Contestaţie la executare. Decizia nr. 91/2016. Tribunalul MARAMUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 91/2016 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 16-02-2016 în dosarul nr. 91/2016
cod operator 4204
ROMÂNIA
TRIBUNALUL MARAMUREȘ
SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 91/A
Ședința publică din 16 februarie 2016
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: A. L. V.
Judecător: D. T.
Grefier: C. M.
Pe rol fiind pronunțarea soluției asupra apelurilor civile declarate de contestatorii C. L. PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR MIREȘU M., cu sediul în Mireșu M., . jud. Maramureș și P. V., în calitate de P. al comunei Mireșu M., cu domiciliul procesual ales la Primăria comunei Mireșu M., . jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 501 din 27.01.2015, pronunțată de Judecătoria Baia M., în dosarul nr._ și de L. M., domiciliată în Baia M., .. 6, . ședinței Camerei de Consiliu din data de 12 mai 2015 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile asupra cererii și susținerile orale ale părților au avut loc la data de 02.02.2016, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, în aceeași compunere, pentru a delibera, a amânat pronunțarea soluției pentru astăzi, când a decis următoarele:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra apelurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 501/27.01.2015, pronunțată de către Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ a fost respinsă cererea formulată de reclamanții C. locală pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Mireșu M. și P. V. în calitate de primar al comunei Mireșu M. în contradictoriu cu pârâta L. M., având ca obiect contestație la executare, ca nefondată.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 582/2010, prin Încheierea civilă nr. 1952/6.03.2014, a fost încuviințată executarea silită – fila 140.
Prin somațiile emise în data de 04.04.2014 în dosarul execuțional nr. 61-2014 al Biroului executor judecătoresc P. B. I., contestatorilor li s-a pus în vedere să procedeze la punerea în posesie a creditoarei și la întocmirea procesului verbal de punere în posesie cu privire la suprafața de 6ha 6893 mp teren.
Procesul verbal întocmit la data de 15.05.2014 de B. P. B. I. (fila 191), conține mențiunea conform căreia, creditoarea nu a fost pusă în posesie, cu suprafața de 6ha și 6893mp, terenuri situate pe teritoriul unității administrative teritoriale Mireșu M., „terenuri avute în posesie și folosite mai mulți ani la rând, solicitate anterior prin mai multe acte scrise.”
Istoricul actelor anexate întâmpinării demonstrează efectuarea demersurilor necesare respectării hotărârilor judecătorești, demersuri nefinalizate, în condițiile formulării de către intimată a unor critici și obiecțiuni privind modalitatea concretă de punere în posesie.
Cu titlu exemplificativ, se impune a se face referire la procesul verbal de punere în posesie din 10.11.2011 (fila 62), contestat de intimată (conform adresei nr._ din 15.12.2011 (fila 63), la adresa înregistrată la Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară Maramureș, nr. 2719 din 23.05.2008 (fila 66), prin intermediul căreia, intimata și-a manifestat nemulțumirea privind amplasamentul imobilelor din procesele verbale de punere în posesie atacate.
Lanțul proceselor verbale de punere în posesie refuzate a fi însușite prin semnătură de către intimată a fost descris și analizat prin sentința civilă nr. 582 emisă de Judecătoria Șomcuta M. la data de 7 decembrie 2010 (fila 165), fiind emisă concluzia conform căreia, operațiunile de punere în posesie a reclamantei și implicit eliberarea titlului de proprietate atacat au fost realizate cu încălcarea dispozițiilor art. 34 din HG nr. 890-2005 (fila 8 a hotărârii judecătorești).
Neîndoielnic, puterea lucrului judecat împiedică exercitarea unei noi analize asupra caracterului justificat sau nejustificat al refuzului semnării proceselor verbale de punere în posesie anvizajate de instanță, în contextul pronunțării sentinței civile mai sus amintite.
Așa cum demonstrează înscrisurile ce compun piesele dosarului execuțional, ulterior încuviințării executării silite, contestatorii nu au întreprins alte demersuri pentru îndeplinirea dispozitivului titlului executoriu.
Este real că disensiunile părților cu privire la condițiile punerii în posesie asupra imobilului, obiect al hotărârilor judecătorești mai sus menționate, au reprezentat factorul declanșator al executării silite, însă acest aspect nu este de natură a antrena nelegalitatea executării silite.
Rațiunea executării silite rezidă tocmai în legitimarea intimatei creditoare de a-și valorifica titlul executoriu reprezentat de sentințele judecătorești mai sus indicate.
În realitate, contestatorii au optat pentru construirea unor argumente în strânsă conexiune cu actele ce au precedat declanșării executării silite, pentru a sublinia lipsa fundamentului inițierii acestei etape.
În condițiile în care, întocmirea procesului verbal de punere în posesie nu s-a putut realiza, prin învoiala părților, indiferent de rațiuni, recurgerea la aplicarea prevederilor art. 622 și următoarele cod proc.civ., este legitimă și legală.
Potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de „bun”, în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului poate desemna atât bunuri actuale cât și valori patrimoniale, inclusiv, în anumite situații bine definite, creanțe al căror titular demonstrează că au un temei suficient în legislația națională și în temeiul cărora, reclamantul poate pretinde că are cel puțin „o speranță legitimă”, de a redobândi efectiv dreptul de proprietate (Cauza V. contra României, Hotărârea din 9.12.2008).
