Obligaţie de a face. Decizia nr. 384/2015. Tribunalul MARAMUREŞ

Tribunalul MARAMUREŞ - Sentințe și decizii civile / 2016

Decizia nr. 384/2015 pronunțată de Tribunalul MARAMUREŞ la data de 30-09-2015 în dosarul nr. 384/2015

cod operator 4204

ROMÂNIA

TRIBUNALUL MARAMUREȘ

SECȚIA I CIVILĂ

Dosar nr._

DECIZIE CIVILĂ Nr. 384/A

Ședința publică din 30 Septembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE M. B. P.

Judecător D. T.

Grefier A. S.

Pe rol este soluționarea apelului declarat de apelanta T. A. cu domiciliul în V. de Sus .. 1, jud. Maramureș, împotriva sentinței civile nr. 391/12.03.2015, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, având ca obiect obligație de a face.

Se constată că dezbaterea apelului a avut loc în ședința publică din data de 16.09.2015, concluziile părților fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera în temeiul art. 396 Cod procedură civilă a amânat pronunțarea pentru data de 30.09.2015 când a pronunțat prezenta hotărâre.

TRIBUNALUL

Prin sentința civilă nr. 391/12.03.2015, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._ s-au respins excepția lipsei calității procesule active a reclamanților și excepția autorității de lucru judecat, invocate de pârâta T. A..

S-a admis acțiunea formulată de reclamanții O. N. și O. A.- M., în contradictoriu cu pârâta T. A. și, în consecință a fost obligată pârâta să desființeze poarta metalică și orice alt obstacol amplasate pe traseul servituții de trecere stabilită prin Sentința civilă nr.317/ 22.03.2000 dată în dos.nr.434/R/2000 al Judecătoriei V. de Sus și Convenția încheiată la data de 10.02.2000, în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii, iar în caz de nerespectare a acestui termen au fost autorizați reclamanții să execute aceste lucrări, pe cheltuiala pârâtei.

A fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 820 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanții O. N. și O. A.-M., în contradictoriu cu pârâta T. A., au solicitat instanței să dispună obligarea pârâtei să desființeze poarta precum și orice alt obstacol aflat pe traseul servituții stabilit prin Sentința civilă nr.317/2000, iar în caz de refuz al acesteia să fie autorizați ei să desființeze poarta și orice alt obstacol, pe cheltuiala pârâtei, precum și obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamanții au arătat că, prin sentința civilă nr.317/2000 a Judecătoriei V. de Sus, pronunțată în dos.nr.434/R/2000 s-a stabilit o servitute de trecere pe traseul A-B-C-F. Părți în acel dosar au fost, printre alții, pârâta T. A., care, împreună cu celelalte păți litigante, au statuat prin Tranzacția încheiată la data de 10.02.2000 din cadrul dos. menționat, că: ,,C. G. va circula fără să contribuie cu nimic la plată deoarece am folosit și folosim și noi în continuare drumul de acces de la punctul C la punctul G situat pe terenul lui”. Ei au cumpărat, încă din anul 2008, o parcelă de teren de la defunctul C. G., parcelă înscrisă în CF_ V. de Sus nr.cad.7940, în suprafață de 328 mp, iar de la cumpărarea terenului până în luna iulie –august 2014 au folosit accesul stabilit prin Sentința civilă nr.317/2000, respectiv până la data la care pârâta a ridicat o poartă de acces, blocând drumul. Prin convenția menționată se arată că și cumpărătorii vor dobândi dreptul de trecere pe traseul menționat, situație în care se află ei. Vânzătorul C. G. este în același timp bunicul reclamantei, folosința servituții de către acesta, iar mai apoi de ei, făcându-se cu acceptul familiei T.. Fapta pârâtei de a ridica o poartă pe traseul servituții le aduce prejudicii și încalcă Tranzacția încheiată, motiv pentru care au formulat prezenta acțiune.

În drept, au fost indicate disp.art.1165, 1357, 1358,1359 C.civ.-răspunderea civilă delictuală, în subsidiar răspunderea civilă contractuală.

În probațiune au depus înscrisuri și au solicitat proba testimonială, proba cu interogatoriul pârâtei, proba cu cercetarea la fața locului, expertiză de specialitate, precum și atașarea dos.2429/1996 și dos. 434/R/2000 ,ale Judecătoriei V. de Sus.

Acțiunea a fost legal timbrată, conform chitanțelor depuse la dosarul cauzei.

Prin întâmpinarea formulată, răspunsul la întâmpinare, notele de ședință și concluziile depuse, pârâta T. A. a invocat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților, aceștia nefiind parte în dos.nr.434/2000, și existența autorității de lucru judecat raportat la acest dosar, pe fond solicitând respingerea acțiunii, ca nefondată, neîntemeiată și nelegală. În motivare a arătat, în esență, că între familia sa și vecinii B. G., T. V., C. V., B. I., B. A., B. A. a existat un litigiu privind stabilirea unei servituți de trecere în favoarea terenurilor fond dominant ale acestora din urmă, peste terenul fond aservit proprietatea familiei pârâtei, fiind dată Sentința civilă nr.1231/29.10.1972 în dos.nr. 724/1972, cu obligarea reclamanților de a-i despăgubi. Ulterior, în dos.nr.2429/1996 aceiași pârâți au chemat în judecată familia sa, cât și pe C. G. și Primăria orașului V. de Sus, pentru constituirea unei servituți de trecere, menținându-se tot varianta a II-a din sentința civilă din 1972, reclamanții fiind obligați, de asemenea, să le plătească trecerea. În dos.nr.434/2000, aceiași reclamanți i-au acționat în judecată, solicitând ca ieșirea să nu se mai facă pe . direct pe . drumul de centură spre drumul național, plătindu-le suma de 1200 DM, menținându-se varianta a II-a din Sentința civilă din 1972, pe o lungime de 89,5 m și lățime de 3 m, iar diferența pe o lungime de 30 m și lățime de 4 m, pentru care au fost plătiți cei 1200 DM, s-a făcut în curbură, cu ieșirea în . nu pe . fost convenit ca doar C. G. să circule fără să plătească, acesta fiind în vârstă și bolnav, și nicidecum ca descendenții lui, din generație în generație să circule astfel. Reclamanta are drum de trecere pe . nu se poate constitui o altă servitute de trecere fără plătească, iar cum reclamanta a refuzat să plătească trecerea peste terenul proprietatea lor să-și folosească propriul drum.

