Contestaţie la executare. Decizia nr. 49/2013. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 49/2013 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 23-01-2013 în dosarul nr. 49/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA II CIVILĂ-C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Ședința publică din 23 Ianuarie 2013
Președinte - C. B.
Judecător Mițică A.
Judecător M. Hărățu
Grefier I.-P. V.
DECIZIE Nr. 49/2013 CIV
Pe rol fiind judecarea recursului privind pe recurent . și pe intimat . A. SRL, intimat . I. SA, având ca obiect contestație la executare suspendare executare silită.
La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.
Procedura este completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 16.01.2013, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când tribunalul, din lipsă de timp pentru deliberare, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când,
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de fata constata următoarele:
Prin cererea înregistrata la_ . a formulat recurs impotriva sentinței civile nr._/28.09.2011 a Judecătoriei Iași criticând-o ca nelegala si netemeinica.
Se solicita admiterea recursului, modificarea sentinței instantei de fond si admiterea contestației la executare
In susținerea poziției procesuale se arata ca sentința criticata este nelegala si netemeinica instanta de fond refuzând sad ea aplicare art 399 alin 3 C.pr.civ referitor la cazul in care executarea silita se face in temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanta judecătoreasca, se pot invoca in cadrul contestației la executare aparari de fond impotriva titlului executoriu; ca a încheiat la data de 21.04.2008 contractul de leasing a autoturismului marca Skoda F., dar din cauza dificultăților economice a predate autoturismul la data de 19.01.2010 firmei de leasing conform procesului verbal de predare-primire; ca prin acest act s-a stabilit in mod bilateral, prin voința partilor, întinderea debitelor pe care societatea in calitate de utilizator era obligate sa le plateasa; ca debitul este individualizat in mod clar la suma de_ ron constituit din șapte rate de leasing restante si șapte rate CASCO restante; ca ulterior suma solicitata prin executorul judecatoresc era mult mai mare, facandu-se referire si la date ulterioare predării bunului, precum si la o factura de 7.347,45 ron reprezentând despăgubiri pentru utilizarea defectuoasa a mașinii, factura emisa in 13.09.2010, cu toate ca, in momentul preluării autoturismului acesta a fost fotografiat si evaluat atat pe interior cat si pe exterior.
Se invoca caracterul nedatorat al sumelor ulterioare datei predării mașinii, dar si nerespectarea termenului de 3 zile din contract referitor la verificarea obiectului in leasing si emiterea devizului de reparații.
In drept se invoca art 304 pct. 7, 8 si 9 C.pr.civ.
Intimata depune la dosar întâmpinare solicitând respingerea ca nefondata a recursului.
In mare se invoca nerespectarea clauzelor contratuale de catre recurenta, cu consecința rezilierii contractului de leasing, neincidenta disp art 304 pct. 7, hotararea fiind temeinic motivata.
Susține intimata ca deducția recurentei referitoare la stabilirea bilaterala a întinderii debitului prin procesul verbal de predare preluare a mașinii este eronata; ca suma din acel act indica debitul existent la momentul ridicării bunului sin u toate debitele existente cu privire la acel bun; ca o parte din aceste sume au fost facturate ulterior verificării tehnice a bunului; ca in procesul verbal au fost consemnate doar aspecte care se puteau sesiza cu ochiul liber.
In ceea ce privește suma datorata se arata ca debitorul nu a predate bunul de buna voie ci, s-a apelat la o societate de recuperare, ca recurenta recunoaște parțial debitul restant dar invoca nedatorarea sumelor cu asigurări si despăgubiri, neluând in considerare prevederile art 8 pct. 8.5 din contractul de leasing.
In aceasta faza procesuala se administrează proba cu acte.
Prin sentința civila nr._/28.09.2011 s-a respins actiunea formulata de . in contradictoriu cu . A. SRL si . I. reținându-se ca desi contractul de leasing nu a fost investit cu formula executorie, el constituie conform reglementarilor legale titlu executoriu, ca suma este certa rezultând din contractul încheiat intre parți, da devizul estimativ a fost emis corect.
Analizând actele si lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate dar si din oficiu raportat la art 304 ind. 1 C.pr.civ Tribunalul retine următoarele:
In primul rând, sentința atacată cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat argumentele pârâtelor, conform art.261 alin.1 pct.5 Cod procedură civilă.
Judecătorul nu este obligat să răspundă în mod expres fiecărui argument invocat de părți, fiind suficient ca din întregul hotărârii să rezulte că a răspuns tuturor argumentelor în mod implicit, prin raționamente logice.
În consecință, Tribunalul constată neîntemeiată critica vizând nemotivarea sentinței, încadrată în prevederile art.304 pct.7 Cod procedură civilă, cuprinsă în recursul ..
Instanta constata ca neîntemeiata si critica referitoare la incidenta art 304 pct. 8 C.pr.civ nefăcându-se referire la actul juridic ce a fost interpretat eronat.
Analizând insa cererea de executare formulata in cadrul dosarului de fond Tribunalul retine ca instanta s-a pronunțat fara a stabili cu exactitate din ce anume este formata suma solicitata a fi executata, întinderea creanței fiind astfel incerta.
Se face referire la suma recunoscuta in procesul verbal de predare primire a bunului, dar si la o . sume facturate dupa aceasta data 19.01.2010, indicându-se 21.068,86 lei reprezentând :” rate de leasing restante si rate prime de asigurare Casco restante, taxe de somație, cheltuieli de recuperare, despăgubire privind utilizarea defectuoasa a contractului de leasing nr._”.
Raportat la acest aspect debitul pentru care s-a început executarea apare ca incert, din analiza documentelor anexate rezultând o suma totala, nedetaliata in nici un act de executare, fara a se putea individualiza cu exactitate sursa acestora, fapt care pune Tribunalul in imposibilitatea analizei corecte a cererii de chemare in judecata.
F. de cele retinute, Tribunalul in temeiul art 312 admite cererea formulata de recurenta si dispune trimiterea cauzei spre rejudecare Judecătoriei Iasi, cu mențiunea de a se stabili cu exactitate componenta sumelor solicitate a fi executate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de . împotriva sentinței civile nr._/28.09.2011 pronunțată de Judecătoria Iași, sentință pe care o casează.
Trimite cauza spre rejudecare Judecătoriei Iași.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 23.01.2013.
Președinte, C. B. | Judecător, Mițică A. | Judecător, M. Hărățu |
Grefier, I.-P. V. |
Red./tehred. C.B.
2 ex./ 06.02.2013
Jud. fond B. M.
| ← Fond funciar. Hotărâre din 26-01-2015, Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 1267/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|








