Pretenţii. Sentința nr. 40/2015. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 40/2015 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 16-11-2015 în dosarul nr. 864/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 864/A
Ședința publică de la 16 Noiembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. C. O.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de apelantul-reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S., împotriva sentinței civile nr.40/12.01.2015 pronunțată de Judecătoria D. T. S., în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. L. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns: procurator D. V. pentru intimata-pârâtă D. L. C., lipsă fiind apelanta
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că procuratorul intimatei-pârâte depune la dosar procura generală autentificată sub nr. 5401/12.09.2011, după care:
Instanța a invocat din oficiu excepția perimării cererii de apel și a reținut cauza pentru soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului,constată următoarele:
Prin cererea adresată Judecătoriei D. T. S. la data de 07.10.2014 și înregistrată sub nr._ reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S. în contradictoriu cu pârâta D. L. C. a solicitat ca instanța prin hotărârea ce o va pronunța să oblige pârâta la plata sumei de 980 lei, plus dobânzi și penalități până la data plății, cu titlu de despăgubiri civile.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că în data de 13.08.2011 numita D. L. C. a fost internată în cadrul Spitalului Județean de Urgență D. T. S., în urma unui accident rutier, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 13.08-18.08.2011.
În urma acestei internări, arată reclamantul, pârâta D. L. C. figurează ca debitor în evidențele contabile ale acestei instituții cu suma de 980 lei.
A învederat reclamantul că potrivit art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 - privind reforma în domeniul sănătății „persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată ". A.. 2 al aceluiași articol prevede ca „furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. 1 realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală aceasta evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective”.
A mai arătat că pârâta a fost înștiințată de plata spitalizării, însă aceasta nu a depus la secretariatul unității nici o dovadă din care să rezulte numele făptuitorului, alte date referitoare la stadiul dosarului, dacă a depus plângere sau dacă se află vreun dosar pe rol în acest sens.
În concluzie a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, obligarea pârâtei la plata sumei de 980 lei plus dobânzi și penalități până la data plății.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 –privind reforma în domeniul sănătății, art. 19 Cod procedură penală, art. 119-127 c.p.fiscală.
A precizat că acțiunea este scutită de plata taxei de timbru, conform art. 17 din Legea nr. 146/1997 cu modificările și completările ulterioare.
Instanța, având în vedere dispozițiile art. 201, alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă, republicat, a dispus prin rezoluție comunicarea către pârât a duplicatului acțiunii și înscrisurilor atașate, cu mențiunea că are obligația de a depune întâmpinare în termen de 25 zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, sub sancțiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe și de a mai invoca excepții, în afara celor de ordine publică.
Pârâta nu a depus întâmpinare.
Judecătoria D. T. S. prin sentința supusă apelului a respins cererea cu motivarea că din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar de către reclamantă a rezultat că pârâta D. L. C. a beneficiat de servicii medicale de urgență, fiind internată la Secția Chirurgie Generală a Spitalului Județean de Urgență D. T. S. în perioada 13.08-18-08-2011.
Cheltuielile de spitalizare ocazionate de internarea pârâtei în perioada sus amintită s-au ridicat la suma de 980 lei, potrivit decontului de cheltuieli întocmit de unitatea medicală.
Prin prezenta acțiune reclamanta S. Județean de Urgență D. T. S. a solicitat obligarea pârâtei, victima unui accident rutier, la plata sumei de 980 lei, reprezentând cheltuieli de spitalizare, invocând în drept dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006.
Prevederile art. 313 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății statuează următoarele: persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistență medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale.
Din analiza textului de lege mai sus enunțat a rezultat că legiuitorul a stabilit în mod imperativ categoria de persoane căreia ii revine obligația de a repara prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, constând in cheltuielile de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata, in sensul ca aceasta obligație revine persoanelor care prin faptelor lor au adus daune sănătății altei persoane. Ca atare, furnizorul de servicii medicale nu se poate îndrepta cu solicitarea sa de recuperare a cheltuielilor de spitalizare ocazionate de asistenta medicala acordata chiar împotriva persoanei vătămate, întrucât dispozițiile legale aplicabile în aceasta materie nu prevăd aceasta posibilitate.