În speță, recunoașterea dreptului de proprietate al reclamanților a fost confirmată în mod definitiv de către o instanță judecătorească. În acest context, instanța consideră că, intimata beneficiază de o creanță patrimonială, certă, irevocabilă și exigibilă, care intră sub incidența noțiunii de bun, în sensul art. 1 din protocolul nr. 1 la Convenție iar lipsa emiterii titlului de proprietate, până în prezent, constituie o ingerință în dreptul pârâtei la respectarea bunurilor sale.
În cauza M. P. și alții contra României, Curtea a statuat că, neexecutarea completă a unei sentințe prin care se recunoaște în favoarea reclamanților dreptul de reconstituire asupra unui imobil, este imputabilă exclusiv autorităților administrative competente și se analizează ca o ingerință în dreptul lor la respectarea bunurilor lor, care este prevăzut de prima fază a primului alineat al art. 1 din Protocolul nr. 1 di Convenție.
Prin Încheierea ședinței camerei de consiliu din 12 mai 2015, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ a fost admisă în parte cererea formulată de petenta L. M. și a fost rectificată eroarea materială strecurată în cuprinsul sentinței civile nr. 501 din 27 ianuarie 2015 pronunțată în dosarul nr._ de Judecătoria Baia M., dispunând ca, oriunde pe parcursul acesteia se fac referiri la numele, prenumele și domiciliul petentei, să se înțeleagă și să se citească „L. M. cu domiciliul în localitatea Baia M., .. 6/54, județ Maramureș”, așa cum este corect, în loc de „“ L. M., cu sediul în localitatea Baia M., ., județ Maramureș”, cum din eroare s-a trecut.
S-a dispus ca, oriunde pe parcursul sentinței civile se fac referiri la „dosar nr._”, „dosarul de executare nr. 61-ex-2014”, „sentința civilă nr. 582-2010 pronunțată de Judecătoria Șomcuta M. în dosarul nr. 46-847-2010”, să se înțeleagă și să se citească „dosar nr._ ”, „dosarul de executare nr. 61/ex/2014”, „sentința civilă nr. 582/2010 pronunțată de Judecătoria Șomcuta M. în dosarul nr._ ”, așa cum este corect.
A fost respinsă solicitarea de îndreptare a erorilor materiale din cuprinsul paragrafului „În detalierea acestui aspect, s-a învederat că, în cauza dedusă judecății, lipsesc motive legale care să autorizeze soluția refuzului punerii în posesie asupra vechilor amplasamente, în condițiile în care acestea sunt libere și nu au fost atribuite altor persoane”.
A dispus suportarea taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei, achitată de petentă, prin chitanța nr. 372 . din 15.04.2015, de către Ministerul de Justiție, din fondul constituit potrivit legii.
În motivarea încheierii pronunțată în dosar nr._ la data de 12 mai 2015, prima instanță a reținut că în cuprinsul sentinței civile mai sus indicate, instanța, în mod eronat, în procesul de identificare a unor dosare sau hotărâri judecătorești (cu înrâurire asupra cauzei deduse judecății), a separat coordonatele acestora printr-o liniuță dreaptă și nu oblică (cu titlul exemplificativ, putând fi menționată consemnarea „dosar nr._” în loc de „dosar nr._ ”), dovedindu-se din această perspectivă, veridice aserțiunile petentei.
De asemenea, susținerile petentei privind consemnarea eronată a numelui acestuia („L.” în loc de „L.”), întrebuințarea neavenită a termenului de „sediu” în loc de „ domiciliu”, precum și inserarea unui alt domiciliu decât cel real, în cuprinsul primei pagini a sentinței, sunt reflectate în cadrul hotărârii judecătorești nr. 501 din 27.01.2015, astfel încât se impune eliminarea acestor greșeli materiale.
În conformitate cu dispozițiile art. 442 cod procedură civilă, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere.
Interpretarea textului legal mai sus enunțat consacră posibilitatea înlăturării erorilor privind susținerile părților, în maniera în care acestea au fost consemnate în cuprinsul încheierilor sau în partea introductivă a sentințelor judecătorești.
Este de remarcat că, în cauza dedusă judecății, petenta intenționează a se îndrepta presupusele erori materiale reflectate în cadrul unui paragraf, ce se regăsește în considerente, în partea dedicată expunerii pretențiilor, susținerilor, argumentelor și alegațiilor părților.
Sintetizând, în esență, se dorește a se îndrepta unele erori materiale privitor la modul în care, instanța a înțeles să redea susținerile părților (ără a fi în prezența unor susțineri expuse de părți).
Indeniabil, excede rațiunii legiuitorului și sferei de aplicare a art. 442 cod proc.civ., a modifica, cenzura, pe calea îndreptării erorilor materiale, modul de percepție, filtrare, comprehensiune, de către instanță a susținerilor și argumentelor părților. A admite această ipoteză, echivalează cu deschiderea inclusiv a posibilității de a îndrepta și modul în care instanța a înțeles să soluționeze un capăt de cerere, dacă soluția și/sau nivelul hermeneutic ce a generat-o nu corespund percepțiilor unora dintre părți, ceea ce nu poate fi primit.
