Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1223/2014. Tribunalul PRAHOVA

Cerere de apel timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20,00 lei conform O.P. nr._/11.07.2014 ce a fost anulată și atașată la dosarul cauzei.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare a părților legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care: se învederează instanței că la dosarul cauzei s-a depus întâmpinare.

Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Ploiești sub nr._ la data de 23.05.2014, petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești P. și M. a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu reprezentat de proces verbal de constatare a contravenției . nr._/14.06.2011, la solicitarea creditoarei C.N.A.D.N.R. S.A. Direcția Generala de Drumuri si Poduri, privind pe debitoarea .> După administrarea probelor încuviințate părților, prin încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria Ploiești la data de 24.06.2014, a fost respinsă cererea formulată de petenta Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătorești P. și M., ca fiind neîntemeiată.

Pentru a pronunța această încheiere de ședință, instanța de fond a reținut că, în conformitate cu art. 632 Cod proc. civ., executarea silită se poate efectua numai în baza unui titlu executoriu, art. 665 alin. 5 Cod proc. civ., stabilind că instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă: pct.1 – înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.

Potrivit art.37 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare, prevăzut la art. 31, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Prin decizia nr.10 pronunțată la data de 10.06.2013 în soluționarea unui recurs în interesul legii (a se vedea Monitorul Oficial, Partea I nr. 450 din_ ) Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat cu caracter de principiu că modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție și a înștiințării de plată, prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, prevăzută de art. 27 din OG nr. 2/2001, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire.

În speță, instanța de fond a reținut că, din examinarea înscrisurilor existente la dosarul cauzei, rezultă că solicitarea de încuviințare a executării silite privește procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.06.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia în prezența unui martor asistent (fila 6 dosar fond).

Față de considerentele anterior expuse, în lipsa unor dovezi care să ateste încunoștințarea debitoarei ., prin serviciul poștal, cu confirmare de primire, instanța de fond a constatat că procedura de comunicare a actului administrativ sancționator este nelegal îndeplinită.

Or, situația unei nelegale comunicări echivalează, din punct de vedere juridic, cu lipsa acesteia, intervalul imperativ de 15 zile neputând fi calculat decât în raport de data la care procesul-verbal a fost adus la cunoștința destinatarului cu respectarea dispozițiilor legale.

În consecință, de vreme ce însuși momentul de început al curgerii termenului este afectat de nelegala comunicare a procesului-verbal de contravenție, nici sancțiunea pasivității în materie procedurală, respectiv decăderea contravenientului din dreptul de a contesta faptele imputate, nu operează.

Într-un atare caz, prezumția de legalitate și veridicitate a procesului-verbal de sancționare a faptelor contravenționale poate fi oricând răsturnată de către debitoarei pe calea formulării unei plângeri contravenționale în fața instanței, fiind pusă sub semnul întrebării nu doar a exigibilitatea creanței pretinse ci însăși existența acesteia în patrimoniul creditoarei.

În consecință, constatând că procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/14.06.2011 întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., a cărui transmitere către presupusul contravenient a fost efectuată direct prin afișare la sediul acestuia, nu prezintă caracter de titlu executoriu, în sensul art. 37 din OG nr. 2/2001 și nu se încadrează în niciuna dintre categoriile de titluri executorii stabilite în capitolul II, titlul I din Cartea a V- a din Codul de procedură civilă, judecătorul fondului a respins cererea de încuviințare a executării silite formulată ca neîntemeiată.

Împotriva acestei încheieri de ședință, în termen legal, a declarat apel creditoarea Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri București, solicitând admiterea apelului, modificarea în tot a încheierii apelate și încuviințarea executării silite a procesului-verbal de constatare a contravenției . nr._/14.06.2011.

În motivarea cererii de apel, creditoarea a învederat că, în fapt, prin cererea adresată Societății Civile Profesionale de Executori Judecătorești P. și M., s-a solicitat înregistrarea și deschiderea dosarului de executare silită împotriva debitoarei . și-a executat de bunăvoie obligațiile stabilite prin titlul executoriu, respectiv procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/14.06.2011.

În urma solicitării creditoarei, executorul judecătoresc a admis cererea, a dispus înregistrarea acesteia și deschiderea dosarului de executare silită, apreciind că sunt întrunite toate condițiile prevăzute de lege pentru declanșarea executării silite împotriva debitoarei.

