Pretenţii. Sentința nr. 103/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 103/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 09-06-2015 în dosarul nr. 2595/225/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 432/A
Ședința publică de la 09 Iunie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE L. B.
Judecător C. M.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de către apelantul-pârât N. M. împotriva sentinței civile nr. 103/21.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. Ș., având ca obiect
pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-pârât, lipsă fiind părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau alte incidente de soluționat, instanța, în baza art. 392 C.proc.civ., declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Apelantul-pârât solicită admiterea apelului, respingerea acțiunii intimatului-reclamant, judecarea cererii sale reconvenționale întrucât a fost introdusă în termen, cu cheltuieli de judecată.
Instanța, socotindu-se lămurită, în baza art. 394 C.proc.civ., declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului constată următoarele:
Prin cererea formulată și înregistrată pe rolul Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 26.02.2014 sub nr._, reclamantul P. Ș. în contradictoriu cu pârâtul N. M., în procedura prevăzută de art. 1.025 C.p.civ, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să oblige pe pârâtă la plata sumei de 3100 lei precum și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 600 lei, reprezentând taxa de mediere, taxa judiciară de timbru, onorariu avocat, redactarea cerere, întocmire dosar.
În motivare reclamantul a arătat că pretențiile formulate reprezintă cheltuielile de judecată efectuate în procesul penal declanșat de pârât, înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul M. sub nr. 372/P/2012, în care s-au dat soluții de neîncepere a urmăriri penale, apoi scoatere de sub urmărirea penală și în final achitare.
Prin încheierea din 23.05.2013 pronunțată de Tribunalul M. în cauza nr._, s-a admis plângerea pârâtului și s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva reclamantului.
Prin Sentința penală nr. 165 din 07.10.2013 pronunțată de Tribunalul M. în cauza nr._, s-a dispus achitarea reclamantului atât pentru infracțiunea de abuz în serviciu cât și pentru infracțiunea de fals intelectual. Prin aceeași hotărâre a fost obligat la plata către pârât a sumei de 500 lei reprezentând daune morale și 600 lei cheltuieli judiciare către statul român.
În urma apelului declarat de reclamant pe latură civilă, prin Decizia penală nr. 337 din 04.11.2013, Curtea de Apel C. a admis apelul reclamantului, a respins acțiunea civilă a pârâtului N. M. și a înlăturat obligarea reclamantului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Privitor la acțiunea civilă formulată de pârât, Curtea a reținut că, prin întocmirea raportului de investigații, în raport de informațiile primite de la persoanele interogate, nu se poate reține vreo culpă în sarcina reclamantului, atâta timp cât reclamantul a consemnat cele declarate de acele persoane.
D. urmare, a concluzionat Curtea că, nu sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale, sub aspectul culpei inculpatului în săvârșirea faptei delictuale.
Față de faptul că, decizia Curții este definitivă, iar ceea ce aceasta a statuat are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, văzând prevederile art. 22 C.p.p., urmează să fie obligat pârâtul la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în procesul penal.
Cu privire la cuantumul acestor cheltuieli, a învederat instanței că acestea reprezintă plata onorariului avocaților aleși, cheltuieli de transport la proces în fața instanței de fond și de apel la C., respectiv cheltuieli procedura de mediere.
La judecarea cauzei nr._ reclamantul a fost susținut de av. N. N., căruia i-a achitat un onorariu de 500 lei, conform chitanței depuse la dosar cu nr. 4/22.10.2012.
În calitate de polițist, membru al Corpului Național al Polițiștilor (C.N.P.), a fost sprijinit de C.N.P. prin plata sumei de 1.000 lei către av. P. D., conform chitanțelor nr. 195/14.08.2013 si 211/26.11.2013, sume pe care trebuie să le restituie în caz de achitare, așa cum a stabilit prin cererea de ajutor financiar către CNP.
De asemenea, pe lângă ajutorul acordat de CNP, a achitat ulterior domnului avocat P. D. și suma de 900 lei, conform chitanței nr. 212/04.12.2013.
La aceste sume se adaugă cheltuielile de transport în cuantum de 100 lei și taxă mediere 100 lei.
Sumele totale cheltuite în procesul penal declanșat de pârât, în care a fost achitat, sunt în total de 2.500 lei și trebuie plătite de pârât, întrucât au fost generate de acesta și îi sunt imputabile.
