Contestaţie la executare. Decizia nr. 927/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 927/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 24-11-2015 în dosarul nr. 927/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 927/A
Ședința publică de la 24 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Judecător L. B.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de către apelanta contestatoare P. C. Malovăț împotriva încheierii pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin la 24.06.2015, în contradictoriu cu intimata . C. SRL P. Y. C. S., având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședința publică, lipsă părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că dezbaterile au avut loc în ședința publică din 10.11.2015, fiind consemnate în încheierea ce face parte integrantă din prezenta, după care:
INTANȚA
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
P. cererea de chemare în judecată înregistrată sub nr. 3._ pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. S., contestatoarea P. C. MALOVĂȚ în contradictoriu cu intimata . C. SRL a solicitat anularea formelor de executare efectuate în dosarul de executare nr. 321/E/2015, respectiv a somației de executare și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare din data de 26.03.2015.
În fapt, a precizat că în data de 15.09.2011, între autoritatea contractanta P. Malovăț, în calitate de beneficiar, și societatea comercială C&C MH C. SRL, în calitate de executant, s-au încheiat două contracte respectiv: contractul de execuție lucrări cu nr. 180/2011, având ca obiect execuția de lucrări de "reabilitare drum comunal", prețul fiind de 98.042,55 lei și contractul de prestări servicii cu nr. 671/2009 având ca obiect executarea lucrărilor de asfaltare "Covor asfaltic DC17 . contractate fiind de 172.927,80 lei. Cele două contracte încheiate intra în sfera de aplicare a dispozițiilor art. 3 lit. f din OUG nr. 34/2006, fiind contracte de achiziție publica.
A menționat că la art. 4 din primul contract părțile au stabilit penalități de întârziere în cuantum de 0.1% din valoarea contractului, pentru fiecare zi de întârziere, iar la art. 4.3. din cel de al doilea contract, părțile au stabilit penalități de întârziere in cuantum de 10% din valoarea contractului pentru fiecare zi de întârziere (10.000 lei /zi).
Contestatoarea a mai indicat că în data de 05.06.2013, societatea C&C MH C. SRL a chemat în judecata subscrisa cerând obligarea la plata penalităților de întârziere pentru perioada 01.01._12 în temeiul contractului nr. 671/2009 și a penalităților de întârziere pentru perioada 21.11._12 în temeiul contractului nr. 180/2011, în acest sens formându-se dosarul nr._ .
P. sentința civila nr. 5238/27.11.2013 s-a dispus obligarea contestatoarei la plata sumei de 67.290,06 lei cu titlu de penalități de întârziere datorate în temeiul contractului nr. 671/25.05.2009 și a sumei de 3.607.965,84 lei reprezentând penalități de întârziere datorate in temeiul contractului nr. 180/15.09.2011. A mai menționat că a inițiat o acțiune prin care a solicitat constatarea nulității absolute a celor doua contracte având în vedere ca acestea au fost încheiate prin frauda la lege, în condițiile în care nu au fost respectate, la data încheierii lui, dispozițiile de ordine publica cuprinse în OUG nr. 34/2006. La data semnării ambelor contracte se afla în vigoare OUG nr. 34 /2006, iar dispozițiile art. 18 din acest act normativ stipulau procedura de atribuire a contractului de achiziție publica.
A invocat prev. art. 19 din OUG 34/2006 potrivit cărora „autoritatea contractantă are dreptul de a achiziționa direct produse, servicii sau lucrări, în măsura în care valoarea achiziției, estimată conform prevederilor secțiunii a 2-a a prezentului capitol, nu depășește echivalentul în lei a 15.000 euro pentru flecare achiziție de produse, servicii sau lucrări" în cazul de fata, valoarea fiecărui contract fiind mai mare de 15.000 de euro, a considerat că trebuia în mod obligatoriu să se desfășoare o cererea de oferta însă, aceasta procedura nu a fost respectată, fiind urmată o alta procedură de atribuire, NELEGALA, respectiv "atribuire directa".
