Fond funciar. Decizia nr. 450/2014. Tribunalul NEAMŢ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 450/2014 pronunțată de Tribunalul NEAMŢ la data de 19-06-2014 în dosarul nr. 450/RC
Dosar nr._ - obligația de a face -
ROMÂNIA
TRIBUNALUL N.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 450/RC
Ședința publică din 19.06.2014
Instanța compusă din:
Președinte: D. S. – judecător
A. M. U. – judecător
L. F. – judecător
Grefier – C. Ailuțoaei
La ordine venind pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta - pârâtă Direcția S. N., cu sediul în P. N., ., nr. 24, județul N., împotriva sentinței civile nr. 3790 din 10.10.2013 pronunțată de Judecătoria P. N. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații - reclamanți L. M., P. I., P. I., P. P., P. E., P. C., domiciliați în comuna P. Șoimului, ., P. I. V., domiciliat în R., ., nr. 86, județul N., P. V., domiciliat în . Luminiș, ., județul N., R. E., domiciliată în comuna P. Șoimului, ., P. C., domiciliat în . Luminiș, .,județul N., M. A., domiciliată în comuna P. Șoimului, ., și intimații - pârâți C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în P. N., ., nr. 27, județul N., P. C. P. Șoimului, din . N., O. S. R., cu sediul în R., județul N., și C. L. P. Șoimului pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în . N., având ca obiect obligația de a face.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc în ședința publică din data de 05.06.2014 și au fost consemnate în încheierea de ședință din aceeași dată, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pronunțarea asupra cauzei s-a amânat pentru data de 12.06.2014, când a fost amânată pentru astăzi, când:
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 3790 din 10.10.2013 pronunțată de Judecătoria P. N. în dosarul nr._, constată următoarele:
Constată că prin sentința civilă nr. 3790 din data de 10.10.2013 pronunțată de Judecătoria P. N. a fost respinsă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Direcția S. N. și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, admisă excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului O. S. R. și respinsă cererea formulată de reclamanții L. I. M., P. I. I., P. I., P. P., P. E., P. I. C., P. I. V., P. V., R. E., P. C. și M. A. în contradictoriu cu pârâtul O. S. R., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință. S-a luat act de renunțarea reclamanților la capetele de cerere având ca obiect acordare de despăgubiri și obligare la plata daunelor cominatorii. Prin aceeași sentință a fost admisă cererea formulată de reclamanții L. I. M., P. I. I., P. I., P. P., P. E., P. I. C., P. I. V., P. V., R. E., P. C. și M. A., în contradictoriu cu pârâții C. locală P. Șoimului pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Direcția S. N. și C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor.
Au fost obligate pârâtele C. L. P. Șoimului, Direcția S. N. și C. Județeană N. să procedeze la punerea în posesie a reclamanților cu privire la suprafața de 17,5 ha teren cu vegetație forestieră situată în UP II O. S. R., jud. N., respectiv 7,6 ha situată în ua 39 B, 2,3 ha situată în ua 39 I și 7,6 ha situată în ua 40 A, identificată cu culoare albastră în schița anexă nr. 3 la suplimentul raportului de expertiză efectuat de expert B. G. (f. 45 ds. nr._ ), ce face parte integrantă din prezenta sentință, prin excluderea suprafeței de 0,7 ha din ua 39 B, identificată prin hașura de culoare roșie în anexa nr. 1 la suplimentul raportului de expertiză efectuat de expert B. G. (f. 44 ds. nr._ ).
A fost obligată pârâta Direcția S. N. să plătească reclamanților suma de 1300 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
P. a pronunța această sentință, prima instanță a reținut că, prin cererea ce a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei P. N. la data de 24.09.2009 sub nr._, reclamanții L. I. M., P. I. I., P. I., P. P., P. E., P. I. C., P. I. V., P. V., R. E., P. C. și M. A. au chemat în judecată pârâții C. Județeană N., P. comunei P. Șoimului, în calitate de președinte al Comisiei locale P. Șoimului, Direcția S. N. și O. S. R., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea acestora de a le reconstitui dreptul de proprietate și de a-i pune în posesie asupra suprafeței de 17,5 ha teren cu vegetație forestieră pe raza comunei P. Șoimului, jud. N., conform sentinței civile nr. 1101/05.03.2008 a Judecătoriei P. N., definitivă și irevocabilă, precum și obligarea pârâților, în solidar, la plata unor despăgubiri în valoare de 20.000 de lei, reprezentând valoarea prejudiciului cauzat ca urmare a faptului că nu au fost puși în posesie asupra respectivei suprafețe de teren; cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii formulate reclamanții au arătat că, prin sentința civilă nr. 1101/05.03.2008 a Judecătoriei P. N., definitivă și irevocabilă, s-a dispus obligarea pârâtelor C. locală P. Șoimului și C. județeană N. la reconstituirea, în favoarea lor, în calitate de moștenitori ai defunctului P. I., a dreptului de proprietate cu privire la suprafața de 17,5 ha teren cu vegetație forestieră situată pe raza comunei P. Șoimului, jud. N..
În baza acestei sentințe s-au adresat, la data de 27.01.2009, Primarului comunei P. Șoimului, în calitate de președinte al Comisiei locale, prin notificare, solicitând punerea în posesie cu privire la suprafețele pentru care fusese reconstituit dreptul de proprietate.
Totodată, având în vedere că punerea în posesie se face în prezența delegatului împuternicit al Ocolului S. R., au solicitat la aceeași dată, prin notificare, șefului Ocolului S. R., să fie convocați pentru a fi puși în posesie. După mai multe discuții și deplasări în pădure, li s-a oferit o parcelă paralelă cu drumul forestier, respectiv un teren stâncos, cu denivelări de 70 de grade, care face imposibilă exploatarea forestieră și nu este de aceeași categorie cu terenul pentru care au fost eliberate titlurile de proprietate nr._ și nr._, titluri prin care se reconstituise dreptul de proprietate asupra a 10 ha din cele 27,5 ha, cât avusese în proprietate autorul lor (sentința civilă sus-menționată reconstituind dreptul de proprietate doar asupra diferenței de teren rămasă nerestituită din totalul suprafeței la care erau îndreptățiți). Așa fiind, au refuzat oferta, făcând cunoscut în scris, Ocolului S. R., motivele acestui refuz, prin notificarea trimisă la data de 01.07.2009. Ulterior, au refuzat și oferta făcută de același ocol silvic prin adresa nr. 2193/07.07.2009, întrucât nici acesta nu corespundea solicitării lor, precizată în notificare.
