Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 243/2016. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 243/2016 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 01-05-2016 în dosarul nr. 243/2016

ECLI:RO:TBMAR:2016:002._

cod operator 4204

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ Nr. 243/A

Ședința publică din 01 mai 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. T.

Judecător G. P.

Grefier A. C. P.

Ministerul Public reprezentat prin procuror Băgeag L.

de la P. de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Pe rol fiind judecarea apelului declarat de contestatorul A. A. cu domiciliul în R. C., nr. 42, județul Maramureș împotriva sentinței civile nr. 329 din data de 29.04.2016 pronunțată de Judecătoria Târgu Lăpuș în dosar nr._ având ca obiect contestație la legea electorală candidatura pentru Consiliul Local .

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi se prezintă apelantul A. A. A. A. care se legitimează cu CI . nr._, asistat de avocat C. H., sunt prezenți intimații Șut F. care se legitimează cu CI . nr._, Șut L. care se legitimează cu CI . nr._, lipsă fiind intimații Organizația P. –R. C. reprezentat prin B. I. și T. T., B.

E. de Circumscripție nr. 56 R. C., M. M. C., T. M. D., B. A. I., P. G. I., F. A. V., A. T., F. I., F. E. S., F. G., F. G., P. D. R..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul apelantului, avocat H. C. arată că nu mai susține excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. (2) din Legea 115/2015.

Apelantul personal arată că nu mai susține excepția.

Instanța ia act că apelantul asistat de avocat H. C. nu mai solicită sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 49 al. 2 din legea 115/2015.

Reprezentantul apelantului, avocat H. C. solicită încuviințarea înscrisurilor de la dosar și judecarea apelului.

Instanța, încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar, constată lămurită cauza, în­chide dez­­baterile și acordă cuvântul asupra cererii de apel.

Reprezentantul apelantului, avocat H. C. solicită admiterea apelului și schimbarea sentinței atacate în sensul respingerii contestației formulate, menținerea Hotărârii nr.5/26.04.2016 a Biroului E. de Circumscripție nr.56 R. C. ca fiind temeinică și legală. Solicită a se ține seama de recomandările Comisiei de la Veneția referitor la colectarea semnăturilor alegătorilor apreciind că, prin stabilirea pragului de 100 de semnături se creează o inechitate, încălcându-se principiul egalității șanselor care trebuie să existe între partide și candidați, favorizând partidele mari cu o structură de partid bine organizată, peste puterile celorlalți contracandidați. În cauză este vorba de lipsa semnă­turii a 10 persoane de pe lista de susținători, care în mod vădit este o eroare materială datorită circumstanțelor, dacă aceste lipsuri s-ar fi văzut ar fi putut fi corectate. Consideră că este vorba de un formalism excesiv în condițiile în care se vorbește de un nivel de cultură la nivel de sate și comune, pregătirea juridică a acestora nu poate face față unor astfel de campanii electorale. P. admiterea contestației s-a încălcat dreptul fiecărui cetățean de a-și depune candidatura și de a participa efectiv la alegerile electorale.

Intimații Șut F. G. și Șut L. solicită admiterea apelului.

Reprezentanta Ministerului Public - procuror Băgeag L. solicită respingerea apelului și, pe cale de consecință, menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală raportat la dispo­zi­țiile legale în vigoare.

Instanța, raportat la actele și lucrările dosarului, reține cauza spre soluționare, pro­nun­țarea soluției urmând a se face la ora 12.00.

TRIBUNALUL

Asupra apelului de față,

P. sentința 326 din 29.04.2016 pronunțată de Judecătoria Târgu Lăpuș s-a admis contestația formulată de către contestatorii Organizația P. R. C. prin B. I., și T. T., în contradictoriu cu intimații A. Agustin, M. M. C., S. F. G., T. M. D., B. A. I., P. G. I., F. A. V., Argylean T., F. I., F. E. S., F. G., F. G., P. D. R., S. L., și B. E. de Circumscripție nr.56 R. C. și în consecință s-a dispus modificarea Hotărârii nr.5/26.04.2016 a Biroului E. de Circumscripție nr.56 R. C. în sensul respingerii listei candidaturii propuse de UNPR pentru funcția de consilieri locali.

