Actiune in raspundere contractuala. Sentința nr. 3388/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3388/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 3388/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL I.
SECȚIA CIVILĂ,
SENTINTA CIVILA NR.3388
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 14.11.2013
TRIBUNALUL CONSTITUIT DIN:
P.: L. C. C.
GREFIER: L. I.
Pe rol soluționarea cererii formulată de reclamant S.C V. T. S.R.L în contradictoriu cu pârâții B. D. și B. N., având ca obiect acțiune în răspundere contractuală.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 07.11.2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta și când având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise la dosar instanța a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, când,
TRIBUNALUL
Deliberand asupra cauzei de fata, constata urmatoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului I. la data de 22.07.2013, sub nr._, reclamanta . a solicitat, în contradictoriu cu pârâtii B. D. și B. N., ca prin hotãrârea ce se va pronunța, sã se dispunã obligarea în solidar a pârâtilor la plata sumei de 917.690,04 euro reprezentând debit datorat conform Actului Adițional nr.1 din data de 01.06.2010 încheiat cu Antecontractul de vânzare cumpărare acțiuni atestat de avocat R. L. din Baroul București sub nr.1068/24.10.2007 precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în fapt, între societatea reclamantă și pârâtul B. D. a fost încheiat Antecontractul de vânzare-cumpărare acțiuni, prin care pârâtul în calitate de promitent-vânzător s-a obligat să vândă societății S.C. V. T. S.R.L. 1,23% din capitalul social al S.C. COMAICO S.A. în contul prețului plătit de către reclamantă în sumă de 800.000 Euro la cursul de schimb 1 EUR= 3,3733 lei, reprezentând 2.613.538,42 lei, preț achitat integral la data de 24.10.2007 cu ordinul de plata nr. 02/24.10.2007, transfer efectuat în contul bancar al pârâtului deschis la BRD Agenția Triumf. Suma de 800.000 Euro necesară achiziționării acțiunilor COMAICO S.A. conform Antecontractului de vânzare-cumpărare a fost obținută de societatea reclamantă ca preț al vânzării imobilului situat în București, ., sector 1, format din teren în suprafață de 1.664,5 mp și construcțiile edificate pe acesta, în suprafață totală construită la sol de 509,57 mp, așa cum reiese din Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1547 din 24.10.2007 încheiat cu cumpărătoarea S.C. MARFIN LEASING IFN S.A. (fostă S.C. Egnatia Leasing SRL).
În aceeași dată de 24.10.2007 a fost încheiat Contractul de leasing financiar nr._RE/01între S.C. MARFIN LEASING IFN S.A. (fostă S.C. Egnatia Leasing SRL) în calitate de proprietar și S.C. V. T. S.R.L în calitate de utilizator, având ca obiect același imobil situat în București, ., sector 1, format din teren în suprafață de 1.664,5 mp și construcțiile edificate pe acesta, în suprafață totală construită la sol de 509,57 mp, denumit în continuare Contractul de leasing financiar.
A mai arătat reclamanta că nu au fost respectate prevederile antecontractului, respectiv dreptul de proprietate asupra acțiunilor reprezentând 1,23% din capitalul social al S.C. COMAICO S.A. nu a fost transferat către V. T. S.R.L. în șase luni de la data atestării actului, în temeiul art. 5.1 din antecontractul mai sus menționat, așa cum a fost modificat și completat prin Actul adițional nr. 1 din 01.06.2010, pârâtul s-a obligat ca pentru restituirea banilor încasați cu titlu de preț să achite ratele (inclusiv dobânzi, comisioane, taxe și alte impozite) aferente Contractului de leasing financiar. Pârâtul nu a mai achitat contravaloarea ratelor Contractului de leasing financiar începând cu rata nr. 60, aferentă lunii octombrie 2012, astfel societatea reclamantă a intrat în incapacitate de plată și a fost nevoită să-și declare starea de insolvență, trecându-se la faliment în formă simplificat întrucât nu a mai deținut resursele financiare necesare achitării ratelor conform Contractului de leasing financiar.
A precizat reclamanta că a chemat în judecată inclusiv pe pârâta B. N. deoarece atât la momentul încheierii de către B. D. a Antecontractului de vânzare-cumpărare acțiuni atestat de avocat R. L. din Baroul București sub nr. 1068/24.10.2007 cât și la momentul încheierii Actului Adițional nr. 1 din data de 01.06.2010, pârâții erau căsătoriți, divorțând abia la data de 07.03.2011 și din interpretarea art.314 coroborat cu art.316 Noul Cod Civil, soțul beneficia de un mandat tacit din partea soției la încheierea actelor ce stau la baza creanței societății reclamante.
