favoarea intimatului-reclamant, în condițiile în care a fost admisă cererea de ajutor public judiciar, fiind scutit astfel de la plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 1491 lei.
Solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și plata cheltuielilor de judecată.
Tribunalul în conformitate cu prevederile art.394 C.pr.civ., considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și rămâne în pronunțare.
După deliberare,
TRIBUNALUL
Cu privire la apelul civil de față:
Prin sentința civilă nr.1094 din 14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Fetești s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G. G. în contradictoriu cu pârâtul C. I..
S-a respins capătul de cerere privind rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, ca neîntemeiat.
A fost obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 10.000 lei despăgubiri și dobânda legală calculată de la data depunerii acțiunii (25.03.2013) până la data efectivei plăți a debitului.
A fost obligat pârâtul către reclamant la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
S-a respins cererea pârâtului privind obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată iar cheltuielile pentru care reclamantul a beneficiat de scutire prin încuviințarea ajutorului public judiciar au rămas în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel instanța de fond a reținut că la data de 3 noiembrie 2012 (fila 6 ) părțile au întocmit un act sub forma unui înscris sub semnătură privată în cuprinsul căruia pârâtul „declară” pe proprie răspundere primirea sumei de 10.000 lei de la reclamant cu titlu de „avans pentru vânzarea casei”.
Din precizările reclamantului, prin avocat, în legătură cu natura juridică a acestui înscris, a rezultat că partea îl apreciază ca fiind un veritabil contract de vânzare-cumpărare, motiv pentru care solicită „rezoluțiunea” sa .
Raportându-se la art.1244 Cod civil, instanța a apreciat că înscrisul sub semnătură privată depus de parte nu întrunește cerințele unui contract de vânzare-cumpărare asupra căruia să poate fi pusă în discuție rezoluțiunea pentru neexecutare obligații, prin prisma dispozițiilor art.1516 alin.2 pct.2 Cod civil potrivit cărora „Atunci când, fără justificare, debitorul nu își execută obligația și se află în întârziere, creditorul poate, la alegerea sa și fără a pierde dreptul la daune-interese, dacă i se cuvin:
…………………………………………………………………………………..
2. să obțină, dacă obligația este contractuală, rezoluțiunea sau rezilierea contractului ori, după caz, reducerea propriei obligații corelative”.
A mai reținut instanța că la interogatoriul propus de reclamant pentru a fi administrat pârâtului C. I. acesta a recunoscut – fila 114 dosar, că a vândut imobilul casă de locuit și terenul aferent în suprafață de 1.000 m.p. situat în Săveni, .. 6, jud. Ialomița, la data de 03.11.2012 (întrebarea nr. 1) și l-a asigurat pe cumpărător că este proprietarul imobilului casă, deține acte de proprietate, că imobilul a fost vândut în baza unei chitanțe de mână, act sub semnătură privată, primind la data de 03.11.2012 suma de 10.000 lei avans, urmând ca suma de 13.000 lei să o achite la data perfectării actelor în formă autentică.
A confirmat (întrebarea nr. 7) că nu este unicul proprietar al imobilului și a susținut că nu a înmânat niciodată reclamantului vreun act de proprietate al bunului promis spre vânzare pentru că nu avea un asemenea act ( întrebarea nr. 11) . După plecarea reclamantului din imobil l-a promis spre vânzare numitului N. D., persoana care îl stăpânește (la întrebarea nr. 16).
Pârâtul a mai susținut (întrebarea nr. 20) că după încasarea sumei de 10.000 lei a aflat că nepoata, fata surorii sale, are dreptul la casă . Cu toate acestea, nu a discutat cu reclamantul perfectarea actelor, iar la data de 03.11.2013 nu deținea extras de carte funciară din care să rezulte că imobilul era liber de sarcini.
La interogatoriul administrat de pârât reclamantului, acesta din urmă a menționat că a deținut posesia imobilului 7 luni, în baza înscrisului sub semnătură privată, cunoscând că pârâtul este unic moștenitor .
Martora G. G., propusă de reclamant, susține că în luna noiembrie 2012 C. I. a primit de la soțul său, reclamantul din cauză, suma de 100 milioane lei vechi, pentru o casă pentru care s-a stabilit prețul de 230 milioane lei vechi, restul urma să fie primit când se fac actele. Martora declară că a fost prezentă când s-a înmânat suma de bani, fără ca soțul să știe ce fel de act trebuie încheiat când se vinde o casă cu teren. Martora a mai declarat că imobilul a fost vândut de pârât altei persoane. Deși soțul a solicitat pârâtului să restituie suma de bani, acesta a rupt orice legătură. Martora a precizat că a locuit în imobil din noiembrie 2012 până în martie 2013, perioadă în care au suportat cheltuielile.
