Rectificare carte funciară. Sentința nr. 1731/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1731/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 12-11-2015 în dosarul nr. 856/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 856/A
Ședința publică de la 12 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE F. M.
Judecător M. C. O.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul-reclamant B. D. împotriva sentinței civile nr.1731/05.05._ pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în contradictoriu cu intimata-pârâtă G. M., având ca obiect rectificare carte funciară.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apelantul-reclamant, lipsă intimata-pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța constată că în data de 06.11.2015 apelantul a depus la dosar o cerere de probatorii prin care solicită ca intimata să depună la dosar schița de partaj în varianta I, efectuată de expertul V. în dosarul de partaj succesoral, arătând că nu mai există la dosar ,fiind sustras. A solicitat, de asemenea și efectuarea unei cercetări locale pentru a se înlătura nelămuririle instanțelor de judecată anterioare.
Instanța, având în vedere disp. art. 479 alin.2 c. pr. civ., respinge cererea, apreciind că, față de proba cu înscrisuri administrată la fond, nu este necesară soluționării apelului.
Apelantul-reclamant depune la dosar un set de înscrisuri, respectiv: adresa Primăriei Breznița Ocol nr.4379/23.09.2013, cerere adresată OCPI M., schiță teren, plan foto, copie titlu proprietate nr.6766/22.06.1994, proces verbal încheiat de executor judecătoresc R. I. în dosar nr.551/E/1999, decizia civilă nr.2765/A/19.12.1998, schiță. Menționează că aceste înscrisuri se regăsesc la dosarul de fond, fiind depuse doar pentru a fi la îndemâna instanței cu ocazia soluționării cererii de apel.
Nemaifiind alte cereri formulate sau excepții invocate de soluționat, instanța, potrivit dispozițiilor art.392 cod procedură civilă, constată deschise dezbaterile și acordă cuvântul asupra apelului.
Apelantul-reclamant solicită admiterea apelului, fără cheltuieli de judecată. Susține că, intimata nu a respectat dispozițiile deciziei nr.2765/A/19.12.1998 și a întocmit planul de amplasament peste terenul său, astfel că a fost obligat să lase terenul intimatei.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei Drobeta T. S. la data de 17.02.2014 și înregistrată sub nr._, petentul B. D. în contradictoriu cu intimata G. M., a solicitat rectificarea cărții funciare a pârâtei pe motiv că planul de amplasament emis pentru terenul pârâtei se suprapune peste terenul său.
În motivarea cererii petentul a arătat că în anul 2006 s-a efectuat o expertiză de către expertul P. O., care în schița întocmită, se arată că terenul său se află in P 18 T 53, iar terenul pârâtei are suprafața de 6202 mp cu 2802 mp mai mare, fapt care a făcut ca Dudasu L., cumpărătoarea, să îl dea în judecată și să îi ia terenul.
A mai susținut că vânzătoarea G. M. nu a pus la dispoziția reprezentanților OCPI toate actele necesare: schița parcelară a terenului, titlul de proprietate, schița parcelei 18 cu amplasamentului fiecăruia dintre cei amplasați în parcelă, raportul de expertiză de la partaj.
În drept, nu a fost indicat temeiul legal.
A depus la dosar următoarele înscrisuri în copii certificate: schiță, decizia civilă din 1998, titlul de proprietate nr.6766/1994, plan de amplasament si delimitare a imobilului.
În conformitate cu dispozițiile art. 200 alin. 1 și 2 C.p.civ., prin rezoluția președintelui de complet învestit cu soluționarea cererii, aflată la fila 17 dosar, s-a pus în vedere petentului să completeze lipsurile cererii de chemare în judecată, în termenul prevăzut de art. 200 alin. 2 c.p.civ., iar la data de 19.05.2014 petentul a depus la dosar răspuns comunicare adresa la care a anexat chitanța reprezentând taxa de timbru in cuantum de 50 lei și în copie, mai multe înscrisuri.
Astfel, la data de 19.05.2014, reclamantul a depus la dosar completare la acțiune prin care a arătat că terenul de 5928 mp pășune este amplasat in extravilanul . vecinătățile: N- T. S., E- Ogaș, S- T. G., V-T. G..