În probațiune a depus înscrisuri (inclusiv planșe foto și DVD cu înregistrări ale terenului în cauză și cercetării efectuate la fața locului).

Prin răspunsul la întâmpinare formulat, reclamanții arată că ceea ce îi îndreptățește să solicite admiterea acțiunii este Sentința civilă nr. 317/200 din dos.nr.434/200 și nu altele anterioare, aceasta consființind învoiala părților cu privire la servitutea stabilită. Ei nu invocă doar calitatea de cumpărători ai terenului ci și cea de moștenitori ai defunctului C. G., bunicul reclamantei, iar conform sentinței menționate pârâta nu are niciun drept de oprire a lor, ei putând circula fără altă taxă.

În cauză a fost efectuată o cercetare judecătorească la fața locului.

A fost atașat la dosarul cauzei dos.nr.434/R/2000 al Judecătoriei V. de Sus – cauza în rejudecare a dos.2429/1996 al Judecătoriei V. de Sus, la care sunt atașate dos.1780/1996, 242/1996, 1303/1972 ale Judecătoriei V. de Sus.

Analizând acțiunea de față, prin prisma susținerilor părților, probatoriului administrat și dispozițiilor legale aplicabile în materie, instanța de fond a reținut următoarele: prin Sentința civilă nr.317/22.03.2000, pronunțată în dosarul nr. 434/R/2000 al Judecătoriei V. de Sus, rămasă definitivă, s-a luat act de tranzacția încheiată la data de 10.02.2000 între părțile din dosar, privind stabilirea unei servituți de trecere peste terenul proprietatea familiei T., pârâți în dosar, între punctele A-B-C-F până la drumul de centură și în continuare până la șoseaua națională, conform schiței efectuate în raportul întocmit de exp. P. L., în dos.nr.2429/1996, precizându-se că familia T. acordă drum de acces în continuare de la punctul C la punctul F și în continuare la drumul public, în schimbul sumei de 1200 DM din care 700 DM achitați de B. M., 300DM achitați de B. I. și A., 100 DM de către B. I. și 100 DM de către B. A.. Se precizează că numitul C. G. va circula fără să contribuie cu nimic la plată.

Conform hotărârii judecătorești și convenției dintre părți, s-a stabilit că: ,,toți membrii familiei T. au acces pe acest drum la toate parcelele pe care le au, la fel dacă unul din membrii familiei T. vinde o parcelă de teren unei persoane străine, acea persoană străină care va fi cumpărătorul parcelei va primi automat dreptul de acces pe drumul A-B-C-F, la fel și toți membrii familiilor celor din convenție, adică vecinii cu numele de mai sus, fără nici un drept de oprire, fără altă taxă. În schimbul sumei de 1200 DM noi, familia T., acordăm servitute de trecere peste proprietatea noastră din punctul C la punctul F și în continuare, cu o lățime de 4 m iar lungimea cât revine, iar drumul stabilit din punctele A-B-C rămâne așa cum este stabilit până în gard, fără nicio modificare”. De asemenea, este menționat că:,, drumul de acces pentru acești vecini se acordă pentru totdeauna atât pentru ei cât și pentru familiile lor, la fel cît și pentru familia T., …, la fel și pentru oricare cumpărător care ar cumpăra una dintre parcele, acordându-i-se acces la parcelă” (f.5-8)

S-a observat așadar, că antecesorul reclamanților, C. G. este menționat în convenția încheiată la data de 10.02.2000, fiind parte în dos.nr.434/R/2000 (citat ca pârât, conform încheierii din data de 18.06.1997-f.201 dos.2429/1996, 434/R/2000 în rejudecare)

Reclamanții sunt proprietari tabulari asupra unei parcele de 328 mp teren identificat în CF_ V. de Sus nr.cad.7940 (f.13), aceasta fiind cumpărată de la numitul C. G., conform Contractului de vânzare-cumpărare autentificat de BNP Asociați S. C. și C. M. I. sub nr.1754 din 18 august 2008 (f.10-12)

Având în vedere excepțiile invocate de pârâtă, instanța s-a pronunțat mai întâi asupra acestora, art. 248 alin.1 din Cod procedură civilă, arătând că, prealabil judecării fondului acțiunii, instanța se pronunță cu prioritate asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.

Calitatea procesuală presupune existența identității între persoana reclamantului și cel care este titularul dreptului afirmat (calitate procesuală activă), precum și între persoana chemată în judecată (pârâtul) și cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecății (calitate procesuală pasivă), iar autoritatea de lucru judecat presupune ca între o a doua cerere de chemare în judecată și o altă cerere soluționată printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă, care a rezolvat în fond litigiul dintre părți, să existe o triplă identitate: de părți, obiect și cauză.