Astfel, terenul pe care l-au solicitat ei este liber, de aceeași categorie forestieră, corespunde ca structură a arboretului, cu cea avută în proprietate de defunctul P. I., având aceeași configurație, este accesibil exploatării forestiere și se află în apropierea vechiului amplasament, așa încât, în mod nejustificat și cu rea voință li se refuză de către O. S. R. punerea în posesie pe acest teren, acceptat de toți moștenitorii, cu atât mai mult cu cât primarul comunei P. Șoimului este de acord cu solicitarea lor.
Au mai precizat reclamanții că au contestat refuzul Ocolului S. R. de a le pune la dispoziție un teren situat în apropierea vechiului amplasament și de aceeași categorie forestieră, la Direcția S. N., contestație care a fost înregistrată sub nr. 6897/12.08.2009, însă Direcția S. le-a comunicat, prin adresa nr. 8052/11.09.2009, că nu poate soluționa cererea lor de punere în posesie pe amplasamentul solicitat.
Având în vedere faptul că cererea pe care au formulat-o este legală, fiind conformă cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 1/2000, care prevede că se exceptează de la reconstituirea pe vechile amplasamente terenurile pentru care s-au eliberat titluri de proprietate, pentru aceste situații punerea în posesie făcându-se pe alte terenuri, în apropierea vechilor amplasamente, acceptate de proprietar, cererea fiind, totodată și justificată, întrucât terenul pus la dispoziție de O. S. R. este un teren cu denivelări de 70 de grade, teren stâncos, unde nu pot intra utilaje pentru exploatarea forestieră, se impune admiterea acesteia.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 1073 și urm. Cod civil, precum și dispozițiile Legii nr. 18/1991, ale Legii nr. 1/2000 și ale Legii nr. 247/2005.
În dovedirea cererii formulate, reclamanții au depus la dosar, în copie, înscrisurile la care au făcut referire în cerere (sentința civilă nr. 1101/5.03.2008 a Judecătoriei P. N., comunicări adresate intimatelor și plan de amplasament) și au solicitat administrarea probei cu expertiză tehnică în specialitatea silvicultură.
Cererea este scutită de plata taxelor de timbru conform prevederilor art. 42 din Legea. nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997.
C. județeană N. a formulat întâmpinare, prin care a invocat, în principal, excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
În susținerea excepției, comisia județeană a subliniat faptul că reclamanții au solicitat obligarea pârâților la punerea lor în posesie cu terenul litigios. Or, în conformitate cu prevederile art. 34 din Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare, punerea în posesie se efectuează în mod exclusiv de către comisiile comunale, orășenești și municipale, prin specialiști, membri ai acestora, comisia județeană nefiind abilitată în acest sens.
De asemenea, comisia județeană a mai invocat și excepția de netimbrare a capătului de cerere prin care s-a solicitat acordarea de despăgubiri civile.
Totodată, a apreciat că cererea reclamanților este inadmisibilă și sub un alt aspect, respectiv având în vedere că aceștia au solicitat instanței să dispună obligarea pârâților să le reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafața de 17,5 ha teren cu vegetație forestieră, în condițiile în care procedura reconstituirii dreptului de proprietate privată în favoarea lor pentru terenul litigios a fost deja parcursă.
De asemenea, a solicitat respingerea, ca neîntemeiate, față de C. județeană N., și a capetelor de cerere privind obligarea la plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor de judecată, motivat de faptul că nu se poate reține nici o culpă în sarcina Comisiei județene N. în acest litigiu. Cu privire la despăgubiri, a învederat faptul că reclamanții nu au făcut dovada existenței vreunei culpe a comisiei județene, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prevăzute de dispozițiile art. 998 și urm. Cod civil. Mai mult, acordarea despăgubirilor nu este reglementată de dispozițiile legilor speciale privind fondul funciar. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 64 alin. 2 din Legea nr. 18/1991, republicată, care sunt dispoziții cu caracter special, derogatorii de la normele dreptului comun, numai primarul poate fi obligat la plata daunelor cominatorii și nicidecum a despăgubirilor civile și numai în două situații, expres și limitativ prevăzute de lege, respectiv atunci când comisia locală refuză înmânarea unui titlu de proprietate care să fi fost deja emis de comisia județeană și când refuză punerea efectivă în posesie. În plus, comisia județeană nu este persoană juridică în sensul prevederilor art. 26 al.1 lit.a din Decretul nr. 31/1954 și nici prin reglementările date prin legile speciale privind fondul funciar și nu poate fi obligată la plata vreunor despăgubiri sau a vreunor cheltuieli de judecată.
În susținere, comisia județeană a depus la dosar Hotărârea pe care a emis-o sub nr. 5463/19.12.2006, împreună cu întreaga documentație ce a stat la baza acesteia.
P. comunei P. Șoimului, N. N., a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, având în vedere faptul că, prin hotărâre, s-a pronunțat C. locală P. Șoimului față de pretențiile reclamanților, și nu el personal, în calitate de primar al comunei.
Pe fondul cauzei, a susținut faptul că prin Hotărârea nr. 38/2005 C. locală P. Șoimului a propus admiterea cererii de reconstituire a dreptului de proprietate formulată de către reclamanți pentru suprafața de 17,5 ha teren cu vegetație forestieră din cele 27,5 ha, cât a avut în proprietate autorul lor, conform actului de veșnică vânzare, aspect reținut și în considerentele sentinței civile nr. 1101/05.03.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei P. N.. Această hotărâre judecătorească a stabilit în sarcina sa și a comisiei județene obligația reconstituirii dreptului de proprietate în favoarea reclamanților pe raza comunei P. Șoimului.
