Contestaţie la executare. Decizia nr. 253/2016. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 253/2016 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 05-05-2016 în dosarul nr. 253/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBMAR:2016:002._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._ cod operator 4204
DECIZIA CIVILĂ NR. 253/A
Ședința publică din data de 5 mai 2016
Instanța constituită din:
Președinte: S. – T. A. – A.
Judecător: P. G. – Vicepreședinte Tribunalul Maramureș
Grefier: M. R.
Pe rol este pronunțarea asupra apelului declarat de intimații – apelanți B. P., B. A. și B. Ionuc, domiciliați în S. Marmației, . Apșa nr. 19, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 2318 din 16.12.2015, pronunțată de Judecătoria S. Marmației în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
Se constat că la 26.04.2016, prin serviciul registratură apelanții B. P. și B. A., prin reprezentant avocat C. R. au depus concluzii scrise, iar la data de 27.04.2016 pentru intimații P. I. și P. I., prin reprezentanta avocat A. T., au depus note de concluzii scrise cu privire la aspectul de folosință al beciului.
Dezbaterile asupra apelului și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 21 aprilie 2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când instanța în aceeași constituire, în baza art. 396 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea soluției la data de 5 mai 2016, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 2318 din 16.12.2015, pronunțată de Judecătoria S. Marmației în dosarul nr._ s-a admis contestația la executare formulată de contestatorii P. I. și P. I., în contradictoriu cu intimații: B. P., B. A. B. Ionuc, . și M. S. Marmației prin P., și în consecință s-a dispus anularea încheierii civile nr. 2124 din 24 septembrie 2014, pronunțată în dosar nr._ a Judecătoriei S. Marmației, precum și a tuturor actelor de executare din dosar execuțional 25/2014 al Biroului executorului judecătoresc C. G.. Intimații B. P., B. A. și B. Ionuc, au fost obligați în solidar, la 2600 lei cheltuieli de judecată.
În considerentele sentinței se reține că prin încheierea civilă nr. 2124/24.09.2014 pronunțată în dosar nr._ al instanței, s-a dispus încuviințarea executării silite, privind cererea creditorilor B. A. și B. Ionuc, de punere în executare a sentinței civile nr. 369/2011,privind stabilirea servituții de trecere și partajarea pivniței.
Creditorul B. P. ,nu a fost menționat în cererea de încuviințare a executării, astfel că nu apare nici în încheierea de încuviințare a executării.
P. somația emisă la data de 14 octombrie 2014 comunicată contestatorilor la data de 16.10.2014, s-a solicitat contestatorilor îndeplinirea obligației din titlul executor, în 8 zile, în sensul de a preda creditorilor urmăritori B. P., B. A. și B. Ionuc, din S. Marmației . Apșa nr. 19, boxele 3-4-5-6-8 din pivnița imobilului situat în S. Marmației . Apșa, nr. 19, respectiv dreptul de servitute, atestat în cuprinsul sentinței nr. 369 din 9 februarie 2011 a Judecătoriei S. Marmației .
Însă, intimații B. P., B. A. și B. Ionuc, nu aveau calitatea de creditori în privința obligației de stabilire a servituții de trecere. Această servitute a fost stabilită în favoarea ., și peste terenul lor. Astfel acești intimați, în calitate de debitori în privința servituții, nu aveau nici o calitate și nu au putut justifica vreun interes legitim în a solicita executarea sentinței în privința stabilirii servituții.
Cu privire la executarea dispoziției de partajare a pivniței, cuprinsă în titlu executoriu, instanța a reținut următoarele:
Nu s-a reținut în cuprinsul titlului executoriu, obligația vreunui coproprietar de predare a vreuneia dintre boxe, însă în cuprinsul somației s-a reținut obligația contestatorilor de predare în favoarea intimaților B. a boxelor 3,4,5,6,8.
Partajarea s-a dispus în varianta propusă prin raportul de expertiză efectuat în cauză de ing. M. I., boxele fiind partajate astfel: intimatei . s-a atribuit boxa nr. 1 și 2, intimaților B. P. și B. A., B. Ionuc boxele 3,4,5,6-8, pârâților P. I. și P. I., boxa 7.
Cu ocazia punerii în executare a titlului executoriu, executorul a fost însoțit de ing. M. I., prin procesul verbal încheiat la data de 29.10.2014, reținându-se că boxa nr. 7 și suprafața de 3,5 mp din spațiul comun nu poate fi identificat, inginerul precizând că motivul imposibilității de identificare a acestor spații este generat de faptul că situația de la fața locului nu corespunde cu planul de situație din proiectul nr. 726/1978.
Chiar și în aceste împrejurări, la data de 13.11.2014, executorul a încheiat proces verbal de închidere a dosarului execuțional.
