Întoarcere executare. Decizia nr. 38/2016. Tribunalul MARAMUREŞ

Decizia nr. 38/2016 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 10-02-2016 în dosarul nr. 38/2016

ECLI:RO:TBMAR:2016:003._

Dosar nr._ cod operator 4204

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 38/R

Ședința publică din 10 februarie 2016

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: S.-T. N.

Judecător: P. G. G.-Vicepreședinte tribunal

Judecător: W. D.

Grefier: O. V.

Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de către revizuenta Tărțan I., cu domiciliul în Baia M., . jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 4213 din 04.06.2015, pronunțată de Judecătoria Baia M., în dosarul nr._, având ca obiect întoarcere executare.

Se constată că dezbaterile în cauză au avut loc la termenul de judecată din 03.02.2016, susținerile și concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise și în vederea deliberării s-a amânat pronunțarea pentru termenul de azi.

În urma deliberărilor instanța a pronunțat decizia civilă de față.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4213/2015, Judecătoria Baia M. a admis excepția de tardivitate a cererii de revizuire vizând înscrisul nou reprezentat de certificatul de moștenitor nr. S970/1972, a respins excepția de tardivitate a cererii de revizuire întemeiată pe adresa Comisiei Locale nr._/2013, respingând ca neîntemeiată cererea de revizuire și solicitarea de întoarcere a executării silite, revizuenta fiind obligată să achite intimate Ș. A. suma de 1500 lei cheltuieli de judecată.

În considerentele sentinței s-a reținut că, instanța reține că la termenul de judecată din 13 martie 2014, s-a constatat, raportat la dispozițiile art. 3 din Legea nr. 76/2012 și art. 27 din Noul cod de procedură civilă, că în cauză sunt aplicabile dispozițiile vechiului cod de procedură civilă.

Potrivit art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum si asupra celor de fond, care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea in fond a pricinii. Prin urmare, urmează a fi analizată cu prioritate excepția tardivității cererii de revizuire.

Revizuenta – reclamantă solicită revizuirea sentinței civile nr. 1808/22 februarie 2012 pronunțată in dosar nr._ a Judecătoriei Baia M., invocând cazul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 5 cod procedură civilă, iar ca înscrisuri noi adresa Comisiei Locale de Fond Funciar nr._/2013 și certificatul de moștenitor nr. S970/1972.

Potrivit art. 324 alin. 1 pct. 4 cod procedură civilă în cazurile prevăzute de art. 322 pct. 5 termenul de revizuire este de o lună și se va socoti din ziua în care s-au descoperit înscrisurile ce se invocă ori, după caz, din ziua în care partea a luat cunoștință de hotărârea desființată sau modificată pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Conform relațiilor comunicate la data de 12.11.2014 de Camera Notarilor Publici Cluj certificatul de moștenitor nr. S970/1972 a fost comunicat revizuentei la data de 14.08.2012 (f. 108, 110).

Revizuenta a depus cererea de revizuire la poștă la data de 16.12.2013 (f. 16).

Prin urmare, față de momentul comunicării certificatul de moștenitor nr. S970/1972 revizuentei (14.08.2012) și data depunerii cererii de revizuire (16.12.2013), termenul de o lună pentru exercitarea revizuirii a fost depășit și prin urmare, cererea de revizuire prin care se invocă ca înscris nou certificatul de moștenitor nr. S970/1972 este tardivă.

Pentru aceste motive, instanța urmează a admite excepția tardivității cererii de revizuire prin care se invocă ca înscris nou certificatul de moștenitor nr. S970/1972 și a respinge cererea de revizuire prin care se invocă ca înscris nou certificatul de moștenitor nr. S970/1972 ca tardiv formulată.

Cu privire la adresa Comisiei Locale de Fond Funciar nr._/2013 nu există dovada comunicării acesteia revizuentei.

În situația în care pârâtul invocă o excepție procesuală, el este obligat să preia inițiativa probei și să facă dovada acesteia.

Raportat la aceste aspecte instanța urmează a respinge excepția tardivității cererii de revizuire prin care se invocă ca înscris nou adresa Comisiei Locale de Fond Funciar nr._/2013.

Pe fondul cauzei, în ceea ce privește cererea de revizuire prin care se invocă ca înscris nou adresa Comisiei Locale de Fond Funciar nr._/2013, instanța reține următoarele:

Pentru a se invoca motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 cod procedură civilă - prima ipoteză trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiții: cererea de revizuire să se bazeze pe un înscris probator nou care să nu fi fost folosit în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată; înscrisul invocat să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea atacată; înscrisul să nu fi putut fi înfățișat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul nou să fie determinant și să fie prezentat de partea care exercită revizuirea.

