Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 244/2016. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 244/2016 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 01-05-2016 în dosarul nr. 244/2016

cod operator 4204

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIA CIVILĂ Nr. 244/A

Ședința publică din 01 mai 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE D. T.

Judecător B. G.

Grefier A. C. P.

Ministerul Public reprezentat prin procuror Băgeag L.

de la P. de pe lângă TRIBUNALUL MARAMUREȘ

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de contestatorul C. Ș. domiciliat în V. de Sus, .. 39, jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 640/29.04.2016 pronunțată în dosar nr._ , având ca obiect contestație la legea electorală

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul F. A. N., lipsă fiind apelantul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Intimatul F. A. N. solicită judecarea apelului.

Instanța încuviințează proba cu înscrisurile depuse la dosar. Constată lămurită cauza, închide dez­baterile și acordă cuvântul asupra cererii de apel.

Intimatul F. A. N. lasă la aprecierea instanței soluționarea apelului.

Reprezentanta Ministerului Public - procuror Băgeag L. solicită respingerea apelului și, pe cale de consecință, menținerea sentinței atacate ca temeinică și legală raportat la dispozițiile legale în vigoare.

Instanța reține cauza în pronunțare.

TRIBUNALUL

Deliberând asupra apelului de față,

Constată că prin sentința civilă nr. 940 din data de 29 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria V. de Sus s-a respins contestația formulată de contestatorul C. Ș. împotriva Hotărârilor nr. 15 și 19 din data de 26.04.2016 emise de Biroul Electoral de Circumscripție nr. 13 V. de Sus, cu privire la candidaturile depuse de F. A. N., pentru funcțiile de primar al orașului V. de Sus și consilier local al orașului V. de Sus, din partea UNPR.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 29.04.2016, contestatorul C. Ș. a formulat contestație împotriva Hotărârilor nr. 15 și 19 din data de 27.04.2016 prin care au fost admise candidaturile la funcția de primar al orașului V. de Sus și consilier local al orașului V. de Sus, a candidatului UNPR F. A. N., învederând că F. A. N., candidatul UNPR, nu poate candida la alegerile din 05 iunie 2016, deoarece a fost declarat incompatibil de către Agenția Națională de Integritate prin Raportul de evaluare nr._/G/II/10.06.2014.

În urma contestației formulate de F. A. N. împotriva raportului de evaluare în dosarul nr_, Curtea de Apel Cluj a respins contestația prin hotărârea 303/26.05.2015, hotărâre executorie. De asemenea, a mai arătat că nu a făcut nici un demers pentru suspendarea executării sentinței.

În drept s-au invocat dispozițiile Legii 115/2015, 176/2010 și Legea 554/2004.

Intimatul F. A. N. a solicitat respingerea contestației învederând că hotărârea instanței nu e definitivă.

Analizând actele și lucrările dosarului prima instanță a reținut că art. 4-6 din Legea 115/2015 prevăd condițiile care se cer îndeplinite de candidați pentru a fi aleși consilieri și primari. Conform art. 6 alin. 2 lit. b din Legea 115/2015 nu pot fi aleși persoanele cărora li s-a interzis prin hotărâre judecătorească definitivă exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice.

In speță, prin Raportul de evaluare nr_/G/II/10.06.2014, Inspecția de Integritate din cadrul A.N.I. a constatat că intimatul de față F. A. N. s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada în care a deținut funcția de consilier local prin încălcarea dispozițiilor art 90 din Legea 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare.

În conformitate cu art 22 din Legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, raportul de evaluare a fost contestat la instanța de contencios administrativ.

Prin sentința civilă nr 303/26.05.2015 pronunțată în dosarul_ al Curții de Apel Cluj-Secția II civilă de contencios administrativ și fiscal a fost respinsă acțiunea formulată de F. A. N..

Sentința este executorie în condițiile Legii 554/2004 și cu drept de recurs.

Prima instanță a reținut, pe baza verificărilor efectuate în programul ECRIS, că recursul este înregistrat la I.C.C.J. la 31.07.2015 și se află în procedură prealabilă administrativă neavând fixat primul termen de judecată.

Potrivit art 25 alin 1 și 3 din Legea 176/2010 încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate se sancționează conform reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective și constituie temei pentru eliberarea din funcție respectiv încetarea de drept a calității de consilier, primar, etc.

În același context, art. 25 alin 2 din Legea 176/2010 prevede că, persoana eliberată sau destituită din funcție sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate, este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.

Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicția de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau unei stări de incompatibilitate.

Sintagma *aceeași funcție* a fost analizată prin Decizia 418/3.07.2014 a Curții Constituționale care a constatat că este constituțională în măsura în care se referă la toate funcțiile eligibile prev de art 1 din Legea 176/2010.

