Fond funciar. Decizia nr. 723/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 723/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 723/2015
Acesta nu este document finalizat
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 18 Iunie 2015
PREȘEDINTE – M. M.
JUDECĂTOR – A. C.
JUDECĂTOR – T. P.
GREFIER – I. G.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 723/2015
Pe rol fiind judecarea cererii de revizuire formulată de C. C. C. împotriva deciziei civile nr. 90 din 27 ianuarie 2015 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul_/245/2012*, în contradictoriu cu intimații Instituția P. Județului Iași, C. M. De Fond Funciar Iași, P. M.. Iași, având ca obiect fond funciar .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din 11 iunie 2015 susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea pentru azi când,
TRIBUNALUL
Asupra cauzei civile de față:
Prin cererea înregistrată la nr._, revizuentul C. C. C. a solicitat în contradictoriu cu intimații C. M. de Fond Funciar Iași, Instituția P. Județului Iași și Prefectul Județului Iași revizuirea deciziei civile nr. 90/27.01.2015 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr._/245/2012*.
În motivarea cererii, se arată că instanța a fost învestită să judece și să se pronunțe asupra cererii prin care s-a solicitat anularea Ordinului P. Județului Iași nr. 48/06.03.2012 și Referatul nr. 3975/21.02.2012 întocmit de C. M. de Fond Funciar Iași, înregistrat la Instituția P. Județului Iași sub nr. 3975 din 21.02.2012. Se susține că, admițând recursul P. de Iași – Instituția Prefecturii Județului Iași și respingând ca nefondată cererea promovată de recurent, instanța de control judiciar a refuzat practic să se pronunțe asupra valabilității a două acte oficiale care este dovedit că conțin în cuprinsul lor împrejurări esențiale necorespunzătoare realității, ceea ce echivalează cu refuzul de a soluționa o cerere – denegare de justiție, și în același timp admițând recursul declarat de P. de Iași – Instituția Prefecturii Județului Iași sub o motivare care excede motivării în fapt și în drept dată inițial actelor a căror anulare se cere și menținând cele două acte incriminate ca întocmite în fals – s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut în acțiunea de față.
În consecință solicită admiterea cererii de revizuire și rejudecând cauza să se dispună anularea Ordinului P. Județului Iași nr. 48/06.03.2012 și a Referatului nr. 3975/21.02.2012 întocmit de C. M. de Fond Funciar Iași, înregistrat la Instituția P. Județului Iași sub nr. 3975 din 21.02.2012, ca fiind emise în fals.
Totodată solicită ca instanța să se pronunțe asupra obligației pârâților de a emite un nou act oficial prin care să se recunoască că actul dotal nr. 5488 din 24 mai 1943, titular C. A., face dovada deplină, în conformitate cu legislația în vigoare, a faptului că aceasta a fost și este (prin moștenitorii legali) proprietara suprafeței de 514 mp teren, a casei și anexelor gospodărești situate în Iași, ., din care identificabilă (în îngrăditură) suprafața de 381 mp teren.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
În precizările depuse la data de 21.04.2015, revizuentul C. C. C. arată că nu există o soluție din partea instanței asupra cererii privind anularea ca fiind întocmite în fals a Ordinului nr. 48/06.03.2012 și a Referatului nr. 3875/2012 și că instanța de control judiciar constatând că: „Legea nr. 18/1991 nefiind aplicabilă pentru această situație” a încălcat principiul autorității de lucru judecat.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la nr._/245/2012, reclamantul C. C. C. a solicitat anularea Ordinului P. Județului Iași nr. 48/06.03.2012 și a referatului Comisiei Municipale de Fond Funciar Iași, obligarea pârâților Prefectul Județului Iași și P. Municipiului Iași la plata cu titlu de daune materiale a sumei ce se va calcula începând cu data de 28.02.2008 și până la rămânerea irevocabilă a ordinului prin care se va soluționa cererea, precum și plata sumei de_ lei, cu titlu de daune morale.
Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr._/03.12.2012 a respins acțiunea formulată de reclamantul C. C. C. în contradictoriu cu Instituția P. jud. Iași – Prefectul Județului Iași și C. M. de Fond Funciar Iași.
Prin decizia civilă nr. 1605/25.06.2013, Tribunalul Iași a admis recursul declarat de petentul C. C. C. împotriva sentinței civile nr._/03.12.2012 pe care a casat-o în tot și a trimis cauza spre rejudecare la Judecătoria Iași.
