Anulare act. Decizia nr. 182/2015. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 182/2015 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 20-04-2015 în dosarul nr. 182/AC
Dosar nr._ anulare act
COD OPERATOR 3074
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 182/AC
Ședința publică din data de 20.04.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: | - D. S. | - JUDECĂTOR |
- C. B. | - JUDECĂTOR | |
- E. H. | - GREFIER |
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de pârâta E. D., domiciliată în municipiul Piatra N., ., ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 1409 din data de 24.04.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N., în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. Ș. C..
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apelanta-pârâtă E. D., personal și asistată de avocat S. M., cu împuternicire avocațială ./_ din 5.02.2015, avocat L. M., pentru intimatul-reclamant C. Ș. C., cu împuternicire avocațială ./_/2015, lipsă fiind acesta din urmă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat instanței că:
- obiectul cauzei este anulare act;
- procedura de citare este legal îndeplinită;
- cauza se află la al doilea termen de judecată;
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Avocat S. M., pentru apelanta-pârâtă E. D., solicită admiterea apelului pentru motivele invocate în scris la dosar, modificarea sentinței atacate și - pe fond – respingerea ca nefondată a acțiunii precizate de către intimatul-reclamant. Menționează că, deși s-a administrat un probatoriu complex, instanța de fond nu a avut în vedere la soluționarea cauzei starea de discernământ a testatoarei la data testării și nici actele medicale necontestate de către părți, respectiv carnetul de consultații, adeverința medicală emisă de doctor psihiatru V. C. și adeverința medicală eliberată de psiholog, acte în baza cărora s-a efectuat expertiza medico-legală psihiatrică în care s-a statuat că, la data încheierii actului contestat, testatoarea avea discernământ critic, respectiv reprezentarea actului încheiat în favoarea apelantei-pârâte. Totodată, menționează că la soluționarea cauzei, trebuia înlăturată atât expertiza medico-legală efectuată de IML Iași, cât și cea de la Institutul Național de Medicină Legală M. Minovici, întrucât aceste lucrări au fost întocmite în baza actelor medicale contestate, care fac obiectul unui dosar penal, prin care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva medicului A. R. și a intimatului-pârât. Solicită obligarea intimatului-pârât la plata cheltuielilor de judecată.
Apărătorul intimatului-pârât, avocat L. M., reiterează succint susținerile din întâmpinarea formulată în cauză. Solicită respingerea apelului, ca nefondat, și menținerea hotărârii pronunțată de prima instanță ca fiind temeinică și legală, arătând că, în mod corect și în urma unei interpretări judicioase a probatoriului administrat în cauză, instanța de fond a dispus anularea testamentului încheiat de defuncta C. A.. De asemenea, menționează că expertiza medico-legală efectuată de Institutul Național de Medicină Legală M. Minovici nu mai poate fi combătută prin raportare la opiniile exprimate de instituțiile aflate în subordinea sa, respectiv I.M.L. Iași și S.M.L. N.. Arată că în cuprinsul raportului de expertiză medico-legală întocmit de INML M. Minovici, se explică clar că discernământul unei persoane nu se poate stabili doar printr-o simplă raportare la actele medicale și diagnosticele cuprinse în acestea, ci presupune o reconstituire a comportamentului persoanei și că, în aprecierile comisiei de nouă expertiză medico-legală psihiatrică se precizează că s-au avut în vedere doar aspecte legate de constatările personale din cuprinsul referatului întocmit de doamna doctor C., medicul de familie, fără nicio trimitere la adeverința sau diagnosticul doamnei doctor A. R.. Solicită obligarea apelantei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă, reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
- Hotărârea primei instanțe
Prin sentința civilă nr. 1409 din data de 24.04.2014 a Judecătoriei Piatra-N., a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamantul C. Ș. C. în contradictoriu cu pârâta E. D., având ca obiect anulare act, s-a anulat testamentul încheiat de C. A., autentificat sub nr. 2046/28.09.2007 de BNP B. D., iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 2137,33 lei către reclamantul C. Ș. C., reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 20.02.2008, sub nr._, pe rolul Judecătoriei Piatra N., reclamantul C. Ș. C. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta E. D., anularea testamentului autentificat sub nr. 2046/28.09.2007 de BNP B. D. din Piatra N., testament încheiat de C. A. (bunica reclamantului), precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În fapt, în motivarea acțiunii s-a arătat că reclamantul este unicul moștenitor legal al defunctei C. A., în calitate de nepot, bunica sa decedând la data de 09.12.2007, în casa pârâtei.
S-a susținut că relațiile dintre familia reclamantului și familia pârâtei E. D. au fost întotdeauna foarte bune și, cu toate că reclamantul și părinții acestuia locuiesc de peste 20 de ani în București, aceștia s-au preocupat în permanență de bunăstarea bunicilor.
S-a arătat că tatăl reclamantului, C. M., unicul fiu al testatoarei, a decedat la data de 31.05.2006 în Piatra N., într-o perioadă în care, după o ședere de aproximativ două luni de zile împreună cu mama sa, hotărâse împreuna cu soția sa, să se stabilească în casa bunicii reclamantului, la Bistrița, tocmai pentru a o îngriji si pentru a se ocupa de gospodăria acesteia. Din nefericire, în urma unui stop cardiac, tatăl reclamantului a decedat, însă, ulterior, reclamantul și mama acestuia s-au preocupat în continuare și îndeaproape de bunică, plătind o persoană care să o ajute, trimițându-i bani și toate cele necesare.
D. fiind că starea de sănătate a acesteia se deteriorase progresiv din cauza afecțiunilor de care suferea, astfel încât avea nevoie de ajutor medical specializat, reclamantul a făcut demersuri pentru a o interna într-un azil de elită, cu personal medical pregătit pentru a ajuta o persoana în vârsta și suferindă, iar în acel moment, în octombrie 2006, a fost contactat de soțul pârâtei, E. N., care l-a rugat să le permită dumnealui si pârâtei sa o ajute pe bunica, să o viziteze, având in vedere ca pârâta a considerat că are datoria morală să se preocupe de starea bunicii, atât timp cât bunicii acestuia au ajutat-o foarte mult în tinerețe, deși nu erau rude de sânge, plătindu-i integral studiile și oferindu-i găzduire.
Prin urmare, pârâta și soțul acesteia i-au convins să o lase pe bunică în casa sa din Bistrița, urmând ca ei să o viziteze din când în când și să-i acorde sprijin imediat în caz de nevoie. Ulterior, reclamantul a aflat că soțul pârâtei, E. N., a depus o cerere la Primăria comunei A. cel B., solicitând numirea sa în calitate de curator al bunicii, întrucât aceasta nu-și putea administra bunurile.