În prezenta cauză, reclamanții solicită desființarea unei porți de acces și a oricăror alte obstacole amplasate pe traseul unei servituți de trecere ce ar fi fost constituită în favoarea unui teren al căror proprietari de carte funciară sunt având interesul de a promova acțiunea ca și titulari ai dreptului afirmat în raportul juridic dedus judecății, astfel că ei au calitate procesuală activă, aspect față de care această excepție a fost respinsă. Nu are relevanță că nu au fost părți în dos. nr.434/R/2000.

Contrar afirmațiilor pârâtei, nu s-a solicitat stabilirea unei servituți de trecere.

În ce privește a doua excepție invocată, între dosarul de față și dosarul 434/R/2000 al Judecătoriei V. de Sus nu există tripla identitate de părți, obiect și cauză necesară pentru existența autorității de lucru judecat, astfel că și această excepție a fost respinsă.

Cu privire la fondul pretențiilor, s-a reținut că, prin sentința civilă nr. 317/2000, dată în dos.nr.434/R/2000 al Judecătoriei V. de Sus s-a luat act de tranzacția încheiată între părțile litigiului, materializată în Convenția din data de 10.02.2000, cu privire la constituirea unei servituți de trecere peste terenul proprietatea familiei T., în favoarea terenurilor proprietatea celorlalte părți din litigiu, fiind menționat că servitutea se acordă și pentru antecesorul reclamanților, C. G..

Servitutea a fost respectată, fiind executată astfel de bună voie de părți, până în vara anului 2014, când pârâta T. A. a montat o poartă de acces peste terenul afectat servituții în cauză, împiedicând accesul reclamanților la acesta.

Cu ocazia cercetării la fața locului, pârâta a confirmat că drumul pe care este amplasată poarta este cel afectat servituții constituită prin convenția din 10.02.2000, precizând că a încheiat tranzacția cu C. G., pe care l-a lăsat să treacă pe drumul identificat de instanță, ducând spre poarta de acces, reclamanților nerecunoscându-le un astfel de drept.

Potrivit art. 576 cod civil vechi, aplicabil potrivit principiului ,,tempus regit actum” dar și prevederilor art.59 din Legea 71/2011 (de altfel, în materie, nici Codul civil nou nu aduce modificări substanțiale), servitutea este o sarcină impusă asupra unui imobil pentru uzul și utilitatea unui imobil având alt stăpân”, art. 624 Cod civil arătând că servitutea de trecere este o servitute necontinuă și neaparentă care nu se poate stabili decât prin titlu. Așa cum reiese din dispozițiile art. 620 al.1 Cod civil vechi, este permis proprietarilor a stabili pe proprietățile lor, sau în folosul proprietăților lor, orice servitute vor găsi de cuviință cât timp aceste servituți nu vor impune proprietarului fondului aservit obligația unui fapt personal, și cât timp aceste servituți nu vor fi contrare ordinii publice, în al.II teza I a aceluiași art. arătându-se că uzul și întinderea servituților astfel stabilite se determină prin titlul ce le constituie.

Servitutea de trecere se stabilește așadar în favoarea imobilelor și nu în considerarea proprietarilor acestora.

Servitutea de trecere stabilită în favoarea imobilului defunctului C. G., din care s-a dezmembrat și imobilul proprietatea reclamanților, s-a transmis acestora prin efectul legii. Mai mult însă, titlul prin care a fost stabilită servitutea de trecere prevede în mod expres că aceasta se ,,acordă și pentru oricare cumpărător care ar cumpăra una dintre parcele, acordându-se acces la parcelă”, precum și pentru ,,toți membrii familiilor celor din convenție, adică vecinii cu numele de mai sus, fără nici un drept de oprire și fără altă taxă”

A reieșit astfel că reclamanții au constituit prin titlu, în favoarea terenului proprietatea lor, identificat în CF_ V. de Sus nr.cad.7940, în suprafață de 328 mp, cumpărat de la C. G., un drept de servitute de trecere, pe traseul stabilit prin Sentința civilă nr.317/2000 și Convenția din data de 10.02.2000.

Pe acest traseu pârâta T. A. a amplasat o poartă de acces, închizând accesul reclamanților către proprietatea lor-aspect necontestat de pârâtă și constatat și de instanță la fața locului.

Potrivit art. 629 al.1 Cod civil vechi, când se stabilește o servitute se înțelege că se acordă totodată și toate mijloacele spre întrebuințarea ei, art.634 teza I Cod civil arătând că proprietarul fondului supus servituții nu poate face nimic spre a-i scădea întrebuințarea sau a i-o îngreuna. De asemenea, așa cum reiese din art.635 Cod civil ,,acela care are un drept de servitute nu-l poate întrebuința decât după cuprinderea titlului său, fără a putea face, nici în fondul supus servituții, nici în fondul pentru care servitutea este înființată, vreo schimbare împovărătoare celui dintâi fond”.

Aceste dispoziții legale instituie așadar, în sarcina proprietarilor fondului aservit, o obligație pozitivă, de a respecta servitutea astfel cum ea a fost constituită, corelativ unei obligații negative, de a nu întreprinde nimic din ceea ce ,,i-ar scădea întrebuințarea” sau ,,ar îngreuna-o”.

Amplasarea unei porți de acces pe traseul servituții împiedică folosirea lui normală și deplină de către reclamanți, împiedicând accesul acestora la terenul proprietatea lor, pe care au amplasat o casă de locuit.

Reclamanții solicită, în fapt, ca pârâta să desființeze poarta amplasată peste traseul servituții constituită în favoarea terenului lor, pentru a avea acces la acesta.

