Contestaţie la executare. Decizia nr. 223/2012. Tribunalul IAŞI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 223/2012 pronunțată de Tribunalul IAŞI la data de 27-01-2012 în dosarul nr. 223/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
TRIBUNALUL IAȘI, Județul IAȘI
SECȚIA I CIVILĂ
Ședința publică din 27 Ianuarie 2012
PREȘEDINTE - S. C.
Judecător - C. G.
Judecător C. M.
Grefier – M. Getuța
Decizia civilă Nr. 223
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind recursurile declarate de pârâta C.- C. DE A. DE S. I. și reclamanta T. F. G., împotriva sentinței civile nr. 8850/10.05.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._ având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde intimata recurentă T. F.G. personal, lipsă fiind reprezentantul legal al recurentei intimate.
Procedură legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la dosarul cauzei s-a înaintat de către recurenta intimată prin serviciul de registratură precizări cu duplicat pentru comunicare.
Instanța comunică intimatei recurente un exemplar de pe precizările depuse la dosar .
Interpelat fiind intimata pârâtă precizează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul.
Intimata recurentă având cuvântul solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, iar cu privire la recursul declarat de C. - C. De A. De S. Iași solicită respingerea recursului ca neîntemeiat.
Instanța rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL ,
Asupra recursului civil de față, constată:
Judecătoria Iași, prin sentința civilă nr. 8850/10.05.2011, admite contestația la executare promovată de T. D. G., domiciliată în Iași, . . . cu C. Națională de A. de S., C. de A. de S. Iași și dispune anularea somației și a titlului executor 8677 din 21.12.2010.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță reține că prin contestația la executare înregistrată sub nr. 840 din 1.02.2011, T. G. solicită, în contradictor cu C. Națională de A. de S. – C. de A. de S. Iași, anularea titlului executor nr. 8677/2010 și a somației_ din 21.XII.2010.
Motivând-o în fapt, arată contestatoarea că la data de 30.12.2010, a primit prin expediție cu recomandată titlul executor și somația din care rezultă că figurează în evidențele Casei de S. cu o sumă totală de 2430 lei, din care 987 lei reprezintă contribuții la asigurări de sănătate, 1286 lei, reprezentând dobânzi și 157 lei, penalități.
Susține contestatoarea că titlul executor nu conține mențiunile prevăzute de art. 141 al.4 cu trimitere la art. 43 al.2 lit. a-j din O.G. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, nefiind indicat organul fiscal competent.
Susține contestatoarea că a desfășurat activitate de comerț cu amănuntul până la 23.01.2008, când s-a dispus suspendarea activității.
În prezent este pensionară din anul 2006 și plătește asigurarea de sănătate.
În dovedirea cererii se anexează copie titlu executor, copie somație, copie dispoziția 54/2008, cupoane pensie.
La 1.02.2011, C. de A. de S. formulează întâmpinare, solicitând respingerea contestației. Arată intimata că atât somația cât și titlul executor au fost comunicate legal. Susține intimata că potrivit art. 208 al.3 din Legea 95/2006, asigurările de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar.
Înfățișează intimata că statutul de pensionar concomitent cu activitatea ca persoană fizică nu constituie excepție de la plata contribuției la fondul de asigurări de sănătate.
Se anexează înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:
Prin contestația la executare promovată la această instanță, T. G. solicită în contradictor cu C. de A. de S. Iași anularea somației_ din 21.12.2010 și a titlului executor 8677 din 21.12.2010 prin care a fost obligată la plata sumei de 987 lei, cu titlu de contribuție la asigurările de sănătate, suma de 1286 lei, cu titlu de dobânzi și suma de 157 lei penalități.
Potrivit dispozițiilor art. 44 al.3 din O.G. 92/2003, lit.a, b, c, comunicarea actului administrativ fiscal se face în modalitățile indicate și doar după epuizarea acestor modalități se realizează prin publicitate.
Ori, intimata a realizat comunicarea prin publicitate fără a indica numărul deciziei de impunere, numele persoanei vizate, încălcând dispozițiile art. 44 al.3 Codul de procedură fiscală.
Astfel, executarea solită a creanțelor fiscale se efectuează în temeiul unui titlu executor emis potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală de organul fiscal competent, iar intimata are doar calitatea de administrator și colector al fondurilor de asigurări de sănătate și nu calitatea de organ fiscal competent.
Intimata nu a dovedit că debitoarea contestatoare are calitatea de persoană asigurată, că a încheiat un contract de asigurare. În considerarea aspectelor invocate, instanța apreciază că executarea silită a început în lipsa unui titlu executor valabil și admite contestația la executare.