Ulterior, reclamanții au refuzat amplasamentele puse la dispoziție de către O. S. R., iar faptul că s-a ajuns din nou în instanță nu-i poate fi imputat comisiei locale, în condițiile în care cel de-al doilea amplasament propus a fost refuzat chiar și în condițiile în care, prin adresa nr. 8052/11.09.2009, Direcția S. N. le-a comunicat reclamanților faptul că amplasamentul propus prin adresa nr. 2193/07.07.2009 rămâne definitiv. Or, în aceste condiții, comisia locală nu poate fi obligată la a face altceva decât să-i pună efectiv în posesie pe reclamanți pe amplasamentul rămas definitiv.
De asemenea, C. locală P. Șoimului a invocat, la fel ca și C. județeană N., excepția de netimbrare a capătului de cerere privind plata despăgubirilor, iar, în măsura în care se va dovedi reaua credință în sarcina vreunuia dintre pârâți, a precizat că se impune obligarea respectivului pârât la suportarea despăgubirilor solicitate de către reclamanți și nu obligarea în solidar a tuturor pârâților, având în vedere că, așa cum a mai arătat, comisia locală nu se face vinovată de blocajul punerii în posesie a reclamanților cu suprafețele solicitate.
C. locală a mai solicitat respingerea ca neîntemeiat a capătului de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, neputându-se reține nici o culpă în sarcina sa în acest litigiu și având în vedere că nu este persoană juridică.
În apărare, a depus la dosar în copie o . înscrisuri la care a făcut referire în cuprinsul întâmpinării.
Regia Națională a Pădurilor Romsilva – Direcția S. N. a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Silvice N..
În susținerea excepției, a învederat faptul că reclamanții solicită obligarea sa, alături de ceilalți pârâți, la reconstituirea dreptului de proprietate și punerea lor efectivă în posesie cu suprafața de 17,5 ha teren cu vegetație forestieră, conform sentinței civile nr. 1101/05.03.2008 a Judecătoriei P. N.. Or, Direcția S. N. nu are atribuții în acest sens, obligațiile sale fiind precizate în art. 24 al. 4 din Legea nr. 1/2000, conform cărora „Unitățile și subunitățile silvice din subordinea Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva, precum și ceilalți deținători actuali ai terenurilor forestiere solicitate de foștii proprietari sau de moștenitorii lor, vor pune la dispoziție comisiilor locale de aplicare a prevederilor prezentei legi suprafețele de teren pentru care cererile de reconstituire a dreptului de proprietate au fost validate, pe categorii de deținători prevăzute în prezenta lege, în condițiile prevăzute la alin. (1) - (3). Trecerea efectivă a terenurilor în proprietatea privată se va face cu ocazia punerii în posesie, potrivit prezentei legi.”.
Așa fiind, obligația impusă în sarcina sa a fost îndeplinită, reconstituirea și punerea efectivă în posesie fiind în sarcina comisiei județene și a comisiei locale unde este amplasat terenul solicitat.
A menționat că în același sens sunt și dispozițiile art. 5 lit.i din H.G. nr. 890/2005, conform cărora comisiile locale au ca atribuții principale, între altele, punerea în posesie, prin delimitare în teren, a persoanelor îndreptățite să primească terenul, completarea fișelor de punere în posesie a acestora, după validarea de către comisia județeană a propunerilor făcute, și înmânarea titlurilor de proprietate.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, obligațiile de ofertare a amplasamentului fiind îndeplinite, iar refuzul reclamanților de acceptare a amplasamentelor oferite neputând constitui temei pentru obligarea sa la predarea unui anume amplasament.
În acest sens, a menționat că, potrivit obligațiilor stabilite în sarcina sa de către Legea nr. 1/2000, a procedat la punerea la dispoziția comisiei locale a terenului pentru care reclamanții urmau a fi puși în posesie de către aceasta din urmă, conform sentinței civile nr. 1101/05.03.2008 pronunțată de către Judecătoria P. N. în dosarul nr._, formulând, consecutiv, două oferte de amplasament care au fost refuzate de către reclamanți. Cu privire la oferta de amplasament, a învederat că HG 890/2005 precizează în art. 10 că, „în situațiile în care restituirea pe vechiul amplasament nu mai este posibilă, fostului proprietar sau moștenitorilor acestuia li se va oferi un alt amplasament situat în aceeași localitate sau într-o localitate învecinată. Oferta va fi trimisă persoanelor îndreptățite prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire, iar termenul în care răspunsul la ofertă trebuie dat nu poate fi mai mic de 7 zile de la data primirii ofertei de teren pe alt amplasament. În cazul în care fostul proprietar sau moștenitorii acestuia nu acceptă amplasamentul oferit, comisia locală va trebui să formuleze o altă ofertă în termen de 30 de zile, dacă persoanele îndreptățite nu optează pentru primirea de despăgubiri." Ca atare, a subliniat pârâta că textul de lege specifică clar formularea a două oferte.
De altfel, a învederat că temeiul legal invocat de către reclamanți, respectiv art. 24 din Legea nr. 1/2000, a fost declarat neconstituțional, prin decizia nr. 605/2009 a Curții Constituționale, în care, printre altele, s-au reținut următoarele: „Curtea constată că fostul proprietar se bucură de o protecție sporită a proprietății sale, pe când statul, din patrimoniul căruia se realizează restituirea, poate suferi o semnificativă pierdere patrimonială. Astfel, condiționarea restituirii dreptului de proprietate de exprimarea acceptului fostului proprietar, fără circumscrierea cadrului în care se poate realiza acest acord, este de natură a prejudicia dreptul de proprietate publică a statului. Întrucât legea nu prevede condițiile în care oferta statului având ca obiect alte terenuri decât vechile amplasamente poate fi acceptată sau refuzată de proprietar, dispozițiile criticate sunt susceptibile de a fi interpretate și aplicate în mod arbitrar. Astfel, urmărind realizarea unui câștig material, fostul proprietar își poate exercita în mod abuziv dreptul de opțiune, refuzând succesiv oferta statului, până când aceasta este în acord cu interesul său personal. Or. Curtea constată că dispozițiile de lege criticate, constituind premisele unei atari conduite din partea foștilor proprietari, aduc atingere dreptului de dispoziție, ca prerogativă a dreptului de proprietate publică a statului, întrucât înlătură posibilitatea acestuia să dispună liber de bunurile aflate în patrimoniul său”. Mai mult, a precizat pârâta, ofertele formulate de către ea au fost în vecinătatea vechiului amplasament al autorului Pavai I., așa încât s-ar fi impus acceptarea lor de către reclamanți.
