Anulare act. Decizia nr. 750/2015. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 750/2015 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-05-2015 în dosarul nr. 750/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 27 Mai 2015
Președinte - L. H.
Judecător - A. M. C.
Grefier - F. L. I.
DECIZIA CIVILĂ Nr. 750/2015
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe apelant L. S., apelant L. G. și pe intimat F. C. I., intimat B. T. - S. IAȘI, intimat Z. D. A. având ca obiect anulare act desființare act de adjudecare.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 19.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, 27.05.2015, când:
TRIBUNALUL
Asupra apelului civil de față:
Prin sentința civilă nr._/13.12.2013, pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată precizată de reclamanții L. S. și L. G. în contradictoriu cu pârâții F. C. I., B. T., prin S. Iași și intervenienta accesorie în interes alăturat acesteia din urmă, Z. D.; s-a admis cererea de intervenție în interes alăturat pârâtei B. T. formulată de Z. D.; s-a respins ca neîntemeiată cererea intervenientei accesorii privind cheltuielile de judecată; s-a luat act că reclamanții nu au solicitat cheltuieli de judecată; s-a constatat că în privința taxei de timbru pusă în vedere reclamanților (_,40 lei și timbru judiciar de 5 lei), aceștia au beneficiat de ajutor public în sensul scutirii integrale prin încheierea din 8 martie 2013, urmând ca aceste cheltuieli să rămână în sarcina statului.
În considerentele acestei sentințe s-a reținut că, prin cererea de chemare în judecată, formulată la data de 14.12.2012, reclamanții L. S. și L. G., în contradictoriu cu pârâții F. C. I. și B. T., prin sucursala Iași, au solicitat instanței de judecată desființarea actului de adjudecare nr.53/2.02.2011, emis în cadrul dosarelor de executare 80 și 83 din 2010 de executorul bancar G. E.. În motivarea în fapt a cererii de chemare în judecată, s-a arătat că în octombrie 2011 reclamanții au descoperit existența dosarului_/245/2003, având ca obiect hotărâre care ține loc de act autentic, hotărârea fiind dată în favoarea pârâtului F. C. și vizând dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Iași, ..13. S-a promovat apel împotriva sentinței, încercându-se notarea lui în cartea funciară la 2.11.2011. cu toate acestea notarea în cartea funciară a litigiului nu a fost posibilă, deoarece era înscris deja ca proprietate tabulară a Băncii T.. Ulterior, reclamanții au luat legătura cu pârâtul care le-a arătat somația primită de la B. B. și actul de adjudecare din 2.02.2011. astfel, susține reclamanții că imobilul în care aceștia locuiesc a ieșit din patrimoniul lor, fiind adjudecat de Bancă. S-a formulat de asemenea contestație la executare împotriva acestei măsuri, însă pe calea unei acțiuni de drept comun, a cărei admisibilitate o susțin reclamanții doresc anularea actului de adjudecare pentru următoarele motive:în cadrul actului de adjudecare adresa imobilului nu este prevăzută, iar adjudecarea se referă la o persoană ce nu avea calitatea de proprietar la momentul executării silite. Mai mult, sentința prin care s-a admis cererea pârâtului frunză de pronunțare împotriva reclamanților a unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare cumpărare a fost casată integral, iar în rejudecare, prin sentința civilă_/6.08.2012 definitivă și irevocabilă a fost respinsă cererea pârâtului, imobilul trebuind să aparțină în continuare în proprietatea reclamanților și să fie restituit ca atare. F. C. a instituit în mod nelegal ipoteca în baza căreia s-a realizat executarea silit. Motivul de nulitate pe care îl invocă reclamanții vizează o nulitate absolută, prin existența unei cauze false, conform art. 948 vechiul cod civil. Reclamanții mai subliniază că justifică pe deplin interesul promovării unei atare acțiunii, fiind adevărații proprietari ai imobilului, fapt stabilit în anul 2012, în baza unei sentințe civile definitive și irevocabile. Subliniază reclamanții deopotrivă că starea actuală a imobilului se datorează exclusiv lucrărilor și investițiilor realizate de către aceștia, fapt atestat de contractele încheiate și certificatul de urbanism obținut.