S-a arătat că reclamantul nu și-a neglijat vreodată bunica, astfel încât sa fie necesar să aibă altcineva grija de ea. De altfel, pârâta și soțul acesteia le-au spus despre această inițiativă a lor după ce au obținut dispoziția de instituire a curatelei, convingându-i că e mai bine să obțină acel act.
Totodată, s-a menționat că, în timpul vieții, tatăl reclamantului deschisese bunicii conturi la bănci, în care, periodic, depunea sume însemnate de bani, astfel încât bunicii să nu-i lipsească nimic. După decesul tatălui, reclamantul s-a interesat și a aflat că bunica sa avea la bancă suma de peste 100 milioane ROL, pentru cheltuielile curente, iar de acești bani se pare ca au profitat soții E., care, inițial le-au spus că au obținut dispoziția de curatelă pentru a o pute însoți pe bunica reclamantului la medici și pentru a-i putea lua medicamentele de pe rețetele prescrise si nicidecum că vor scoate bani din conturile bunicii.
Totodată, soții E. l-au asigurat pe reclamant că bunica acestuia va continua să locuiască în casa ei din Bistrița, iar aceștia o vor vizita periodic. Ulterior, reclamantul a aflat că soții E. au luat-o pe bunica sa la locuința lor în oraș, la . l-a mirat, pentru că, după decesul tatălui său, reclamantul împreună cu mama sa au vrut să o ia să locuiască cu ei la București, însă bunica a refuzat categoric să-și părăsească casa și să locuiască la . motiv, nu a dorit sa se mute nici la rudele de la B..
După ce pârâta a luat-o pe bunică în locuința sa, reclamantul și mama acestuia au păstrat în permanență legătură cu soții E., interesându-se despre starea de sănătate a bunicii.
S-a menționat, de asemenea, de către reclamant că, fiind de bună credință, a lăsat autoturismul tatălui reclamantului la dispoziția soților E., tocmai pentru a o putea transporta pe bunică mai ușor la medici și
pentru a se folosi de mașina tot în sprijinul bunicii, dat fiind că aceasta începuse să se simtă din ce în ce mai rău și pentru că, datorită deteriorării discernământului său, începuse să înstrăineze bunuri mobile și imobile pe preturi derizorii, încă din timpul vieții tatălui reclamantului, acesta fiind motivul pentru care, la acea dată, el hotărâse să vină să locuiască cu mama sa, întrucât bunica leșinase de mai multe ori, căzuse și-și pierduse cunoștința si de asemenea, datorita stării de sănătate precare, devenise labilă și influențabilă.
S-a arătat că, după accidentul vascular suferit în primăvara anului 1999, starea de sănătate a bunicii a început sa se deterioreze progresiv și tatăl reclamantului a angajat o femeie din . ajute pe bunica la treabă și să-i fie aproape. Tot din aceasta pricină, după decesul tatălui reclamantului,
acesta a încercat să o convingă să locuiască la București si, pentru ca bunica nu a vrut sa locuiască la . demersuri pentru a o caza . asigură condiții de lux și asistența medicală de specialitate.
După ce a fost mutată în casa familiei E., pârâta și soțul acesteia nu i-au mai dat-o la telefon pentru a vorbi cu ea, motivând de fiecare dată fie că doarme, fie că-și lua medicamentele și spunându-i de fiecare dată că e bine. În toamna anului 2006, verișoara reclamantului a vizitat-o la familia E., însă nu a fost recunoscută de către bunica, căreia i se administrau perfuzii, și părea că nu e în stare de conștiență, nu vorbea deloc și părea "pierdută". Verișoara i-a comunicat reclamantului că bunica acestuia nu se simțea bine, iar acesta i-a contactat telefonic pe soții E., care l-au asigurat că bunica sa e bine.
Conform susținerilor reclamantului, toate aceste aspecte, precum și modul în care s-a procedat la întocmirea testamentului - pe ascuns
și în secret față de acesta și de restul familiei - îl determină să creadă că, în momentul în care pârâta pretinde că bunica i-a întocmit testamentul, aceasta nu avea discernământ, contrar celor afirmate de notar.
Reclamantul a aflat de existenta testamentului, cu surprindere, a doua zi după înmormântarea bunicii, când, înainte de a pleca spre București, a vrut să intre în casa din Bistrița, în care are și lucruri personale și multe amintiri, însă soții E. încuiaseră casa și i-au adus la cunoștință că sunt în posesia unui testament întocmit de bunica reclamantului.
Pârâta E. D. a formulat întâmpinare, la data de 18.03.3008, în cuprinsul căreia a solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, toate susținerile reclamantului fiind neconcordante cu realitatea (filele 15-16 vol.I).
În motivare, pârâta a arătat că a fost rudă cu soțul defunctei (care a fost frate cu tatăl pârâtei), iar relația acesteia cu defuncta a început din anul 1969, timp de 4 ani pârâta locuind la unchiul său.
S-a menționat că pârâta a fost în relații bune cu tatăl reclamantului (fiul testatoarei), care este vărul său primar, care a rugat-o să aibă grijă de mama sa (testatoarea C. A. - mătușă prin alianță a pârâtei), iar în luna octombrie 2006, testatoarea s-a mutat (la propria solicitare) la pârâtă.
S-a arătat că susținerile reclamantului, conform cărora mama acestuia s-a preocupat de defunctă pe toată perioada vieții sale, sunt cinice, deoarece relația soacră-noră a fost una nefericită, motiv pentru care aceasta din urmă a venit doar de câteva ori în cei peste 20 de ani de căsătorie la socrii săi în vizită. In schimb, a menționat că soțul acesteia, fiul defuncților C. A. și C. C., venea periodic acasă, dar întotdeauna singur, neînsoțit de familie, fapt care contrazice susținerile reclamantului despre relația pretins apropiată pe care acesta o avea cu defuncta.
Pârâta a arătat că relația sa cu defuncta s-a consolidat în timp, pârâta ajungând să-i viziteze periodic pe aceasta și pe unchiul său, să le facă mici servicii și să-i ajute în gospodărie împreună cu soțul său, făcând aceste servicii timp de peste 30 de ani, fără a spera la o contraprestație, așa cum se insinuează, ci din recunoștință pentru cei doi defuncți care, o perioadă de câțiva ani, i-au fost ca niște părinți și datorită relației apropiate existente între familiile acestora.
La începutul anului 2006, tatăl reclamantului a venit în Piatra-N., dar nu pentru a-și ajuta mama, care rămăsese văduvă din anul 1990, așa cum susține reclamantul, ci pentru că acesta rămăsese fără serviciu în București și nu dorea ca familia sa să afle de această situație. Cum soțul pârâtei reușise să-i găsească un loc de muncă la APIA în Piatra-N., acesta a venit acasă, dar a locuit mai mult în apartamentul pârâtei, întrucât la Bistrița nu existau condițiile de la . pe gaz metan etc.).