Domnul inginer M. I., propus în calitate de martor în prezenta contestație ,a comunicat la data de 19.12.2015, note la dosar, prin care arată că, la momentul în care a efectuat expertiza ce a stat la baza emiterii titlului executoriu, pivnița era închisă cu lacăt, iar părțile i-au indicat că planul aferent pivniței este depus la dosar, astfel că a făcut propunerea de partaj raportat la actele din dosar.
A rezultat astfel că propunerea realizată în cadrul acestei expertize nu corespunde cu situația existentă la fața locului, în această situație existând o imposibilitate de punere în executare a titlului executoriu.
Aceste aspect a rezultat și din expertiza efectuată în cauză de ing. B. A. V., care, a arătat în cuprinsul expertizei, că boxa 7 nu a fost găsită la fața locului. Cu ocazia convocării expertului la instanță pentru a da lămuriri, acesta precizează că spațiul supus partajului este reprezentat de fapt de un singur spațiu necompartimentat(fila 155).
Față de aspectele de mai sus, instanța a constatat următoarele nereguli cu privire la executarea contestată:
Intimații B. nu au avut calitatea de a cere punerea în executare a titlului executoriu în privința stabilirii servituții de trecere, având calitatea de debitori ai acestei obligații, în consecință, încheierea de încuviințare a executării fiind lovită de nulitate, la fel și somația emisă contestatorilor. Un alt aspect ce atrage nulitatea somației este înserarea în cuprinsul acesteia a dispoziției de predare din partea contestatorilor a boxelor 3,4,5,6,8, deoarece titlul executoriu nu vizează o revendicare ci un partaj între părți.
Punerea în executare realizată de executorul judecătoresc, chiar dacă s-a făcut conform titlului executoriu nu a corespuns situației reale din imobil, fiind în prezența unei situații de imposibilitate de punere în executare a titlului executoriu.
Toate aceste aspecte, raportat la dispozițiile legale invocate, au atras nulitatea tuturor actelor de executare emise în dosar execuțional 25/2014 al Biroului executorului judecătoresc C. G..
În consecință, instanța a admis contestația la executare potrivit dispozitivului sentinței.
În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. 1 și art. 455 Cod procedură civilă, reținând culpa procesuală a intimaților B., deoarece ei au inițiat executarea, instanța i-a obligat pe aceștia, în solidar, să plătească contestatorilor 2600 lei cheltuieli de judecată, reprezentând:1200 lei onorariu avocat și 1400 lei onorariu expert.
În privința cererii reprezentantului contestatorilor de restituire a taxei de timbru, instanța a reținut că taxa de timbru poate fi restituită în condițiile art. 45 alin. 1, lit. f, doar după rămânerea definitivă a sentinței.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel B. P. și B. A. care au solicitat admiterea apelului și schimbarea în totalitate a sentinței atacate, înlăturarea obligării lor la plata cheltuielilor de judecată.
În subsidiar, anularea hotărârii atacate în baza art. 480 pct. 3 Cod procedură civilă – prima instanță soluționând contestația fără a intra în cercetarea fondului cauzei și trimiterea cauzei în rejudecare.
În motivarea apelului se arată că la data de 29 octombrie 2014 executorul judecătoresc încheie procesul – verbal de punere în executare a sentinței civile nr. 369/9.02.2011 a Judecătoriei S. Marmației. executarea silită s-a putut face pentru că exista concordanță între dispozitivul sentinței și s-a putut pune în posesie fiecare parte, neexistând obiecțiuni doar la cei doi debitori urmăriți care au refuzat să semneze. Tot în acest proces – verbal se menționează că boxa nr. 7 și suprafața de 3,5 mp există însă este zidită din casa scării nr. 1 care este comună, iar ei nu pot intra acolo. Dacă la aceea dată toate erau în regulă apelanții nu au nici o culpă și prin urmare nu puteau fi obligați la cheltuieli de judecată.
Greșit s-a reținut în sentința apelată la pagina 2 paragraf 3 că B. P. a fost lipsă, deoarece acesta a fost prezent și a lipsit B. Ionuc. Toți trei B. sunt titulari ai cererii de punere în executare, însă ulterior B. Ionuc a renunțat în scris.
Greșit s-a reținut că creditorilor B. P., Anuca și Ionuc le lipsește dreptul de a cere executarea silită contrar celor reținute în sentința nr. 369/2011 unde scrie că se admite cererea – reconvențională formulată de pârâții B. P., Anuca și Ionuc și se stabilește o servitute de trecere în tot timpul anului cu piciorul și vehiculul pe traseul conturat de punctele 31 – 32 – 33 B – C – 5 – D – A – 37 – 38 – 39 – 31 și dispune înscrierea în cartea funciară a dreptului de servitute ce ocupă 33 mp.