În drept, au fost invocate prevederile art. 111 C. și 948 CC.
Au fost anexate cererii introductive: actul de adjudecare contestat, împuternicire avocațială.
În privința taxei de timbru puse în vedere de instanță, calculată la valoarea imobilului adjudecat (_ lei), reclamanții au formulat cerere de ajutor public judiciar, admisă în sensul scutirii integrale, prin încheierea de cameră de consiliu din data de 8 martie 2013.
La data de 29 martie 2013, numita Z. D. A. a formulat o cerere de intervenție, în interes alăturat al pârâtei B. T., motivată de calitatea sa de garant în cadrul contractului de credit ce a stat la baza executării silite și justificându-și interesul prin situația în care o potențială anulare a actului de adjudecare ar conduce la executarea silită directă declanșată împotriva sa.
În drept, au fost invocate prevederile art. 49 cod procedură civilă, 516 C. și 274 C.p.c, solicitându-se obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu. S-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu interogatoriul reclamanților. Au fost anexat: contractul de credit 642/21.04.2006 și anexa acestuia, contractul de vânzare cumpărare imobil, antecontractul de vânzare cumpărare, sentința inițială din 2003, extras de carte funciară, actul de adjudecare, extrase portal, sentința 2012 din rejudecare.
În cadrul ședinței publice din data de 29 martie 2013, instanța a încuviințat termenul de pregătire apărare formulată de B. T., după ce la termenul din data de 15 martie a fost acordat un nou termen pentru soluționarea cererii de ajutor public judiciar.
La data de 19 aprilie 2013, a fost comunicată cererea de intervenție accesorie în interesul băncii părților pentru formularea de concluzii referitoare la admisibilitatea în principiu a acesteia.
În cadrul ședinței publice din data de 10 mai 2013, reclamanții au precizat că acțiunea lor are natura juridică a unei acțiuni realizare, iar în urma punerii în discuția contradictorie a părților s-a admis în principiu cererea de intervenție în interes alăturat a numitei Z. D. A.. S-a încuviințat proba cu interogatoriul pârâților și proba cu înscrisuri, precum și proba testimonială cu un martor, pentru reclamanți.
În cadrul ședinței de judecată din data de 21 iunie 2013, s-au solicitat înscrisuri din evidența OCPI, înscrisuri anexate la 18.07.2013.
La dosar au fost anexate înscrisurile despre care s-a făcut vorbire în cererea inițială, care susțin în opinia reclamanților dreptul de proprietate și posesia acestora.
În cadrul ședinței din data de 13.09.2013, instanța a respins ca neutilă proba cu interogatoriile reclamanților și a comunicat pârâților setul înscrisurilor anexate, pentru respectarea dreptului la apărare.
La termenul din data de 18 octombrie 2013, în ședință publică instanța a pus pentru prima dată în discuția părților excepția inadmisibilității, rămânând în pronunțare asupra acesteia. Excepția a fost respinsă, rațiunile unei atare soluții regăsindu-se în încheierea din data de 25.10.2013, iar cauza a fost repusă pe rol pentru continuarea judecății.
La termenul din data de 29.11.2013, instanța a acordat cuvântul asupra fondului și cererii de intervenție, rămânând în pronunțare asupra acestora. Pronunțarea a fost amânată succesiv, până la data de 13 decembrie 2013.