În ceea ce privește dosarul de achiziție, contestatoarea a indicat faptul că nu există dovezi privind efectuarea procedurilor de achiziție publica în forma prevăzuta de dispozițiile art. 18 lit. c din OUG nr. 34/2006, nerespectarea acestor prevederi atrăgând sancționarea cu nulitatea absoluta a actului încheiat în acest mod, respectiv contractul de execuție lucrări care sta la baza hotărârii judecătorești in temeiul căreia se desfășoară prezenta executare silita.
Nulitatea absoluta este o sancțiune civila prin care se urmărește respectarea normelor cu caracter de ordine publica la momentul încheierii unor acte civile sau comerciale. Normele privind încheierea contractelor de execuție lucrări sunt de ordine publica, acest caracter imperativ rezultând din modul de formulare prev. de art. 20 alin. 1 din OUG nr. 34/2006, dar în special din rațiunea pentru care a fost adoptata OUG nr. 34/2006, stipulata expres în art. 2 alin. 1 lit. d „asigurarea utilizării eficiente a fondurilor publice, prin aplicarea procedurilor de atribuire de către autoritățile contractante".
Contestatoarea a menționat că prin somația de executare silita din data de 26.03.2015, executorul Judecătoresc a somat pentru plata în termen de 1 zi liberă suma de 74.464,31 lei reprezentând debit datorat de subscrisă, în temeiul sentinței judecătorești nr. 5238/2013 și cheltuieli de executare silita. Referitor la somația emisă în dosarul de executare mai sus precizat a indicat instanței că este netemeinică și nelegală întrucât nu au fost respectate dispozițiile O.G. 22/2002, dispoziții derogatorii de la dreptul comun în materie de executare.
In aceste condiții a arătat că nu au fost respectate prevederile art. 2 din O.G. 22/2002 potrivit cărora în cazul în care executarea nu începe sau nu poate continua din lipsă de fonduri, instituția debitoare este obligată în termen de 6 luni să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată, acest termen curgând de la data la care debitorul a primit somația de plată. Contestatoarea a menționat că a făcut toate demersurile necesare pentru a primi bani de la forurile superioare, însă executorul judecătoresc nu a luat în considerare acest termen de grație de șase luni, termen în care exista posibilitatea ca plata să se facă voluntar, trecând în mod greșit la emiterea somației privind plata potrivit dreptului comun.
Conform art. 2 si 3 din OG 22/2002 „dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, Instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-șl îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului", „în cazul în care Instituțiile publice nu își îndeplinesc obligația de plată în termenul prevăzut la art. 2, creditorul va putea solicita efectuarea executării silite potrivit Codului de procedură civilă șl/sau potrivit altor dispoziții legale aplicabile în materie".
De asemenea, a precizat că în cazul în care va fi executată silit pentru suma de 74.464,31 lei, iar ulterior se va desființa titlul în baza căruia a fost obținută aceasta suma, se va solicita întoarcerea executării silite în vederea recuperării sumei executate silit, lucru care s-ar putea sa nu mai fie posibil deoarece societatea creditoare C&C MH C. SRL se afla în stare de insolventă, urmând a fi dizolvată. In concluzie, arătam că în raport de dispozițiile O.G. nr. 22/2002, modificată și completată prin Legea nr. 110/2007, avem la dispoziție un termen de 6 luni pentru a efectua plata voluntară a creanței înscrise în titlul executoriu, termen care curge de la momentul emiterii somației de plată.
Față de prevederile legii speciale, a solicitat instanței să constate că în cauza dedusă judecății, faptul că termenul de 6 luni, este un veritabil termen de grație acordat de legiuitor instituțiilor publice debitoare, înlăuntrul căruia poate fi efectuată plata voluntară a creanței înscrise în titlul executoriu, în scopul de a preîntâmpina grevarea bugetului instituției cu cheltuieli suplimentare, în speță, cheltuieli de executare.
În temeiul art. 30 din OUG 80/2013 și a art. 7 din OG 22/2002 a solicitat scutirea de plata taxei judiciare de timbru, invocând în acest sens prevederile art. 30 alin. l din OUG 80/2013 potrivit cărora „sunt scutite de taxa judiciară de timbru acțiunile și cereriie, inclusiv căile de atac formulate, potrivit legii, de Senat, șl de Ministerul Finanțelor Publice, Indiferent de obiectul acestora, precum șl cele formulate de alte instituții publice, Indiferent de calitatea procesuală a acestora, când au ca obiect venituri publice”.
