Contestaţie la executare. Decizia nr. 162/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 162/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 10939/320/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr. 2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 162/2015
Ședința publică din data de 02 iulie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: P. M.
Judecător: A. B.
Judecător: A. T.
Grefier: S. D.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurenții NESCULESCU H. P., cu domiciliul în Tg. M., ., apt. 43, jud. M. și NESCULESCU S. R., cu domiciliul în Tg. M., ., apt. 4, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 86 din data de 19 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnate în încheierea de ședință din data de 18 iunie 2015, care face parte integrantă din prezenta și când instanța a dispus amânarea pronunțării asupra deciziei pentru data de 25 iunie 2015, iar apoi pentru data de azi, 02 iulie 2015.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra prezentei cauze civile, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 86 din data de 19 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ , s-a respins ca neîntemeiată contestația la executare formulată de contestatorul N. H. P. și N. S. R., în contradictoriu cu intimatul W. R. M..
Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că potrivit art. 25 alin. 1 Noul Cod Civil: „Procesele în curs de judecată, precum și executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi.”
Întrucât din dosarul execuțional în copie certificată atașat la dosarul cauzei, reiese faptul că cererea de executare silită a fost formulată de creditor la data de 17.06.2011, fiind demarată în baza titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 1005 din 02.02.2011 a Judecătoriei Tg-M., pronunțată în dosarul nr._, față de prevederile legale sus-menționate s-a constatat că executarea silită, ca și prezenta cauză, se supun prevederilor vechiului Cod de procedură civilă de la 1865, contrar susținerilor contestatorului.
Prin titlul executoriu, irevocabil prin nerecurare, s-a dispus obligarea contestatorului N. H. P. la achitarea în favoarea reclamantului-intimat W. R. M. a sumei de 64.588 euro, cu titlu de preț achitat în baza contractelor rezolute și a sumei de 24.930,96 euro cu titlu de penalități de întârziere, ca și suma de 7.968 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Prin încheierile nr._ din 26.10.2011, nr._/21.10.2011,_/25.10.2011,_/25.10.2011,_/25.10.2011,_/25.10.2011,_/26.10.2011,_/26.10.2011,_/21.10.2011 ale OCPI M. s-a dispus înscrierea în cărțile funciare menționate în încheierile menționate, având proprietari pe contestatori, a somației de plată pentru suma de 397.517,40 lei în favoarea intimatului de rând 1.
La data de 18.11.2011 contestatoarea N. S. R. a dat o declarație autentificată sub nr. 2887 la BNP B. A. L., prin care a fost de acord cu vânzarea la licitație a cotei ce o deține în proprietate din imobilele executate în dosarul nr._ al B. Kenosy A. Z.
La data de 18.11.2011 în dosarul execuțional nr. 175/2011 s-au emis publicații de vânzare imobiliară pentru imobilele deținute în proprietate de contestatori.
În cauza de față, contestația la executare are ca obiect procesul-verbal de licitație din data de 30.07.2014 emis în dosarul execuțional nr. 175/2011 al B. Kenosy A. Z., ce vizează imobilul situat în Tg-M., ./18, jud. M., înscris în CF nr._ C1-U1 Tg-M., nr. top 1505/40/XVIII.
Prețul de strigare pentru imobil a fost de 240.000,00 lei, oferta cea mai mare a fost făcută de intimatul de rând 2 I. T. M. pentru suma de 68.200 lei, iar imobilul a fost declarat adjudecat în baza art. 510 Cod procedură civilă, pentru suma de 68.200 lei.
În baza art. 411 alin. 3 Cod procedură civilă de la 1865, „Executorul judecătoresc este obligat să identifice și să evalueze cu acordul părților bunurile sechestrate, iar în caz contrar va solicita efectuarea unei expertize.”
Din actele dosarului execuțional, respectiv din chiar mențiunile actului de executare silită contestat, reiese faptul că contestatorul N. H. P. a fost de față la licitație, neformulând opoziție față de prețul de strigare al imobilului, ci numai față de prețul de adjudecare a imobilului, respectiv suma de 68.200 lei.
Conform publicației de vânzare din 09.07.2014 emisă B. Kenosy A. Z. în dosarul execuțional nr. 175/17.06.2011 (fila 5), prețul de 240.000 lei reprezintă cca 75% din prețul apartamentului situat în Tg. M., ., ., cu suprafața utilă de 45,93 mp, compus din 3 camere, bucătărie, hol și balcon. Rezultă că prețul inițial (100%) era de (240.000 x 100): 75 = 320.000 lei, ceea ce corespunde echivalentului actual a 72.000 euro la cursul de schimb de 4,44 lei/euro.
