Partaj judiciar. Decizia nr. 173/2012. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 173/2012 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 13-11-2012 în dosarul nr. 173/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 173/2012
Ședința publică de la 13 Noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C. Z.
Judecător A. M.
Grefier M. B.
Pe rol judecarea apelului civil formulat de către reclamanții N. M., A. M. și N. F. M. împotriva sentinței civile nr. 2004, pronunțată la 03.04.2011 de către Judecătoria D. T. S. și în contradictoriu cu intimați pârâți D. G., D. F., respectiv, intimații intervenienți M. D. T. S. prin primar și C. L. D. T. S., având ca obiect partaj judiciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat P. Teluța pentru apelanții reclamanți N. M. și A. M., avocat C. E. pentru apelanta reclamanta N. F. M., intimații pârâți asistați de avocat C. M. și consilier juridic M. D. pentru intimații intervenienți.
Procedura este legal îndeplinită .
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează instanței că s-a depus la dosar prin serviciul registratură răspunsul la adresa înaintată către Primăria Municipiului D. T. S.- Direcția de taxe și impozite și concluzii scrise formulate de intimații intervenienți .
Avocat P. Teluța pentru apelanții reclamanți N. M. și A. M. solicită admiterea apelului, partajarea terenului în suprafață de 947 mp. conform variantei I din raportul de expertiză, cu privire la terenul de 497 mp. nici una dintre părți nu-l contestă. S-au înstrăinat construcțiile de pe terenul de 497 mp. care au trecut în proprietate statului, iar diferența până la 947 mp. nu a trecut în proprietatea nimănui, iar reținerea primei instanțe că nu a dovedit nimeni dreptul de proprietate pentru această suprafață este greșită.
Solicită respingerea cererii de intervenție ca inadmisibilă, iar cu privire la înregistrarea imobilelor la finanțe este cunoscut faptul că în acest mod nu se dovedește dreptul de proprietate .
Cu cheltuieli de judecată efectuate în toate etapele procesuale.
Avocat C. E. pentru apelanta reclamanta N. F. M. solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței de fond, respingerea cererii de intervenție, omologarea raportului de expertiză în varianta I.
Se învederează că în proprietatea statului au trecut 497 mp. în temeiul contractului de vânzare-cumpărare din anul 1987 și a documentației care a stat la baza întocmirii acestuia . S e invocă disp. art. 6 din legea 213/1998, cu cheltuieli de judecată.
Avocat C. M. pentru intimații - pârâți solicită respingerea apelului în totalitate, menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală, apreciază că atâta timp cât construcțiile înstrăinate se aflau amplasate pe întreaga suprafață a plațului, terenul aferent nu putea fi decât întreaga suprafață de 875 m.p. inițial, iar ulterior de 947 mp.
Arată că terenul aferent construcțiilor nu era de 497 mp., ci de 947 mp., nu există indiviziune asupra terenului întrucât singurul izvor al acestui drept ar fi fost contractul și în contract nu a fost cuprins acest aspect.
Mai arată că terenul a fost preluat de către stat împreună cu construcțiile la momentul încheierii actului de vânzare-cumpărare al acestora, prin efectul legii aplicabile la momentul respectiv.
Consilier juridic M. D. pentru intimații - solicită respingerea apelului și menținerea sentinței de fond ca fiind temeinică și legală, pentru motivele invocate în concluziile scrise depuse la dosar.
INSTANȚA
Asupra apelului civil de față:
P. cererea înregistrată la Judecătoria D. T. S. la data de 06.07.2009 sub nr._, formulată de reclamanții N. M., N. T., A. M. în contradictoriu cu pârâții D. G. și D. F. și intervenienți M. D. T. S. P. P. și C. L. D. T. S., prin care au solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună ieșirea din indiviziune aspra terenului plaț de casă, în suprafață de 932,40 m.p. teren situat în Dr.Tr. S., ., cu vecinii: N- Drăghic C, S- . Nic, E- P. E și D..
In motivarea acțiunii, s-a arătat că reclamanta N. M. împreună cu soțul său decedat N. F. a dobândit terenul în suprafață de 932,40 m.p. situat în Dr.Tr. S., ., prin contractul de vânzare cumpărare încheiat la 07.02.1941 autentificat de Tribunalul M. secția I sub nr. 248/1941 transcris la Grefa Tribunalului M., sub nr. 929/1941. â
Cumpărătorii au exercitat dreptul de proprietate și posesie asupra acestui teren din anul 1941 și până în anul 1987.
În anul 1987 prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr.2614/27.05.1987, reclamanta alături de fii săi, în calitate de moștenitori ai defunctului N. F., au înstrăinat pârâților construcțiile dobândite prin contractul de vânzare cumpărare din anul 1941.
S-a arătat că întrucât la momentul înstrăinării construcțiilor era în vigoare Legea 58/1974 terenul de sub construcții și aferent acestora, în suprafață de 497 m.p. a trecut în proprietatea statului, în baza art. 30 din acest act normativ. După abrogarea Legi 58/1974în temeiul art. 36 din Legea 18/1991 pârâții au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 497 m.p. trecut în proprietatea statului.
Reclamanții au susținut că în prezent se află în stare de indiviziune cu pârâții, care sunt proprietari pe diferența de 497 m.p. trecut în proprietatea statului. În prezent reclamanții se află în stare de indiviziune cu pârâții care sunt proprietari pe suprafața de 497 m.p., iar reclamanții sunt proprietari pe diferența de 435,40 m.p. din totalul suprafeței de 932,40 m.p. cât are întreg terenul.
În drept, și-a întemeiat acțiunea pe disp. art. 728 C. proc. civ.
In dovedirea acțiunii, reclamanții au depus la dosar în copie următoarele înscrisuri: chitanță taxă timbru în cuantum de 19 lei, 2 contracte de vânzare cumpărare, schiță, precizări, xerocopii contracte de vânzare cumpărare, 3 schițe, autorizație pentru înstrăinare nr. 98/26.05.1987, ordinul Prefectului emis la data de 15.11.1996 și referat nr. 2209/23.09.1996 cu privire la obiectul cererii de chemare în judecată, decizia nr. 215/R/17.02.2009 a Tribunalului M., obiective pentru efectuarea expertizei, chitanță onorariu expert în cuantum de 802,40 lei, chitanță onorariu avocat.
Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, xerocopia contractului de vânzare cumpărare nr. 2614/27.05.1987, autorizație de construcții nr. 93/26.05.1987, schițe, certificat de moștenitor nr. 346/1975. ordinul Prefectului emis la data de 15.11.1996, referat nr. 2209/23.09.1996, schiță, adresele nr._/10.06.2010 și nr._/10.06.2010 emise de Primăria Dr.Tr. S., xerocopie contract de vânzare cumpărare nr. 2614/27.05.1987, fișă teren, listă istoric la matricola fără debite imobiliare_, proces verbal – înștiințare de plată, 2 înscrisuri numite date primare de patrimoniu, obiective pentru efectuarea expertizei, chitanță onorariu avocat
La data de 05.02.2010, s-a formulat în cauză cerere de intervenție în interes propriu de către pentru Unitatea Administrativ Teritorială Dr.Tr. S., cerere care a fost admisă de către instanță și s-a dispus conceptarea și citarea în cauză în calitate de intervenient M. Dr.Tr. S. prin P..
La data de 01.03.2010, s-a depus de către reclamanți întâmpinare la cererea de intervenție a intervenientei.
La termenul din 19.03.2010, reclamanții au invocat excepția de netimbrare a cererii de intervenție formulată de intervenienta M. Dr.Tr. S. prin P., cerere care a fost respinsă de către instanță în temeiul art. 17 din Legea 146/1997.
În temeiul Legii 215/2001 s-a dispus de către instanță, din oficiu, introducerea în cauză și a intervenientei C. L. Dr.Tr. S..
La termenul din 16.04.2010, instanța a dispus admiterea în principiu a cererii de intervenție formulată de intervenienți.
În dovedirea acțiunii, reclamanții au solicitat încuviințarea probei testimoniale cu martorii: E. E. și N. A., răspunsurile acestora fiind consemnate și atașate în declarațiile aflate la dosar (filele 65 și 70).
Pârâții au solicitat încuviințarea probei testimoniale cu martorii C. M. și B. E., răspunsurile acestora fiind consemnate și atașate în declarațiile existente la dosar (filele 66 și 67 dosar).
Intervenienții prin reprezentantul lor, au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Totodată, s-a dispus emiterea unei adrese către Primăria D. T. S., pentru a comunica dacă reclamanții au făcut cerere în baza Legii 10/2001, cu privire la imobilul din litigiu, situat în Dr.Tr. S., ., județul M., care este suprafața terenului și dacă întreg terenul sau o parte din el a fost preluat de către stat și în baza cărui act normativ, să prezinte documentația în baza cărora s-a făcut preluarea a diferenței de teren situat în D., nr.11 din Dr.Tr. S., județul M..
La data de 24.09.2010, s-a depus de către Primăria Dr.Tr. S., adresa nr._/23.09.2010 prin care comunică răspunsul la relațiile solicitate de către instanță.
Instanța a încuviințat pentru reclamanți proba cu expertiza tehnică judiciară specialitatea topografie, desemnând expert în cauză pe P. O., raportul de expertiză având ca obiective: identificarea terenului plaț de casă din ., Dr.Tr. S., dobândit prin contractul de vânzare cumpărare, încheiat la 17.02.1941, prin măsurători și stabilirea limitelor de hotar, stabilirea suprafeței de teren aferentă construcțiilor situate în . în Dr.Tr. S., înstrăinate de reclamanți, pârâților, în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 2614/27.05.1987, să se stabilească dacă terenul cumpărat prin contractul de vânzare cumpărare, din anul 1941 are în prezent aceiași suprafață și aceleași semne de hotar, identificarea construcțiilor cumpărate de pârâți în anul 1987, identificarea terenului de 497 m.p., trecut în proprietatea statului prin contractul de vânzare cumpărare din anul 1987 și atribuit în proprietate pârâților, prin ordinul prefectului, să se identifice dacă la momentul vânzări cumpărării din anul 1987, s-au produs modificări privind delimitarea și vecinătățile suprafeței de teren, pe care sunt amplasate construcțiile înstrăinate, să se stabilească dacă ulterior vânzării din 1987, pârâții au edificat și alte construcții, întocmirea unui proiect de lotizare cu respectarea suprafeței de 497 m.p., ce constituie proprietatea pârâților și eventual a restului de teren, din contractul de vânzare cumpărare din 1941 și întocmirea unei schițe de plan.
La data de 29.10.2010, s-a depus de către expert P. O., raportul de expertiză specialitatea topografie.
Reclamanții au formulat precizare de acțiune prin care menționează că privind suprafața de teren asupra căreia urmează să fie dispusă ieșirea din indiviziune, în sensul ca aceasta este de 947 m.p. față de 932,4 m.p indicată în cererea de chemare în judecată. Diferența rezultă din faptul că anterior s-au făcut măsurători cu ruleta, iar expertul desemnat în cauză s-a folosit de mijloace moderne, care vor fi avute în vedere și la intabulare.
Totodată, reclamanții au învederat instanței că nu formulează obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expert P. O..
Pârâții au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expert P. O., pe care le-a depus în scris, în sensul că: la primul obiectiv stabilit de către instanță, expertul nu a stabilit care era suprafața de teren aferentă construcțiilor înstrăinate de reclamanți, pârâților prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2614/27.05.1987, cu privire la al doilea obiectiv stabilit de către instanță, expertul nu a răspuns la acest obiectiv, nu s-a menționat de către expert dacă s-a delimitat în vreun fel terenul, întrucât se poate observa, planul de situație, anexa la autorizație și la contractul de vânzare cumpărare, nu cuprinde nici o modificare a suprafeței, a delimitărilor și vecinătăților planului, respectiv a terenului aferent (care în speță coincide cu întregul plaț), cu privire la al treilea obiectiv, expertul nu a delimitat suprafețele de teren exacte, respectiv a făcut precizarea că terenul în suprafață de 497 m.p. nu a fost identificat și delimitat, ca formă, amplasament și dimensiuni, nici prin actul de v/c din 1987 și nici prin documentația pentru eliberarea ordinului prefectului, nu se poate asigura o folosință corespunzătoare a terenului, expertul nu a ținut seama de o cale de acces, nu a pozat pe schiță toate construcțiile, în N- ul casei și la construcții C2 nu se lasă nici măcar 1 metru.
Totodată, apărătorul pârâților au solicitat refacerea în totalitate a expertizei și revenirea cu adresă către expert.
Consilier juridic O. A., pentru intervenienți a formulat obiecțiuni la raportul de expertiză întocmit de expert P. O., pe care le-a depus în scris, în sensul că: în realitate, pe terenul în suprafață de 932,4 m.p. există și alte anexe care nu au fost trecute în schiță, expertul nu a răspuns la întrebarea dacă după momentul dobândirii de către părți a terenului 1987, aceștia au făcut modificări cu privire la construcțiile existente la data dobândirii și că expertul re o motivare contradictorie a concluziilor, în sensul că: terenul în suprafață de 932,4 m.p. nu a suferit modificări până în prezent, cu toate acestea doar suprafața de 497 m.p. a trecut în proprietatea statului, nearătând ce regim juridic are diferența până la 932,4 m.p., fapt știut că la momentul înstrăinării căter pârâți suprafața aferentă construcțiilor trecea în proprietatea statului.