De asemenea, executorul judecătoresc a solicitat încuviințarea executării silite a titlului executoriu.

Prin încheierea atacată, instanța de executare a respins, în mod netemeinic și nelegal, cererea de încuviințare a executării silite, motivând că procedura de comunicare a titlului executoriu, „prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, este subsidiară comunicării prin poștă, cu aviz de primire", în conformitate cu prevederile O.G. nr. 2/2001 și că procesul-verbal în cauză nu prezintă caracterul de titlu executoriu, în sensul dispozițiilor art. 37 din O.G. nr. 2/2001.

În acest sens, creditoarea a învederat instanței de apel faptul că, potrivit prevederilor art. 27 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare „Comunicarea procesului-verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal semnat de cel puțin un martor.”

Astfel, conform textului legal invocat, înainte de apariția Deciziei nr. 10/2013 pronunțată de ICCJ, modalitatea de comunicare a procesului-verbal de constatare a contravenției era la latitudinea expeditorului (emitentul documentului), aceasta fiind alternativă, și nu subsidiară.

Emiterea și comunicarea procesului-verbal de contravenție în cauză au fost efectuate în termenul imperativ prevăzut de lege, respectiv cu respectarea dispozițiilor art. 13 coroborat cu art. 14 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, creditoarea a solicitat instanței de apel să constate faptul că procesul-verbal de contravenție în cauză a fost emis în termenul legal de 6 luni de la data săvârșirii faptei, iar comunicarea acestuia s-a efectuat în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Prin urmare, nu se poate susține faptul că procedura de comunicare a procesului-verbal de contravenție a fost viciată sau că debitoarei . fost lezate drepturile procesuale.

Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.

Or, debitoarea . a formulat plângere împotriva procesului-verbal de contravenție și nici nu a achitat de bunăvoie obligația stabilită prin procesul-verbal de contravenție ca și sancțiune aplicată pentru fapta săvârșită.

În acest sens, conform art. 37 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, procesul-verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

De asemenea, apelanta-creditoare a solicitat instanței de control judiciar să constate faptul că, în cuprinsul procesului-verbal de constatare a contravenției în cauză este identificată creanța supusă executării silite și că această creanță îndeplinește toate condițiile cerute de lege de a fi certă, lichidă și exigibilă.

Prin Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, cu modificările și completările ulterioare (forma legală în vigoare până la apariția Legii nr. 144/2012), legiuitorul român a apreciat necesar să instituie obligația plății unui tarif pentru utilizarea rețelei de drumuri naționale din România, aplicabil tuturor utilizatorilor români și străini, pentru vehiculele înmatriculate.

Distinct de sancțiunea amenzii, textul de lege, astfel cum a fost în vigoare la data emiterii procesului-verbal de constatare a contravenției generat și semnat electronic, conform dispozițiilor Legii nr. 455/2001 și ale HG nr. 1259/2001, respectiv până în luna iulie 2012, prevedea în sarcina contravenientului reținerea și obligația de a achita cu titlu de despăgubire o anumită sumă de bani, în funcție de tipul de vehicul care a fost folosit fără a deține rovinieta valabilă.

Obligarea la plata acestui tarif de despăgubire este o consecință a răspunderii civile delictuale subiective a contravenientului, ca urmare a săvârșirii unei fapte ilicite, respectiv utilizarea rețelei de drumuri, fără plata tarifului corespunzător, care a avut ca rezultat un prejudiciu cauzat C. SA în calitate de administrator al rețelei de drumuri naționale și autostrăzi, astfel cum este statuat de dispozițiile O.U.G. nr. 84/2003, cu modificările și completările ulterioare.

Prin urmare, stabilirea tarifului de despăgubire este întemeiată pe dreptul C. SA de a beneficia de repararea prejudiciului cauzat prin fapta ilicită săvârșită de utilizator și, în consecință, și recuperarea creanțelor aferente.

Aceste considerente sunt susținute și de dispozițiile generale și obligatorii ale Deciziei Curții Constituționale a României nr. 57/2012 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 8 alin. (3) din O.G. nr. 15/2002.

Prin urmare, potrivit susținerilor apelantei-creditoare, reiese fără echivoc faptul că, în speță, este vorba de o creanță de drept comun (adică tariful de despăgubire), creanță care îndeplinește condițiile prevăzute de art. 662 NCPC.