Față de împrejurarea că este de notorietate faptul că prețul pieței imobiliare a apartamentelor este scăzut, s-a arătat de prima instanță că nu se poate aprecia că prețul imobilului în cadrul licitației a fost subevaluat. Pe de altă parte, contestatorii aveau posibilitatea - în baza art. 411, 500 Cod procedură civilă - de a solicita chiar în cadrul procedurii de executare silită, în fața executorului judecătoresc, efectuarea unei expertize tehnice imobiliare de evaluare, prin formularea unei cereri în cadrul dosarului execuțional, drept de care nu au înțeles să se prevaleze.
Astfel, prețul de 240.000 lei din cadrul licitației reprezintă echivalentul a 54.000 euro la un curs de 4,44 lei/euro. În această situație sunt incidente prevederile art. 1169 cod civil de la 1864, care dispune că cel care face o susținere în fața judecății trebuie să o probeze, actor incumbit probatio.
Nici în cadrul procedurii de executare silită și nici în cadrul procedurii judiciare reprezentată de contestația la executare de față, contestatorii nu au înțeles să administreze proba cu expertiza de evaluare imobiliară, deși instanța a pus în discuție această probă, în baza rolului său activ, astfel că nu sunt probate susținerile potrivit cărora prețul de adjudecare al imobilului ar fi derizoriu.
Conform prevederilor art. 509 alin. 5 Cod proc. civ.: „Dacă nu se obține prețul de începere a licitației, la același termen bunul va fi vândut la cel mai mare preț oferit. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă prețul de la care începe licitația.”
Conform principiului ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, legiuitorul nu a impus un prag minim de vânzare, astfel cum se precizează în reglementarea actuală prin art. 845 alin. 8 din noul Cod de proc. civilă, respectiv minim 30% din prețul de pornire a primei licitații sub condiția existenței a cel puțin doi licitatori, iar prețul de pornire să fie de 75% din prețul inițial.
În cauză, prețul cel mai mare oferit a fost de 68.200 lei, ofertat de intimatul de rând 2. Având în vedere argumentele expuse anterior referitoare la prețul apartamentelor pe piața imobiliară din Tg. M., s-a reținut că prețul oferit, de 68.200 lei, depășește 30% din valoarea de piață a apartamentului licitat. Instanța de fond, raportat la aceste elemente, dar și la inexistența altor probe care să dovedească contrariul, a apreciat că acest preț nu este derizoriu, neserios și nesincer, astfel cum susțin contestatorii.
În ceea ce privește ora întocmirii procesului-verbal de licitație, ca fiind între orele 11,30-12,00, contestatorii nu au oferit niciun element obiectiv care să conducă instanța la concluzia că interesele lor au fost vătămate prin aceste mențiuni, menționând doar o situație ipotetică, în care „între ora 11,30 și 12 erau fixate și alte licitații pentru alte imobile la care nu s-a prezentat nimeni, dar dacă s-ar fi prezentat la acest licitații vreo persoană interesată ea ar fi fost prejudiciată”. De altfel, nici contestatorul (care a participat la licitație și este menționat în procesul-verbal) nu explică în ce constă nelegalitatea procedurii sau prin ce au fost afectate drepturile sale de debitor.
Ca atare, susținerile respective neavând niciun fundament faptic sau juridic, au fost înlăturate ca nerelevante.
Constatând că în cadrul procedurii de vânzare la licitație, analizată prin prisma actului de executare silită contestat în cauză, au fost respectate prevederile art. 500-511 Cod procedură civilă, raportat la art. 399-404 Cod procedură civilă de la 1865, instanța a respins ca neîntemeiată contestația la executare.
Împotriva acestei sentințe civile au declarat recurs contestatorii N. H. P. și N. S. R., solicitând admiterea căii de atac, anularea sentinței atacate și obligarea intimaților la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, recurenții au reiterat, în esență, criticile pe care le-au adus în contestația la executare formulată.