Analizând materialul probatoriu administrat în prezenta cauză, instanța de fond a reținut următoarele:
Inițial, prin sentința civilă nr. 1875 pronunțată la data de 18.02.2004, în dosarul numărul_/2003 soluționat de Judecătoria Iași, pârâtul F. C. I. ( reclamant în dosarul din 2003) a obținut o soluție favorabilă, respectiv admiterea acțiunii sale de pronunțare a unei hotărâri care ține loc de act de vânzare cumpărare, împotriva reclamanților ( pârâți în 2003) cu privire la imobilul situat în Iași, ..13. la data de 3.11.2005, în evidențele oficiale OCPI, s-a înscris dreptul de proprietate al pârâtului F. asupra imobilului în discuție. În anul 2006, acesta a contractat un credit prin intermediul contractului 642/21.04.2006, împrumutul fiind garantat cu ipoteca instituită asupra imobilului cu privire la care acesta obținuse, prin sentință dreptul de proprietate.
Împotriva pârâtului F. C., creditoarea sa B. T. a demarat procedura executării silite, imobilul adus drept garanție fiind vândut la licitație publică prin procesul verbal nr. 4 din 7.01.2011. în baza aceste vânzări s-a emis actul de adjudecare nr. 53 din 2.02.2011, prin care s-a constatat adjudecarea imobilului proprietatea pârâtului în favoarea Băncii T., prin sucursala Iași.
Apelul promovat împotriva sentinței din 2004 a fost admis prin decizia nr. 13/11.01.2012, reclamanții din prezenta acțiune fiind repuși în termenul de apel, iar sentința fiind integral desființată. Prin sentința civilă nr._ din 6 august 2012, în rejudecarea dosarului_/2003 s-a respins ca neîntemeiată acțiunea promovată de F. C.. Această sentință a rămas irevocabilă prin expirarea termenului de recurs.
Așadar, este de observat că, la data vânzării la licitație publică ( 7.01.2011), precum și data eliberării actului de adjudecare apelul nici măcar nu fusese promovat de reclamanți, sentința din anul 2003 figurând în continuare ca irevocabilă și constituind baza înscrierilor la OCPI ale dreptului de proprietate asupra imobilului aparținând pârâtului, executat silit în temeiul titlului executoriu reprezentat de contract de credit și ipotecă.
S-a observat că reclamanții au indicat instanței că înțeleg să solicite pe calea unei acțiuni de drept comun anularea actului de adjudecare, însă în ceea ce privește motivele arătate au indicat pe de o parte lipsa elementelor obligatorii prevăzute de 516 C.pr.civ, iar de cealaltă parte existența unei cauze false, lipsa calității de proprietar a pârâtului frunză, aspect ce ar putea atrage nulitatea absolută a actului.
S-a notat ab initio faptul că actul de adjudecare constituie un act juridic complex, cu o natură juridică mixtă, ce atrage, pe de o parte posibilitatea contestării lui în cadrul procedurii de executare silită pentru nerespectarea etapelor reglementate sau lipsa unor mențiuni obligatorii pe care actul trebuie să le precizeze, în sensul art. 516 C., iar pe de altă parte posibilitatea persoanei interesate de a solicita, în contextul îndeplinirii condițiilor legale, a nulității absolute sau relative a actului juridic. Această din urmă posibilitate nu poate fi contestată, însă, în egală măsură ea nu poate fi exercitată decât printr-o delimitare clară a actelor de executare și motivelor ce pot fi raportate exclusiv la acestea, de acțiunile de drept comun. Astfel, instanța a constatat într-o primă concluzie că cerințele legate de neregulile raportate la mențiunile obligatorii prevăzute de art. 516 C. nu pot fi dezbătute ca motive de nulitate într-o acțiune de drept comun, lor fiindu-le rezervat cadrul specific al contestație la executare, cale de atac promovată de reclamanți împotriva actelor de executare, într-un dosar distinct.
