Pretenţii. Decizia nr. 524/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 524/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 38903/245/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 28 Aprilie 2015
Președinte - M. S.
Judecător A. M. Diuță T.
Judecător M. A.
Grefier I. B.
DECIZIA CIVILA Nr. 524/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe recurent F. V. și pe intimat G. I., intimat G. V., intimat N. A., având ca obiect pretenții .
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsă fiind părțile.
Procedura este completă.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 14 aprilie 2015, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta, când, din lipsă de timp pentru deliberare, s-a amânat pronunțarea la data de 21 aprilie 2015, când din lipsa de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea pentru azi, când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 2576/2014 a Judecătoriei Iași s-a respins acțiunea civilă formulată și modificată ulterior de reclamantul F. V., din Iași, . nr. 1, ., ., împotriva pârâților G. I., din satul Slobozia, .. Iași, G. V., din Iași, Aleea T. N., ., . A., din Iași, . nr. 12, ., ..
S-a dispus ca sumele pentru care reclamantul a beneficiat de ajutor public judiciar să rămână în sarcina statului.
A fost obligat reclamantul să plătească pârâților suma de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Constată că prin cererea înregistrată la această instanță sub nr. 38._, modificată ulterior, reclamantul F. V. a chemat în judecată pe pârâții G. I., G. V. și N. A., solicitând obligarea pârâților la plata sumei de 15.000 lei, reprezentând contravaloarea plantațiilor de viță de vie, respectiv 347 butuci și pomi fructiferi, în total 25 de pomi, la plata sumei de 5000 lei, reprezentând contravaloarea construcției provizorii de lemn și la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța a admis cererea reclamantului de acordare de ajutor public judiciar pentru achitarea diferențelor de timbru aferente acțiunii, datorate în afara celor deja achitate odată cu introducerea acțiunii de față pe rolul instanței.
În motivarea acțiunii se arată că reclamantul este un terț de bună credință, care a efectuat plantații și construcții pe terenul proprietatea altei persoane, fiind aplicabile în cauză disp. art. 494 Cod civil.
Legal citați, moștenitorii pârâtei inițiale decedate, care au preluat calitatea de pârâți în cauza de față, au depus la dosar întâmpinare, prin car au solicitat respingerea acțiunii, cu obligarea reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, deoarece, în urma partajului succesoral ce a făcut obiectul dosarului nr. 11._, s-a atribuit autoarei lor lotul nr. 3, pe care nu este indicată ca fiind vreo construcție provizorie, conform expertizei efectuate în cauză, iar plantațiile de viță de vie și pomi fructiferi nu au fost evaluate și nici nu au fost avute în vedere la stabilirea valorii loturilor ce au fost atribuite succesorilor.
Au mai susținut pârâții în întâmpinare că instanța nu poate reține că reclamantul este constructor de bună-credință, pentru a-i fi aplicabile disp. art. 494 din vechiul cod civil sau cele din art. 598 și urm. din noul Cod civil, în condițiile în care, la momentul la care a fost inițială acțiunea de partaj succesoral, construcția provizorie din lemn nu exista, la fel și plantațiile de pomi fructiferi și viță de vie, acestea fiind făcute fără acordul celorlalți coindivizari, frații reclamantului, într-un moment în care nu era făcut o lotizare clară a terenului, existând astfel riscul, asumat de altfel de reclamant, ca aceste plantații și construcția să nu cadă în lotul său.
În probațiune s-au depus la dosar acte, înscrisuri și planșe fotografice, s-au efectuat două expertize tehnice, s-au audiat martori și s-au luat interogatorii părților.
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut că reclamantul solicită de la pârâți despăgubiri în sumă de 15.000 lei pentru construcția provizorie din lemn și pentru plantațiile de viță de vie și de pomi fructiferi efectuate pe o suprafață de teren, înainte de dezbaterea succesiunii defunctului F. Ghe. I., decedat la data de 25.09.1995, deoarece, prin hotărârea de partaj succesoral suprafața de teren pe care au fost efectuate acestea a fost atribuită autoarei pârâților, considerându-se constructor de bună-credință.
La interogatoriul ce i s-a luat, la solicitarea pârâților, reclamantul a susținut că a efectuat construcția și plantațiile în anul 2005, înainte de formarea dosarului nr. 11._, în care s-a dezbătut partajul succesoral, a recunoscut că nu a avut autorizație de construcție pentru construcția respectivă, dar a arătat că a avut acordul fraților pentru edificarea acesteia, în momentul edificării fiind teren viran în locul respectiv.
Legal citat la interogatoriu, pârâtul G. V. nu s-a prezentat în instanță.