S-a menționat că așa cum rezultă din schița anexat la raportul de expertiză, clădirile C1 și C2 sunt amplasate pe întreaga suprafață de teren de 932,4 m.p., prin urmare, suprafața aferentă acestor construcții este cea de 932,4 m.p. și nu 497 m.p.
În replică, reclamanții au precizat că reprezentantul Primăriei nu avea ce căuta la fața locului când s-a efectuat expertiză, motiv pentru care exced interesul pârâților. A menționat că expertul a delimitat corect terenul de 497 m.p. de sub construcții și aferente acestora, pârâții nu pot să obțină decât Ordinul Prefetului pentru suprafața de 497 m.p. iar polata este construită fără autorizație.
Totodată, reclamanții au solicitat respingerea obiecțiunilor formulate de pârâți și intervenienți.
În replică, pârâții au menționat că au solicitat suprafața de 875 m conform schiței, expertul nefăcând referire la această suprafață, întrucât nu este delimitată în schiță.
Instanța apreciind întemeiată cererea pârâților prin apărător, a admis-o și a dispus efectuarea unei adrese către Primăria D. T. S., pentru a comunica dacă reclamanții au făcut cerere în baza Legii 10/2001, cu privire la imobilul din litigiu, situat în Dr.Tr. S., ., județul M., care este suprafața terenului și dacă întreg terenul sau o parte din el a fost preluat de către stat și în baza cărui act normativ, să prezinte documentația în baza cărora s-a făcut preluarea a diferenței de teren situat în D., nr.11 din Dr.Tr. S., județul M..
La termenul din 10.12.2010, s-a dispus revenirea cu adresă către expert P. O. pentru a răspunde la obiecțiunile formulate de pârâți și intervenienți, răspunsul la obiecțiuni fiind înaintat de către expert la data de 18.03.2011 (filele 127-128).
Pârâții au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză de expert P. Ocatavian, în sensul că expertul nu a răspuns la obiectivul „ stabilirea suprafeței de teren aferentă construcțiilor situate în . înstrăinate de reclamanți paraților, în baza contractului de vânzare cumpărare nr. 2617/27mai 1987, o altă obiecțiune este legată de întocmirea proiectului de lotizare și a schiței de plan, obiecțiuni pe care le-a depus în scris.
De asemenea, pârâții au solicitat revenirea cu adresă către expert pentru a răspunde la obiecțiuni, susținând totodată că pârâții sunt de acord să plătească onorariu suplimentar ca urmare a întocmirii și a altor variante de lotizare .
Reclamanții nu au formulat obiecțiuni la raportul de expertiză, arătând că expertul a răspuns in mod corect la obiecțiunile formulate, modalitatea de identificare a acestora a fost corect stabilită și s-a opus la obiecțiunile formulate de către pârâți prin apărător .
Față de obiecțiunile formulate de pârâți la raportul de expertiză, instanța observând raportul de expertiză și răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâți la 19.11.2010, a apreciat că expertul a răspunsul la obiectivele stabilite identificat suprafețele de teren in raport de situația de fapt rezultată din documentația de vânzarea cumpărare, motiv pentru care obiecțiunile formulate in scris au fost respinse, constatând că nu se mai impune revenirea cu adresă către expert .
1. P. sentința civilă nr. 2004/08.04.2011 pronunțată de Judecătoria D. T. S. s-a respins acțiunea, s-a admis cererea de intervenție în interes propriu și s-a constatat că intervenienta are un drept de proprietate asupra diferenței de teren de 450 mp situat în D. T. S., ., județul M., reclamanții fiind obligați la 1000 lei cheltuieli de judecată către pârâți, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
În anul 1987 reclamanții au înstrăinat pârâților construcțiile dobândite prin contractul de vânzare cumpărare din anul 1941, terenul aferent a trecut în proprietatea statului în temeiul art. 30 din legea 58/1974, că din expertiza efectuată în cauză a rezultat o suprafață de 947 mp., pârâții având în posesie atât casa cât și terenul de la data cumpărării.
La 27.04.2009 reclamanții au solicitat retrocedarea diferenței de teren de 497 mp. care a revenit statului în baza legii 58/1974, având calea legilor speciale de reparație dacă terenul ar fi trecut în proprietatea statului fără un titlu valabil, că nici reclamanții, nici pârâții nu dețin acte doveditoare ale dreptului de proprietate asupra diferenței de teren de 450 mp. din ., astfel că se constată dreptul de proprietate al intervenientei în conf. cu disp. art. 4 și 6 din legea 213/1998.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, reclamanții au declarat apel criticând pentru nelegalitate și netemeinicie sentința.
Au susținut că hotărârea cuprinde motive contradictorii, că există contradicții între considerente și dispozitiv, a fost încălcată și aplicată greșit legea, instanța a schimbat înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al raportului juridic dedus judecății, argumentând că terenul proprietatea autorului reclamanților a avut suprafața de 947 mp., terenul aferent construcțiilor înstrăinate în 1987 și trecut în proprietatea statului fiind de 497 mp., că instanța nu a lămurit aceste aspecte, fiind admisă cererea de intervenție în condițiile în care suprafața de 450 mp aparține reclamantului, intervenienta nedepunând la dosar acte doveditoare, respectiv decizie de trecere în proprietatea statului a terenului.
Intimații-pârâți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat întrucât reclamanții nu au făcut dovada vreunui drept de proprietate asupra diferenței de 450 mp., că s-a reținut corect de către instanță că în raport de vecinătăți și de modul de amplasare al construcțiilor înstrăinate, terenul aferent este întregul plaț din ., că din 1941 până în 1987 au figurat la matricola fiscală cu 497 mp., în certificatul de moștenitor este trecută suprafața de 248,50 mp., respectiv jumătate din terenul respectiv, constatându-se abia în 1987, cu ocazia întocmiri documentației de înstrăinare că terenul aferent are 875 mp., teren format dintr-o singură parcelă trecut în proprietatea statului în baza art. 30 din legea 58/1974, neavând relevanță mențiunea din contractul de vânzare-cumpărare din 1987 cu privire la suprafața de 497 mp., vecinătățile fiind aceleași cu cele din 1941.
Au mai arătat că reclamanții nu au făcut nici o dovadă că la data înstrăinării construcțiilor ar fi convenit să-și mențină o parte din teren, intenția comună a părților fiind aceea de a se înstrăina tot imobilul (locuință și teren aferent) la un preț substanțial pentru vremea aceea.