Greșit s-a reținut în sentință pagina 2 alin. 4 cum că contestatorii sunt somați să predea creditorilor boxele 3, 4, 4, 6 și 8 fără ca în sentință să rezulte această obligație. Instanța nu observă că tot din dispozitivul sentinței există și partajarea pivniței în urma căreia apelanților li s-au repartizat boxele 3, 4, 5, 6 și 8 cu privire la care au fost puși în executare la 29 octombrie 2014.
Referitor la configurarea boxelor atribuite suprafața aferentă pe total celor 5 boxe coincide, însă apelanții dețin mai puțin cu 7 m.
Din schița beciului se poate observa că apelanții folosesc pe cea din partea stângă a holului, iar intimații pe cea din partea dreaptă. P. schimbarea ușii nu s-a afectat spațiul nimănui și nici nu au ocupat din spațiul nimănui.
Punerea în posesie a sentinței (titlu executoriu) nu s-a făcut formal. Chiar dacă configurația boxelor nu corespunde, totuși suprafața acestora s-a regăsit și s-a făcut legal în baza sentinței.
Boxa nr. 7 există și nu este adevărat că apelanții ar fi ocupat 3,5 mp. Acest lucru se poate dovedi dacă măsurătorile se fac de la casa scării.
Apelanții au depus ulterior o precizare a motivelor de apel unde s-au invocat și alte aspecte, fără a se invoca motive de ordine publică. Acestea nu vor fi luate în seamă fiind depuse după expirarea termenului de apel conform dispozițiilor art. 476 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă.
Intimații P. I. și P. I. prin întâmpinarea depusă (fila 50) au solicitat respingerea apelului cu motivarea că apelul a fost semnat doar de B. P. și B. A. în timp ce B. Ionuc nu a semnat apelul, astfel că apelul declarat de B. Ionuc este nul. În privința servituții apelanții nu au calitatea de creditori deci nu pot justifica un interes legitim în a solicita executarea silită a servituții. În lipsa unei obligări a intimaților prin hotărârea judecătorească aceștia în mod nelegal au fost somați să predea servitutea de trecere. Sentința civilă nr. 369 nu conține vreo dispoziție prin care intimații P. să fie obligația că predea către apelanți boxele 3, 4, 5, 6 – 8.
În probațiune s-au depus înscrisuri, copii după hotărâri judecătorești.
Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, în baza dispozițiilor art. 480 alin. 1 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:
P. sentința civilă nr. 2124 din 24.09.2014 pronunțată de Judecătoria S. Marmației în dosarul nr._ s-a stabilit un drum de servitute de trecere în tot timpul anului cu piciorul, vehicule și autovehicule pe traseul conturat pe punctele 31 – 32 – 33 – B – C – 5 – D – A – 37 – 38 – 39 – 31 amplasat pe linia dreaptă care unește . S. Marmației, cu tomberonul de gunoi menajer descris în completarea raportului de expertiză întocmit de inginer M. M. din 15.01.2011 și intitulată „varianta finală” așa cum este reprezentat de planul de situație, în favoarea reclamantei S.C „C. AS” S.R.L. cât și a pârâților B. P., B. A. și B. Ionuc
De asemenea, prin aceiași sentință s-a dispus partajarea pivniței imobilului situat în S. Marmației . Apșa nr. 19, județul Maramureș, coproprietatea părților conform variantei propuse de expertul M. M. din 15.08.2008 prin atribuirea în natură:
- la reclamanta S.C. C. AS S.R.L. a boxei nr. 1 și 2;
- pârâților B. P. și B. A., B. Ionuc a boxelor 3, 4, 5, 6 – 8;
- pârâților P. I. și P. I. a boxelor 7 și 3,5 mp din spațiul comun reprezentat cu linie roșie din planul de situație.
În baza acestui titlu executoriu B. P., B. A. și B. Ionuc au solicitat punerea în executare, în întregime a sentinței civile nr. 369/2011 a Judecătoriei S. Marmației față de numiții S.C. „C. AS” S.R.L., P. I. și P. I. și a Municipiului S. Marmației prin P. în dosarul execuțional nr. 25/2014 al executorului judecătoresc C. G..
Cererea de executare silită le-a fost încuviințată prin Încheierea civilă nr. 2124/24.09.2014 de Judecătoria S. Marmației.
În data de 14 octombrie 2014 executorul judecătoresc emite somație către S.C. „C. AS” S.R.L., către M. S. Marmației prin P. și către P. I. și P. I. prin care se pune în vedere acestora să îndeplinească obligația cuprinsă în titlul executoriu în sensul de a preda numiților urmăritori B. P., B. A. și B. Ionuc boxele 3 – 4 – 5 – 6 – 8 din pivniță, respectiv dreptul de servitute menționat în titlul executoriu.