La scurt timp după sosirea la Piatra-N., tatăl reclamantului, C. M., a decedat în urma unui stop cardiac, fiind înmormântat la B. alături de alți membri ai familiei soției. S-a menționat că o dovadă a faptului că nu exista nicio relație soacră-noră este faptul că aceasta din urmă nici n-a dorit s-o cheme la înmormântarea propriului și unicului său fiu, pârâta împreună cu soțul său luând-o cu ei. Imediat după înmormântarea fiului său, defuncta a revenit acasă la Bistrița însoțită de un nepot de soră, numitul O. R. din M., care s-a mutat practic în casa mătușii pârâtei și timp de o lună de zile cât a locuit aici a încercat s-o determine pe aceasta să-i facă acte pentru casă și teren.
Cum nu a reușit, deoarece defuncta era o femeie lucidă și conștientă de actele sale, acesta a fost nevoit să plece, nu înainte de a promova acțiune de partaj succesoral după părinții acesteia, astfel cum rezultă din sentința civilă nr.5233/6.12.2007 a Judecătoriei Piatra-N., nedefinitivă, care atestă litigiul existent între aceste părți.
S-a menționat că din toate aceste aspecte rezultă că defuncta, ajunsă la o anumită etate și care avea și probleme medicale, dar nu neurologice, ci cardiace și urologice, rămăsese a nimănui în urma decesului unicului său fiu. Niciodată nora sau fiul acesteia, care și-a vizitat bunica de două ori și atunci în treacăt, nu s-au preocupat, așa cum se susține de acesta, fiind total dezinteresați. Au devenit însă foarte interesați în momentul în care au aflat de acțiunea de partaj succesoral promovată de O. R., ocazie cu care mama reclamantului, nora defunctei, a venit în Piatra-N..
În ceea ce privește autoturismul vărului pârâtei, C. M., tatăl reclamantului, despre care se pretinde că i-a fost lăsat pârâtei pentru deplasarea defunctei, s-a arătat că, după decesul vărului pârâtei, acest autoturism a rămas la Piatra-N. și n-a putut fi ridicat imediat de mama reclamantului pentru că era vechi și-i expirase revizia tehnică. Imediat după ce soțul pârâtei a rezolvat această problemă, el a fost ridicat de o rudă a reclamantului care a venit într-adevăr acasă la pârâtă pentru a lua cheile și actele mașinii, dar a stat doar 5 minute și n-a manifestat nici un interes de a intra în camera mătușii pentru a o vedea, lucru pe care l-a constatat ulterior cu amărăciune și aceasta.
De altfel, s-a arătat că nici nu se justifica lăsarea acestui autoturism pentru folosința pârâtei, în condițiile în care familia acesteia deține deja o mașină într-o stare net superioară acesteia.
Imediat după plecarea nepotului său O. R., defuncta C. A. a început să-și exprime dorința de a-i face acte pârâtei, spunându-i că a realizat că este singura persoană care, în afară de fiul și soțul său, a ținut la ea și a ajutat-o dezinteresat, pârâta neputând să anticipeze ceea ce a urmat (decesul soțului în 1990 și a unicului fiu în anul 2006).
Conform susținerilor pârâtei, dispoziția de instituire a curatelei s-a făcut la cererea expresă a defunctei, motivat de faptul că, din cauza problemelor urologice și cardiace, aceasta nu se mai putea deplasa și, mai mult decât atât, nu mai deținea niciun fel de acte, care-i dispăruseră din casă odată cu plecarea nepotului său de soră, O. R.. Timp de o lună de zile, cât a locuit acest nepot al său la Bistrița, pârâta n-a mai putut s-o viziteze pe defunctă, așa cum făcuse până atunci, dar după plecarea acestuia, a reluat legătura, temporar întreruptă, iar în această perioadă pârâta făcea naveta zilnic Piatra-N. - Bistrița și-i ducea mătușii mâncare, îi făcea curățenie, iar la sfârșitul săptămânii o lua la domiciliul său pentru a-i face baie.
Prin luna octombrie 2006, defuncta i-a solicitat să se mute cu ea la Bistrița și pentru că acest lucru era imposibil, pentru că pârâta avea familie, iar condițiile la casă erau precare, pârâta i-a propus acesteia să se mute la ea, solicitare cu care aceasta a fost de acord. De altfel, defuncta chiar și-a exprimat teama că nora sa intenționează s-o ducă la azil, motiv pentru care a fost bucuroasă că poate locui cu familia pârâtei, de care se atașase în atâția ani.
Timp de un an și 2 luni cât defuncta a locuit la pârâtă, până la data survenirii decesului pe 09.12.2007, reclamantul și mama acestuia n-au vizitat-o niciodată și nici n-au solicitat relații despre starea ei de sănătate, așa cum se susține neveridic. Singura lor preocupare era situația procesului de partaj succesoral aflat pe rolul Judecătoriei Piatra-N., iar susținerea reclamantului că ar fi dorit s-o ia pe bunica sa la București este ilară. Relația sa cu bunica era similară celei existente între mama sa și aceasta, adică una foarte rece. Practic erau doi străini, nepotul venind doar de două ori la bunica sa în aproape 20 de ani și atunci pentru că se afla în trecere.
S-a arătat că susținerea reclamantului că împreună cu mama sa se ocupau de defunctă este nereală, singurul din familia C. care s-a ocupat de defunctă fiind tatăl reclamantului, C. M., dar nici în acest caz n-a fost vorba de un ajutor financiar, ci acesta preocupat de sănătatea mamei sale, îi solicitase pârâtei ajutorul în acest sens știind legătura acesteia cu defuncta, motiv pentru care ținea legătura telefonic cu pârâta și aceasta, iar singurul ajutor material al acestuia a constat în plata pe câteva luni a sumei de 50 lei a unei femei din . pârâtei mai trecea pe la defunctă și-i aducea uneori apă.
În ceea ce privește susținerea reclamantului că defuncta a avut în bănci depuse sume mari de bani de care pârâta s-ar fi folosit, s-a arătat că această afirmație este de-a dreptul calomnioasă. Din câte cunoaște pârâta, prin anul 2004, defuncta ar fi vândut o suprafață de teren, dar banii au fost probabil depuși pe numele său și al fiului ei care trăia atunci, C. M., iar pârâta nu a avut niciodată împuternicire să scoată vreo sumă de bani pentru defunctă. Singura sumă despre care defuncta i-a relatat că a scos-o de la bancă a fost aceea de 2500 RON de la BCR în luna august 2006, din care 500 Ron i-a achitat pentru arat și pentru a cumpăra lemne de foc, iar 2000 RON au reprezentat cheltuielile cu procesul de partaj succesoral aflat în curs de soluționare.
