Drept de autor şi drepturi conexe. Sentința nr. 1990/2013. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Sentința nr. 1990/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 03-12-2013 în dosarul nr. 42191/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
SENTINȚA Nr. 1990/2013
Ședința publică de la 03 Decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. M.
Grefier M. T.
Pe rol judecarea cauzei civile - Proprietate Intelectuală - privind pe reclamant C. R. pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, cu sediul în București, sector 1, .. 15-17, sector 1, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Scornicești, ., ., având ca obiect - drept de autor și drepturi conexe .
La apelul nominal făcut în ședința publică nu s-au prezentat părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței că pentru acest termen de judecată s-au depus la dosar, prin serviciul registratură, concluzii scrise din partea reclamantei.
Instanța, din oficiu, verificând conform art. 1591 C.proc.civ., prin raportare la dispozițiile art. 2 pct. 1 C.proc.civ., constată că este competentă general, material și teritorial să judece pricina și având în vedere că reclamanta, prin notele scrise aflate la fila 17 in dosar, a solicitat judecarea cauzei în lipsă în conformitate cu dispozițiile art. 242 Cod Procedură Civilă, constatând cauza în stare de soluționare, reține cauza pentru pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei de față;
Prin cererea înregistrată la data de 01.11.2012 pe rolul Tribunalului București – Secția a III-a Civilă, reclamantul C. R. pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta . a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată pârâta să achite: suma reprezentând remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru utilizarea fonogramelor de către distribuitorii de cablu în perioada cuprinsă între 22.12._11, ce urmează a se stabili prin expertiza contabilă; suma reprezentând penalități egale de întârziere în plată, ce se vor stabili prin expertiza contabilă; să pună la dispoziția CREDIDAM un raport privind serviciile de programe retransmise pentru fiecare lună, necesar pentru repartizarea remunerațiilor încasate în perioada menționată și cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că pârâta avea obligația legală să declare baza de calcul și să achite remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți către CREDIDAM privind utilizarea fonogramelor de către distribuitorii de cablu, conform dispozițiilor Legii 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, modificată, decizia Curții de Apel București nr.236/A/16.10.2010 privind
metodologia care modifică în parte Decizia ORDA nr.44/2009, deciziile ORDA nr.332/2010 și nr.333/2010 privind desemnarea CREDIDAM drept organism care să colecteze remunerațiile datorate pentru artiștii interpreți sau executanți.
Deși pârâta a fost notificată în repetate rânduri, aceasta nu a înțeles să-și execute obligațiile legale până în prezent, încălcând dispozițiile art. 130 alin.1 lit.h) din Legea 8/1996, modificată, artiștii interpreți fiind grav prejudiciați.
În baza art. 130 alin.1 lit.h), reclamanta a solicitat ca pârâta să pună la dispoziția CREDIDAM raportul privind serviciile de programe retransmise prin cablu, pe fiecare lună, pentru repartizarea remunerațiilor către membrii săi.
Pârâta nu a formulat întâmpinare .
Prin sentința civilă nr.578 din 13.03.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a III-a Civilă, s-a admis excepția necompetenței teritoriale a Tribunalului București și a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind reclamantul C. R. pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți – CREDIDAM, în contradictoriu cu pârâta ., în favoarea Tribunalului O..
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul București a reținut că pârâta din cauză are sediul în localitatea Scornicești, județul O., iar conform dispozițiilor art. 7 cod procedură civilă, cererea împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face la instanța sediului ei principal.
S-a constatat că nu se poate reține că soluționarea cauzei este de competența Tribunalului București, întemeiat pe dispozițiile de la art. 10 pct.8 cod procedură civilă, conform cărora în cererile ce izvorăsc dintr-un fapt ilicit, competența aparține instanței în circumscripția căreia s-a săvârșit acel fapt, având în vedere că, în speță, pârâta nu a săvârșit nici un fapt ilicit, deoarece poate retransmite prin cablu fonograme, dar în schimbul remunerației echitabile prevăzute de lege.
A mai reținut instanța că reclamanta a invocat dispozițiile art. 130 lit.h din legea dreptului de autor și a drepturilor conexe, unde se prevede obligația utilizatorului de a transmite la organismul de gestiune colectivă raportul privind informațiile necesare organismului pentru repartizarea sumelor colectate, însă aceste dispoziții nu sunt incidente în cauză întrucât, împrejurarea că pârâta este obligată să comunice la sediul reclamantei raportul menționat nu atrage competența instanței din București.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului O. – Secția a I-a Civilă sub nr._ .
În dovedirea acțiunii, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri și expertiză contabilă.
S-a solicitat obligarea pârâtei să depună înscrisuri, respectiv documentele contabile aferente perioadei 22.12._11 din care să rezulte totalitatea veniturilor bute lunare obținute din activitatea de retransmitere de servicii de programe de radiodifuziune și /sau de televiziune sau în lipsa acestora, cheltuielile ocazionate de utilizare.
