Pretenţii. Hotărâre din 07-05-2015, Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 07-05-2015 în dosarul nr. 311/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 311/A
Ședința publică de la 07 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. R.
Judecător F. M.
Grefier M. B.
Pe rol pronunțarea asupra apelurilor civile formulate de apelantul-reclamant T. I. N. și apelanții-pârâți N. C., N. V. M., împotriva sentinței civile nr.1510/25.09.2014 pronunțată de Judecătoria Vânju M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită, fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se ia act că dezbaterile asupra apelurilor au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 24.04.2015 și încheierea de amânare ulterioară a pronunțării din 30.04.2013, ce fac parte integrantă din prezenta decizie, după care, instanța reține cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelurilor, constată următoarele:
Prin cererea adresată acestei instanțe la data de 26.04.2013, reclamantul T. I. N. a chemat în judecată pe pârâții N. C. și N. V. M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 10.000 euro, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a susținut că, la data de 19.03.2005, s-a căsătorit cu numita N. G. Nicolița, fiica pârâților, și o bună perioadă de timp au locuit la domiciliul mamei sale din localitatea Drobeta T. S., după care au luat decizia de a-și achiziționa o locuință, proprietate personală.
Reclamantul a arătat că, întrucât nu avea suma necesară pentru achiziționarea locuinței, neavând niciun loc de muncă, nici el și nici soția sa, și neputându-se împrumuta la bancă, s-au înțeles cu pârâții, ca aceștia să achiziționeze pe numele lor un credit în sumă de 13.000 euro, deoarece ambii erau salariați, urmând ca reclamantul și soția sa să achite ratele, urmând ca, după achitarea creditului, pârâții să treacă locuința cumpărată pe numele lor.
A arătat că, pârâții au fost de acord cu această înțelegere și astfel, au cumpărat prin contractul de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.4065/11.12.2012 apartamentul situat în Drobeta T. S., ., ., ., județul M., cu suma de 18.000 euro (13.000 euro bani obținuți prin împrumut bancar și 5000 euro suma deținută împreună cu soția).
Acesta a menționat că, pentru a achita ratele la bancă a fost nevoit să plece la muncă în Spania, la început singur, după care a venit și soția sa, care nu a rezistat traiului greu și s-a întors în țară.
A mai arătat că, a rămas în continuare în Spania pentru a lucra, de unde a trimis bani pentru achitarea ratelor, acestea fiind plătite pe numele pârâtului, însă depuși de soția, mama și sora sa.
Totodată, reclamantul a precizat că, în timp ce se afla în Spania, soția sa a intrat în relații de concubinaj cu o altă persoană, fapt ce a dus la desfacerea căsătoriei, Astfel, la data de 17.04.2013, când creditul a fost achitat integral, pârâții nu au mai dorit să-și respecte înțelegerea făcută, în sensul de a trece apartamentul pe numele său și al soției sale, comunicându-i-se că soția sa va rămâne cu apartamentului iar lui i se va achita partea sa, când vor face rost de bani.
Întrucât apartamentul este bun comun, reclamantul a arătat că solicită restituirea sumei de 10.000 euro reprezentând jumătate din prețul apartamentului plus o parte din cheltuielile efectuate cu încheierea actelor de vânzare cumpărare și comisioane plătite la bancă pentru obținerea creditului.
În drept, reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 1635 C. civ. și urm.
În dovedirea celor invocate, reclamantul a depus la dosar: copie de pe cartea sa de identitate, copie contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.4065/11.12.2006, copie antecontract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr.4019/06.12.2006, contract de ipotecă nr.1851/16.04.2003, dovada achitării ratelor, dovada achitării integrale a creditului, copie s.c. nr.109/07.02.2013, copie certificat de căsătorie și a solicitat proba cu martorii G. C. și B. V..
Pârâții, legal citați, au depus la dosar întâmpinare prin care au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în promovarea acțiunii, determinat de faptul că acesta este terț față de actul autentic încheiat între pârâți, în calitate de cumpărători și vânzătorii acestuia.
