Ordin de protecţie. Decizia nr. 1500/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1500/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 03-12-2014 în dosarul nr. 13922/281/2014
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA
SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1500
Ședința publică din data de 03.12.2014
PREȘEDINTE – M. N.
JUDECĂTOR – N. A.
GREFIER – L. E. A.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror E. A., din cadrul Parchetului d pe lângă Tribunalul Prahova.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta-reclamantă G. STELUȚA, domiciliată în Filipeștii de P., sat Dițești, ., județ Prahova, cu reședința in Ploiești, ., ., împotriva sentinței civile nr._/07.08.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. J. A., domiciliat în Filipeștii de P., sat Ditesti, ., județ Prahova.
Cerere scutită de plata taxei judiciare de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns apelanta-reclamantă personal și asistată de avocat din oficiu C. T., intimatul-pârât reprezentat de avocat A. C..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul apelantei și apărătorul intimatului, pe rând având cuvântul, arată că nu au alte cereri de formulat și solicită acordarea cuvântului în dezbateri.
Tribunalul, față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul apelantei-reclamante, având cuvântul în dezbaterea cererii de apel, solicită admiterea apelului, soluția instanței de fond fiind nelegală și netemeinică. În cauză sunt îndeplinite condițiile legale privind instituirea unui ordin de protecție împotriva intimatului, prin obligarea acestuia să păstreze o distanță minimă determinată față de apelantă, față de reședința de domiciliu și locul de muncă, și anume Penitenciarul Ploiești, de asemenea interzicerea oricărui contact telefonic, prin corespondență sau alt mod.
Arată că instanța de fond nu a ținut cont de faptul că împotriva intimatului a mai fost instituit un ordin de protecție prin sentința civilă nr._/17.09.2014, tocmai din cauza comportamentului agresiv al pârâtului. De asemenea, intimatul nu respectă programul de vizită al minorului, stabilit prin hotărâre judecătorească.
Potrivit art. 23 din legea nr. 217/2003, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu, una ori mai multe dintre măsurile - obligațiile sau interdicțiile menționate la lit. a-h. Astfel, cererea formulată de apelantă nu este disproporționată cu atitudinea intimatului, astfel cum rezultă din probele de la dosar, cu starea de pericol creată de acesta, dar și de drepturile intimatului.
Față de cele expuse, solicită admiterea apelului, schimbarea soluției instanței de fond și admiterea acțiunii.
Apărătorul intimatului-pârât, având cuvântul în dezbateri, solicită respingerea apelului, ca nefondat și menținerea soluției instanței de fond, ca temeinică și legală. Din probele de la dosar, respectiv declarația fiicei părților, care, de altfel, a preferat să stea cu tatăl său, și a arătat că atunci când merge cu tatăl său să îl vadă pe minor nu li se permite aceasta, apelanta ținând ușa întredeschisă. Mai arată că apelanta consideră pe minor ca pe o marfă și, deși s-a stabilit program de vizitare, nu îi permite intimatului să ia legătura cu copilul, fiind dreptul intimatului, dar și în interesul superior al minorului. Chiar și în perioada în care domiciliul minorului fusese stabilit la tată, intimatul mergea cu copilul la apelantă ca să își vadă mama, iar aceasta, prin strigăte, atrăgea vecinii și organele de poliție, pentru a crea impresia că intimatul are un comportament agresiv, formulând în acest sens și plângeri penale, cu scopul ca intimatul să își piardă locul de muncă. Toate acestea sunt manevre ale apelantei împotriva intimatului.
Față de cele expuse, solicită respingerea apelului, ca nefondat. Arată că înțelege să solicite cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul în dezbateri, pune concluzii de respingere a apelului, ca nefondat, solicitând menținerea soluției instanței de fond, ca temeinică și legală, aceasta în mod corect reținând că din probele administrate în cauză nu se justifică instituirea unui ordin de protecție și aplicarea, în consecință a dispozițiilor art. 23 din legea nr. 217/2003.
TRIBUNALUL:
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 08.05.2014 sub nr._ reclamanta G. Steluța a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul I. J. A., emiterea ordinului de protecție prin care să se dispună obligarea pârâtului la păstrarea unei distante minime determinate față de reclamanta, față de reședința de domiciliu și locul de munca (Penitenciarul Ploiești), interzicerea oricărui contact telefonic, prin corespondență sau alt mod.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat, în esență, că deși căsătoria sa cu pârâtul a fost desfăcută prin divorț în baza unei hotărâri judecătorești irevocabile (prin care s-a stabilit si locuința minorului I. J. T., la domiciliul mamei), fostul sot continua sa ii transforme viata . transmite la orice ora din zi si din noapte mesaje de amenințare, calomnioase, injurii.