Această creanță este supusă regulilor de procedură civilă, iar, în caz de neexecutare de bunăvoie din partea debitoarei, se execută la cererea creditorului de către executorul judecătoresc.

Astfel, instanța de fond trebuia să facă aplicabilitatea dispozițiilor art. 638 NCPC raportat la art. 640 NCPC și la art. 37 din O.G. nr. 2/2001, cu modificările și completările ulterioare, și să constate faptul că procesul-verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

De asemenea, apelanta-creditoare a susținut că instanța de fond, în baza considerentele sus-menționate, trebuia să constate faptul că respectiva creanță este certă, lichidă și exigibilă, întrunind cerințele art. 662 alin. (1) - (3) NCPC.

Mai mult decât atât, procedura de încuviințare a executării silite fiind o procedură necontencioasă, judecătorul fondului realizează o cercetare formală și limitată („pipăie fondul") la verificarea îndeplinirii condițiilor înscrisului de a fi titlu executoriu, orice alt aspect care ar putea da naștere unor apărări pe excepție și pe fond, cum ar fi nelegalitatea actului, neînceperea curgerii termenului de a ataca titlul ori prescrierea dreptului de a cere executarea silită, ca urmare a nerespectării dispozițiilor privind comunicarea actului, aceste aspecte fiind posibil a fi verificate pe calea contestației la executare.

Potrivit art. 665 alin. (5) NCPC, încuviințarea executării silite poate fi respinsă numai dacă hotărârea sau, după caz, înscrisul nu constituie, potrivit legii, titlu executoriu.

De asemenea, apelanta-creditoare a arătat că instanța de fond, în temeiul art. 252 NCPC privind obligativitatea cunoașterii din oficiu a dreptului în vigoare în România, în momentul pronunțării și deliberării asupra încuviințării executării silite „avea obligația să respecte dispozițiile art. 5 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de Procedura Civilă care stabilesc: „Dispozițiile Codului de Procedura Civilă privitoare la titlurile executorii se aplică și hotărârilor judecătorești sau altor înscrisuri pronunțate ori, după caz, întocmite înainte de . Codului de Procedură Civilă, care pot fi puse în executare chiar dacă nu au fost investite cu formulă executorie."

Totodată, apelanta-creditoare a învederat instanței de apel faptul că, potrivit art. 665 alin. (2) NCPC, încuviințarea executării silite se face fără citarea părților, tocmai pentru faptul că procedura încuviințării executării silite este o procedură necontencioasă, legiuitorul reglementând clar acest aspect.

Prin urmare, în această fază, instanța de executare are numai obligația de a verifica dacă procesul-verbal de contravenție a fost adus la cunoștința contravenientului, nu și modalitatea de comunicare a acestuia.

În acest sens, în procedura necontencioasă a încuviințării executării silite, nu se impune ca instanța de executare sa facă distincțiile la care trimite Decizia nr. 10/2013 a ICCJ, întrucât numai partea interesată poate invoca neregularitățile procedurale legate de modalitatea de comunicare a procesului-verbal de contravenție, în măsura în care dovedește o vătămare în drepturile sale recunoscute de lege, ci nu instanța investită cu o cerere de încuviințare silită.

În drept, au fost invocate dispozițiile art.665 alin.6 NCPC, art.466 și următoarele NCPC, precum și dispozițiile legale cuprinse în motivarea cererii de apel.

În dovedirea cererii de apel, a fost depusă jurisprudență în materia soluționării cererilor de încuviințare a executării silite.

Apelul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub același număr unic de dosar la data de 13.10.2014, această cale de atac fiind soluționată cu citarea legală a părților, fără ca intimata să se fi prezentat la termenul de judecată si fără să fi depus întâmpinare.

Examinând încheierea de ședință atacată, prin prisma motivelor de apel formulate de creditoare, dar și a dispozițiilor legale incidente, tribunalul apreciază că aceste motive sunt fondate pentru considerentele ce urmează a fi expuse:

Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._/14.06.2011, intimata a fost sancționată cu amendă pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.8 alin. 1 din OG 15/2002, întrucât a circulat pe drumul public fără a deține rovinietă valabilă, stabilindu-se în sarcina sa si obligația de a achita tariful de despăgubire în valoare de 96 de euro.