De asemenea au invocat excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece potrivit art. 1635 C. civ. se solicită restituirea prestațiilor …”ori de câte ori cineva este ținut în virtutea legii, să înapoieze bunurile primite fără drept ori din eroare sau în temeiul unui act juridic desființat ulterior cu efect retroactiv”. Așadar nu s-a putut observa din inserațiile reclamantului care ar fi motivul de ordine publică ce l-ar îndreptăți să solicite restituirea acestor pretenții, deoarece nu există niciun raport juridic între aceștia.
Pe fondul cauzei, pârâții au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată, întrucât, la data de 11.12.2012 între pârâți și familia D. a intervenit un contract de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 4065/11.12.2012 la Biroul Notarului Public M. A. A., prin care vânzătorii le-au vândut imobilul – apartament situat în localitatea Drobeta T. S..
Pârâții au susținut că nu se pot reține afirmațiile reclamantului în sensul că le-ar fi acordat vreo sumă de bani cu titlu de împrumut, întrucât aceștia lucrează de foarte mult timp în străinătate, putându-și permite achiziționarea unui apartament pentru copii lor, iar faptul că i-au permis reclamantului să locuiască împreună cu fiica lor o perioadă de timp în apartament, nu echivalează cu un drept de proprietate.
Aceștia au mai arătat că ei au achiziționat apartamentul și au plătit impozitele, nicio altă persoană neputând face dovada contrarie celor afirmate.
În drept, pârâții și-au întemeiat acțiunea pe disp. art.205 C. pr. civ.
În dovedirea celor invocate, pârâții au solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantului și proba cu martorii C. E. și S. M..
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale active deoarece nu a solicitat să se constate existența vreunui drept de proprietate asupra imobilului construcție dobândit de către pârâți prin contractul de vânzare – cumpărare, acțiunea promovată fiind una în pretenții, al cărui temei juridic îl constituie primirea unor sume de bani fără drept.
De asemenea, a solicitat respingerea excepției inadmisibilității acțiunii ca neîntemeiată, iar pe fond a arătat că pârâții nu au negat că reclamantul ar fi plătit ratele, aceștia afirmând doar că au plătit impozitele la stat.
Acesta a mai arătat că, chitanțele prin care a plătit ratele poartă numele său, în consecința acesta fiind cel care a achitat ratele apartamentului dobândit prin credit bancar.
La termenul de judecată din data de 14.11.2013 au fost audiați martorii B. V. (f.68), G. C. (f.69), declarațiile acestora fiind consemnate înscris, semnate conform legii și atașate la dosar.
Din depozițiile martorilor s-a reținut că, deoarece reclamantul și soția sa nu au aveau un loc de muncă, au stabilit cu pârâții ca aceștia să cumpere un apartament prin credit bancar, iar la achitarea acestuia a participat reclamantul, acesta plecând la muncă în Spania, de unde a trimis bani pentru plata ratelor.
La termenul de judecată din data de 20.02.2014, instanța a dispus emiterea unei adrese către BCR SA – Sucursala M., pentru a se comunica persoana care a achitat ratele, și dacă ratele au fost achitate de pârâtul N. C. sau de alte persoane, și să se depună în acest sens acte din care să rezulte relațiile solicitate.
Relațiile solicitate au fost comunicate la data de 12.03.2014, din cuprinsul acestora s-a reținut că, din analiza notelor contabile cât și din ce a extraselor de cont, persoanele care au efectuat operații și care figurează la rubrica „plată rată credit” au fost N. C., N. G. Nicolița și T. I. N..
La dosar a fost atașat extrasul conturilor pentru perioada 12.12._14, totalizând un nr. de 63 de pagini.
Prin serviciul registratură, la data de 13.03.2014 pârâții au depus la dosar extras de cont al fiicei lor N. G. Nicolița în 78 de pagini, din care reiese că pârâții i-au trimis sume considerabile în euro pentru a achita ratele la bancă.
