Contestaţie la executare. Hotărâre din 07-01-2014, Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 07-01-2014 în dosarul nr. 7140/281/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA - SECTIA I CIVILA
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 24
Ședința publică din data de 07.01.2014
Președinte – N. C.
Judecători – A. G. H.
- M. R.
Grefier – R. C.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de recurentul-contestator Ș. G. A., cu domiciliul în Ploiești, ., J. Prahova împotriva sentinței civile nr. 9809/30.05.2013 pronunțată de Judecători Ploiești în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, ..22, J. Prahova și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI cu sediul în Ploiești, .. 22, J. Prahova.
Cererea netimbrată.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - contestator reprezentat prin av. T. O., lipsă fiind intimatele.
Procedura de citare a părților legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 97,00 lei conform chitanței . nr._/05.12.2013 si timbru judiciar în valoare de 0,30 lei ce au fost anulate.
Recurentul - contestator, prin apărător, învederează că nu mai are cereri de formulat, probe de administrat în cauză și solicită cuvântul pe fondul cauzei.
Tribunalul ia act de susținerile recurentului - contestator, prin apărător, în sensul de mai sus, consideră cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Recurentul - contestator, prin apărător, având cuvântul pe fondul cauzei solicită instanței admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea hotărârii atacate si să se dispună admiterea acțiunii, anularea formelor de executare întocmite în dosarul de executare nr._, a procesului verbal de sechestru bunuri imobile si a actelor ulterioare fiind nelegale, cu cheltuieli de judecat reprezentând taxa judiciare timbru.
TRIBUNALUL
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, contestatorul Ș. G. A. a formulat contestație la executare împotriva executării silite începute de DGFP Prahova - Administrația Finanțelor Publice Ploiești împotriva procesului-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr._/18.10.2012, precum și a tuturor actelor ulterioare.
În motivarea acțiunii, contestatorul a arătat că a luat cunoștință de existența procesului-verbal de sechestru nr._/18.10.2012 emis de DGFP PRAHOVA-AFP Ploiești pentru suma totală de 287,750 lei reprezentând contravaloare impozit pe venituri din cedarea folosinței bunurilor, impozit pe venit din activități independente, diferențe de impozit de regularizat, venituri din amenzi și cheltuieli judiciare.
A învederat contestatorul că a formulat contestație împotriva proceselor-verbale de sechestru nr._ din 23.08.2012, nr._ din 23.08.2012, procesului-verbal de sechestru bunuri imobile_ din 23.08.2012 emise de DGFP PRAHOVA în același dosar de executare.
De asemenea, a precizat că a înțeles să conteste atât pe cale administrativă cât și în instanță Deciziile de impunere.
A apreciat contestatorul că numai din rea-credință organele fiscale au emis față de restul actelor contestate Procesul-verbal de Sechestru bunuri imobile nr._ din 18.10.2012, act de executare ce nu i-a fost comunicat.
A învederat contestatorul că procesul-verbal atacat este lovit de nulitate în condițiile în care nu a fost comunicat, organul fiscal dispunând măsura asiguratorie fără înștiințarea sa.
Totodată, a precizat contestatorul că procesul-verbal trebuie însoțit de identificarea și evaluarea bunurilor sechestrate potrivit dispozițiilor art. 411 alin. (3), aspect omis de către organele fiscale.
A precizat contestatorul că măsura este nejustificată atâta vreme cât există măsuri asigurătorii asupra tuturor bunurilor mobile ale sale, inclusiv asupra părților sociale deținute la societatea CONDORII SULȚ SRL.
În ceea ce privește contractul de închiriere încheiat în cauză, contestatorul a precizat că între acesta și . s-au încheiat Contracte de închiriere prin care el a închiriat bunuri mobile și un bun imobil. Întrucât societatea chiriașă nu și-a îndeplinit obligațiile asumate potrivit contractului, acestea au fost desființate de plin drept, potrivit pactului comisoriu de gradul IV stipulat în actele adiționale ale fiecărui contract.