În speță, adresa Comisiei Locale de Fond Funciar nr._/2013 nu a existat la data când a fost pronunțată sentința civilă nr. 1808/22 februarie 2012, fiind emisă ulterior, în cursul lunii octombrie 2013.

De asemenea, se constată că adresa Comisiei Locale de Fond Funciar nr._/2013 nu a fost reținută de partea potrivnică, iar revizuenta nu a fost împiedicată să o prezinte dintr-o împrejurare mai presus de voința ei, adresa fiind eliberată ca urmare a unei simple cereri formulate de către revizuentă.

Raportat la considerentele sentinței civile nr. 1808/22 februarie 2012 instanța reține și faptul că adresa Comisiei Locale de Fond Funciar nr._/2013 nu are caracter determinant, cunoașterea conținutului adresei de către instanță nefiind de natură să influențeze soluția ce s-a pronunțat.

Constatând că în cauză nu sunt îndeplinite mai multe din condițiile susmenționate pentru invocarea motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 cod procedură civilă - prima ipoteză, urmează a se respinge cererea de revizuire.

Intimata Ș. A. a procedat la executarea silită a debitoarei - revizuente, în temeiul titlurilor executorii reprezentate de sentința civilă nr. 1808/22 februarie 2012 și decizia civilă nr. 773/R/14.11.2012, formându-se dosarul execuțional nr. 3/2013 de către S.C.P.E.J. M. și Asociații. Executarea silită a fost încuviințată prin încheierea civilă nr. 453/21 ianuarie 2013 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosar nr._ .

Potrivit art. 4041 cod proc. civ. ”În toate cazurile în care se desființează titlul executoriu sau însăși executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situației anterioare acesteia”.

Constatând că în cauză nu există motive de natură să determine desființarea titlului executoriu și/sau a executării silite, cererea de întoarcere a executării silite este neîntemeiată.

În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, va obliga revizuenta să plătească intimatei Ș. A. cheltuieli de judecată reprezentând onorar de avocat în cuantum de 1500 lei (f. 27, 28).

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuenta Tărțan I., solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a hotărârii, casarea acesteia și rejudecarea cauzei în sensul admiterii în principiu a cererii de revizuire având ca obiect întoarcerea executării silite, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de recurs s-a arătat că admiterea excepției de tardivitate este nelegală întrucât revizuenta nu a cunoscut existența certificatului de moștenitor decât după obținerea lui, iar adresa Comisiei Locale nr._/2013 îndeplinește toate condițiile pentru a fi catalogat ca înscris probatoriu într-o astfel de procedură.

În drept, recurenta s-a prevalat de dispozițiile art. 304¹ rap la art. 312 pct. 2 cu aplicarea art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă de la 1865.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 75 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.

Prin întâmpinarea formulată, C. L. Baia M. a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Intimata Ș. A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat la rândul său respingerea recursului cu cheltuieli de judecată.

Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta a reluat criticile aduse pe fond titlului de proprietate emis în favoarea intimatei Ș. A. și procesului verbal din 06.09.1994.

În probațiune s-au depus înscrisuri.

Analizând recursul prin prisma dispozițiilor legale incidente, instanța reține următoarele:

Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia M. la data de 16.12.2013, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă de la 1865, Tărțan I. a solicitat revizuirea sentinței civile nr. 1808/2012 pronunțată de Judecătoria Baia M. în dosar nr._ respectiv întoarcerea executării silite din dosar execuțional nr. 3/2013 raportat la două înscrisuri noi respectiv adresa Comisiei Locale Baia M. nr._/2013 și certificatul de moștenitor S970/1972.

Probațiunea administrată în fața primei instanțe a relevat împrejurarea că o copie a certificatului de moștenitor invocat de către revizuentă a fost comunicat de Camera Notarilor Publici Cluj numitei Tărțan I. la data de 14.08.2012 (f. 108-110 dosar fond). Totodată a reieșit că adresa Comsiei Locale Baia M. cu nr._/2013 nu a fost comunicată către Tărțan I..

Prin sentința civilă nr. 1808/2012 a Judecătoriei Baia M., a fost respinsă cererea reclamantei Tărțan I. de anulare a procesului verbal de punere în posesie încheiat în data de 6 septembrie 1994 a numitei S. A..

Instanța a reținut că atât dreptul de proprietate al reclamantei asupra casei de locuit cât și dreptul de proprietate al pârâtei asupra terenului conform titlului de proprietate nr. 507/91 eliberat la 10.11.1994 au făcut obiectul unor proceduri judiciare finalizate irevocabil, astfel că acestea nu mai pot fi readuse în discuție. Instanța a mai reținut că procesul verbal de punere în posesie conține datele prevăzute de lege la întocmirea lui, iar apărările reclamantei vizând schița de dezmembrare, adeverința sa de proprietate nu pot determina admiterea acțiunii sale.