Reclamanta a mai precizat ca de cate ori a venit paratul sa-l viziteze pe fiul lor, a avut un comportament agresiv si un limbaj pe măsura, fara sa țină cont de faptul ca era si băiatul de fata.
Reclamanta a mai arătat ca în nenumărate rânduri pârâtul a împiedicat-o sa-si desfășurare programul zilnic cu fiul sau, postându-se in fata imobilului in care locuiește, strigând si amenințând ca ii va lua băiatul și adresându-i injurii.
De asemenea, reclamanta a mai precizat ca anul trecut paratul a pătruns in locuința in lipsa sa (știind ca se afla la serviciu), fapt pentru care a formulat plângere penală pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu, plângere pe care ulterior a retras-o, deoarece a inteles de la organele de cercetare penala ca paratul urma sa-si piardă locul de munca daca lucrarea penala isi urma cursul.
In drept, cererea a fost intemeiată pe dispozițiile Codului civil si ale Legii nr. 217/2003.
În dovedirea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei înscrisuri.
Pârâtul a depus întâmpinare in cauza, prin care a solicitat respingerea cererii principale ca neîntemeiată și obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
În motivare, pârâtul a arătat, în esență, că reclamanta este cea care manifestă un comportament agresiv.
De asemenea, pârâtul a mai susținut că reclamanta îi interzice atât lui, cât și fiicei lor I. M. A., să aibă relații personale cu minorul I. J. T..
Întâmpinarea nu a fost întemeiată în drept.
În dovedire, s-a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
În cadrul concluziilor asupra fondului cauzei, pârâtul a precizat că nu solicită obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecata.
La termenul de judecata din data de 04.06.2014 instanța a încuviințat pentru reclamanta proba cu înscrisuri si interogatoriul pârâtului si pentru pârât proba cu înscrisuri, interogatoriul reclamantei si proba testimonială cu un martor.
Prin sentința civilă nr._/07.08.2014 instanța de fonda respins ca neîntemeiată cererea având ca obiect „ordin de protecție”, dispunând, totodată ca onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 de lei, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 23 alin. 1 din Legea nr. 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru al familiei poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție.
Față de conținutul prevederilor legale anterior menționate, cererea de emitere a unui ordin de protecție vizează o stare de pericol iminent, determinată de acte de violență grave și actuale, exercitate chiar de către un membru al familiei și care reclamă o intervenție urgentă caracteristică unei situații excepționale din partea autorităților statului pentru protejarea celorlalți membri.
În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că măsurile instituite prin actul normativ nu vizează orice formă de conflict între membrii unei familii, ordinul de protecție neputând fi utilizat drept o metodă pentru reglarea diverselor divergențe apărute în raporturile afective.
Din această perspectivă, instanța a reținut că potrivit art. 249 C.p.c., sarcina probei incumbă celui care susține o anumită situație de fapt sau existența unui anumit drept înaintea instanței. Prin urmare, simpla susținere a exercitării unor acte de violență, în lipsa unor mijloace de probă care să ateste o existența unei stări de pericol iminent, necesar pentru incidența procedurii speciale a emiterii unui ordin de protecție, nu poate fi primită de instanță.
În privința pretinselor violențe psihice la care reclamanta susține că ar fi fost supusă, în mod repetat, de către pârât instanța a reținut că, deși i-au fost încuviințate toate probele propuse, aceasta nu a făcut dovada unei conduite reprobabile a pârâtului, care să constituie un pericol iminent la adresa membrilor familiei și să reclame intervenția de urgentă, potrivit procedurii speciale prevăzute de lege.
Astfel, listingul de mesaje SMS depus de reclamantă la dosar (filele 33 și 69) nu cuprinde mențiunea privind destinatarul și expeditorul și, oricum, nu ar putea dovedi decât relația tensionată existentă între soți, fără să trădeze pericolul iminent care trebuie să existe în materia analizată.
De asemenea, la interogatoriul administrat, pârâtul nu a recunoscut niciuna dintre împrejurările alegate de către reclamantă.
Nu în ultimul rând, instanța a reținut că nici unul dintre răspunsurile organelor de poliție (materializate în adresele de la filele 61, 72, 85 și urm.) nu confirmă alegațiile petentei privind starea de pericol în care se află.
La analiza cauzei deduse judecății instanța nu a ținut seama de depoziția martorului H. S. L. (fila 78), pe care înlăturat-o ca nepertinentă, având în vedere că împrejurările descrise în fața instanței nu le-a perceput personal ci, așa cum a declarat, i-au fost relatate de către pârât
Conchizând, instanța a apreciat că probatoriul administrat nu justifica reținerea unei stări de pericol grav și iminent care să reclame intervenția de urgență a autorităților și să constituie motiv temeinic pentru aplicabilitatea măsurilor speciale cu caracter excepțional prevăzute Legea nr. 217/2003.