A învederat astfel reclamantul că sumele cu titlu de chirii nu au fost încasate, contractele fiind reziliate tocmai pe aceste considerent și a solicitat totodată reclamantul și suspendarea executării silite.
Legal citată, intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, susținând în motivare faptul că reclamantul a înțeles să conteste și alte procese-verbale de sechestru emise de Administrația Finanțelor Publice nu are nicio relevanță cu privire la prezentul proces-verbal de sechestru a cărui anulare se solicită în prezenta acțiune, nici împrejurarea că au fost contestate Deciziile de impunere enumerate de către reclamant în acțiune neputând conduce la anularea Procesului-verbal de sechestru nr._ din 18.10.2012. În ceea ce privește comunicarea actului contestat, a precizat intimata că această comunicare s-a realizat cu respectarea condițiile prevăzute de Codul de procedură fiscală.
Prin sentința civilă nr.9809/30.05.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești a fost respinsă ca neîntemeiată contestația la executare și ca fiind inadmisibil capătul de cerere referitor la suspendarea executării silite ca inadmisibil.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, in speță, contestatorul Ș. G. A. a încheiat un contract de închiriere cu . ca obiect atât închiriere bunuri mobile, cât și imobile. Întrucât contestatorul figura cu datorii la bugetul de stat, s-a procedat la declanșarea executării silite a acestuia, în acest sens, s-a întocmit și procesul-verbal de sechestru bunuri imobile care face obiectul prezentei contestații la executare.
Având în vedere primul motiv de nulitate învederat de către contestator, respectiv lipsa comunicării procesului-verbal de sechestru care face obiectul prezentei contestații la executare, instanța de fond a reținut că acesta a fost transmis de către intimată prin intermediul Total Post, dar nu a putut fi comunicat prin această modalitate, fiind astfel restituit intimatei, iar ulterior, procedând la modalitățile de comunicare prevăzute de Codul de procedură fiscală, care potrivit Deciziei Curții Constituționale care a verificat constituționalitatea prev. art. 44 alin. (3) C.proc.fiscală se aplică succesiv, iar nu alternativ, urmare a adresei nr. SCES nr. 3388 din 12.01.2013 procesul-verbal a fost publicat pe pagina de internet a instituției din data de 12.01.2013 până la data de 27.01.2013, iar la data de 19.03.2013 reclamantul a primit personal procesul-verbal de sechestru nr._ din 18.10.2012. Față de cele reliefate anterior, instanța de fond a considerat neîntemeiat motivul de nulitate este unul neîntemeiat.
În ceea ce privește precizarea contestatorului referitoare la faptul că procesul-verbal de sechestru contestat este nul pentru că nu a fost însoțit de identificarea și evaluarea bunurilor sechestrate potrivit prevederilor art. 4111 alin. (3) C.proc.civ instanța de fond a reținut că aceasta este neîntemeiată, întrucât dispozițiile menționate prevăd faptul că executorul judecătoresc este obligat să identifice și să evalueze cu acordul părților bunurile sechestrate, iar în caz contrar va solicita efectuarea unei expertize. Astfel, acest articol se referă la urmărirea bunurilor mobile, or în prezenta cauză obiectul contestației la executare este reprezentat de un proces-verbal de bunuri imobile. Față de aceste aspecte, critica este neîntemeiată.
Cu referire la faptul că reclamantul a contestat și alte procese-verbale de sechestru emise de către AFP instanța de fond a apreciat că aceasta nu are relevanță în cauza dedusă judecății, nici împrejurarea că au fost contestate, deciziile de impunere enumerate în cererea introductivă de instanță neputând conduce la anularea procesului-verbal de sechestru nr._ din data de 18.10.2012 câtă vreme nu a fost constatată nulitatea acestuia, iar reclamantul figurează cu datorii la bugetul de stat.
Prima instanță a apreciat că și susținerea referitoare la faptul că există deja instituite măsuri asigurătorii asupra bunurilor mobile ale contestatorului, astfel că măsura instituirii și a unui sechestru imobiliar este nejustificată, este de asemenea neîntemeiată, raportat la prevederile C.proc.fisc.
