Ordin de protecţie. Decizia nr. 465/2013. Tribunalul OLT
| Comentarii |
|
Decizia nr. 465/2013 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 1555/311/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 465/2013
Ședința din Camera de Consiliu de la 22 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. C.
Judecător M. V.
Judecător I. M.
Grefier D. S.
Ministerul Public de pe lângă Tribunalul O. fiind reprezentat de procuror- D. A.
Pe rol judecarea recursului civil privind pe recurent P. M., cu domiciliul în Slatina, . C. nr.5, ., județul O., împotriva sentinței civile 2479/07.03.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. G., cu domiciliul în comuna Tătulești, ., având ca obiect, ordin de protecție
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul pârât P. G., personal și asistat de avocat P. A. G., împuternicire avocațială la dosarul cauzei, lipsă recurenta reclamantă P. M., pentru care se prezintă avocat J. C., împuternicire avocațială la dosarul cauzei.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța acordă cuvântul părților asupra probatoriilor.
Avocat J. C., pentru recurenta reclamantă, invederează instanței că nu mai are alte probe de solicitat, cereri de formulat sau excepții de invocat.
Solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Avocat P. A. G., pentru intimatul pârât, invederează instanței că nu mai are alte probe de solicitat, cereri de formulat sau excepții de invocat.
Solicită încuviințarea probei cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Instanța încuviințează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei ca fiind utile și concludente, în temeiul art. 167 cod procedură civilă
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat J. C., pentru recurenta reclamantă, P. M., solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de emitere a unui ordin de protecție prin obligarea pârâtului de a păstra o distanță de 500 m față de reclamantă și fiul acestuia, interzicerea oricărui contact prin corespondență sau orice alt mod, motivat de faptul că din întregul probatoriu s-a dovedit atitudinea și comportamentul agresiv al pârât de reclamantă, până la soluționarea irevocabilă a divorțului, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Avocat P. A. G., pentru intimatul pârât, P. G., solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică,instanța de fond a apreciat în mod corect întregul probatoriu și a reținut că nu există motive întemeiate în vederea dispunerii unui ordin de protecție, între părți există doar o stare conflictuală, cu obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
TRIBUNALUL:
Prin cererea înregistrată sub nr._ pe rolul Judecătoriei Slatina, reclamanta P. M., în contradictoriu cu pârât P. G., a solicitat emiterea unui ordin de protecție prin obligarea pârâtului de a păstra o distanță minimă de 500 m față de reclamantă și față de fiul acesteia R. R. I., interdicția pârâtului de a reveni în fostul domiciliu comun al părților din . C., nr. 5, ., O., obligarea pârâtului la păstrarea unei distanțe de 500 m față de locuința reclamantei, interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod cu reclamanta și fiul acesteia,
În motivarea cererii, în esență, reclamanta susține că la data de 23.02.2012 când s-a întors din străinătate l-a găsit pe pârât în domiciliul acestora, locuind împreună cu o persoană de sex feminin și fiul acesteia, și astfel a divorțat de pârât, solicitând și evacuarea acestuia prin cerere formulată pe cale de ordonanță președințială care însă nu a fost admisă de instanță,
Ulterior, după ce reclamanta a plecat iar în străinătate, în data de 03.02.2013 când a revenit în țară l-a găsit din nou pe pârât cu concubina și fiul acesteia la același domiciliu al părților solicitându-i astfel să plece din locuința respectivă, însă acesta a anunțat organele de poliție care și aceștia i-au pus în vedere să părăsească locuința, fiind și sancționat pârâtul și concubina acestuia datorită comportamentului verbal al acestora deosebit de agresiv,