În considerentele sentinței se reține că obiectul contestației formulate de către Organizația P. R. C. prin B. I. și T. T. îl reprezintă Hotărârea nr. 5/26.04.2016 a Biroului E. de Circumscripție nr.56 R. C. prin care s-a admis lista de candidaturi propusă de UNPR pentru funcția consilier local, iar aceștia invocă neîndeplinirea condiției privind numărul minim de susținători prevăzut de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 115/2015.

În ce privește motivul invocat prin contestație, instanța a reținut că listele de susținători trimise în copie de către Biroului E. de Circumscripție nr. 56 R. C., conțin un număr de 90 de semnături, mai puțin decât numărul minim de 100 de susținători prevăzut de art. 50 alin. 2 din Legea nr. 115/2015.

Față de considerentele expuse, în temeiul art. 54 alin. 5 din Legea nr. 115/2015, instanța a admis contestația și pe cale de consecință a modificat Hotărârea nr.5/26.04.2016 a Biroului E. de Circumscripție nr. 56 R. C. în sensul că a respins lista de candidaturi propusă de UNPR pentru funcția de consilieri locali.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel A. Agustin care a solicitat admiterea apelului și pe cale de consecință respingerea contestației formulată de contestatori și menținerea Hotărârii nr.5/26.04.2016 a Biroului E. de Circumscripție nr. 56 R. C. ca fiind temeinică și legală.

S- a invocat excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 49 alin. 2 privind obligativitatea depunerii la dosarul de candidat a listelor de susținători prin care să se atingă pragul minim de 1% din numărul total de alegători înscriși în Registrul electoral și listele electorale complementare, respectiv a pragului minim de 100 de susținători pentru candidații la alegerile locale-comunale.

Această excepție nu a mai fost susținută de către apelant.

Hotărârea primei instanțe prin care s-a admis contestația estre netemeinică având în vedere că lipsa semnăturilor de pe cele două liste sunt erori materiale din cauza numărului mare de semnături cuprinse pe o singură pagină nu s-a observat lipsa acestor semnături.

Instanța de fond a interpretat în mod excesiv această stare de fapt. Este un formalism excesiv în condițiile în care se vorbește de un nivel de cultură la nivel de sate și comune iar pregătirea juridică a acestora nu poate face față unor astfel de campanii electorale.

Analizând apelul prin prisma motivelor invocate, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, tribunalul constată următoarele:

Apelantul A. Agustin a acceptat candidatura pentru funcția de consilier local pentru Consiliul local din R. C. fiind propus de către UNPR.

P. Hotărârea nr.5/26.04.2016 a Biroului E. de Circumscripție nr. 56 R. C. s-a admis lista de candidaturi propus de UNPR pentru funcția de consilier local, hotărâre ca a fost contestată de către Organizația P. R. C..

Potrivit art. 49 alin. 2 din Legea 115/2015: „Pentru fiecare candidat la funcția de primar și lista de candidați pentru consiliul local și pentru consiliul județean, partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale și organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale trebuie sa prezinte o lista de susținători, care trebuie să cuprindă minimum 1% din numărul total al alegatorilor înscriși in Registrul electoral și în listele electorale complementare din circumscripția pentru care candidează, dar nu mai puțin de 100 în cazul comunelor, de 500 în cazul localităților urbane de rangul II și III și de 1.000 în cazul județelor, municipiului București, sectoarelor municipiului București și localităților urbane de rangul I.”

Verificându-se listele depuse de către UNPR pentru funcția de consilier local al comunei R. C. ( f. 36-38 dosar de fond) într-adevăr se constată lipsa semnăturii a 10 persoane.

Raportat la textul de lege mai sus redactat, lipsa semnăturilor nu poate fi interpretată ca o eroare materială și nici nivelul mai scăzut de cultură al oamenilor de la . reprezintă motive care să determine încălcarea dispozițiilor legale.

Așa fiind în temeiul dispozițiilor art. 480 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă se va respinge apelul ca nefondat urmând a se menține în tot sentința apelată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat apelul declarat de către apelantul A. A. CNP_ domiciliat în R. C., nr. 42 jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 329 din data de 29.04.2016 pronunțată de Judecătoria Târgu Lăpuș, județul Maramureș.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi, 1.05.2016 .

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

Ț. D. P. G. P. A. C.

Red. PG/ 01.05.2016

Tred. A.P. / 01 .05.2016

2 ex

Judecător la fond T. D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 243/2016. Tribunalul MARAMUREŞ