Astfel, instanța a analizat în paragrafele subsecvente motivul de nulitate absolută invocat, cu mențiunea că în raport de regimul nulității, a datei de la care se apreciază (încheierea actului) legea incidentă nu poate fi decât vechiul cod civil. Lipsa calității de proprietar a persoanei care înstrăinează ( în acest caz forțat, în cadrul unei proceduri de executare silită) imobilul poate atrage fie nulitatea relativă, în cazul existenței erorii asupra calității de proprietar a transmițătorului, fie nulitatea absolută, aceasta din urmă putând opera doar în cazul înțelegerii frauduloase a părților, cu ignorarea regulilor imperative în materie și urmărind un alt scop decât cel legitim. În acest din urmă caz se poate vorbi așadar de falsitatea cauzei actului juridic. Cauza reprezintă o condiție de valabilitate, esențială la încheierea actului juridic, existența și caracterul real al acesteia fiind prezumate până la proba contrară, potrivit art. 967 alin. 2 C.civ. astfel, rezultă că sarcina probei înțelegerii părților și relei credințe a ambelor părți implicate (pârâții din prezenta acțiune) trebuie să fie dovedită de către reclamanți.
Cu toate acestea, reclamanții nu au reușit să probeze nici un fel de atitudine de conivență a Băncii T., adjudecatar care s-a întemeiat pe cuprinsul Cărții Funciare la momentul executării silite existând o hotărâre irevocabilă din anul 2004, care atribuia dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție debitorului său. Astfel, nu exista nici un fel de indiciu referitor la existența dreptului de proprietate în patrimoniul unei alte persoane, apte să modifice buna credință a persoanei care a adjudecat imobilul la licitație publică. Promovarea ulterioară a unui apel, chiar după înscrierea în cartea funciară și a dreptului de proprietate a adjudecatarului nu constituie o dovadă a cauzei false, aceasta trebuind să existe la momentul încheierii / emiterii actului juridic.
S-a observat că în prezenta acțiune nu este incident motivul de nulitate absolută invocat de reclamanți, aceștia nedovedind existența relei credințe a adjudecatarului și caracterul fals al cauzei actului juridic, astfel încât instanța a respins ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la constatarea nulității absolute a actului de adjudecare. S-a luat act, în consecință, că reclamanții nu au solicitat acordarea de cheltuieli de judecată și că, de asemenea au beneficiat de ajutor public judiciar în cuantum de_,40 lei taxă de timbru și 5 lei timbru judiciar, sumele rămânând în sarcina statului.
Cu privire la cererea accesorie de intervenție în interesul Băncii T., observând soluția promovată de instanță și caracterul interdependent al acestei cereri de intervenție, instanța a admis-o ca atare, constatând că pârâta a avut câștig de cauză, nefiind obligată în temeiul prezentei hotărâri, însă a respins ca neîntemeiată cererea intervenientei de acordare a cheltuielilor de judecată în contextul în care acestea nu au fost deloc dovedite.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen legal, reclamanții L. S. și L. G., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În acest sens, apelanții au susținut că, în fapt, la data de 10.02.2001, au încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare cu paratul F. C., privind transferul proprietății asupra imobilului situat în Iași, .. 13, compus din teren construit și neconstruit și construcția reprezentând fundație casa de locuit și structura de rezistență pentru subsol și parter. Prețul promis a fost de_ lei vechi, fiind achitat integral la data de 10.02.2002. În aceeași zi, părțile au semnat un act adițional de modificare a antecontractului, promitenții vânzători obligându-se la finalizarea construcției în regie proprie, iar promitentul cumpărător la plata unei diferențe de preț până Ia concurența sumei de 270.000 euro. Însă, prin cererea înregistrată sub numărul_/245/2003, F. C. a solicitat instanței ca în temeiul antecontractului de vânzare-cumpărare, să emită o hotărâre care sa țină loc de act autentic. Fără a avea la dispoziție actul adițional încheiat, sub auspiciile unei citări viciate a lor, instanța a emis hotărârea