Pârâta a arătat și că nu a avut niciodată nevoie de ajutorul financiar al defunctei ale cărei venituri erau de circa 200 RON, ci dimpotrivă pârâta împreună cu soțul acesteia au ajutat-o pe aceasta, fără a contabiliza toate cheltuielile efectuate până atunci și fără a fi putut anticipa ceea ce s-a întâmplat, precum și intenția defunctei de a o gratifica.
În ceea ce privește încheierea testamentului, s-a arătat că a fost dorința defunctei, care timp de un an de zile i-a tot solicitat să ia legătura cu un notar pentru a putea încheia acest act de ultimă voință, iar notarul B. D. a venit acasă la domiciliul pârâtei, împreună cu asistentul său, a stat de vorbă cu defuncta pentru a fi sigură că acest act reprezintă voința testatoarei și că realizează consecințele încheierii acestuia, iar ulterior a întocmit acest act semnat de către defunctă.
S-a arătat că, în urmă cu circa 4-5 ani, defuncta a căzut de pe o scară și s-a lovit la umărul drept, rămânând cu sechele pentru că a refuzat să poarte aparat ghipsat. Din acest motiv, în timp, musculatura mâinii drepte s-a atrofiat, astfel că aceasta semna foarte greu, iar defuncta i-a adus la cunoștință acest aspect doamnei notar care a insistat să semneze cum poate și așa se explică inițialele acesteia care apar în dreptul semnăturii, însă testamentul este semnat de către defuncta, motiv pentru care nu se poate invoca nulitatea acestuia pentru lipsa consimțământului.
S-a solicitat a se preciza de către reclamant dacă invocă nulitatea testamentului pentru lipsa consimțământului (care atrage nulitatea absolută), motivat de faptul că semnătura de pe act nu ar aparține testatoarei, sau solicită anularea acestuia pentru lipsa discernământului (care atrage nulitatea relativă), fiind vorba de cauze de nulitate diferite și temeiuri de drept diferite.
În cazul în care se invocă lipsa discernământului, s-a menționat că defuncta nu a avut niciodată probleme de ordin neurologic, fiind activă și lucidă până în ultima clipă, când a rugat-o să nu-i cheme la înmormântare pe mama reclamantului, C. S., pe O. R., nepotul cu care se juca și să aducă de la B. osemintele fiului său, alături de ea.
În privința problemelor de sănătate ale defunctei, s-a arătat că acestea au fost de natură cardiacă și urologice, având insuficiență renală, motiv pentru care în ultima perioadă a stat la pat cu sondă, iar starea de sănătate mentală anterioară decesului este atestată de certificatul medical întocmit cu ocazia controlului psihologic efectuat cu ocazia întocmirii testamentului.
Prin înscrisul depus în ședința publică din data de 09.05.2008, cât și prin apărătorul ales, reclamantul și-a precizat acțiunea, arătând că invocă nulitatea relativă a testamentului autentificat sub nr. 2046/28.09.2007, pentru lipsa discernământului defunctei, care nu mai avea capacitatea de a dispune la data întocmirii testamentului, renunțând la capătul de cerere având ca obiect constatare nulitate testament pe motiv că nu ar fi fost semnat de testatoare și implicit și la procedura înscrierii în fals (filele 34-35 vol.I).
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele:
La data de 19.12.2007 (la vârsta de 79 ani), a decedat C. A., fiica lui V. si E., născută la data de 04.01.1928, în localitatea Doamna, jud. N., cu ultimul domiciliu stabil în mediu rural, ., Județul N., văduvă, bunica reclamantului C. Ș. C., care are calitatea de moștenitor legal unic al defunctei, în calitate de descendent de gradul II (nepot de fiu predecedat), astfel cum rezultă din certificatul de deces . nr._ din 10.12.2007.
Actele de stare civilă, coroborate cu susținerile părților, precum și cu mențiunile referatului de anchetă socială nr. 8014 din 19.01.2012, întocmit de Primăria A. cel B., Județul N., atestă că numita C. A. a fost căsătorită cu C. C. cu actul de căsătorie din 14 noiembrie 1948, din căsătoria acestora rezultând un singur fiu, numitul C. M. (tatăl reclamantului).
Soțul acesteia, C. C., a decedat în 20 august 1990, deces înregistrat în actul nr.78 la Primăria Comunei Viișoara, iar fiul defunctei a decedat în octombrie 2006.
Ulterior decesului fiului său, C. A. s-a aflat în îngrijirea pârâtei E. D., iar prin dispoziția nr. 169 a Primăriei A. cel B., din 13.10.2006 s-a instituit curatela asupra numitei C. A. (fiind instituit curator dl. E. N. din Piatra N. - soțul pârâtei), „pentru a o reprezenta la Casa Județeană de Pensii Piatra N., la Inspectoratul de Stat Teritorial pentru Protecția Persoanelor cu handicap N. și la alte instituții publice, în vederea reprezentării și administrării drepturilor bănești prevăzute de lege ce i se cuvin", menționându-se ,,curatela își încetează efectele odată cu încetarea cauzei pentru care a fost necesară instituirea curatelei".
Din relațiile comunicate de Primăria comunei A. cel B., rezultă că testatoarea C. A. nu figurează în evidențele speciale privind persoanele cu handicap și dizabilități psihice.
Cu circa două luni înainte de decesul numitei C. A., domiciliată în ., cu reședința temporară în Piatra N., ., . (la pârâta E. D.), respectiv la data de 28.09.2007, aceasta a semnat testamentul autentificat sub nr. 2046/28.09.2007 de BNP B. D. din Piatra N., prin care a dispus ca la încetarea sa din viață, toate bunurile mobile si imobile să rămână în deplină proprietate pârâtei E. D., pe care defuncta a instituit-o legatară universală, fiind încredințată că legatara va avea grijă de ea pentru a duce o viață decentă, o va înmormânta și va respecta toate datinile orânduite de biserica creștină, potrivit locului. Totodată s-a menționat că testatoarea a luat cunoștință de dispozițiile art. 841 din Codul civil a citit testamentul, i-a înțeles conținutul și este de acord cu acesta (fila 142 vol.I) .
În încheierea de autentificare se precizează ca notarul s-a deplasat la reședința temporară a testatoarei C. A., din Piatra N. (domiciliul pârâtei E. D.), unde sus numita era bolnavă, netransportabilă, dar conștientă, și, după citirea actului a consimțit la autentificarea înscrisului, semnând toate exemplarele (fila 142, 143 vol.I ).
Din mențiunile adeverinței medicale nr. 561/28.09.2007 eliberate de dr. V. C., medic specialist psihiatru, coroborate cu rezultatul evaluării psihologice din data de 27.09.2007, efectuate la PF C. V. din Piatra N., rezultă că la examinările psihiatrică și psihologică efectuate în ziua semnării testamentului și în preziua semnării acestui act testatoarea era orientată temporo-spațial și allopsihic, poate semna acte civile, atestându-se ,,Comprehensiunea situației de donare a bunurilor prin testament” și consemnându-se efectuarea testului MMSE, test care apreciază gradul deteriorării psihocognitive în sindroamele demențiale, test care în cazul acesteia a arătat o deteriorare psihocognitivă ușoară, conform vârstei.