Intimata-intervenientă a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat întrucât reclamanții nu au avut titlu de proprietate niciodată pentru suprafața de 932,4 mp., că în evidențele fiscale au figurat până în 1987 cu suprafața de 497 mp., pe care au înstrăinat-o pârâților, diferența de 435,4 mp., fiind proprietatea privată a Municipiului D. T. S.,în temeiul art. 4 din legea 213/1998, iar prin cererea nr. 8859/2009 reclamanții au solicitat retrocedarea suprafeței de 497 mp. care a revenit statului în baza legii 58/1974, cererea fiind respinsă.
2. P. decizia nr. 260/A din 02 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul M. s-a respins apelul civil formulat de către reclamanții N. M., N. T. și A. M. împotriva sentinței civile nr. 2004, pronunțată la 03.04.2011 de către Judecătoria D. T. S., intimați fiind D. G., D. F., M. D. T. S. prin primar și C. L. D. T. S..
Au fost obligați apelanții la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei către intimații-pârâți D. G. și D. F..
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, examinând apelul prin prisma dispozițiilor art. 295 c.p.civ. a constatat că este nefondat, pentru următoarele considerente:
P. contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2614/27 mai 1987 reclamanții au înstrăinat pârâților construcțiile situate în ., terenul aferent în suprafață de 497 mp., fiind atribuit cumpărătorilor în folosință pe durata existenței construcțiilor, trecând în proprietatea statului în temeiul art. 30 din legea 58/1974.
Pentru această suprafață de teren li s-a emis pârâților Ordinul Prefectului nr. 495/F/1996, în temeiul disp. art. 36 alin 3 din legea 18/1991 (fila 29 dosar fond).
Solicitarea reclamanților de a se dispune ieșirea din indiviziune, susținând că sunt proprietarii diferenței de teren de 435,40 mp. din totalul de 932,40 mp., cât a dobândit autorul lor prin actul din 1941, a fost corect respinsă întrucât din probele administrate în cauză nu rezultă această situație.
Astfel, în actul de vânzare-cumpărare încheiat în anul 1941 terenul din . nu este delimitat ca suprafață, ci numai vecinătățile, la sud și nord fiind menționat ca vecin proprietatea statului, iar în autorizația de înstrăinare din 1987 ( fila 52 dosar ) și certificatul de moștenitor nr. 346/1975 emis pentru autorul N. F., este menționată aceeași suprafață de teren ce a fost atribuită în folosință pârâților în anul 1987, respectiv 497 mp., înscrisuri ce se coroborează și cu adresa nr._/2010 emisă de Direcția de impozite și taxe D. T. S. din care rezultă că au figurat în evidențele fiscale numai cu 497 mp., dar și cu cererea de retrocedare a acestui teren formulată de reclamanți la 27.04.2009.
P. urmare, nu prezintă relevanță faptul că din măsurătorile efectuate de expertul desemnat în cauză a rezultat o suprafață mai mare de teren, în condițiile în care reclamanții au vândut întreg imobilul (casă și teren) în anul 1987, diferența până la suprafața de 947 mp. identificată de expert, fiind proprietatea intervenientei, cum în mod corect a reținut prima instanță, nu a reclamanților, care, după înstrăinarea imobilului din ., nu au mai figurat în evidențele fiscale.
De altfel, nerespectarea dispozițiilor art. 30 din legea 58/1974, respectiv trecerea terenului aferent construcțiilor înstrăinate în proprietatea statului, în totalitate, nu parțial, cum susțin apelanții, era imposibilă, art. 32 din lege sancționând cu nulitatea absolută nerespectarea prevederilor art. 30.
Cum prima instanță a stabilit în mod corect starea de fapt, respectiv întinderea suprafeței de teren pe care reclamanții au avut-o în anul 1941 în proprietate, înstrăinată în totalitate odată cu vânzarea construcțiilor, în anul 1987, teren ce a format o singură parcelă, din care 497 mp. au revenit în baza legii 18/1991 pârâților, iar diferența se află în proprietatea intervenientei, în temeiul legii 213/1998, criticile apelanților fiind neîntemeiate, în conformitate cu dispozițiile art. 296 c.p.civ. apelul a fost respins.
Văzând și dispozițiile art. 274 c.p.civ. au fost obligați apelanții la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei către intimații-pârâți D. G. și D. F..
3. Împotriva acestei hotărâri judecătorești, în termen legal, au declarat recurs motivat și timbrat reclamanții N. M., N. T. și A. M..
Criticile sunt în esență următoarele: hotărârea este nelegală deoarece prin soluția pronunțată, instanța, cu încălcarea legii, a deposedat adevăratul proprietar, drept de proprietate dovedit cu actul autentic din 1941, cu o folosinta indelungata de 46 de ani pana in 1987 și cu încălcarea art. 1 din Primul Protocol la Convenție, a fost împroprietărit statul. Tribunalul M. gresit a motivat că nu prezintă relevanță faptul că din măsurătorile efectuate de expertul desemnat în cauză a rezultat o suprafață mai mare de teren decât cea trecută în proprietatea statului (cu 450 mp mai mult), deoarece recurenții au vândut întreg imobilul casă și teren în 1987, iar diferența pana la 947 mp este proprietatea intervenientei, motivare ce este de neacceptat. Arată că în anul 1987 terenul nu putea fi vândut, iar terenul aferent construcțiilor și numai cel aferent, în conformitate cu dispozițiile art. 30 din Legea nr. 58/1974, trecea în proprietatea statului.
Mai arată că în practica judecătorească s-a statuat că prin noțiunea de teren aferent, care potrivit art. 30 trece în proprietatea statului în caz de înstrăinare a construcțiilor, nu urmează a se înțelege întreaga parcelă pe care se află construcțiile, întrucât ea nu poate fi mai mare decât este necesar pentru folosirea normală a acestora. Dacă întreaga parcelă are suprafața de 932,40 mp, iar în anul 1987 a trecut în proprietatea statului terenul aferent de 497 mp este lesne de înțeles că acesta a fost terenul avut în vedere de legiuitor și în perioada comunistă și nu întregul teren ( ce excede necesarului exploatării normale a locuinței), diferența până la 932,40 mp a rămas în proprietatea recurenților N..
Arată totodată că, soluția pronunțată reprezintă încălcarea art. 1 din Primul Protocol adițional la Convenție, a disp. art. 44 din Constituție și a disp. art. 6 din Lg. nr. 213/1998.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei Tribunalului M. în sensul admiterii apelului, schimbării sentinței, admiterii acțiunii și dispunerii iesirii din indiviziune într- una din cele două variante și respingerea cererii de intervenție.