În ședința publică din 20.03.2014, instanța a dispus emiterea unei adrese către BCR SA – Sucursală M. pentru a se comunica dacă, cu ocazia plăților efectuate în contul deschis pe numele pârâtului N. C. au fost identificate persoanele care au făcut plata și în caz afirmativ să se depună documentele solicitate în acest sens.
Relațiile solicitate au fost comunicate la data de 02.04.2014, din cuprinsul cărora s-a reținut că, în tabelul anexat la rubrica „ordonator” sunt evidențiate persoanele care au efectuat operațiunile de „plată rata credit ”, iar pentru orice încasare de numerar la ghișeele băncii se emite un document (ordin de încasare) ce este înmânat persoanei care a efectuat plata, document ce poate fi utilizat ca o dovadă a operațiunii respective.
La termenul de judecată din data de 24.04.2014, instanța a dispus repetarea adresei către BCR SA – Sucursala M., cu copie de pe chitanțele depuse pentru a fi verificate, respectiv, unitatea bancară să identifice chitanțele cu cele existente la bancă, să verifice semnătura de pe chitanțele de la banca și să identifice semnătura persoanei care a efectuat plata.
Relațiile solicitate au fost comunicate prin serviciul registratură la data de 10.07.2014.
În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.1510/25.09.2014 Judecătoria Vânju M., a respins excepția lipsei calității procesuale active invocată de pârâți, a respins excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâți și a admis în parte acțiunea civilă, pentru următoarele considerente:
Reclamantul T. I. N. a chemat în judecată pe pârâții N. C. și N. V. M. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâților la plata sumei de 10.000 euro, cu cheltuieli de judecată.
Instanța a reținut că, prin întâmpinarea depusă la dosar, pârâții au invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului în promovarea acțiunii, determinat de faptul că acesta este terț față de actul autentic încheiat între pârâți, în calitate de cumpărători și vânzătorii acestuia.
De asemenea, aceștia au invocat excepția inadmisibilității acțiunii, deoarece din inserațiile reclamantului nu se poate observa care ar fi motivul de ordine publică ce l-ar îndreptăți să solicite restituirea acestor pretenții, deoarece nu există nici un raport juridic între aceștia.
Potrivit art. 248 N.C.pr.civ., instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei.
Instanța a respins excepția lipsei calității procesuale active, având în vedere că obiectul cauzei îl reprezintă obligarea pârâților la plata unei sume de bani, pe care reclamantul a pretins că a plătit-o în numele pârâților, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 36 c.pr.civ.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității, instanța a reținut că aceasta a fost invocată prin raportare la temeiul juridic invocat de reclamant în cererea de chemare în judecată, respectiv art. 1635 c.civ. În aprecierea situației de fapt dedusă judecății, instanța nu este ținută de temeiul de drept indicat de reclamant, ci dimpotrivă, trebuie să analizeze starea de fapt prin prisma dispozițiilor legale pe care le consideră incidente în speță.
Pentru aceste considerente, instanța a respins excepția inadmisibilității și a trecut la analizarea cauzei pe fond.
În ceea ce privește normele de drept material incidente în cauză, instanța a reținut că sunt aplicabile prevederile Codului civil în vigoare la data de 12.12.2006, data încheierii contractului de credit bancar, respectiv Codul Civil din 1884.
Reclamantul a solicitat obligarea pârâților la plata sumei de_ euro, reprezentând jumătate din prețul apartamentului achiziționat pe numele pârâților, situat în Drobeta T. S., ., ., ., județul M. și a cheltuielilor adiacente, pretinzând că ratele la creditul contractat de pârâți pentru achiziționarea acestuia au fost achitate de el și soția sa. Reclamantul a pretins că a existat o înțelegere între el, soția sa și pârâți, conform căreia pârâții au achiziționat apartamentul achitându-l cu suma împrumutată de la Banca Comercială Română, urmând ca ratele creditului să fie rambursate de reclamant și soția sa, iar după restituirea creditului, apartamentul să treacă în proprietatea reclamantului și a soției sale.