Față de cele menționate mai sus, în temeiul art. 192, art.194 din Codul procedură civilă și art. 1350, art. 1516 din Codul civilă apreciază că pârâții au în solidar o datorie în valoare de 917.690,04 EURO față de societatea reclamantă.
Cererea este scutită de plata taxei de timbru, conform art.77 alin.1 din Legea nr.85/2006.
În dovedire, au fost atasate Somația de plată transmisă domnului D. B. în conformitate cu dispozițiile art 1014 din Codul de procedura civilă, situația detaliată a sumelor datorate de către pârât (Anexa Nr. 1), Antecontractul de vânzare-cumpărare acțiuni atestat de avocat R. L. din Baroul București sub nr. 1068/24.10.2007, Ordinul de plată nr. 5703 din 24.10.2007, Ordinul de plată nr. 02 din 24.10.2007, Actul adițional nr. 1 din data de 01.06.2010 la Antecontractul de vânzare-cumpărare acțiuni atestat de avocat R. L. din Baroul București sub nr. 1068/24.10.2007, Contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr 1547 din 24 octombrie 2007 de către notarul public Siana L. A., Contractul de leasing financiar nr._RE/01 între S.C. MARFIN LEASING IFN S.A. (fostă S.C. Egnatia Leasing SRL) în calitate de proprietar și S.C. V. T. S.R.L în calitate de utilizator, încheierea Tribunalului București, Secția VII-a Civilă, pronunțată la data de 18.03.2013 în dosarul nr._/3/2013 prin care s-a dispus deschiderea procedurii de insolvență și trecerea la faliment în formă simplificată a S.C. V. T. S.R.L. și extrase Ecris privind dosarul de divorț nr._ al Judecătoriei B. și dosarul de partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial nr._/300/2012 al Judecătoriei sector 2 Bucuresti declinat la data de 29.06.2012 în favoarea judecătoriei Cornetu.
În drept, cererea nu a fost motivată.
La data de 10.10.2013 pârâții B. D. și B. N. au depus intampinare prin care au solicitat respingerea cererii de chemare in judecata ca neintemeiata și nefondată.
În motivare, în fapt, paratii au aratat ca la data de 24.10.2007 a fost incheiat intre . si B. D. antecontractul de vanzare-cumparare actiuni prin care B. D. promite ca vinde societatii reclamante 1,23 % din capitalul social al societatii Comaico SA, pretul achitat fiind de 800.000 euro la acel moment, reprezentand echivalentul in lei a sumei de 2.613.538,42 lei, pret achitat prin ordinul de plata nr. 0/24.10.2007.
Au mai aratat paratii ca prin actul aditional nr. 1 din 01.06.2010, a fost completat si modificat articolul 5.1 din antecontractul de vanzare cumparare actiuni din 24.10.2007, care printre altele mai prevedea si situatia in care promitentul-vanzator refuza refuza să restituie prețul încasat sau refuză încheierea contractului de vanzare cumparare acțiuni în formă autentică în termen de 6 luni de la întocmirea antecontractului de vanzare cumparare actiuni. Articolul 5 al antecontractului de vanzare-cumparare arata faptul ca in cazul refuzului întocmirii actului in forma autentica sau a restituirii pretului incasat "promitentul-cumparator solicita instantelor judecatoresti pronuntarea unei hotarari care sa constate calitatea de actionar a . in cadrul .".
Au menționat pârâții faptul ca partile antecontractului de vanzare-cumparare actiuni au hotarat de comun acord ca acest act reprezinta un titlu ce poate fi investit cu formula executorie direct, fara a mai fi necesara interventia instantelor judecatoresti, pentru oricare dintre variantele mentionate in articolul 5 al aceluiasi act.
Cu privire la restituirea prețului încasat, pârâții au arătat că au ajuns in imposibilitatea de a mai achita aceste rate, datorita crizei economice in care au intrat, toate societatile la care sunt asociati fiind in prezent in procedura insolventei, pe rolul diferitelor instante judecatoresti.