A menționat că, originalul chitanțelor se află fie la dosarul penal, fie în evidențele contabile ale Corpului Național al Polițiștilor.
Pârâtului i-a fost comunicat formularul de răspuns ( anexa 3 din ORDIN Nr. 359/C din 29 ianuarie 2013 pentru aprobarea formularelor utilizate în procedura cu privire la cererile de valoare redusă) și un exemplar formular de cerere și înscrisuri depuse de reclamant, cu mențiunea ca în termen de 30 de zile de la comunicarea actelor să depună sau să trimită formularul de răspuns completat corespunzător, precum și copii de pe înscrisurile de care înțelege să se folosească, cu mențiunea că poate să răspundă prin orice alt mijloc adecvat, fără utilizarea formularului de răspuns, conform art. 1.029 alin. 4 C.p.civ.
La data de 15.05.2014, prin Serviciul Registratură, pârâtul a depus răspuns prin care a solicitat respingerea cererii întrucât pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția Penală se află dosarul nr._ între aceleași părți iar după ce se va pronunța o hotărâre în acest dosar, în funcție de hotărârea pronunțată, una dintre părți va acționa în judecată cealaltă parte.
Având în vedere răspunsul pârâtului, prin rezoluția din data de 20.05.2015 i s-a adus la cunoștință reclamantului că cererea nu poate fi soluționată potrivit dispozițiilor referitoare la cererile de valoare redusă cu mențiune că în termen de 10 zile, sub sancțiunea anulării este obligat să comunice dacă își retrage cererea sau dacă dorește soluționarea ei potrivit dreptului comun.
La data de 28.05.2014 prin Serviciul Registratură, reclamantul a depus note prin care a precizat că solicită soluționarea cauzei potrivit normelor dreptului comun.
Față de poziția reclamantului instanța a acordat termen de judecată la data de 03.09.2014.
La data de 23.06.2014, prin Serviciul Registratură, pârâtul a depus note scrise prin care a solicitat respingerea cererii formulate de către reclamant întrucât hotărârile judecătorești invocate de acesta nu sunt definitive și a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat ca reclamantul să fie obligat la plata de daune morale și materiale în sumă de 3000 lei.
La data de 14.10.2014 prin Serviciul Registratură reclamantul a depus precizare de acțiune prin care a indicat motivele de fapt și de drept ale acțiunii.
A arătat că urmare a plângerilor penale formulate de pârât împotriva reclamantului, acesta a fost cercetat penal pentru fapte pe care nu le-a comis, iar faptul că lucrurile sunt astfel, rezultă din soluțiile pronunțate de instanțele de judecată care au dispus achitarea reclamantului.
Prin Sentința penală nr. 165 din 07.10.2013 pronunțată de Tribunalul M. în cauza nr._, s-a dispus achitarea reclamantului atât pentru infracțiunea de abuz în serviciu cât și pentru infracțiunea de fals intelectual.
Prin Decizia penală nr. 337 din 04.11.2013, Curtea de Apel C. a admis apelul reclamantului și a respins acțiunea civilă a pârâtului N. M. și a înlăturat obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Privitor la acțiunea civilă formulată de pârât, Curtea a reținut că, prin întocmirea raportului de investigații, în raport de informațiile primite de la persoanele interogate, nu se poate reține vreo culpă în sarcina reclamantului, atâta timp cât a consemnat cele declarate de acele persoane.
D. urmare, a concluzionat Curtea că, nu sunt întrunite cerințele răspunderii civile delictuale, sub aspectul culpei inculpatului în săvârșirea faptei delictuale.
Față de faptul că, decizia Curții este definitivă, iar ceea ce aceasta a statuat are autoritate de lucru judecat în fața instanței civile, văzând prevederile art. 22 V.C.p.p.,(art. 28 N.C.p.p.) urmează să fie obligat pârâtul la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate de reclamant în procesul penal.
A precizat că, prin Decizia din 11.06.2014 a înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a respins ca tardiv recursul declarat de pârât.
În raport de înscrisurile depuse la dosar, reclamantul făcut dovada că, în cadrul procesului penal intentat de pârâtul N. M., a efectuat mai multe cheltuieli, care sunt imputabile pârâtului.