Aceștia au apreciat că s-a săvârșit o încălcare gravă a procedurii de executare silită, imobilul fiind vândut la un preș derizoriu și de asemenea, au semnalat încălcarea procedurii de executare prin faptul că deși ora licitației a fost fixată la 11:00, la aceasta neprezentându-se nicio persoană, executorul judecătoresc a acceptat să pornească licitația la ora 12:00, când s-au prezentat doua persoane interesate, în ciuda opoziției contestatorului.
Potrivit recurenților, vânzarea imobilului s-a făcut la mai puțin de 30% din prețul de pornire a licitației. Deși executorul judecătoresc avea reprezentarea deplină asupra valorii reale a bunului și trebuia să depună diligențele corespunzătoare pentru a accepta înstrăinarea în cadrul vânzării silite la un preț rezonabil, aceasta fiind o obligație legală a acestuia, născută în primul rând din rațiunea evitării incidenței îmbogățirii fără justă cauză a adjudecatarului, el nu s-a conformat, în cauză fiind încălcate prevederile art. 1303 coroborat cu art. 1295 din Codul civil. Seriozitatea prețului constituie o condiție de validitate a vânzării indiferent de forma în care se realizează. Prețul reprezintă obiectul prestației cumpărătorului (adjudecatarului) și corespunde valorii lucrului vândut, el trebuie să fie fixat în bani, determinat sau determinabil, sincer și serios. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, contractul este nul absolut. În situația în care executorul judecătoresc ar fi închis licitația publică din 30 iulie 2014 având în vedere caracterul derizoriu al ofertelor, hotărârea sa ar fi fost justificată în fapt și în drept, urmând să întocmească un refuz de executare în condițiile art. 53 din Legea nr. 188/2000 și să oprească licitația. Vânzarea la licitație la prețul cel mai mare oferit trebuie corelată în mod necesar cu dispozițiile legale în materia vânzării referitoare la seriozitatea prețului.
De asemenea, recurenții contestatori au reiterat criticile referitoare la nerespectarea orei de începere la licitație, în sensul că expertul a început licitația cu o oră mai târziu, întrucât la ora stabilită nu s-a prezentat nimeni, iar până la ora 12:00 au mai avut loc alte două licitații.
Împotriva prezentului apel a formulat întâmpinare intimatul I. T. M., solicitând respingerea căii de atac ca neîntemeiată și menținerea sentinței civile atacate.
În motivare, referitor la nerespectarea orei de începere a licitației, intimatul a apreciat că aceste argumente nu sunt susținute de o motivație reală și concretă în drept, astfel că devin simple afirmații. Referitor la prețul derizoriu, intimatul a încercat să exprime prin anumite calcule matematice din ce motiv prețul pe care l-a achitat nu poate fi catalogat drept derizoriu și în același timp, a considerat că prețul de plecare al executării silite, de 320.000 lei, este unul exagerat.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin raportare la motivele de apel invocate și din oficiu, în limitele efectului devolutiv al acestei căi de atac, tribunalul apreciază că recursul declarat de contestatorii N. H. P. și N. S. R. este nefondat, pentru motivele ce vor fi expuse în continuare.
În acest sens, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, nefiind dată cu încălcarea vreunor dispoziții de drept material ori de drept procesual. Unele observații suplimentare pot fi făcute pe marginea soluției pronunțate de judecătorie, dar numai pentru a completa considerentele, iar nu pentru a conduce la o modificare a soluției date.
Astfel cu referire la nerespectarea orei de începere a licitației, criticată de recurenți atât în fond cât și în recurs, apreciem că aceasta nu este în măsură să conducă la admiterea contestației la executare. Faptul că atunci când a constatat că la ora fixată (ora 11:00) nu s-a prezentat niciun licitator, executorul judecătoresc a acceptat să pornească licitația cu o oră mai târziu, întrucât între timp se prezentaseră două persoane, nu reprezintă o neregularitate care să fie sancționată cu nulitatea de către lege, întrucât lato sensu, actele de executare silită sunt acte de procedură, care se supun cerințelor privind nulitatea prevăzute de art. 105-108 din Codul de procedură civilă. Or, nefiind vorba despre o nulitate expresă, în conformitate cu art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. Contestatorii nu au reușit însă, să aducă absolut niciun argument rezonabil din care reiasă existența unei vătămări suferite de aceștia și care să conducă la declararea nulității și cu atât mai puțin, ei nu au reușit să evidențieze rațiunile pentru care din cauza unei asemenea neregularități s-ar impune desființarea actului contestat.