În dovedirea celor susținute a solicitat proba cu înscrisuri precum și orice alte probe ce ar rezulta din dezbateri. Cu cheltuieli de judecata.
In drept cererea a fost întemeiată pe disp. art. 711 și urm. din Codul de Procedura Civila, art. 2 și art. 3 din OG 22/2002, art. 30 din OUG 80/2013.
În temeiul art. 223 alin. 3 Cod procedura civila a solicitat judecarea în lipsă a cauzei.
La contestație a atașat somația de executare silită nr. 321/E/2015, încheierea de încuviințare nr. 321/E/2015, încheierea de stabilire a cheltuielilor nr. 321/E/2015.
P. rezoluția din data de 27.04.2015, instanța a stabilit termen de judecată la data de 27.05.2015, pentru când s-a citat intimata cu mențiunea de a formula întâmpinare și contestatoarea cu următoarele mențiuni: să depună dovada comunicării actelor de executare contestate și titlul executoriu; să depună certificat de grefă din care să rezulte existența litigiului având ca obiect anularea celor două contracte încheiate cu creditoarea; să precizeze dacă solicită și suspendarea executării silite; să achite contravaloarea cheltuielilor ocazionate de copierea dosarului execuțional. Totodată, în conformitate cu prevederile art. 716 alin. 2 C. pr. civ. a pus în vedere B. G. G. C. să depună copii certificate de pe dosarul execuțional nr. 321/E/2015.
La data de 13.05.2015 B. G. G. C. a depus dosarul execuțional nr. 321/E/2015 în copii certificate pentru conformitate cu originalul.
Contestatoarea P. Malovăț a depus precizări la data de 25.05.2015 prin care a menționat că a achitat contravaloarea cheltuielilor de executare. Totodată, a depus actele primite de la executorul judecătoresc, certificatul de grefă emis în dosarul nr._ aflat pe rolul Judecătoriei Dr. Tr. S. și cererea de suspendare a executării silite.
P. cererea de suspendare a executării silite formulate, contestatoarea a solicitat suspendarea până la soluționarea definitivă a contestației la executare. A invocat prevederile art. 719 C. pr. civ. A invocat faptul că există motive temeinice, iar cu consemnarea prealabilă a cauțiunii instanța poate dispune suspendarea judecării. În motivare a reiterat cele menționate în cererea de chemare în judecată.
Intimata . C. SRL a depus la data de 25.05.2015 întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației.
A menționat că legiuitorul a instituit termenul de 6 luni în care poate fi îndestulată creanța creditorului, prevăzut de art. 2 din O.G. nr, 22/2002, pe seama instituției publice debitoare exclusiv în ipoteza în care „executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri", prin urmare, termenul respectiv își găsește aplicabilitatea în cazul în care debitoarea - instituție publică face dovada certă a lipsei de fonduri.
Referitor la invocarea de către contestatoare a acestui termen de 6 luni a precizat că nu reprezintă altceva decât o modalitate legislativă, indirectă, de sustragere a instituției publice de la plata creanței izvorâtă din titlul executoriu, acesta nefiind un termen de "grație", cum eronat afirmă debitoarea, ci, în realitate, este un termen în care debitoarea urmează a face demersuri spre a obține fonduri pentru a-și achita datoriile.
A mai arătat că, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că autoritățile statale sunt cele care trebuie să efectueze toate demersurile și diligentele necesare punerii în executare a hotărârilor judecătorești și că nu este oportun să se solicite, unei persoane care deține o creanță împotriva statului, ca după finalizarea procedurii judiciare să angajeze o nouă procedură pentru a obține suma ce i-a fost acordată, procedură invocată chiar de către contestatoare, ajungându-se, practic, la o tergiversare inutilă a îndestulării creditorului pe seama statului debitor (în acest sens sunt cauzele Metaxas contra Greciei, S. contra României, O. contra României).