A mai arătat că din suprafața de 5928 mp, doar suprafața de 1344 mp, proprietatea lui G. M. are carte funciară.
În urma partajului succesoral suprafața de 5928 mp pășune a fost împărțită celor trei moștenitori, dar numita G. M. a făcut abuziv plan de amplasament peste terenul său, cu care a fost pus în posesie de către executorul judecătoresc.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă a comunicat intimatului un exemplar al cererii și înscrisurilor anexate, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
La data de 12.06.2014 intimata G. M. a depus la dosar întâmpinare prin care a arătat că, în calitate de vânzător, a vândut suprafața de 1340 m.p. teren pășune surorii sale D. L., astfel că nu mai dorește să fie chemată în instanță.
Prin rezoluția din data de 13.06.2014 s-a comunicat întâmpinarea către petent, cu mențiunea de a depune răspuns la întâmpinare în termen de 10 zile de la comunicare, care, la data de 23.06.2014 a depus al dosar răspuns la întâmpinare, iar prin rezoluția din data de 26.06.2014 s-a fixat termen de judecată la data de 17.09.2014.
La termenul de judecată din 17.09.2014, față de obiectul cauzei și înscrisurile aflate la dosar, în exercițiul rolului activ reglementat de dispozițiile art. 22 Cod procedură civilă coroborat cu disp.art. 255 alineat 5 Cod procedură civilă, s-a dispus emiterea uneia drese către OCPI M. pentru a înainta documentația care a stat la baza înscrierii în cartea funciară nr.188/N Breznita Ocol a imobilului in suprafață de 1344 mp situat in T53, P 18 Breznita Ocol și să precizeze dacă reclamantul a solicitat înscrierea terenului in suprafață de 5928 m.p., în cartea funciară, să se comunice soluția pronunțată și să se înainteze la dosar extras cf pe numele G. M..
Relațiile au fost înaintate la dosar cu adresa nr._/26.09.2014.
Prin sentința civilă nr. 3232/29.10.2014 s-a respins acțiunea formulată de petentul B. D..
Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut că prin decizia nr. 3583 din 10 septembrie 2013, pronunțată în recurs de Secția I civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, având ca obiect rectificare carte funciară, instanța a hotărât că prin acțiunea în rectificarea înscrierilor în cartea funciară se poate cere îndreptarea sau suprimarea unor înscrieri necorespunzătoare făcute în cuprinsul acesteia, pentru a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a imobilului, această acțiune având, de obicei, un caracter subsidiar, fiind grefată pe o altă acțiune având ca obiect constatarea nulității sau anularea unui act, simulația sau rezoluțiunea acestuia. În speță, Înalta Curte a reținut că este inadmisibilă acțiunea în rectificarea mențiunilor din cartea funciară în sensul radierii dreptului de proprietate al proprietarului tabular, în condițiile în care titlul în baza căruia s-a înscris dreptul de proprietate nu a fost desființat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, cu precizarea că aspectele vizând valabilitatea sau lipsa de valabilitate a titlului, buna sau reaua credință nu pot fi examinate în cadrul unei acțiuni în rectificare de carte funciară.
Dispozițiile referitoare la acțiunile în rectificarea înscrierilor de carte funciară se regăsesc în cuprinsul articolelor 907-915 din Noul Cod Civil, incluse în Titlul VII ”Cartea funciară”.
Conform art.907 alin.1 cpciv, „Când o înscriere făcută în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală, se poate cere rectificarea acesteia. (…), iar potrivit alin.3 „Situația juridică reală trebuie să rezulte dintr-o recunoaștere făcută de titularul înscrierii a cărei rectificare se solicită, prin declarație dată în formă autentică notarială, ori dintr-o hotărâre judecătorească definitivă pronunțată împotriva acestuia, prin care s-a admis acțiunea de fond. Acțiunea de fond poate fi, după caz, o acțiune în anulare, rezoluțiune, reducțiune sau orice altă acțiune întemeiată pe o cauză de ineficacitate a actului juridic.”
De asemenea, a reținut că în speță, nu sunt îndeplinite dispozițiile menționate întrucât reclamantul nu a făcut dovada că titlul în temeiul căruia s-a înscris dreptul de proprietate al pârâtei a fost desființat, situație în care instanța a respins acțiunea.