În drept s-a invocat art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Intimatul intervenient Unitatea Administrativ-Teritorială municipiul D. T. S., reprezentată prin P. a depus întâmpinare prin care solicită să se constate că decizia atacată cu recurs este temeinică și legală, că prima instanță a făcut o apreciere corectă a situației de fapt dedusă judecății și o aplicare corectă a legii și pe cale de consecință solicită respingerea recursului ca nefondat.
Intimații pârâți D. G. și D. F. au depus, la rândul lor, întâmpinare solicitând respingerea recursului ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a deciziei atacate, obligarea recurenților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.
P. decizia nr. 4973/10.04.2012 Curtea de Apel C. a admis recursul declarat de reclamanții împotriva deciziei nr. 260/A de la 02 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosar nr._, a casat decizia nr. 260/A de la 02 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul M. – Secția I Civilă în dosar nr._ și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, Tribunalul M., pentru a pronunța astfel a reținut că:
Instanța de recurs, sistematizând si ordonând motivele de recurs, a constatat ca esențiala in cauza este critica privind interpretarea si aplicarea greșita a dispozițiilor legale care definesc terenul aferent si care reglementează dovada dreptului de proprietate.
Pentru a putea răspunde in mod adecvat recursului, se impun urmatoarele constatari si analize, evidentiindu-se aspectele care au stransa legatura cu calea de atac si care ., decurg unele din altele.
Astfel, toate partile sunt de acord ca reclamantii au instrainat paratilor, constructiile proprietatea primilor, existente Dr. Tr. S. ., asa cum au fost descrise in actul de vanzare-cumparare incheiat in forma autentica, in anul 1987.
De asemenea, toate partile sunt de acord asupra faptului ca reclamantii au avut un drept de proprietate dobandit prin vanzare cumparare in anul 1941 si prin mostenire legala, inclusiv asupra unui teren situat la aceeasi adresa, pe care erau edificate constructiile instrainate. Discutabila este doar intinderea acestui drept.
In aceeași ordine de idei, partile sunt de acord asupra imprejurarii ca sub imperiul Legii 58/1974 nu era posibila vanzarea terenului, fiind interzisa sub sanctiunea nulitatii absolute a actului, ci numai a constructiilor, dar si asupra faptului ca odata cu instrainarea acestora, terenul aferent trecea in proprietatea statului – art. 30 alin. 1, alin. 2, art. 32 din Legea 58/1974, cu plata unor despagubiri. Discutabila este doar intinderea acestui drept.
Nu in ultimul rand, intre parti nu exista un dezacord asupra faptului ca, odata cu dobandirea proprietatii asupra constructiilor, cumparatorii primeau de la stat in folosinta teren necesar pentru exploatarea normala a acestora – art. 30 alin. 3 din Legea 58/1974 si ca, dupa anul 1990 proprietarii constructiilor au avut posibilitatea legala sa dobandeasca in proprietate prin Ordin al Prefectului, o anumita suprafata de teren – art. 36 alin. 3 si 4, cu aplicarea corespunzatoare a disp. art. 23 din Legea 18/1991, fiind relevanta in anumite circumstante vointa reala a partilor.
Partile sunt in conflict, asupra diferentei de teren ce a fost identificata fizic ca fiind amplasata la aceeasi adresa si care in acte nu apare ca atare preluata de catre stat si asupra careia, reclamantii pretind ca l-au avut in proprietate si nu l-au pierdut, respectiv asupra caruia unitatea administrativ teritoriala sustine ca exercita un drept de proprietate privata, avand interes in context, sa solicite constatarea dreptului în condițiile art. 111 Cod procedură civilă. In aceasta privinta, discutabil este daca terenul a apartinut reclamantilor, daca a fost sau nu preluat de stat in anul 1987.
Avand in vedere ca dezacordul partilor se reduce la aflarea adevarului in privinta proprietarului real al diferentei de teren, Curtea a constatat ca exista anumite imprejurari de fapt si de drept asupra carora partile se afla in conflict si pe care instanta de apel – instanta superioara de fond, devolutiva, care poate reface sau completa probatoriul administrat – în condițiile art. 295 Cod procedură civilă, nu le-a lămurit pe deplin si nu le-a analizat in limitele criticilor si ale apararilor formulate, acestea fiind urmatoarele:
a. - intinderea reala a suprafetei de teren dobandita in proprietate in anul 1941. In aceasta privinta se pot face verificari si administra probatorii de partile interesate, avand in vedere ca in actul de instrainare sunt date criterii relevante de determinare a platului 555 evidentiat in planul parcelar al orasului si se enumera clar actele anterioare de dobandire in proprietate incheiate pe o perioada de timp de 83 de ani, incepand cu anul 1858 si terminand cu actul imediat precedent vanzarii din 1941, respectiv cel din 1935 – toate transcrise.
Evident ca si celelalte elemente probatorii indirecte avute deja in vedere de instantele de fond urmeaza a fi valorificate, dar nu au fost suficiente si oricum nu au valoare probatorie absoluta, ci prin coroborare cu celelalte probe care se vor mai administra in cauza.
Pe de altă parte, s-au administrat o . probe, cu înscrisuri și martori, care fie nu au fost evaluate, fie au fost evaluate insuficient, nefăcându-se mențiunea motivelor pentru care acestea se înlătură.
Nu în ultimul rând, în privința suprafeței reale a terenului dobândit în proprietate prin actul de vânzare cumpărare din anul 1941, se poate observa că prin cererea adresată autorității locale în anul 2009 – fila 121 dosar judecătorie, titularii cererii fac vorbire de atașarea unui act din arhivă privind plațul 555, ce nu apare depus și la dosar.
În orice caz, ca stare de fapt, deci nu ca existență și întindere a dreptului, inclusiv pârâții nu neagă cele susținute de reclamanți cu privire la configurația terenului și neschimbarea acesteia, dar din anul 1987 și până în prezent.
b. - in baza unor elemente factuale, determinate prin administrarea de probe apte sa furnizeze informațiile relevante si utile, sau prin evaluarea celor administrate deja, nu s-a lamurit si nu s-a gasit o explicatie veridica si acceptabila, asupra faptului ca in anul 1941, pe trei laturi plațul se invecina cu proprietari persoane fizice, la sud fiind . anul 1987 la Nord terenul nu mai apare invecinat cu o persoana fizica, ci cu proprietatea statului. In acest context, ar fi fost necesar sa se determine daca din anul 1941 si pana in anul 1987, dar si dupa anul 1987, gospodaria in discutie a fost permanent imprejumuita si mai ales pe latura de Nord, de catre cine, daca si cand s-a schimbat imprejmuirea. Ar fi necesar, in context, sa se determine si data edificarii anexelor gospodaresti instrainate, avand in vedere amplasamentul si distributia pe teren a acestora. Sau, odată determinate aceste elemente să fie evaluate ca atare și în caz de stabilire a existenței/inexistenței vreunei semnificații juridice, să se argumenteze.
