Pensie întreţinere. Decizia nr. 344/2013. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 344/2013 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 19-06-2013 în dosarul nr. 1527/307/2012

cod operator 4204

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIE CIVILĂ Nr. 344/R

Ședința publică din 19 Iunie 2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. T.

Judecător D. W.

Judecător G. G. P.

Grefier A. S.

Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurentul O. I. V., cu dom. în Sighetu Marmației . 1918, bl7, ., împotriva sentinței civile nr. 2370/11.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._, având ca obiect pensie întreținere.

La apelul nominal făcut în ședința publică sunt lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată că recurentul a solicitat judecarea cauzei și în lipsa sa de la dezbateri și având în vedere actele și lucrările dosarului reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 2370/11.10.2012 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ s-a admis acțiunea civilă formulată de reclamantul O. I. V., în contradictoriu cu pârâta P. S. și s-a micșorat pensia de întreținere stabilită în favoarea minorului O. C. M., născut la data de 21.09.1997, prin sentința civilă nr. 922/22.03.2010 pronunțată în dosarul nr._ al acestei instanțe, de la suma de 307 lei lunar, la suma de 150 lei lunar, începând cu data pronunțării hotărârii, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în considerente că în speță, de la momentul stabilirii pensiei reclamantului i s-a mai născut un copil și i s-au modificat veniturile lunare, rămânând fără loc de muncă. În aceste condiții instanța a modificat pensia stabilită, prin raportare la venitul minim pe economie și la cota legală de până la o treime în cazul a doi copii. Cu toate că reclamantul are doi copii nu este obligatoriu să se stabilească în favoarea acestora o cotă egală, motiv pentru care instanța a stabilit în favoarea minorului O. C. M. o cotă mai mare, având în vedere că acesta este adolescent și școlar. Prin urmare, acesta are nevoi mai mari decât celălalt copil al reclamantului care este de vârstă preșcolară.

Având în vedere aceste aspecte, s-a micșorat pensia stabilită în favoarea minorului O. C. M., născut la data de 21.09.1997, prin sentința civilă nr. 922/22.03.2010 pronunțată în dosarul nr._ al acestei instanțe, de la suma de 307 lei lunar, la suma de 150 lei lunar, începând cu data pronunțării hotărârii.

Referitor la solicitarea pârâtei de a fi obligat reclamantul la plata sumelor restante, datorate cu titlu de pensie de întreținere, aceasta are un titlu executoriu, respectiv hotărârea de divorț, ce poate fi executată silit prin intermediul unui executor judecătoresc.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs O. I. V. care a solicitat admiterea recursului.

În motivarea recursului recurentul a arătat că nu este de acord cu data aplicării hotărârii care este de 11.10.2012 mai ales că veniturile au scăzut începând cu data de 14.05.2011, motiv pentru care solicită modificarea datei de aplicare începând cu 17.05.2012.

Analizând sentința atacată, Tribunalul reține următoarele:

La data de 17.05.2012 recurentul O. I. V. a promovat prezentul litigiu solicitând recalcularea pensiei de întreținere pe motivul că, după pronunțarea sentinței civile nr. 922 din 22.03.2010, prin care a fost obligat la 307 lei pensiei de întreținere în favoarea minorului C. M. i s-a mai născut un copil la data de 8 august 2010.

Față de modul în care instanța de fond a recalculat pensia recurentul nu a formulat recurs ci nemulțumirea vizează data de la care s-a micșorat pensia de întreținere.

Cu privire la data reducerii obligației de întreținere instanța noastră supremă a statuat că reducerea are loc pe data ivirii cauzei care a justificat admiterea acțiunii cât timp debitul nu a fost urmărit în temeiul hotărâri prin care s-a acordat pensia de întreținere. Ceea ce înseamnă că, per a contrario, în situația în care obligația de întreținere a fost stabilită prin hotărâre judecătorească data cu care se acordă reducerea este cea a înregistrării acțiunii, asemenea acțiunilor de majorare a pensiei de întreținere.

Pe cale de consecință, se apreciază că recursul este fondat urmând a fi admis potrivit art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă și se va modifica în parte sentința recurată în sensul că micșorarea pensiei de întreținere va fi acordată începând cu data de 7.05.2012.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de O. I. V. contra sentinței civile nr. 2370 din 11 octombrie 2012 pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației, jud. Maramureș, pe care modifică în parte în sensul că micșorarea pensiei de întreținere va fi începând cu data de 17 mai 2012.

Menține restul dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de azi, 19 iunie 2013.

PREȘEDINTEJUDECĂTORI GREFIER

Ț. D. W. D. P. G. S. A.

Red.PG/20.06.2013

Tred. A.S. / 24 Iunie 2013 - 2ex

Judecător la fond: C. E. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pensie întreţinere. Decizia nr. 344/2013. Tribunalul MARAMUREŞ