Instanța de fond a reținut, din înscrisurile depuse de către contestator la dosarul cauzei, că între Ș. G. și .-a încheiat un contract de închiriere începând cu data de 01.01.2007 pe o durată nedeterminată prin care reclamantul din prezenta cauză a închiriat bunuri mobile (tractor și autobasculantă_ ) și un bun imobil, respectiv un spațiu de 16 camere situate în C.. A învederat contestatorul că societatea chiriașă nu și-a îndeplinit obligațiile asumate potrivit contractului încheiat-neplata chiriei astfel că acestea au fost desființate de drept, potrivit condițiilor din pactul comisoriu de gradul IV menționat în contract, respectiv în Actele adiționale ale acestuia.
De asemenea, instanța de fond a reținut că susținerile contestatorului nu sunt întemeiate, având în vedere că nu s-a făcut dovada neexecutării obligațiilor din partea chiriașului și a desființării contractului.
Totodată, prima instanță a apreciat că, întrucât organele fiscale nu aveau posibilitatea să afle despre neexecutare și despre desființarea contractului, nefiind intentată de către reclamant o acțiune în constatarea desființării contractului de închiriere, sumele menționate reprezintă datorii la bugetul de stat, venituri impozabile, iar nu despăgubiri astfel cum a învederat contestatorul.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la suspendarea executării, instanța de fond a reținut că depunerea cauțiunii reprezintă o condiție de admisibilitate a cererii, iar prevederile art. 403 C.proc.civ sunt imperative, iar față de aceste precizări, raportat la faptul că nu s-a făcut în prezenta cauză dovada achitării cauțiunii, instanța a respins cererea de suspendare a executării silite ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs contestatorul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului, contestatorul arată că hotărârea recurată este sumar motivată, ceea ce echivalează cu nemotivarea, iar instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, neavând în vedere coroborarea tuturor probelor de la dosar, în cauza dedusă judecății.
A arătat recurentul că primul motiv de recurs vizează nemotivarea instanței de fond cu privire la cererea subsemnatului de suspendare a cauzei in temeiul art. 244 al. 1 C. proc. civ.
A precizat recurentul că la termenul din data de 26.04.2013 prin apărător a formulat cerere de suspendare in temeiul art. 244 al. 1 C. proc. civ., pana la soluționarea dosarului nr._ de pe rolul Tribunalului Prahova - Secția contencios administrativ si fiscal și deși a solicitat instanței de fond sa acorde un termen pentru a depune la dosarul cauzei certificate de grefa care sa ateste existenta, obiectul si partite din dosarul mai sus menționat, aceasta a respins cererea ca nefiind utila soluționării cauzei, fara a se pronunța asupra solicitării sale.
A apreciat recurentul că cererea sa ar fi fost întemeiata având in vedere faptul ca in dosarul aflat pe rolul Tribunalului Prahova - Secția de C. Administrativ si Fiscal erau contestate însăși deciziile de impunere in temeiul cărora a fost emis Procesul verbal de sechestru bunuri imobile nr._/18.10.2010, dezlegarea prezentei cauze atârnând in tot de existenta actelor administrativ fiscale atacate in temeiul Legii contenciosului administrativ.
A mai arătat recurentul că respingerea motivului de contestație privitor la nulitatea actului contestat s-a realizat cu aplicarea greșita a dispozițiilor legale, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. Civila, întrucât în mod greșit instanța de fond a apreciat Procesul verbal de sechestru bunuri imobile ca fiind un act administrativ fiscal, căruia îi sunt aplicabile dispozițiile art. 44 C. proc. fiscala privind comunicarea, în realitate acesta fiind un act de executare ce a fost contestat potrivit dispozițiilor art. 399 si urm. C. proc. civila.