În termen legal, împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata C. de A. de S. Iași și contestatoarea T. F. G., socotind-o nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului, partea arată că O.G. nr. 92/2003 în forma în care a fost publicată în mod inițial, precum și în forma republicată în anul 2004, prevedea la art. 39 alin. 2 faptul că actul administrativ fiscal se comunică „a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului; b) prin persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace, cum sunt fax, telefon, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului și confirmarea primirii acestuia, iar data comunicării va fi dovedită prin semnătura destinatarului”. Tot la art. 39, dar la alin. 3 era prevăzut faptul că „În cazul în care se constată lipsa contribuabilului sau a oricărei persoane îndreptățite să primească actul administrativ fiscal de la domiciliul fiscal al acestuia, comunicarea se face prin publicarea unui anunț într-un cotidian național de largă circulație și într-un cotidian local sau în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, în care se menționează că a fost emis actul pe numele contribuabilului. Actul administrativ fiscal se consideră comunicat în a cincea zi de la data publicării anunțului”.
Forma art. 39 a fost modificată integral odată cu republicarea din anul 2005, acest articol primind un nou conținut și fiind renumerotat, devenind astfel art. 44 al O.G. 92/2003. Forma și conținutul art. 44 a fost menținută și după republicarea din 2007 a Codului de procedură fiscală.
Conform art. 44 al O.G. 92/2003 republicată comunicarea actelor administrative prin publicitate nu mai este subsecventă celorlalte modalități de comunicare, ci a devenit o posibilitate alternativă și valabilă, de rang egal, în raport cu celelalte căi de comunicare, legiuitorul eliminând conținutul fostului alin. 3 al art. 39 care prevedea posibilitatea efectuării comunicării prin publicitate doar în cazul în care comunicarea în mod direct cu confirmare de primire nu a fost posibilă din motive obiective. Mai mult, tocmai pentru că s-a înlăturat subsecvența modalității de comunicare prin publicitate, aceasta devenind o modalitate alternativă de comunicare, legiuitorul a reglementat-o mai amănunțit, înserând prevederea specială de la alin. 3 a art. 44 referitoare la faptul că „Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de Internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului”.
Nu se poate asimila actul administrativ fiscal cu un act de executare propriu-zis, cele două noțiuni fiind distincte și supuse unor proceduri și căi de atac distincte
Modificarea intervenită cu privire la modalitățile de comunicare a actelor administrativ fiscale nu contravine principiilor generale înscrise în Codul de procedură civilă. Astfel, dispozițiile codului de procedură fiscală cu privire la comunicarea actelor administrative fiscale sunt dispoziții speciale, dispozițiile dreptului comun neavând prioritate față de acestea. Atunci când a avut în vedere întregirea dispozițiilor fiscale cu cele de drept comun, legiuitorul s-a referit la anumite modalități efective de comunicare și mai amănunțit descrise de Codul de procedură civilă, cum ar fi de exemplu: cine ar trebui să semneze o eventuală confirmare de primire pentru ca actul procedural să fie considerat valabil; imposibilitatea îndeplinirii actelor de procedură în zilele de sărbătoare legală, afară de cazuri grabnice; obligativitatea comunicării schimbării domiciliului.
Având în vedere toate aceste dispoziții legale, cu respectarea tuturor principiilor înscrise în aceste norme imperative, C.A.S. Iași a ales procedura prin publicitate, sens în care a respectat prevederile alin. 3 al art. 44 din O.G. 92/2003 și a procedat la comunicarea actului administrativ fiscal prin afișarea concomitentă la sediul instituției și pe pagina de internet a C.A.S. Iași a unui anunț colectiv cu nr._/11.10.2010, în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. Totodată, concomitent cu publicarea pe site-ul instituției, în „Ziarul de Iași” din data de 13 octombrie 2010 C. de A. de S. Iași a publicat un anunț în atenția persoanelor fizice autorizate să desfășoare activități independente (liber profesioniști, membri în întreprinderi familiale, titulari întreprinderi individuale) prin care li se aducea la cunoștință emiterea deciziilor de impunere conform anunțului colectiv nr._/11.10.2010.