La data de 21 octombrie 2014 executorul judecătoresc încheie un proces – verbal în care arată că a luat legătura cu numiții P. I. și P. I. și care au arătat că ei nu conturbă pe numiții B. P., B. A. și B. Ionuc în folosința boxelor atribuite acestora și nici în dreptul de servitute de trecere.
La data de 29 octombrie 2014 executorul judecătoresc încheie Procesul – verbal prin care arată că s-a realizat punerea în posesie a creditorilor – urmăritori B. P., B. A. și B. Ionuc asupra boxelor atribuite cât și cu privire la dreptul de servitute de trecere conform variantei stabilite în titlul executoriu.
Cu privire la boxele atribuite creditorilor – urmăritori prin titlul executoriu, așa cum au recunoscut apelanți, boxele ce le-au revenit, respectiv cele cu numerele 3, 4, 5, 6 – 8 au fost folosite în permanență de către creditorii B. atât înainte de pronunțarea titlului executoriu cât și după, aceștia fiind în posesia boxelor inclusiv la data deplasării executorului judecătoresc.
Așa fiind se apreciază că apelanții nu aveau interes în a cere executarea silită față de intimații P. I. și P. I., motiv pentru care în mod corect instanța de fond a dispus anularea formelor de executare silită cu privire la boxe.
În ceea ce privește servitutea de trecere din schița care face parte integrantă din sentința care constituie titlu executoriu, reiese că traseul stabilit pentru servitute trece peste . Municipiului S. Marmației cu nr. topo 139, precum și peste terenul proprietatea familiei B. cu nr. topo 142 și se termină la terenul proprietatea S.C. „C.”S.R.L. (fila 94 din dosarul_ ).
De aici se poate concluziona că familia B. avea interes în a solicita punerea în executare a sentinței civile nr. 369/2011 doar în ce privește servitutea de trecere și doar față de M. S. Marmației și S.C. „C.”S.R.L. nu și față de familia P. I. și P. I. față de care nu s-a stabilit nicio obligație prin titlul executoriu. Pentru aceste considerente se apreciază că în mod greșit s-a pornit executarea silită față de familia P. atât în ce privește predarea boxelor cât și cu privire la servitutea de trecere.
Pe cale de consecință în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă se va admite apelul, se va schimba în parte sentința judecătoriei în sensul că se va dispune anularea parțială a Încheierii civile 2124/2014 a Judecătoriei S. Marmației prin care s-a încuviințat executarea silită, precum și în parte a tuturor formelor de executare silită din dosarul execuțional 25/2014 numai cu privire la intimații contestatori P., urmând a se menține restul actelor de executare față de intimații M. S. Marmației și S.C. „C.”S.R.L.
Anulându-se formele de executare față de contestatorii – intimați P. I. și P. I., în mod corect apelanții – intimați au fost obligați la cheltuieli de judecată în fond.
În ceea ce privește apelul declarat de B. Ionuc și nesemnat de acesta, urmează a se constata nul conform dispozițiilor art. 196 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă.
În temeiul dispozițiilor art. 451 Noul Cod de procedură civilă apelanții B. P. și B. A. vor fi obligați la 1.000 lei cheltuieli de judecată față de intimații P., reprezentând onorariu de avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de B. P. și B. A. ambii din S. Marmației . Apșa nr. 19, județul Maramureș împotriva sentinței civile nr. 2318 din 16.12.2015 pronunțată de Judecătoria S. Marmației pe care o schimbă în parte în sensul că:
Dispune anularea parțială a Încheierii civ. 2124/2014 a Judecătoriei S. Marmației, precum și a tuturor formelor de executare silită pornite în dosarul execuțional nr. 25/2014 al B. C. G. numai cu privire la contestatorii P. I. și P. I. urmând a se menține formele de executare față de intimații M. S. - Marmației prin P. și . cu sediul în com. Bocicoiu M. . jud. Maramureș.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă pe apelanții B. P. și B. A. să plătească intimaților P. I. și P. I. 1.000 lei cheltuieli de judecată în apel.
Constată nul apelul declarat de Piscu Ionuc.
Definitivă.
Pronunțată azi 05.05.2016 prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
Președinte Judecător Grefier
S. - T. A. - A. P. G. M. R.
Red. P.G./05.05.2016
Dact. B.M./ 10.05.2016
Ex. 11, .
Judecător fond: L. G. U.
| ← Partaj judiciar. Decizia nr. 331/2015. Tribunalul MARAMUREŞ | Fond funciar. Decizia nr. 344/2015. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|