Din probele administrate în cauză, instanța a reținut că pârâții au achiziționat apartamentul cu prețul de 18.000 euro, din care suma de 5000 euro a fost plătită de pârâtul N. C. conform antecontractului de vânzare cumpărare autentificat cu nr. 4019 din data de 06.12.2006, iar diferența de 13.000 euro din creditul contractat de pârâți la BCR.
În răspunsul la interogatoriu, pârâtul N. C. a arătat că nu recunoaște existența unei înțelegeri în sensul arătat de reclamant, iar martorii propuși de reclamant au arătat că nu au fost prezenți la vreo discuție între părți cu privire la apartament, ceea ce știu aflând de la reclamant.
Depozițiile martorilor nu au putut fi avute în vedere cu privire la plata unor sume de bani mai mari decât limita de 250 lei impusă în art. 1191 c.civ. Conform art. 1191 c.civ., dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic sau prin act sub semnătură privată. Susținerea reclamantului în sensul că prin posesia originalului chitanțelor de achitare a ratelor face dovada că a plătit el ratele respective nu poate fi primită deoarece aceste înscrisuri atestă faptul că sumele au fost plătite de pârâtul N. C., persoana obligată la restituirea creditului.
Din înscrisurile depuse la dosar cuprinzând ordinele de încasare numerar, adresele emise de BCR, extrasele de cont și centralizatorul operațiunilor efectuate cu privire la contractul de credit nr._/12.12.2006, a reieșit că persoanele care cu efectuat operațiuni sunt reclamantul, soția sa și pârâtul N. C.. Din tabelul întocmit de BCR, aflat la filele 227-232, rezultă că reclamantul a efectuat personal un număr de cinci operațiuni bancare, la data de 10.01.2011, 10.10.2012, 10.12.2012, 12.02.2013 și 12.04.2013, totalizând suma de 600 euro.
Instanța a reținut că reclamantul nu era obligat la plata acestor sume, iar plata efectuată a profitat pârâților, diminuându-le pasivul. În această situație, instanța a reținut că sunt îndeplinite condițiile îmbogățirii fără justă cauză, patrimoniul reclamantului suferind o diminuare ce a profitat patrimoniului pârâtului, care a crescut corespunzător, prin neachitarea celor cinci rate la care era obligat conform contractului de credit încheiat.
Vechiul cod civil nu cuprindea niciun text în care să se consacre expres, cu valoare de principiu, îmbogățirea fără justă cauză, izvor de obligații civile distinct, de sine stătător, deși existau numeroase texte care făceau aplicarea ideii de îmbogățire fără justă cauză și prevedeau obligația de restituire în sarcina celui care și-a mărit patrimoniul prin micșorarea corelativă a patrimoniului altei persoane.
În doctrină, îmbogățirea fără justă cauză este definită ca fiind: faptul juridic licit prin care are loc mărirea patrimoniului unei persoane prin micșorarea corelativă a patrimoniului altei persoane, fără ca pentru acest efect să existe o cauză justă sau un temei juridic.
Pentru ca îmbogățirea fără justă cauză să dea naștere raportului juridic de obligații și acțiunea în restituire să fie admisă, urmând concluziile mai vechi ale literaturii de specialitate și practicii judiciare, este necesară îndeplinirea următoarelor condiții: a) să existe o îmbogățire a pârâtului ( îmbogățirea este posibil să aibă loc și prin evitarea unei cheltuieli obligatorii); b) să existe o însărăcire a reclamantului (însărăcirea poate rezulta din efectuarea unor cheltuieli în favoarea îmbogățitului); c) între îmbogățirea pârâtului și însărăcirea reclamantului să fie o legătură sau corelație directă.
În consecință instanța a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamant și a obligat pârâții să plătească reclamantului echivalentul în lei al sumei de 600 euro la cursul oficial din data plății.