Pe cale de consecință, criticile petentei privitor la maniera în care instanța a expus susținerile părților (și/sau a argumentat în fapt și în drept soluția) nu pot fi valorificate pe calea remediului procedural oferit de art. 442 cod proc.civ., instanța apreciind că toate elementele, afirmațiile inserate în cadrul considerentelor, pot fi contestate în căile de atac prevăzute de lege, soluția contrară implicând revenirea de către instanță asupra propriilor opinii, aspect inacceptabil.
Întrucât cererea de îndreptare a erorii materiale este admisă în parte, instanța a dat eficiență prevederilor art. 447 cod proc.civ. (conform căruia, în cazul în care, cererea de îndreptare, de lămurire sau de completare a hotărârii a fost admisă, cheltuielile făcute de parte în aceste cereri au fost suportate de stat, din fondul constituit potrivit legii) și a dispus suportarea taxei judiciare de timbru în sumă de 20 lei, achitată de petentă, prin chitanța nr. 372 . din 15.04.2015, de către Ministerul de Justiție, din fondul constituit potrivit legii.
Împotriva sentinței civile nr. 501/27.01.2015, în termen legal, au formulat apel, apel înregistrat inițial pe rolul Tribunalului Maramureș Secția a II-a civilă, apelanta C. locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Mireșu M. prin P. și apelantul P. V. în calitate de P. al Comunei Mireșu M., solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a Sentinței civile nr. 501/27.01.2015 pronunțată de Judecătoria Baia M., în dosar nr._ și pe cale de consecință, anularea executării silite înseși în dosarul execuțional nr. 61/ex. 2014 al B.E.J. P. B. I., respectiv anularea tuturor formelor de executare efectuate în acest dosar, restituirea taxei judiciare de timbru în caz de admitere a contestației, iar hotărârea va rămâne definitivă.
În motivele de apel, apelanții au arătat că, în opinia acestora, hotărârea primei instanțe este nelegală, iar reținerile din considerentele sentinței atacate, eronate.
Apelanții arată în motivele de apel că au efectuat demersuri pentru îndeplinirea dispozitivului titlului executoriu, sentința civilă nr. 582/2010, indicând în acest sens înscrisurile: la fila 239 – proces verbal de punere în posesie/06.06.2014; la fila 252-proces verbal al comisiei locale/12.03.2014; la fila 274 – proces verbal de punere în posesie nr. 4192/06.06.2014; la filele 275-276 – proces verbal de punere în posesie nr. 5105/19.08.2014; la fila 278 – proces verbal de punere în posesie nr. 5106/19.08.2014.
Titlul executoriu la care se referă contestația la executare, întemeiată pe dispozițiile art. 622 alin. 4 Cod procedură civilă, îl constituie sentința civilă nr. 582/2010 pronunțată de Judecătoria Șomcuta M. în dosar nr._, care dispune obligația de a o pune în posesie pe intimata-creditoare în sarcina Comisiei locale și a Primarului comunei Mireșu M..
Apelanții arată în motivele de apel că aceștia nu s-au opus și nu se opun punerii în posesie a intimatei în baza sentinței civile nr. 582/2010 pronunțată de către Judecătoria Șomcuta M. în dosarul nr._ .
Apelanții arată că motivul contestației vizează nelegalitatea executării silite iar nu aspecte ce țin de fondul dreptului la care se referă titlul executoriu.
Apelanții arată că, potrivit art. 622 alin. 4 Cod procedură civilă, condiția și premisa recurgerii la executarea silită a obligației de a face o constituie neconformarea debitorilor la executarea obligației, condiție care, în aprecierea apelanților, nu ar fi îndeplinită în speță.
Apelanții solicită a se avea în vedere răspunsurile la interogatorii și înscrisurile depuse cu referire la încercările repetate ale contestatorilor de a o pune în posesie pe intimată, procesele verbale ale ședinței comisiei locale de fond funciar și refuzul intimatei manifestat în scris și în fața instanței de fond, răspunsul la interogatoriu.
Apelanții arată în motivele de apel că aceștia s-au conformat dispozițiilor sentinței civile nr. 582/2010, însă sunt în imposibilitate de a executa obligația stabilită prin titlul executoriu datorită refuzului intimatei-creditoare de a semna procesul verbal de punere în posesie.
Apelanții arată că imposibilitatea este generată și de lipsa indicării în sentința civilă nr. 582/2010 a locului unde este situat terenul.
Apelanții arată că intimata folosește amplasamentul propus de comisie, fiind liber, însă este nemulțumită de vecinătățile care urmează a fi înscrise în procesul-verbal.
În drept, apelanții au invocat dispozițiile art. 466 și următoarele, art. 476-480, art. 650, art. 717, art. 622 alin. 4 Cod procedură civilă, art. 223 al. 3, art. 411 al. 1 pct. 2 Cod procedură civilă.
Cererea de apel este legal timbrată.
Intimata L. M. a depus întâmpinare la cererea de apel, solicitând respingerea apelului ca neîntemeiat.