De altfel, a arătat recurentul art. 44 C. proc. fiscala pe care instanța de fond a înțeles să îl redea integral in cuprinsul Sentinței civile stipulează de maniera imperativa ca modalitatea de comunicare a actului administrativ fiscal este cea prevăzuta în cuprinsul său, iar măsurile asigurătorii dispuse de organul fiscal sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurător, precum și cele dispuse de instanțele judecătorești sau de alte organe competente se duc la îndeplinire în conformitate cu dispozițiile referitoare la executarea silită, care se aplică în mod corespunzător.
S-a mai arătat că procesul verbal de sechestru bunuri imobile trebuia însoțit de identificarea si evaluarea bunurilor sechestrate potrivit dispozițiilor art. 411 al. 3 Cod procedura civila, aspect omis de către organele fiscale.
Cu privire la inexistenta titlului executoriu, a inexistenței unei proceduri de executare silită legal declanșate și consecințele asupra actelor emise în cursul procedurii de executare silită, s-a arătat că în prezenta speță, în cuprinsul procesului-verbal de sechestru nr._/18.10.2012 nu se menționează titlul executoriu care stă la baza executării silite imobiliare ci doar somațiile/deciziile de impunere, astfel că prin urmare, procesul-verbal ar trebui anulat și doar pentru acest motiv.
De asemenea, recurentul a învederat faptul ca a înțeles sa conteste atât pe cale administrativa cat si in instanța deciziile de impunere cât si Decizia 278/23.09.2010 prin care a fost soluționata contestația administrativa formulate dosarul fiind înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova cu numărul_ cu termen la data de 21.03.2013, considerând că astfel cum rezulta din mențiunile din cuprinsul deciziilor, aceste acte administrativ fiscale au semnificația de titluri de creanță, nu și de titluri executorii.
A mai precizat recurentul că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele contestației formulate, instanța in mod concret interpretând . considerentele sale fiind astfel incidente motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct, 7 C. proc. civila.
A susținut recurentul că în cuprinsul contestației formulate s-a arătat că măsura este nejustificată atâta vreme cât exista masuri asigurătorii dispuse asupra tuturor bunurilor mobile ale sale astfel cum a arătat anterior si cat exista deja sechestru inclusiv asupra părților sociale deținute in societatea CONDORII SULT S.R.L.
A apreciat ca fiind un abuz instituirea măsurii sechestrului instituita asupra bunurilor imobile ale sale (respectiv 9 imobile) pentru suma de 287.750 lei, in condițiile in care valoarea bunurilor imobile depășește cu mult valoarea așa zisului debit datorat, astfel că în mod eronat instanța de fond a apreciat ca cele susținute prin enumerarea contestațiilor formulate pe rolul instanțelor de judecata împotriva proceselor verbale de sechestru instituite atât asupra bunurilor mobile cat si a părților sociale deținute in societate nu au nici o relevanta in cauza dedusa judecații, astfel incat nu considera necesar sa formuleze o minima motivare cu privire la acest motiv de contestație privind măsura abuziva din punctul nostru de vedere.
In ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C.proc. civila a solicitat să se ia act de faptul ca prin greșita interpretare a situației de fapt, instanța de fond a schimbat natura si înțelesul actului dedus judecații, având în vedere că a investit instanța de judecata cu o cerere făcând vorbire despre o situație de fapt concreta, in sensul in care a încheiat un contract de închiriere, contract ce a fost reziliat de drept tocmai pentru neplata chiriilor, astfel că neîncasând nici un ban, logica faptica si juridica este ca nu poate datora statului impozit pentru un venit pe care nu l-a încasat niciodată, organele de control neputând emite decizii de impunere doar in baza contractului de închiriere, ci in mod concret pe sumele încasate.
S-a mai arătat că atâta vreme cat nu a primit bani cu titlu de chirie de pe urma contractelor încheiate, iar organele fiscale nu au depus nici un fel de dovada in acest sens cu vreo chitanța sau ordin de plata emis de către societate către acesta, mulțumindu-se sa efectueze doar un simplu calcul in baza contractului, este inadmisibila îndatorarea sa de către stat cu sume reprezentând impozite pe venituri pe care nu le-a realizat.