Împotriva hotărârii mai sus menționate a declarat apel apelantul B. D. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A motivat că instanța nu a analizat în nici un fel înscrisurile depuse, rapoartele de expertiză sau hotărâri judecătorești ceea ce l –a determinat să considere că acestea nu au fost citite și examinate. Instanța de fond nu a făcut nici o referire la raportul de expertiză întocmit de expertul I. M. în legătură cu terenul situat în tarlaua 53, . vecinătăți și nici la raportul de expertiză întocmit de expert Biteș S., care a menționat în concluzii că terenul din . a fost atribuit în totalitate intimatei D. L., iar suprafața de 1188 mp ce i se cuvine reclamantului conform deciziei civile de partaj nr. 2165/A/1998, irevocabilă a fost poziționată greșit în afara acesteia peste alte parcele așa cum reiese și din schița parcelară care a stat la baza eliberării titlului de proprietate.
De asemenea, raportul de expertiză întocmit de expert P. I. a concluzionat că tot terenul din . de D. L., care ocupă suprafața reclamantului revenită în urma partajului succesoral conform deciziei civile 2165/A/1998.
A solicitat casarea hotărârii instanței de fond, să fie lăsat să plătească terenul cuvenit în tarlaua53, . G. M. să facă un nou plan de amplasament pe terenul ei privat prin decizia de partaj.
Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor aduse, având în vedere probatoriul administrate dar și dispozițiile legale în materie instanța de control a apreciat apelul neîntemeiat.
Potrivit disp.art.425 din NCPC, considerentele hotărârii judecătorești trebuie să cuprindă pe lângă arătarea obiectului cererii, a susținerilor părților și expunerea situației de fapt reținută de instanță în baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția arătându-se atât motivele pentru care s-au admis cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Instanța trebuie să arate în concret, în raport de probele dosarului, situația de fapt pe care o reține în cauză și să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente, referirea generică la probele administrate fără a se indica aceste probe nefiind suficientă pentru a satisface standardele normei, a căror încălcare conduce la desființarea hotărârii întrucât aceasta constituie în realitate o lipsă a motivării.
În cauza dedusă judecății prima instanță a reluat conținutul deciziei nr.3583/2013 a ICCJ cu obiect rectificare CF, a subliniat că dispozițiile referitoare la acțiunile în rectificare CF se regăsesc în cuprinsul articolelor 907-9118 c.civ. și a concluzionat fără referire la starea de fapt sau probele administrate că nu sunt îndeplinite disp. menționate, întrucât reclamantul nu a făcut dovada că titlul în temeiul căruia s-a înscris dreptul de proprietate al pârâtei a fost desființat.
Instanța de control a apreciat că această motivare sumară nu corespunde exigențelor textului menționat (art.425 NCPC) lipsa sa de consistență făcând imposibilă realizarea controlului judiciar. Motivarea trebuie să fie clară, precisă și necontradictorie astfel încât din ea să rezulte justețea soluției pronunțate, ea presupune referiri la realitatea faptelor, în concret în speța respectivă, prin evitarea motivărilor sprijinite pe formulări generale și abstracte.
În consecință, a apreciat că hotărârea este nemotivată, că nu se poate exercita controlul judiciar și sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 488 din c.pr.civ. coroborat cu art. 494 c.pr.c., motiv pentru care a admis apelul, a anulat sentința și a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond.
Dosarul a fost înaintat Judecătoriei Dr. Tr. S. la data de 13.03.2015 și înregistrat sub nr._ .
Prin rezoluția din 18.03.2015 instanța a fixat primul termen de judecată la data de 21.04.2015 și a dispus citarea părților.
În temeiul dispozițiilor art. 258 raportat la art. 255 C.p.civ., instanța a încuviințat și a administrat în cauză proba cu înscrisuri pentru ambele părți.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma probelor administrate în cauza și raportat la dispozițiile legale în materie, prin sentința civilă nr.1731/05.05._ Judecătoria Drobeta T. S. a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantului, reținând următoarele:
Prin cererea dedusă judecății, reclamantul a solicitat rectificarea cărții funciare a pârâtei motivat de faptul că prin planul de amplasament efectuat cu ocazia intabulării dreptului de proprietate, pârâta a ocupat terenul său.
