Anulare act. Decizia nr. 167/2014. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 167/2014 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 02-04-2014 în dosarul nr. 167/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 167/R
Ședința publică din data de 2 aprilie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: P. G.
Judecător: P. M. B.
Judecător: C. V. – Președinte Secția I civilă
Grefier: B. M.
Pe rol este pronunțarea asupra recursurilor civile formulate de M. S. Marmației prin P., cu sediul în S. Marmației, .. 14, județul Maramureș și T. G., domiciliată în S. Marmației, .. 56, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 3171 din 05.12.2011 pronunțată de Judecătoria S. Marmației, în dosarul nr._, având ca obiect anulare act.
Dezbaterile asupra recursului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 26 martie 2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 146, 260 raportat la art. 298, 316 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea soluției la data de 2 aprilie 2014, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Asupra recursului civil de față, deliberând reține următoarele:
P. sentința civilă nr. 3171 din 05.12.2011 pronunțată de Judecătoria S. Marmației, s-a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâta T. G.. S-a admis acțiunea civilă formulată de reclamanții K. I., K. C. D. S., F. L. P. prin K. I., A. D. P. prin K. I. și I. D. E. prin K. I., în contradictoriu cu pârâții T. G., M. S. Marmației prin P. cu domiciliul în S. Marmației, P. Maramureș și Prefectul Județului Maramureș și M. M. și în consecință s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare –cumpărare nr. 6229/29.05.1995 încheiat între Regia Autonomă de Gospodărie Locativă M. Nord și T. G. pentru fraudarea legii și nulitatea absolută a ordinului prefectului nr. 4415/1996 emis de P. Maramureș, prin fraudarea legii. Reclamanți a fost obligați la plata diferenței onorariu expert 1300 lei în favoarea expert P. F..
În considerentele sentinței se reține că, atât din concluziile raportului de expertiză cât și din declarația martorului audiat în cauză Tenenbaum Strul I. a rezultat faptul că imobilul din S. Marmației, .. 56 a fost cumpărat în anul 1936 de K. S. și K. D., iar reclamanții sunt moștenitorii acestora conform certificatelor de moștenitor atașate la dosar . Imobilul a trecut în posesia Statului roman în anul 1958 prin decretul de naționalizare nr. 92/1950 . Susținerile primarului din decizia nr. 655/2010 cât și din întâmpinarea că respectiva casă a fost demolată și că acest lucru ar reieși din adeverința nr. 2075/1992 emisă de Primăria Sighet sunt eronate întrucât adeverința susmenționată vorbește de demolarea de la adresa D. V. nr. 60, pentru un alt imobil. Adeverința nr. 2075/1992 vorbește și de o altă carte funciară, aceasta fiind nr. 4292, iar în dispoziția nr. 655/2010 este menționată cartea funciară nr. 4692 . P. urmare nefiind întrunită cerința prevăzută de Legea 61/1992 ca imobilul să fie construit din fondurile statului, instanța urmează a admite acțiunea privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare cumpărare nr. 6229/29.05.1995 încheiat între Regia Autonomă de Gospodărie Locativă M. Nord RA și T. G. și nulitatea absolută a ordinului prefectului nr. 4415/1996, emis de P. Maramureș, prin fraudarea legii. Instanța va avea în vedere faptul că ordinul prefectului a fost emis în baza art. 35 din Legea 18/1991 care se referă la cu totul altceva decât acordarea în proprietate către cetățeni a unei suprafețe de teren. Nu se putea atribui teren în proprietate nici măcar în baza art. 36 coroborat cu art. 26 din Legea 18/1991, pentru că potrivit acestor articole terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data prezentei legi, trec în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prev. la art. 26 iar la art. 26 se prevede faptul că terenurile situate în intravilanul localității, care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat, în ambele cazuri fără moștenitori, trec în proprietatea comunei, orașului sau a municipiului, după caz și în administrarea primăriilor, pentru a fi vândute, concesionate ori date în folosință celor care solicită să-și construiască locuințe și nu au teren ori pentru amplasarea de obiective social culturale sau cu caracter productiv, potrivit legii ori pentru compensările prev. la art. 24. Textele susmenționate se referă la terenuri care au aparținut cooperatorilor sau altor persoane care au decedat și care nu au avut moștenitori. Însă în cazul de față terenul a aparținut familiei K..