Potrivit art. 193 alin. 5 V.C. proc. pen ., în caz de achitare, partea vătămată este obligată să plătească inculpatului cheltuielile judiciare făcute de acesta. Din prevederile alin. 6 ale aceluiași articol, legiuitorul a lăsat modul de soluționare a obligației de restituire a cheltuielilor judiciare făcute de inculpat, potrivit legii civile.
Prin urmare, în raport de împrejurarea că, cererea a fost introdusă la data de 26.02.2014, iar codul de procedură civilă a intrat în vigoare la data de 15.02.2013, cauza se află sub incidența acestor prevederi, care fac trimitere la plata cheltuielilor de judecată (judiciare), deoarece obiectul acțiunii intentate de reclamant, privește aceste cheltuieli.
Din dispozițiile art. 453 C.proc.civ., legiuitorul a stabilit că, partea care pierde procesul va fi obligată la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.
În condițiile în care, prin Sentința penală nr. 165 din 07.10.2013 pronunțată de Tribunalul M. în cauza nr._, s-a dispus achitarea reclamantului atât pentru infracțiunea de abuz în serviciu cât și pentru infracțiunea de fals intelectual, iar Curtea de Apel C. a admis apelul reclamantului și a respins acțiunea civilă a pârâtului N. M., înlăturând obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat, cu motivarea că nu se poate reține vreo culpă în sarcina reclamantului rezultă că pârâtul a căzut din pretențiile sale.
La data de 13.11.2014 prin Serviciul Registratură pârâtul a depus note de ședință prin care a reiterat cererea reconvențională.
Sub aspectul materialului probator administrat în cauză, în temeiul art. 258 alin. 1 rap. la art. 255 alin. 1 C.p.civ. și art. 1.029 alin. 8 C.p.civ., instanța a încuviințat și administrat pentru ambele părți proba cu înscrisurile de la dosar.
La termenul din data de 14.01.2015, reclamantul a invocat excepția tardivității cererii reconvenționale, solicitând admiterea cererii sale așa cum a fost formulată și respingerea cererii reconvenționale ca fiind tardiv formulată.
Prin sentința civilă nr. 103/21.01.2015, Judecătoria Drobeta T. S. a admis în parte cererea de chemare în judecată, a obligat pârâtul la plata sumei de 1000 lei, a admis în parte cererea reclamantului cu privire la cheltuielile de judecată și a obligat pârâtul la plata sumei de 300 lei.
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
În urma plângerii penale formulate de pârât, reclamantul a fost cercetat penal pentru abuz în serviciu și infracțiuni de fals și a fost achitat, însă a suportat cheltuieli de judecată pe parcursul procesului penal, respectiv onorarii avocați și cheltuieli cu deplasarea pentru susținerea proceselor.
Astfel, potrivit Sentinței penale nr.165/2013 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr._ (f.21-24), reclamantul a fost achitat, iar prin Deciziei penală nr.337/04.11.2013 (f.25-30) a fost admis apelul formulat de acesta pe latură civilă, fiind respinsă și acțiunea civilă formulată de pârât, decizie definitivă prin respingerea recursului (f.187).
Prin cererea formulată inițial în procedura specială a cererii de valoare redusă, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului la plata acestor cheltuieli în sumă totală de 2500 lei precum și obligarea la plata sumei de 600 lei cheltuieli de judecată în acest dosar, respectiv taxă de mediere de 100 lei, taxă de timbru de 200 lei și onorariu avocat redactare cerere 300 lei.
Pârâtul a formulat întâmpinare pe data de 15.05.2014 (f.83), solicitând respingerea cererii.
Prin rezoluția din data de 20.05.2014 (f.81), instanța a dispus informarea reclamantului că cererea nu poate fi soluționată conform procedurii cererii de valoare redusă, astfel că în cazul în care nu va fi retrasă, cererea urma să fie soluționată conform dreptului comun, cu completarea corespunzătoare a taxei judiciare de timbru.
Prin cererea de la f.90, reclamantul a solicitat judecarea cauzei potrivit procedurii de drept comun și a achitat diferența de taxă de timbru în sumă de 22 lei.
Pentru termenul din data de 03.09.2014, pârâtul a formulat precizări, la f.98 din dosar solicitând daune în sumă de 3.000 lei.
La termenul din data de 14.01.2015, reclamantul a invocat excepția tardivității cererii reconvenționale, excepție care a fost analizată cu precădere, conform art.248 din Codul de procedură civilă.