Instanța a reținut că prin decizia civilă nr.2165/A/1998 pronunțată de Tribunalul M. în dosarul nr. 1409/1998 (f. 27) s-a dispus partajarea bunurilor succesorale de pe urma autorului T. I. I., printre care terenul în suprafață de 5928 mp pășune situat în T 53 P 18, înscris în titlul de proprietate nr. 6766/22.06.1994 (f. 26). A fost omologată varianta I a raportului de expertiză efectuată de expert V. I. și această suprafață de teren a fost împărțită între moștenitori astfel: D. L. -3400 mp pășune situat în T 53 P 18, G. M.- 1340 mp pășune situat în T 53 P 18 și B. C. -1188 mp pășune situat în T 53 P 18.
Ca urmare a punerii în executare a deciziei mai sus menționate, reclamantul a fost pus în posesie de către executorul judecătoresc cu suprafața de 1188 mp pășune situat în T 53 P 18, conform procesului verbal încheiat la 04.04.2002 de B. R. I. în dosarul de executare nr. 551/E/1999.
Pârâta G. M. a solicitat întocmirea unei documentații cadastrale cu privire la imobilul teren proprietate personală în suprafață de 1340 mp pășune situat în T 53 P 18 și a solicitat înscrierea terenului în cartea funciară. Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 7999/2001 de BNP I. A. (f.33), pârâta a vândut suprafața de 1340 mp pășune situată în T 53 P 18 către sora sa D. L., care la rândul său a solicitat intabularea dreptului său de proprietate asupra acestui teren, în acest sens existând la dosar cererea sa și încheierea nr 172 CF/14 01 2005 dată de OCPI M. (f. 97).
Așa cum a declarat reclamantul în completarea la acțiune din suprafața totală 5928 mp pășune situată în T 53 P 18, numai suprafața de 1340 mp pășune a fost intabulată (fila 20), iar potrivit declarației sale dată la fila 91nu s-a adresat OCPI pentru înscrierea dreptului său de proprietate asupra terenului în suprafață de 1188 mp pășune situată în T 53 P 18.
Instanța a făcut aplicarea în cauză a disp. art. 80 din Legea nr. 71/2011 conform cărora cererile de înscriere, precum și acțiunile în justiție, întemeiate pe dispozițiile Legii nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de data introducerii lor, vor fi soluționate potrivit normelor materiale în vigoare la data încheierii actului sau, după caz, la data săvârșirii ori producerii faptului juridic generator al dreptului supus înscrierii, cu respectarea normelor procedurale în vigoare în momentul introducerii lor.
Potrivit art.77 din aceeași lege de punere în aplicare a Codului civil înscrierile în cartea funciară efectuate în temeiul unor acte ori fapte juridice încheiate sau, după caz, săvârșite ori produse anterior intrării în vigoare a Codului civil din 2009 vor produce efectele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii acestor acte ori, după caz, la data săvârșirii sau producerii acestor fapte, chiar dacă aceste înscrieri sunt efectuate după data intrării în vigoare a Codului civil din 2009.
Instanța a reținut că acțiunea în rectificarea înscrierilor în cartea funciară este acea acțiune prin care se cere îndreptarea sau suprimarea unor înscrieri necorespunzătoare făcute în cuprinsul acesteia, pentru a pune de acord starea tabulară cu situația juridică reală a imobilului. Această acțiune are un caracter subsidiar, de obicei fiind grefată pe o acțiune având ca obiect constatarea nulității sau anularea unui act, simulația sau rezoluțiunea acestuia. Cazurile de exercitare a acestei acțiuni sunt prevăzute în mod limitativ de dispozițiile art. 34 din Legea nr. 7/1996, forma în vigoare la data săvârșirii sau producerii faptelor expuse de reclamant.
Astfel, orice persoană interesată poate cere rectificarea înscrierilor din cartea funciară dacă printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a constatat că: 1. înscrierea sau actul în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea nu a fost valabil, 2. dreptul înscris a fost greșit calificat, 3.nu mai sunt întrunite condițiile de existență a dreptului înscris sau au încetat efectele actului juridic în temeiul căruia s-a efectuat înscrierea, ori 4. dacă înscrierea în cartea funciară nu mai este în concordanță cu situația reală actuală a imobilului.