Se mai arată că pârâtul a doua zi a pătruns în locuința menționată prin efracție, forțând fereastra de la apartament și a sustras reclamantei bunuri iar ulterior a distrus și încuietoarea de la ușa de intrare sustrăgând de această dată suma de 3500 Euro, De asemenea, se arată că pârâtul o urmărește pe reclamantă tot timpul, îi telefonează mereu și îi trimite mesaje de amenințare, respectiv că o va omorî, că nu va scăpa de acesta, și astfel se solicită emiterea ordinului de proptecție,
În drept, cererea a fost întemeiată pe Legea 25/2012,
La cerere au fost anexate, în copie, plângeri formulate de reclamantă față de pârât, sentința civilă privind divorțul părților, decizia civilă pronunțată în apel, adrese comunicate de IPJ către reclamantă, sentința civilă 2082 pronunțată în partaj de bunuri, sentința civilă pronunțată în procedura ordonanței președințiale,
Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei, în esență, motivând că a fost căsătorit cu pârâta și în timpul căsătoriei a locuit împreună cu aceasta în apartamentul din . C., iar după separația în fapt, reclamanta profitând că îi aparține imobilul respectiv, a început a dispune în mod exclusiv de acesta deși o parte din preț ar fi fost achitat din banii dați de pârât și părinții acestuia,
S-a mai arătat că prin sentința civilă 3027 s-a respins cererea de evacuare formulată tot de reclamantă împotriva pârâtului, pârâtul având și el înregistrat pe rolul instanței o cerere reconvențională formulată în dosarul în care s-a respins evacuarea sa, cerere disjunsă și suspendată pe temeiul art. 242 alin (1) pc 1, însă reclamanta în data de 03.02.2013 împreună cu membrii familiei sale prin violență, lovire amenințare au pătruns în imobilul menționat, au spart încuietoarea de la ușa de intrare înlocuind cheia și l-au scos pe pârât cu forța din imobil, precizând în continuare pârâtul că acesta este victima agresiunilor reclamantei și familiei acesteia,
În cauză au fost încuviințate proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriu, proba testimonială cu câte un martor pentru fiecare parte.
Prin sentința civilă 2479/07.03.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._, s-a respins cererea formulată de reclamanta P. M. în contradictoriu cu pârâtul P. G., privind emitere ordin de protecție împotriva pârâtului, ca neîntemeiată,
S-a respins cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit art. 26 alin. (1) din Legea 217/2003, modificată prin Legea 25/2012, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri -obligații sau interdicții: (…),
Părțile din prezenta cauza au fost căsătorite din anul 2005 până în anul 2012 când prin sentința civilă 6504/02.07.2012 s-a dispus desfacerea căsătoriei,
Pe fondul divorțului și a folosinței apartamentului din . C., între părți s-a creat o situație conflictuală, aspect ce reiese în mod evident din înscrisurile depuse la dosar între care se regăsesc mai multe sentințe civile pronunțate de instanță în legătură cu folosința apartamentului menționat, dar și plângeri făcute de părți raportat la folosința aceluiași apartament, aspecte ce reies și din depozițiile martorilor audiați,
Pe marginea acestor relații conflictuale, potrivit declarațiilor martorilor audiați, în data de 03.02.2013, când reclamanta s-a întors în țară, venind din Spania, între părți a avut loc o ceartă pe fondul aceleiași folosințe a apartamentului discutat, ceartă în cadrul căreia nu reiese că pârâtul ar fi fost violent față de reclamantă în vreun fel, acesta părăsind apartamentul de bună-voie cum a precizat chiar martorul R. M., propus de reclamantă,
Astfel, potrivit martorului R. M., propus de reclamantă, în data de 03.02.2013, pârâtul la solicitarea reclamantei a părăsit de bună-voie apartamentul menționat, după care s-a întors la apartament dar în prezența organelor de poliție (ultimul paragraf din declarație), acesta fiind cel ce a solicitat intervenția organelor de poliție și nu reclamanta, fapt ce conduce la concluzia că reclamanta nu s-a simțit în nici un moment amenințată de pârât, fiind evident și firesc că numai în măsura în care s-ar fi simțit amenințată reclamanta ar fi fost ea cea care a solicitat intervenția organelor de poliție.
