Contestaţie la executare. Decizia nr. 790/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 790/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 29-06-2015 în dosarul nr. 22263/245/2012

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 29 Iunie 2015

Președinte - G. C.

Judecător O. L.

Judecător M. S.

Grefier A. M.

DECIZIE CIVILĂ Nr. 790/2015

Pe rol judecarea recursului Civil privind pe recurenții A. I. și D. Ș. L. și pe intimații B. O., C. JUDEȚEANĂ DE PENSII IAȘI, D.R.A.O.V. IAȘI și I. M. CREDIT IAȘI, având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă părțile.

Procedura este completă.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Având în vedere lipsa părților citate pentru acest termen cu mențiunea de a răspunde la excepția perimării, instanța rămâne în pronunțare pe excepția perimării.

TRIBUNALUL

Asupra recursului promovat de contestatorii A. I., D. Ș. L. împotriva sentinței civile nr. 2680 din 14.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iași.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 21.02.2014 de când cauza a fost suspendată pentru lipsa părților și că de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților .

Văzând că în conformitate cu dispoziția art.248 Cod procedură civilă orice cerere de chemare în judecată ,apel,recurs, se perimă de drept,chiar și în contra incapabililor ,dacă a rămas în nelucrare timp de un an,iar potrivit art.252 Cod procedură civilă,perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură,în vederea judecării pricinii, de mai mult de un an,instanța urmează a constata perimarea apelului de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza disp. art. 248 Cod procedură civilă constată perimată cererea de recurs formulată de contestatorii A. I., D. Ș. L. împotriva sentinței civile nr. 2680 din 14.02.2013 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o menține.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.06.2015.

.

Președinte,

G. C.

Judecător,

O. L.

Judecător,

M. S.

Grefier,

A. M.

Red.LO

Tehnored.LO/MA/2 ex/08.07.2015

Judecător fond: L. M. Ș. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 790/2015. Tribunalul IAŞI