Reclamantul C. Ș. C. a contestat existența discernământului autoarei sale, la momentul redactării și semnării testamentului autentificat sub nr. 2046/28.09.2007 de BNP B. D..
Prin discernământ se înțelege aptitudinea unui subiect de a-și de a seama de consecințele și efectele care se produc, ca urmare a manifestării sale de voință de a încheia un anumit act juridic. În ceea ce privește lipsa discernământului testatoarei, la momentul întocmirii testamentului a cărui validitate se contestă, instanța apreciază că în probatoriul administrat există numeroase elemente care conturează o asemenea concluzie.
În cauză, în vederea stabilirii împrejurării dacă defuncta C. A. avea sau nu discernământ la data încheierii testamentului autentificat de BNP - B. D., respectiv la data de 28.09.2007, a fost administrat un probatoriu complex, respectiv proba testimonială, proba cu înscrisuri, dispunându-se totodată și efectuarea unor rapoarte de expertiză medico-legală.
Astfel, instanța reține mai întâi că, din depozițiile martorei propusă de reclamant, O. M. (fila 129 vol.I), a cărei soacră a fost soră cu defuncta C. A., a rezultat că, după decesul soțului ei, C. A., a început să consume băuturi alcoolice, aflându-se în anturajul unor vecine văduve, iar pe fondul consumului de alcool, starea sa de sănătate s-a înrăutățit, încât în anul 1998 a suferit un accident vascular craniocerebral, acest din urmă aspect fiind confirmat și de înscrisurile medicale care emană de la medicul de familie al defunctei, existente la dosarul cauzei și Spitalul Județean N. (carnet de consultații - filele 46-58, 238- 252 vol.I, bilet de ieșire din spital - filele 132-133 vol.II).
Din susținerile reclamantului, coroborate cu depoziția martorei O. M., precum și cu adresa nr._/06.11.2007 emisă de Postul de Poliție A. cel B. (fila 131 vol.I), a rezultat că fiul numitei C. A. s-a înțeles cu numita D. S. să aibă grijă de mama sa, iar la sfârșitului anului 2005, C. A. a primit în gazdă o familie de țigani care au stat la ea până când fiul ei s-a întors de la București, luând legătura cu organele de politie pentru a elibera casa. Ulterior evacuării familiei menționate, martora O. M. a locuit în casa defunctei 40 de zile în cursul anului 2006, iar după aprecierea acesteia, defuncta în ultima perioada a vieții sale nu mai era conștientă, neștiind ce se întâmpla cu ea. Conform susținerilor aceleiași martore, după decesul fiului său din 2006, defuncta C. A. avea momente când nu recunoștea persoanele, iar în urma unei discuții cu soțul pârâtei E., acesta i-a spus că C. A. nu primește pe nimeni în vizită. Totodată, martora a mai arătat că după decesul fiului, defuncta a luat legătura cu soțul martorei intenționând să încheie acte pe averea ei, însă martora a refuzat.
Referitor la starea de sănătate a testatoarei în perioada premergătoare decesului acesteia, a fost audiată în cauză și martora P. M. (fila 128 vol.I), martoră care este originară din satul Bistrița, și copilărind acolo a cunoscut-o pe defuncta C. A., părinții martorei fiind prieteni de familie cu aceasta. Fiind avocat, martora a reprezentat-o pe aceasta în procesul de partaj ce a avut loc în cursul anilor 2006-2007 și, în această calitate, martorul a luat legătura cu testatoarea ultima dată în luna noiembrie 2007, dată la care, conform susținerilor martorei, aceasta era conștientă, lucidă, nu se putea deplasa și vorbea cu greutate, în urma accidentului vascular. Totodată, martora a arătat că în luna octombrie 2007, defuncta i-a adus la cunoștință că a făcut un testament, spunând că a lăsat averea ei pârâtei E. D..
În prealabil, instanța a reținut că, din mijloacele de probă administrate, nu rezultă niciun indiciu, în sensul ca respectivul testament ar fi fost întocmit ca urmare a utilizării unor mijloace viclene (mașinațiuni, șiretenii, manopere dolosive), pentru a induce în eroare și a determina testatoarea să încheie actul, aspecte reținute de altfel și în Rezoluția nr. 4273/P/2009 din 10.11.2010 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N., de neîncepere a urmăririi penale față de făptuitoarea E. D. sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, ca urmare a plângerii penale formulate de reclamant la adresa acesteia ( filele 77-78 vol. II).
Faptul că reclamantul nu a avut cunoștință de existența acestui testament nu conduce automat la concluzia că a fost întocmit ca urmare a unor mijloace ilicite. De altfel, având în vedere că actul a fost realizat în perioada în care defuncta era imobilizată la pat, aflându-se în îngrijirea pârâtei, la domiciliul acesteia din Piatra N., decedând la scurt timp, este explicabilă această neinformare a rudei testatorului, dat fiind că aceasta nu se afla în aceeași localitate.
Existența unor afecțiuni medicale de natură a impieta asupra existenței discernământului, este atestată și de înscrisurile medicale și de expertizele medico-legale administrate în cauză.
Conform biletului de ieșire din spital (filele 132-133 vol.II), în perioada 13.04.1999 – 07.05.1999, C. A. a fost internată la secția neurologie din cadrul Spitalului Județean N., cu diagnosticul ,,hipertensiune arterială, hemipareză dreapta ictus ischemic carotidian stânga”.
Într-o primă fază, în baza mențiunilor din Carnetul de consultații nr. 1829 întocmit la data de 14.XI.1959 de Circa sanitara Viișoara, a adeverinței medicale nr. 561/28.09.2007 eliberată de dr. V. C. și a adeverinței medicale nr. 35/27.09.2007 eliberată de psiholog V. C., prin adresa comunicată la data de 23.02.2009 de Serviciul de Medicină Legală N., în completare la raportul de expertiză psihiatrică nr. 1652 din 26.09.2009, s-a concluzionat că testatoarea C. A. avea discernământul critic păstrat la data semnării testamentului (fila 88, 111 vol.I).
Ulterior, în baza noilor înscrisuri medicale depuse de reclamant – referat nr. 37 din data de 26.05.2009 - întocmit de medicul de familie C. A. N. și adeverință medicală emisă de dr. A. R. (filele 112-133, vol.I), înscrisuri a căror valabilitate nu a fost răsturnată până în prezent, deși au fost contestate de pârâtă atât prin formularea unei plângeri adresate Colegiului Medicilor din mun. Piatra N., cât și prin formularea unei plângeri penale adresate Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N. – cercetările penale efectuându-se în cadrul dos.u.p. nr. 1428/P/2010), instanța a admis obiecțiunile acestuia la raportul de expertiză și s-a dispus întocmirea unui nou raport de expertiză de către Institutul de Medicină Legală Iași (filele 186-190 vol.I).