În baza art.453 C. pr. civ., instanța a obligat pârâții la plata către reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Reclamantul a criticat sentința civilă nr.1510/25.09.2014 întrucât este rezultatul interpretării și coroborării greșite a probatoriului administrat, constând în acte, martori, interogatorii, relații furnizate de operatorul bancar.
Instanța de fond în mod greșit a apreciat asupra înlăturării probei testimoniale, din declarațiile martorilor rezultând existența înțelegerii prealabile și faptul că ratele au fost achitate din sumele de bani câștigate din munca desfășurată în Spania. Susține apelantul că instanța de fond a făcut o greșită aplicare a art.1191 C.civ. și nu a ținut seama de relațiile de afinitate dintre părți care sunt mai mult decât evidente și care împiedicau preconstituirea unor înscrisuri doveditoare ale înțelegerii ce a vizat transferul de proprietate către el și fosta lui soție.
Arată de asemenea că, hotărârea pronunțată este rezultatul unui probatoriu incomplet administrat, instanța nu s-a pronunțat asupra cererii reclamantului privind verificarea de scripte, respectiv verificarea semnăturilor ce apar pe copiile chitanțelor la rubrica deponent.
Instanța de fond nu a observat că martorii audiați au declarat că ratele au fost achitate din banii câștigați de apelantul reclamant pentru munca desfășurată în Spania și a interpretat trunchiat declarația martorei G. C. care a însoțit-o pe mama pârâtului la bancă când a efectuat plăți.
De asemenea susține apelantul reclamant că susținerile sale se coroborează cu susținerile pârâtului N. C. la interogatoriu care a arătat că plățile au fost efectuate de alte persoane și nu de acesta personal și că instanța de fond nu a lămurit cauza sub toate aspectele, în sensul că nu a manifestat suficient rol activ pentru a justifica discrepanța dintre aspectul deținerii de către reclamant a majorității chitanțelor în original, emise cu ocazia plății ratelor, deși la depunător apare numele pârâtului N. C.. În acest context arată că din înscrisurile din dosar rezultă că a făcut o plată consistentă cu bani proveniți de la mama sa,aspect relevat și de declarațiile martorilor.
În consecință, solicită admiterea apelului, anularea sentinței civile nr.1510/25.09.2014 și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Pârâții prin cererea de apel formulată au susținut că hotărârea instanței de fond este netemeinică și nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art.466-482 cod procedură civilă și cum motivarea a fost formulată la data de 13.02.2015 prin încheierea de ședință din data de 13.02.2015 a făcut aplicația art.470 alin.3 teza a II-a C.pr.civ. și decăzând pârâții din dreptul de a motiva apelul va analiza temeinica sentinței prin prisma motivelor invocate în fața instanței de fond cu excepțiilor invocate,a prescripției.
Analizând apelurile prin prisma motivelor invocate, tribunalul apreciază întemeiat apelul reclamantului și neîntemeiat apelul pârâților N. C. și N. V. M., pentru următoarele considerente:
Asupra apelului pârâților tribunalul reține că întrucât motivarea acestuia a fost făcută la data de 13.02.2015 după expirarea celor 30 zile stabilite de art.468 C.pr.civ. și care au început să curgă la data de 04.11.2014,analiza acestuia se va face doar în limitele motivelor invocate în fața instanței de fond cu privire la excepțiile prescripției dreptului la acțiune, a inadmisibilității și lipsei calității procesual active a reclamantului dar și asupra fondului cauzei.
Tribunalul apreciază că excepțiile inadmisibilității și lipsei calității procesual active a reclamantului au fost soluționate corect de către instanța de fond.