Celelalte aspecte relatate de martorul R. M., precum că pârâtul ar fi încercat să o lovească pe reclamantă în prezența organelor de poliție ori că acesta o amenință continuu, sunt subiective, în condițiile în care martorul este și el implicat în certurile părților datorită relației acestuia cu nepoata de soră a reclamantei (chiar acesta precizând că o însoțește pe reclamantă la procesele cu pârâtul, existând chiar și relații de dușmănie între pârât și martor, aspect ce reiese din reclamațiile făcute de pârât la adresa martorului), iar reclamanta a precizat personal la interpelarea instanței în ședința de judecată că nu a fost lovită de pârât și nu a mai fost amenințată de acesta din seara zilei de 03.02.2013 când s-a întors în țară (aspect relatat și de martorul P. R. care a precizat că din acea dată părțile nu s-au mai certat), astfel că orice susținere a martorului precum că reclamanta ar fi amenințată continuu, este contrazisă chiar de reclamantă,
De asemenea, instanța de fond a reținut ca fiind subiective și susținerile martorului precum că pârâtul l-ar fi lovit pe fiul reclamantei în luna iulie 2011, în condițiile în care potrivit adresei comunicate la data de 05.03.2013 de IPJ O., fiul reclamantei R. I. R. l-a reclamat pe pârât că ar fi fost amenințat de acesta cu acte de violență și în nicun caz că ar fi fost lovit de acesta cum susține martorul,
Revenind la evenimentele din data de 03.02.2013, faptul că în zilele următoare acestei date pârâtul a schimbat încuietoarea ușii de intrare în apartament și că reclamanta la rândul său a schimbat și aceasta încuietoarea aceleiași uși, nu poate contura un comportament al pârâtului de natură a impune emiterea unui ordin de protecție, aceste acte ale părților nefiind realizate prin violență care să se fi exercitat cel puțin față de una din părți, și astfel neputând fi considerate acte de violență care să pună în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantei, în sensul art. 26 din Legea 25/2012,
De asemenea, amenințările ce se învederează de același martor ca fiind făcute de pârât la adresa reclamantei înainte de a se întoarce aceasta în țară, respectiv înainte de data de 03.02.2013, chiar reale de ar fi, nu pot fi considerate de natură a alarma în vreun fel reclamanta, pentru ca astfel să se poată considera că sunt de natură a pune acesteia în pericol viața, integritatea fizică ori psihică sau libertatea, în condițiile în care aceasta, în contextul respectivelor amenințări (mesaje telefonice), la ajungerea sa în localitate a mers direct la apartamentul în care locuia pârâtul fara a anunța pârâtului acest lucru,
Or, este firesc că orice persoană ce se simte amenințată nu merge direct la locuința celui care o amenință și fara a-l anunța în prealabil, ci doar în prezența organelor de poliție ori cel puțin a unei persoane contactate special în acest sens,
În cauză, martorul R. M. într-adevăr a însoțit-o pe reclamantă la apartamentul unde locuiește pârâtul însă, cum chiar acesta a declarat, nu în scopul de a o proteja în vreun fel pe reclamantă, ci în scopul de a o ajuta la bagaje, ceea ce conturează faptul că aceasta nu se simțea în niciun fel amenințată de pârât, atitudinea acestuia neconducând temerea reclamantei că va trece la înfăptuirea vreunei amenințări,
Nici din înscrisurile cuprinzând mesaje telefonice nu reiese că pârâtul ar adresa amenințări reclamantei care să fie de natură a alarma în vreun fel, aceste mesaje relatând doar neînțelegerile părților cu privire la drepturile locative și nicidecum acțiuni prin care să se insufle temerea că reclamanta va fi supusă unui pericol, cu atât mai mult cu cât unele din mesaje datează de peste 5luni,
Așadar, cum în cauza de față nu reiese că pârâtul ar fi exercitat vreun act de violență prin care să fi pus în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea reclamantei, nu poate fi primită cererea de emitere ordin de protecție,
În concluzie, față de aceste considerente, instanța de fond a constatat neîntemeiată cererea reclamantei și astfel a fost respinsă.