Conform art. 1516 al.(1) Cod civil nou, creditorul are dreptul la îndeplinirea integrală, exactă și la timp a obligației, iar potrivit art. 1527 al.(1) teza I Cod civil, creditorul poate cere întotdeauna ca debitorul să fie constrâns să execute obligația în natură, art. 1528 al.(1) Cod civil statuând că, în cazul neexecutării obligației de a face, creditorul poate cere, pe cheltuiala debitorului, să execute el însuși ori să facă să fie executată obligația.

Având în vedere toate aceste considerente de fapt și de drept, instanța a admis acțiunea reclamanților și a obligat pârâta să desființeze poarta metalică și orice alt obstacol amplasate pe traseul servituții de trecere stabilită prin Sentința civilă nr.317/ 22.02.2000 dată în dos.nr.434/R/2000 al Judecătoriei V. de Sus și Convenția încheiată la data de 10.02.2000, iar în caz de nerespectare a acestui termen autorizează reclamanții să execute aceste lucrări, pe cheltuiala pârâtei.

Fiind în prezența unei obligații de a face, instanța a stabilit un termen maxim de 30 zile de la rămânerea definitivă a sentinței până la care pârâta să execute aceste lucrări, acest termen fiind considerat rezonabil pentru îndeplinirea obligațiilor impuse dar și necesar pentru ca prezenta hotărâre să constituie un mijloc real și eficient de constrângere la executarea obligațiilor stabilite prin aceasta.

În conformitate cu dispozițiile art. 453 (1) Cod procedură civilă, pârâta a fost obligată la plata către reclamanți a sumei de 820 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 800 lei reprezentând onorariu avocațial, justificat conform chitanței depusă la dosarul cauzei și 20 lei taxa judiciară de timbru aferentă acțiunii.

Împotriva sentinței civile nr. 391/12 martie 2015, în termenul prevăzut de art. 468 cod procedură civilă a formulat apel apelanta T. A., solicitând desființarea în totalitate a sentinței sus menționate, ca fiind, în aprecierea apelantei: nefondată, neîntemeiată, nelegală, trimiterea cauzei spre rejudecare cu obligativitatea efectuării unei expertize topografice care să constate dacă reclamanții au sau nu servitute de trecere sau dacă terenul reclamanților este loc înfundat.

În motivele de apel, apelanta pârâtă critică sentința atacată arătând că instanța de fond a nesocotit în totalitate cele consemnate în încheierea de ședință din 26.02.2015 – file 48-49 din dosar, studierea în amănunțire a dosarului nr. 2429/1996 și 434/2000, solicitate a fi acvirate, proba cu expertiza topografică, cercetarea la fața locului atât pe .. 6 cât și pe .. 1, coroborate cu cele două sentinței civile din dosarul nr. 2429/1996 și nr. 724/1972 – file 32-34 și 44-45.

Apelanta arată că cercetarea la fața locului trebuia coroborată cu expertiza tehnică judiciară.

Apelanta arată că instanța de fond a consemnat doar scriptic în încheierea din 26.02.2015 că a urmat toate procedurile, fila 68, fără a le și pune în practică, obligatoriu, căci prorogă excepția invocată de apelantă prin întâmpinare - file 28-31.

Apelanta reclamă neanalizarea tuturor aspectelor, sub toate formele, pentru a se pronunța o hotărâre dreaptă, legală.

Apelanta arată că instanța de fond, deși a fixat termenul pentru a se depune răspunsul la întâmpinare până la 2.01.2015, a admis răspunsul a întâmpinare depus la 16.01.2015, fără ca reclamanții să fie decăzuți din drepturi – fila 56.

Prin rezoluția din 20.01.2015, s-a fixat ca prim termen 26.02.2015 – fila 58 – cu toate consemnările de rigoare, doar scriptic, fără a fi puse în practică.

Apelanta arată că instanța de fond nu a ținut cont de consemnarea instanței din dosarul nr. 434/2000, dintre reclamanții: B. G., B. I., B. A., B. I., C. V. și nicidecum C. G. și pârâții familiei apelantei.

Apelanta arată că acea convenție din 10.02.2000 nu a fost corect analizată și interpretată de prima instanță. Obligațiile din acea convenție menționate de instanță se referă strict doar la reclamanții din acel dosar, plătitori conform convenției și nicidecum la C. G. și descendenții familiei sale.

Apelanta afirmă că prima instanță și-a încălcat rolul activ, aceasta trebuind să ordone toate mijloacele de probă în vederea aflării adevărului chiar dacă părțile s-ar împotrivi.

Apelanta arată că prima instanță nu a luat în considerare întâmpinarea depusă în 22.12.2014 – file 28-31, concluziile scrise depuse la data de 26.02.2015 - fila 63, cererea de 2.03.2015 – fila 70, contestația depusă pentru termenul din 12.03.2015 – file 71-72, precizarea de acțiune - file 78-83, notele de ședință – file 88-89.

Apelanta critică de asemenea modalitatea în care s-a desfășurat cercetarea la fața locului, respectiv refuzul de a se cerceta și drumul de pe .. 6, precum și neluarea în considerare a următoarelor: 2 pliante color cu servitutea de trecere din 1972 – file 35-36; 6 pliante color cu servitutea de trecere pe S. B. nr. 6 care trece prin fața casei lui O. A. și care confirmă în opinia apelantei că nu este loc înfundat și este practicabil – file 37-42, convenția din 2 iulie 1993 – fila 43, sentința civilă nr. 1307/23 iulie 1997 în dosarul nr. 2429/1996 – file 44-45, sentința civilă nr. 2560/10 decembrie 1996 pronunțată în dosarul nr. 2777/1996 – file 46-47, un DVD - filmare servitutea de trecere din 1972, un CD cu drumul din fața casei lui O. A. spre autogară, un CD cu drumul de la autogară spre locuința lui O. A. – fila 48, un DVD cu filmarea video din 10.03.2015 care confirmă refuzul categoric al primei instanțe de a cerceta și calea de acces de pe . familiei C. G. – fila 90, cât și refuzul instanței de a pune la dispoziția reclamanților toate aceste probe și a de fi discutate pe fond.