Cu referire la așa-zisul preț derizoriu la care s-a făcut vânzarea silită a apartamentului situat în mun. Tg.-M., ., ., nu împărtășim punctul de vedere exprimat de către recurenți, pentru mai multe motive ce vor fi expuse în cele ce succed.
Într-adevăr, chiar dacă se realizează în procedura executării silite, vânzarea unui bun prin mijlocirea executorului judecătoresc, la licitație, trebuie să respecte condițiile generale ale contractului de vânzare-cumpărare. Raportat la data adjudecării de către intimat (30.07.2014), contractului de vânzare i se aplică dispozițiile noului Cod civil, iar potrivit art. 1665 alin. 2 din acest act normativ, dacă prin lege nu se prevede altfel, vânzarea este anulabilă când prețul este într-atât de disproporționat față de valoarea bunului, încât este evident că părțile nu au dorit să consimtă la o vânzare. În cazul vânzării silite însă, în aprecierea prețului ca fiind derizoriu trebuie să ținem cont și de particularitățile acestei specii de vânzare, particularități reprezentate tocmai de condițiile în care se face această vânzare și de interesul creditorilor, care nu poate fi neglijat, ci dimpotrivă, prevalează, de a-și vedea realizate măcar în parte propriile creanțe. Toate aceste împrejurări conduc la concluzia că este perfect acceptabil ca în condițiile unei executări silite, vânzarea să se facă chiar la un preț mai mic decât valoarea de piață a bunului.
Mai întâi, în analiza noastră, trebuie să remarcăm caracterul ușor neclar al considerentelor primei instanțe cu privire la această chestiune, întrucât s-a făcut trimitere în mod repetat la valoarea de referință care trebuie avută în vedere pentru aprecierea prețului ca derizoriu, la valoarea de piață a bunului imobil care nu s-a putut stabili din cauza refuzului contestatorilor de a se face o expertiză, iar apoi s-a apreciat că prețul nu este derizoriu, fără a se explica în detaliu raționamentul prin care judecătoria a ajuns la această concluzie.
Cu privire la prețul de referință pe care se impune să îl avem în vedere, notăm că în procedura executării silite din acest dosar, părțile împricinate (creditorul și debitorul) s-au pus de acord cu privire la o valoare de pornire, stabilind-o prin convenția lor, fără a fi necesară efectuarea unei expertize, la suma de 320.000 lei. Acest aspect reiese din procesul-verbal de situație din data de 10.10.2011, aflat la fila 157 din dosarul execuțional. Ca atare, aceasta trebuie să fie valoarea de referință pe care instanța și executorul judecătoresc sunt datori să o ia în considerare în aprecierea tuturor elementelor vânzării, chiar dacă ea diferă semnificativ de valoarea de piață, întrucât suma de 320.000 lei reprezintă din punct de vedere practic așteptarea inițială pe care o aveau cele două părți cu interese contrare (debitorul și creditorul), privitor la prețul ce ar fi trebuit obținut. De asemenea, de vreme ce au convenit asupra acestui preț de pornire, fixându-l prin bună învoială, nici creditorul și nici debitorul nu vor putea să invoce existența unui prejudiciu ca o consecință a fixării unui preț de pornire prea mare pentru bunul imobil ce se vinde silit, cu atât mai mult cu cât oricare din ei ar putea să se răzgândească și să ceară o reevaluare. Spre exemplu, dacă părțile convin să fixeze un preț de pornire exagerat pentru bunul ce se vinde silit și nu se reușește vânzarea bunului la un preț care prin raportare la acea valoare exagerată să nu fie derizoriu, creditorul este acela care își asumă riscul de a nu-și vedea realizată nici măcar o parte a creanței sale, întrucât a convenit ca prețul de referință să fie unul mult mai mare decât valoarea de piață. Pornind de la aceste considerente, reiterăm că nu ne interesează valoarea de piață a bunului imobil, ci are relevanță valoarea convenită de creditor și debitor în procedura executării silite, ca preț de pornire pentru licitație.