c. - stabilirea, dacă este cazul și legat de rezolvarea de la pct. b, în caz ca nu este o greșeală invecinarea cu statul la Nord, a istoricului acestei granite, in sensul modificarii doar a vecinului si pastrarii suprafetei sau a extinderii suprafetei ce a avut drept consecinta modificarea implicita a vecinului.
d. - stabilirea, ca ipoteza de lucru esentiala, in cazul aplicarii disp. art. 30 din Legea 58/1974, a actului constitutiv de drepturi pentru statul care preia terenul aferent: legea sau actul administrativ de preluare, pentru a se stabili nu numai existenta dreptului de proprietate a statului, ci si intinderea in concret a terenului aferent preluat, odata cu instrainarea constructiilor din anul 1987, fara de care dreptul nu are substanta.
e. - daca in cauza reclamantii au primit despagubiri pentru terenul preluat de stat – art. 30 alin. 2 din Legea 58/1974 si art. 56 alin. 2 din Legea 4/1973 si in caz afirmativ, care este suma si carei suprafete de teren corespunde aceasta suma.
f. - depunerea la dosar a documentelor relevante intocmite cu ocazia preluarii de catre stat a terenului in anul 1987, nu numai autorizatia de instrainare, ci si actul administrativ de preluare, actul de atribuire in folosinta, pentru a verifica in raport si cu schitele intocmite, modul de determinare, delimitare dupa caz de restul terenului, a celui aferent constructiilor instrainate, care a fost preluat in proprietatea statului si dat ulterior partial in folosinta.
Dar, orice document relevant in aceasta privinta întocmit de stat se afla cu siguranta in posesia statului care a avut o pozitie de forta in raport cu persoanele particulare la data instrainarii constructiilor, iar in prezent, in posesia autoritatilor locale sau la arhivele statului. Astfel ca, lipsa acestora, nedepunerea la dosar, lipsa de răspuns adecvat si convingător la demersurile instantei in acest sens, nu pot fi imputate persoanelor fizice particulare care nu le-au intocmit si care nu au acces la anumite documente.
Pe de alta parte, in privința utilității unor inscrisuri, se poate observa de exemplu, că autorizația pentru înstrăinare emisă de autoritatea locală, conține mențiunea – fila 40 verso, a existenței unei sentințe de partaj 3051/1986, aspect neobservat și neanalizat, actul nefiind depus la dosar de partea care îl deține, în măsura în care există.
g. - sa se stabileasca fara echivoc care este punctul de vedere al fiecarei parti in privinta titlului de dobandire in proprietate a terenului in litigiu, astfel:
- daca reclamanții înțeleg sa se folosească de titlul din 1941 si de mostenirea legala, sau posesie indelungata si sa precizeze inclusiv care este izvorul pretinsei indiviziuni actuale, ca modalitate a dreptului de proprietate, de vreme ce s-a promovat iesire din indiviziune, iar nu revendicare.
- daca intervenientul intelege sa invoce o preluare a terenului in litigiu de catre stat de la reclamanti in anul 1987, sau un alt mod de dobandire in proprietate de la alte persoane fizice sau juridice.
Astfel prin cererea de intervenție in interes propriu – fila 26 invocă disp. art 4 din Legea 213/1998 si susține că în lipsa unor acte doveditoare cu privire la proprietate ale persoanelor fizice aflate în conflict, s-ar putea aprecia că dreptul aparține exclusiv intervenientei. Pe de altă parte, în Notele scrise – fila 119, susține dobândirea dreptului ca efect al Legii 58/1974, deci nu neaga împrejurarea că terenul ar fi aparținut în proprietate anterior înstrăinării, reclamanților.
In orice caz, potrivit art. 36 alin. (1) din legea 18/1991, terenurile aflate în proprietatea statului, situate în intravilanul localităților și care sunt în administrarea primăriilor, la data acestei legi, au trecut în proprietatea comunelor, orașelor sau a municipiilor, urmând regimul juridic al terenurilor prevăzute la art. 26. Deci, intervenienta nu este dispensata de a face dovada momentului si modului cum a devenit terenul in litigiu la origine, proprietatea statului.
Din aceasta perspectiva, nu pot fi primite si nu satisfac cerintele unei motivari adecvate, coerente si logice, lipsita de contradictii si neclaritati, nefiind astfel posibil controlul judiciar - sustinerile instantelor de fond potrivit carora, intrucat reclamantii si paratii nu au titlu de proprietate, rezulta ca statul, respectiv unitatea administrativ teritoriala, este proprietar, sau ca aceasta din urma a devenit proprietar in temeiul Legii 213/1998. In masura in care ar fi corecta aceasta din urma afirmatie, s-ar ridica in mod legitim intrebarea legata de regimul juridic al acestui teren in intervalul de timp 1987 (sau alt moment) – 1998.
Apartenența la domeniul public sau privat, respectiv inventarierea bunurilor apartinand proprietatii publice sau private, nu echivaleaza si nu suplinesc dovada dobandirii proprietatii de catre stat, in raport cu legea si normele in vigoare la data transferului de proprietate, transfer situat potrivit art. 6 alin. 1 din Legea 213/1998, in intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
In ceea ce priveste admisibilitatea unei actiuni in realizarea dreptului intemeiata pe dreptul comun, instanta nu se poate pronunta, starea de fapt nu este pe deplin lamurita si nu sunt elemente pentru a concluziona daca diferenta de teren in litigiu a apartinut in proprietatea reclamantilor si daca in caz afirmativ, a fost preluata de stat, constituind un imobil in sensul art. 1 alin. 1 teza I, alin. 2 alin. 1 din Legea 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
Oricum, anterior acestei legi, prin art. 6 alin. 2 din Legea 213/1998 se prevedea ca bunurile preluate de stat fara un titlu valabil, inclusiv cele obtinute prin vicierea consimțământului, puteau fi revendicate de fostii proprietari sau de succesorii acestora, daca nu faceau obiectul unor legi speciale de reparatie. Deci, cu atat mai mult, dupa . Legii 10/2001, masurile reparatorii – in natura sau echivalent pentru bunurile preluate abuziv de stat (cu sau fara titlu), se obtin folosind numai o cale pe baza regulii electa una via, un argument in acest sens fiind disp. art. 46 alin. 1 din Legea 10/2001 – pentru actiunile promovate inainte.