In cauza a apreciat recurentul ca este evidenta motivația pentru care nu si-a însușit concluziile controlului si a contestat măsura dispusa întrucât rezulta o îndoiala puternica si evidentă asupra prezumției de legalitate care constituie unul din fundamentele caracterului executoriu ăl actului administrativ și cu toate acestea, instanța de fond apreciază ca simpla existenta a contractului determina si realitatea efectelor sale.
Practic deși a prezentat o situație de fapt ce urmează a fi încadrata juridic, in sensul in care nu poate datora impozit pe ceea ce nu a realizat, instanța de judecata a fondului, și-a exercita rolul activ făcând aprecieri ce nu vizează si nu au legătura cu susținerile sale in sensul ca: a apreciat ca nu ar fi operat pactul comisoriu de grad IV din cuprinsul contractului întrucât nu a fost constatata rezolutiunea de către o instanța de judecata motiv pentru care contractul ar fi valid, întrucât consimțământul, ca si condiție generala a actului juridic civil privind încheierea/ modificarea/rezilierea, nu mai reprezintă voința părților ci a instanței de judecata; presupune ca a încasat contravaloarea chiriei din clauza desi nu exista nici un document in contabilitatea societății din care sa reiasă vreo plata efectuata de societate către recurent cu titlu de chirie, motiv pentru care este dator sa plătească impozit la chiriile neîncasate din 2007 pana acum.
A mai solicitat recurentul să se ia act de faptul ca a depus la dosarul cauzei in cadrul probei cu înscrisuri raportul de expertiza tehnica specialitatea contabilitate C. T. efectuat in cauza aflata pe rolul Tribunalului Prahova Secția C. Administrativ si Fiscal care precizează: "potrivit actelor de la dosarul cauzei sumele reținute in actele contestate nu sunt datorate de către reclamant," iar expertul desemnat susține in cadrul raportului de expertiza tehnica specialitatea contabilitate efectuat in dosarul pana la soluționarea căruia a solicitat suspendarea prezentului litigiu, faptul ca "fără ca organismele implicate sa efectueze sau sa dispună verificări minime asupra realității documentelor prezentate deși existau indicii care impuneau aceasta (...). Chiar si compartimentul soluționare a contestației avea posibilitatea (îndatorirea) in baza art. 213-214 din Codul de procedura fiscala sa solicite, in prealabil emiterii deciziei, clarificarea aspectelor de mai sus, despre unele având cunoștință si făcând mențiuni in cuprinsul deciziei".
Tribunalul, analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale incidente reține următoarele:
Recurentul contestator a investit inițial Judecătoria Ploiești cu o contestație la executare îndreptată împotriva procesului verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr._/18.10.2012, precum și a tuturor actelor ulterioare.
Anterior, acesta a formulat și a depus la Tribunalul Prahova o acțiune întemeiată pe dispozițiile codului de procedură fiscală, îndreptată împotriva mai multor decizii de impunere, decizii care au stat la baza declanșării mecanismului executării silite de către organul fiscal.
Ori, sub aspectul primului motiv de recurs, vizând greșita respingere a cererii de suspendare a prezentului litigiu, față de dispozițiile art.244, pct.1 cod pr. civ., din cuprinsul actelor și lucrărilor dosarului de fond, se constată că o astfel de solicitate nu a fost făcută în fața primei instanțe, recurentul fiind în eroare sub acest aspect.
Este adevărat că s-a solicitat, iar prima instanța nu a încuviințat acordarea unui termen pentru a se depune un certificat de grefă cu privire la litigiul aflat pe rolul Tribunalului Prahova, însă nu s-a formulat o cerere de suspendare, așa cum în mod eronat susține recurentul, sub acest aspect criticile fiind nefondate, cu atât mai mult cu cât o astfel de solicitare nu a existat.