Ceilalți doi pârâți, la interogatoriile ce li s-au luat la stăruința reclamantului, au declarat că reclamantul a edificat construcția provizorie fără a avea acordul celorlalți moștenitori și că exista deja o livadă pe terenul respectiv, nefiind adevărat că reclamantul a plantat viță de vie și pomi fructiferi pe acel teren.
Martorul Țabără G., propus de reclamant, a declarat că el l-a ajutat pe reclamant să edifice construcția în iulie-august 2005, iar, după edificarea construcției, știe că reclamantul a cultivat viță de vie și pomi fructiferi pe terenul aferent construcției, nefiind în momentul edificării construcției și înființării plantațiilor decât bălării pe acel teren, neexistând nici un pom.
A mai declarat martorul că la locul respectiv, în timp ce se efectuau lucrările, au venit acolo și pârâții și mama acestora și nu a avut certuri între ei cu privire la lucrările efectuate de către reclamant.
Martora O. I., propusă de pârâți, a declarat că, în timp ce se judeca acțiunea de partaj, a aflat că reclamantul a ocupat o suprafață de teren rămasă moștenire de la părinți și știe că au fost certuri între reclamant și frații săi din acest motiv, la care ea însă, nu a asistat.
Aceeași martoră a declarat că pe terenul ocupat de către reclamant erau deja pomi, dar nu știe dacă era și viță de vie și că nu știe exact anul edificării construcției de către reclamant.
Prin raportul de expertiză evaluatorie întocmit în cauză și prin răspunsurile la obiecțiunile la respectiva expertiză, expertul a precizat că nu s-a găsit nici un document din care să reiasă data edificării construcției, fiind consemnată în raportul de expertiză anul 2005, așa cum i s-a precizat de către reclamant.
Din aceeași expertiză reiese că este vorba despre o magazie cu pereți din lemn, până la 25 m, fiind o construcție provizorie din lemn.
Din raportul de expertiză agricolă întocmit în cauză și din răspunsurile la obiecțiuni reiese că plantațiile de pomi fructiferi și de viță de vie au fost înființate în anul 2005 de către reclamant, acestea fiind efectuate pe terenul ce a fost atribuit autoarei pârâților prin hotărârea de partaj succesoral, fiind vorba despre un număr de 25 de pomi fructiferi și de 305 de butuci de viță de vie hibridă pe rod, plus încă 42 de butuci uscați datorită secetei.
Examinând considerentele deciziei civile nr. 1688/09.11.2012 a Curții de Apel Iași, prin care s-a soluționat recursul formulat împotriva hotărârii de partaj succesoral din dosarul nr. 11._, instanța a constatat că reclamantul din cauza de față a invocat, în susținerea cererii de alegere a primei variante de lotizare stabilite prin expertiză, că el a efectuat îmbunătățiri la imobilul casă de locuit, a edificat o construcție provizorie și a înființat plantații de pomi fructiferi și de viță de vie.
Cererea reclamatului din cauza de față a fost respinsă, prin decizia respectivă, instanța constatând că nu sunt îndeplinite disp. art. 673 indice 9 Cod pr.civ. și că F. V. nu a avut acordul celorlalți coproprietari pentru realizarea îmbunătățirilor pretinse, pentru care, de altfel, nici nu a solicitat a fi constatat vreun drept de creanță în cadrul acțiunii de partaj succesoral.
Coroborând probele administrate în cauză, față de considerentele de mai sus, instanța a constatat că nu sunt aplicabile în cauză disp. art. 494 din vechiul Cod civil, reclamantul nefăcând dovada că a fost un terț de bună-credință pentru a se putea dispune obligarea pârâților la plata contravalorii construcției provizorii și a contravalorii plantațiilor de viță de vie și pomi fructiferi, respingând acțiunea de față, ca neîntemeiată.
Văzând și disp. art. 274 Cod pr.civ,
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamantul F. V. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În fapt, arată recurentul, motivând pe larg cererea, că instanța de fond a făcut o apreciere eronată a probelor administrate în cauză, pronunțând o soluție greșită.
Susține că deși se reține că nu a solicitat un drept de retenție în procesul de partaj, a cerut atribuirea lotului pe care se aflau plantațiile și construcțiile ridicate de el și probate în cauză cu declarațiile de martori, interogatorii, expertize.
Plantațiile și construcția au fost edificate în perioada 2004 – 2005 și a avut acordul celorlalți coindivizari, astfel încât nu se poate reține reaua sa credință în prezenta cauză.
Motivând în continuare cererea de recurs, reclamantul contestă modul de interpretare a probatoriului administrat (acte, martori, expertiză), considerând soluția instanței vădit netemeinică și nelegală. Consideră, de asemenea, că și suma de 2000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, la care a fost obligat este prea mare raportat la durata și natura cauzei.
Legal citați, intimații G. I. și N. A. au formulat întâmpinare.