În ceea ce privește chemarea in judecata a subsemnatei B. N. si obligarea sa in solidar la plata pretului incasat de catre B. D., in contul sau personal deschis la BRD Triumph, a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a acesteia având în vedere că nu pot fi incidente in cauza prevederile Codului Familiei, respectiv mandatul tacit acordat intre soți pe perioada casatoriei.
Au arătat că B. N., nu a fost parte a acestui contract si nu i se poate imputa respectarea obligatiilor acestui antecontract, deoarece nu avea calitatea de actionar in cadrul . nu a incasat nici o suma de bani ca urmare a incheierii acestui antecontract de vanzare-cumparare actiuni.
In dovedire, s-a solicitat proba cu inscrisuri.
In drept, au fost invocate disp. art.205-207 Noul Cod de procedura civila.
In temeiul art.411 Cod de procedura civila au solicitat judecarea in lipsa.
Instanta a incuviintat si administrat proba cu inscrisuri, proba solicitata de ambele parti, sens in care au fost atașate adresa nr._/04.11.2013 eliberată de Consiliul Local Sector 2 cu privire la starea civilă a pârâților, adresa nr.6496/_/05.11.2013 și contractul de vanzare cumparare actiuni nr.1/15.02.2006.
La termenul de judecata din 07.11.2013 instanța a pus în discutie exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei B. N. invocată prin întâmpinare.
Analizând exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei B. N. precum și cererea de chemare în judecată in raport de motivele invocate, tribunalul retine în fapt și în drept următoarele:
Prin antecontractul de vanzare cumparare actiuni, incheiat la data de 24.10.2007, paratul B. D. s-a obligat, in calitate de promitent vanzator, sa instraineze catre reclamanta, in calitate de promitenta cumparatoare, 1,23% din capitalul social total al ._ actiuni gajate in favoarea SIF Muntenia SA, pana la achitarea integrala de catre promitentul vanzator si achizitionate de acesta in baza contractului de vanzare cumparare actiuni nr. 1/15.02.2006, incheiat intre SIF Muntenia SA si B. D..
Pretul convenit de parti a fost de 800.000 euro, iar transmiterea proprietatii s-a stabilit a avea loc la data achitarii integrale a actiunilor de catre promitentul vanzator catre SIF Muntenia SA, dar nu mai tarziu de 6 luni de la data atestarii in antecontractul de vanzare cumparare.
La art. 5.1 din acelasi act, partile au convenit ca, in situatia in care promitentul vanzator refuza atat incheierea contractului de vanzare cumparare actiuni, cat si restituirea banilor incasati cu titlu de pret, promitentul cumparator sa aiba posibilitatea: de a solicita instantelor judecatoresti pronuntarea unei hotarari care sa tina loc de act autentic de vanzare cumparare, de a i se acorda penalitati de intarziere la plata de 0,15% pe zi de intarziere calculate de la data scadentei prezentului antecontract si de a solicita restituirea banilor achitati cu titlu de pret actiuni, de a restitui toate cheltuielile efectuate, dobanzile, comisionale, taxele si impozitele rezultate din incheierea contractului de leasing imobiliar incheiat cu . privind imobilul apartinand promitentului cumparator situat in Bucuresti, ., sector 1, contract incheiat cu privire la incasarea sumei de 800.000 de euro pentru a avea posibilitatea achizitionarii actiunilor ce constituie obiectul antecontractului. S-a mai stabilit ca sumele de bani vor fi achitate de catre promitentul vanzator si in situatia in care se hotaraste sa restituie suma incasata cu titlu de pret, fara a mai incheia contractul de vanzare cumparare actiuni, iar promitentul cumparator este de acord ca banii sa fie virati integral catre ..
Prin actul aditional nr. 1/01/06.2010 la antecontractul de vanzare cumparare mentionat, avnd in vedere ca nu s-au respectat conditiile impuse prin art. 4 din antecontract, partile au convenit completarea si modificarea art. 5. 1 din antecontract, in sensul ca, pentru restituirea banilor incasati cu titlu de pret, promitentului cumparator i se restituie toate cheltuielile efectuate, dobanzile, comisionale, taxele si impozitele rezultate din incheierea contractului de leasing imobiliar incheiat cu ., incepand cu factura_, privind imobilul apartinand promitentului cumparator situat in Bucuresti, ., sector 1, promitentul cumparator fiind de acorda ca banii privind ratele, dobanzile si comisionale sa fie virate direct catre ..