Sub aspectul celui de al doilea motiv de recurs vizând nulitatea actului de executare, față de necomunicarea acestuia, tribunalul reține că, așa cum rezultă din înscrisul aflat la fila 67, dosar fond, actul de executare contestat a fost comunicat, recurentul contestator semnând personal confirmare de primire a acestuia, astfel că toate criticile vizând necomunicarea actului de executare apar ca nefondate.
Dacă acest act de executare nu ar fi fost comunicat recurentului, acesta nu avea cum să cunoască conținutul acestuia și nici posibilitatea de a formula prezenta contestație la executare.
În ceea ce privește criticile recurentului vizând inexistența titlului executoriu, tribunalul constată că executarea silită, ce face obiectul prezentei contestații este întemeiată e dispozițiile codului de procedură fiscală și are drept punct de plecare mai multe decizii de impunere, așa cum chiar recurentul recunoaște.
Împrejurarea că recurentul a contestat, pe calea procedurii speciale decizia de impunere ce constituie temeiul prezentei executări nu echivalează cu lipsa titlului executoriu.
De altfel, contestarea actului fiscal nu este un impediment în continuarea executării silite, debitorul având deschise alte căi procedurale, în situația în care ar avea câștig de cauză.
Susținerea recurentului contestator potrivit cu care în cuprinsul procesului verbal nu se menționează titlul executoriu care să la baza executării silite mobiliare este nefondată, întrucât din cuprinsul acestuia rezultă cu certitudine că acestea au fost indicate.
Nefondată este și critica recurentului cu privire la faptul că hotărârea instanței de fond nu cuprinde motivele contestației.
Astfel, din cuprinsul hotărârii recurate se reține că judecătorul fondului a răspuns tuturor aspectelor invocate de contestator și i le-a analizat amănunțit.
Pe de altă parte, așa cum s-a arătat în doctrină și s-a decis în jurisprudență instanța de fond nu este obligată să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept care susțin motivele cererii de chemare în judecată,, ci poate să le analizeze global, printr-un raționament juridic de sinteză.
Ori, în speța dedusă judecății prima instanță a apreciat toate criticile contestatorului cu privire la actele de executare contestate.
Cu privire la ultimul motiv de recurs, vizând greșita interpretare a situației de fapt, tribunalul constată că, pe calea prezentei contestației la executare, ce este guvernată de procedura fiscală, nu se pot aduce critici decât cu privire la modalitatea de întocmire a actelor de executare și nicidecum cu privire la fondul cauzei, așa cum în mod eronat susține recurentul.
Aspectele invocate de acesta, subsumate ultimului motiv de recurs vizează împrejurări ce nu pot fi analizate e calea prezentei cereri, ele putând fi analizate numai de instanța de contencios administrativ.
Este lipsit de relevanță și fără înrâurire asupra cauzei dacă recurentul a încasat sau nu bani din chirie sau dacă a achitat sau nu impozitul pentru aceste sume, astfel de aspecte putând a fi analizate doar în procedura contestării deciziilor de impunere care au stat la baza declanșării executării silite.
Nici concluziile expertului contabil, care a efectuat lucrarea de specialitate în celălalt litigiu fiscal ce se află pe rolul instanțelor de judecată nu are relevanță aspra actelor de executare efectuate și contestate pe calea prezentului demers judiciar.
Pentru toate aceste motive, având în vedere și dispozițiile ar.312 cod pr. civ., tribunalul urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-contestator Ș. G. A., cu domiciliul in Ploiești, ., J. Prahova împotriva sentinței civile nr. 9809/30.05.2013 pronunțată de Judecători Ploiești în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PRAHOVA, cu sediul în Ploiești, ..22, județ Prahova și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI cu sediul în Ploiești, ..22, județ Prahova, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07.01.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
N. C. A. G. H. M. R.
GREFIER,
R. C.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Red.M.R.
Tehnored. MȘ
2 ex./13.01.2014
d.f. nr._ - Judecătoria Ploiești
j.f. V. G.
| ← Revendicare imobiliară. Decizia nr. 197/2014. Tribunalul PRAHOVA | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1635/2014.... → |
|---|
