Pretenţii. Decizia nr. 615/2016. Tribunalul MEHEDINŢI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 615/2016 pronunțată de Tribunalul MEHEDINŢI la data de 23-05-2016 în dosarul nr. 615/2016
Cod ECLI ECLI:RO:TBMHD:2016:043._
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 615/A
Ședința publică de la 23 Mai 2016
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. M.
Judecător M. C. O.
Grefier D. D.
Pe rol judecarea apelului formulat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, împotriva sentinței civile nr.30/19.01.2016 pronunțată de Judecătoria Vînju M., în contradictoriu cu intimatul-pârât S. M., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns:părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, s-a luat act că apelantul reclamant S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, a solicitat judecarea în lipsă, după care s-a trecut la soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Vînju M. la data de 05.08.2015, sub nr._, reclamantul S. Clinic Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin a solicitat instanței de judecată, în contradictoriu cu pârâtul S. M., obligarea acestuia din urmă la plata sumei de 1150 lei, reprezentând îngrijiri medicale de care a beneficiat pe perioada 18.08-23.08.2012, plata dobânzii legale calculate de la data introducerii cererii până la data plății efective a debitului și plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, reclamantul a arătat că în data de 18.08.2012, pârâtul a fost internat în S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, în urma unui accident rutier/agresiune, beneficiind 5 zile de îngrijiri medicale în perioada 18.08. – 23.08.2012.
Mai arată reclamantul că a depus diligențe pe lângă Inspectoratul de Poliție Județean M. pentru a obține informații cu privire la numele persoanei vinovate, emițând adresa cu nr._/11.11.2013, fără a primi vreun răspuns.
Totodată, reclamantul a învederat că pârâtul, așa cum reiese din conținutul foii de observație, este victima agresiunii/ accidentului rutier.
În continuare, reclamantul a arătat că a trimis către pârâtul debitor adresă prin care a solicitat lămuriri, însă acesta nu a dat vreo relație cu privire la persoana vinovată.
A mai învederat reclamantul că deși art. 313 (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății statuează că persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, s-a îndreptat împotriva părții vătămate.
Reclamantul a arătat că debitul solicitat reprezintă prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale și face parte din categoria altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, termenul de prescripție al dreptului la acțiune fiind de 5 ani.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art.313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, OG NR. 9/2000 și OG 13/2011, disp. Cod proc. civ.
La cerere s-au anexat: adresa nr. 9547/23.04.2014 emisă către pârât, adresa cu nr._/11.11.2013 emisă către Inspectoratul de Poliție Județean M., adresa nr._/02.10.2012, Foaia de observație clinică generală, copie angajament de plată, Dispoziția emisă la data de 07.05.2014, decont de cheltuieli ortopedie și traumatologie.
Cererea este scutită de la plata taxelor de timbru.
Reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare și nici nu s-a prezentat la interogatoriu.
Judecătoria Vînju M., prin sentința supusă apelului a respins acțiunea.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanța a reținut următoarele:
În ceea ce privește legea aplicabilă prezentului litigiu, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 6 alin. 2 din Noul cod civil și dispozițiile art. 3 din legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil, care prevăd că actele și faptele juridice încheiate ori, după caz, săvârșite înainte de . Codului civil nu pot genera alte efecte juridice decât cele prevăzute de legea în vigoare la data încheierii sau, după caz, a săvârșirii ori producerii lor.
În aceste condiții, reținând că fapta pentru care pârâtul a fost chemat în judecată și care implicit constituie fundamentul prezentei acțiunii, a fost săvârșită după . Noului Cod Civil, instanța a constatat că prezenta cauză va fi analizată prin raportare la dispozițiile legale din noul Cod civil.
Din înscrisurile depuse la dosar, respectiv din decontul de cheltuieli aflat la fila 18 din dosarul cauzei și din foaia de observație clinică generală aflată la fila 14 din dosarul cauzei, instanța a reținut faptul că pârâtul S. M. a primit îngrijiri medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin – Secția ortopedie și traumatologie, fiind internat în perioada 18.08._12.
Din același decont de cheltuieli, instanța a reținut că pentru serviciile medicale acordate pârâtului de către unitatea reclamantă s-a înregistrat un cost total de 1150 lei.
