Cerere de ajutor public judiciar. Decizia nr. 800/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 800/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 08-06-2015 în dosarul nr. 29028/245/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 08 Iunie 2015
Președinte - C. I.
Judecător G. C.
Grefier E. D. B.
DECIZIA CIVILĂ NR. 800/2015
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta Federația A. a Oamenilor de Știință împotriva sentinței civile nr. 1179/30.01.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în contradictoriu cu intimatul C. I., având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelanta prin reprezentant legal Larco I. I. și intimatul personal.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care instanța acordă cuvântul la probe.
Părțile prezente arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Apelanta prin reprezentant precizează că a înțeles să formuleze concluzii scrise, un exemplar îl comunică și părții adverse.
Verificând, instanța constată că acestea există depuse deja la dosar.
Nemaifiind alte cererii de formulat și nici probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Având cuvântul, reprezentantul apelantei solicită admiterea cererii de apel în sensul suspendării executării silite așa cum a fost formulată și să se dispună constatarea nulității absolute a încheierii și somației prin care este obligată la plata către intimat a sumei de bani cuvenite în urma angajării . În acest sens solicită să se constate că intimatul a fost angajat ca inginer șef făcând parte din personalul de conducere al unității ca urmare prezentării unui cv fals, necorespunzător cu pregătirea profesională ce se impunea pentru această funcție, și avea obligația să sprijine conducerea pentru a finaliza temele de cercetare din plan.
Reprezentantul apelantei solicită să se constate că întâmpinarea depusă la dosar de către intimat este lovită de nulitate întrucât nu a fost depusă în termenul legal. De asemenea solicită să se constate că s-a invocat în petitul cererii de apel că intimatul creditor a prezentat înscrisuri lipsite de obiect încercând să obțină sume de bani necuvenite motiv pentru care apelanta a înaintat organelor competente plângere penală.
Reprezentantul apelantei solicită să se constate că intimatul a încercat să ducă în eroare instanța depunând întâmpinarea peste termenul de judecată stabilit trimițând-o la Curtea de Apel Iași la data de 07.04.2015.
Având cuvântul, intimatul solicită respingerea cererii de apel ca nefondată și obligarea apelantei la plata sumelor de bani ce i se cuvin de la termenul prevăzut de lege, lucru conformat și prin statul de plată din 15.09.2012, semnat și parafat de reprezentatul apelantei cât și dobânzile calculate de către expertul contabil. Cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul apelantei solicită instanței de judecată să aibă în vedere dispozițiile art. 208 NCPC .
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 1179 din 30.01.2014 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ s-au dispus următoarele:
„Respinge contestația la executare formulată de către contestatoarea Federația A. a Oamenilor de Știință cu sediul în Iași, ., ..5, . în contradictoriu cu intimatul C. I. cu domiciliul în Iași, ..41, ., ., jud. Iași ca nefondată.
Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de către reclamantă ca nefondată.”
Pentru a se pronunța în acest sens prima instanță a reținut:
„Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași, la data 06.08.2014, sub nr. _, petenta FEDERAȚIA A. A OAMENILOR DE STIINȚĂ a formulat în contradictoriu cu intimatul C. I. contestație la executare împotriva somației nr. 242 emisă la data de 11.06.2014 de către B. A. C. și N. I. în dosarul de executare nr.242/2014 Totodată, a solicitat cheltuieli de judecată.
În motivare, contestatoarea a învederat instanței următoarele:
Prin somația comunicată la data de 11.06.2014, creditorul C. I. a somat contestatorul prin intermediul B. A. C. și N. I. să achite drepturile salariale aferente perioadei 01.09.-30.10.2010, actualizate cu dobânda legală practicată de BNR potrivit sentinței civile nr.3025/23.09.2013 pronunțată de Tribunalul Iași și de a achita suma de 516 lei reprezentând cheltuieli de executare.
Precizează contestatoarea faptul că actele de executare sunt emise nelegal motivat de faptul că intimatul a fost încadrat pe post de răspundere, respectiv șeful colectivului de execuție a noutăților originale, potrivit curriculumui vitae prezentat la angajare fiindu-i desfăcut contractul de muncă pentru incompetență profesională.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.711 și urm din Cod proc.civilă
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 253,68lei.
Prin întâmpinarea formulată, intimatul C. I. a solicitat respingerea contestației ca nefondată. A precizat că în cazul de față titlul executoriu este reprezentat de o hotărâre judecătorească prin care contestatorul a fost obligat să achite drepturile salariale aferente perioadei 01.09.-30.10.2010, actualizate cu dobânda legală practicată de BNR.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Totodată, în baza disp.art. 22 alin.2 și art. 247 alin.1 din codul de procedură civilă a fost solicitată comunicarea în copie certificată a dosarului de executare nr. 242/2013 al B. A. C. și N. I.,acesta fiind atașat dosarului cauzei.
Potrivit disp. art. 258 alin.1 C.pr.civ., a incuviințat proba cu inscrisuri si a respins proba testimonială ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Analizând și coroborând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele:
Prin contestația la executare formulată, petenta a solicitat anularea somației emise la data de 242/10.01.2014 de către B. A. C. și N. I. în dosarul de executare nr.319/2013 menționând că sumele cuprinse în aceasta se regăsesc în hotărârea judecătorească și consideră că s-a strecurat o eroare deoarece intimatul a ocupat o funcție pentru care nu avea competența profesională adecvată și totodată prin activitatea acestuia a prejudiciat în mod grav activitatea contestatoarei.