Instanța a reținut că, potrivit art.209 din Codul de procedură civilă, cererea reconvențională se depune, sub sancțiunea decăderii, odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată.
Analizând excepția invocată, instanța a reținut că întâmpinarea este obligatorie atât în procedura cererilor de valoare redusă cât și în procedura de drept comun pentru acțiuni în pretenții; întrucât întâmpinarea a fost depusă pe data de 15.05.2014, iar cererea reconvențională pe data de 23.06.2014, în considerarea art.209 din Codul de procedură civilă, instanța a admis excepția tardivității invocată de reclamant și a respins cererea reconvențională ca tardiv formulată.
Prin cererea formulată, reclamantul a solicitat obligarea la plata sumei de 2500 lei reprezentând 500 lei onorariu avocat N. N., 1000 lei onorariu pe care trebuie să-l restituie CNP, 900 lei onorariu avocat P. și 100 lei cheltuieli de transport precum și cheltuieli de judecată în sumă de 600 lei pentru soluționarea acestui dosar, respectiv 200 lei taxă de timbru, 300 lei onorariu avocat și 100 lei taxă de mediere.
Instanța a reținut că, potrivit art.453 din Codul de proc.civilă, partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească acesteia cheltuielile de judecată.
Analizând cererea formulată, instanța a apreciat că este fondată doar în parte, astfel că a obligat pârâtul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli de judecată anterioare, în procesul penal, precum și suma de 300 lei cheltuieli de judecată în acest dosar.
Astfel, instanța a apreciat că este datorată suma de 900 lei achitată conform chitanței . PDD nr._/04.12.2013 (f.31/4) reprezentând onorariu în dosarul nr._ și suma de 100 lei transport (f.31/1), întrucât, astfel cum s-a reținut în partea introductivă din Decizia penală nr.337/2013 (f.25), reclamantul a fost prezent personal în fața Curții de Apel C. și a fost asistat de av. P. D..
Instanța a respins, însă, cererea cu privire la suma de 1000 lei onorariu avocat P., întrucât suma respectivă nu a fost suportată de reclamant, ci de Corpul Național al Polițiștilor, astfel cum recunoaște chiar reclamantul în cerere, precum și cererea cu privire la suma de 500 lei onorariu avocat conform chitanței de la f.31, întrucât nu s-a depus chitanța originală ci doar o copie.
Având în vedere că cererea a fost admisă doar în parte, în considerarea dispozițiilor art.453 alin.2 din Codul de procedură civilă, instanța a admis în parte și cererea cu privire la cheltuielile de judecată; astfel, a obligat pârâtul la plata sumei de 300 lei cheltuieli de judecată reprezentând 100 lei parțial taxă de timbru și 200 lei parțial onorariu avocat și a respins cererea cu privire la taxa de mediere, deoarece informarea cu privire la mediere este gratuită.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivarea căii de atac exercitată, apelantul arătat că, din eroare, a fost admisă acțiunea intimatului-reclamant P. Ș., deoarece la data introducerii cererii de chemare în judecată, 26.02.2014 și până la data de 11.06.2014, hotărârile în baza cărora se solicită cheltuielile de judecată nu erau definitive.
Motivul invocat a fost dezvoltat de apelant, arătându-se, de asemenea, că cererea reconvențională din data de 20.06.2014 a fost depusă în termen legal, iar instanța, din eroare, a admis excepția tardivității acesteia.
S-a susținut că cererea introductivă de instanță pe procedura prevăzută de art. 1025 C.p.c., a fost precizată în procedura de drept comun, întâmpinarea și cererea reconvențională fiind depuse la 20.06.2014 după primirea citației prin care s-a stabilit termenul de judecată 03.09.2014, termen la care inti8matuzlui-reeclamnt i s-a pus în vedere să precizeze cererea de chemare în judecată în fapt și în drept.
S-a arătat, de asemenea, că cererea reconvențională a fost legal timbrată, conform obligațiilor ce i-au fost stabilite de instanță.
Intimatul-reclamant P. Ș. a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului, cu motivarea că soluția primei instanțe este legală.