Reclamanta a invocat în susținerea cererii atât dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006, cât și dispozițiile art. 19 Cod procedură penală.
În ceea ce privește referirile făcute la art. 313 din Legea nr. 95/2006, instanța a constatat că textul de lege invocat de reclamantă este inoperant împotriva pârâtului, deoarece pârâtul nu este o persoană care să fi adus prin fapta sa daune sănătății persoanei spitalizate, ci este chiar persoana căreia i-au fost produse aceste vătămări.
Prin cererea formulată de reclamantă, s-a solicitat obligarea pârâtului S. M. la plata sumei de 1150 lei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de serviciile medicale acordate acestuia, plus dobânzi și penalități până la data plății efective a debitului.
Potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății ,,(1) Persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, precum și daune sănătății propriei persoane, din culpă, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată. Sumele reprezentând cheltuielile efective vor fi recuperate de către furnizorii de servicii medicale. Pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor judecătorești, indiferent de faza de judecată.
(2) Furnizorii de servicii care acordă asistența medicală prevăzută la alin. (1) realizează o evidență distinctă a acestor cazuri și au obligația să comunice lunar casei de asigurări de sănătate cu care se află în relație contractuală această evidență, în vederea decontării, precum și cazurile pentru care furnizorii de servicii medicale au recuperat cheltuielile efective în vederea restituirii sumelor decontate de casele de asigurări de sănătate pentru cazurile respective.
Prin urmare, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006 nu se poate solicita tragerea la răspundere civilă pentru cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală a victimei agresiunii sau accidentului decât a unei terțe persoanei (alta decât victima) care să fie răspunzătoare de daunele aduse sănătății persoanei spitalizate.
Ținând cont de aceste dispoziții legale pe care se întemeiază acțiunea reclamantei, instanța a constatat că în cazul cheltuielilor ocazionate de asistența medicală acordată victimelor, legiuitorul a înțeles să sancționeze pe autorii faptelor care au adus daune sănătății altei persoane.
În acest sens, prin disp. art.313 alin.1 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificată și completată s-a prevăzut că persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
În niciun caz aceste dispoziții nu ar putea fi interpretate în sensul că victimele unor astfel de fapte ar trebui să suporte cheltuielile efectuate de spital în vederea recuperării lor, atât timp cât aceste fapte sunt imputabile unor terțe persoane.
Dimpotrivă, prevederile art.313 din Legea nr.95/2006 sunt clare și neechivoce în sensul că legiuitorul a înțeles să sancționeze persoanele care, cu intenție sau din culpă au adus atingere integrității corporale și sănătății altor persoane, stabilind în sarcina acestora obligația de a achita contravaloarea serviciilor medicale efectuate în astfel de situații și de a repara în felul acesta prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale.
Instanța nu poate reține susținerile reclamantei că urmare a faptului că pârâtul nu a furnizat informațiile despre persoana vinovată de producerea accidentului, acesta din urmă se substituie persoanei vinovate de producerea accidentului, responsabilă pentru prejudiciul generat unității reclamante.
Acest raport de drept are la bază dispozițiile normative prevăzute chiar de legea invocată de reclamantă, respectiv Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sănătății.
Conform art.92 din Legea nr.95/2006 – (1) Acordarea asistenței medicale publice de urgență, la toate nivelurile ei, este o datorie a statului și un drept al cetățeanului. Aceasta va include și misiunile de salvare aeriană și navală. (2) Acordarea asistenței medicale publice de urgență nu poate avea un scop comercial.
Potrivit art. 91 din Legea nr. 95/2006 – (7) Asistența medicală publică de urgență în faza spitalicească este asigurată de spitalele orășenești, municipale, județene și regionale aflate în structura Ministerului Sănătății Publice și/sau a autorităților publice locale, iar conform art. 93 din Legea nr. 95/2006 (1) Finanțarea acordării asistenței medicale publice de urgență se face prin bugetul Ministerului Sănătății de la bugetul de stat și din venituri proprii, prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, prin bugetele ministerelor și instituțiilor cu rețea sanitară proprie, din donații și sponsorizări, precum și din alte surse prevăzute prin lege.
