Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 72/2015. Tribunalul MEHEDINŢI

Decizia nr. 72/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 02-04-2015 în dosarul nr. 72/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA I CIVILĂ

DECIZIE Nr. 72/R

Ședința publică de la 02 Aprilie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. C. O.

Judecător C. M.

Judecător S. N. C.

Grefier M. B.

Pe rol judecarea cererii de lămurire a dispozitivului deciziei civile nr.809/R/11.07.2013 pronunțată în dosar nr._ * formulată de contestatorii Ț. S., Ț. I., P. C., P. L. în contradictoriu cu intimații B. Bîrseșteanu F., T. I. M..

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin încheierea de ședință din data de 13.03.2014 judecarea cauzei a fost suspendată pentru lipsa nejustificată a părților și că, potrivit referatului întocmit de grefă, la data de 18.03.2015 s-a dispus, din oficiu, repunerea pe rol a cauzei pentru ca în conformitate cu dispozițiile art.248 și 252 cod procedură civilă să se constate intervenită perimarea.

Constatând că dosarul a rămas în nelucrare mai mult de 1 an de la data suspendării, instanța invocă din oficiu excepția perimării cererii de lămurire dispozitiv și rămâne în pronunțare asupra excepției.

INSTANȚA

Deliberând asupra cererii de lămurire dispozitiv, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Baia de A. la data de 07.10.2013 sub nr._, contestatorii Ț. S., Ț. I., P. C. și P. L. au formulat contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate de B. Bîrseșteanu F. în dosarul de executare nr. 1307/E/2013 și împotriva încheierii nr. 1/05.09.2013 privind stabilirea cheltuielilor de executare în cuantum de 3767,23 lei, solicitând instanței anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuțional.

Totodată, contestatorii au solicitat lămurirea întinderii și înțelesului titlului executoriu reprezentând decizia nr. 809/R/2013 a Tribunalului M. și suspendarea executării silite.

În motivare, contestatorii au menționat că prin decizia nr. 809/R/2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ * au fost obligați să lase în deplină proprietate și posesie suprafața de 152 mp, precum și la plata sumei de 2947 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Au susținut contestatorii că dețin doar suprafața de 88 mp și în aceste condiții sunt în imposibilitate fizică de a executa hotărârea judecătorească, iar cu privire la cheltuielile de judecată în cuantum de 2947 lei au menționat că le vor achita integral.

De asemenea, cu privire la suprafața de 152 mp teren pe care au fost obligați să-l lase în deplină proprietate și posesie, contestatorii au precizat că pe acesta este edificată o construcție iar instanța de recurs a respins capătul de cerere privind demolarea imobilului.

Cu privire la cheltuielile de executare în cuantum de 3767,23 lei stabilite de B. Bîrseșteanu F., contestatorii au arătat că acestea sunt nelegale deoarece nu a existat o punere în posesie efectivă, ,au achitat în termen legal cheltuielile de judecată stabilite în dosarul nr._ *, suprafața de teren de 152 mp nu mai există, cheltuielile de judecată exced maximului de 10% din valoarea creanței datorate.

În drept, cererea contestatorilor nu a fost întemeiată.

În dovedire, contestatorii au depus la dosar certificat din data de 20.08.2013, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 56/15.05.2009, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 3842/05.12.2001, încheierea nr. 24/20.02.2002, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2960/11.10.1999, contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 1631/17.05.1999, decizia nr. 809/R/2013, pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ *, încheierea nr. 5680/18.09.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. J. în dosarul nr._/318/2013, încheierea nr. 1/05.09.2013 și somația din data de 27.09.2013.

La termenul de judecată din data de 17.12.2013, față de precizările apărătorului contestatorilor, care a susținut că înțelege să formuleze atât contestație la titlu cât și contestație la formele de executare, instanța a dispus disjungerea cererii privind contestație la titlu, formându-se prezenta cauză respectiv dosarul nr._ .

În considerarea probelor de la dosar și prin raportare la dispozițiile legale incidente în cauză, prin sentința civilă nr.14/21.01.2014 Judecătoria Baia de A., a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului M., pentru următoarele considerente:

Prin cererea formulată, contestatorii Ț. S., Ț. I., P. C. și P. L. au formulat contestație la executare împotriva actelor de executare efectuate de B. Bîrseșteanu F. în dosarul de executare nr. 1307/E/2013 și împotriva încheierii nr. 1/05.09.2013 privind stabilirea cheltuielilor de executare în cuantum de 3767,23 lei, solicitând instanței anularea tuturor actelor de executare efectuate în dosarul execuțional.

Potrivit disp. art. 129 alin.2 C. necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei alte instanțe de alt grad și părțile nu o pot înlătura, iar disp. art. 130 alin.2 C. stabilesc că „ necompetența materială și teritorială de ordine publică trebuie invocată de părți ori de judecător la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, în fața primei instanțe.”

De asemenea, potrivit art. 711 alin. 1 C.” (1) Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii”.

Potrivit art. 713 alin. 3, teza a –I-a, C. ”contestația privind lămurirea, înțelesului întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanța care a pronunțat hotărârea ce se execută”.

Cum decizia nr. 809/R/2013 a fost pronunțată de către Tribunalul M. în dosarul nr._ * și față de dispozițiile imperative ale art.713 alin.3 teza a-I-a c.pr.civ., instanța a admis excepția necompetenței materiale a Judecătoriei Baia de A. și în consecință a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului M..

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului M. sub nr._ .

La termenul de judecată din 13.03.2014, instanța a dispus suspendarea cauzei în baza dispozițiilor art.242 pct.2 cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.

La 18.03.2015 prin referatul întocmit de grefa instanței, s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea verificării subzistenței motivului suspendării cauzei având în vedere că de la data suspendării, 13.03.2014 și până în prezent a trecut mai mult de un an, timp în care dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.

Potrivit art. 248 din Codul de procedura civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un an. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedura urma să fie îndeplinit din oficiu. Termenul perimării nu curge cât timp, fără vina părții, cererea n-a ajuns încă la instanța competentă să o judece sau nu se poate fixa termen de judecată. În materie comercială termenul de perimare este de șase luni.

Potrivit art. 252 C.pr.civ., perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate, președintele instanței va cita de urgență părțile și va dispune ca grefa să întocmească o dare de seamă asupra actelor de procedura în legătură cu perimarea.

Potrivit art. 253 C.pr.civ., dacă instanța constată că perimarea nu a operat, pronunță o încheiere, care poate fi atacată o dată cu fondul procesului.

În cauză, instanța constată că la termenul din 13.03.2014 părțile au lipsit la judecarea cauzei și potrivit dispozițiilor cod procedură civilă, art.242 pct.2 a fost dispusă suspendarea pentru lipsa părților. Cum art.248 cod procedură civilă, sancționează lipsa de atitudine a recurentului care, deși suspendată cauza, nu a făcut niciun demers în vederea continuării judecății, instanța observând că în dosarul de față termenul de 1 an s-a împlinit (la 13.03.2015), în temeiul art. 252 raportat la art. 248 cod procedură civilă, se va constata perimat recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată perimat recursul formulat de contestatorii Ț. S., Ț. I., P. C., P. L. în contradictoriu cu intimații B. Bîrseșteanu F., T. I. M..

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică de la 02 Aprilie 2015.

Președinte,

M. C. O.

Judecător,

C. M.

Judecător,

S. N. C.

Grefier,

M. B.

Redactat O.M.

tehnoredactat M.B., Ex.2/3 pag.

Cod operator 2626

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Completare/lămurire dispozitiv. Decizia nr. 72/2015. Tribunalul MEHEDINŢI