Mai departe, constatăm că bunul s-a vândut cu suma de 68.200 lei, într-o licitație organizată la data de 30.07.2014, cu un preț de pornire al licitației de 240.000 lei (adică 75% din valoarea convenită de părți). Un aspect pe care îl apreciem ca fiind deosebit de important, chiar esențial, este reprezentat de faptul că aceasta nu a fost nici prima și nici măcar a doua licitație organizată pentru acest bun. Dimpotrivă, prima publicație de vânzare s-a făcut la data de 18.11.2011, pentru o licitație care a avut loc la data de 22.12.2011 (fila 262 din dosarul execuțional), dar bunul nu s-a vândut pentru că nu s-a prezentat niciun licitator. După acest moment s-a încercat în repetate rânduri vânzarea la licitație a bunului cu pricina. Mai precis, în total au fost organizate 9 licitații, la dosar regăsindu-se 9 publicații de vânzare și 9 procese-verbale de licitație corespunzătoare(filele 262, 313, 479, 544, 617, 640, 657, 687, 732, 810, 874, 890, 897, 917 din dosarul execuțional) abia la a 9-a licitație s-au prezentat cei doi licitatori, care au oferit un preț considerat acceptabil, după ce la celelalte licitații nu se prezentaseră licitatori.
Contestatorii au invocat prevederile art. 845 alin. 8 din noul Cod de procedură civilă, potrivit cărora dacă nu se obține prețul de începere a licitației și există cel puțin 2 licitatori, la același termen, bunul va fi vândut la cel mai mare preț oferit, dar nu mai puțin de 30% din prețul de pornire al primei licitații. Dar examinând textul legal cu pricina constatăm că recurenții contestatori citează și interpretează trunchiat această prevedere legală din noul Cod de procedură civilă, încercând să inducă în eroare instanța de judecată, întrucât această normă este incidentă pentru a doua licitație, iar nu pentru licitațiile ulterioare. Cu alte cuvinte, regula vânzării bunului la valoarea de cel puțin 30% din prețul de pornire al primei licitații este aplicabilă numai în cazul în care la prima licitație bunul nu a putut fi vândut la prețul de strigare egal cu prețul de vânzare stabilit în faza de executare silită și a fost necesară organizarea unei noi licitații. Dacă însă nici în urma celei de-a doua licitații nu se obține prețul minim acceptabil, se vor putea organiza noi licitații în conformitate cu prevederile art. 845 alin. 9 din noul Cod de procedură civilă, potrivit cu care dacă nici la a doua licitație imobilul nu a fost adjudecat, la cererea creditorului, executorul judecătoresc va putea stabili o nouă licitație, în condițiile prevăzute la alin. (8). La termenul stabilit la alin. (8), licitația va începe de la prețul de 50% din prețul de pornire al primei licitații. Dacă nu se obține acest preț și există cel puțin 2 licitatori, bunul va fi vândut, la acest termen, la cel mai mare preț oferit, chiar dacă acesta din urmă este mai mic decât valoarea creanței ori a garanției. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă prețul de pornire al acestei licitații. În conținutul publicației de vânzare întocmite pentru cel de-al treilea termen vor fi inserate, sub sancțiunea nulității, toate aceste mențiuni privind modul de stabilire a prețului de adjudecare a imobilului la al treilea termen. Ca atare, de la a treia licitație încolo, bunul va putea fi vândut la orice preț oferit. Desigur că rămâne a se verifica de fiecare dată în concret, dacă nu cumva prețul de adjudecare este derizoriu, dar argumentele de principiu invocate de către recurenți nu pot fi primite. De altfel, aceste considerente sunt făcute mai ales pentru a ilustra conduita îndoielnică a acestora în proces, întrucât oricum, așa cum corect a stabilit prima instanță, în prezenta cauză nu sunt aplicabile regulile cuprinse în noul Cod de procedură civilă, ci dimpotrivă, este aplicat vechiul Cod de procedură civilă, sub imperiul căruia a început executarea silită.
Pe cale de consecință, legalitatea licitației și împrejurarea dacă prețul de vânzare este sau nu derizoriu trebuie cercetată prin raportare la prevederile art. 509 alin. 1, 2 și 5 din vechiul Cod de procedură civilă, potrivit cu care:
Licitația începe prin citirea de către executor a publicației de vânzare și a ofertelor primite până la acea dată.
Executorul va oferi spre vânzare imobilul, prin trei strigări succesive, la intervale de timp care să permită opțiuni și supralicitări, pornind de la prețul oferit care este mai mare decât cel la care s-a făcut evaluarea potrivit art. 500 alin. 2 sau, în lipsa unei asemenea oferte, chiar de la acest preț.