Conform mențiunilor referatului nr.37 din 26.05.2009 întocmit de Cabinetul medical dr. C. A. N. (medicul de familie al defunctei), rezultă că defuncta C. A., era în evidențe din 1983 ca suferind de hipertensiune arterială std. II/III, cardiopatie ischemica, ., accident vascular cerebral la data 13.04.1999, cu hemipareza stânga, internată la neurologie. In urma accidentului vascular, pacienta s-a descurcat greu, neputându-se folosi la mers de piciorul drept și a rămas cu tulburări de vorbire și o bradilalie. A urmat tratament lunar pentru afecțiunea de bază. Din 30.05.2007, până la data decesului, nu a fost adusă la consultații la cabinet și nici nu a fost solicitată la domiciliu. Referitor la starea psihică a defunctei după accident, s-a arătat că a fost afectată capacitatea de înțelegere, comunica cu greu indicațiile de tratament, defuncta prezentând momente de luciditate alternând cu momente de pierdere a lucidității care s-au accentuat in timp.
De asemenea, reclamantul a depus la dosarul cauzei o adeverință medicală, nedatată, fără număr, emisă de Cabinetul Medical Individual Dr. A. R. - medic specialist neuropsihiatrie, din Piatra N., din care rezultă că numita C. A. a fost consultată pe data de 07.07.2005 cu nr. 761 și în 9.08.2005 cu nr. 911 cu diagnosticul de "." (sechelă după accident vascular cerebral in 1999)" și i s-a recomandat tratament medicamentos cu cerebrolizin, arycept, piracetam.
Totodată, din referatul medical nr. 1254 din 10.12.2009, întocmit de Dr. A. R., medic specialist neuropsihiatru - Centrul medical Micromedica Piatra N., rezultă că "In ziua de 07.07.2005 s-a prezentat pacienta C. A. de 75 ani, care în urma unui Accident vascular cerebral s-a deteriorat cognitiv astfel că avea dezorientare spațială și temporară (nu cunoștea ziua nașterii, anul, luna) precum si o agitație psiho -motorie, cu privire panicată. Însoțitorul (care s-a declarat fiul ei) ne spune că nu are discernământ asupra faptelor, se dezbracă fără jenă, pleacă pe drum la întâmplare. I s-a recomandat Aricept si Cerebrolizin. Revine pe 9 august 2005 cu funcțiile cognitive mai deteriorate, la nivelul unui QI 20. Însoțitorii declara ca i-au administrat Aricept si Cerebrolizin si se eliberează Rp. pentru Ebîxa si Nitrazepam întrucât nu doarme. Din această dată nu s-a mai prezentat.”
Conform mențiunilor raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică nr._ din 15.04.2010, întocmit de IML Iași, cu ocazia examinărilor psihiatrice efectuate în ambulator cu privire la autoarea reclamantului în lunile iulie și august 2005, au fost menționate elemente demențiale de tipul - dezorientării temporale, degradării psihocognitive, fără a fi însă susținute de un examen psihiatric complet și de testări psihologice specifice sindromului demențial.
Luând în considerare toată patologia somatică a susnumitei (hipertensiune arteriala, cardiopatie ischemica, angina pectorală, fibrilație atrială, accident vascular cerebral cu hemipareză sechelară), diagnosticată anterior semnării actului civil, s-a apreciat că numita C. A., ,,la data semnării actului civil (28.09.2007) ar fi putut prezenta dg.Psihosindrom organic cronic cerebral (vascular) cu elemente demențiale. La acea dată sus numita, ar fi putut avea influențată capacitatea psihică de a semna acte civile" (filele 186-192 vol.I).
Dată fiind contradicția existentă între concluziile celor două rapoarte de expertiză medico-legală, instanța a încuviințat cererea reclamantului și a dispus efectuarea unui raport de expertiză medico-legală de către Institutul N. de Medicina Legala "M. Minovici" București.
Specialiștii din cadrul IML M. Minovici au reținut că, din datele non-medicale, rezultă un tablou care caracterizează numeroase persoane vârstnice din țară (singure, care refuză părăsirea habitatului cu care este obișnuit prin internarea la un azil etc.). În cazul de față se pare că a existat o înțelegere neoficială între rude (respectiv fiul testatoarei și verișoara sa), înțelegere, care pe parcurs (și în contextul unor evenimente psiho-traumatizante pentru membrii familiei lărgite) au generat în conflicte, testatoarea aflându-se "în mijlocul acestor conflicte". S-a apreciat că după decesul soțului testatoarea s-ar fi aflat într-o situație limită (a luat în gazdă o familie de țigani care i-au adus inconveniente (fiul său trebuind, în anul 2005, când testatoarea avea 77 ani, să acționeze oficial pentru eliberarea casei). În luna octombrie 2006 (când testatoarea avea 78 ani), a decedat fiul său, eveniment psihotraumatizant cu grad ridicat de severitate (maxim). S-a reținut că evenimentul psihotraumatizant din luna octombrie 2006 este o condiție psihologică de natură a modifica funcția volitivă a unei persoane prin suferință afectivă.
Strict medical s-a arătat că ,,pacienta este cunoscută ca hipertensivă de la vârsta de 55 ani; în anul 1996 - la vârsta de 68 ani - a suferit un AVC și în 1999 - "2 ictusuri". Din actele medicale rezultă că testatoarea prezenta suferință vasculară - dominant cardiacă si cerebrală. Condiția somatică expusă implică instalarea unui sindrom psihoorganic - măcar prin modificarea personalității (condiție psihiatrică), iar în cazul de față există o condiție somatică ce implică o condiție psihiatrică la care se adaugă o condiție psihologică severă. Severitatea este datorată psihotraumei suferite cu 11 luni înainte de încheierea actului și survenită deja pe un fond de vulnerabilitate psihologică datorat evenimentelor din anii 2004 - 2005). Fiecare din aceste condiții (somatică și psihologică) implică instalarea unei condiții psihiatrice de tip tulburare afectivă organică, modificare organică a personalității, tulburări cognitive-măcar ușoare. Cumularea condiției somatice cu cea psihologică crește severitatea implicării psihiatrice, mai ales pe linia afectiv - volițională (mai ales la aceasta vârstă) ceea ce conduce la modificarea funcției volitive, persoana fiind influența bilă, sugestionabilă, ușor de manipulat adică în imposibilitate de manifestare cu liberă voință.”
Analizând documentația înaintată de instanță, comisia de nouă expertiză medico-legală psihiatrică a constatat că testatoarea C. A. a prezentat la data de 28.09.2007, "sindrom psihoorganic mixt - fond vascular, întreținut și agravat prin condiție psihologică".