Astfel, în cauza S. vs. România. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat faptul că dispozițiile art. 2 din O.G. nr. 22/2002 - modificată, care instituie termenul de 6 luni în favoarea debitorului instituție publică, pentru a-și îndeplini obligația de plată - termen în care debitorul nu poate fi supus executării silite, chiar condiționat de probarea lipsei fondurilor alocate pentru executarea obligației de plată - constituie o încălcare a dreptului creditorului la un proces echitabil, contrară prevederilor art. 6 alin. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Trebuie reținut faptul că prin noțiunea de „proces echitabil” nu se înțelege numai procedura judiciară în fața instanței, ci și procedura execuțională, în condițiile în care finalitatea oricărui proces nu este numai obținerea unei hotărâri favorabile prin statuarea scriptică a drepturilor reclamantului, ci și realizarea efectivă a acestora, numai în acest mod procedura judiciară având finalitate practică.
A mai arătat că obținerea unui titlu executoriu irevocabil s-a realizat prin decizia nr. 5 pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ în data de 07.05.2014, iar punerea în executare silită s-a realizat la o distanță de un an, an în care creditoarea avea posibilitatea de a executa de bună voie sentința pronunțată sau să realizeze demersurile necesare pentru obținerea fondurilor în vederea achitării debitelor ce le au față de subscrisa societate.
În aceeași cauză, Curtea a confirmat faptul că conflictul dintre prevederile O.G. nr. 22/2002 și prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului rezidă, inclusiv, din dispozițiile legale ale art. 11 și art. 20 alin. 2 din Constituția României, prin raportare la forța supralegislativă a tratatelor internaționale față de normele din dreptul intern, acestea din urmă trebuind a fi înlăturate de la aplicare.
În aceste condiții, a menționat chiar dacă prevederile O.G. nr. 22/2002 sunt în vigoare și, în mod logic, aplicabile în dreptul intern, ele sunt în totală contradicție atât cu prevederile Convenției Europene, cât și cu jurisprudența Curții.
In sensul celor precizate, a indicat hotărârea dată în cauza D. P. c. României care prevede „statutul conferit Convenției în dreptul intern permite instanțelor naționale să înlăture - din oficiu sau la cererea părților - prevederile dreptului intern pe care le consideră incompatibile cu Convenția și protocoalele sale adiționale, cât și faptul că acest aspect implică obligația pentru judecătorul național de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminență față de orice altă prevedere contrară din legislația națională, fară să fie nevoie să aștepte abrogarea acesteia de către legiuitor.
Pe de altă parte, a mai menționat că executorul judecătoresc G. G. C. a procedat în conformitate cu dispozițiile legale naționale și internaționale în momentul emiterii somației de executare silită nr. 321/E/2015 din data de 26.03.2015 și a încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare silită, având în vedere faptul că referitor la refuzul executorului judecătoresc de a realiza acte de executare, înainte de trecerea termenului de 6 luni de la data emiterii/recepționării somației de plată, instanțele naționale au reținut caracterul nelegal al acestei conduite (vezi Sentința civilă nr. 1853/2010 pronunțată de Judecătoria Târgu-Cărbunești, Sentința civilă nr. 1621/2009 pronunțată de Judecătoria Beiuș, Sentința civilă nr. 861/2011 pronunțată de Judecătoria Băilești, etc).
Ca o consecință a constatării legalității somației de plată emisă de executorul judecătoresc (care nu este o simplă notificare, astfel cum a susținut recurenta), rezultă că și celelalte acte ale executării, proces verbal de actualizare a obligației și de stabilire a cheltuielilor de executare, acte care țin exclusiv de acest moment incipient prevăzut de OG 22/2002, neintrând în sfera actelor de executare ulterioare prevăzute de art. 3 din ordonanță, sunt întocmite cu respectarea dispozițiilor legale în materia executării silite a instituțiilor publice.(Decizia civilă nr. 369/R/l5.02.2011 pronunțată de Tribunalul București).
In drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 205 Cod de procedură civilă, pentru Convenția Europeeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, art. 11, art. 20 din Constituția României.
La termenul din data de 27.05.2015 instanța a dispus comunicarea cererii adiționale și a cererii de suspendare a executării silite către intimată.
La termenul din 17.06.2015 intimata a depus precizări la cererea de suspendare a executării silite.