În cazul în care nu este oferit nici prețul la care imobilul a fost evaluat, vânzarea se va amâna la un alt termen, de cel mult 60 de zile, pentru care se va face o nouă publicație în condițiile art. 504 alin. 3. La acest termen licitația va începe de la prețul de 75% din cel la care imobilul a fost evaluat. Dacă nu se obține prețul de începere a licitației, la același termen bunul va fi vândut la cel mai mare preț oferit. Vânzarea se va putea face chiar dacă se prezintă o singură persoană care oferă prețul de la care începe licitația.
Ca atare, în vechea reglementare nu existau niciun fel de limitări legale pentru prețul de vânzare la licitație al imobilului, începând cu a doua licitație organizată. Totodată, prețul de pornire nu putea fi coborât la mai puțin de 75% din valoarea stabilită a imobilului, indiferent câte licitații s-ar fi organizat. Constatăm că executorul judecătoresc a respectat regulile, iar la data de 30.07.2014 a vândut imobilul la prețul de 68.200 lei, adică la 21,31% din prețul de pornire al primei licitații, așa cum a fost stabilit prin convenția părților.
Apreciem însă, că în circumstanțele concrete acest preț nu poate fi apreciat ca derizoriu. Într-adevăr, există o disproporție care nu poate fi neglijată, între prețul de pornire și prețul de adjudecare, dar nu trebuie să omitem faptul că suntem într-o vânzare silită a unui bun care nu pare a avea o valoare de piață deosebită, de natură să suscite un interes special din partea investitorilor. Prin urmare, vânzarea acelui bun la un preț mai mic decât cel convenit de părți ca preț de pornire și chiar la un preț mai mic decât valoarea de piață, este cât se poate de acceptabilă. Rămâne să apreciem dacă prețul efectiv achitat de către intimatul I. T. M. a întrunit condițiile cerute de lege pentru a nu fi considerat derizoriu. În lipsa unor criterii legale de apreciere, se impune să căutăm argumente care să asigure o analiză cât mai obiectivă. Constatăm că recurenții contestatori nu au oferit niciun fel de motiv suplimentar pentru susținerea cererii lor, apreciind în mod eronat că simpla diferență semnificativă dintre prețul de pornire fixat pentru licitație și prețul de adjudecare a imobilului ar fi suficientă. În primul rând, trebuie să observăm că legiuitorul nu inserează în legislație vreo limită minimă până la care se poate coborî cu prețul de adjudecare, ceea ce înseamnă că este perfect posibil ca acest preț să fie chiar și unul foarte redus. De asemenea, trebuie să remarcăm faptul că nu s-a reușit vânzarea bunului imediat la licitație la un preț atât de mic, ci dimpotrivă, executorul judecătoresc a făcut eforturi serioase pentru a obține chiar și acest preț pentru imobil. S-au derulat 9 licitații, într-un interval de 3 ani și jumătate, fără ca la primele 8 dintre ele să se prezinte vreo persoană cu intenția veritabilă de a cumpăra. În acest context, vânzarea bunului imobil cu suma de 68.200 lei nu poate fi interpretată ca fiind făcută la un preț derizoriu, chiar dacă acesta este semnificativ mai mic decât prețul de pornire inițial. Se pare, că i-a fost imposibil executorului judecătoresc să obțină un preț mai mare, care să îl mulțumească și pe debitor, iar soluția propusă de acesta din urmă, de renunțare la orice fel de vânzare a bunului mobil cu pricina, nu poate fi considerată ca fezabilă, în contextul în care s-au obținut totuși aproximativ 16.000 euro.
Pentru toate considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, tribunalul va respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii N. H. P. și N. S. R., împotriva sentinței civile nr. 86 din data de 19 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de contestatorii N. H. P., cu domiciliul în Tg. M., ., apt. 43, jud. M. și N. S. R., cu domiciliul în Tg. M., ., apt. 4, jud. M., împotriva sentinței civile nr. 86 din data de 19 ianuarie 2015 pronunțată de Judecătoria Tg.-M. în dosarul nr._ .
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 iulie 2015.
Președinte, P. M. | Judecător, A. B., Pentru membrul completului de judecată, aflat în concediu de odihnă, semnează președintele instanței, I. L. | Judecător, A. T. |
Grefier, S. D. |
Red. P.M./Dact. P.M.
07.07.2015/2 ex.
Judecător fond: I. A. N.
| ← Cereri. Încheierea nr. 172/2015. Tribunalul MUREŞ | Contestaţie la executare. Decizia nr. 418/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