Martorul propus de pârât, numitul P. D., cunoaște că părțile au avut o înțelegere privind o casă din localitatea Săveni, jud. Ialomița pentru care pârâtul a primit o sumă de bani în avans urmând ca restul de bani să fie achitat ulterior. Acest lucru nu s-a întâmplat deoarece reclamantul a părăsit imobilul, precizând că nu are bani. A încheiat în calitate de cumpărător, pe de o parte, cu numiții C. I. și R. D., pe de altă parte, în calitate de vânzători, un antecontract, deținând posesia imobilului din septembrie 2013.
După încheierea litigiului urmează să încheie contractul de vânzare cumpărare, a mai arătat martorul .
Pe baza probelor administrate instanța a reținut că rezultă indubitabil că părțile au încheiat o convenție care ar putea îmbrăca forma unei promisiuni de vânzare-cumpărare, în mod cert nu un contract de vânzare-cumpărare asupra căruia să se dispună rezoluțiunea .
În privința restituirii sumei achitată „cu titlu de avans” acest capăt de cerere este admisibil pe considerentul unei îmbogățiri fără just temei, dat fiind probatoriul administrat (recunoașterea pârâtului, confirmarea primirii sumei de bani de către martori).
Pentru motivele reținute instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, respingând capătul de cerere privind rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare, ca neîntemeiat.
Având în vedere și art.1522 alin.1 Cod civil conform căruia „Debitorul poate fi pus în întârziere fie printr-o notificare scrisă prin care creditorul îi solicită executarea obligației, fie prin cererea de chemare în judecată”, instanța l-a obligat pe pârât către reclamant la plata sumei de 10.000 lei despăgubiri și dobânda legală calculată de la data depunerii acțiunii (25.03.2013) până la data efectivei plăți a debitului.
L-a obligat pe pârât către reclamant la plata sumei de 1.000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, potriivt chitanței nr.625/16.09.2013 emisă de Cabinet de avocat T. S., respingând cererea pârâtului de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
În raport de soluția dată capătului principal al cererii, cheltuielile pentru care reclamantul a beneficiat de scutire prin încuviințarea ajutorului public judiciar au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, prin cererea depusă la Judecătoria Fetești, la data de 14.04.2015, a declarat apel motivat petentul C. I., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 1094/14.04.2014, în sensul respingerii acțiunii formulate, ca nefondată și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În dezvoltarea motivelor de apel, consideră că sentința este criticabilă din punct de vedere al legalității si al temeiniciei, după cum urmează:
Încălcând dispozițiile art. 397 Cod Procedura Civila, instanța de fond a respins capătul de cerere principal referitor la rezoluțiunea contractului de vânzare, dispunând însă restituirea de către apelantul-parat a sumei primite, inclusiv acordând dobânda legala, în temeiul dispozițiilor referitoare la „îmbogățirea fără justa cauza ,,dispoziții prevăzute de art. 1345 Cod Civil, la care reclamantul-intimat nu a făcut referire în cuprinsul cererii de chemare in judecata, neîntemeindu-și acțiunea pe dispozițiile sus-amintite. Instanța de fond menționează în cuprinsul motivelor, faptul ca urmează a face aplicarea dispozițiilor art. 1345 Cod Civil, având in vedere declarațiile martorilor.
Mai arată apelantul că cei doi martori audiați pentru intimatul-reclamant au fost,, soția acestuia, încălcându-se astfel dispozițiile ari. 315, alin.1, pct.2 Cod Procedura Civila, iar pentru apelantul-parat fiind audiata persoana care a avut folosința imobilului in cauza, după momentul părăsirii acestuia de către intimatul-reclamant si care nu a confirmat primirea sumei de bani de către intimatul-reclamant, martorul intrând în posesia imobilului ulterior plecării intimatului-reclamant.
Apreciază că instanța de fond a ignorat aplicabilitatea principiului de drept „ probatio incumbit ei quit dicit non ei quit negat, in condițiile in care intimatul-reclamant nu a făcut dovada ca a efectuat demersuri in privința perfectării contractului de vânzare-cumpărare, culpa neexecutării contractului aparținându-i, prin părăsirea fără încunoștințarea apelantului-parat a imobilului in cauza, apelantul-parat efectuând demersuri, obținând in februarie 2013 titlul de proprietate, înscriind imobilul la O.CP.I. si așteptând ca promitentul-comparator sa-i achite diferența de preț in fata notarului sau sa consemneze oferta de plata la CEC, în acest mod demonstrând intimatul-reclamant fără echivoc buna-credință si intenția reala de a cumpăra.