În motivarea întâmpinării intimata a arătat, în esență, că hotărârea primei instanțe este în opinia sa o hotărâre legală, având în vedere că toate actele de executare au fost întocmite cu respectarea dispozițiilor legale.
Intimata citează din considerentele sentinței atacate și arată că, în opinia sa, prima instanță a reținut corect starea de fapt.
Intimata arată că susținerile din motivarea contestației la executare nu sunt dovedite, prima instanță reținând în mod corect faptul că disensiunile părților cu privire la condițiile punerii în posesie nu sunt de natură a antrena nelegalitatea executării silite.
Expunând pe larg starea de fapt, intimata arată că prima instanță a reținut în mod corect faptul că recurgerea la executarea silită este legitimă și legală.
În probațiune s-au depus înscrisuri, în fotocopie.
Intimata L. M. a formulat apel împotriva încheierii ședinței camerei de consiliu din data de 12.05.2015, pronunțată în dosarul nr._ solicitând admiterea apelului, schimbarea parțială a Încheierii apelate, în sensul de a admite îndreptarea erorilor materiale solicitate din cuprinsul paragrafului: „În detalierea acestui aspect, s-a învederat că, în cauza dedusă judecății, lipsesc motivele legale care să autorizeze soluția refuzului punerii în posesie asupra vechilor amplasamente, în condițiile în care acestea sunt libere și nu au fost atribuite altor persoane” și înlocuirea mențiunii eronate: „..lipsesc motivele legale care să autorizeze soluția refuzului punerii în posesie asupra vechilor amplasamente, în condițiile în care acestea sunt libere și nu au fost atribuite altor persoane” cu mențiunea conformă susținerilor intimatei: „..lipsesc motivele legale care să autorizeze soluția refuzului punerii în posesie asupra actualelor amplasamente, în condițiile în care actualele amplasamente au fost atribuite ilegal altor persoane care le folosesc și azi”; restituirea taxei judiciare de timbru, dacă apelul va fi admis.
În fapt, intimata arată că motivele pe care se întemeiază apelul, dezvoltarea lor și mijloacele de probă le va depune printr-un memoriu separat, după comunicarea încheierii de soluționare a îndreptării erorilor materiale din 12 mai 2015.
În drept, își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 442, 446 și 447 Cod procedură civilă, cât și toate articolele de legi care vor fi menționate în cuprinsul motivării.
În motivele de apel, apelanta L. M. a arătat că solicită modificarea în parte a încheierii de îndreptare a erorilor materiale din data de 12 mai 2015 în sensul de a admite îndreptarea erorilor materiale referitoare la susținerile apelantei din Hotărârea 501/27.01/2015 pronunțată în dosarul nr._ și, în consecință, să se dispună îndreptarea susținerilor apelantei din următorul paragraf al hotărârii: „În detalierea acestui aspect, s-a învederat că, în cauza dedusă judecății, lipsesc motivele legale care să autorizeze soluția refuzului punerii în posesie asupra vechilor amplasamente, în condițiile în care acestea sunt libere și nu au fost atribuite altor persoane.” așa cum a cerut prin cererea de îndreptare a erorilor materiale depusă în data de 15.04.2015, încât sensul frazei formulată de instanță în paragraful de mai sus, să corespundă întocmai cu sensul susținerilor sale menționate de aceeași instanță în încheierea ședinței de judecată din data de 13.01.2015, încheiere care este parte integrantă a hotărârii și, de asemenea, să corespundă cu actele și dovezile din dosar: întâmpinarea apelantei fundamentată pe probe: înscrisuri și înregistrări audio-video, dosarul execuțional, interogatoriile părților, concluziile scrise ale apelantei care detaliază susținerile sale din ședința de judecată din 13.01.2015, după cum urmează: „În detalierea acestui aspect, s-a învederat că, în cauza dedusă judecății, lipsesc motivele legale care să autorizeze soluția refuzului punerii în posesie asupra actualelor amplasamente, în condițiile în care actualele amplasamente nu sunt grevate de titluri de proprietate, dar, din anul 2005, actualele amplasamente au fost atribuite ilegal altor persoane care le folosesc și azi.”
Apelanta menționează că nu a învederat niciodată în fața instanței și nici în scris nu a susținut niciodată refuzul primarului și a comisiei locale de a o pune în posesie asupra vechilor amplasamente. Dimpotrivă, a contestat în instanță punerea în posesie pe vechile amplasamente când a cerut anularea titlului de proprietate 1915 din 21.07.2008, despre care comisia a afirmat că „a procedat la punerea în posesie conform extraselor CF și a hărților cadastrale existente”, hărți care au azi caracter orientativ (nu și uzual) – a se vedea afirmația comisiei locale de la pag. 2 – fila 246 din dosarul judecătoresc și apoi prin refuzul de a semna procesele verbale de punere în posesie emise de comisia locală din 2011 până azi, toate variantele fiind întocmite tot pentru vechile amplasamente, conform afirmației comisiei de la fila 124 din dosarul judecătoresc – la punctul 12, în condițiile în care, în perimetrul livezii de la Comorâță, vechile amplasamente nu mai sunt uzuale, ele având azi doar caracter informativ, ca și harta din 1960 care le evidențiază. Deci, în opinia apelantei, era absurd să învedereze instanței refuzul punerii în posesie asupra vechilor amplasamente, dacă, după 1991, apelanta nu a avut în folosință vechile amplasamente, ci a primit (ca toți ceilalți proprietari) amplasamente noi, cu respectarea art. 50 din Legea 18/1991, amplasamente noi pe care le-a folosit până în anul 2005, când, după decesul tatălui său, amplasamentele primite și folosite mai mulți ani consecutiv i-au fost ocupate de alte persoane cu acordul tacit al primarului. Din anul 2005 și până azi apelanta nu a avut amplasamente în folosință pentru suprafața de 1,14 ha. Deci a fost desproprietărită de suprafața de 1,14 ha, deși a achitat în continuare impozitul aferent. A solicita azi vechile amplasamente din această livadă înseamnă a solicita, în fapt, actualele amplasamente ale altor persoane.