Pentru actiunile de realizare a dreptului promovate dupa acest act normativ, s-a pronuntat ICCJ prin recurs in interesul legii Decizia nr. 33/2008, prin care s-au stabilit urmatoarele: Concursul dintre legea specială și legea generală se rezolvă în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacă acesta nu este prevăzut expres în legea specială. În cazul în care sunt sesizate neconcordanțe între legea specială, respectiv Legea nr. 10/2001 și Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta din urmă are prioritate. Această prioritate poate fi dată în cadrul unei acțiuni în revendicare, întemeiată pe dreptul comun, în măsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securității raporturilor juridice.
In orice caz, in recurs – cale extraordinara de atac, nu se poate administra decât proba cu inscrisuri noi potrivit art. 305 C., iar controlul judiciar de legalitate in raport cu cazurile de recurs de casare sau modificare identificate, nu poate fi efectuat adecvat daca in cauza nu au fost pe deplin lamurite toate imprejurarile de fapt si de drept specifice litigiului si daca nu s-a raspuns motivat – în condițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, la toate criticile din apel care au investit ca atare, instanța.
Acestea au fost considerentele in baza carora și potrivit art. 312 alin. 1 teza I, alin. 2 teza II, art. 312 alin. 3 – modificarea hotararii nefiind posibila fiind necesara administrarea de probe noi, conform art. 312 alin. 5 teza I C. – pentru ca partile sa nu fie lipsite de un grad de jurisdictie pe fond, a fost casată decizia si s-a dispus reluarea judecatii in fata tribunalului – instanta de apel.
F. de prioritatea in examinare a aspectelor analizate in precedent subsumate cazului de recurs prev. de art. 304 pct. 9 cpc, dar si celui prev. de pct. 5 C., precum si de soluția de casare cu trimitere si reluare a judecatii care s-a impus, apare de prisos analizarea celorlalte critici din recurs, sau aparari din intampinari, concluzii scrise sau orale, care vizează fondul si care vor fi avute in vedere in rejudecare pentru o justa soluționare a cauzei.
Cauza a fost înregistrată la tribunalul M. la data de 14.05.2012 sub nr._
Intimata intervenientă M. Dr.Tr-S., reprezentata legal prin primar, a formulat întâmpinare față de cererea de partaj funciar promovată de către reclamanți.
La dosar s-a depus prin serviciul registratură de către apelanți reclamanți la 03.09.2012 cerere de probatoriu însoțită de Decizia nr._/14.05.1981 și contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 2614/1987, cerere prin care au solicitat, pe de o parte solicitarea de către instanță de relații de la instituția Arhivele Naționale ale Statului, relații ce au vizat comunicarea de către această entitate a actului de împărțeală și tranzacție autentificat de Tribunalul I.- notariat cu nr. 4127/1935, transcris la Tribunalul M. sub nr. 514/1935, precum și furnizarea de informații privitoare la împrejurarea eventualei naționalizări a imobilului vecinului în partea de nord a terenului în discuție ) ing. Coșei I., respectiv a întinderii suprafeței de teren din ., trecută în suprafața statului conform transcrierii din Registrul de transcripțiuni și inscripțiuni înregistrată sub nr. 531/27.05.1987, pe de altă parte, solicitarea de comunicare de către Administrația Financiară M. a copiei Deciziei de trecere în proprietatea statului a terenului situat în ., respectiv a Deciziei de atribuire în folosință familiei D. a terenului aferent construcțiilor, respectiv a datei de la care figurează înregistrate la rolul fiscal construcțiile, respectiv anexele gospodărești situate la această adresă.
Avocat C. E. a depus la dosar împuternicirea avocațială pentru N. F. M., certificatul de naștere al acesteia, declarație de acceptare a succesiunii autentificată sub nr. 5131/11.08.2012, certificatul de deces al apelantului-reclamant N. T. și învederează că unica moștenitoare legală rezervatară este fiica acestuia N. F. M., solicitând introducerea în cauză și conceptarea sa în calitate de apelant.
La solicitarea instanței Primăria Municipiului D. T. S. a înaintat schița planului parcelar al orașului Dr. Tr. S., în care nu se regăsește și . imobilului din ., astfel cum figura acesta în planul parcelar al orașului D. T. S. în anul 1941.
Intimații - pârâți D. G. si D. F. au formulat concluzii scrise prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat; menținerea în totalitate a sentinței civile nr. 2004 din 08.04.2011 și obligarea apelanților reclamanți la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând apelul formulat, tribunalul constată următoarele:
P. cererea de apel formulată apelanții au criticat hotărârea instanței de fond atât sub aspectul respingerii acțiunii formulate cât și sub aspectul admiterii cererii de intervenție. Apelul este fondat doar în ceea ce privește soluția dată cererii de intervenție, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
În actul de vânzare-cumpărare din anul 1987 se arată că s-a înstrăinat locuința situată în Dr. Tr. S., ., compusă din 8 încăperi ce totalizează o suprafață construită de 150,52 m.p. și dependințele cu o suprafață construită de 61,6 m.p. zidite pe un teren aferent în suprafață de 497 m.p., învecinat la răsărit cu P. C. și V., la apus cu B. M. și B. L., la miazăzi cu . miazănoapte cu proprietatea statului, teren care, după cum se menționează în act, nu a format obiectul vânzării ci a trecut în proprietatea statului odată cu autentificarea contractului, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974. Vânzătorii, respectiv N. M. și N. T. au dobândit aceste imobile prin succesiune, de la autorul N. F., după cum rezultă din sentința civilă nr. 3051/25.06.1986 (fila 87). La rândul său, autorul a dobândit terenul în baza contractului de vânzare-cumpărare din anul 1941. Apelanții - reclamanți, prin apărători, au învederat la termenul din data de 04.09.2012 (fila 68) că titlul de care se prevalează în susținerea dreptului de proprietate asupra terenului este reprezentat de actul de vânzare-cumpărare din anul 1941, iar starea de indiviziune a lua naștere în anul 1987, dată la care statul a devenit proprietar pe suprafața de 497 m. p. aferentă construcțiilor.
În ceea ce privește împrejmuirea terenului, este observabil că în actul din anul 1941 pe latura de N terenul se învecina cu „proprietatea inginer I. Ceșei”. În schimb, în actul din 1987 terenul se învecina pe latura de N cu proprietatea statului. Intervenientul a arătat că în anul 1987 pe latura de N se regăsea un imobil naționalizat, aceasta fiind explicația menționării proprietății statului pe latura de N. În anul 1996 a arătat intervenientul că imobilul din vecinătatea nordică redevenise proprietate privată, titularul acestei proprietăți fiind familia D.. În ceea ce privește istoricul graniței nordice, având în vedere declarațiile martorilor audiați, precum și schița raportului de expertiză în care se poate observa că exact pe această latură se regăsește construcția C2 care a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare din 1941 și care nu s-a modificat în timp, tribunalul concluzionează că aceasta nu s-a modificat în perioada 1941 – 1987 și nici ulterior.