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei B. N., se retine ca una din conditiile de exercitare a oricarei actiuni civile este calitatea procesuala, cu cele doua componente ale sale, calitatea procesuala activa si pasiva. Cea pasiva presupune existenta unei identitati intre parat si cel obligat in raportul juridic dedus judecatii.
Se observa din actele depuse la dosar ca parata nu este parte contractanta, neasumandu-si nicio obligatie prin antecontractul de vanzare cumparare sau prin actul aditional la antecontract.
Nu poate fi retinut argumentul reclamantei in sensul ca parata are calitate procesuala pasiva, avand in vedere ca era casatorita cu paratul B. D. la momentul incheierii celor doua acte, deoarece potrivit art. 32 din Codul familiei, act normativ in vigoare la data incheierii antecontractului si a actului aditional, sotii raspund cu bunurile comune pentru: a) cheltuielile facute cu administrarea oricaruia dintre bunurile lor comune; b) obligatiile ce au contractat impreuna; c) obligatiile contractate de fiecare dintre soti pentru implinirea nevoilor obisnuite ale casniciei; d) repararea prejudiciului cauzat prin insusirea de catre unul dintre soti a unor bunuri proprietate socialista, daca prin aceasta au sporit bunurile comune ale sotilor.
Se retine ca obligatia asumata prin antecontractul de vanzare cumparare actiuni nu este o obligatie contractata impreuna de soti si nici nu vizeaza implinirea nevoilor obisnuite ale casniciei, astfel incat, in raport de cele expuse, se constata ca parata nu justifica legitimare procesuala pasiva, urmand a fi admisa exceptia invocata prin intampinare si respinsa cererea de chemare in judecata in contradictoriu cu aceasta parata ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Pe fond, se apreciaza ca nu poate fi angajata raspunderea contractuala a paratului B. D., avand in vedere ca potrivit art. 5. 1 din antecontract, promitentul cumparator trebuie sa faca dovada ca promitentul vanzator a refuzat atat incheierea contractului de vanzare cumparare cat si restituirea banilor incasati cu titlu de pret, conditii ce trebuie intrunite cumulativ, pentru a putea solicita obligarea la plata sumelor reprezentand ratele, dobanzile si comisioanele catre societatea de leasing.
Prin incheierea actului aditional contract, se retine ca preambulul art. 5 nu a fost modificat, ci a fost completata doar posibilitatea prevazuta la art. 5 din antecontract.
Nu poate fi retinuta sustinerea paratului in sensul ca promitentul cumparator trebuia sa recurga la procedura prevazuta la art. 5 lit. a din antecontract si nu la cea mentionata in actul aditional, deoarece partile au convenit ca promitentul cumparator sa aleaga una dintre cele trei posibilitati mentionate de art. 5.
Cu toate acestea, din probele administrate nu reiese ca promitentul vanzator a refuzat incheierea contractului de vanzare cumparare actiuni, precum si restituirea banilor incasati cu titlu de pret, pentru a fi angajata răspunderea sa contractuala.
Reclamanta nu a demonstrat nici ca paratul a achitat o parte din ratele aferente contractului de leasing financiar, refuzand ulterior sa achite restul. Chiar daca paratul, in cuprinsul intampinarii, recunoaste ca a achitat o parte din suma, ulterior fiind in imposibilitate de a plati restul ratelor, niciuna din parti nu a depus inscrisuri in sprijinul afirmatiilor sale.
Pentru motivele expuse, in temeiul art. 1169, 1073, 1075 din Codul civil din 1864, cererea de chemare in judecata, in contradictoriu cu paratul B. D., va fi respinsa ca neintemeiata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE:
Admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei B. N..
Respinge cererea reclamantei S.C V. T. S.R.L, prin lichidator I. B., cu sediul în București, .. 110, parter, sector 3 în raport cu această pârâtă B. N., domiciliată în București, . nr. 15, sector 2 ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Respinge, în rest, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C V. T. S.R.L prin lichidator I. B., cu sediul în București, .. 110, parter, sector 3 în contradictoriu cu pârâtul B. D., domiciliat în .. 1 Decembrie, .. 14, județ I., ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, azi, 14.11.2013.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.11.2013
Președinte Grefier
L. C. C. L. I.
Concept red. gref. L.I-.
Red. Jud: LCC./4 exemplare
Comunicat exemplare
| ← Pretenţii. Sentința nr. 1305/2016. Tribunalul ILFOV | Succesiune. Decizia nr. 1308/2014. Tribunalul ILFOV → |
|---|