La data de 17.08.2010 reclamanții și-au precizat cererea, atât sub aspectul cadrului procesual, cât și al obiectul său.
Astfel, au solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, a Comisiei locale P. Șoimului și au arătat că-și mențin doar capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la punerea în posesie asupra suprafeței de 17,5 ha teren cu vegetație forestieră, pe raza comunei P. Șoimului, conform sentinței civile nr. 1101/05.03.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei P. N..
Au precizat că renunță la capătul de cerere privind obligarea pârâților la plata despăgubirilor, iar, în ceea ce-l privește pe P. comunei P. Șoimului, au solicitat obligarea acestuia, în calitate de președinte al Comisiei locală P. Șoimului, la plata daunelor cominatorii în valoare de 100 de lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la punerea efectivă în posesie. La termenul de judecată din data de 29.10.2010, reclamanții au precizat că înțeleg să renunțe și la capătul de cerere privind obligarea Primarului comunei P. Șoimului la plata daunelor cominatorii.
În cauză a fost efectuată o expertiză tehnică în specialitatea silvicultură de către domnul expert B. G. al cărei raport a fost depus la dosarul cauzei (filele 244-254 ds.), la fel ca și răspunsul la obiecțiunile formulate în cauză (f.273-276 ds.).
Prin sentința civilă nr. 666/3.02.2012 Judecătoria P. N. a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor Direcția S. N. și C. județeană N.; a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtele Direcția S. N. și C. județeană N., ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală; a admis excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului O. S. R.; a respins acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâtul O. S. R., ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință; a luat act de renunțarea reclamanților la capetele de cerere având ca obiect acordare de despăgubiri și obligare la plata daunelor cominatorii; a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți în contradictoriu cu pârâta C. locală P. Șoimului pe care a obligat-o să procedeze la punerea în posesie a reclamanților cu privire la suprafața de 17,5 ha teren cu vegetație forestieră situată în UP II O. S. R., jud. N., respectiv 7,6 ha situată în ua 39 B, 2,7 ha situată în ua 39 I și 7,2 ha situată în ua 40 A, identificată cu culoare albastră în schița anexă nr. 3 la raportul de expertiză tehnică în specialitatea silvicultură efectuat de domnul expert B. G..
Prin Decizia civilă nr. 249RC/5.03.2013 Tribunalul N. a admis recursul pârâtei Direcția S. N., a casat sentința menționat și a trimis cauza spre rejudecare. P. a dispune astfel, instanța de recurs a reținut că prima instanță a soluționat în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Silvice N..
Cauza a fost înregistrată pentru rejudecare la data de 24.04.2013, în dosar nr._ . Prin încheierea din data de 23.05.2013 instanța a respins cererea pârâtei Direcția S. N. pentru efectuarea unei noi expertize tehnice și a dispus, din oficiu, suplimentarea raportului de expertiză specialitatea silvicultură, fiind depus raportul suplimentar întocmit de către expert B. G. (filele 39-43 ds._ .
Prin precizările depuse la data de 24.09.2013, pârâta C. L. P. Șoimului a arătat că a luat act de acordul reclamanților privind excluderea suprafeței de 0,7 ha conform anexei 1 a raportului de expertiză, cu toate acestea a arătat că este de părere că cea mai bună variantă este cea creată conform obiectivului nr. 2, prezentat în anexa 3 (ua 41 și ua42), optimă din punctul de vedere al tuturor părților.
Prin concluziile scrise depuse de către pârâta Direcția S. N. aceasta a arătat că reclamanții nu mai pot solicita și alte amplasamente atâta timp cât le-au fost oferite două variante, conform art. 10 din HG nr. 890/2005 și a prevederilor Deciziei nr. 605/2009 pronunțate de către Curtea Constituțională. A susținut și faptul că amplasamentul pe care l-a propus în ua 38a corespunde cel mai bine vechiului amplasament deținut de către autorii reclamanților.
Din punctul de vedere al arboretului cele două amplasamente sunt aproape identice, clasa de producție este identică, consistentă, vârsta este egală. Varianta de amplasament solicitată de către reclamanți prin excluderea unei suprafețe de teren situată în preajma izvorului nu poate fi acceptată în raport de normele speciale privind caracterul și mărimea zonelor de protecție sanitară și hidrogeologică din jurul apelor destinate pentru cura internă pentru care se instituie zone de protecție sanitară și perimetre de protecție hidrogeologică. Dispozițiile HG nr. 930/2005 nu sunt respectate prin acceptarea variantei de amplasament solicitată de reclamanți. Nici varianta propusă de expert prin suplimentul efectuat, în ua 41a și ua 42a, nu poate fi acceptată întrucât astfel s-ar realiza o enclavizare a fondului forestier. Amplasamentul propus de către expert este la baza celor două parcele, dar și compoziția arboretului în această variantă nu este identică cu cea de pe vechiul amplasament deținut de către autorul reclamanților.
Analizând cererea formulată și excepțiile invocate, instanța de fond a reținut următoarele:
În ce privește excepția lipsei capacității procesuale de folosință a Ocolului S. R., instanța de fond a reținut că ocoalele silvice de stat, care sunt în subordinea Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, cum este și cazul Ocolului S. R., nu au personalitate juridică, așa cum rezultă din Legea nr. 46/2008 privind Codul S., motiv pentru care excepția lipsei capacității procesuale de folosință a acestui pârât a fost admisă și, în consecință, cererea formulată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâtul O. S. R. a fost respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de capacitate procesuală de folosință
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei C. județeană N. și a Direcției S. N., instanța de fond a reținut că acestea sunt neîntemeiate câtă vreme ambele entități juridice au atribuții legale în procedura de reconstituire a dreptului de proprietate. Chiar dacă este competentă să realizeze efectiv punerea în posesie comisia locală în a cărei rază teritorială se află terenurile puse în posesie, aceasta nu se poate realiza decât consecutiv punerii la dispoziția comisiei locale a unor terenuri forestiere de către deținătorul actual al terenului, conform dispozițiilor art. 61 și urm. din HG nr. 890/2005, precum și punerea în posesie a proprietarilor care este în prezenta cauză pârâta Direcția S. N.. În concret, pârâta C. L. P. Șoimului nu ar putea realiza punerea reclamanților în posesie pe amplasamentul solicitat decât în măsura în care acesta i-ar fi pus la dispoziție de către deținătorul terenului forestiere. Or, în aceste condiții, obligarea comisiei locale la punerea în posesie pe un anumit amplasament pe care nu-l are la dispoziție, instanța de fond a apreciat că ar crea în sarcina sa o obligație imposibil de executată fără concursul unui terț (pârâta Direcția S. N.).