solicitată, pronunțând sentința civilă nr. 1875/18.02.2004. Împotriva acestei sentințe apelanții au promovat apel, acesta fiind admis cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare prin decizia nr. 13/11.01.2012 a Tribunalului Iași. În rejudecare, prin sentința nr._/06.08.2012 rămasă irevocabilă, a fost respinsă acțiunea formulată de F. C. pentru neplata prețului astfel cum a fost stabilit prin actul adițional raportat și la evoluția stadiului construcției, apelanții rămânând proprietarii imobilului. Însă, în intervalul de timp scurs între pronunțarea celor două sentințe (2004-2012), în 2006 și 2007, F. C. a garantat cu imobilul două credite ipotecare acordate de B. T. lui Z. C. D.. În acest sens au fost încheiate doua contracte de ipotecă asupra imobilului. Urmare a neachitării ratelor de credit, imobilul a fost executat silit, fiind adjudecat de către B. T. în contul creanței, conform Actului de adjudecare nr. 53/02.02.2011. În acest fel, imobilul a ieșit din proprietatea apelanților fără să aibă cunoștință, fiind puși în situația evacuării silite, prin executor judecătoresc, la cererea noului proprietar - B. T.. În acest moment, pentru a-și proteja patrimoniul, au solicitat instanței anularea actului de adjudecare, întemeindu-și cererea pe disp. art. 948 pct. 4 C. civ. Vechi privitoare la cauza inexistenta/falsă și ilicită. În susținerea acțiunii, au arătat că dețin posesia imobilului inclusiv în prezent, că au efectuat toate investițiile în ființa până la această dată pe cheltuiala lor și că achită toate utilitățile imobilului. Instanța a înlăturat criticile apelanților referitoare la mențiunile obligatorii enumerate de art. 516 C. pr. Civ., motivând că acestea pot face doar obiectul unei contestații la executare. Însă, potrivit art. 948 pct. 3 C. civ., obligația trebuie să aibă un obiect determinat. Art. 516 C. pr. Civ. subliniază la rândul său obligativitatea individualizării bunului ce face obiectul adjudecării, fiind singurul text care descrie acest mod de transfer al proprietății. În lipsa indicării adresei imobilului în cuprinsul actului de adjudecare, nu se poate vorbi despre un bun determinat/identificat, fapt ce conduce la nulitatea actului de adjudecare. Pe de altă parte instanța, analizând motivele de nulitate absolută invocate de apelanții, apreciază că aceasta nu poate opera decât în cazul relei-credințe a ambelor părți implicate în contract. Că B. T. a cunoscut situația juridică a imobilului, fiind exclusă buna sa credință rezultă din chiar înscrisurile emanate de la aceasta: evaluări efectuate pentru acordarea creditului (2006-2007), contractele încheiate cu furnizorii de utilități și proiectele întocmite pentru efectuarea racordurilor la utilități și procesul-verbal de situație întocmit în 2010 cu prilejul executării silite. Din cuprinsul acestora rezultă că banca a cunoscut că familia L. are imobilul în posesie și chiar locuiește în acesta, fiind evident că transferul proprietății și al posesiei nu operase între F. C. și aceștia, însăși tranzacția inițială fiind lipsită de cauză. Mai mult, respingerea acțiunii promovate de acesta pentru obținerea unei hotărâri care să țină loc de act autentic și desființarea titlului lui F. care a stat la baza înscrierii în cartea funciara, lipsește de efecte toate actele subsecvente (contract de împrumut, ipoteca și act de adjudecare). Mențiunile tabulare făcute în favoarea lui F. C. nu sunt de natură să creeze aparența bunei-credințe a băncii cu prilejul preluării în proprietate a bunului prin adjudecare. Instanța a ignorat însă că motivul de nulitate absolută invocat se întemeiază pe lipsa cauzei - element esențial al actului juridic, lipsit astfel de suport juridic și sancționat cu nulitatea absolută. Instanța a omis să analizeze probatoriile administrate din care rezultă că apelanții sunt și în prezent în posesia bunului, situație echivalentă cu lipsa predării bunului, adică lipsa îndeplinirii contraprestației. În intervalul dintre instituirea primei ipoteci și până în prezent au acționat asupra imobilului efectuând lucrări și investiții semnificative, care au sporit valoarea acestuia. Astfel, având percepția că sunt singurii proprietari