Față de considerentele expuse în precedent, instanța a respinse cererea dedusă judecății ca neîntemeiată, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 de lei, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel reclamanta.
În motivarea apelului s-a arătat că in mod eronat instanța de fond a dispus respingerea cererii ca neîntemeiata, fara sa tina cont de pericolul in care se află atat aceasta cat si fiul său, I. J. T. in vârsta de 11 ani, datorita comportamentului abuziv al fostului sot, umilințelor, apelurilor si mesajelor de amenințare, a limbajului murdar calomnios si injuriilor care le sunt adresate, a faptului ca sunt împiedicați sa iasă din casa, sa meargă la serviciu sau cumpărături, ca îi avariază mașina personala ori de cate ori are ocazia, deși la dosarul cauzei au fost depuse mai multe înscrisuri in acest sens.
A mai susținut apelanta că instanța de fond nu a ținut cont de faptul ca împotriva acestuia a mai fost instituit un ordin de protecție prin sentința civila nr._/17.09,2014, tocmai datorita comportamentului agresiv al paratului.
A mai precizat că, desi există un program de vizita pentru minor stabilit prin Hotărârea nr. 9075/2013, paratul nu îl respecta, vine doar când vrea si la ce ora vrea (de regula la ore foarte târzii) si atunci când vine face un scandal monstru, discuțiile nu au deloc legătura cu copilul, nu poarta un dialog care sa confirme grija si preocuparea lui pentru binele copilului ci îl umilește, îi adresează injurii si cuvinte murdare, îl amenința ca nu are voie sa meargă in excursie sau tabăra fara acceptul lui, îi vorbește foarte urat la adresa sa, fiind interesat de programul acesteia.
A menționat apelanta că fiul lor este foarte afectat de atitudinea pârâtului, refuzând chiar să aibă legături personale cu pârâtul, astfel cum rezultă din proces verbal întocmit la data de 01.07.2014 de către agenții de politie de la secția 2 Ploiești și că încă din 04.09.2012 cazul acestora se afla in evidenta si atenția Direcției Generale de Asistenta Sociala si Protecția Copilului Prahova, Serviciul de Consiliere si Sprijin pentru părinți si Copii, iar in prezent minorul este inclus pe lista de așteptare a acestui serviciu pentru a participa la programul de consiliere psihologica.
Apelanta a mai precizat că pârâtul a încercat pe tot parcursul acestui proces sa inducă in eroare instanța de judecata, prin tot felul de înscrisuri si întrebări, prin declarația martorului sau printr-o presupusa declarație a fiicei lor (care de altfel îi vizitează frecvent, discută zilnic la telefon si păstrează o relație frățeasca fireasca cu fratele sau) afirmând ca este o persoana de buna credința si un părinte care suferă pentru copilul său, însă în realitate pe el nu îl interesează deloc copilul, ci doar să-i facă rău acesteia.
Având in vedere toate aceste aspecte cat si documentele depuse la dosar (inclusiv documentele transmise de Secțiile de Politie), apelanta a solicitat în concluzie admiterea apelului, urmând să fie obligat agresorul, in persoana numitului I. J. A. - fostul sot, cu aceeași adresa de domiciliu, la păstrarea unei distante minime determinate fata de aceasta, fata de reședința de domiciliu si locul de munca (Penitenciarul Ploiești), interzicerea oricărui contact telefonic, prin corespondenta sau alt mod.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, acesta a fost înregistrat sub nr._ la data de 26.09.2014.
Intimatul pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor ocazionate de prezentul proces.
În esență, a menționat intimatul că susținerile apelantei sunt neîntemeiate, că apelanta nu îi permite să aibă legături personale cu minorul, aceasta a formulat mai multe plângeri penale împotriva sa, toate plângerile penale au fost soluționate de P. de pe lângă Tribunalul Prahova si de pe lângă Judecătoria Ploiești prin pronunțarea unor soluții de respingere si de neîncepere a urmăririi penale, pentru că faptele sesizate nu există.
Tribunalul, examinând cauza, in raport de situația de fapt reținută, de probele administrate in cauză, de criticile formulate, ținând seama de dispozițiile legale incidente in cauza, în temeiul art. 479 N.C.p.c., constată că apelul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 23 din legea 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie „persoana a cărei viață, integritate fizică sau psihica ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violență din partea unui membru de familie poate solicita instanței ca, în scopul înlăturării stării de pericol, să emită un ordin de protecție, prin care să se dispună, cu caracter provizoriu una sau mai multe măsuri, obligații sau interdicții(…) ”.
