Partaj bunuri comune. Lichidare regim matrimonial. Decizia nr. 88/2015. Tribunalul OLT
Comentarii |
|
Decizia nr. 88/2015 pronunțată de Tribunalul OLT la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 88/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL O.
SECȚIA I CIVILĂ
DECIZIE Nr. 88/2015
Ședința publică de la 06 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE V. V.
Judecător D. S.
Judecător O. M. P.
Grefier R. I. T.
Pe rol soluționarea recursului civil formulat de recurentul pârât O. D. C. împotriva încheierii din data de 09.12.2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă O. D. și intimații intervenienți L. M. și O. C., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial lămurire dispozitiv.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat V. I. pentru intimata reclamantă O. D., care depune împuternicire avocațială nr._/2015, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul asupra recursului.
Avocat V. I. pentru intimata reclamantă O. D. solicită respingerea recursului ca nefondat, arătând că Judecătoria Slatina a respins cererea ca inadmisibilă, hotărârea pronunțată fiind temeinică.
Arată că împotriva IAP și a sentinței pronunțată s-a formulat cerere de îndreptare eroare materială în anul 2012, dată cu drept de apel, recurentul a formulat recurs și a rămas irevocabilă hotărârea și în plus, invocă excepția tardivității recursului apreciind că s-a finalizat și executarea.
Dezbaterile fiind închise,
TRIBUNALUL
Prin încheierea din data de 09.12.2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._ s-a respins excepția tardivității formulării cererii.
S-a respins cererea privind lămurirea dispozitivului s.c. 4764/23.04.2011 a Judecătoriei Slatina formulată de O. D. C. ca neîntemeiată.
În considerentele încheierii s-a reținut că prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei Slatina la data de 09.12.2014, petentul O. D. C. a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței civile nr. 4764 din 23.04.2011 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. _ 9, cu motivarea că prin sentința sus menționată a fost admisă cererea sa și s-a dispus completarea hotărârii nr. 5672 din 09.11.2010 pronunțată de Judecătoria Slatina, în sensul că a fost admis în principiu și în fond cel de-al doilea capăt din cererea reconvențională formulată de el prin reținerea la masa de partaj a creditelor contractate în timpul căsătoriei.
Pentru a nu exista dubiu cu privire la întinderea pasivului, a apreciat că se impune admiterea cererii sale în sensul detalierii împrumuturilor contractate și a valorii acestora, respectiv: - descoperire card Raiffeisen Bank – 3393 lei,- card de cumpărături Raiffeisen Bank – 9214 lei,- credit nevoi personale BCR – 5448 lei.
Analizând actele și lucrările dosarului, cu privire la tardivitate, instanța de fond a constatat că cererea privind lămurirea dispozitivului nu este supusă niciunui termen astfel că aceasta nu este tardiv formulată - Art. 2811 - (1) În cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii ori acesta cuprinde dispoziții potrivnice, părțile pot cere instanței care a pronunțat hotărârea să lămurească dispozitivul sau să înlăture dispozițiile potrivnice.
Cu privire la fondul cauzei, instanța a constatat că prin s.c. 5672/09.11.2010 a Judecătoriei Slatina din dosarul_ 9 s-a admis acțiunea formulată de O. D. având ca obiect partaj bunuri comune.
Prin s.c. 4764/23.04.2013 a Judecătoriei Slatina în același dosar s-a admis cererea de completare dispozitiv și s-a reținut la masa de partaj și pasivul comunității de bunuri fără a se indica în ce constă acesta.
După mai multe rejudecări, prin d.c. 9/23.01.2014 în dosarul nr._ 9*** al Tribunalului O., instanța superioară a admis apelul declarat de O. D. C., s-a constatat pasivul reprezentat de contractul de credit nr._/15.12.2005, încheiat cu CEC S.A. și de contractul de credit nr._/02.09.2008, încheiat cu BCR S.A., în valoare de 18.682,4 lei și a obligat pe O. D. C. să plătească intimatei reclamante suma de 3.665,05 lei cotă-parte din pasiv până la data pronunțării sentinței apelate, iar pe viitor să plătească reclamantei lunar, la data scadentă a fiecărei rate lunare, 1/2 din rata de 169,84 lei aferentă contractului de credit încheiat cu BCR S.A. Această decizie a rămas irevocabilă prin nerecurare.