Astfel,asupra excepției lipsei calității procesual active a reclamantului tribunalul reține că acesta a solicitat prin cererea formulată un drept de creanță și nu s-a prevalat de calitatea sa de proprietar. Cum fundamentul pretenției sale l-a reprezentat îmbogățirea fără justă cauză, tribunalul apreciază că are calitate procesual activă orice persoană care pretinde o diminuare a patrimoniului său ca urmare a creșterii patrimoniului pârâtului, adică inclusiv reclamantul.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității acțiunii tribunalul reține că această sancțiune intervine de regulă în situația existenței unei excepții peremptorii, care tind să împiedice judecata pe fond. Cum esența acțiunii reclamantului așadar fundamentul cererii de restituire a fost stabilită de instanță și necontestată de părți ca fiind îmbogățirea fără justă cauză, tribunalul apreciază că în condițiile în care legiuitorul prin art.1635 C.civ.care a prevăzut existența unei demers juridic de restabilire a situației anterioare efectuării faptului juridic licit,acțiunea reclamantului a fost apreciată corect ca fiind admisibilă.
Asupra excepției prescripției dreptului material la acțiune tribunalul reține că față de disp.art.6 alin.4 din N.C.civ. potrivit cărora prescripțiile, decăderile și uzucapiunile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispozițiilor legale care le-au instituit, în situația prescripțiilor începute anterior acestea își păstrează regimul juridic, inclusiv caracterul de ordine publică a instituției, astfel că partea are posibilitatea să invoce oricând această modalitate de stingere a dreptului la acțiune. Față de acestea soluția instanței de fond de a respinge excepția prescripției întrucât nu a fost formulată prin întâmpinare apare ca fiind nelegală însă chiar dacă ar fi trecut peste acest aspect prescripția nu putea fi admisă.
Dacă efectele prescripției extinctive sunt de netăgăduit, acțiunea astfel formulată urmând a fi respinsă dacă s-a împlinit termenul prescris de legiuitor nu este mai puțin adevărat că legiuitorul a prevăzut și situații care împiedică împlinirea termenului. Astfel prin art.16 alin.1 pct.a legiuitorul a arătat că prescripția se întrerupe prin recunoașterea dreptului a cărui acțiune se prescrie, făcută de cel în folosul căruia curge prescripția. Or,în condițiile în care,se va arăta mai jos, reclamantul a locuit permanent în apartamentul pârâților și a achitat rate cu certitudinea că la finalizarea creditului va putea dobândi proprietate asupra acestuia,tribunalul apreciază că acest fapt reprezintă un veritabil motiv de întrerupere a prescripției și implicit de împiedicare a împlinirii cursului prescripției. Față de acestea excepția prescripției dreptului material la acțiune nu era admisibilă.
Asupra apelului reclamantului,
Reclamantul a fost căsătorit cu fiica pârâților, numita N. G. Nicolița, în perioada 19.03.2005 – 07.02.2013 iar la data de 11.12.2006 pârâții au achiziționat prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4065/ 11. 12. 2006 un apartament situat în Drobeta T. S., ., ., . au achitat suma de 18.000 euro din care 13.000 euro au fost achitați ca urmare a unui credit bancar acordat de către banca Comercială Română S.A. Sucursala județeană M.. Tribunalul reține că în acest imobil încă de la achiziționare au locuit reclamantul și soția sa iar sumele de bani necesare achitării creditului au provenit în mare parte din banii câștigați de către reclamant sau ca urmare a contribuției mamei acestuia care i-a dăruit o anumită sumă de bani pentru achitarea anticipată a unei părți din credit.
Tribunalul a reținut această stare de fapt din cuprinsul probelor administrate dar și ca urmare a prezumțiilor simple pe care magistratul le poate formula .
Un prim aspect ce trebuie lămurit este cel al aplicabilității art.1191 C.civ. potrivit căruia dovada actelor juridice al căror obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit voluntar, nu se poate face decât sau prin act autentic, sau prin act sub semnătură privată.