Prin sentința civilă nr. 5980/24.04.2014, Judecătoria Iași a respins excepțiile invocate de Prefectul Județului Iași, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul C. C. C., a dispus anularea Ordinului nr. 48/06.03.2012 emis de Prefectul Județului Iași, a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 280 mp din Iași, . și a respins cererea de obligare la plata de daune morale și materiale.
Prin decizia civilă nr. 90/27.01.2015 Tribunalul Iași a respins recursul declarat de C. C. C. împotriva sentinței civile nr. 5890/24.04.2014 a Judecătoriei Iași și a admis recursul declarat de Prefectul Iași – Instituția P. Iași, modificând în tot sentința primei instanțe și respingând ca nefondată cererea formulată de C. C. C..
Cu privire la dispozițiile legale aplicabile, se reține că cererea de chemare în judecată a fost formulată de reclamantul C. C. C. la data de 02.04.2012, dată la care erau în vigoare dispozițiile Codului de Procedură Civilă intrat în vigoare în anul 1865.
Potrivit disp. art. 27 din codul de procedură civilă intrat în vigoare în anul 2013, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.
Raportat la data formulării cererii de chemare în judecată, tribunalul reține că în speță este aplicabil Codul vechi de procedură civilă de la 1865, întrucât revizuirea privește o hotărâre judecătorească pronunțată într-un proces înregistrat în anul 2012.
Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 2 din Codul vechi de procedură civilă, revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
În speță, revizuentul susține că instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra capătului de cerere cu care a fost învestită, capăt de cerere care a vizat anularea Referatului Comisiei Municipale de Fond Funciar Iași înregistrat sub nr. 3975/21.02.2012.
Cu privire la această susținere, se reține că prin decizia civilă nr. 90/27.01.2015, Tribunalul Iași a respins ca nefondată acțiunea formulată de C. C. C. în contradictoriu cu Prefectul Jud. Iași – Instituția P. Iași și C. M. de Fond Funciar Iași.
În literatura juridică s-a avut în vedere că revizuirea este deschisă numai în cazul unei omisiuni univoce de a statua asupra pretenției, iar nu și în acele situații în care capetele de cerere respective au fost respinse explicit sau implicit prin respingerea capătului principal.
În condițiile în care prima instanță a admis în parte acțiunea formulată de reclamant, a anulat Ordinul P. jud. Iași nr. 48/06.03.2012 și a dispus reconstituirea dreptului de proprietate pentru 280 mp, iar instanța de recurs a modificat această sentință și a respins cererea reclamantului ca nefondată, se reține că, prin decizia civilă a cărei revizuire se solicită, tribunalul s-a pronunțat asupra cererii de anulare a Ordinului emis de Prefectul jud. Iași.
Se mai notează și faptul că în condițiile în care instanța de fond a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu, completarea hotărârii, potrivit dispozițiilor art. 281 ind. 2a din Codul de procedură civilă, nu se poate cere pe calea recursului.
Pentru considerentele expuse, se constată că este neîntemeiată susținerea revizuentului privind nepronunțarea asupra unor lucruri ce s-au cerut.
În ceea ce privește susținerea revizuentului, potrivit căreia instanța de control judiciar a încălcat principiul autorității de lucru judecat prin reținerea în considerentele unei hotărâri a neaplicării unei dispoziții legale raportat la considerentele altei hotărâri, tribunalul reține că revizuirea unei hotărâri este o cale extraordinară de atac ce se poate formula pentru motive expres și limitativ prevăzute de lege.
Verificând dispozițiile art. 322 Cod procedură civilă care prevăd cazurile în care se poate cere revizuirea unei hotărâri, tribunalul constată că aceste susțineri ale revizuentului nu se încadrează în motivele de revizuire expres prevăzute de lege.
În considerarea celor expuse, tribunalul va respinge cererea de revizuire ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulata de revizuentul C. C. C. împotriva deciziei civile nr. 90/27.01.2015 pronunțata de Tribunalul Iași în dosarul nr._/245/2012*.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 18.06.2015.
Președinte, M. M. | Judecător, C. A. | Judecător, P. T. |
Grefier, G. I. |
Red. / Tehnored.: T.P. / S.O.
2 ex. / 23.10.2015
Judecători decizie supusă revizuirii: M. M.
M. D.
B. I. E.
| ← Pretenţii. Decizia nr. 742/2015. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 302/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|