De regulă, acțiunea în rectificarea cărții funciare are caracter accesoriu deoarece se constituie într-o cerere subsecventă acțiunii principale care ocrotește dreptul subiectiv vătămat prin înscrierea neconformă situației juridice reale.
Acțiunea în rectificarea cărții funciare poate fi promovată și pe cale principală în situația în care se exercită separat de acțiunea de fond, însă în această ipoteză trebuie să existe deja o hotărâre judecătorească prin care să se constate una din cele patru ipoteze mai sus menționate. Însuși textul legal impune ca o condiție sine qua non pentru admiterea acțiunii în rectificarea cărții funciare existența unei dispoziții pronunțate anterior de instanța judecătorească în sensul constatării uneia dintre situațiile enumerate la pct. 1-4.
Referitor la susținerile reclamantului în sensul că vânzătoarea G. M. nu a pus la dispoziția reprezentanților OCPI toate actele necesare: schița parcelară a terenului, titlul de proprietate, schița parcelei 18 cu amplasamentului fiecăruia dintre cei amplasați în parcelă, raportul de expertiză de la partaj, instanța a constatat că la dosar a fost înaintată documentația ce a stat la baza intabulării terenului de 1340 mp pășune în cartea funciară fiind atașate, totodată, titlul de proprietate al vânzătoarei schița terenului situat în T 53 P 18 cu amplasarea fiecăruia dintre moștenitori întocmită de expertul V. I., astfel că apreciază nerelevante susținerile pârâtului (f. 94-110).
Referitor la rapoartele de expertiză la care face referire în completarea la acțiune, instanța a reținut că raportul de expertiză întocmit de expert I. M. a fost efectuat în dosarul civil nr._ în care s-a pronunțat sentința depusă la dosar la filele 113-114. În urma verificărilor în sistemul Ecris, instanța a constatat că această hotărâre nu este irevocabilă, a fost atacată cu recurs și a fost casată, cauza fiind trimisă spre rejudecare. Cu ocazia rejudecării, s-a pronunțat sentința civilă nr. 2808/2008 în dosarul nr. 1742._ al Judecătoriei Dr. Tr. S., prin care acțiunea a fost respinsă, reținându-se incidența în cauză a autorității de lucru judecat. Această sentință a rămas irevocabilă prin respingerea recursului.
Referitor la raportul de expertiză întocmit de expert P. O. efectuat în dosarul 6772/2006, în urma verificărilor s-a constatat că dosarul a avut ca obiect revendicare și prin decizia irevocabilă nr. 1214/R/25.10.2006 pronunțată de Tribunalul M. a fost obligat pârâtul B. D. să lase reclamantei D. L. în deplină proprietate și pașnică folosință suprafața de 1340 mp situată în T53 P 18 (f. 115-116).
Referitor la rapoartele de expertiză întocmite de expert Biteș Ș. și P. I. s-a constat că acestea au fost administrate în cauze penale.
Instanța a reținut că rapoartele de expertiză depuse la dosar, prin concluziile enunțate, nu pot constitui singure temei al admiterii acțiunii în rectificarea cărții funciare.
Față de hotărârile depuse la dosar, instanța a reținut că reclamantul nu a prezentat în sensul dispozițiilor legale o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă prin care să se constate neconcordanța între situația reală a imobilului și înscrierea în cartea funciară.
Totodată, având în vedere că acțiunea în rectificarea cărții funciare se grefează pe o acțiune principală care constituie suportul său juridic, respectiv acțiunea care însoțește dreptul subiectiv lezat sau vătămat de înscrierea nevalabilă ori inexactă, iar instanța nu a fost investită cu un astfel de capăt de cerere, față de aceste considerente, a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A susținut că G. M. nu a respectat decizia civilă nr. 2165/1998 cu privire la amplasamentul terenului ce i-a revenit în urma partajului succesoral, tarlaua 53, . de fond nu a analizat că i s-a lezat dreptul de proprietate prin înscrierea nevalabilă a unui plan de amplasament în cartea funciară, fapt ce a dus al deposedarea sa de suprafața de 1188 mp, primită prin decizia respectivă, că pârâta nu a pus la dispoziția reprezentantului OCPI schița parcelară, titlul de proprietate, procesul-verbal de punere în posesie.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate, în conformitate cu dispozițiile art.479 alin.1 cod procedură civilă, instanța apreciază că este nefondat, pentru următoarele considerente:
Se reține că prima instanță a înlăturat susținerile reclamantului, printr-o amplă argumentație de natură probatorie și juridică.