În ceea ce privește contractul de vânzare cumpărare încheiat de T. G. cu M. M., instanța a avut în vedere principiul resoluto iure dantis rezolvitur jus accipientis în sensul că anularea actului inițial atrage anularea actului subsecvent.
Nu poate fi vorba de excepție de la acest principiu și anume principiul ocrotirii bunei credințe a subdobânditorului deoarece pârâta M. M. a cunoscut și cu minime diligențe putea cunoaște nevalabilitatea titlului de proprietate al înstrăinătorului.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs M. S. Marmației prin P., precum și T. G..
1)M. S. Marmației prin P. a solicitat admiterea recursului și casarea hotărârii atacate.
În motivarea recursului se arată că în mod greșit s-a respins excepția invocată de pârâta T. G.. La o analiză mai atentă se poate observa că în esență obiectul celor două acțiuni este identică.
Greșit s-a dispus anularea Ordinului P. emis pe seama pârâtei T. G., acesta fiind emis conform prevederilor legale la data emiterii lui fără a se ține seama de buna credință a celei care a cumpărat suprafața de teren atribuită prin acest ordin. Cumpărătoarea a fost de bună credință atâta timp cât a cumpărat de la proprietarul tabular.
Încheierea contractului de vânzare – cumpărare nr. 6229 din 29.05.1995 s-a făcut conform dispozițiilor legale în vigoare. Imobilul a fost înstrăinat în condițiile Decretului – Lege nr. 91/1990. F. proprietate a familiei K. nimeni nu o contestă, doar că imobilul înstrăinat nu este cel edificat de aceștia.
2)Recurenta T. G. a solicitat admiterea recursului.
În motivarea recursului s-a arătat că, în urmă cu 12 ani s-a mai purtat un litigiu cu aceiași reclamanți și același obiect și în care a fost dată o sentință civilă cu nr. 3142 din 20.12.2001 și care este definitivă.
Părinții ei au primit locuință în chirie din anul 1964, iar în momentul preluării casei aceasta era într-o stare jalnică. Casa era din lemn, mai era o mansardă care nu era locuibilă și pe care ulterior a amenajat-o. Geamurile erau sparte, nu era canalizare și nici apă potabilă, nu exista baie ci doar o cămăruță pentru alimente. După decesul părinților ea a rămas în casă, iar după 30 de ani de chirie a cumpărat casa.
Reclamanții susțin că au plecat din S. Marmației în anul 1952, iar sora reclamantei K. T. a emigrat în Brazilia din anul 1948 nefolosind imobilele la data naționalizării. Imobilul nu a fost înscris în cartea funciară, iar pe nici unul dintre moștenitorii foștilor proprietari tabulari nu i-a interesat soarta acestor imobile. Nu au făcut dovada că fac parte din categoriile exceptate de la naționalizare, iar organele Statului Român nu aveau de unde să știe că reclamanții sunt în București, iar nu în Brazilia, aceștia părăsind de bună voie locuințele.
Intimații K. I. și K. C. D. Salomon în calitate de moștenitori ai defunctului soț și tată K. S. Salomon prin întâmpinarea depusă (fila 31)au solicitat respingerea recursului cu motivarea că, au notificat Primăria încă din 5 septembrie 1991 că doresc să revendice toate imobilele care au aparținut bunicilor. Au făcut nenumărate cereri care exprimau intenția clară că doresc să revendice bunurile care au aparținut autorilor lor. În aceste condiții Primăria S. Marmației a fraudat grav legea vânzând către chiriaș un imobil care nu fusese construit din fondurile statului ci de către o persoană particulară. Imobilul în litigiu nu a fost demolat niciodată, poate fi identificat în teren.