În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond a reținut că, prin sentința civilă nr. 1101/05.03.2008 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei P. N., s-a admis acțiunea formulată de petenții L. I. M., P. I. I., P. I., P. P., P. E., P. I. C., P. I V., P. V., R. E., P. C. și M. A. în contradictoriu cu pârâtele C. locală P. Șoimului și C. județeană N., s-a dispus anularea în parte a Hotărârii nr. 5463/19.12.2006 a Comisiei județene N., cu privire la soluția de invalidare a propunerii Comisiei locale P. Șoimului de admitere a cererii de reconstituire a dreptului de proprietate în favoarea moștenitorilor defunctului P. I. și, în consecință, s-a dispus obligarea intimatelor să reconstituie în favoarea moștenitorilor defunctului P. I. dreptul de proprietate pentru suprafața de 17,5 ha teren cu vegetație forestieră pe raza comunei P. Șoimului.
În baza acestei sentințe, prin notificarea comunicată la data de 27.01.2009 (f.26-29 ds.), reclamanții au solicitat Primarului comunei P. Șoimului, în calitate de președinte al Comisiei locale P. Șoimului, să procedeze la punerea lor în posesie asupra suprafeței de 17,5 ha teren cu vegetație forestieră, pe raza comunei P. Șoimului. La aceeași dată au trimis o notificare și Șefului Ocolului S. R. (f.16, 17 ds.), solicitând să fie convocați la data punerii în posesie.
S-a mai constatat că, întrucât terenul oferit făcea imposibilă exploatarea forestieră, reclamanții au refuzat oferta primită, menționând care sunt motivele refuzului, refuzând, ulterior, și cea de-a doua ofertă care le-a fost făcută de către O. S. R.. În acest sens, reclamanții au formulat și o contestație, adresată Direcției Silvice N., înregistrată sub nr. 6897/12.08.2009 (f.18-20 ds.), care le-a comunicat, însă, că cel de-al doilea amplasament propus de către O. S. R. prin adresa nr. 2193/07.07.2009 rămâne definitiv, motiv pentru care, în vederea inițierii procedurii de punere în posesie, le-a recomandat reclamanților să se adreseze Comisiei locale P. Șoimului. În motivarea soluționării contestației, Direcția S. N. a invocat motivele învederate și prin întâmpinarea depusă în prezenta cauză.
În ceea ce privește apărările formulate de pârâta Direcția S. N., instanța de fond a reținut că, prin Decizia nr. 605/2009 a Curții Constituționale, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 24 alin. (12), (14) si (3) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole si celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 si ale Legii nr. 169/1997, constatându-se că acestea sunt neconstituționale în ceea ce privește dreptul foștilor proprietari de a opta pentru atribuirea unei suprafețe echivalente din fondul forestier proprietate de stat, iar reclamanții invocă în susținerea pretențiilor lor tocmai dispozițiile art. 24 al. 3 din actul normativ menționat, conform cărora „P. cazurile prevăzute la alin. 2, punerea în posesie se va face pe alte terenuri, situate în apropierea vechilor amplasamente, acceptate de proprietar”.
Instanța de fond a constatat că, în motivarea deciziei, Curtea Constituțională a apreciat că, prin faptul că reconstituirea dreptului de proprietate pe alte terenuri se poate realiza numai cu acceptul proprietarului, legea acordă o protecție sporită fostului proprietar, în timp ce statul, din patrimoniul căruia se realizează restituirea, poate suferi o semnificativă pierdere patrimonială, așa încât „condiționarea restituirii dreptului de proprietate de exprimarea acceptului fostului proprietar, fără circumscrierea cadrului în care se poate realiza acest acord, este de natura a prejudicia dreptul de proprietate publica a statului. Întrucât legea nu prevede condițiile în care oferta statului având ca obiect alte terenuri decât vechile amplasamente poate fi acceptată sau refuzată de proprietar, dispozițiile criticate sunt susceptibile de a fi interpretate și aplicate în mod arbitrar. Astfel, urmărind realizarea unui câștig material, fostul proprietar își poate exercita în mod abuziv dreptul de opțiune, refuzând succesiv oferta statului, până când aceasta este în acord cu interesul său personal. (...). Or, nimeni nu poate beneficia în ceea ce privește bunurile proprietate privată de o protecție juridică diferită, indiferent că aceasta are ca titulari persoane fizice sau persoane juridice private, statul sau unitățile administrativ-teritoriale.”
Prima instanță a apreciat că admiterea excepției de neconstituționalitate a textelor legale menționate nu semnifică însă faptul că persoanele îndreptățite ar fi obligate să accepte un anumit amplasament propus de către deținătorul terenului forestiere, conform art. 10 din HG nr. 890/2005 (în forma aflată în vigoare la momentul formulării ofertelor de reconstituire). Dimpotrivă, s-a reținut că acest text nu poate fi interpretat decât în sensul în care deținătorul terenului forestier are obligația de a propune două oferte de amplasament pentru reconstituirea dreptului de proprietate în ipoteza în care nu este posibilă reconstituirea pe vechiul amplasament. Rămâne, în aceste condiții, dreptul persoanei îndreptățite la reconstituire să aprecieze asupra ofertelor de amplasament, dar și dreptul acesteia de a se adresa instanței judecătorești competente, astfel încât aceasta să aprecieze asupra justeței refuzului ofertelor de reconstituire și stabilirea culpei părții din vina căreia stabilirea amplasamentului nu s-a putut realiza.