În recurs nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, motivele de recurs invocate, raportat la dispozițiile legale în vigoare, tribunalul constată următoarele:
Prima instanță a făcut o analiză corectă și judicioasă a situației de fapt raportat la dispozițiile legale incidente în cauză și a pronunțat o soluție temeinică și legală, expunând în mod detaliat considerentele ce o susțin și pe care instanța de control judiciar și le însușește.
Raportat strict la criticile expuse, reține tribunalul următoarele:
În fapt, sentința civilă nr. 2576/20.02.2014, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, instanța, în baza probatoriului administrat, a dispus respingerea acțiunii formulată și modificată de reclamantul F. V. în contradictoriu cu pârâții G. I. și N. A. și îl obligă pe acesta la plata cheltuielilor de judecată suportate de pârâți.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a analizat corect materialul probator amplu administrat în cauză, formându-și o opinie clară și corectă asupra situației supusă judecății, reținând că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 494 din vechiul Cod civil, reclamantul-recurent nefăcând dovada că a fost un terț de bună-credință pentru a putea solicita obligarea intimaților-pârâți la plata sumei solicitate.
În motivarea recursului, recurentul reiterează situația de fapt din cererea de chemare în judecată și încearcă să de o interpretare proprie a propriilor sale declarații la interogatoriu, cât și declarațiilor martorilor audiați în cauză.
Recurentul, în procesul de partaj succesoral, a solicitat să îi fie atribuit lotul 1, format din mai multe suprafețe de teren situate în intravilanul și extravilanul comunei Schitu D., iar autoarei intimaților i-a fost atribuit lotul 3. Corect s-a reținut faptul că toate părțile au ajuns la un acord cu privire la atribuirea loturilor formate în procesul de partaj.
În timpul procesului de partaj reclamantul-recurent a edificat construcția provizorie din lemn, pentru care solicită despăgubiri, pe terenul ce i-a fost atribuit autoarei intimaților. Acest lucru a fost arătat de martorii audiați în cauză cât și de recurent la interogatoriu. Acesta nu a avut acordul fraților pentru edificarea acestei construcții, contrar susținerilor din cererea de recurs.
În ceea ce privește culturile de viță-de-vie și pomi fructiferi, acestea existau pe teren la momentul decesului autorului F. V. I., așa cum rezultă din probele administrate în cauză dar și din declarațiile martorilor audiați, cum în mod corect a reținut și instanța de fond.
Recurentul nu a făcut dovada că această construcție a fost edificată înainte de introducerea cererii de partaj succesoral, fiind imposibil a se stabili cu exactitate data edificării acestuia.
Definitorie în soluționarea prezentei cauze este decizia civilă nr. 1688/09.11.2012 a Curții de Apel Iași, pronunțată în dosarul nr._/245/2009 având ca obiect partaj succesoral, care a fost recursul lui F. V., decizie în care se arată că solicitarea recurentului nu poate fi avută în vedere, nefiind aplicabile dispozițiile art. 6739 vechiul Cod de procedură civilă, acesta neavând acordul celorlalți coproprietari pentru edificarea acestor îmbunătățiri și nici nu a solicitat constatarea unui drept de creanță pentru acestea.
Construcția și aceste plantații au fost realizate fără acordul prealabil al coindivizarilor, într-un moment în care nu era făcută o lotizare clară a terenului și, astfel, a existat riscul, asumat de către recurent, ca acestea să nu cadă în lotul său.
În concluzie, recurentul nu a făcut dovada, așa cum corect a reținut instanța de fond, că este un terț de bună-credință la edificarea construcției și plantațiilor de pe terenul ce a fost atribuit autoarei intimaților, acesta, la momentul edificării, asumându-și riscul de a nu le primi în lotul său.
Cât privește cuantumul cheltuielilor de judecată, reține tribunalul că acesta a fost corect stabilit de instanța de fond raportat la natura și durata cauzei, conform dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă.
Față de aceste considerente, tribunalul, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, va respinge recursul formulat de reclamantul F. V., menținând ca fiind temeinică și legală sentința Judecătoriei Iași.
În temeiul disp. art. 274 Cod procedură civilă, va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul F. V. împotriva sentinței civile nr. 2576/20.02.2014 pronunțată de Judecătoria Iasi, sentință pe care o menține.
Obligă recurentul să plătească intimatului G. I. P. suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu de avocat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 28.04.2015.
Președinte, M. S. | Judecător, A. M. Diuță T. | Judecător, M. A. |
Grefier, I. B. |
Red. M.A.
Tehn. A.M.
2 ex./15.06.2015
Judecător fond M. O.
| ← Validare poprire. Decizia nr. 582/2015. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 612/2015. Tribunalul IAŞI → |
|---|