Având în vedere că legea nu face nici un fel de distincție între cazurile în care persoanele victime ale accidentelor sau agresiunilor necesită intervenții medicale de urgență (după cum acestea sunt sau nu asigurate) obligația unității spitalicești de a acorda asistență medicală are la bază un temei legal, atât în situația în care persoana spitalizată este asigurată, cât și în situația în care aceasta nu este spitalizată (urmând ca prejudiciul să fie recuperat de la terțul vinovat de producerea agresiunii sau accidentului, în temeiul art. 313 din Legea nr. 95/2006).
S-a reținut că la data de la data de 18.08.2012 pârâtul a fost internat în secția ortopedie și traumatologie a Spitalului Județean de Urgență Dr.Tr.S. pe perioada 18.08._12, în urma unui accident rutier. Contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 1150 lei.
Cum însă reclamanta, nu a făcut dovada dreptului pretins, potrivit disp.art.1349 și urm. C.civ. respectiv că între fapta pârâtului și prejudiciu cauzat furnizorului de servicii medicale, există un raport de cauzalitate, instanța a apreciat acțiunea formulată de reclamantă ca fiind neîntemeiată și în consecință a respins-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel reclamantul S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea cererii a arătat că la data de 18.08.2012 pârâtul a fost internat în cadrul unității spitalicești, în urma unui accident rutier/agresiune, beneficiind de îngrijiri medicale în perioada 18.08-23.08.2012, iar în urma acestei internări, figurează în evidentele contabile ca debitor cu suma de 1150,00 lei, suma ce nu a fost achitată până în prezent.
Lipsa plângerii penale prealabile a persoanei vătămate nu împiedică furnizorul de servicii de a acționa la instanța civila pentru recuperarea prejudiciului.
Lipsa de diligenta a pârâtului-pacient, i-a determinat să apeleze la ajutorul instanței, pentru obligarea acestuia la cheltuielile pe care le-au suportat.
În susținerea apelului invocă următoarele înscrisuri: foaia de observație, din care reiese în mod evident că pacientul pârât este victima unui accident rutier/agresiune si care la externare a fost înștiințat de plata debitului, astfel ca, i s-a adus la cunoștință faptul că avea obligația legală de a depune orice înscris din care să reiese nevinovăția sa; decontul de cheltuieli din care rezultă atât debitul inițial izvorât din spitalizarea pârâtului pacient cât și dobânzile și penalitățile ce curg până la achitarea integrală a debitului; adresa către IPJ M. prin care au solicitat date privitoare la producerea accidentului rutier/agresiunii cu nr._/11.11.2013.
Art.313 din LG.95/2006, se referă cu strictețe la prejudiciile suferite de victimele accidentului rutier/agresiunilor, prejudicii care în mod natural trebuie suportate de persoana vinovată. Victimele acc.rutiere/agresiunilor prevăzute în Legea nr.95/2006, pentru ele așa cum s-a menționat mai sus, există prevedere legală aparte.
Menționează că, dispozițiile art. 313 din LG.95/2006 dau posibilitatea furnizorului de servicii medicale de a se îndrepta împotriva autorului faptei ilicite, care a provocat daune sănătății persoane numai atunci când s-a stabilit o forma de vinovăție în sarcina acestui autor. Totodată, interpretarea și aplicarea acestui text de lege nu trebuie să aibă ca finalitate obligarea furnizorului de servicii medicale să dovedească pe calea unei acțiuni civile vinovăția unui făptuitor care a provocat daune sănătății altuia, aceasta vinovăție trebuie stabilită în prealabil de organele sau instituțiile abilitate in condițiile legii.
Calitatea de victima a unui accident rutier/agresiune rezultă din conținutul foii de observație cât si din decontul de cheltuieli.
În cazul accidentelor rutiere/agresiunilor, calitatea de asigurat sau nonasigurat nu are relevanță, cum de altfel nici calitatea de minor/major a pârâtului, întrucât serviciile medicale de acest gen nu sunt decontate de CJAS.
Demersurile instituției au fost multiple în vederea identificării persoanei vinovate și stadiul anchetei, în sensul ca au trimis adresa către IPJ M. și către pârâtul pacient care au rămas fără finalitatea urmărită. Atitudinea pârâtului de a nu solicita tragerea la răspundere a persoanei ce a provocat . nu constituie fapta ilicită, dar i-a pus în imposibilitatea de a cunoaște identitatea agresorului, astfel ca s-au văzut nevoiți să intenteze acțiune împotriva acestuia.
