Contestaţie la executare. Decizia nr. 29/2015. Tribunalul MUREŞ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 29/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 11683/320/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL M.
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991
DECIZIA CIVILĂ Nr. 29/2015
Ședința publică din data de 22 ianuarie 2015
Completul constituit din:
Președinte M. M.
Judecător E. O.
Grefier S. D.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelanta-reclamantă ., cu sediul în Tg. M., ., jud. M., înmatriculată la ORC M., sub nr. J_ CUI_, împotriva sentinței civile nr. 2578 din data de 28 mai 2014, pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr. _ .
Procedura este legal îndeplinită, în lipsa părților.
Mersul dezbaterilor și susținerile în fond ale părților sunt consemnat în încheierea de ședință din data de 15 ianuarie 2015, când instanța a dispus amânarea pronunțării asupra deciziei pentru data de azi, 22 ianuarie 2015.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2578/28.05.2014, pronunțată în dosarul nr._, al Judecătoriei Tg. M., a fost respinsă cererea formulată de contestatoarea S.C. P. T. SRL, în contradictoriu cu intimata Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație la executare și suspendarea executării silite.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin cererea formulată, contestatoarea, a solicitat anularea somației_ din 06.09.2013 și a titlului executoriu nr. 298/06.09.2013 emise de Administrația F. pentru Mediu, în sensul desființării acestor acte, suspendarea executării silite până la soluționarea irevocabilă a contestației împotriva deciziei de impunere înregistrată la Administrația F. pentru Mediu, sub nr. 107/17.07.2013.
A constatat prima instanță că în cuprinsul contestației la executare nu se invocă niciun viciu de formă sau de procedură privind actele de executare contestate. Singurul aspect ce ar putea fi calificat drept un aspect ce ține de nelegalitatea executării este cel legat de faptul că se apreciază că executarea ar fi suspendată de exercitarea căii administrative de atac împotriva titlului de creanță. În acest sens, s-a reținut că acest argument nu are temei juridic întrucât, potrivit art. 215 alin. (1) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare, introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal.
În privința capătului de cerere privind suspendarea executării silite, prima instanță a stabilit în sarcina contestatoarei obligația de a achita o cauțiune de 5.561,69 lei pe care aceasta nu a înțeles să o achite, motiv pentru care în temeiul art. 718 C.pr.civ., această cerere a contestatoarei a fost respinsă ca inadmisibilă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel contestatoarea S.C. P. T. S.R.L., solicitând „desființarea” hotărârii atacate ca fiind netemeinică și nelegală și admiterea acțiunii introductive în sensul anulării somației_ din 06.09.2013, și a titlului executoriu nr. 298/06.09.2013, emise de Administrația F. pentru Mediu.
Reiterând pe larg și în mod fidel motivele arătate în contestația la executare, în esență, apelanta a arătat că în fapt, actele execuționale contestate au fost emise de Administrația F. pentru Mediu, referitoare la obligația de plată la Fondul pentru mediu/ Direcția Venituri/ Serviciul Recuperare Creanțe, a sumei de 115.169 lei. Totodată, s-a reiterat că, în perioada 22 05._13 s-a efectuat inspecția fiscală pentru perioada 01.06._12, privind modul de evidențiere, calcul, constituire, declarare si virare a obligațiilor la bugetul F. de Mediu. Obiectul inspecției a fost verificarea legalității și conformității declarațiilor fiscale, corectitudinii și exactității îndeplinirii obligațiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislației fiscale și contabile, verificare sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferențelor obligațiilor de plată și a accesoriilor aferente acestora.
În perioada ianuarie 2006 - februarie 2008, contestatoarea a introdus pe piața națională, prin achiziții externe, aparate electrocasnice.
În perioada martie 2008 - decembrie 2012 . nu a mai desfășurat nicio activitate care să genereze obligații de plata la bugetul fondului pentru mediu.
Bunurile menționate au fost introduse pe piața națională având ca ambalaje: cutii de carton, folii din material plastic si protecții din polistiren expandat. Pentru cantitatea de ambalaje introdusă pe piața națională . are obligația de plata a unei contribuții de 1 leu sau 2 lei/kg, pentru diferența dintre obiectivele anuale de valorificare a deșeurilor de ambalaje, prevăzute in legislația in vigoare si cantitățile efectiv valorificate.
La data începerii inspecției fiscale (22.05.2013), societatea nu avea o evidenta a cantităților de ambalaje introduce pe piața națională și implicit, evidenta cantităților de deșeuri generate, pentru perioada controlată.