Astfel, s-a apreciat că în conformitate cu disp. art. 34 din Legea nr. 7/1996, acțiunea în rectificare a cărții funciare, poate fi solicitată de orice persoană interesată ,dacă printr-o hotărâre judecătorească ,definitivă și irevocabilă ,s-a constatat că înscrierea în cartea funciară nu corespunde cu situația juridică reală a imobilului.
Din probele administrate în cauză ,rezultă că reclamantul a solicitat rectificarea cărții funciare pentru ocuparea de către pârâtă a terenului său în suprafață de 1188 mp, ca urmare a planului de amplasament întocmit cu ocazia întabulării dreptului de proprietate.
Terenul a fost dobândit prin decizia civilă nr. 2165/A/1998 a Tribunalului M., prin care s-a dispus partajarea terenului pășune ,în suprafață de 5928mp, situat în T 53 P 18, împărțit între moștenitorii autorului T. I. I., conform variantei I efectuată de expertul V. I., astfel: D. L. -3400 mp; G. M. -1340 mp ; B. C. -1188mp.
Pentru înscrierea în cartea funciară a suprafeței de 1340 mp, proprietatea pârâtei, s-a întocmit o documentație cadastrală depusă la primul dosar de fond ( filele 94-112), teren, înstrăinat moștenitoarei D. L. în anul 2004, care ,de asemenea ,și-a înscris în CF dreptul de proprietate cu privire la acest teren, însă terenul reclamantului de 1188 mp, nu a făcut obiectul vreunei cereri de întabulare.
Conform hotărârilor judecătorești depuse la dosar, între moștenitori au existat mai multe litigii cu privire la terenul supus partajării, niciuna din soluțiile pronunțate de instanță, nefiind favorabilă reclamantului.
Astfel,prin decizia civilă nr. 1214/R/2006 a Tribunalului M. ,s-a admis,irevocabil, după casare, acțiunea în revendicare formulată de D. L. împotriva pârâtului B. D., cu privire la terenul în suprafață de 1340 mp, iar prin sentința civilă nr. 2808/2008 pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în ds._, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost respinsă acțiunea în revendicare formulată de reclamantul B. D. împotriva pârâtei D. L..
Prin urmare, cerința impusă de art. 34 din Legea cadastrului, de constatare printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă a înscrierii eronate a dreptului de proprietate al pârâtei în cartea funciară, nu a fost îndeplinită de către reclamant, pentru a se examina de către instanță vătămarea dreptului de proprietate al acestuia cu privire la terenul în suprafață de1188 mp., dobândit prin hotărârea de partaj .
Așa fiind, instanța apreciază că nu sunt întemeiate criticile apelantului, motiv pentru care, în conf. cu art. 480 alin. 1 c. pr. civ. ,urmează a respinge apelul și a păstra hotărârea.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul civil formulat de apelantul-reclamant B. D. CNP_, cu domiciliul în Breznița Ocol, jud. M. împotriva sentinței civile nr.1731/05.05._ pronunțată de Judecătoria Drobeta T. S. în contradictoriu cu intimata-pârâtă G. M. CNP_, cu domiciliul în Breznița Ocol, jud. M., având ca obiect rectificare carte funciară.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12 Noiembrie 2015.
Președinte, F. M. | Judecător, M. C. O. | |
Grefier, M. B. |
Redactat FM/07.12.2015.
tehnoredactat M.B., Ex.4/ pag.
jud.fond G. I.C.
Cod operator 2626
| ← Contestaţie la executare. Hotărâre din 12-11-2015, Tribunalul... | Pretenţii. Sentința nr. 13/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|