În ce privește amplasamentul solicitat de reclamanți și cele propuse de către Direcția S. N. instanța de fond a reținut că prin raportul de expertiză întocmit în cauză și suplimentul dispus în rejudecare s-a stabilit atât vechiul amplasament la care reclamanții ar fi fost îndreptățiți, cele două amplasamente propuse de către O. S. R., amplasamentul solicitat de reclamanți, inclusiv prin excluderea zonei aflat în jurul unui izvor și un alt amplasament similar vechiului amplasament. P. a aprecia justețea refuzului reclamanților de a accepta propunerile de amplasament din partea deținătorului terenului, trebuie pornit de la vechiul amplasament al terenului forestier, terenul fiind situat în UP 2 Luminiș ua 25, teren ondulat cu altitudinea de minim 370, până la maximum 650 m., pantă medie de 25 grade. Acesta este în întregime retrocedat conform legilor funciare, are deschidere la pârâul Luminiș dar și la drumul comunal Luminiș. S-a mai constatat că în aprecierea valorii economice caracteristicile importante se referă la compoziție, clasa de producție, consistență și vârstă. P. vechiul amplasament compoziția este 7Br 2 Fa 1 Dt, clasa de producție 2, consistența 0,7, vârsta 90 de ani. P. cele două unități amenajistice propuse de către O.S. R. s-a reținut o compoziție 6Fa 4 Br, clasa de producție 3, consistență 0,4, vârsta 170 ani iar întregul arboret este exploatat (ua 29) respectiv compoziție 9 Br 1Fa, clasa de producție 2, consistența 0,7, vârsta 110 ani (ua 40 A). În cazul unității amenajistice 40 A distanța până la drumul auto este de 1250 m., respectiv 680 m. în cazul ua 25.
În comparație cu amplasamentele menționate, cel solicitat de către reclamanți are următoarele caracteristici: 39 B 114 ani, 39I 109 ani, 40 A 119 ani. Acesta are o configurație similară cu vechiul amplasament, arboretul și structura fiind apropiate. Acesta se află și în apropierea vechiului amplasament, fiind exclusă o zonă necesară normalei utilizări a izvorului situat pe amplasamentul stabilit și acordat prin sentința nr. 666/2012 a Judecătoriei P. N.. De asemenea, deși este neîndoielnică existența unui izvor în imediata apropiere a amplasamentului stabilit, pârâta nu a făcut dovada că acesta ar face parte din categoria celor reglementate de H.G. nr. 930/2005.
Față de cele ce preced, instanța de fond a reținut că cererea reclamanților, așa cum a fost precizată, este întemeiată în parte și, în consecință, a admis în parte acțiunea formulată de către reclamanți în contradictoriu cu pârâtele C. L. P. Șoimului, Direcția S. N. și C. Județeană N. și a obligat pârâtele să procedeze la punerea în posesie a reclamanților cu privire la suprafața de 17,5 ha teren cu vegetație forestieră situată în UP II O. S. R., jud. N., respectiv 7,6 ha situată în ua 39 B, 2,3 ha situată în ua 39 I și 7,6 ha situată în ua 40 A, identificată cu culoare albastră în schița anexă nr. 3 la suplimentul raportului de expertiză efectuat de expert B. G. (f. 45 ds. nr._ ), ce face parte integrantă din prezenta sentință, prin excluderea suprafeței de 0,7 ha din ua 39 B, identificată prin hașura de culoare roșie în anexa nr. 1 la suplimentul raportului de expertiză efectuat de expert B. G. (f. 44 ds. nr._ ).
În ceea ce privește cererea reclamanților privitoare la plata cheltuielilor de judecată, instanța de fond a constatat că se impune a fi admisă numai în contradictoriu cu pârâta Direcția S. N., având în vedere că punerea în posesie nu s-a realizat din culpa acestei instituții, fiind respinsă în contradictoriu cu ceilalți pârâți.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termenul legal, pârâta RNP Romsilva – Direcția S. N.. Recursul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului N. sub același număr generat în ECRIS, la judecata în fond, și anume sub nr._ . În recursul declarat, pârâta a criticat sentința, considerând-o nelegală și netemeinică, pentru următoarele motive, întemeiate pe dispozițiile art.304 pct. 9 Cod procedură civilă. Pârâta a solicitat ca instanța de recurs să facă și aplicarea dispozițiilor art.304 ind.1 Cod procedură civilă.
Pârâta a menționat că soluția adoptată de instanța de fond este în contradicție cu dispozițiile Deciziei Curții Constituționale nr.605/2009, în care s-a constatat că „fostul proprietar se bucură de o protecție sporită a proprietății sale, pe când statul, din patrimoniul căruia se realizează restituirea, poate suferi o semnificativă pierdere patrimonială. Astfel, condiționarea restituirii dreptului de proprietate de exprimarea acceptului fostului proprietar, fără circumscrierea cadrului în care se poate realiza acest acord, este de natură a prejudicia dreptul de proprietate publică a statului. Întrucât legea nu prevede condițiile în care oferta statului, având ca obiect alte terenuri decât vechile amplasamente, poate fi acceptată sau refuzată de proprietar, dispozițiile criticate sunt susceptibile de a fi interpretate și aplicate în mod arbitrar. Astfel, urmărind realizarea unui câștig material, fostul proprietar își poate exercita în mod abuziv dreptul de opțiune, refuzând succesiv oferta statului, până când aceasta este în acord cu interesul său personal. Or, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate, constituind premisele unei atari conduite din partea foștilor proprietari, aduc atingere dreptului de dispoziție, ca prerogativă a dreptului de proprietate publică a statului, întrucât înlătură posibilitatea acestuia să dispună liber de bunurile aflate în patrimoniul său. Astfel, în cauză, prin îngrădirea dreptului de dispoziție se aduce atingere prevederilor constituționale cuprinse la art.136 alin.2 din Constituție, care consacră principiul constituțional potrivit căruia proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege”.
Pârâta arată că, prin sentința atacată, instanța de fond a obligat pârâtele la punerea în posesie tocmai pe amplasamentul solicitat de reclamanți, ceea ce este contradictoriu cu reținerile Curții, deoarece amplasamentul acordat de instanță este cel care a fost ales de reclamanți încă de la începutul litigiului. Mai precizează pârâta că, referitor la culpa învederată de instanța de fond, aceasta nu poate fi reținută în sarcina sa, deoarece, pe de o parte, nu a fost cea care a efectuat punerea în posesie anterior a altor persoane pe amplasamentul deținut de autorul reclamanților, iar, pe de altă parte, nu a avut nicio culpă determinată de faptul că reclamanții nu au acceptat ofertele de amplasament făcute de pârâtă, aceștia urmărind în realitate doar un anumit amplasament.
