Modificări acte constitutive persoane juridice. Decizia nr. 3/2015. Tribunalul MUREŞ

Decizia nr. 3/2015 pronunțată de Tribunalul MUREŞ la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 12946/320/2012

ROMÂNIA

TRIBUNALUL M.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

Operator de date cu caracter personal înregistrat sub nr.2991

DECIZIA CIVILĂ Nr. 3/2015

Ședința publică de la 14 Ianuarie 2015

Completul constituit din:

Președinte M. M.

Judecător C. S.

Judecător A. A.-B.

Grefier M. T.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul Gornice C. I., domiciliat în Sighișoara, ./11, jud. M. – pentru Organizația T. Voluntari, împotriva încheierii civile nr. 6/ 08.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Se constată că citația emisă pentru intimata Organizația T. Voluntari a fost restituită la dosar cu mențiunea că destinatarul s-a mutat, iar noul proprietar nu permite afișarea.

Față de împrejurarea că nu s-a adus la cunoștința instanței vreo modificare a sediului intimatei, instanța apreciază că în cauză sunt incidente prevederile art.98 Cod procedură civilă și constată că procedura de citare este legal îndeplinită pentru acest termen.

Totodată se constată că termenul de judecată de azi a fost stabilit pentru a se verifica dacă sunt incidente prevederile Codului de procedură civilă privind sancțiunea perimării, judecata pricinii fiind suspendată prin încheierea de ședință din 26 noiembrie 2013 în temeiul art.242 alin.1 pct.2 Cod procedură civilă.

Instanța invocă din oficiu excepția perimării și reține cauza în pronunțare asupra excepției invocate.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra cauzei, constată următoarele:

Prin încheierea civilă nr. 6 din 08.01.2013 a Judecătoriei Tg M. pronunțată în dosarul nr._, s-a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de petiționarul G. C. I. privind înscrierea modificărilor intervenite în actul constitutiv și statutul Organizației T. Voluntari Tg M., în registrul asociațiilor și fundațiilor aflat la grefa Judecătoriei Tg M..

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs, petiționarul G. C. I. care a solicitat admiterea cererii de recurs și admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată în sensul dispunerii înscrierii modificărilor aduse la actele constitutive ale Organizației T. Voluntari Tg M., potrivit documentelor depuse la dosarul pricinii.

La termenul de judecată din data de 26.11.2013 întrucât părțile legal citate nu s-au prezentat în fața instanței și nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în baza prevederilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă s-a dispus suspendarea judecării recursului declarat de petiționarul G. C. I..

Odată cu repunerea pe rol a cauzei din oficiu, la termenul de judecată din 14.01.2015, instanța a invocat excepția perimării recursului.

Întrucât pricina a rămas în nelucrare din pricina părților mai mult de un an, de la data suspendării cauzei și până la data repunerii pe rol, din oficiu, a judecării cauzei, părțile ne mai făcând nici un act de procedură, instanța constată că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă și în consecință va constata perimat recursul formulat de petiționarul G. C. I..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția perimării.

Constată perimată judecarea recursului declarat de recurentul G. C. I., domiciliat în Sighișoara, ./11, jud. M. – pentru Organizația T. Voluntari, împotriva încheierii civile nr. 6/ 08.01.2013 pronunțată de Judecătoria Tg. M. în dosarul nr._ .

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 ianuarie 2015.

Președinte,

M. M.

Judecător,

C. S.

Judecător,

A. A.-B.

Grefier,

M. T.

Red./Thred:C.S./16.01.2015

M.T./2 ex./16.01.2015

Jud.fond:A. L. D.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Modificări acte constitutive persoane juridice. Decizia nr. 3/2015. Tribunalul MUREŞ