Apelanta consideră că, prin hotărârea atacată, s-a făcut o mare nedreptate, „întrucât s-ar crea un disconfort groaznic, un dezechilibru chiar ecologic și monstruos pentru proprietatea familiei sale, deoarece orice persoană cu orice utilaj de mare tonaj ar putea traversa proprietatea familiei apelantei, distrugând astfel și structura de rezistență, gardul de protecție pe ansamblul, deci o dată demolată poarta de protecție dintre proprietatea familiei apelantei și drumul de pe .. 6 al familiei O. ce duce la autogară, ca drum public deja, nu ar mai putea fi oprit nimeni, niciodată”.

Concluzionând, apelanta arată că, în opinia sa, prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului și nu a dat dovadă de imparțialitate în soluționarea cauzei, solicitând admiterea apelului și obligarea intimaților la cheltuieli de judecată.

Apelul este legal timbrat – fila 11.

Intimații-reclamanți O. N. și O. A. M. au depus întâmpinare la cererea de apel, solicitând respingerea apelului ca nefondat și obligarea apelantei la cheltuieli de judecată în apel.

În motivarea întâmpinării intimații-reclamanți au arătat că, admițând acțiunea, prima instanță a reținut, în esență, că poarta amplasată de apelanta-pârâtă este poziționată pe traseul servituții convenționale stabilite prin sentința civilă nr. 317/2000 pronunțată în dosarul nr. 434/2000, iar intimații-reclamanți sunt proprietari ai terenului dobândit de la C. G. și au dreptul să utilizeze servitutea convențională stabilită în favoarea vânzătorului.

Sentința civilă nr. 317/2000 este o hotărâre care consfințește acordul părților, are la bază o tranzacție. În sentință și convenție de arată că: „ se face precizarea că toți membrii familiei Tămoiagă au acces pa acest teren (drum) la toate parcelele pe care le au. Dacă unul din membrii familiei T. vinde o parcelă de teren unei terțe persoane, aceea persoană (cumpărtorul) va primi automat și dreptul de acces la drumul A-B-C-F la fel și toți membrii familiei celor din convenție, adică vecinii cu numele de mai sus, fără nici un drept de oprire, fără altă taxă”.

Printre vecinii cu numele de mai sus se regăsește bunicul reclamantei-intimate O. A., numitul C. G., iar O. N. este cumpărător, alături de O. A. al unei parcele deținute anterior de același C. G.. Astfel, intimații invocă nu doar calitatea de moștenitori ai defunctului C. G. ci și faptul că au cumpărat de la acesta terenul ce are ieșire la drumul public conform căii de acces stabilită prin sentința civilă 317/2000, iar pârâta conform sentinței nu are niciun drept de oprire a intimaților care pot să circule fără taxă.

Nu are nicio relevanță în prezenta cauză, în opinia intimaților faptul că terenul proprietatea intimaților dobândit prin cumpărare nu este un loc înfundat deoarece locul înfundat are relevanță numai în situația în care se solicită constituirea unei servituți. Or, prezenta acțiune nu are ca obiect constituirea unei servituți de trecere ci prin prezenta acțiune se apără o servitute convențională stabilită anterior printr-o tranzacție.

Referitor la necesitatea administrării probei cu expertiza tehnică, intimații arată că, având în vedere mărturisirea judiciară a pârâtei apelante cum că ea a blocat accesul și că poarta este amplasată pe traseul servituții stabilite prin sentința civilă nr. 317/2000 pronunțată în dosarul nr. 434/2000, este inutilă administrarea probei cu expertiza în dovedirea unui fapt recunoscut de ambele părți, respectiv că poarta este amplasată pe traseul servituții.

De asemenea, nici proba cu martori nu este necesară în măsura în care pârâta a recunoscut că anterior vânzării terenului defunctul C. G. a folosit acea servitute.

Apelanta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, reiterând, în esență, susținerile in memoriul de apel.

Referitor la sentința civilă nr. 317/2000, apelanta arată că acea convenție nu s-a încheiat cu descendenții lui C. G.. Ceilalți reclamanți din dosarul nr. 434/1000 i-au plătit apelantei definitiv trecerea peste proprietatea acesteia, renunțând la drumul de pe proprietatea lui C. G., .. 6, drumul de pe . exclusiv pentru descendenții lui C. G..

Apelanta contestă afirmația reclamanților-intimați potrivit căreia poarta metalică este poziționată direct pe traseul servituții convenționale din sentința civilă nr. 317/2000. Apelanta arată că intimații-reclamanți nu au fost părți în dosarul nr. 434/2000, nu a fost încheiată nicio convenție cu intimații-reclamanți, convenția încheiată nu a fost transmisă asupra descendenților lui C. G., cele stipulate în convenție și citate de către intimații-reclamanți în întâmpinarea la apel nu se aplică intimaților-reclamanți O. A. și O. N., arată apelanta – file 27-35 din dosar.

Prin completarea răspunsului la întâmpinare, apelanta-pârâtă arată că acea convenție din 10.02.2000 nu este semnată nici de apelantă și nici de C. G..

Apelanta-pârâtă subliniază distincția dintre servitutea legală de trecere și servitutea de trecere stabilită prin fapta omului, afirmând că servitutea de trecere stabilită prin convenția în cauză își încetează prerogativele o dată cu decesul persoanei respective, în speță defunctul C. G., dreptul de trecere al defunctului C. G. nefiind transmisibil descendenților, respectiv intimaților-reclamanți.