ai imobilului, au executat toate instalațiile termice, electrice și sanitare, au construit o mansardă locuibilă și implicit astereala și acoperișul clădirii, au executat finisaje interioare de lux (parchet, tâmplărie interioară și exterioară, pardoseli și placări cu gresie și faianță, obiecte sanitare etc). Executarea de către apelanți a lucrărilor amintite mai sus rezulta inclusiv din rapoartele de evaluare întocmite de banca în momentul acordării creditelor. Astfel, în cuprinsul acestora se menționează expres stadiul construcției la momentul instituirii ipotecilor. Hotărârea primei instanțe este nemotivată, neregăsindu-se în cuprinsul acesteia argumentarea rațiunii ce l-a determinat pe judecător să adopte soluția dispusă în cauză în ceea ce privește fondul, cu atât mai mult cu cât banca nu a înțeles să se apere în această cauză, arătând încă o dată pasivitate și rea-credință. Astfel, în cauză, deși instanța a pronunțat o soluție care reprezintă fondul cauzei, este notabil că nicio afirmație a părților nu a fost cercetată, nicio probă nu a fost considerată, deci nu au servit ca suport al concluziilor instanței, concluzii care nu se fundamentează pe stabilirea unei stări de fapt sau pe maniera în care legea devine incidență în cauză.Or, hotărârea judecătorească nu este un act discreționar, ci rezultatul unui proces logic de analiză a probelor aflate la dosar în scopul aflării adevărului și justei soluționări a cauzei. Exigenta motivării impune prezentarea coerenta și efectivă a examenului critic al magistratului de natură să susțină rezultatul deliberării, dar și concordanță argumentelor cu aspectele deduse în judecată de către parte. Instanța a pronunțat hotărârea fără a analiza în vreun fel și înlătura motivat apărările formulate de reclamanți.În aceste condiții, soluția adoptată de prima instanță nu cuprinde motivele pe care se sprijină, prin hotărârea atacată nefiind astfel soluționat fondul cauzei.Procedând în acest fel, prima instanță a încălcat dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 C. pr. civ. care prevăd obligativitatea arătării motivelor de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile sau apărările. In aceste condiții, omisiunea instanței de a verifica afirmațiile și probatoriile echivalează în fapt cu lipsa analizei cauzei și, în esență, nesoluționarea acesteia într-un procedeu real și efectiv, acela de confruntare a afirmațiilor părților cu actele cauzei, de stabilire a unei situații de fapt ca rezultat al unei aprecieri atașate de natura cauzei și circumstanțele acesteia. Un proces civil finalizat prin hotărârea care dezleagă fondul, cu garanțiile date de art. 6.1 din Convenția Europeană privind Drepturile Omului, include printre altele dreptul părților de a fi în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, aceasta implica mai ales în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv, real și consistent al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența în determinarea situației de fapt (a se vedea hot. CEDO din 28.04.2005 în cauză Albina c. României și hoț. CEDO din 15.03.2007 în cauză G. c. României). Or, în condițiile în care cauza nu a fost soluționată în mod real, potrivit garanțiilor conținute de art. 6 din CEDO, concretizate în exprimarea de către magistrat a tuturor argumentelor decizorii, și răspunsul său la apărările și argumentele principale ale părților, se poate afirma fără echivoc că fondul nu a fost soluționat, iar hotărârea nu a fost motivată. În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de. Art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune că o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse. Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, dreptul aflat îi discuție nu poate fi considerat efectiv decât daca aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului prevede în sarcina instanței obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinentă. Întrucât motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau respingă o cerere de chemare în judecată, solicită să se constate că hotărârea apelată nu este motivată și, admițând apelul, să se procedeze la analizarea fondului.