Este adevărat, reglementarea urmărește a da certitudine raporturilor juridice sub aspectul dovedirii acestora astfel că în lipsa acordului părților dovada unei plăți, ca mod de executare a unei obligații, nu poate fi făcută decât în condițiile limitativ arătate de legiuitor. Însă legiuitorul a avut în vedere complexitatea relațiilor sociale și prin urmare a prevăzut anumite excepții de la principiul enunțat astfel că este permisă dovada cu martori ca urmare a faptului că se urmărește a se dovedi prin martori nu actul juridic ci un fapt juridic întrucât în cazul faptelor juridice stricto sensu proba cu martori este admisă fără îngrădiri putându-se dovedi prin declarațiile martorilor viciile de consimțământ, gestiunea de afaceri, plata nedatorată, îmbogățirea fără justă cauză etc.
În cauză, cum instanța de fond a reținut că fundamentul juridic al pretenției reclamantului este faptul juridic licit respectiv îmbogățirea fără justă cauză, aspect necontestat de părți, tribunalul, față de cele de mai sus, reține că în mod netemeinic prima instanță nu a valorificat proba cu martori administrată în cauză în condițiile în care faptul juridic licit face parte din categoria cvasicontractelor iar potrivit art.1198 pct.1 C.civ. în cazul acestora nu se aplică regulile analizate.
Față de acestea, tribunalul reține din coroborarea probelor administrate că reclamantul a achitat împreună cu soția sa cea mai mare parte din rate din fonduri proprii.
Este de netăgăduit că în apartamentul cumpărat de către pârâți au locuit doar reclamantul cu fiica pârâților, aspect recunoscut de către pârâți care prin întrebarea nr.3 din interogatoriu adresată reclamantului stabilesc că acesta doar a locuit în imobil. Or, cum pârâții au domiciliul în localitatea N. B., nelocuind niciodată în apartamentul achiziționat, tribunalul apreciază, dat fiind relațiile dintre reclamant și fiica pârâților, că urmare înțelegerii dintre părți reclamantul a achitat în numele pârâților ratele aferente creditului contractat de către aceștia. Această constatare se desprinde din cele declarate de martorul G. C. chiar dacă aceasta a menționat că aspectele legate de înțelegerea părților le cunoaște de la sora și mama reclamantului, faptele relevate fiind demne de fi credibile dat fiind faptul că a cunoscut aceste aspecte în anul 2009 cu mult înainte de anul 2013, anul despărțirii reclamantului de soția sa, când relațiile dintre foștii soți erau bune.
Reținerea instanței de fond în sensul că reclamantul nu a achitat decât suma de 600 euro nu este conformă cu realitatea.
Astfel, în primul rând tribunalul reține că înscrisurile aflate la fil.227-232 dosar de fond, din care rezultă că mai toate ratele au fost achitate de către pârât, sunt în contradicție cu cele declarate chiar pârâtul N. C. care la întrebarea nr.11 din interogatoriu a recunoscut că ratele au fost achitate de către fiica sa sau de mama și sora reclamantului. Mai mult, în fața instanței de apel același pârât a arătat că doar chitanțele din datele de 17.08.2007 ; 11.12.2007 ; 11. 02; 11.03;12.06 și 12.12.2008 sunt semnate de acesta pentru celelalte dăți nu a depus personal banii aferente ratelor. Susținerea sa că pentru celelalte dăți a dat banii fiicei sale pentru a plăti nu este confirmată de nici o probă.
Mai mult, tribunalul reține că în anul 2009 la data de 04.05. a fost achitată o sumă de 8500 euro, ordin de încasare nr._ f.101 dosar de fond, fără ca pârâtul să poată preciza cine a depus această sumă și sursa acestei. Este adevărat că prin înscrisurile aflate la fil.109-186 pârâții au dovedit că pentru contul deschis la B.R.D. Grupe Societe General s-a efectuat depuneri și retrageri însă pe de o parte acestea nu acoperă perioada 2006-2008 iar pe de altă parte deponent apare inclusiv T. Nicolița. Faptul că o parte din rate a fost plătită de către fosta soție a reclamantului numita N. G. Nicolița nu este contestat de altfel nici de către reclamant acesta arătând din chiar cuprinsul cererii introductive că jumătate din valoarea creditului a fost achitată de aceasta din urmă.