Contestația la executare reprezintă mijlocul procedural prin care se contestă actele de executare silită care nu sunt îndeplinite cu respectarea prevederilor legale, ceea ce are drept consecință prejudicierea drepturilor părților sau altor persoane.
Instanța reține că prin sentinței civile nr.3025/23.09.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, contestatoarea a fost obligată să achite drepturile salariale aferente perioadei 01.09.-30.10.2010, actualizate cu dobânda legală practicată de BNR precum și suma de 516 lei cu titlu de cheltuieli de executare .
Prin somația emisă de B. A. C. și N. I. la data de 11.06.2014, petenta a fost notificată să achite creditorului suma de 1921,81 lei reprezentând drepturile salariale aferente perioadei 01.09.-30.10.2010, actualizate cu dobânda legală practicată de BNR așa cum a fost calculată prin raportul de expertiză contbilă extrajudiciară, 716 cheltuieli de executare.
Potrivit.disp.art. 622 alin1 din Codul de procedură civilă, „obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu se aduce la îndeplinire de bună-voie”, jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului fiind constantă în a aminti că executarea unei hotărâri face parte integrantă din proces în sensul art. 6 par.1 din Convenția EDO ,dreptul la o instanță fiind iluzoriu dacă s-ar permite ca o hotărâre definitivă și irevocabilă să rămână inoperantă în detrimentul unei părți.
În consecință, executarea unei hotărâri judecătorești se face cu bună credință și de bună voie iar obligația de a achita sumele dispuse prin hotărâre, trebuia adusă la îndeplinire de către debitor tocmai pentru a nu se solicita executarea silită de către părțile îndreptățite și a nu fi obligat la cheltuieli suplimentare reprezentate de spezele executării.
Referitor la celelalte aspecte învederate de contestatoare care privesc cuantumul sumelor și aspecte care țin de fondul litigiilor părților, instanța amintește că potrivit disp.art. 712 alin.2 din Codul de procedură civilă, că doar în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanță judecătorească, se pot invoca în contestația la executare apărări de fond împotriva titlului executoriu, dacă legea nu prevede în acest scop o altă cale de atac.
Contestația la executare este reglementată de legiuitor ca o modalitate procedurală de a supune controlului instanței actele de executare și modul în care sunt îndeplinite,fiind posibilă invocarea apărărilor de fond doar în condiții restrictive, care nu sunt îndeplinite în cauză, titlurile executorii fiind hotărâri judecătorești.
Față de considerentele expuse, instanța reține că executarea silită a fost demarată în mod legal, formele de executare din dosarul nr. 242/2014 al B. A. C. și N. I. nefiind viciate iar motivele invocate de contestatoare pe calea prezentei cereri sunt nefondate, urmând a respinge contestația la executare formulată.”
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal contestatoarea care a critica hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie.
Se arată că a formulat plângere penală împotriva intimatului care a depus înscrisuri false la angajare și care a avut un comportament incorect la locul de muncă.
Intimatul a depus întâmpinare a solicitat respingerea apelului și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică, toate susținerile apelantei fiind nereale.
În faza apelului nu s-au administrat probe.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei raportat la conținutul cererii de apelul și la dispozițiile legale incidente, Tribunalul reține că apelul este nefondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:
Prin cererea adresată primei instanțe petenta FEDERAȚIA A. A OAMENILOR DE STIINȚĂ a formulat în contradictoriu cu intimatul C. I. contestație la executare împotriva somației nr. 242 emisă la data de 11.06.2014 de către B. A. C. și N. I. în dosarul de executare nr.242/2014.
Prin sentinței civile nr.3025/23.09.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, apelanta a fost obligată să achite drepturile salariale aferente perioadei 01.09.-30.10.2010, actualizate cu dobânda legală practicată de BNR precum și suma de 516 lei cu titlu de cheltuieli de executare .
Prin somația emisă de B. A. C. și N. I. la data de 11.06.2014, apelanta a fost notificată să achite creditorului suma de 1921,81 lei reprezentând drepturile salariale aferente perioadei 01.09.-30.10.2010, actualizate cu dobânda legală practicată de BNR așa cum a fost calculată prin raportul de expertiză contabilă extrajudiciară, 716 cheltuieli de executare.
Cu privire la actele de executare emise în dosarul nr. 242/2014 al B. A. C. și N. I., Tribunalul constată că sunt conforme cu titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr.3025/23.09.2013 pronunțată de Tribunalul Iași.
Argumentele arătate în cerea de apel reprezintă apărări care privesc fondul cauzei, soluționat irevocabil sentința civilă nr.3025/23.09.2013 pronunțată de Tribunalul Iași, fiind de natură să încalce principiul puterii lucrului judecat, fiind inadmisibile în procedura contestației la executare, conform disp.art. 712 alin.2 din Codul de procedură civilă.
Față de aceste considerente, Tribunalul va respinge apelul declarat de apelanta Federația A. a Oamenilor de Știință împotriva sentinței civile nr. 1179/30.01.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr._, pe care o păstrează.
Se va respinge ca nefondată cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată, fiind nedovedită
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta Federația A. a Oamenilor de Știință împotriva sentinței civile nr. 1179/30.01.2014 pronunțată de Judecătoria Iași, în dosarul nr._, pe care o păstrează.
Respinge ca nefondată cererea intimatului de acordare a cheltuielilor de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.06.2015.
Președinte, C. I. | Judecător, G. C. | |
Grefier, E. D. B. |
Red. Tehnored. C.G.
4 ex. /26.08.2015
Jud. fond V. V. C.
| ← Contestaţie la executare. Decizia nr. 615/2015. Tribunalul IAŞI | Partaj judiciar. Decizia nr. 711/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