De asemenea apelanta menționează că există dispoziții legale care să autorizeze refuzul punerii în posesie asupra vechilor amplasamente, aceleași dispoziții legale care obligă comisia la punerea în posesie asupra amplasamentelor noi și emiterea titlului de proprietate pentru acele amplasamente noi validate de comisia județeană și folosite mai mulți ani consecutiv, în condițiile în care schimbarea configurației terenului la înființarea livezii a determinat ca tuturor proprietarilor să li se delimiteze amplasamente noi (altele decât vechile amplasamente), astfel: art. 50 din Legea 18/1991, art. 33 din H.G. 890/2005, art. 2 alin. (2) din Legea 1/2000, art. II din H.G. 1832 din 22 decembrie 2005 de modificare și completare a H.G. 890/2005.
Instanța, menținând în hotărâre acest paragraf neîndreptat, contrar prevederilor art. 2 alin. 2 din Legea 1/2000, în opinia apelantei îi ia dreptul acesteia la amplasamentele noi validate și avute în folosință mai mulți ani consecutiv până în anul 2005, amplasamente poziționate diferit față de vechile amplasamente, amplasamente actuale aferente rândurilor de pomi repartizate de comisia locală cu respectarea dispozițiilor art. 50 din Legea 18/1991 care prevede că: „Delimitarea teritorială a noilor proprietăți, rezultate din aplicarea prezentei legi, pornește de la actuala organizare a teritoriului și se face pe baza unor proiecte de parcelare întocmite de către organele de specialitate.”
Erorile materiale la care face referire art. 442 alin. (1) Noul Cod de procedură civilă pot fi cuprinse atât în dispozitivul cât și în partea introductivă sau în considerentele unei hotărâri.
Procedura prevăzută de art. 442 Cod procedură civilă este singura modalitate de solicitare a îndreptării erorilor materiale strecurate într-o hotărâre, dispozițiile art. 445 Cod procedură civilă prevăzând expres faptul că îndreptarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului.
În opinia apelantei, instanța, în mod eronat a apreciat că art. 442 Cod procedură civilă consacră posibilitatea înlăturării erorilor privind susținerile părților, în maniera în care acestea au fost consemnate doar în cuprinsul încheierilor sau în partea introductivă a sentințelor judecătorești.
Apelanta solicită a se avea în vedere art. 425 alin. (1) lit. a) care precizează următoarele: „...Când dezbaterile au fost consemnate într-o încheiere de ședință, partea introductivă a hotărârii va cuprinde numai denumirea instanței .......precum și mențiunea că celelalte date (obiectul dosarului, cererile și susținerilor părților) sunt arătate în încheiere;”
Deci, potrivit prevederilor legale de mai sus în partea introductivă a hotărârii nu se vor mai consemna obiectul și susținerile părților, acestea fiind menționate, pe scurt, în partea descriptivă a considerentelor, așa cum se precizează la art. 425 alin. (1) lit. b),: „considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților...”, urmate de partea constatatoare și motivațională a instanței, adică argumentarea în fapt și în drept a hotărârii date de către instanță. Această parte a considerentelor se introduce prin formula: „Analizând actele și lucrările dosarului instanțe reține următoarele:...”
Această parte a considerentelor poate să fie atacată doar cu apel.
Din articolul de mai sus reiese că, partea hotărârii numită „considerente” va conține (atunci când judecata pe fond a fost consemnată într-o încheiere interlocutorie) și „obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților”, așa cum este și prezenta hotărâre.
Într-o hotărâre judecătorească, susținerile părților sunt consemnate de către aceeași instanță, oriunde s-ar regăsi, topografic, în hotărâre: în încheierea interlocutorie sau în partea descriptivă a considerentelor. Ori susținerile părților consemnate în hotărâre, indiferent de locul unde, topografic, s-ar afla, trebuie să fie menționate în deplin acord cu susținerile părților așa cum acestea reies cu claritate din actele dosarului, ca hotărârea să fie întemeiată. Este ilogic ca aceeași instanță să aibă două percepții contradictorii vis-a-vis de același aspect contestat de una din părți.
În această situație solicitarea apelantei de îndreptare a susținerilor sale este justificată, având în vedere că, în cuprinsul Sentinței nr. 501 din 27.01.2015, paragraful solicitat a fi îndreptat se găsește la pag. 2 a hotărârii, încadrându-se, în partea descriptivă a considerentelor, la „susținerile pe scurt ale părților”, susțineri pe care instanța are datoria să le sintetizeze în așa fel încât formularea instanței să fie conformă și întocmai cu susținerile aceleiași părți menționate în încheierea interlocutorie, cât și cu susțineri aceleiași părți care reies în mod evident din actele dosarului.
