Pretenţii. Decizia nr. 526/2015. Tribunalul IAŞI

Decizia nr. 526/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 28-04-2015 în dosarul nr. 15371/245/2009

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI

SECȚIA I CIVILĂ

Ședința publică din 28 Aprilie 2015

Președinte – M. M.

Judecător – F. S.

Judecător T. P.

Grefier – M. Getuța

Decizia civilă nr.526

Pe rol fiind soluționarea sesizării din oficiu pentru constatarea perimării recursului formulat de C.A.R. Antrepriza de Montaj Iași împotriva sentinței civile nr. 6228/19.04.2010 a Judecătoriei Iași.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a înaintat de către intimații S. I. și S. R. C. prin serviciul de registratură la data de 27.04.2015 concluzii scrise privind excepția de perimare și chitanță onorariu avocat.

Se referă instanței că a trecut mai mult de un an de la ultimul act de procedură, procesul fiind suspendat la data de 11.03.2011.

Instanța rămâne în pronunțare pe excepția de perimare a cererii de recurs.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil de față formulat de C.A.R. Antrepriza de Montaj Iași împotriva sentinței civile nr. 6228/19.04.2010 a Judecătoriei Iași.

Având în vedere că din verificarea actelor de la dosar rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 11.03.2011, de când cauza a fost suspendată potrivit dispozițiilor art..36 din legea 85/2006 .

Văzând că dosarul nr._ * a fost soluționat irevocabil la data de 09.12.2011 de Curtea de Apel Iași prin decizia nr.910, iar recurenta nu a solicitat ulterior repunerea pe rol a prezentei cauze, și de la această dată dosarul a rămas în nelucrare mai mult de un an din vina părților.

Văzând că în conformitate cu dispoziția art. 248 Cod procedură civilă orice cerere de apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar și împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata și din oficiu.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimat recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE :

Admite excepția de perimare a recursului și, în consecință, constată perimată judecata recursului declarat de C.A.R. Antrepriza de Montaj Iași împotriva sentinței civile nr. 6228/19.04.2010 a Judecătoriei Iași.

Obligă recurenta C.A.R. Antrepriza de Montaj Iași la plata către intimații S. I. și S. R. C. a sumei de 500 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.04.2015.

Președinte,Judecător,Judecător,Grefier,

M.M . F.S. T.P.M.G.

Red./Tehnored. M.M.

2 ex/ 04.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 526/2015. Tribunalul IAŞI