Problema centrală a prezentei cauze este reprezentată de stabilirea suprafeței exacte de teren pe care vânzătorii N. M. și N. T. din actul din 1987 o stăpâneau și dacă au avut în vedere întreaga suprafață ca fiind ocupată de construcții sau doar o parte a acesteia, respectiv 497 m.p., atunci când au încheiat actul de vânzare-cumpărare. Deși tribunalul a făcut demersuri pentru a se depune la dosar schița plațului nr. 555 aferent imobilului situat în Dr, Tr. S., ., nu s-a putut identifica de către Primăria Mun. Dr. Tr. S. această schiță. Pe cale de consecință, determinarea suprafeței se va face prin raportare la alte probe.
Pentru a elucida această problemă, tribunalul are în vedere că prin raportul de expertiză întocmit în cauză, expertul P. O. a identificat terenul plaț de casă pe care sunt situate construcțiile ce au făcut obiectul vânzării în anul 1987, a stabilit că acesta are o suprafață de 947 m.p., forma fiind patrulaeră, cu următoarele dimensiuni ale laturilor, după cum se poate observa din schița terenului: N – 25,74 m.p., E – 36,86 m.p., S – 24,4 m.p. și V – 36,93 m.p.
Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că în perioada 1947 – prezent, limitele acestui teren nu au fost modificate.
În același timp, prin Ordinul prefectului județului M. din data de 15.11.1996, pârâților D. G. și D. F. li s-a atribuit în proprietate întregul teren, în suprafață de 947 m.p. conform expertului P. O. și 932 m.p. conform planului de încadrare anexat ordinului amintit, specificându-se expres limitele: N – D. C., S – . E. și D. și V – B. N.. Chiar dacă în ordinul amintit este trecută suprafața de 497 m.p., atribuirea dreptului de proprietate a vizat întreg terenul situat în limitele mai sus precizate. Or, suprafața acestuia este de 947 m.p., iar nu de 497 m.p. Tribunalul constată că suprafața menționată în ordin este mai mică decât cea reală a terenului atribuit în proprietate prin acest ordin. Dacă s-ar fi atribuit pârâților în proprietate doar suprafața de 497 m.p. și cealaltă parte a terenului care are suprafața totală de 947 m.p. ar fi rămas în proprietatea statului, ar fi trebuit ca în anul 1996, măcar pe o latură terenul de 497 m.p. să se învecineze cu statul. Or, în ordin nu figurează statul ca vecin. Pe de altă parte, trebuie remarcat faptul că terenul identificat de expert și schițat în cadrul raportului de expertiză are aceeași configurație cu terenul din planul de încadrare anexat ordinului.
Față de cele de mai sus, este clar că în actul din 1987 s-a avut în vedere întreaga suprafață de teren pe care erau situate construcțiile, respectiv 947 m.p., după cum a identificat expertul, este fără dubiu că limitele terenului nu s-au modificat din anul 1947 și până în prezent și, de asemenea, este evident că pârâților li s-a atribuit în proprietate întregul teren în suprafață de 947 m.p., ale cărui limite sunt expres indicate în ordinul prefectului.
Întreg terenul în suprafață de 947 m.p. (și nu doar suprafața de 497 m.p.) a trecut în anul 1987 în proprietatea statului, în temeiul art. 30 din Legea nr. 58/1974. În cauză, intervenientul a înțeles să invoce o preluare a terenului exclusiv în temeiul Legii nr. 58/1974 de la reclamanți. A arătat (fila 14 din dosar) că „a preluat efectiv în proprietate publică din anul 1987, conform art. 30 din Legea nr. 58/1974, întregul obiect al vânzării cumpărării, teren și construcții existente între vecinătățile menținute din anul 1941.” Pentru preluarea terenului, după cum arată intervenientul (fila 11), statul „nu a emis niciodată un act administrativ în acest caz.” În același timp, pentru preluarea terenului reclamanții nu au primit despăgubiri, intervenientul menționând expres acest fapt (fila 10).
Pe cale de consecință, reclamanții nu mai au în prezent în proprietate vreo suprafață din acest teren. În consecință, acțiunea lor este neîntemeiată. Cum ulterior pârâții au dobândit dreptul de proprietate asupra întregului teren în suprafață de 947 m.p., prin Ordinul Prefectului nr. 485/F/15.11.1996, cererea de intervenție UAT Dr. Tr. S. este neîntemeiată, urmând a fi respinsă ca atare. Intervenientul recunoaște în înscrisul depus la dosar, intitulat întâmpinare (fila 14), că „în anul 1987 vânzătorii au perfectat o vânzare globală, a întregului imobil (suprafața de la fața locului nefiind identică cu suprafața declarată în actul de vânzare).”
Față de cele de mai sus, în temeiul art. 296 din C. pr. civ., tribunalul urmează să admită apelul civil formulat de către reclamanții N. M., A. M. și N. F. M. împotriva sentinței civile nr. 2004, pronunțată la 03.04.2011 de către Judecătoria D. T. S. și în contradictoriu cu intimați pârâți D. G., D. F., respectiv, intimații intervenienți M. D. T. S. prin primar și C. L. D. T. S. și să schimbe parțial sentința în sensul respingerii cerererii de intervenție ca nefondată.
Față de prevederile art. 274 din C. pr. civ., va obliga apelanții-reclamanți în solidar la plata către intimații-pârâți a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Totodată, va obliga intimatul-intervenient M. Dr. Tr. S. la plata către apelanta – reclamantă N. M. a sumei de 250 lei și către apelanta – reclamantă N. F. M. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul civil formulat de către reclamanții N. M., A. M. și N. F. M. împotriva sentinței civile nr. 2004, pronunțată la 03.04.2011 de către Judecătoria D. T. S. și în contradictoriu cu intimați pârâți D. G., D. F., respectiv, intimații intervenienți M. D. T. S. prin primar și C. L. D. T. S..
Schimbă parțial sentința în sensul că respinge cererea de intervenție ca nefondată.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Obligă apelanții-reclamanți în solidar la plata către intimații-pârâți a sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă intimatul-intervenient M. Dr. Tr. S. la plata către apelanta – reclamantă N. M. a sumei de 250 lei și către apelanta – reclamantă N. F. M. a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Noiembrie 2012
Președinte, G. C. Z. | Judecător, A. M. | |
Grefier, M. B. |
Red ZGC/BM
EX. 9/27.12.2012
Cod operator 2626
| ← Fond funciar. Decizia nr. 1204/2012. Tribunalul MEHEDINŢI | Obligaţie de a face. Decizia nr. 368/2013. Tribunalul MEHEDINŢI → |
|---|