În opinia apelantei, conform motivației refuzului probei testimoniale de mai sus, nu se justifică menționarea de către instanță a acelor susțineri ale părților care nu conduc la soluționarea pricinii, cu atât mai mult cu cât instanța nu a fost investită cu determinarea amplasamentului corespunzător punerii în posesie. Din același motiv eroarea nu poate fi apreciată ca fiind eroare de judecată, ci eroare materială.
Apelanta opinează că în virtutea rolului activ al judecătorului, conform art. 22 alin. (2) din Noul Cod de procedură civilă, judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză. Deci, în cauza de față, judecătorul avea nu doar posibilitatea să cheme părțile spre a da lămuriri, ci avea și îndatorirea să stăruie pentru stabilirea adevărului, eroarea materială din paragraful menționat fiind mai mult decât evidentă.
Prin Încheierea civilă nr. 1205/A/17 octombrie 2015, Tribunalul Maramureș Secția a II-a Civilă de C. Administrativ și Fiscal a admis excepția necompetenței specializate invocată de către contestatori și a declinat în favoarea Secției I Civile a Tribunalului Maramureș competența de soluționare – fila 179 din dosarul Tribunalului Maramureș Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
După declinare, cauza a fost înregistrată pe rolul Secției I Civile a Tribunalului Maramureș.
Intimata-apelantă L. M. a depus la dosar, în mod succesiv, note de ședință și înscrisuri file: 13-37, 39-56, 61-75, 76. De asemenea, intimata-apelantă a depus la dosar un CD vizând înregistrarea ședinței de judecată din data de 13.01.2015 – fila 77.
Intimata-apelantă a depus la dosar și concluzii scrise.
Analizând sentința civilă nr. 501/27.01.2015 și încheierea ședinței camerei de consiliu din 12 mai 2015, pronunțate în dosarul nr._ al Judecătoriei Baia M., pe baza motivelor de apel formulate prin cele două cereri de apel, tribunalul constată că apelurile sunt nefondate, pentru considerentele ce succed:
Conform art. 477 Cod procedură civilă alin. 1 instanța de apel va proceda la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres sau implicit de către apelant, precum și cu privire la soluțiile care sunt dependente de partea din hotărâre care a fost atacată.
Devoluțiunea va opera cu privire la întreaga cauză atunci când apelul nu este limitat la anumite soluții din dispozitiv ori atunci când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil.
Conform art. 476 alin. 1 Cod procedură civilă apelul exercitat în termen provoacă o nouă judecată asupra fondului, instanța de apel statuând atât în fapt, cât și în drept.
În cazul în care apelul nu se motivează ori motivarea apelului sau întâmpinarea nu cuprinde motive, mijloace de apărare sau dovezi noi, instanța de apel se va pronunța, în fond, pe baza celor invocate la prima instanță.
În conformitate cu dispozițiile art. 479 alin. 1 Cod procedură civilă instanța de apel va verifica, în limitele cererii de apel, stabilirea situației de fapt și aplicarea legii de către prima instanță. Motivele de ordine publică pot fi invocate și din oficiu.
În ceea ce privește apelul declarat de către apelanta-contestatoare C. locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Mireșu M. prin P. și apelantul P. V. în calitate de P. al Comunei Mireșu M. împotriva sentinței civile nr. 501/27.01.2015, acești apelanți își întemeiază, în esență, criticile formulate prin memoriul de apel pe dispozițiile art. 622 alin. 4 Cod procedură civilă, afirmând în mod repetat în cuprinsul cererii de apel faptul că nu s-au opus și nu se opun aducerii la îndeplinire a obligației stabilite prin sentința civilă nr. 582/2010, pronunțată în dosarul nr._, care reprezintă titlul executoriu la care se referă executarea silită demarată în dosarul execuțional nr. 61/ex. 2014 al Biroului Executorului Judecătoresc P. B. I., nu s-au opus și nu se opun punerii în posesie a intimatei L. M. în baza sentinței civile nr. 582/2010 pronunțată în dosarul nr._ .
Codul de procedură civilă, în Cartea a V-a „Despre executarea silită” Titlul I Capitolul I „Scopul și obiectul executării silite, prevede în articolul 622: „Îndeplinirea obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, că: Obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie (alin. 1).
În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor Codului de procedură civilă, dacă prin lege specială nu se prevede altfel (alin. 2).
Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare (alin. 3).
Art. 622 Cod procedură civilă – în alin. 4 prevede că executarea unor obligații de a face, precum înscrierea sau radierea unui drept, act sau fapt într-un registru public, emiterea unei autorizații, eliberarea unui certificat sau predarea unui înscris și altele asemenea, se poate obține la simpla cerere a persoanei îndreptățite, făcută în temeiul unui titlu executoriu, fără a fi necesară intervenția executorului judecătoresc dacă prin lege nu se dispune altfel. În caz de neconformare a debitorului, creditorul poate recurge la executarea silită în condițiile Codului de procedură civilă.