S-a concluzionat astfel că ,,susnumita avea scăzută capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor social - juridice ce pot decurge din actul notarial semnat, fiind incompetentă psihic de a încheia acte de dispoziție.”
În ceea ce privește adeverința medicală și referatul întocmite de dr. A. R. instanța a constatat că, pe de o parte, valabilitatea acestor înscrisuri nu a fost răsturnată până în prezent, deși au fost contestate de pârâtă atât prin formularea unei plângeri adresate Colegiului Medicilor din mun. Piatra N., cât și prin formularea unei plângeri penale adresate Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra N. – cercetările penale fiind în curs de desfășurare în cadrul dos.u.p. nr. 1428/P/2010, conform certificatului de soluție din dos. nr._ (fila 131 vol.II), iar, pe de altă parte, concluziile formulate de medicii legiști din cadrul INML M. Minovici, în sensul lipsei discernământului, astfel cum au fost acestea exprimate în suplimentul la raportul de expertiză, s-au menținut chiar și prin înlăturarea acestor înscrisuri (,,nu s-a preluat diagnosticul medicului psihiatru, chiar dacă este un neuropsihiatru infantil, deoarece adeverința era nedatată, iar mențiunile din adeverință nedatate” – pct. 17 din raportul de expertiză, fila 153 vol.II), menționându-se că din punctul de vedere al expertizei medico-legale psihiatrice este mai puțin relevant dacă pacienta avea demență într-o fază evolutivă oarecare, sau doar un sindrom psihoorganic cerebral de natură a modifica capacitatea psihică.
În consecință, în raport de situația de fapt reținută, în urma analizei probatoriului administrat în cauză, instanța a admis acțiunea precizată și a anulat testamentul încheiat de C. A., autentificat sub nr. 2046/28.09.2007 de BNP B. D..
În temeiul disp. art. 274 C. proc. civ., dată fiind soluția dispusă asupra fondului cauzei, instanța a obligat-o pe pârâta E. D. la plata sumei de 2137,33 lei către reclamantul C. Ș. C., reprezentând cheltuieli de judecată (taxa judiciară de timbru - 12,3 lei, onorarii expertize - 235, 03 lei - fila 185 vol.I, 230 lei - fila 260 vol.I și 660 lei - fila 63 vol.II, onorariu avocat - 1000 lei - fila 127 vol.II ).
- Calea de atac
a) Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta E. D., criticând-o ca nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive:
Instanța nu a avut în vedere starea de discernământ a testatoarei la data testării, în raport doar cu actele medicale necontestate de părți (în baza cărora s-a efectuat expertiza de către Laboratorul de medicină legală N.).
Primul raport de expertiză întocmit a stabilit fără dubiu că, la data încheierii actului contestat, testatoarea avea discernământ. Această concluzie trebuia corelată cu declarația martorei P. M., care a apărat-o într-un proces de partaj, ca avocat, din care rezultă că testatoarea nu a figurat în evidența secției de psihiatrie a Spitalului din Piatra-N. cu internări. Or, diagnosticul pus de dr. A. R., acela de demență vasculară progresivă, ar fi presupus evidența pacientei în cadrul secției de psihiatrie.
Mai mult, contrar diagnosticului dr. A., medic neuropsihiatru infantil, la data de 28.09.2007, chiar în ziua semnării testamentului, un medic specializat în neuropsihiatrie pentru adulți a stabilit că pacienta avea discernământ critic, deși este știut faptul că demența este o boală progresivă. Acest înscris nu a fost contestat de niciuna din părți.
Instanța nu trebuia să ia în considerare înscrisurile contestate, care făceau obiectul unui dosar penal, în care s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva reclamantului și a dr. A. R. care a emis aceste acte medicale, deși nu avea nici specializarea potrivită.
Astfel, nu trebuia să fie avută în vedere adeverința emisă de acest doctor, nedatată și fără număr, aspect reținut chiar în cuprinsul suplimentului la raportul de expertiză.
Nu trebuia luat în considerare nici referatul medical întocmit de medicul de familie C. A. N., deoarece contravine mențiunilor făcute de același medic în fișa de consultații a pacientei. Astfel, în carnetul de consultații de menționează în ianuarie 2005 lipsa tulburărilor psihice, pentru ca ulterior, la doi ani de la deces, să se întocmească un referat medical, pe baza constatărilor personale, deși chiar aceasta susține că pacienta nu a mai fost adusă la consultații din 30.05.2007.
Ca urmare a contestației formulate, dr. C. A., într-o declarație, a recunoscut că a întocmit acest referat în urma actelor medicale și a pretinselor consultații ale dr. A., nu pe baza constatărilor personale.
D. aparent, în cadrul raportului de expertiză al Institutului M. Minovici se menționează că, și în lipsa adeverinței fără nr. a dr. A., concluzia ar fi fost aceeași, din cuprins rezultând contrariul.
Printre actele avute în vedere, s-a numărat și raportul întocmit de IML Iași, care enumeră această adeverință printre actele medicale luate în considerare.
La stabilirea diagnosticului din concluzii se menționează că s-au folosit și informații nonmedicale, fără a se indica temeiul juridic. În acest fel, comisia și-a arogat atribuții ale instanței judecătorești.
Față de aspectele învederate, trebuie înlăturate rapoartele de expertiză efectuate de IML Iași și de Institutul M. Minovici, întocmite în baza unor acte contestate și care fac obiectul unor cercetări penale.
b) Prin întâmpinare (filele 23-28), intimatul C. C. a solicitat respingerea apelului, în considerarea următoarelor argumente:
Proba cu expertiza medico-legală a fost legal administrată, concluziile sale coroborându-se cu celelalte probe. Lucrare INML M. Minovici nu se substituie instanței de judecată prin simplul fapt că în expozeu au fost prezentate susținerile părților și celelalte probe administrate.
Obligativitatea acestei instituții de a se raporta și la fapte nonmedicale rezultă în mod neîndoielnic din metodologia privind modul de desfășurare a expertizelor medico-legale.
În răspunsul la obiecțiuni, se arată că la efectuarea lucrării nu a fost avută în vedre adeverința doctorului A., contestată în cauză. În capitolul cuprinzând aprecierile comisie nu se regăsește nicio trimitere la adeverința menționată. Cât privește referatul doctorului de familie, acest înscris nu face obiectul anchetei penale, a fost considerat corect emis de Colegiul Medicilor, iar în raport au fost cuprinse doar referirile la aspectele constatate personal.
Declarația martorei O. M. susține concluziile expertizei de specialitate, în timp ce martora P. M. C. a fost subiectivă, ea reprezentând-o pe defunctă în procesul de partaj succesoral și neavând cum să recunoască că nu a luat legătura cu aceasta.