P. încheierea pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin la 24.06.2015, a fost respinsă cererea de suspendare a executării silite ca rămasă fără obiect și contestația la executare formulată de contestatoarea P. comunei Malovăț, reținând următoarele:
P. sentința nr. 5238/27. 11. 2013, pronunțată de Tribunalul M. (care constituie titlul executoriu), a fost obligată contestatoarea P. comunei Malovăț și . la plata sumei de 67 290.06 lei cu titlu de penalități de întârziere în baza contractului de prestări servicii nr. 671/25. 05. 2009 și a sumei de 3 607 965.84 lei cu titlu de penalități de întârziere în baza contractului de prestări servicii nr. 180/15. 09. 2011.
Creditoarea – intimată C&C MH C. SRL a solicitat executarea silită a obligației cuprinse în titlul executoriu împotriva contestatoarei.
Contestatoarea a invocat faptul că cele două contracte au fost semnate de primar care, în prezent, este condamnat definitiv pentru infracțiunea de abuz în serviciu și că a promovat o acțiune pentru constatarea nulității absolute a celor două contracte care au fost încheiate prin fraudă la lege.
Instanța nu a reținut aceste critici deoarece contestatoarea avea posibilitatea să invoce aceste apărări în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea judecătorească ce constituie titlul executoriu, iar în situația în care se constată vinovăția primarului se poate regresa împotriva acestuia, cu atât mai mult cu cât, în procedura contestației la executare nu se pot formula motive care ar fi putut fi opuse în cursul judecății sau în calea de atac.
Cea de-a doua critică vizează faptul că, în speță, fiind vorba de o instituție publică, ar fi incidente dispozițiile art. 2 din O.G. 22/2002, potrivit cărora: „Dacă executarea creanței stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituția debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-și îndeplini obligația de plată. Acest termen curge de la data la care debitorul a primit somația de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului.”
După cum rezultă din textul legal termenul de 6 luni se aplică numai în situația în care executarea nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, ori contestatoarea nu a făcut o astfel de dovadă pentru a-i fi aplicabile aceste dispoziții legale.
Pe de altă parte art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale protejează dreptul la un proces echitabil și soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, în materie civilă și penală.
Acest drept ar rămâne iluzoriu dacă nu ar include și faza de executare a hotărârilor judecătorești definitive. Însă Convenția are în vedere drepturi efective, concrete, iar nu iluzorii, așa cum a stabilit Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg în jurisprudența sa, începând cu cauza Artico vs. Italia (1980).
Statul și instituțiile publice au îndatorirea, reprezentând autoritatea publică, de a veghea la respectarea principiului legalității și de a executa de bunăvoie hotărârea judecătoreasca de condamnare a lor, termenul rezonabil de soluționare prevăzut de art. 6 din Convenție fiind aplicabil și în faza executării silite. Întârzierea în executarea unei sentințe, imputabilă autorităților care nu furnizează o justificare valabilă în acest sens, aduce atingere și dreptului creditorului la respectarea bunurilor sale, drept protejat de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției.
În plus, este cu totul contrar Convenției și discriminatoriu ca termenul de 6 luni, prevăzut de OG nr. 22/2002, să curgă de la data somației de executare trimisă instituției publice de către creditor, iar nu de la data la care hotărârea judecătorească este executorie, întrucât, în mod nejustificat, impune creditorului să formuleze o asemenea somație, deci să inițieze executarea silită. Aceasta echivalează cu impunerea condiției inițierii executării silite de către creditor și suportarea cheltuielilor de executare, în condițiile în care, prevalându-se de această dispoziție legală, instituția publică debitoare nu ar executa niciodată, de bunăvoie, dispozițiile titlului executor, ceea ce nu poate fi primit.
Apreciind că, în cauză, contestatoarea, în calitatea sa de instituție publică, nu se poate prevala de prevederile legale interne menționate pentru a nu executa o hotărâre judecătorească și că neexecutarea îi este imputabilă, întrucât dispozițiile din Convenția Europeană a Drepturilor Omului au prioritate de aplicare si incidență directa in speță, instanța apreciază motivul invocat, ca neîntemeiat.