În probațiune, s-a depus copie după Dispoziția nr. 655/2010, mau multe adeverințe, copii după acte de stare civilă.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de recurs, în baza dispozițiilor art. 312 și 304 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
Proprietari tabulari ai imobilului situat în S. Marmației .. 56 înscris în CF 4692 nr. topo 3171 și 3172 în natură casă și teren au fost autorii reclamanților, respectiv Salomon K. și soția (aspect necontestat de niciuna dintre părți). În anul 1959 în baza Decretului nr. 92/1950 imobilul a fost naționalizat fiind întabulat pe Statul Român.
Din raportul de expertiză întocmit de expert ing. P. F. reiese faptul că imobilul – casă a fost construit în anul 1929 fiind însacris în CF 4692 nr. topo 3178/2 în baza adresei eliberate de Primăria S. Marmației cu nr. 330 din 5 februarie 1995.
Construcția a fost ridicată pe o fundație din zidărie de piatră, iar peste planșeu a existat un strat de pământ de peste 30 cm grosime până la nivelul pardoselii din casă, că acest tip de planșeu peste subsol se utilizează pentru adăposturi antiaeriene, pentru protecția populației. În decursul timpului s-au făcut mai multe îmbunătățiri și au fost recondiționate anumite elemente ale construcției, însă, concluzionează expertul toate finisajele și refacerile pe care le-a identificat au fost executate pe structura de lemn a imobilului existent parțial /filele 248 – 254 dosar de fond). Din cele constatate de expert reiese că, prima construcție edificată încă în anul 1929 nu a fost demolată, ci s-au făcut doar îmbunătățiri și finisaje pe structura existentă.
Așa fiind se apreciază că, în mod corect instanța de fond a reținut că nu au fost îndeplinite cerințele prevăzute de dispozițiile art. 1 din Decretul – Lege nr. 61/1992, respectiv că imobilul nu a fost construit din fondurile statului și ca atare contractul de vânzare – cumpărare nr. 6229/29.05.1995 încheiat între RAGL M. Nord RA și T. G., precum și Ordinul P. nr. 4415/1996 emis de P. Maramureș sunt lovite de nulitate absolută.
În mod corect s-a respins excepția autorității de lucru judecat, excepție ridicată de pârâta T. G..
Obiectul litigiului din dosarul nr. 763/2000 a fost constatarea nulității absolute a naționalizării imobilului și rectificarea de carte funciară, în timp ce obiectul prezentului litigiu vizează constatarea nulității contractului de vânzare – cumpărare încheiat de fostul chiriaș.
În cursul recursului recurenta T. G. a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune în raport de dispozițiile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, excepție la care intimații s-au opus a fi analizată.
Cu privire la excepția prescripției, care este un motiv de ordine publică ce poate fi analizat de instanță, dar și în baza dispozițiilor legale, constată:
Prescripția specială instituită de dispozițiile art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001, derogatorie de la dreptul comun, nu poate fi analizată decât în raport de situația avută în vedere de această lege, astfel cum este definită prin alin. 1 al aceluiași articol, respectiv pentru acele „acte juridice de înstrăinare având ca obiect imobile ce cad sub incidența prezentei legi”. Cum în prezentul litigiu se invocă nulitatea contractului deoarece nu putea fi inclus în baza Decretului – Lege nr. 61/1990, se apreciază că nu sunt aplicabile dispozițiile speciale prevăzute de art. 45 alin. 5 din Legea nr. 10/2001.
Intimații – reclamanți au interes în promovarea prezentului litigiu, aceștia au solicitat retrocedarea imobilului.
Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă se vor respinge ambele recursuri ca nefondate, urmând a se menține în tot sentința instanței de fond.
În temeiul dispozițiilor art. 274 Cod procedură civilă recurenții vor fi obligați la6450 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat (fila 105)
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de M. S. Marmației prin P., precum și cel declarat de T. G., în contra sentinței civile nr. 3171 din 5 decembrie 2011 a Judecătoriei S. Marmației, județul Maramureș.
Obligă pe recurenți să plătească intimaților 6450 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică de azi 2 aprilie 2014.
Președinte Judecători Grefier
P. G., P. M. B., C. V., B. M.
Red. P.G./03.04.2014
Dact. B.M./04.04.2014
Ex. 2
Judecător fond: C. V. G.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 82/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Actiune in raspundere delictuala. Încheierea nr. 519/2012.... → |
|---|