În ceea ce privește referirile făcute de reclamantă la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a constatat că textul de lege invocat de aceasta este inoperant împotriva pârâtei, deoarece pârâta nu este o persoana care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Potrivit art. 220 din Legea nr. 95/2006, persoanele care nu fac dovada calității de asigurat beneficiază de servicii medicale numai în cazul urgentelor medico chirurgicale.
Instanța a avut în vedere si dispozițiile art. 92 alin. 1 din Legea nr. 95/2006 potrivit cărora acordarea asistentei medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului.
Totodată, dispozițiile art. 91 din Legea nr. 95/2006 statuează că asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale.
De asemenea, conform prevederilor art. 93 din Legea nr. 95/2006, finanțarea acordării asistentei medicale publice de urgenta se face de la bugetul de stat si din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.
Instanța a apreciat ca nefiind întemeiate apărările reclamantei în sensul că pârâta, în calitate de persoana vătămată, trebuie sa suporte aceste cheltuieli întrucât acesta nu a depus la unitatea medicală dovezi privind numele făptuitorului sau dacă acesta a formulat plângere penală împotriva persoanei vinovate. Sub acest aspect instanța a amintit că nu există nici o dispoziție legală care să oblige persoana vătămată, în speță pârâta, să formuleze plângere penală împotriva făptuitorului. De asemenea, nu se poate reține nici faptul că persoana vătămată, prin omisiune nu și-a îndeplinit o obligație prevăzută de lege, astfel încât omisiunea să îi fie imputabilă și să constituie temei al răspunderii civile.
Legiuitorul prin instituirea prevederilor art. 313 din Legea nr. 95/2006 a urmărit consacrarea cadrului legal de atragere a răspunderii civile a persoanei care a săvârșit . si nicidecum de îngrădire a drepturilor persoanei vătămate
Având în vedere cele expuse mai sus, raportat la dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 cu modificările ulterioare, instanța a apreciat că acțiunea formulată de reclamantă nu este întemeiată, motiv pentru care a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S..
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
A motivat că pacienta, victima unui accident/agresiune, nu poate fi interogată cu privire la numele părții vinovate, dat fiind că acesta este, fie în stare de urgență caz în care actul medical este prioritar, fie declară că nu cunoaște identitatea agresorului.
Apelanta-reclmantă își susține apelul pe baza înscrisurilor depuse: foaia de observație; decontul de cheltuieli; adresa către IPJ M. prin care a solicitat date privitoare la producerea accidentului rutier, cu nr. 1377/23.01.2013 și_/11.11.2013; adresă către Serviciul de Evidență a Populației M. prin care a solicitat ultimul domiciliu al intimatului-pârât pacient nr._/11.11.2013.
Apelanta-reclamantă susține că art. 313 din aceeași lege, se refera cu strictețe la prejudiciile suferite de victimele accidentului rutier/agresiunilor, prejudicii care în mod natural trebuie suportate de persoana vinovata. Victimele accidentelor rutiere/agresiunilor nu cad sub incidența art.92 din Legea nr.95/2006, pentru ele există prevedere legală aparte.
Calitatea de victima a unui accident rutier/agresiune rezultă din conținutul foii de observație cât si din decontul de cheltuieli atașat la acțiune.
În cazul accidentelor rutiere/agresiunilor,calitatea de asigurat sau nonasigurat nu are relevanță, cum de altfel nici calitatea de minor/major a pârâtului, întrucât serviciile, medicale de acest gen nu sunt decontate de CJAS, ca atare nu are relevanță conținutul art.220 din legea nr.95/2006, privind persoanele nonasigurate care au dreptul la servicii medicale de urgență.
A mai arătat că demersurile instituției au fost multiple, în sensul că au trimis nenumărate adrese către IPJ M., Serviciul de Evidență a Populației M. și către pârât care au rămas fără finalitatea urmărita. Nu constituie faptă ilicita, dar i-a pus în imposibilitatea de a cunoaște identitatea agresorului, prin atitudinea pasiva a pârâtului-pacient, astfel ca s-au văzut nevoiți să intenteze acțiune împotriva acestuia.