In ceea ce privește contestația împotriva încheierii de stabilire a cheltuielilor de executare, în raport de argumentele expuse, precum și de faptul că neachitarea de buna voie a creanței a determinat creditoarea să se adreseze executorului, care, la rândul său, față de prevederile art. 7 lit. a din Legea nr. 188/2000, avea obligația să pună în executare dispozițiile din titlul executoriu, instanța apreciază că este legală calcularea onorariului de executare, precum și a celorlalte cheltuieli (având în vedere și dispozițiile art. 669 C. pr. civ., referitor la stabilirea cheltuielilor de executare și persoana care este ținută a le suporta).
Deși contestatoarea a criticat numai calcularea cheltuielilor de executare, nu și cuantumul acestora, instanța va analiza și legalitatea încheierii din prisma cuantumului onorariului executorului.
Conform art. 39 alin. 1 lit. a din Legea nr. 188/2000 și a Anexei nr. 1 la Ordinul Ministerului Justiției nr. 2550/C/2006, onorariul maximal nu poate depăși 5000 lei plus 3% din valoarea creanței, in cazul sumelor ce depășesc 50.000 lei, dar nu mai mult de 80 000 lei, iar pentru creanțele ce depășesc valoarea de 100 000 lei onorariul maximal este de 6300 lei plus 1% din ce depășește această sumă.
Cum valoarea creanței este de 67 290.06 lei, rezulta ca onorariul nu poate fi mai mare de 5518.70 lei, iar cel perceput pentru creanța de 3 607 965.84 lei nu poate fi mai mare de 42 052.55 lei.
Or, potrivit încheierii nr. 321/E/26.03.2015, onorariul executorului a fost fixat la suma de 5518.70 lei, sumă care se încadrează în limitele legale. Ulterior, la data de 07. 05. 2015, constatând că prin somația emisă și prin încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare nu a fost avută în vedere și creanța de 3 607 965.84 lei, executorul judecătoresc a pronunțat o încheiere de îndreptare eroare materială (fila 50) și a fost emisă o nouă încheiere de stabilire a cheltuielilor de executare, onorariul executorului judecătoresc fiind stabilit la valoarea acestei ultime creanțe, fără a mai adăuga și onorariul inițial de 5518.70 lei, astfel că nu se poate susține că onorariul este stabilit cu nerespectarea dispozițiilor legale.
P. cererea adițională, contestatoarea aduce critici și cu privire la respectarea dispozițiilor procedurale privind citarea la întocmirea încheierii de îndreptare eroare materială, critici nefondate în raport de inexistența obligativității citării în această situație.
Potrivit art. 655 alin. 2 C. pr. civ. erorile materiale săvârșite cu prilejul întocmirii încheierilor, proceselor – verbale și a altor acte de procedură se pot îndrepta, din oficiu sau la cerere, cu respectarea dispozițiilor legale prevăzute pentru întocmirea lor.
Față de toate aceste considerente, instanța a respins contestația la executare ca neîntemeiată.
În ceea ce privește cererea de suspendare a executării silite, având în vedere dispozițiile art. 718 alin. 1 C. pr. civ., conform cărora aceasta se poate dispune până la soluționarea contestației la executare, precum și faptul că, prin prezenta sentință, contestația a fost soluționată, instanța a respins ca rămasă fără obiect.
Împotriva încheierii din data de 24.06.2015 a declarat apel contestatoarea P. C. Malovăț prin viceprimar S. A..
În motivarea căii de atac exercitată, apelanta a arătat că prima instanță nu s-a pronunțat pe toate capetele de cerere, respectiv nu s-a pronunțat în privința inexistenței unei erori materiale și în privința încuviințării sumei de_ lei ca debit principal în loc de penalități de întârziere cu încălcarea disp. art. 22 c.p.civ. ceea ce echivalează cu necercetarea fondului și încălcarea garanțiilor prev. de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
S-a susținut că nemotivarea hotărârii pe argumentele invocate cu incidență decisivă asupra obiectului litigiului face imposibilă cenzurarea argumentelor și implicit a soluției pronunțată de către instanța de judecată.
S-a invocat că prima instanță printr-o motivare sumară a interpretat eronat obligația citării părților în caz de îndreptare a unei erori materiale din cuprinsul încheierii de încuviințare a executării silite, respectiv a susținut că nu există în acest caz obligația citării părților deși aceasta este reglementată în mod expres în disp. art. 655 alin. 2 c.p.civ.