Deși legal citată, pârâta nu s-a prezentat în instanță pentru a-și formula probe în apărare și nu a comunicat actele solicitate de instanță.
La cererea reclamantei, s-a admis proba cu expertiză prin care să se stabilească remunerația datorată și TVA-ului aferent perioadei 22.11._11 și a penalităților de întârziere de la momentul scadenței până la data întocmirii raportului de expertiză contabilă.
Expertiza a fost efectuată în cauză de expert S. Ortansa care a precizat că remunerația datorată de pârâtă este de 2.246 lei, iar TV-ul aferent de 539 lei, iar penalitățile de întârziere sunt în cuantum de 1.768 lei.
Raportul de expertiză a fost comunicat părților și nu s-au formulat obiecțiuni.
Analizând actele depuse la dosar, se reține că reclamanta a solicitat să fie obligată pârâta să achite: suma reprezentând remunerația datorată artiștilor interpreți sau executanți pentru utilizarea fonogramelor de către distribuitorii de cablu în perioada cuprinsă între 22.12._11, ce urmează a se stabili prin expertiza contabilă; suma reprezentând penalități egale de întârziere în plată, ce se vor stabili prin expertiza contabilă; să pună la dispoziția CREDIDAM un raport privind serviciile de programe retransmise pentru fiecare lună, necesar pentru repartizarea remunerațiilor încasate în perioada menționată, în raport de dispozițiile Legii 8/1996, privind dreptul de autor și drepturile conexe cu modificările și completările ulterioare, decizia C. 263/A/2010 și decizia ORDA nr.332/2010 și 333/2010 privind desemnarea acesteia drept organism care să colecteze remunerațiile datorate pentru artiștii interpreți sau executanți.
Societatea pârâtă are ca domeniu de activitate și activități de difuzare a programelor de radio, a programelor d e televiziune, activități de telecomunicații prin rețele cu cablu, prin rețele fără cablu, prin satelit sau alte activități de telecomunicații.
Deși reclamanta a notificat pârâta să transmită raportul financiar aferent perioadei 22.12._11 în vederea calculării sumei datorate cu titlu de remunerație pentru artiștii interpreți sau executanți, această obligație nu a fost îndeplinită.
Întrucât nu au fost înaintate relațiile solicitate de reclamantă, pârâta a încălcat dispozițiile art. 130 al.1 din Legea 8/1996.
Din decizia 332/2010 emisă de Oficiul R. pentru Drepturile de Autor, rezultă că reclamanta este desemnată drept colector a remunerațiilor cuvenite artiștilor pentru retransmiterea prin cablu a prestațiilor artistice fixate pe fonograme stabilite prin metodologia pentru stabilirea remunerațiilor cuvenite titularilor de drepturi de autor și titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu.
Din raportul de expertiză, rezultă că remunerația datorată pentru perioada menționată în acțiune și neachitată de către pârât este de 2246 lei la care se calculează TVA în sumă de 539 lei.
Întrucât aceste sume nu au fost achitate la termenele prevăzute de Legea 8/1996 s-au calculat penalități în cuantum de 1.768 lei.
Avându-se în vedere probele administrate în cauză, coroborate cu poziția procesuală a pârâtei de a nu se prezenta în instanță în vederea formulării probelor în apărare, urmează să se admită acțiunea, să se oblige pârâta la plata sumei de 2.785 lei reprezentând remunerația și TVA-ul calculat pe perioada 22.12._11 la plata penalităților de întârziere în sumă de 1.768 lei și să pună la dispoziția reclamantei lista cu serviciile de programe retransmise pe această perioadă, fiind îndeplinite dispozițiile Legii 8/1996, raportat și la specificul activității pârâtei.
În baza art. 274 cod procedură civilă, se va dispune obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată constând în onorariu de expert, taxa de timbru și onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul C. R. pentru Administrarea Drepturilor Artiștilor Interpreți - CREDIDAM, cu sediul în București, sector 1, .. 15-17, sector 1, în contradictoriu cu pârâta ., cu sediul în Scornicești, ., . și obligă pârâta la plata sumei de 2785 lei reprezentând remunerația datorată pentru perioada 22.12._11, a sumei de 1768 lei penalități de întârziere și 2411,30 lei cheltuieli de judecată.
Obligă pârâta să pună la dispoziția reclamantului lista cu serviciile de programe retransmise în perioada 22.12._11.
Cu apel.
Pronunțată în ședință publică, azi 03 Decembrie 2013 la Tribunalul O..
Președinte, I. M. | ||
Grefier, M. T. |
Red.IM/SM
Ex.4/11.12.2013
← Ordin de protecţie. Decizia nr. 465/2013. Tribunalul OLT |
---|