Analizând legalitate și temeinicia hotărârii atacate, în raport de criticile invocate, de probele administrate și actele normative cu incidență, instanța de apel constată următoarele:
Intimatul-reclamant P. Ș. a declanșat procedura cu privire la cererile cu valoare redusă la data de 26.02.2014 având ca obiect cheltuieli de judecată efectuate în dosarele penale în care s-a pronunțat sentința penală nr. 165/07.10.2013, respectiv decizia penală nr. 337/04.11.2013.
Apelantul-pârât pretinde în apelul declarat că la data declanșării acestei proceduri, 26.02.2014, declarase recurs împotriva deciziei civile nr. 337/04.11.2013 pronunțată de Curtea de Apel C., și cum termenul de judecată stabilit de Înalta Curte de Casație și Justiție a fost la 11.06.2014, instanța care a soluționat prezentul litigiu nu se putea pronunța asupra cheltuielilor de judecată în acest interval 26.02._14.
Această susținere nu poate fi evaluată de instanța de apel, întrucât contravine disp. art. 452 C.p.c., în conformitate cu care „ partea care pretinde cheltuieli de judecată trebuie să facă dovada existenței și întinderii lor, cel mai târziu la data închiderii dezbaterilor asupra fondului cauzei.
Dezbaterile în prezentul litigiu au fost încheiate la data de 14.01.2015, conform încheierii de ședință (fila 287), dată la care intimatul-reclamant a administrat dovada existenței cheltuielilor de judecată și a întinderii acestora, conform dispozițiilor legale arătate.
În ceea ce privește critica care vizează modul în care a fost soluționată excepția tardivității cererii reconvenționale, tribunalul constată următoarele:
La data de 12.05.2014, apelantului-pârât i-a fost comunicat de instanță formularul de răspuns, formularul cerere și înscrisurile depuse de reclamant, cu mențiunea ca în termen de 30 zile să fie completat răspunsul din formularul comunicat.
Apelantul-pârât, la data de 15.05.2014 răspunde la formularul cerere care i-a fost comunicat, iar la data de 22.06.2014 a formulat un punct de vedere scris pentru termenul de judecată din 03.09.2014 (fila 93) în care solicită daune morale – cerere reconvențională.
Prima instanță, în aplicarea legii, constatând tardivitatea cererii reconvenționale, a admis excepția invocată de intimatul-reclamant și a respins cererea.
Tribunalul, în raport de reglementările aplicabile procedurii cu privire la cererile cu valoare redusă din titlul X art. 1029 alin. 3 și 4 C.p.c., nu poate reține și evalua susținerile apelantului că ar fi depus cererea reconvențională în termen, deoarece anterior datei depunerii acesteia, intimatul-reclamant a fost de acord ca cererea sa să fie judecată potrivit dreptului comun și că i-au fost puse în vedere de către instanță să facă anumite precizări în drept și fapt privitoare la obiectul cererii de chemare în judecată.
Dreptul pârâtului de a formula cerere reconvențională, ca și termenul pentru depunerea acestui act procedural, nu primesc op altă reglementare, decât cea instituită prin disp. art. 209 alin. 4 C.p.c., în conformitate cu care cererea reconvențională se depune, sub sancțiunea decăderii, odată cu întâmpinarea. În această procedură, răspunsul pârâtului echivalează cu întâmpinarea reglementată de de disp. art. 208 C.p.c., acest răspuns fiind dat de apelantul-pârât la data de 15.05.2014, iar cererea reconvențională a fost depusă ulterior, respectiv la 23.06.2014, cu mult după împlinirea termenului de 30 de zile în care trebuia să fie formulată.
Față de cele arătate, tribunalul constată că hotărârea ce constituie obiect al apelului este legală și temeinică, urmând ca în temeiul art. 480 C.p.c., să dispună respingerea apelului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil formulat de către apelantul-pârât N. M., cu domiciliul în Drobeta T. S., .. 60, ., ., împotriva sentinței civile nr. 103/21.01.2015 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S., în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. Ș., CNP_, domiciliat în Drobeta T. S., .. 30, ., . având ca obiect pretenții.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 09 Iunie 2015.
Președinte, L. B. | Judecător, C. M. | |
Grefier, M. B. |
Red. M.C./Tehnored.B.M.
4 ex./5 pag./08.07.2015
Jud. fond Ciobaru M.M.
Cod op. 2626
| ← Fond funciar. Sentința nr. 1236/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 526/2015. Tribunalul... → |
|---|