S-a arătat că executorul i-a citat la îndreptarea de eroare materială pentru data de 7 mai 2010 printr-un act primit de apelantă o zi mai târziu, respectiv în data de 8 mai 2015, executorul observând lipsa încuviințări executării pentru cel de-al doilea debit doar ca urmare a primirii contestației la executare.
Apelanta a arătat că obligația citării părților pentru îndeplinirea de către executor a actelor care prezintă erori materiale este reglementată în mod expres și de disp. art. 57 din legea nr. 188/2000, situație în care procesul verbal de îndreptare eroare materială întocmit la data de 07.05.2015 de către executor nu poate produce nici un efect juridic.
S-a susținut în esență că o motivare excesiv de succintă sau necorespunzătoare echivalează cu inexistența motivării și încălcarea garanțiilor prev de art. 6 din CEDO care se aplică și în faza de executare silită.
În aplicarea disp. art. 205 c.p.civ. intimata pârâtă . C. SRL P. Y. C. S. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat cu motivarea că apelanta nu este consecventă în susținerea motivelor de apel și că prezenta contestație la executare ca și exercitarea căi de atac constituie modalități prin care se încearcă tergiversarea soluționării dosarului de executare.
Analizând legalitatea și temeinicia hotărârii ce constituie obiect al prezentului apel, în raport de criticile formulate, de probele administrate cauzei și actele normative cu incidență în conflictul dedus judecății, tribunalul constată apelul nefondat pentru considerentele care vor fi arătate.
În ceea ce privește motivul de apel care vizează neregularitatea citării apelantei de către B. G. G. în vederea îndreptării erorii materiale din încheierea de încuviințare a executării silite nr. 321/E/2015 din 26.03.2015 tribunalul constată aplicabile disp. art. 175 c.p.civ., care reglementează nulitatea condiționată a actelor de procedură.
Potrivit acestui text actul de procedură este lovit de nulitate dacă prin nerespectarea cerinței legale s-a adus părții o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin desființarea acestuia.
P. vătămare se înțelege un prejudiciu procesual care poate fi sau nu și de ordin material.
În aplicarea disp. art. 175 c.p.civ. tribunalul constată inexistența vătămării apelantei debitoare prin neregularitatea actului de citare de către executorul judecătoresc, în vederea îndreptării erorii materiale din încheierea de încuviințare a executării silite dispus la data de 26.03.2014.
P. încheierea de îndreptare eroare materială din data de 07.03.2015 a fost îndreptată omisiunea din încheierea de încuviințare a executării din data de 26.03.2015 în sensul încuviințări executării silite și pentru suma de_,84 lei reprezentând penalități de întârziere în baza cererii de executare formulate de intimata pârâtă creditoare și a titlului executoriu constând în sentința civilă nr. 5238/27.11.2013 pronunțată de Tribunalul M., rămasă definitivă.
Critica care vizează inexistența unei erori materiale în sensul disp. art. 656 alin. 2 c.p.civ. pentru ca B. să o poată îndrepta din oficiu prin încheiere nu poate fi reținută în raport de actele administrate cauzei din care rezultă următoarele:
Intimata creditoare prin cererea de executare silită adresată B. G. G. C. la data de 25.03.2015 (fila 36) a solicitat punerea în executare silită a titlului executoriu reprezentat de s.c. nr. 5238/27.11.2013 pronunțată de Tribunalul M. împotriva debitoarei P. C. Malovăț prin primar.
În aceiași cerere de executare intimata creditoare a precizat în mod expres și distinct sumele pentru care solicită deschiderea dosarului de executare respectiv suma de_,06 lei și_,84 lei, creanțe certe lichide și exigibile cuprinse în dispozitivul sentinței civile nr. 5238/27.11.2013 constituind titlu executoriu atașat în copie legalizată.
După înregistrarea cererii de executare B. G. G. prin încheierea de încuviințare a executării din 26.03.2015 în dosar nr. 321/E/2015, deși face referire la îndeplinirea condițiilor cerute de lege privind pornirea executării silite în baza titlului executoriu constând în sentința nr. 5238/2013, în dispozitivul de încuviințare a executării a trecut numai suma de_,06 lei dar nu și suma de_,84 lei cuprinsă în același titlu executoriu ca reprezentând obligație de plată.