Notificarea din data de 08.02.2013, transmisa de către intimatul-reclamant prin avocat, reprezintă punerea paratului in întârziere referitoare la restituirea avansului, însă nicidecum dovada ca intimatul-reclamant a încercat vreun moment sa perfecteze contractul de vânzare-cumpărare, pretinzându-se in mod neprobat in cererea de chemare in judecata faptul ca apelantul-parat este cel care nu a mai dorit perfectarea actelor de vânzare cumpărare. Culpa in privința perfectării vânzării imobilului in cauza, ii aparține, astfel cum am arătat in fata instanței de fond intimatului-reclamant, care ulterior părăsirii imobilului, in luna aprilie a anului 2013, s-a răzgândit in privința încheierii in fata notarului a contractului de vânzare-cumpărare si in privința plații diferenței de preț, întrucât nu a mai avut banii necesari, astfel cum acesta personal i-a învederat apelantului-parat, solicitând ulterior rezoluțiunea unui contract inexistent. Părțile nu au semnat niciun contract de vânzare-cumpărare, in privința căruia sa funcționeze si sa poată fi aplicata sancțiunea rezoluțiunii astfel cum s-a solicitat in acțiunea introductiva, ci doar un înscris sub semnătura privata, motiv pentru care soluția pronunțata este netemeinica si nelegala
In privința capătului de cerere referitor la obligarea paratului la plata dobânzii legale, arată că instanța de fond in mod greșit a dispus acordarea dobânzii legale pentru suma achitata cu titlu de avans, in condițiile respingerii capătului principal al cererii si totodată văzând dispozițiile OG 13/2011, care statuează fără echivoc faptul ca acest aspect trebuie stabilit de către părți in interiorul convenției scrise in cazul de fata, înscrisul sub semnătura privata, olograf, semnat de către apelantul-parat, acest aspect nefiind stabilit, iar fata de principiul „ convenția este legea pârtilor,, apreciem ca in mod nelegal a fost primita aceasta cerere, cu atât mai mult cu cat acest capăt de cerere nu a fost întemeiat pe principiul „ restitutio in integrum:, ce ar fi putut reprezenta un capăt de cerere accesoriu. Mai mult decât atât, având in vedere dispoziția instanței de fond ca plata dobânzii legale sa se efectueze de la data introducerii acțiunii pana la data plații efective, raportat la timpul de aproximativ un an de la momentul pronunțării instanței pana la momentul comunicării sentinței civile nr.1094, obligarea apelantului-parat la plata dobânzii legale i-ar crea o situație foarte grea, un prejudiciu nejustificat.
Prin pronunțarea aceleiași soluții, instanța de fond a obligat in mod nejustificat apelantul-parat la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 1000 lei reprezentând onorariu avocat in favoarea intimatului-reclamant, în condițiile în care a admis cererea de ajutor public judiciar, scutindu-l pe acesta de la plata taxei judiciare de timbru in cuantum de 1491 lei.
Pentru motivele învederate, solicită instanței de control: admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinței civile nr. 1094/14.04.2014, în sensul respingerii acțiunii formulate, ca nefondată și obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 466Cod Proc.Civ, art. 397Cod Proc. Civ. iar în susținere solicită proba cu înscrisuri.
Intimatul G. G., legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Tribunalul, analizând sentința apelată în raport de motivele de apel invocate și având în vedere probele administrate, apreciază apelul ca fiind fondat, reținând următoarele:
Primul motiv de apel privind pronunțarea sentinței ci nerespectarea dispozițiilor art.397 cod procedură civilă este fondat.
Astfel, se reține că reclamantul a solicitat rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu pârâtul și obligarea acestuia la restituirea pe care a plătit-o cu titlul de avans iar instanța, deși a respins cererea de rezoluțiune a contractului l-a obligat pe pârât la restituirea avansului încasat dar nu in temeiul repunerii părților în situația anterioară ci în baza principiului îmbogățirii fără just temei.
Având în vedere că cererea reclamantului nu avea un astfel de temei și nici nu s-a pus în discuția părților acest temei juridic al cererii, este evident că instanța s-a pronunțat asupra altui temei juridic.
În cauză chiar dacă concluzia la care a ajuns și care de altfel este corectă în sensul că înscrisul sub semnătură privată încheiat de părți nu are valoarea unui contract de vânzare-cumpărare ci de antecontract/promisiune de vânzare-cumpărare, instanța de fond trebuia să analizeze rezoluțiunea acestei convenții, indiferent de denumirea atribuiră atâta timp cât această convenție produce efecte juridice între părți.
Așa fiind, tribunalul apreciază că în mod corect instanța l-a obligat pe pârât la restituirea sumei de 10.000 lei încasată cu titlu de avans de la reclamant dar aceasta reprezintă o măsură dispusă ca urmare a rezoluțiunii antecontractului de vânzare cumpărare, rezoluțiune ale cărei condiții sunt îndeplinite în cauză.