Certificatul de moștenitor nr. S970/1972 emis de notariatul de Stat confirmă că în urma dezbaterii succesiunii defunctei Ș. E., decedată la data de 09.06.1972, masa succesorală compusă din casă și teren înscrise în CF 3045 Baia M., nr. top 911, Ș. M. în calitate de nepot și legatar testamentar a moștenit întreaga masă succesorală.

Prin adresa nr._/2013 emisă de către C. L. Baia M., petiționarei Tărțan I. i s-a răspuns la solicitarea de comunicare a actelor ce au stat la baza titlului de proprietate nr. 507/1991 în sensul că au fost avute în vedere adeverințele nr. 3622/1992 ce a fost anulată și adeverința nr. 3622/1994.

Ca urmare a dispozițiilor privind cheltuielile de judecată din sentința nr. 1808/2012, la solicitarea creditoarei Ș. A. a fost format dosarul execuțional al SCPEJ M. și Asociații, creanța fiind executată prin poprirea veniturilor debitoarei Tărțan I..

Recursul nu este întemeiat.

Sentința recurată este rezultatul corectei stabiliri a stării de fapt, căreia prima instanță i-a aplicat corespunzător starea de drept, dezlegarea dată excepțiilor de tardivitate, respectiv cererii de revizuire fiind rezultatul corectei interpretări a dispozițiilor legale incidente cauzei deduse judecății. În speță, nu există așadar motive de modificare/casare a sentinței primei instanțe, hotărârea urmând a fi menținută în totalitate.

Tribunalul reține că în mod corect a statuat prima instanță în privința revizuirii întemeiate pe înscrisul nou-certificat de moștenitor, apreciind că termenul de o lună prevăzut prin dispozițiile art. 324 alin. 1 pct. 4 Cod procedură civilă de la 1865 pentru formularea căii extraordinare de atac a fost depășit la data înregistrării pe rolul Judecătoriei Baia M. a solicitării. Așadar, cererea de revizuire înregistrată la data de 16.12.2013, în condițiile în care revizuenta a avut cunoștință de conținutul actului încă din data de 14.08.2012, apare ca fiind tardiv formulată.

În ceea ce privește înscrisul nou reprezentat de adresa Comisiei Locale nr._/2013, instanța, în acord cu cele reținute de către prima instanță, constată că acesta nu îndeplinește condițiile speciale instituite de art. 322 pct. 5 în mod cumulativ, acesta neexistând la data pronunțării sentinței a cărei revizuire s-a solicitat, respectiv nefiind determinant la pronunțarea soluției. Tribunalul constată totodată că adresa Comisiei Locale de Fond Funciar nu a fost reținută de partea potrivnică, iar revizuenta nu a fost împiedicată să o prezinte dintr-o împrejurare mai presus de voința ei, adresa fiind eliberată ca urmare a unei solicitări formulate de către aceasta. (în același sens s-a statuat în mod constant în jurisprudență-CSJ-decizia 980/1999, 974/1999).

Revizuirea reprezintă o cale de atac extraordinară prin intermediul căreia se urmărește îndreptarea erorilor de fapt strecurate în hotărârea judecătorească ce urmează a fi retractată, erori ce încalcă adevărul obiectiv.

În cauză, recurenta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă de la 1865, iar recursul declarat nu este întemeiat, urmând a fi respins conform dispozitivului deciziei de față, pentru considerentele anterior expuse. Ca urmare a neîndeplinirii condițiilor vizând retractarea hotărârii, instanța reține că în mod corect cererea accesorie de întoarcere a executării silite a fost respinsă de către prima instanță cu respectarea prevederilor art. 404¹ Cod procedură civilă de la 1865, titlul executoriu nefiind desființat.

Reținând culpa procesuală a recurentei, instanța va dispune obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cale de atac, reprezentând onorariul avocațial achitat de intimata Ș. A. conform chitanței nr. 734/2015-suma de 1000 lei, sumă apreciată ca fiind într-un cuantum rezonabil și necesar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurenta T. I., domiciliată în Baia M., ./C, jud. Maramureș, în contradictoriu cu intimații Ș. A., cu domiciliul în Baia M., ., jud. Maramureș, C. L. BAIA M. DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR cu sediul în Baia M., .. 37, jud. Maramureș și C. JUDEȚEANĂ MARAMUREȘ DE APLICARE A LEGII FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în Baia M., .. 46, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 4213/04.06.2015, pronunțată de Judecătoria baia M. în dosar nr._, pe care o menține.

Obligă recurenta să achite intimatei Ș. A. suma de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.02.2016.

Președinte Judecători Grefier

S.-T. N. P. G. G., W. D., O. V.

Red./T.Red. STN/17.02.2016

2 ex.

Judecător la fond: D. E.-S.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Întoarcere executare. Decizia nr. 38/2016. Tribunalul MARAMUREŞ