Intimata L. M. se prevalează de titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 582/2010, pronunțată de Judecătoria Sighetu Marmației în dosarul nr._ .
Trebuie reținut că executarea silită este ultima fază a procesului civil. Ea constă în constrângerea, cu concursul organelor de stat competente, a debitorului care nu-și execută de bunăvoie obligațiile decurgând din hotărârea judecătorească executorie de a și le îndeplini. În literatura juridică s-a arătat faptul că procedura de executare silită este continuarea, în cadrul procesului civil, a procedurii de judecată, în vederea obținerii executării hotărârii judecătorești și contribuie astfel la realizarea efectivă a drepturilor reclamate, fiind în același timp și un mijloc temeinic pentru asigurarea respectului cuvenit legii și justiției.
În speță executarea silită a fost încuviințată de Judecătoria Baia M. prin încheierea ședinței camerei de consiliu din 6.03.2014, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ – fila 177 din dosarul primei instanțe.
Art. 667 Cod procedură civilă prevede că dacă cererea de executare a fost încuviințată, executorul judecătoresc va comunica debitorului o copie de pe încheierea dată în condițiile art. 666, împreună cu o copie, certificată de executor pentru conformitate cu originalul, a titlului executoriu și, dacă legea nu prevede altfel, o somație.
Comunicarea titlului executoriu și a somației, cu excepția cazurilor în care legea prevede că executarea se face fără somație ori fără comunicarea titlului executoriu către debitor, este prevăzută sub sancțiunea nulității executării.
Art. 668 Cod procedură civilă arată că debitorul va fi somat să își îndeplinească obligația, de îndată sau în termenul acordat de lege, cu arătarea că, în caz contrar, se va proceda la continuarea executării silite.
Din dosarul execuțional nr. 61 ex./2014 depus în copie la dosarul primei instanțe rezultă că executorul judecătoresc a procedat la înștiințarea debitorului și la emiterea somației cu respectarea dispozițiilor art. 667 și art. 668 Cod procedură civilă.
Este de remarcat faptul că apelanții nu reclamă în esență neregularități în ceea ce privește actele de executare propriu-zise efectuate de către executorul judecătoresc în dosarul execuțional nr. 61/2014, contestația la executare întemeindu-se în esență pe susținerea că apelanții nu se opun executării obligației prevăzute în titlul executoriu.
Din înscrisurile depuse la dosar rezultă că au fost efectuate de către intimată demersuri pentru ducerea la îndeplinire a dispozițiilor hotărârii judecătorești irevocabile, ce constituie titlu executoriu, demersuri ce nu au fost finalizate.
Din analiza dosarului execuțional rezultă că, după încuviințarea executării silite ce a avut loc prin încheierea ședinței camerei de consiliu din 6.03.2014, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._ – fila 177 din dosarul primei instanțe, apelanții nu au efectuat alte demersuri reale pentru ducerea la îndeplinire a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu.
Aspectele de fond asupra cărora s-a pronunțat instanța de judecată în dosarul nr._, prin sentința civilă nr. 582/7.12.2010, irevocabilă prin decizia civilă nr. 229/R/10.03.2011 a Tribunalului Maramureș nu mai pot fi analizate în prezentul cadru procesual.
Ceea ce este esențial de reținut este faptul că, din ansamblul materialului probator administrat, coroborat cu susținerile părților, rezultă faptul că ducerea la îndeplinire a obligațiilor prevăzute prin hotărârea judecătorească ce reprezintă titlu executoriu nu s-a putut realiza prin bunăînvoială, prin urmare apelarea de către intimată la parcurgerea ultimei faze a procesului civil, reprezentată de executarea silită este legitimă.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat în jurisprudența sa, că imposibilitatea de a obține executarea completă a unei sentințe se analizează ca o ingerință în dreptul la respectarea bunurilor, ingerință care este prevăzută de prima frază a primului paragraf al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în jurisprudența sa că neexecutarea, conform dispozitivului său, a unei hotărâri judecătorești irevocabile, care nu a fost desființată și care astfel a dat naștere unui „bun” în beneficiul reclamantului, în sensul art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, constituie o ingerință în dreptul reclamantului la respectarea bunurilor, ce ține de prima frază a primului paragraf al art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție (Cauzele M. P. și alții c. României, S. P. c. României, R. c. României, Gavrileanu c. României.
În cauza Nerumberg c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat că o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă ce ordona primăriei să pună reclamanții în posesia unui teren fără a-i delimita amplasamentul, a creat în avantajul acelor reclamanți „speranța legitimă” de a fi puși efectiv în posesia acelui teren și de a obține, prin urmare, titlul de proprietate. În aceste condiții, creanța acelor reclamanți a fost considerată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului suficient de stabilită pentru a constitui o „valoare patrimonială” care să antreneze aplicarea garanțiilor art. 1 din Protocolul nr. 1.
În ceea ce privește apelul declarat de apelanta-intimată L. M. împotriva încheierii ședinței Camerei de Consiliu din 12 mai 2015, pronunțată de către Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, sunt de reținut următoarele: Prin încheierea atacată au fost admise solicitările privind îndreptarea erorilor materiale în sensul legii și în mod corect au fost respinse solicitările de îndreptare care exced sferei de aplicare a procedurii îndreptării de eroare materială.