A mai arătat apelantul că, în mod eronat instanța de fond a hotărât ca pacientul-pârât să fie exonerat de la plata debitului în valoare de 980 lei, întrucât acesta a beneficiat de servicii medicale, urmare a vătămării sale.
A solicitat admiterea apelului și casarea sentinței pronunțate de instanța de fond și admiterea cererii de chemare în garanție formulată de intimatul-pârât.
În procedura prealabilă intimata-pârâtă D. L. C. nu a depus întâmpinare la motivele de apel.
La termenul de judecată din data de 20.04.2015, cauza a fost suspendată, în baza art. 411 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă, pentru lipsa nejustificată a părților.
La data de 21.10.2015, prin referatul întocmit de grefa instanței, s-a dispus, din oficiu, repunerea cauzei pe rol în vederea verificării subzistenței motivului suspendării cauzei, având în vedere că de la data suspendării, 20.04.2015 și până în prezent au trecut mai mult de 6 luni, timp în care dosarul a rămas în nelucrare din culpa părților.
În ședința publică din data de 16.11.2015 a fost invocată, din oficiu excepția perimării cererii de apel.
Analizând excepția perimării cererii de apel, invocată din oficiu, prin prisma actelor de procedură efectuate în cauză, instanța reține următoarele:
Potrivit art.416 Cod Procedură Civilă –„ Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții, timp de 6 luni. Partea nu se socotește în vină, când actul de procedură urma să fie îndeplinit din oficiu, iar conform art. 417 Cod Procedură Civilă perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.”
Prin urmare, legea statornicește existența cumulativă a două condiții de natură să atragă intervenția sancțiunii perimării și anume, investirea instanței cu o cerere care implică desfășurarea unei activități judiciare și rămânerea cauzei în nelucrare timp de 6 luni.
Perimarea este o sancțiune procedurală de aplicație generală care operează, atât în etapa judecății în primă instanță, cât și în etapa judecății în căile de atac și are o natură juridică mixtă care sancționează dezinteresul manifestat de părți în desfășurarea activități judiciare și se întemeiază pe prezumția de abandonare a judecății, dedusă tocmai din lipsa de stăruință a părților în întreținerea activității judiciare.
Ambele condiții legale sunt îndeplinite în prezenta cauză, instanța fiind investită cu judecata unei cereri dintre cele enumerate de art. 416 alin.1 Cod procedură civilă, între momentul suspendării judecării cauzei, 20.04.2015 și cel al repunerii pe rol din oficiu, 21.10.2015, împlinindu-se termenul de 6 luni prescris de aceleași dispoziții legale.
Constatând că, cererea a rămas în nelucrare timp de 6 luni și că în tot acest interval de timp nu a fost efectuat nici un act de procedură în vederea judecății, că rămânerea în nelucrare se datorează culpei părții, că termenul de perimare nu a fost întrerupt sau suspendat în raport de dispozițiile art. 417 si art. 418 Cod procedură civilă, instanța apreciază că sunt întrunite toate condițiile pentru a constata intervenită perimarea cererii de apel, cu toate consecințele ei firești.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat apelul formulat de apelantul-reclamantul S. Județean de Urgență D. T. S., cu sediul în D. T. S., ., nr. 4, județul M., Cod Fiscal_ împotriva sentinței civile nr.40/12.01.2015 pronunțată de Judecătoria D. T. S., în contradictoriu cu intimata-pârâtă D. L. C., cu domiciliul în Tîrgu Cărbunești, ., nr 33, județul Gorj, având CNP_. având ca obiect pretenții.
Cu recurs, în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Noiembrie 2015
Președinte, A. M. | Judecător, M. C. O. | |
Grefier, D. D. |
Redactat. M.A. /02.12.2015
Tehnoredactat D.D. / 4 ex.
Jud. fond G. D.
Cod operator 2626
| ← Pretenţii. Sentința nr. 111/2015. Tribunalul MEHEDINŢI | Obligaţie de a face. Sentința nr. 235/2015. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