Cererea de chemare în judecată poartă o semnătură pretins a fi a bătrânei, care nu seamănă nici cu semnătura de pe testament și nici cu semnătura de pe delegația avocatului. Defuncta nu a fost prezentă la niciunul din termenele din dosarul de partaj, singurul care a ținut legătura cu avocata fiind soțul doamnei E.. Un alt aspect care nu e de neglijat este faptul că, din mai 2007, bătrâna nu a mai fost dusă la control medical. Or, în lipsa tratamentului, starea pacientei nu putea să se îmbunătățească.
În dovedire, au fost depuse înscrisurile invocate în calea de atac și în apărare, fiind solicitate și de către instanță relații de la Colegiul Medicilor N. și P. de pe lângă Judecătoria Piatra-N..
- Soluția instanței de apel
Analizând apelul formulat prin prisma motivelor invocate, a apărărilor și dispozițiilor legale aplicabile, Tribunalul reține următoarele:
Apelanta critică soluția primei instanțe învederând reținerea unei situații de fapt greșite și încercând să demonteze concluziile la care au ajuns două din instituțiile medicale care au efectuat în cauză expertize de specialitate: Institutul de Medicină Legală Iași și Institutul Național de Medicină Legală „M. Minovici”. Se invocă constant și nelegalitatea unor acte medicale pe baza cărora s-au efectuat respectivele expertize.
Împrejurarea esențială care trebuia stabilită pe baza probatoriului era aceea a prezenței/lipsei discernământului testatoarei C. A. la momentul întocmirii testamentului atacat (din perspectiva terminologiei vechiului cod civil aplicabil raporturilor juridice din speță), cu consecințe pe planul valabilității actului și al efectelor sale juridice. În această materie, proba relevantă este expertiza medicală de specialitate, în primă instanță efectuându-se constatări, în mod ierarhic, de instituții de toate gradele.
Dacă într-o primă fază Serviciul de Medicină Legală N., în raportul întocmit, a concluzionat „că nu reiese (din datele medicale prezentate la dosar) că discernământul critic al testatoarei ar fi fost afectat prin una din bolile respective la data semnării testamentului”, ulterior, instituțiile superioare au concluzionat în sens contrar.
Deosebit de relevante sunt, așa cum a reținut și prima instanță, constatările și concluziile formulate de specialiștii Institutului Național de Medicină Legală „M. Minovici” (cel mai înalt for în domeniu) în cadrul raportului de nouă expertiză medico-legală psihiatrică și al răspunsului la obiecțiunile formulate de părți.
Se reține fără echivoc că, „ la data de 28.09.2007, C. A. avea scăzută capacitatea psihică de apreciere critică asupra conținutului și consecințelor social-juridice ce pot decurge din actul notarial semnat, fiind incompetentă psihic de a încheia acte de dispoziție”.
Folosirea de către medici, pe lângă actele medicale, și a datelor nonmedicale rezultate din dosar a fost justificată pe baza metodologiilor lor proprii și nu poate fi cenzurată de către instanțe, care nu dispun de o pregătire de specialitate. Așa cum se arată și în răspunsul la obiecțiuni, „stabilirea documentelor necesare întocmirii unei astfel de lucrări aparține specialiștilor care întocmesc raportul”.
Au fost reliefate în raport atât afecțiunile strict medicale, dar și evenimentele psihotrumatizante din viața testatoarei (cum ar fi decesul soțului și al fiului său), „de natură a modifica funcția volitivă a unei persoane prin suferință afectivă”. Se învederează că „prin cumularea condiției somatice cu cea psihologică crește severitatea implicării psihiatrice, mai ales pe linia afectiv-volițională (mai ales la această vârstă), ceea ce conduce la modificarea funcției volitive, persoana fiind influențabilă, sugestionabilă, ușor de manipulat, adică în imposibilitate de manifestare cu liberă voință”.
În combaterea concluziilor raportului Institutului „M. Minovici”, apelanta nu propune o dovadă de aceeași forță juridică, ci încearcă să demonstreze că unele acte medicale care au stat la baza efectuării expertizei nu reflectă realitatea (ex. adeverința nedatată și fără nr. emisă de dr. A. R., în legătură cu care s-au efectuat și cercetări penale, finalizate cu soluția de clasare).
Or, în completarea la raportul de expertiză se menționează clar că „adeverința de care se face vorbire nu a influențat concluziile raportului”, chiar dacă aceasta a fost enumerată la începutul raportului printre actele medicale.
De asemenea, nu poate fi reținută în contra raportului de expertiză declarația martorei P. M., de profesie avocat, care a apărat-o pe testatoare într-un proces de partaj. Este evident că lipsa cunoștințelor de specialitate nu conferă depoziției acesteia puterea de a răsturna concluziile medicilor psihiatri, după cum nici lipsa internărilor la secția de psihiatrie nu este relevantă, atâta timp cât însuși medicul de familiei al bătrânei a relatat că aceasta nu a mai fost adusă la consultații din 2007.
Cu privire la adeverința eliberată de dr. V. C. în 28.09.2007, în raportul Institutului M. Minovici se arată că „aceasta nu avea competența de a se pronunța asupra posibilității pacientei de a semna acte civile, întrucât, din perspectivă psihiatrico-medico-legală, asupra capacității psihice a unei persoane, la un moment bine precizat, în raport cu un fapt cu implicații judiciare, se pot pronunța doar medicii abilitați și desemnați în acest sens”.
Tribunalul reține, așadar, că în speță nu au fost răsturnate concluziile raportului de expertiză psihiatrică întocmit de Institutul M. Minovici, care au la bază o analiză detaliată și complexă a situației medicale și sociale a testatoarei la momentul întocmirii actului a cărui anulare s-a solicitat, criticile formulate fiind nefondate.
În consecință, în temeiul art. 296 C.proc.civ., apelul formulat va fi respins, cu consecința menținerii hotărârii primei instanțe și a obligării apelantei la plata cheltuielilor de judecată suportate de intimat, conform art. 274 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de pârâta E. D., domiciliată în municipiul Piatra N., ., ., județul N., împotriva sentinței civile nr. 1409 din data de 24.04.2014 pronunțată de Judecătoria Piatra N., în contradictoriu cu intimatul-reclamant C. Ș. C..
Obligă apelanta E. D. să plătească intimatului C.-Ș. C. suma de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20.04.2015.
Președinte, Judecător, Grefier,
D. S. C. B. E. H.
Redactat și tehn: C. B. – 20.05.2015;
Tehnoredactat: E. H. – 22.05.2015; Ex: - 4;
Fond: I. E. A.
| ← Fond funciar. Decizia nr. 161/2015. Tribunalul NEAMŢ | Fond funciar. Decizia nr. 13/2015. Tribunalul NEAMŢ → |
|---|