În consecință, solicită admiterea apelului, rejudecarea fondului, respingerea cererii de intervenție și admiterea acțiunii.
În vederea exercitării prezentei căi de atac, tribunalul a pus în vedere apelanților achitarea unei taxe de timbru de 8287 lei. Apelanții au formulat cerere de ajutor public judiciar constând în scutirea, reducerea și eșalonarea plății taxei de timbru, cerere respinsă de instanță prin încheierea nr. 128/20.04.2015 pronunțată de Tribunalul Iași (cauza a suferit mai multe amânări ca urmare a solicitărilor instanței de completare a documentației necesare soluționării cererii de ajutor public judiciar). Cererea de reexaminare formulată de apelanți împotriva încheierii sus-menționată a fost respinsă, la data de 19 mai 2015 apelanții făcând dovada achitării taxei de timbru la care au fost îndatorați.
La primul termen de judecată, instanța a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Iași în soluționarea cauzei în primă instanță, raportat la valoarea actului a căruia nulitate s-a solicitat și la dispozițiile art. 2 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă, excepție supusă dezbaterilor contradictorii ale părților la termenul din 19 mai 2015.
Cu privire la excepția invocată, apelanții au solicitat admiterea ei și reținerea dosarului la Tribunalul Iași ca instanță de prim grad competentă să soluționeze fondul litigios.
Intimații, legal citați, nu și-au exprimat poziția procesuală cu privire la excepția invocată de instanță.
Analizând cu prioritate excepția invocată, conform art. 137 Cod procedură civilă, tribunalul o constată întemeiată, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit precizărilor formulate (fila 73 dosar fond), reclamanții L. au învestit instanța cu soluționarea acțiunii având ca obiect nulitatea actului de adjudecare nr. 53/02.02.2011 emis în favoarea Băncii T. – S. Iași, de către Executorul bancar E. G. din cadrul Corpului Executorilor Bancari ai Băncii T.. Potrivit actului menționat, imobilul înscris în cartea funciară nr._ a localității Iași (provenită din conversia de pe hârtie a CF nr._) a fost adjudecat în favoarea Băncii T. pentru suma de_,75 lei.
Demersul juridic inițiat de reclamanți este fundamentat pe necesitatea protejării dreptului de proprietate pretins cu privire la imobilul ca a făcut obiectul adjudecării, acțiunea având așadar un caracter patrimonial.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. b din Vechiul Cod de procedură civilă (în vigoare la momentul învestirii instanței), tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară, cererilor în materie succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terții vătămați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar.
Având în vedere valoarea obiectului litigiului -_,75 lei, faptul că acțiunea dedusă judecății nu se încadrează în excepțiile reglementate de art. 2 alin. 1 lit. b Cod procedură civilă, tribunalul concluzionează că îi revine, ca instanță de prim grad, competența de soluționare a cauzei, hotărârea atacată fiind astfel pronunțată cu încălcarea normelor imperative de competență.
În consecință, în baza art. 297 alin. 2 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul declarat de către reclamanții L. S. și L. G. împotriva sentinței civile nr._/13.12.2013, pronunțată de Judecătoria Iași, pe care o va anula, va admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Iași și va reține cauza spre judecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de către reclamanții L. S. și L. G. împotriva sentinței civile nr._/13.12.2013 pronunțată de Judecătoria Iași pe care o anulează.
Admite excepția de necompetență materială a Judecătoriei Iași și reține cauza spre judecare.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 27 mai 2015.
Președinte, L. H. | Judecător, A. M. C. | |
Grefier, F. L. I. |
Red. A.M.C.
Tehn. M.M.D.
9 ex./07.10.2015
Judecător fond I. I.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1267/2013. Tribunalul IAŞI | Contestaţie la procesul verbal de distribuire a preţului. Art.... → |
|---|