Așadar excepția lipsei calității procesuale a reclamanților este în opinia apelantei excepție de fond. Astfel, „calitatea procesuală a reclamanților care au declanșat procesul este tardivă pentru că în persoanele lor nu au fost întrunite toate cerințele legale pentru desfășurarea procesului civil”. Deci, în opinia apelantei, avem de a face cu excepția lipsei de calitate procesuală activă, excepția lipsei capacității procesuale de exercițiu real, excepția lipsei dovezii calității de reprezentant al defunctului C. G., deci reclamanții nu au dovedit că după decesul lui C. G. aceștia ar avea capacitate de folosință, iar, în lipsa unui drept legitim nu este de conceput nici exercițiul lui.

Așadar, reclamanții nedovedind că au folosința dreptului și calitatea procesuală, ei nu au capacitate procesuală de exercițiu. Apelanta invocă și autoritatea de lucru judecat. De asemenea, invocă excepția lipsei de interes a reclamanților în dosarul nr. 434/2000 și excepția lipsei de calitate procesuală activă.

Astfel, reclamanții nu sunt titularii dreptului dedus judecății, în opinia apelantei, aceștia sunt lipsiți de calitatea dreptului, nefăcând dovada calității de reprezentanți ai defunctului C. G..

Apelanta apreciază că reclamanții nu au câștigat acest drept în instanță și în felul acesta O. A. și O. N. nu au calitate procesuală, în sentința civilă nr. 317/2000 din dosarul nr. 434/2000, neputând cere în felul acesta în instanță încălcarea vreunui drept legitim câștigat în dosarul nr. 434/2000.

Apelanta solicită admiterea apelului declarat, desființarea sentinței civile nr. 391/2015 din 12 martie 2015 în totalitate ca fiind nefondată, neîntemeiată, nelegală deoarece este autoritate de lucru judecat reclamanții nefiind parte în 2000, nu au calitate procesuală activă nu pot revendica niște pretenții și obligații. Arată că, convenția nu este semnată deci nu poate fi transmisă moștenitorilor. Arată că aceasta este prima variantă legală și constituțională iar a doua variantă de urmat este casarea totală a sentinței civile, retrimiterea cauzei în rejudecare și obligarea reclamanților de a scoate expert topograf.

Apelanta-pârâtă a depus la dosar înscrisuri și un DVD.

La data de 25.09.2015 s-au depus la dosar de către apelantă concluzii scrise.

Analizând sentința civilă nr. 391/12.03.2015 a Judecătoriei V. de Sus, pe baza motivelor de apel formulate și în considerarea dispozițiilor art. 479 alin. 1 Cod procedură civilă tribunalul constată că apelul este nefondat pentru considerentele ce succed:

Examinând actele și lucrărilor dosarului primei instanțe, se constată că, așa cum se arată în mod clar în cuprinsul acțiunii introductive de instanță – file 3-4 din dosar, precum și în ședința publică din 12 martie 2015 de către reprezentantul reclamanților, obiectul cererii de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei V. de Sus sub nr._ este obligarea pârâtei să desființeze poarta precum și orice alt obstacol aflat pe traseul servituții stabilit prin sentința civilă nr. 317/2000, iar în caz de refuz al acesteia, autorizarea reclamanților să desființeze pe cheltuiala pârâtei poarta, precum și orice alt obstacol aflat pe traseul servituții – fila 3 din dosarul primei instanțe.

În dosar nr._ al Judecătoriei V. de Sus, reclamanții au învestit instanța cu o acțiune în obligație de a face și nu cu o acțiune în constituirea unei servituți de trecere.

În prezentul dosar nu s-a solicitat stabilirea unei servituți de trecere. Prezentul dosar are ca obiect „obligația de a face” și nu „constituire servitute de trecere”.

În mod corect prima instanță a respins excepția autorității de lucru judecat invocată de pârâtă în raport de sentința civilă nr. 317/2000.

Noul Cod de procedură civilă pe lângă faptul că o plasează explicit în rândul efectelor hotărârii judecătorești, unifică reglementarea autorității de lucru judecat ca prezumție legală absolută și irefragabilă a hotărârii judecătorești de adevăr judiciar, cuprinsă în dispozițiile art. 1200 pct. 4 Cod civil 1864 - res indicato pro veritate habetur – ceea ce noul Cod de procedură civilă reglementează prin art. 431 și cea de excepție procesuală de fond, peremptorie și absolută, reglementată anterior prin dispozițiile art. 166 Cod procedură civilă 1865 și art. 1201 Cod civil 1864, iar în noul Cod de procedură civilă ea constituie obiect special al reglementării cuprinse în art. 432 Cod procedură civilă nou.

Art. 431 alin. 1 Cod procedură civilă dă expresie funcției negative a lucrului judecat, potrivit căreia o acțiune nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, fiind interzisă reluarea aceleiași judecăți, în condițiile identității de părți, obiect și cauză. Noul Cod de procedură civilă nu aduce modificări semnificației fiecăruia dintre elementele acțiunii civile (părți, obiect, cauză), analizate de doctrina și jurisprudența anterioară, din perspectiva dispozițiilor art. 1201 Cod civil 1864 sau a art. 166 Cod procedură civilă 1865, ori din cea a prevederilor art. 163 alin. 1 Cod procedură civilă 1865.

Mijlocul procesual de asigurare a respectării funcției negative a lucrului judecat este invocarea excepției autorității de lucru judecat, excepțiile procesuale absolute, atât cele de procedură, cât și cele de fond, fiind supuse regimului de invocare prevăzut de art. 247 alin. 1 Cod procedură civilă.