Codul de procedură civilă în art. 442 „îndreptarea hotărârii” prevede că erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea și susținerile părților sau cele de calcul, precum și orice alte erori materiale cuprinse în hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere (alin. 1).
Procedura îndreptării hotărârilor judecătorești presupune corijarea acelor erori materiale strecurate cu ocazia redactării ori tehnoredactării în cuprinsul minutei, practicalei sau dispozitivului unei hotărâri (sentință, decizie, încheiere). Aceste erori materiale pot viza numele, calitatea și susținerile părților ori pot fi erori de calcul sau orice alte erori materiale, enumerarea cuprinsă în text fiind una exemplificativă. Pe calea acestei proceduri prevăzute de art. 442 Cod procedură civilă nu pot fi îndreptate erori de judecată, finalitate posibilă numai prin intermediul exercitării căilor de atac prevăzute de lege.
Pentru a fi întrunite cerințele de admitere a unei cereri de îndreptare a unor erori materiale strecurate în cuprinsul hotărârilor judecătorești, acestea trebuie să se circumscrie noțiunii de eroare materială, iar nu să disimuleze remedierea unor eventuale erori de judecată, apte de îndreptare doar prin promovarea căilor legale de atac, nefiind permis ca pe calea procedurii instituite prin dispozițiile art. 442 Cod procedură civilă să se repună în discuție aspecte ce țin de fondul dreptului.
Prima instanță nu a dispus citarea părților neconsiderând necesare lămuriri deoarece solicitările de îndreptare respinse exced sferei de aplicare a procedurii prevăzute de art. 442 Cod procedură civilă.
În esență, apelanta-petentă dorește îndreptarea în baza art. 442 Cod procedură civilă a unor presupuse erori materiale reflectate în cadrul unui paragraf din motivarea sentinței civile nr. 501/27.01.2015, în privința modului în care prima instanță a perceput, respectiv a redat susținerile părților, fără a fi în prezența unor susțineri expuse de părți. Or, excede sferei de aplicare a art. 442 Cod procedură civilă modificarea, cenzurarea pe calea procedurii îndreptării de eroare materială a modului de percepție de către instanța de judecată a argumentelor părților și respectiv a modului de redare în considerentele unei hotărâri judecătorești a aspectelor percepute de instanță vizând starea de fapt.
Alegațiile, aserțiunile, afirmațiile din considerentele unei hotărâri judecătorești expuse de instanța de judecată pot fi criticate prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege și nu pe calea procedurii prevăzute de art. 442 Cod procedură civilă privind îndreptarea erorilor materiale, procedură ce nu permite instanței revenirea asupra propriilor afirmații expuse în considerentele hotărârii judecătorești pronunțate.
Prin urmare, apelanta-petentă avea deschisă calea de atac a apelului prin intermediul căreia avea posibilitatea să-și expună criticile vizând aspectele reținute în considerentele sentinței civile nr. 501/27.01.2015 a Judecătoriei Baia M., potrivit art. 461 alin. 2 Cod procedură civilă apelul declarat împotriva considerentelor unei hotărâri judecătorești găsindu-și reglementarea în Noul Cod de procedură civilă. Astfel, codul de procedură civilă prevede în art. 461 alin. 2 că, în cazul în care calea de atac vizează numai considerentele hotărârii prin care s-au dat dezlegări unor probleme de drept ce nu au legătură cu judecata acelui proces sau care sunt greșite ori cuprind constatări de fapt ce prejudiciază partea, instanța de control judiciar admițând calea de atac, va înlătura acele considerente și le va înlocui cu propriile considerente, menținând soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii atacate.
Raportat la considerentele ce preced, în baza art. 480 alin. 1 teza I Cod procedură civilă tribunalul va respinge ca nefondate apelurile declarate de către apelanta-contestatoare C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra terenurilor Mireșu M. prin P. și apelantul P. V. în calitate de P. al Comunei Mireșu M. și de către apelanta L. M., păstrând sentința civilă nr. 501/27.01.2015 și încheierea ședinței camerei de consiliu din 12 mai 2015, acestea fiind temeinice și legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de către apelanta-contestatoare C. L. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată Asupra Terenurilor Mireșu M. cu sediul în Mireșu M. . jud. Maramureș, prin P. și apelantul P. V. în calitate de P. al comunei Mireșu M., cu domiciliul procesual ales la Primăria comunei Mireșu M., ., jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 501/27.01.2015, pronunțată de către Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, pe care o păstrează.
Respinge ca nefondat apelul declarat de către apelanta L. M., cu domiciliul în Baia M., .. 6 ., CNP_, împotriva încheierii ședinței camerei de consiliu din 12 mai 2015, pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosarul nr._, pe care o păstrează.
Definitivă.
Pronunțată azi, 16.01.2016 prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER
V. A. L. Ț. D. M. C.
Red.: Ț.D./03.03.2016
T.red.: M.C./03.03.2016
5 ex./.>
Judecător la fond: M.-R. P.
| Pretenţii. Decizia nr. 97/2016. Tribunalul MARAMUREŞ → |
|---|