A depus doar declarațiile privind obligațiile de plată la fondul pentru mediu. Referitor lunilor decembrie 2006, decembrie 2007 și decembrie 2008 si am achitat obligațiile declarate, așa cum rezultă din anexa nr.12 fișa de declarații și plăți. Cantitățile de ambalaje declarate ca introduse pe piața naționala în lunile menționate anterior nu sunt aceleași cu cele constatate de organele de control ca fiind introduse pe piața. În urma verificărilor efectuate, organele de control au constatat ca nu a fost valorificat, prin reciclare sau prin alte metode, deșeuri de ambalaje de carton și material plastic.
Cu privire la orice obligație fiscală există obligația emiterii în prealabil a titlului de creanță. Potrivit art. 108 din OG nr. 92/2003, în cazul contestatoarei, este decizia de impunere nr. 107 din 17.07.2013, nr. de înregistrare_ emisă de Administrația F. de Mediu, comunicată în data 22.07.2013, în urma raportului de inspecție fiscală nr. 107/17.07.2013 nr. de înregistrare_ comunicat în data 22.07.2013.
Acest titlul de creanța este un act administrativ fiscal care constată obligațiile fiscale ale contribuabilului și termenul de plată al acestora și care poate fi contestat la organul fiscal competent potrivit regulilor de la art. 175 si urm. din capitolul I al Titlului IX din Codul de procedura fiscala, procedura pe care a urmat-o, dovada fiind 1/4 plângerea prealabilă depusă în 16.08.2013. Prin contestarea unui titlu de creanța, în procedura administrativă, transformarea titlului de creanța în titlu executoriu, nu mai are loc decât după soluționarea procedurii administrative și pronunțarea unei hotărâri irevocabile de secția de contencios administrativ și fiscal a tribunalului de la domiciliul contribuabilului.
Deci atâta timp cât, s-a uzat de procedura administrativă de contestare a obligațiilor fiscale puse în sarcina contestatoarei, respectiv cuantumul și întinderea obligațiilor fiscale, nu se poate demara direct executarea silită, titlul de creanța nefiind transformat decât la scadență în titlu executoriu.
De asemenea, se precizează faptul că legislația privind „valorificarea” și metodologia de calcul sunt neclare și ambigue. Față de cele menționate anterior, se consideră că orice “sancțiune“ fiscală, nu reprezintă un scop în sine, ci un mijloc abuziv de reglare a raporturilor stabilite cu societățile care au obligații de plata la bugetul fondului pentru mediu, AFM impunând sume care nu sunt exigibile, acest lucru creând în patrimoniul societății un grav prejudiciu, care duce la falimentarea firmei.
Intimata ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția nulității cererii de apel, solicitând pe fond respingerea apelului ca neîntemeiat.
În privința excepției nulității apelului, s-a arătat că cererea de apel nu cuprinde motivele de fapt și de drept ale apelului, nefiind respectate astfel cerințele prevăzute de art. 470 alin. 1 lit. „c” Cod procedură civilă, fapt ce atrage sancțiunea nulității apelului în conformitate cu prevederile art. 482 coroborate cu art. 196 alin. 1 din același act normativ.
În privința fondului cauzei, intimata a solicitat respingerea apelului, apreciind că executarea silită a fost efectuată cu stricta respectare a dispozițiilor legale incidente.
Procedând la examinarea apelului declarat, prin prisma motivelor invocate și a prevederilor art. 466-482 Cod procedură civilă, pentru motivele ce urmează a fi expuse în continuare, tribunalul apreciază că acesta nu este întemeiat:
1)
În privința excepției nulității apelului:
La o simplă lecturare a cererii de apel, tribunalul constată că, în pofida faptului că au fost reluate în mod fidel susținerile din contestația la executare, din cuprinsul acesteia se pot desluși motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul.
În privința motivelor de fapt, apelanta a solicitat o devoluțiune totală, reluând integral criticile formulate în fața primei instanțe în ceea ce privește neregularitatea executării silite. Această modalitate de formulare a cererii de apel este una în concordanță cu dispozițiile art. 476-477 Cod procedură civilă.
De asemenea, apelanta a indicat dispozițiile „art. 466 și urm. C. pr. Civ.” precum și dispozițiile legale pe care și-a întemeiat acțiunea introductivă de instanță.
Aceste elemente sunt de natură a satisface pe deplin cerințele impuse de art. 470 alin. 1 lit. „c” Cod procedură civilă, motiv pentru care, văzând și dispozițiile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța urmează a respinge excepția nulității apelului, conform dispozitivului.
2)
În ceea ce privește fondul cauzei:
Apelanta a criticat în primul rând legalitatea emiterii titlului de creanță, pentru ca, apoi să arate faptul că executarea silită a fost demarată în mod nelegal datorită faptului că acest titlu de creanță a fost contestat pe procedura prevăzută de art. 175 și urm. din O.G. 92/2003.
a)
În ceea ce privește nelegalitatea titlului de creanță:
Potrivit art. 205 alin. 1 din Codul de procedură fiscală: „împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii”. Art. 209 alin. 1 determină ca și organ competent să soluționeze contestațiile care au ca obiect obligații fiscale sub 1.000.000 lei, organele constituite la nivelul direcțiilor generale unde contestatarii își au domiciliul. Decizia emisă de aceste organe în soluționarea contestației poate fi atacată ulterior la instanța judecătorească de contencios administrativ în conformitate cu dispozițiile art. 218 din O.G. 92/2003.