Având în vedere cuprinsul cererii de executare silită formulată de creditorul intimat, cerere cu care a fost investit B. G. G. pentru a deschide dosar de executare privind ambele obligații de plată cuprinse în dispozitivul titlului executoriu, necuprinderea în încheierea de încuviințare executare silită din data de 26.03.2013 decât a uneia din cele două obligații de plată, constituie omisiune în sensul disp. art. 656 c.p.civ., care se circumscrie erorii materiale săvârșită cu prilejul întocmiri actelor de executare și care poate fi îndreptată din oficiu sau la cerere.
Această îndreptare de eroare materială strecurată în încheierea de încuviințare executare din 26.03.2015 constând în omisiunea de a fi trecută și ce-a de-a doua obligație de plată cuprinsă în dispozitivul titlului, executorul nu a adus nici o vătămare drepturilor procesuale sau materiale ale apelantei debitoare întrucât executarea silită are ca obiect o hotărâre judecătorească, iar în conformitate cu dis part. 713 alin. 1 c.p.civ., dacă executarea silită se face în temeiul unei hotărâri judecătorești debitorul nu va putea invoca pe calea contestației motive de fapt și de drept pe care le-ar fi putut opune în cursul judecății.
Împrejurarea că în încheierea de încuviințare a executării silite din 26.03.2015 a fost stipulat ca sumă ce urmează a fi executată_,06 lei ca debit principal în loc de penalități de întârziere nu este de natură să afecteze nici titlul executoriu și nici actele de executare emise în baza acestuia deoarece existența creanței (întinderea) este neîndoielnic cea care rezultă din dispozitivul titlului executoriu și care corespunde cu cea din încheierea de încuviințare a executării silite acesta nefiind un motiv de anulare a actului de executare.
Nelegal este și motivul de apel potrivit căreia hotărârea apelată nefiind motivată nu este posibilă exercitarea controlului judiciar.
Se apreciază că prima instanță a analizat punctual motivele invocate de contestatoare cu trimitere la probele administrate în cauză, în considerentele hotărârii regăsindu-se argumentele care au stat la baza pronunțării acesteia.
Motivarea unei hotărâri nu presupune existența unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esențiale care au fost supuse spre judecare instanței.
Astfel, motivarea unei hotărârii nu este o problemă de volum, ci una de esență, de conținut, aceasta trebuind să fie clară, concisă și concretă în concordanță cu probele și actele de la dosar.
Va fi respins și motivul de nulitate al încheierii atacate, invocat cu ocazia dezbaterilor, având în vedere disp. art. 650 alin. 3 c.p.civ. potrivit cărora în toate cazurile instanța de executare se pronunță prin încheiere executorie care poate fi atacată numai cu apel în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune astfel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat, apelul civil formulat de către apelanta contestatoare P. C. Malovăț cu sediul în ., CUI_ împotriva încheierii pronunțată de Judecătoria Drobeta Turnu Severin la 24.06.2015, în contradictoriu cu intimata . C. SRL P. Y. C. S., cu sediul social în Drobeta Turnu Severin, . nr. 11 A, jud. M., C. RO_, ORC J_ prin CONSULTANT INSOLVENȚĂ S. (succesor legal al Cabinetului Individual de Insolvență P. E.) cu sediul în Hinova, ., jud. M., înregistrată în Registrul Societăților al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență sub nr. RFO II 0649 CUI R_ și Y. C. S., cu sediul procesual ales în localitatea Drobeta Turnu Severin, ., jud. M. înregistrată la Registrul Societăților al Uniunii Naționale a Practicienilor în Insolvență sub nr. RFO II 0213, CUI RO_ având ca obiect contestație la executare .
Definitivă
Pronunțată în ședința publică de la 24 Noiembrie 2015.
Președinte, C. M. | Judecător, L. B. | |
Grefier, M. B. |
Red. MC./Tehnored.BM
Ex.4/17.12.2015
Cod operator 2626
Jud fond P. T.
| ← Pretenţii. Sentința nr. 101/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Fond funciar. Decizia nr. 185/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