Între dosarul nr._, având ca obiect „obligația de a face” și dosarul nr. 434/R/2000, atașat, având ca obiect „constituire servitute de trecere”, așa cum în mod corect a reținut prima instanță, nu există identitate de părți, obiect și cauză, impunându-se respingerea excepției autorității de lucru judecat.

Așadar, tribunalul constată neîntemeiate criticile din memoriul de apel cu privire la modul de soluționare de către prima instanță a excepției autorității de lucru judecat.

Prin Sentința civilă nr.317/22.03.2000, pronunțată în dosarul nr. 434/R/2000 al Judecătoriei V. de Sus, rămasă definitivă, s-a luat act de tranzacția încheiată la data de 10.02.2000 între părțile din dosar, privind stabilirea unei servituți de trecere peste terenul proprietatea familiei T., pârâți în dosar, între punctele A-B-C-F până la drumul de centură și în continuare până la șoseaua națională, conform schiței efectuate în raportul întocmit de exp. P. L., în dos.nr.2429/1996, precizându-se că familia T. acordă drum de acces în continuare de la punctul C la punctul F și în continuare la drumul public, în schimbul sumei de 1200 DM din care 700 DM achitați de B. M., 300DM achitați de B. I. și A., 100 DM de către B. I. și 100 DM de către B. A.. Se precizează că numitul C. G. va circula fără să contribuie cu nimic la plată.

Conform hotărârii judecătorești și convenției dintre părți, s-a stabilit că ,,toți membrii familiei T. au acces pe acest drum la toate parcelele pe care le au, la fel dacă unul din membrii familiei T. vinde o parcelă de teren unei persoane străine, acea persoană străină care va fi cumpărătorul parcelei va primi automat dreptul de acces pe drumul A-B-C-F, la fel și toți membrii familiilor celor din convenție, adică vecinii cu numele de mai sus, fără nici un drept de oprire, fără altă taxă. În schimbul sumei de 1200 DM noi, familia T., acordăm servitute de trecere peste proprietatea noastră din punctul C la punctul F și în continuare, cu o lățime de 4 m iar lungimea cât revine, iar drumul stabilit din punctele A-B-C rămâne așa cum este stabilit până în gard, fără nicio modificare”. De asemenea, este menționat că:,, drumul de acces pentru acești vecini se acordă pentru totdeauna atât pentru ei cât și pentru familiile lor, la fel cât și pentru familia T., …, la fel și pentru oricare cumpărător care ar cumpăra una dintre parcele, acordându-i-se acces la parcelă” (f.5-8)

Antecesorul reclamanților, C. G. este menționat în convenția încheiată la data de 10.02.2000, fiind parte în dosarul nr.434/R/2000 (citat ca pârât, conform Încheierii din data de 18.06.1997-f.201 dosarul 2429/1996, 434/R/2000 în rejudecare)

Potrivit art. 32 Cod procedură civilă, care reglementează condițiile de exercitare a acțiunii civile: orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia: a. are capacitate procesuală, în condițiile legii; b. are calitate procesuală; c. formulează o pretenție; d) justifică un interes; 2. Dispozițiile alin. 1 se aplică în mod corespunzător și apărărilor.

În conformitate cu dispozițiile art. 36 Cod procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății. Existența sau inexistența drepturilor și obligațiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În mod corect prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților excepție invocată de pârâtă, având în vedere faptul că, în prezenta cauză reclamanții solicită desființarea unei porți de acces și a oricăror alte obstacole amplasate pe traseul unei servituți de trecere ce ar fi fost constituită în favoarea unui teren al căror proprietari de carte funciară sunt, având interesul de a promova acțiunea în calitate de titulari ai dreptului afirmat în raportul juridic dedus judecății, având calitate procesuală activă. P. urmare, tribunalul constată neîntemeiate și criticile formulate de apelantă vizând modul de soluționare de către prima instanță a excepției lipsei calității procesuală activă, respectiv susținerile apelantei vizând neîndeplinirea condițiilor de exercițiu a acțiunii civile.

În cauză nu are relevanța afirmată de reclamantă faptul că reclamanții nu au fost părți în dosarul nr.434/R/2000.

Prin sentința civilă nr. 317/2000, dată în dos.nr.434/R/2000 al Judecătoriei V. de Sus s-a luat act de tranzacția încheiată între părțile litigiului, materializată în Convenția din data de 10.02.2000, cu privire la constituirea unei servituți de trecere peste terenul proprietatea familiei T., în favoarea terenurilor proprietatea celorlalte părți din litigiu, fiind menționat că servitutea se acordă și pentru antecesorul reclamanților, C. G..

Servitutea a fost respectată, fiind executată astfel de bună voie de părți, până în vara anului 2014, când pârâta T. A. a montat o poartă de

acces peste terenul afectat servituții în cauză,împiedicând accesul reclamanților la acesta.

Proba cu cercetarea la fața locului a fost solicitată prin cererea introductivă de instanță, în conformitate cu dispozițiile art. 194 lit. e Cod procedură civilă – fila 4 din dosar.

În conformitate cu dispozițiile art. 345 Cod procedură civilă, cercetarea la fața locului se poate face, la cerere sau din oficiu, când instanța apreciază că ea este necesară pentru lămurirea procesului (alin. 1).

Analizând actele și lucrările dosarului primei instanțe, se constată că administrarea probei cu cercetarea la fața locului a avut loc cu respectarea dispozițiilor art. 346 Cod procedură civilă, care arată că cercetarea la fața locului se face, cu citarea părților, de către judecătorul delegat sau de către întreg completul de judecată (alin.1). Instanța poate, de asemenea, încuviința ca ascultarea martorilor, experților și părților să se facă la fața locului (alin. 2).