Ca urmare a neprimirii cererii reclamantei de emitere ordin de protecție, în raport de art. 274 C.proc.civ, s-a respins și cererea de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, tocmai pentru că acesta nu a căzut în pretenții, nefiind în culpă procesuală.
Impotriva sentinței a declarat recurs recurenta P. M..
Arată că sentința este netemeinică și nelegală deoarece din probele pe care le-a administrat în susținerea cererii, rezultă cu certitudine că intimatul are un comportament deosebit de agresiv verbal.Așa cum rezultă din mesajele de amenințare pe care i le-a trimis în mod frecvent când era plecată în Spania, cât și de le revenirea în țară, din data de 3.02.2013 când a fost necesară intervenția organelor de poliție pentru a-l calma, având în vedere că deși i s-a pus în vedere de către poliție să nu mai revină în domiciliul său, întrucât săvârșește infracțiunea de violare de domiciliu, intimatul a continuat să o amenințe și a intrat fără drept în apartament, respectiv în data de 4.02.2014, prin efracție, forțând fereastra iar în data de 6.02.2013 a distrus yala de la ușa apartamentului și i-a sustras suma de 3500 euro, cât și alte bunuri personale.
Mai arată că, așa cum rezultă și din declarația martorului R. M., audiat de instanța de fond, fostul soț o urmărește tot timpul de când a revenit în țară, îi telefonează mereu, îi trimite mesaje de amenințare, că nu va scăpa de el toată viața, motiv pentru care solicită în regim de urgență ca prin hotărârea ce se va pronunța să se instituie ordin de protecție și de restricție față de acesta.
De asemenea, susține că există probe și indicii temeinice cu privire la pericolul social deosebit pe care îl prezintă fostul soț și că îi este frică să locuiască în apartament cu fiul său, datorită amenințărilor acestuia.
În motivele de recurs recurenta mai arată că, având în vedere că hotărârea nu este redactată, va formula, până la primul termen de judecată un memoriu separat cu motive de recurs, după ce va lua act de motivarea acestei hotărâri.
Solicită admiterea recursului, modificarea sentinței în sensul admiterii cererii de emitere a unui ordin de protecție prin obligarea pârâtului de a păstra o distanță de 500 m față de reclamantă și fiul acestuia, interzicerea oricărui contact prin corespondență sau orice alt mod, motivat de faptul că din întregul probatoriu s-a dovedit atitudinea și comportamentul agresiv al pârâtului față de reclamantă, până la soluționarea irevocabilă a divorțului, cu obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
În drept, cererea de recurs s-a întemeiat pe dispoz. art. 312 alin. 1 și 4 C.p.civ, art. 314/1 C.p.civ. și art. 26 alin. 1 din legea nr. 217/2003 coroborat cu legea nr. 25/2012.
Intimatul pârât P. G. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței primei instanțe ca fiind temeinică și legală.
Arată că, așa cum a reținut și instanța de fond s-a creat o situație conflictuală cu recurenta legată de dreptul de folosință a imobilului și cu toate că aceasta susține cu martorul R. M., că în aceeași dată ar fi agresat-o, acesta a fost cel care și anterior datei de 03.02.1023, dar și în aceeași zi, a procedat la exercitarea de acte de violență și amenințare asupra sa.
Cu toate că recurenta reia în motivarea recursului depoziția aceluiași martor, în mod temeinic și legal, prima instanță a reținut subiectivismul acestuia, întrucât relatările sale sunt în contradicție cu susținerile recurentei dar și cu actele dosarului, din care rezultă că a formulat mai multe plângeri împotriva numitului R. M. pentru amenințare și violență.