Coroborând dispozițiile art 6 alin 2 lit *b* din Legea 115/2015 cu dispozițiile art 25 alin 2 din Legea 176/ 2010 rezultă că nu întâmplător legiuitorul impune condiția existenței unei hotărâri definitive care are consecințe certe asupra exercitării dreptului de a fi ales, mai exact a interdicției de a candida pentru funcții și demnități publice.

În lipsa unei astfel de hotărâri, punerea în executare a celei provizorii (executorie dar nedefinitivă) ar crea un prejudiciu ireparabil candidatului în situația obținerii unei soluții favorabile în calea de atac cu consecința imposibilității repunerii sale în starea anterioară și reluarea alegerilor. Desigur că, același candidat își asumă riscul pierderii calității de consilier local, primar, etc la momentul constatării stării de incompatibilitate prin hotărâre definitivă.

O situație similară este cea a candidatului față de care este pusă în mișcare acțiunea penală, se află sub măsuri preventive sau sunt pronunțate față de ei hotărâri penale de condamnare cu interziceri de drepturi electorale (de a alege sau a fi ales) dar care nu sunt definitive.

În sfârșit, pentru a clarifica și dispoziția executorie din cadrul sentinței invocate de contestator, prima instanță a reținut că aceasta își produce efectele sub aspect civil asupra tuturor actelor juridice sau administrative încheiate direct sau prin persoane interpuse cu încălcarea dispozițiilor legale privind conflictul de interese și care sunt lovite de nulitate absolută. Acțiunea în constatarea nulității absolute poate fi promovată de A.N.I. conform art.

23 din Legea 176/2010 fără a aștepta hotărârea definitivă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul C. Ș., calea de atac promovată fiind recalificată în apel în ședința publică din data de 01.05.2016, în conformitate cu prevederile art. 457 al. 4 Cod procedură civilă și art. 54 al. 6 din Legea 115/2015.

Întrucât apelantul nu a motivat calea de atac, tribunalul va face aplicarea dispozițiilor art. 476 al. 2 Cod procedură civilă, urmând a se pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.

Apelul este nefondat.

Art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 instituie sancțiunea decăderii persoanei față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor legii, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicția de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.

Astfel, așa cum corect a reținut prima instanță, interdicția specială instituită de dispozițiile art. 25 al. 2 din Legea 176/2010 ca urmare a eliberării sau destituirii din funcție ori ca urmare a constatării conflictului de interese ori a stării de incompatibilitate se aplică fie de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului, situație ce nu se regăsește în cauză, fie de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.

În speță, raportul de evaluare nr._/G/II/10.06.2014 nu a rămas definitiv, fiind contestat de intimatul-candidat F. A. N. în dosarul_ al Curții de Apel Cluj. Nici sentința civilă nr. 303/26.05.2015 pronunțată Secția II civilă de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Cluj nu este definitivă, recursul împotriva acesteia fiind înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Legea 176/2010 prevede în mod expres momentul de la care operează interdicția instituită de art. 25 al. 2, de a mai ocupa funcțiile eligibile prevăzute de art. 1 din aceeași lege, pe o perioadă de 3 ani, iar mențiunea „sentința este executorie” din dispozitivul hotărârii nr. 303/26.05.2015 a Curții de Apel Cluj nu este în măsură a determina un alt moment al aplicării acestei sancțiuni speciale .

Pe de altă parte, sentința civilă nr. 303/26.05.2015 a Curții de Apel Cluj a fost pronunțată de Secția II civilă de contencios administrativ și fiscal în primă instanță, în temeiul art. 18 al. 1 din Legea 554/2004, iar conform art. 20 al. 1 și 2 din același act normativ, „hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. Recursul suspendă executarea și se judecă de urgență”. Astfel, recursul declarat de intimatul F. A. N. împotriva sentinței civile nr. 303/26.05.2015 are ca efect suspendarea executării acesteia.

Față de aceste considerente, în temeiul art.480 al. 1 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul formulat de apelantul C. Ș. împotriva sentinței civile nr. 940 din data de 29 aprilie 2016 pronunțată de Judecătoria V. de Sus, pe care o păstra.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelantul C. Ș., C.N.P._, domiciliat în V. de Sus, .. 39A, județul Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 940 din 29.04.2016 a Judecătoriei V. de Sus, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 01.05.2016, ora 13.30.

Președinte,

D. T.

Judecător,

B. G.

Grefier,

A. C. P.

Red./ Tred. B.G.

2 ex. 01 Mai 2016

Judecător la fond: Șimon M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la legea electorală. Decizia nr. 244/2016. Tribunalul MARAMUREŞ