Mai precizează pârâta că varianta de amplasament propusă de pârâtă și evidențiată caracteristic prin suplimentul la raportul de expertiză, precum și prin concluziile care au fost formulate de pârâtă la judecata în fond, nu a fost analizată de prima instanță în nici un fel, utilizând în argumentarea justificării acordării amplasamentului aceleași elemente expuse de pârâtă pentru amplasamentul ofertat în ua 38a.
Prin amplasamentul acordat, arată pârâta, se produce enclavizarea fondului forestier, aspect care este interzis de Codul silvic – art.45 și 46 – și, deși a învederat în mod repetat acest aspect, nu a fost analizat de către instanța de fond.
Pârâta mai menționează că, în cadrul judecății la fond, a făcut dovada faptului că amplasamentul solicitat de către reclamanți include și izvorul cu proprietăți curative, însă instanța de fond nu a luat în considerare dovezile din presa scrisă.
P. toate aceste motive, pârâta solicită admiterea recursului, modificarea sentinței atacate, în sensul stabilirii unui alt amplasament decât cel vizat de instanța de fond.
Față de recursul declarat de pârâta RNP Romsilva – Direcția S. N., reclamanții au formulat note de concluzii, în care au arătat că recursul formulat este unul pur formal, fără nici un fundament juridic.
Au arătat, în acest sens, că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, terenul pentru care a fost admisă cererea fiind liber, de aceeași categorie forestieră, care corespunde cu vârsta arboretului, având aceeași configurație, este accesibil pentru exploatare forestieră și se află în apropierea vechiului amplasament. Mai arată reclamanții că, întrucât au dorit să fie îndepărtată orice suspiciune legată de izvorul cu proprietăți curative, acest izvor nu face parte din suprafața de 17,5 ha teren cu vegetație forestieră, pentru care pârâtele au fost obligate să-i pună în posesie pe reclamanți. Astfel, motivul de recurs invocat sub acest aspect nu este fondat.
Mai arată reclamanții că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat că terenurile care au fost oferite de Direcția S. N. sunt terenuri în care arboretul a fost exploatat în mare parte. De asemenea, arată că există diferențe mari între arboretul din ua 25, care a fost proprietatea defunctului P. V. I., și terenul oferit de Direcția S., atât sub aspectul caracteristicilor arboretului, clasa de producție, consistența, vârsta, etc, cât și prin existența unor diferențe mari de altitudine, astfel că refuzul a fost unul justificat.
Referitor la interpretarea deciziei Curții Constituționale nr.605/2009, reclamanții arată că în motivare se precizează că nimeni nu poate beneficia, în ceea ce privește bunurile proprietate privată, de o protecție juridică diferită, indiferent că acesta are ca titular persoane fizice sau persoane juridice, private, statul sau unități administrativ teritoriale, și consideră că prin această motivare s-a dorit ca protecția bunurilor proprietate privată să fie aceeași indiferent dacă este vorba de persoane fizice sau despre stat și în același timp să prevină eventualele abuzuri în exercitarea cu rea credință a drepturilor.
Consideră reclamanții că instanța de fond a examinat cauza, sub toate aspectele, fără să încalce decizia Curții Constituționale, reținând faptul că aprecierea supra ofertelor de amplasament și verificarea aspectului bunei credințe a foștilor proprietari, dar și a unităților silvice, trebuie să aparțină instanțelor judecătorești.
Mai arată reclamanții că, din probatoriul administrat în cauză, a rezultat fără putință de tăgadă faptul că reclamanții au fost de bună credință atunci când au refuzat justificat amplasamentele propuse de Direcția S. N. și, pe cale de consecință, a fost admisă acțiunea dedusă judecății, motive față de care solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de pârâta R.N.P. Romsilva – Direcția S. N. și menținerea în totalitate a sentinței.
Față de recursul declarat de pârâta R.N.P. Romsilva – Direcția S. N., pârâta C. locală P. Șoimului a arătat că sentința recurată a fost pronunțată după cinci ani de dezbateri și corespunde considerentului care a fost exprimat constant de comisia locală, și anume acela conform căruia era necesară excluderea din amplasamentul ce urma să fie acordat reclamanților a suprafeței de 0,7 ha teren aferent izvorului „L.”. Consideră, totodată, că motivele care au fost exprimate de recurentă sunt de ordin intern, tehnic și de natură a tergiversa soluționarea procesului. A reiterat poziția exprimată la judecata în fond de recunoaștere a deplină a dreptului de proprietate al reclamanților, pe care nu l-au negat niciodată. Pârâta C. locală P. Șoimului a lăsat soluția la aprecierea instanței de recurs.
Pârâta R.N.P. Romsilva – Direcția S. N. a depus la dosar și concluzii scrise.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței recurate, în raport de motivele invocate, dar și din oficiu, în considerarea dispozițiilor art. 3041 Cod procedură civilă, se constată că nu este fondat recursul declarat, urmând a fi respins pentru următoarele considerente:
În fapt, în discuție în prezenta cauză este amplasamentul terenului în suprafață de 17,5 ha teren cu vegetație forestieră, teren cu privire la care prin sentința civilă nr.1101/05.03.2008 a Judecătoriei P. N., definitivă și irevocabilă, s-a dispus obligarea pârâtelor C. locală P. Șoimului și C. județeană N. la reconstituirea, în favoarea lor, în calitate de moștenitori ai defunctului P. I., a dreptului de proprietate. Prin această sentință, care reprezintă titlul executoriu, nu a fost stabilit, în concret, amplasamentul terenului, fiind doar recunoscut dreptul și întinderea acestuia, în favoarea reclamanților, în calitate de moștenitori ai autorului, comisia locală, în procedura prevăzută de H.G. nr. 890/2010, având obligația stabilirii amplasamentului terenului de 17,5 ha teren cu vegetație forestieră pe raza comunei P. Șoimului, jud. N..