În subsidiar, susține că, din probatoriu efectuat în cauza de unitatea apelantă reiese că partea vătămata nu a înaintat în termenul legal plângere prealabilă, astfel că se poate trage concluzia pertinenta că, între părți ar putea exista o înțelegere, care nu le-a fost adusă la cunoștință, de nici una dintre părți. Nu au cunoștința nici dacă partea vătămata a obținut despăgubiri materiale de pe urma accidentului/agresiunii de la persoana vinovată de producerea agresiunii/accidentului.
De aici, se poate reține că, în situația în care autorul, pe de o parte, și victima, pe de altă parte, s-au împăcat printr-o tranzacție, victima va plăti cheltuielile de spitalizare, în marea majoritate a situațiilor, inclusiv în cazul vătămărilor corporale grave. Împăcarea părților înlătură răspunderea penală.
Mai susține că, spre deosebire de cazul plângerii prealabile, unde retragerea operează in rem și produce efecte față de toți participanții, împăcarea operează in personam, înlăturând răspunderea penală numai cu privire la vinovatul (inculpatul) cu care persoana vătămată s-a împăcat.
Față de cele arătate au solicitat administrarea probei cu interogatoriul pârâtului, pentru ca acesta să menționeze persoana vinovată de producerea accidentului/agresiunii.
Deși intimatul a fost legal citat, acesta nu s-a prezentat la nici un termen de judecată și nu a depus întâmpinare, fapt pentru care insistă în aducerea lui în față instanței de apel cu mandat de aducere pentru a se administra proba cu interogatoriu.
Precizează că pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subroga în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora, în toate procesele și cererile aflate pe rolul instanțelor de judecată, indiferent de faza de judecată.
A solicitat admiterea apelului formulat, desființarea hotărârii apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare.
În procedura prealabilă intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare la motivele de apel.
În apel, Tribunalul a încuviințat cererea de probatoriu formulată de apelanta reclamantă, aceea de interogare a pârâtului, însă proba nu a putut fi administrată datorită lipsei pârâtului citat în instanță cu această mențiune.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, se constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, dispoziții ce au fost invocate de către reclamantă în motivarea în drept a acțiunii, persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane, răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, respectiv cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată persoanei spitalizate.
Nu poate fi primită susținerea apelantului că, din acest text de lege se poate concluziona faptul că, pârâtul ar avea obligația să efectueze demersuri legale pentru a stabili identitatea și vinovăția agresorului, chiar și numai în scopul rezolvării obligațiilor ce rezultă din acordarea serviciilor medicale, câtă vreme, însuși legiuitorul stabilește pe cel responsabil de suportarea cheltuielilor rezultate din acordarea serviciilor medicale, precizând expres că acesta este persoana care prin fapta ei aduce daune sănătății altei persoane .Interpretarea dată de apelant nu rezultă din niciun text legal, iar unde legea nu distinge, nici instanța nu o poate face.
Așadar, față de dispozițiile legale menționate, având în vedere că făptuitorul este cel care trebuie să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, pârâtul, ca persoana vătămată, nu poate fi obligat la repararea acestui prejudiciu.
Față de considerentele expuse, apreciind că sentința instanței de fond este legală și temeinică, în baza 480 alin.1 C.pr.civ., apelul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefundat, apelul civil formulat de apelantul-reclamant S. Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin cu sediul în Drobeta Turnu Severin, .. 4, județul M., împotriva sentinței civile nr.30/19.01.2016 pronunțată de Judecătoria Vînju M., în contradictoriu cu intimatul-pârât S. M., domiciliat în ., având ca obiect pretenții.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 23 Mai 2016
Președinte, A. M. | Judecător, M. C. O. | |
Grefier, D. D. |
Redactat. M.A. /27.05. 2016
Tehnoredactat D.D. /4 ex. Jud. fond L. L.
Cod operator 2626
| ← Obligaţie de a face. Sentința nr. 23/2016. Tribunalul MEHEDINŢI | Despăgubiri Legea nr.221/2009. Sentința nr. 28/2012.... → |
|---|
