Contestaţie la executare. Decizia nr. 205/2013. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 205/2013 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 10-04-2013 în dosarul nr. 1713/336/2011

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._ 4204

DECIZIA CIVILĂ NR. 205/R

Ședința publică din data de 10 aprilie 2013

Instanța constituită din:

Președinte: P. G.

Judecător: P. M. B.

Judecător: C. V. – Președinte Secția I civilă

Grefier: B. M.

Pe rol se află soluționarea recursului civil formulat de contestatorul Orașul V. de S. prin Primar, cu sediul în V. de S., .. 19, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 2436 din 18.10.2011 pronunțată de Judecătoria V. de S., în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa recurentului Orașul V. de S. prin Primar și a intimaților G. I., D. Maramureș-AFP V. de S., Trezoreria V. de S..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța constată că la data de 27.02.2013, prin serviciul registratură, D. Maramureș a depus adresa nr. 3177/05.02.2013 prin care își prezintă poziția asupra excepției de perimare.

De asemenea, se constată că ultimul act de procedură, în prezentul dosar, a fost îndeplinit la data de 25.01.2012, când în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă cauza s-a suspendat pentru lipsa părților, motiv pentru care instanța reține cauza în pronunțare pentru perimare.

TRIBUNALUL

Asupra recursului civil formulat de recurentul Orașul V. de S. prin Primar, se constată din verificarea actelor de la dosar că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 25.01.2012, când în baza art. 242 alin. 1 pct. 2 Cod procedură civilă cauza s-a suspendat pentru lipsa părților.

Văzând că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an, iar potrivit prevederilor art. 252 Cod procedură civilă, perimarea se poate constata din oficiu sau la cererea părții interesate.

Având în vedere că în cauza de față nu s-a mai îndeplinit nici un act de procedură în vederea judecării pricinii de mai mult de un an, instanța urmează a constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimată cererea de recurs formulată de recurentul Orașul V. de S. prin Primar, cu sediul în V. de S., .. 19, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 2436 din 18.10.2011 pronunțată de Judecătoria V. de S., în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi 10.04.2013.

Președinte Judecători Grefier

P. G., P. M. B., C. V., B. M.

Red.C.V./10.04.2013

T.red B.M./10.04.2013

Ex. 2

Judecător fond: U. I.

Dosar nr._

DECIDE:

Constată perimată cererea de recurs formulată de recurentul Orașul V. de S. prin Primar, cu sediul în V. de S., .. 19, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 2436 din 18.10.2011 pronunțată de Judecătoria V. de S., în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi 10.04.2013.

Președinte Judecător Judecător

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Decizia nr. 205/2013. Tribunalul MARAMUREŞ