În ceea ce îl privește pe fiul recurentei, R. I. R., acesta a rămas în grija sa în toată perioada de timp cât recurenta a fost plecată în Spania și nu poate justifica în ce măsură ar fi exercitat violență împotriva lui atât timp cât l-a supravegheat, îngrijit și educat, în lipsa mamei sale.
Mai arată că, în mod legal prima instanță a reținut că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 26 alin. 1 din legea nr. 217/2003 și în contextul unor mesaje pe care recurenta le-a prezentat fără a dovedi autenticitatea acestora.
De asemenea, susține că recurenta nu s-a simțit în nici un moment amenințată până în data de 03.02.2013, aspect reținut și de instanța de fond care a constatat că și mesajele dacă ar fi reale „ nu pot fi considerate de natură a alarma pentru ca astfel să se poată considera că sunt de natură a pune acesteia în pericol viața, integritatea fizică ori psihică sau libertatea”.
Considerentele instanței de recurs în raport de motivele de recurs invocate și de dispoz. art. 304 pct. 9 C.p.c.
Scopul urmarit de legiuitor la edictarea normelor de drept cuprinse in Legea 25/2012, care
modifica Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței în familie a fost acela de a asigura o protectie rapida si eficienta persoanelor a căror viață, integritate fizică sau psihică ori libertate sunt puse în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei, protectie care, de multe ori este asigurata tardiv de legea penala. Prin urmare, partea care solicita o astfel de protectie trebuie să dovedească nu doar existența unor acte de violență, dar si pericolul creat de aceste acte.
Din ansamblul materialului probator administrat in fata instantei de fond, Tribunalul retine ca nu exista o temere reala a recurentei legata de faptul ca, prin actiunile sale, intimatul ar atenta la viata sau la integritatea sa fizica, drepturi nepatrimoniale protejate de actul normativ anterior mentionat, ci, ceea ce urmareste recurenta in realitatea este sicanarea intimatului care este fostul ei sot si care a intrat . uniune consensuala cu o alta persoana de sex feminin.De asemenea, Tribunalul mai retine ca intre parti exista o situatie conflictuala perpetuata de nenumaratele actiuni si plangeri penale pe care si le-au facut reciproc.Aceasta împrejurare este de natură a ridica suspiciuni cu privire la starea de pericol pe care o generează intimatul și o resimte recurenta.
Ca este asa, reiese din depozitiile martorilor audiati in cauza, care confirma existenta mai multor momente conflictuale intre parti
Faptul ca intimatul ar urmari-o in permanenta pe recurenta nu poate fi retinut de instanta de recurs, cat timp martorul R. M. a aratat ca stie acest aspect chiar de la recurenta, martorul nefiind prezent in vreuna din presupusele dati cand intimatul ar fi urmarit-o pe recurenta. Ordinul de protecție, dat fiind natura sa restrictivă de drepturi, nu poate fi luat doar în baza unor indicii, ci în baza unor probe solide de existență a unor acte de violență fizică, psihologică sau de altă natură.Cum recurenta nu a reusit sa probeze nici amenintarile si nici agresiunile fizice la care ar fi fost supusa de intimat, Tribunalul urmeaza sa respinga recursul, ca neintemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta P. M., cu domiciliul în Slatina, . C. nr.5, ., județul O., împotriva sentinței civile 2479/07.03.2013, pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât P. G., cu domiciliul în comuna Tătulești, ., ca nefondat.
Obligă recurenta la 900 lei cheltuieli de judecată către intimat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 22 Aprilie 2013.
Președinte, C. C. | Judecător, M. V. | Judecător, I. M. |
Grefier, D. S. |
Red.CC
Tehnored.CC/IM
Jf:C.S.
Ex.2/02.06.2013
| ← Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr.... | Drept de autor şi drepturi conexe. Sentința nr. 1990/2013.... → |
|---|