Reclamanții au refuzat terenul care le-a fost pus la dispoziție de către organele silvice și comisia locală motivat de faptul că li s-a oferit o parcelă paralelă cu drumul forestier, respectiv un teren stâncos, cu denivelări de 70 de grade, care face imposibilă exploatarea forestieră și că nu este de aceeași categorie cu terenul pentru care au fost eliberate titlurile de proprietate nr._ și nr._, titluri prin care se reconstituise dreptul de proprietate asupra a 10 ha din cele 27,5 ha, cât avusese în proprietate autorul lor. Tribunalul constată, astfel că, terenul pentru care s-a dispus reconstituirea prin cele două titluri arătate, trebuie să aibă aceeași categorie de folosință și un amplasament de aceeași calitate cu terenul pentru care sa reconstituit dreptul prin sentința civilă nr. 1101/05.03.2008 a Judecătoriei P. N., motivat de faptul că, prin această sentință a fost stabilit drept act primar al dreptului invocat pentru întreaga suprafață de 27,5 ha, actul de veșnică vânzare încheiat de autor la data de 24.07.1947.
Instanța de fond a constatat că este întemeiată cererea reclamanților de obligare a pârâtelor la punerea în posesie pe amplasamentul solicitat, având în vedere atât concluziile raportului de expertiză și a suplimentului care a fost efectuat în rejudecare, cât și raportat la vârsta arboretului existent pe vechiul amplasament al autorului reclamanților, cât și la cel pus la dispoziție de autoritățile silvice față de cel cu privire la cel care a fost solicitat de reclamanți, aspecte care tribunalul le apreciază ca fiind întemeiate și în deplină concordanță cu probatoriul administrat în cauză.
Recurenta pârâtă a criticat sentința, invocând prevederile Deciziei Curții Constituționale nr. 605/2009, în care s-a constatat că fostul proprietar se bucură de o protecție sporită a proprietății sale, pe când statul, din patrimoniul căruia se realizează restituirea, poate suferi o semnificativă pierdere patrimonială și de aceea a invocat că dreptul reclamanților de a primi exact amplasamentul solicitat nu trebuie apreciat discreționar în detrimentul dreptului statului. Față de acest motiv de recurs, tribunalul constată că nu este întemeiat, deoarece amplasamentul solicitat de reclamanți nu poate fi apreciat ca fiind o cerere abuzivă, în condițiile în care temeiul care generează punerea în posesie este reprezentat de Legea nr.1/2000, în care se prevăd expres principiile reconstituirii și implicit ale punerii în posesie, și anume pe vechiul amplasament al proprietății, iar, atunci când aceasta nu mai este posibilă, pe un amplasament de aceeași calitate și pe o suprafață pentru care a fost recunoscută întinderea dreptului. În speță, proba cu expertiză care a fost administrată la judecata în fond în primul ciclu procesual și în rejudecare, a concluzionat că vechiul amplasament la care reclamanții ar fi fost îndreptățiți este similar cu terenul care a fost solicitat de reclamanți, avându-se în vedere, în acest sens, toate caracteristicile corespunzătoare unui teren cu vegetație forestieră, respectiv amplasare, altitudine, condiții de exploatare, vârsta arboretului, clasă de producție, compoziție și consistență arboret.
Prin urmare, se constată că amplasamentul solicitat de reclamanți nu dă naștere la o solicitare discreționară, care în situația admiterii ar putea avea ca efect o apreciere în detrimentul statului, pe când, dimpotrivă, în cazul în care ar fi apreciat ca fiind legal de restituit amplasamentul propus de organele silvice, s-ar crea o încălcare a dreptului corelativ al reclamanților de a primi în proprietate un teren similar cu cel pe care autorul l-a avut în proprietate înainte de ieșirea terenului, în mod abuziv, din proprietatea sa.
Referitor la motivul de recurs conform căruia prin atribuirea amplasamentului solicitat de reclamanți s-ar produce enclavizarea fondului forestier, aspect care este interzis de Codul silvic – art.45 și 46, se constată că, astfel cum a fost identificat terenul în schița anexă la raportul de expertiză (fila 45 dosar fond rejudecare), nu se realizează o enclavizare a fondului forestier, terenul solicitat și atribuit de instanța de fond fiind învecinat cu drumul de exploatare existent, și, prin urmare, pentru normala utilizare, în raport de categoria de folosință, nu necesită traversarea pădurii proprietatea statului.
Se constată, de asemenea, că nici susținerea recurentei, potrivit căreia amplasamentul solicitat de către reclamanți include și izvorul cu proprietăți curative nu este fondată, în condițiile în care instanța de fond, prin sentința recurată, a exclus această suprafață care corespunde izvorului din terenul atribuit reclamanților, raportul de expertiză efectuat la judecata în fond realizând o identificare distinctă a acestuia.
P. toate aceste motive, se constată că recursul declarat de pârâta R.N.P. Romsilva – Direcția S. N. nu este fondat, urmând să fie respins, în considerarea dispozițiilor art. 312 alin. 1 teza a II-a Cod procedură civilă, instanța de fond făcând o legală și corectă apreciere a probelor administrate în cauză sub toate aspectele pe care le presupune stabilirea amplasamentului terenului cu vegetație forestieră cuvenit reclamanților.
P. ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâta RNP ROMSILVA Direcția S. N., cu sediul în P. N., ., nr. 24, județul N., împotriva sentinței civile nr. 3790 din data de 10.10.2013, pronunțată de Judecătoria P. N., în contradictoriu cu intimații - reclamanți L. M., P. I., P. I., P. P., P. E., P. C., domiciliați în comuna P. Șoimului, ., P. I. V., domiciliat în R., ., nr. 86, județul N., P. V., domiciliat în . Luminiș, ., județul N., R. E., domiciliată în ., P. C., domiciliat în . Luminiș, .,județul N., M. A., domiciliată în comuna P. Șoimului, ., și intimații - pârâți C. Județeană N. pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în P. N., ., nr. 27, județul N., P. C. P. Șoimului, din . N., O. S. R., cu sediul în R., județul N., și C. L. P. Șoimului pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, cu sediul în . N..
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.06.2014.
Președinte, Judecători, Grefier,
D. S. A.-M. U., C. Ailuțoaei
L. F.
Red. și tehnored. L.F. – 08.07.2014
Tehnored. C.A. – 15.07.2014
2 ex.
Fond: V. V. C.
| ← Fond funciar. Încheierea nr. 26/2014. Tribunalul NEAMŢ |
|---|