Aspectele de legalitate ale comunicării deciziei de impunere sunt evidențiate și prin emiterea Deciziei nr. XIV/05.02.2007 pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii de către Înalta Curte de Casație și Justiție, publicată în M.O. nr. 733/30.10.2007, în conformitate cu care „posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlu de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ.” Pe de altă parte, conform art. 110 alin. 2 Cod procedură fiscală „titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală…”, în speță fiind vorba despre Decizia de impunere. Din coroborarea acestor prevederi, rezultă că atâta timp cât nu a fost contestat vreun aspect privind decizia de impunere în termenul de 30 de zile indicat în aceasta la organul fiscal competent și, în caz de respingere a contestației respective, la instanța de judecată de contencios administrativ, în fața instanței investite cu judecarea prezentei contestații la executare nu mai pot fi invocate aspecte de fond ale acestui titlu de creanță fiscală. Prin urmare, limitele posibilității de analiză a instanței de executare sunt doar cele ce țin de respectarea condițiilor de fond și formă ale actelor de executare emise în baza titlului de creanță. Orice fel de apărări de fond sau formă împotriva conținutului deciziei de impunere, inclusiv modul de calcul al datei scadenței și modul de calcul al sumelor datorate țin exclusiv de competența organului jurisdicțional competent să soluționeze contestația formulată conform art. 205, 207 Cod procedură fiscală împotriva deciziei de impunere, respectiv Tribunalul Iași.
Dacă se trece peste aspectele de succesiune ale legii în timp, dar și peste cele ale recursului în interesul legii mai sus reiterate, trebuie avut în vedere faptul că spre deosebire de Ordinul nr. 94/2006 al Ministerului Finanțelor Publice prin care se arată expres că pentru comunicarea actelor administrativ fiscale emise de ANAF procedura de comunicare prin publicitate va fi subsidiară primelor trei variante. Ordinul nr. 617/2007 emis de C.N.A.S. (care dă dreptul acestei instituții de a stabili cuantumul sumelor datorate cu titlu de contribuții la sănătate și de a executa silit contribuabilii în mod direct), nu mai distinge în mod expres asupra modalității de comunicare a acestor acte. Având în vedere faptul că legea specială se aplică doar în cazurile limitative pe care le vizează, iar codurile sunt de generală aplicare, instanța va putea lesne constata că în cazul comunicării deciziilor de impunere emise de C.A.S. Iași conform Ordinului nr. 617/2007 nu se aplică prevederile speciale ale Ordinului Ministerului Finanțelor Publice întrucât în cadrul acestuia se arată fără echivoc care sunt instituțiile care trebuie să îl aplice (art. 4), enumerare limitativă din care nu face parte și C.N.A.S. sau C.A.S.
Intimata-recurentă T. G. arată, în motivarea cererii, că prima instanță a omis să se pronunțe asupra cererii ei de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată pe care le-a avansat în proces cu titlu de taxă judiciară de timbru – 187 lei și timbru judiciar – 5 lei.
Intimata – recurentă a formulat și întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului declarat de C.N.A.S. – CAS Iași.
Nu au fost depuse înscrisuri noi în recurs.
Tribunalul, examinând cauza din prisma criticelor formulate și potrivit art. 304 indice 1 Cod procedură civilă, constată că recursul nu este fondat.
Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii (art. 45 Cod procedură fiscală).
Potrivit art. 44.1 din Normele metodologice din 1 iulie 2004 de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, organul fiscal nu poate pretinde executarea obligației stabilite în sarcina contribuabilului prin actul administrativ dacă acest act nu a fost comunicat contribuabilului, potrivit legii.
În privința comunicării, art. 44 Cod procedură fiscală, în întregul său, dispune:
(1) Actul administrativ fiscal trebuie comunicat contribuabilului căruia îi este destinat. În situația contribuabililor fără domiciliu fiscal în România, care și-au desemnat împuternicit potrivit art. 18 alin. (4), precum și în situația numirii unui curator fiscal, în condițiile art. 19, actul administrativ fiscal se comunică împuternicitului sau curatorului, după caz.
(2) Actul administrativ fiscal se comunică după cum urmează:
a) prin prezentarea contribuabilului la sediul organului administrativ fiscal emitent și primirea actului administrativ fiscal de către acesta sub semnătură, data comunicării fiind data ridicării sub semnătură a actului;
b)prin emiterea, sub semnătură, a actului administrativ fiscal de către persoanele împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii, data comunicării fiind data remiterii sub semnătură a actului;
c) prin poștă, la domiciliul fiscal al contribuabilului, cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire, precum și prin alte mijloace cum sunt fax, e-mail, dacă se asigură transmiterea textului actului administrativ fiscal și confirmarea primirii acestuia;
d) prin publicitate.