Pentru a emite un astfel de ordin, instanța trebuie să constate ca fiind îndeplinite cumulativ următoarele trei condiții: să existe un act de violență în familie; actul de violență să provină din partea unui membru de familie; viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol de actul de violență.
În ceea ce privește prima condiție, potrivit legii 217/2003, la art. 3 alin.1 legiuitorul înțelege prin „violență în familie” „orice acțiune sau inacțiune intenționată, cu excepția acțiunilor de autoapărare ori de apărare, manifestată fizic sau verbal, săvârșită de către un membru de familie împotriva altui membru al aceleiași familii, care provoacă ori poate cauza un prejudiciu sau suferințe fizice, psihice, sexuale, emoționale ori psihologice, inclusiv amenințarea cu asemenea acte, constrângerea sau privarea arbitrara de libertate.”
Referitor la cea de-a doua condiție, potrivit legii 217/2003, la art. 5 lit.b, prin „membru de familie” care exercită acte de violență în familie se înțeleg:
a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude;
b) soțul/soția și/sau fostul soț/fosta soție;
c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc;
d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile față de persoana copilului;
e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijește persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepția celor care îndeplinesc aceste atribuții în exercitarea sarcinilor profesionale.
Analizând cea de-a treia condiție, instanța constată că este necesar a se dovedi că prin manifestările de violență fizică sau psihică, integritatea reclamantei este pusă în pericol de acte de violență săvârșite de către pârât asupra acesteia.
Raportat la probele administrate în cauză, inclusiv înscrisurile și planșele foto depuse în faza apelului (f. 19, 38 dosar apel), Tribunalul constată că din conținutul acestor înscrisuri nu rezultă că sunt întrunite cumulativ cele trei condiții mai sus arătate „să existe un act de violență în familie; actul de violență să provină din partea unui membru din familie și viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea victimei să fie pusă în pericol de actul de violență”.
Astfel, deși apelanta reclamantă afirmă că a formulat mai multe plângeri împotriva agresorului său adresate Secției 2 Poliție Ploiești, este de observat că acestea nu au fost finalizate cu sancționarea intimatului pârât.
Este adevărat că listingul de mesaje SMS depus de reclamantă la dosar denotă o stare șicanatoare, tensionată între părți, însă el nu face dovada privind destinatarul și expeditorul și, oricum, nu ar putea dovedi decât o relație tensionată existentă între soți, dar nu și o atitudine a pârâtului de natură să pună în pericol viața, integritatea fizică sau psihică ori libertatea victimei, astfel că aceasta nu se circumscrie dispozițiilor art. 23 din legea 217/2003.
Tribunalul reține că nu se pot institui măsurile solicitate pentru orice formă de conflict, în lipsa dovedirii existenței unei stări de pericol iminent, necesar pentru incidența procedurii speciale a emiterii unui ordin de protecție.
Prin urmare, susținerile cuprinse în motivele de apel, în lipsa unor alte înscrisuri, nu pot dovedi că apelanta a fost supusă unor agresiuni fizice sau psihice din partea intimatului – pârât.
Pentru toate aceste considerente, în raport cu prevederile legale incidente, art. 23 coroborat cu art. 3 alin. 1 și art. 5, lit. b din legea 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței în familie constatând ca neîntemeiate motivele de apel invocate și susținute de către apelanta - reclamantă, tribunalul, potrivit dispozițiilor art. 480, alin. 1 N.C.p.c va respinge ca nefondat apelul declarat de apelanta - reclamantă .
În temeiul disp. art. 451 și urm . C.pr. civ., Tribunalul va lua act că intimatul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
În temeiul art. 49 alin. 1 din legea nr. 217/2003, tribunalul va dispune ca plata onorariului pentru apărătorul din oficiu în sumă de 200 lei să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției.
PENTRU ACEST E MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge apelul declarat de apelanta-reclamantă G. STELUȚA, domiciliată în Filipeștii de P., sat Dițești, ., județ Prahova, cu reședința in Ploiești, ., ., ., împotriva sentinței civile nr._/07.08.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatul-pârât I. J. A., domiciliat în Filipeștii de P., sat Ditesti, ., județ Prahova, ca nefondat.
Ia act că intimatul va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.12.2014
Președinte, Judecător,
M. N. N. A.
Grefier,
L. E. A.
operator de date cu caracter personal 5595
red./tehnored.: N.M./ A.N
4 ex./ 05.12. 2014
d.f._ -Judecătoria Ploiești
j.f. G. A. G.
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1779/2014.... | Repunere în drepturile părinteşti. Sentința nr. 2621/2014.... → |
|---|