Astfel, instanța a constatat că hotărârea care trebuie pusă în executare este această decizie civilă nr. 9/23.01.2014 în dosarul nr._ 9*** al Tribunalului O., astfel că efectele s.c. 5672/09.11.2010 a Judecătoriei Slatina din dosarul_ 9 sunt menținute doar în parte, soluționându-se aspectul privind pasivul comunității de bunuri de către instanța superioară.
Pentru aceste motive, instanța a respins cererea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei încheieri din data de 09.12.2014 a declarat recurs recurentul O. D. C., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond admiterea cererii de lămurire a dispozitivului in sensul detalierii împrumuturilor contracte in timpul căsătoriei respectiv descoperire card Raiffeisen Bank – 3393 lei, card de cumpărături Raiffeisen Bank – 9214 lei, credit nevoi personale BCR – 5448 lei.
În motivare, arată că prin s.c. 4764/23.04.2013 a Judecătoriei Slatina în același dosar s-a admis cererea de completare dispozitiv și s-a reținut la masa de partaj și pasivul comunității de bunuri fără a se indica în ce constă acesta, iar in ceea ce privește motivarea încheierii, instanța de fond a menționat că pasivul comunității de bunuri ar fi menționat in decizia Tribunalului O. nr. 9/23.0l.2014.
Apreciază astfel recurentul că soluția dispusă în cauză este neîntemeiată, întrucât sumele solicitate de recurent sunt alte sume și au fost menționate în cererea reconvențională formulată anterior la instanța de fond.
Față de aceste considerente, solicită recurentul admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond admiterea cererii de lămurire a dispozitivului in sensul detalierii împrumuturilor contracte in timpul căsătoriei respectiv descoperire card Raiffeisen Bank – 3393 lei, card de cumpărături Raiffeisen Bank – 9214 lei, credit nevoi personale BCR – 5448 lei.
Examinând cu prioritate excepția tardivității recursului, invocată de intimata reclamantă O. D., tribunalul reține că aceasta este nefondată.
În acest sens, se reține că încheierea recurată a fost comunicată recurentului la data de 16.01.2015, iar recursul a fost transmis prin poștă la data de 31.01.2015, înăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de lege pentru exercitarea recursului.
Recursul este nefondat.
În acord cu prima instanță, tribunalul apreciază că pasivul comunității de bunuri a fost detaliat prin decizia nr. 9/23.01.2014 pronunțată de Tribunalul O. în dosarul nr._ 9***, prin care s-a reținut ca reprezentând pasiv contractul de credit nr._/15.12.2005, încheiat cu CEC S.A. și contractul de credit nr._/02.09.2008, încheiat cu BCR S.A., în valoare de 18.682,4 lei și a fost obligat recurentul O. D. C. să plătească intimatei reclamante suma de 3.665,05 lei cotă-parte din pasiv până la data pronunțării sentinței apelate, iar pe viitor să plătească reclamantei lunar, la data scadentă a fiecărei rate lunare, 1/2 din rata de 169,84 lei aferentă contractului de credit încheiat cu BCR S.A.
Pe cale de consecință, recursul declarat urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția tardivității recursului.
Respinge recursul civil formulat de recurentul pârât O. D. C. domiciliat în localitatea Slatina, . A, jud. O. împotriva încheierii din data de 09.12.2014 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă O. D., domiciliată în Slatina, ., ., . și intimații intervenienți L. M., domiciliată în Slatina, ., ., . și O. C., domiciliat în Slatina, ., ., ., având ca obiect partaj bunuri comune/lichidarea regimului matrimonial lămurire dispozitiv, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică.
Președinte, V. V. | Judecător, D. S. | Judecător, O. M. P. |
Grefier, R. I. T. |
Red OMP
Tehnored MS
Ex 6/ 13.05.2015
Jud. fond: AML
← Pensie întreţinere. Decizia nr. 557/2015. Tribunalul OLT |
---|