În aceste condiții cum la data de 13.03.2009 mama reclamantului a vândut prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.718 garsoniera proprietatea sa și a reclamantului situată în Drobeta T. S. .,.,. tribunalul apreciază că reclamantul și soția sa au achitat anticipat o parte din creditul contractat de către pârâți. Faptul că o parte din bani au fost dați de mama acestuia se desprinde și din cele declarate de martorul G. C. chiar dacă aceasta a menționat că aspectele legate de înțelegerea părților le cunoaște de la sora și mama reclamantului, fapte relevate sunt demne de fi credibile dat fiind faptul că a cunoscut aceste aspecte în anul 2009 cu mult înainte de anul 2013 ,anul despărțirii reclamantului de soția sa . Așadar coroborând faptul plății unei sume importante din credit în perioada imediat următoare înstrăinării de către mama reclamantului a garsonierei din . declarate de martorul citat tribunalul observând și dovezile reținute la instanța de fond cu privire la plata sumei de 600 euro apreciază că reclamantul a contribuit cu o sumă de 9000 euro la plata creditului contractat de pârâți pentru achiziționarea apartamentului situat în Drobeta T. S., .,.,., realizând mărire nejustificată a patrimoniului acestora din urmă .
Pentru toate aceste motive apreciind apelul ca fondat în temei art.480 alin.2 C.pr.civ. va fi admis, va fi schimbată parțial sentința în sensul că vor fi obligați pârâții la plata către reclamant a sumei de 9000 EURO, în loc de 600 EURO (echivalentul în lei la cursul oficial din data plății) urmând a fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
În temei art.480 alin.1 C.pr.civ. va fi respins ca nefondat apelul pârâților.
Asupra ajutorului public judiciar acordat.
Potrivit art.18 din O.U.G. nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar, cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutiri sau reduceri prin încuviințarea ajutorului public judiciar vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă aceasta a căzut în pretențiile sale. Partea căzută în pretenții va fi obligată la plata către stat a acestor sume.
Față de acestea cum pretențiile reclamantului au fost admise în proporție de 90% observând și cuantumul ajutorului public acordat sub forma scutirii de plata taxei judiciare de timbru în temei art.18 din O.U.G. nr.51/2008 vor fi obligați pârâții către stat la plata către stat a sumei de 2956 lei cu acest titlu.
Cum reclamantul a primit prin prezenta hotărâre o valoare care este de 10 ori mai mare decât suma primită cu titlu de ajutor public judiciar în temei art.502 din O.U.G. nr.51/2008 va fi obligat să achite către stat suma de 351 lei reprezentând ajutor public acordat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul pârâților N. C. cu domiciliul în satul N. B., județul M. și N. V. M. cu domiciliul în satul T., județul M. – la fam. S. G. formulat împotriva sentinței civile nr.1510/25.09.2014 pronunțată de Judecătoria Vânju M., având ca obiect pretenții.
Admite apelul declarat de reclamantul T. I. N. CNP-_ cu domiciliul în satul N. B., județul M. împotriva sentinței civile nr.1510/25.09.2014 pronunțată de Judecătoria Vânju M., având ca obiect pretenții.
Schimbă parțial sentința în sensul că obligă pârâții la plata către reclamant a sumei de 9000 EURO, în loc de 600 EURO (echivalentul în lei la cursul oficial din data plății).
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă intimații-pârâți la plata către stat a sumei de 2956 lei, reprezentând ajutor public judiciar de care a beneficiat reclamantul la fond și în apel, sub forma taxei de timbru.
Dispune ca suma de 351 lei reprezentând diferență ajutor public judiciar acordat reclamantului să fie achitată statului de acesta.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 07 Mai 2015.
Președinte, V. R. | Judecător, F. M. | |
Grefier, M. B. |
Redactat V.R.08.06.2015
tehnoredactat M.B., Ex.5/8 pag.
jud.fond L. L.
Cod operator 2626
| ← Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 72/2015. Tribunalul... | Obligaţie de a face. Sentința nr. 115/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