Apelanta a avut posibilitatea legală și a uzat de calea formulării unei Contestație împotriva Deciziei de impunere 107/17.07.2013, iar ulterior să atace o eventuală decizie nefavorabilă a organelor fiscale la instanța judecătorească de contencios administrativ în condițiile art. 218 alin. 2 din O.G. 92/2003.
Decizia de impunere constituie titlu de creanță, aceasta devenind conform art. 137 alin. 2 din O.G. 92/2003 titlu executoriu „la data la care creanța fiscală este scadentă prin expirarea termenului de plată prevăzut de lege sau stabilit de organul competent ori în alt mod stabilit de lege”.
Potrivit art. 172 alin. 3 din Codul de procedură fiscală: „Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de o instanță judecătorească sau de alt organ jurisdicțional si dacă pentru contestarea lui nu exista o altă procedură prevăzută de lege”.
Din interpretarea acestor dispoziții legale, rezultă că un titlu executoriu care nu este o hotărâre judecătorească poate fi analizat în cadrul procedurii contestației la executare doar dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege.
Această interpretare a fost dată, de altfel și de către Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, care în considerentele Deciziei Nr. XIV/05.02.2007 au arătat că: „posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare subzistă numai în măsura în care actul ce constituie titlu de creanță fiscală nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ-fiscal”.
În acest context mai trebuie precizat că afirmațiile potrivit cărora Deciziei de impunere 107/17.07.2013 a fost contestată, nu pot determina adoptarea unei alte soluții.
Astfel, atâta timp cât în cauză nu s-a făcut dovada obținerii suspendării executării actului administrativ atacat, acesta își produce în continuare efectele până la o eventuală anulare a acestuia de către instanța de judecată.
În eventualitatea anulării deciziei de impunere, apelanta are în continuare deschisă posibilitatea de a solicita restituirea sumelor în conformitate cu prevederile art. 117 din O.G. 92/2003, dobânda prevăzută de art. 124 din Codul de procedură fiscală fiind de natură a acoperi eventualele prejudicii cauzate de executarea efectuată în baza unui act ce a fost declarat nul.
Impunerea pe cale legislativă a obligației de a se recurge la anumite proceduri, se încadrează în marja de apreciere a statului conferită de art. 6 din CEDO și nu poate fi considerată ca fiind de natură a atrage o umbră de îndoială asupra noțiunilor de „dreptate” și „justiție”.
b)
În ceea ce privește pretinsa demarare nelegală a procedurii execuționale prin prisma faptului că Decizia de impunere nr. 107/17.07.2013 a făcut obiectul contestației administrative prealabile:
Examinând întreaga procedură execuțională, instanța de apel se raliază opiniei primei instanțe, constatând că organul fiscal a respectat întocmai dispozițiile O.G. 92/2003.
Astfel, conform dispozițiilor art. 145 din OG nr. 92/2003 executarea silită a început prin comunicarea unei somații. De asemenea, somația analizată cuprind toate elementele prevăzute de art. 43 alin. 2 din OG nr. 92/2003 fiind însoțită de copie după titlul executoriu.
În acest context, mai trebuie precizat că, astfel cu în mod legal și temeinic a reținut și prima instanță, în conformitate cu prevederile art. 215 alin. (1) din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările si completările ulterioare, simpla introducere a contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal. De asemenea, apelanta nu a făcut dovada că ar fi obținut în condițiile art. 14 sau 15 din Legea 544/2001 suspendarea executării Deciziei de impunere 107/17.07.2013.
Față de cele anterior expuse, având în vedere că motivele invocate în declarația de apel nu sunt întemeiate, în temeiul art. 480 Cod procedură civilă, tribunalul va respinge prezentul apel, conform dispozitivului.
Având în vedere și dispozițiile art. 453 Cod procedură civilă, prin raportare la soluția adoptată, instanță va lua act că intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată în apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Respinge excepția nulității apelului.
Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de P. T. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 2578/28.05.2014, pronunțată în dosarul nr._, al Judecătoriei Tg. M..
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 22 ianuarie 2015.
Președinte, M. M. | Judecător, E. O. | |
Grefier, S. D. |
Red./Tehnored./E.O.
Listat/S.D./02.04.2015/ 4 ex.
| ← Ordonanţă preşedinţială. Decizia nr. 34/2015. Tribunalul MUREŞ | Cerere de valoare redusă. Decizia nr. 2/2015. Tribunalul MUREŞ → |
|---|