(3) Comunicarea prin publicitate se face prin afișarea, concomitent, la sediul organului fiscal emitent și pe pagina de internet a Agenției Naționale de Administrare Fiscală, a unui anunț în care se menționează că a fost emis actul administrativ fiscal pe numele contribuabilului. În cazul actelor administrative emise de organele fiscale prevăzute la art. 35, afișarea se face, concomitent, la sediul acestora și pe pagina de internet a autorității administrației publice locale respective. În lipsa paginii de internet proprii, publicitatea se face pe pagina de internet a consiliului județean. În toate cazurile, actul administrativ fiscal se consideră comunicat în termen de 15 zile de la data afișării anunțului.
(4) Dispozițiile Codului de procedură civilă privind comunicarea actelor de procedură sunt aplicabile în mod corespunzător.
Interpretarea pe care prima instanță a dat-o acestui text, prin raportare la datele de fapt ce rezultă din probe, este una corectă și Tribunalul și-o însușește.
Doctrina însăși dă textului aceeași interpretare. Se reține că procedura de comunicare prin publicitate a actelor administrative este preluată din codul de procedură civilă - comunicarea actelor procedurale, iar art. 44 alin.(4) Cod procedură fiscală prevede chiar că dispozițiile Codului de procedură civilă sunt aplicabile în mod corespunzător în materia actelor administrativ fiscale.
S-a considerat că textul care reglementează comunicarea actului administrativ fiscal prin publicitate nu este suficient de strict și poate da naștere unor abuzuri. De exemplu, în cazul în care prin anunțul publicat se menționează numai emiterea actului administrativ fiscal, fără comunicarea conținutului acestuia, iar actul cuprinde o dată diferită de la care își produce efecte, este greu de susținut opozabilitatea acestui act față de contribuabil.
Nu pot fi asimilate comunicării actelor administrative fiscale alte evenimente decât comunicarea actelor administrative înseși pentru a se produce efectele pe care legea le leagă de comunicarea respectivelor acte administrative (Codul de procedură fiscală – Comentarii și explicații, Editura C.H. B., București, 2008).
Curtea Constituțională, în jurisprudența sa, reprezentată de Decizia nr. 667/30.04.2009 și Decizia nr. 891/06.07.2010, reține, de asemenea, că prevederile art. 44 alin.(3) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 – Codul de procedură fiscală, care consacră posibilitatea realizării comunicării prin publicitate, reglementează o modalitate ultimă și subsidiară de comunicare a actelor administrative fiscale, folosită doar în cazul în care celelalte modalități de comunicare nu au putut fi îndeplinite din motive obiective
Constatarea folosirii abuzive a acestui mod de comunicare a actelor administrative este apanajul exclusiv al instanțelor judecătorești.
În cauza de față, înscrisurile prin care intimata-recurentă înțelege să facă dovada comunicării deciziei de impunere către contestator – anunțul colectiv pentru publicarea prin publicitate nr._/11.10.2010, procesul verbal privind îndeplinirea procedurii de comunicare prin publicitate nr._/11.10.2010 și extrasul din presă – nu conțin nici numele contestatorului, nici menționarea deciziei de impunere și nu sunt însoțite de nici un alt document din care să rezulte că se referă și la acestea.
Ordinul nr. 617/2007, prin art. 40, trimite la Codul de procedură fiscală în privința aplicării procedurilor de executare silită.
Prin urmare, criticele formulate de recurenta C. de A. de S. Iași sunt neîntemeiate.
În privința recursului declarat de contestatoarea T. G., Tribunalul reține că prima instanță nu s-a pronunțat asupra cererii acesteia de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată, dar că pentru complinirea acestui aspect partea avea deschisă procedura completării hotărârii, prescrise de art. 281 indice 2 Cod procedură civilă, pe cale unei cereri adresate instanței care a pronunțat sentința.
În același timp, potrivit art. 281 indice 2 a Cod procedură civilă, îndreptarea, lămurirea, îndreptarea dispozițiilor potrivnice sau completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau a recursului, ci numai în condițiile art. 281 – 281 indice 2 Cod procedură civilă.
Pentru considerentele expuse și în temeiul art. 312 alin.2 Cod procedură civilă, vor fi respinse ambele recursuri formulate în cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurenți C. - C. de A. de S. Iași și T. F. G. împotriva sentinței civile nr. 8850/10.05.2011 pronunțată de Judecătoria Iași în dosarul nr._, sentință pe care o menține
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2012.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S.C. C.G. C.M.
GREFIER,
M.G.
Red. S.C.
Tehn. S.C. + A.G.
2 ex./07.08.2013
Jud. fond: Acrâșmăriței C.
| ← Obligaţie de a face. Decizia nr. 395/2014. Tribunalul IAŞI | Fond funciar. Decizia nr. 447/2013. Tribunalul IAŞI → |
|---|