Astfel, se reține că prin înscrisul sub semnătură privată din 03.11.2012 pârâtul i-a vândut reclamantului casa, pentru care a încasat un avans de 10.000 lei, diferența de preț urmând să fie achitată la perfectarea actului.
Ulterior, reclamantul a aflat că pârâtul nu era singurul proprietar al casei, imobilul fiind deținut în indiviziune cu o nepoată a sa și pentru că nu se mai putea perfecta contractul a și părăsit imobilul.
După acest moment, pârâtul a vândut imobilul altei persoane, care ocupă în prezent imobilul, astfel că este clar că perfectarea actului de vânzare-cumpărare a casei nu mai este posibilă între reclamant și pârât.
Ori, în raport de această situație, având în vedere că pârâtul nu-și va mai putea îndeplini obligația asumată prin convenție, cererea de rezoluțiune a acestei convenții pentru neîndeplinirea obligațiilor, formulată de către reclamant este întemeiată.
Nu se poate reține apărarea apelantului pârât că reclamantul nu a făcut dovada că a încercat perfectarea contractului deoarece pe de o parte, nici pârâtul, în calitate de promitent vânzător, dacă dorea perfectarea actului avea posibilitatea de a-l notifica pe reclamant pentru încheierea actului în formă autentică iar pe de altă parte, față de situația actuală în care imobilul a fost deja vândut altei persoane, este evidentă imposibilitatea perfectării contractului, demersurile pe carele-ar fi făcut reclamantul în acest sens fiind de la început lipsite de reușită.
Nici al doilea motiv de apel privind acordarea dobânzii legale nu este fondat.
Prin acordarea dobânzii se urmărește sancționarea debitorului pentru executarea cu întârziere a obligației care îi incumbă; dobânda legală are un caracter accesoriu dreptului principal și potrivit art.1489 cod civil ea este cea prevăzută de părți în contract sau cea prevăzută de lege.
Cum în cauză părțile nu au prevăzut nicio dobândă, este evident că pentru restituirea cu întârziere a avansului pârâtul datorează dobânda legală, calculată de la data introducerii acțiunii.
Nu este fondată nici critica privind greșita soluționare a capătului de cerere privind cheltuielile de judecată deoarece față de modul de soluționare al cererii rezultă că pârâtul este cel căzut în pretenții și prin urmare el trebuie să suporte cheltuielile de judecată efectuate de reclamant, cheltuieli care au fost dovedite.
Tribunalul mai menționează că prin modul de soluționare al apelului nu i se agravează situația apelantului în propria cale de atac deoarece apreciind că acesta datora reclamantului suma încasată cu titlu de avans și respingând cererea de rezoluțiune a promisiunii de vânzare-cumpărare, instanța de fond a reținut în sarcina acestuia atât obligația de perfectare a contractului cât și pe cea de restituire a sumei de bani ori cele două obligații, față de situația de fapt reținută se exclud.
Astfel, apreciind ca și instanța de fond că cererea de restituire a sumei încasată cu titlu de avans trebuia restituită dar ca urmare a imposibilității îndeplinirii obligației de perfectare a vânzării-cumpărării, prin admiterea cererii de rezoluțiune practic mai rămâne în sarcina apelantului doar obligația de restituire nu și cea de perfectare a vânzării, așa cum se obligase față de reclamant.
Pentru considerentele reținute tribunalul apreciază apelul ca fiind fondat, urmând să îl admită și să schimbe în parte sentința apelată, în ceea ce privește soluționarea cererii privind rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare din 03.11.2012, sens în care va dispune rezoluțiunea acestuia, păstrând celelalte dispoziții ale sentinței.
Cum intimatul este cel căzut în pretenții în apel pentru partea din sentință schimbată, în baza art.453 cod procedură civilă îl va obliga pe acesta către apelantul C. I. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei reprezentând ½ din onorariul de avocat achitat în apel.
Văzând și dispozițiile art.634 alin.1 pct.4 cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.480alin.1 și 2 cod procedură civilă admite apelul declarat de către apelantul C. I., domiciliat în municipiul M., .. 8, ., ., județul C., CNP_ împotriva sentinței civile nr.1094 din 14.04.2014 pronunțată de Judecătoria Fetești pe care o schimbă în parte, cât privește rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare din 03.11.2012 și în consecință:
Dispune rezoluțiunea contractului de vânzare-cumpărare din 03.11.2012 încheiat între C. I. și G. G..
Păstrează celelalte dispoziții ale sentinței.
Obligă pe intimatul G. G., domiciliat în ., CNP_ către apelantul C. I. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 500 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
I. M. R. M. L. I.
Pt. grefier B. C. aflat în CO,
semnează grefierul șef
Red. /tehnored.I.R.M./22.06.2015
Jud. fond R. I.
6 ex/..06.2015
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 428/2015. Tribunalul... | Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... → |
|---|