În conformitate cu dispozițiilor art. 347 alin. 1 despre cele constatate și măsurile luate la fața locului, instanța a întocmit un proces verbal în care a consemnat și susținerea părților – fila 86 din dosarul primei instanțe.

Având în vedere constatările de la fața locului, explicațiile pârâtei, reținute în procesul verbal de cercetare la fața locului din 10.03.2015, în mod corect prima instanță a respins restul probelor solicitate prin cererea de chemare în judecată, ca neutile cauzei.

Examinând actele și lucrările dosarului primei instanțe tribunalul constată neîntemeiate criticile apelantei având ca obiect aspectele de ordin procedural vizând administrarea probațiunii, respectiv cercetarea judecătorească efectuată de către prima instanță.

Criticile apelantei vizând etapa scrisă, respectiv data depunerii răspunsului la întâmpinare evocă aspecte nerelevante în cauză.

Prima instanță a dat eficiență juridică explicațiilor pârâtei date cu ocazia cercetării la fața locului, potrivit dispozițiilor art. 348 și 349 Cod procedură civilă, care reglementează mărturisirea judiciară, arătând că aceasta face deplină dovadă împotriva aceluia care a făcut-o fie personal, fie prin mandatar cu procură specială.

Prin sentința civilă nr. 317/2000, pronunțată în dosarul nr. 434/R/200 al Judecătoriei V. de Sus, irevocabilă prin neatacare, s-a luat act de tranzacția încheiată între părțile litigiului, materializată prin convenția din data de 10.02.2000, cu privire la constituirea servituții de trecere peste terenul proprietatea familiei T., în favoarea terenurilor proprietatea celorlalte părți în litigiu, fiind menționat că servitutea se acordă și pentru antecesorul reclamantei, C. G..

Criticile apelantei, din prezentul apel, vizând modalitatea de încheiere a convenției datate 10.02.2000, semnarea acesteia, hotărârea de expedient prin care s-a luat act de tranzacție în dosarul nr. 434/R/2000 nu mai pot fi avute în vedere în prezenta cauză. Sentința civilă nr. 317/2000 este irevocabilă și intrată în puterea de lucru judecat, ceea ce s-a hotărât prin sentința civilă nr. 317/2000 nemaiputând fi contrazis în litigiul de față, în virtutea efectului pozitiv al lucrului judecat, prevăzut de art. 431 alin. 2 Cod procedură civilă.

Servitutea este un accesoriu al fondului căruia îi profită, urmând soarta acestuia. Ea nu este un drept de sine stătător și datorită caracterului accesoriu, servituțile nu pot fi înstrăinate, urmărite sau ipotecate separat, ci numai o dată cu fondul dominant căruia îi profită. Servitutea rămâne ca o sarcină pentru utilitatea acestui fond, impusă fondului aservit, care, de asemenea, trebuie să suporte servituțile ce îl grevează indiferent cui i-ar aparține proprietatea lui.

Prin urmare, trebuie reținut că, întrucât se constituie pentru uzul și utilitatea fondului dominant, dreptul de servitute este un accesoriu al dreptului de proprietate asupra acestui fond. Ca urmare, dreptul de servitute urmează soarta dreptului de proprietate asupra fondului dominant. Transmiterea dreptului de proprietate asupra fondului dominant este însoțită de transmiterea dreptului de servitute, chiar dacă nu s-a făcut o mențiune în acest sens în actul de înstrăinare.

Așadar, în mod corect reține prima instanță că servitutea de trecere se stabilește în favoarea imobilelor și nu în considerarea proprietarilor acestora.

Amplasarea unei porți de acces pe traseul servituții împiedică folosirea lui normală și deplină de către reclamanți, împiedicând accesul acestora la terenul proprietatea lor.

Reclamanții solicită, în fapt, ca pârâta să desființeze poarta amplasată peste traseul servituții constituită în favoarea terenului lor, pentru a avea acces la acesta.

Raportat la considerentele ce preced, constatând că starea de fapt reținută de prima instanță rezultă și se întemeiază pe probele administrate, hotărârea fiind temeinică și că prima instanță a recurs la textele de lege incidente, pe care le-a aplicat în mod corect, în litera și spiritul lor, hotărârea fiind legală, în baza art. 480 alin. 1 teza I Cod procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat apelul declarat, păstrând sentința civilă atacată, aceasta fiind temeinică și legală.

În baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă apelanta va fi obligată la plata către intimați a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel, reprezentând onorariu de avocat, justificat cu chitanța depusă la dosar cu respectarea dispozițiilor art. 452 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat apelul declarat de către apelanta-pârâtă T. A. domiciliată în V. de Sus, .. 1A, jud. Maramureș împotriva sentinței civile nr. 391/12.03.2015, pronunțată de Judecătoria V. de Sus în dosarul nr._, pe care o păstrează. Obligă pe apelantă la plata către intimații O. N. și O. A. M., domiciliați în V. de Sus, .. 6, Maramureș a sumei de 900 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în apel.

Definitivă.

Pronunțată azi, 30.09.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților, prin mijlocirea grefei instanței.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR GREFIER

P. M. B. D. Ț. S. A.

Red.DȚ/9.10.2015

Tred. A.S./12 Octombrie 2015 - 5 ex

Judecător la fond: V. F. F.

← Pretenţii. Decizia nr. 228/2015. Tribunalul MARAMUREŞ		Obligaţie de a face. Decizia nr. 285/2015. Tribunalul MARAMUREŞ →

Obligaţie de a face. Decizia nr. 384/2015. Tribunalul MARAMUREŞ

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Obligaţie de a face. Decizia nr. 384/2015. Tribunalul MARAMUREŞ