Acest proces-verbal de contravenție a fost comunicat contravenientei, prin afișare la domiciliul său, la data de 29.06.2011, conform procesului-verbal de îndeplinire a procedurii de comunicare existent la fila 6 dosar fond, fără a se fi făcut dovada formulării plângerii contravenționale în termenul legal.

Potrivit art.27 din OG 2/2001, comunicarea procesului verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire sau prin afișare la domiciliul sau sediul contravenientului, iar operațiunea de comunicare se consemnează într-un proces verbal semnat de cel puțin un martor.

Prin dispozițiile art.37 din același act normativ se statuează că procesul verbal neatacat în termenul de 15 zile de la comunicare sau luare la cunoștință, precum și hotărârea judecătorească irevocabilă prin care s-a soluționat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Conform art.632 c.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu, adică în temeiul hotărârilor judecătorești executorii, definitive, precum și a oricăror alte hotărâri sau înscrisuri care, potrivit legii, pot fi puse în executare, executarea silită neputând avea loc decât în baza unei creanțe certe, lichide și exigibile potrivit art.662 c.pr.civ.

Astfel cum statuează art.665 alin.5 Cod procedură civilă, instanța poate respinge cererea de încuviințare a executării silite numai dacă:

 cererea de încuviințare a executării silite este de competența altui organ de executare decât cel sesizat;

 hotărârea sau, după caz, înscrisul, nu constituie titlu executoriu, potrivit legii;

 înscrisul, altul decât o hotărâre judecătorească, nu întrunește toate condițiile de formă cerute de lege;

 creanța nu este certă, lichidă și exigibilă;

 debitoarea se bucură de imunitate de executare;

 titlul cuprinde dispoziții care nu se pot aduce la îndeplinire prin executare silită;

 există alte impedimente prevăzute de lege.

În mod indubitabil, intervenția instanței de executare în cadrul procedurii de încuviințare a executării silite se limitează la verificări formale ale titlului executoriu, în sensul de a stabili dacă procesul-verbal adus la cunoștința contravenientului-debitoarei a fost sau nu atacat în termenul prevăzut de lege, indiferent de modalitatea în care s-a realizat comunicarea acestuia.

Orice alte aspecte legate de nelegalitatea procesului-verbal, neînceperea curgerii termenului de formulare a plângerii ori prescripția dreptului de a cere executarea silită, pot fi invocate de către partea interesată pe calea contestației la executare silită.

În cauză, prima instanță a apreciat nejustificat că procesul-verbal de contravenție . nr._, întocmit de C.N.A.D.N.R. – S.A., nu constituie titlu executoriu, în sensul art.37 din OG nr.2/2001, privind regimul juridic al contravențiilor, atât timp cât, din punct de vedere formal, s-a făcut dovada comunicării către contravenientă, prin afișare la domiciliul său.

În cadrul prezentului demers procesual, instanța nu era si nu este abilitată să verifice, din oficiu, dacă respectiva comunicare s-a realizat în condiții de legalitate, un asemenea aspect putând fi valorificat doar de partea interesată în modalitatea arătată anterior, adică pe calea contestației la executare, motiv pentru care statuările (obligatorii, e drept) din decizia nr.10/10.06.2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în recurs în interesul legii, nu-si găsesc aplicabilitate în procedura de încuviințare a executării silite.

Pentru toate rațiunile expuse, apreciind că instanța de fond a aplicat greșit legea la situația de fapt dedusă judecății, în temeiul art. 480 alin.2 cu aplicarea art.665 alin.5 Cod procedură civilă, tribunalul va admite apelul și va schimba în tot încheierea apelată în sensul admiterii cererii formulate de apelanta-creditoare si încuviințării executării silite a titlului executoriu reprezentat de procesul-verbal de constatare a contravenției . nr._, în ceea ce privește tariful de despăgubire.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de apelanta creditoare COMPANIA NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA SA - prin DIRECȚIA GENERALĂ DE DRUMURI ȘI PODURI BUCUREȘTI, CUI_; J40/552/15.01.2004 cu sediul în București, . 76, CP 87, nr. 401 A, sector 6, împotriva încheierii din data de 24.06.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești în contradictoriu cu intimata – debitoare .> CF RO3662630 cu sediul în . si în consecință: