Repunere în drepturile părinteşti. Sentința nr. 2621/2014. Tribunalul PRAHOVA

Sentința nr. 2621/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 14-11-2014 în dosarul nr. 6300/105/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA

SECTIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2621

Ședința publică din data de 14.11.2014

PREȘEDINTE: N. C.

GREFIER: L. E. A.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror E. A., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile având ca obiect „redarea exercițiului drepturilor părintești”, formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI, CUI_, cu sediul în Ploiești, .-16, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâții A. V., CNP_, cu domiciliul în com. Gura Vitioarei, ., nr. 45, jud. Prahova și P. M., CNP_, cu domiciliul în com. Gura Vitioarei, ., nr. 45, jud. Prahova.

La apelul nominal făcut în ședința publică, au răspuns reclamanta reprezentată de consilier juridic S. A., pârâții personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Reprezentantul reclamantei prezintă în fața instanței pe minorul P. F. A..

Instanța procedează la ascultarea minorului P. F. A. în camera de consiliu, procesul verbal întocmit în acest sens fiind atașat la dosar.

Reprezentantul reclamantei, pârâții și reprezentantul parchetului, având cuvântul, învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de administrat.

Instanța, având în vedere că nu mai sunt alte cereri de formulat sau probe de administrat, constata cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Reprezentantul reclamantei, având cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea acțiunii, astfel cum a fost formulată, redarea exercițiului drepturilor părintești a pârâților, față de copilul P. F. A., arătând că situația în familia pârâților este cu mult îmbunătățită.

Pârâții, având pe rând cuvântul pe fondul cauzei, solicită admiterea acțiunii, arătând că doresc să le fie redat exercițiul drepturilor părintești.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fondul cauzei, pune concluzii de admitere a cererii, astfel cum a fost formulată.

TRIBUNALUL

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 21.08.2014 sub nr._, reclamanta Direcția G. de Asistență Socială și Protecția Copilului, în temeiul prevederilor art. 43 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, a chemat în judecată pe pârâții A. V., în calitate de mamă, și P. M., în calitate de tată, urmând ca prin hotărârea ce se va pronunța, in conformitate cu prevederile art.43 lit.d din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, să se dispună redarea exercițiului drepturilor părintești numiților A. V. și P. M., față de copilul P. F. A., născut la 10.08.1999, copil aflat Ia Asociația „Haven for Children".

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că minorul P. F. A., este rezultat din relația de concubinaj numiților P. M. și A. V..

În luna iunie 2005 au fost sesizați cu privire la faptul că cei 6 copii ai familiei P. sunt grav neglijați de către părinți.

În urma verificărilor efectuate la domiciliul acestora s-a constatat că locuința era insalubră, copiii nu aveau mâncare, îmbrăcăminte și dormeau pe paie.

De asemenea, prin referatul nr. 1540/04.07.2005, medicul de familie, dr. T..G. confirmă că mediul în care trăiau acești copii era sub limita siguranței biologice.

Ulterior, pentru cei 6 copii s-au emis dispoziții de plasament în regim de urgență, la Asociația „Haven for Children", cu sediul în ..

Prin Sentința civilă nr. 235/11.08.2005, Tribunalul Prahova a dispus stabilirea măsurii de plasament al copilului P. F. A. la aceeași asociație și decăderea totală a părinților din exercițiul drepturilor părintești.

Deși inițial părinții au fost dezinteresați față de redobândirea drepturilor părintești, în ultima perioadă, s-a remarcat o schimbare în atitudinea lor, în sensul că s-au interesat de demersurile ce ar trebui întreprinse în acest sens.

Astfel, prin cererile nr. 541 și 542/06.03.2013, părinții au solicitat redarea drepturilor părintești.

Din verificările efectuate la domiciliul numiților P. M. și A. V. s-a constatat că locuința este sărăcăcios mobilată dar este curată. Este compusă din 3 camere și un hol dintre care 2 pot fi încălzite cu combustibil solid. Imobilul este racordat la energie electrică iar apa este procurată de la fântână.

Părinții au fost foarte cooperanți în oferirea informațiilor solicitate și par sinceri interesați de cei 6 copii aflați la Asociația „Haven for Children".

Veniturile familiei sunt realizate din alocațiile de stat pentru copii și venitul minim garantat conform Legii 416/2001.

Potrivit Referatului nr. 58/22.05.2014 al medicului de familie, dr. T. G., după evenimentele din 2004, când au fost luați din familie cei 6 copii, părinții au început să se poarte mult mai responsabil cu privire la creșterea și îngrijirea copiilor aflați în familie (2 băieți). Tatăl nu mai consumă alcool în cantități exagerate, are un comportament civilizat, neagresiv, mama face mâncare, spală rufele, cresc animale (păsări, capre, porc) și îi îngrijesc corespunzător pe cei 2 copii aflați în familie. Tatăl muncește ca zilier pentru suplimentarea veniturilor familiei și ce câștigă, duce acasă. Mama folosește pastile contraceptive după nașterea ultimului copil (2008). Copiii merg la școală, respectiv grădiniță.

De altfel, concluziile medicului de familie sunt că, în prezent, familia este capabilă să întrețină un număr mai mare de copii, fără a se repeta situația anterioară.

Prin Sentința civilă nr. 1960/10.07.2013, Tribunalul Prahova a dispus redarea parțială a exercițiului drepturilor părintești, respectiv redarea dreptului de a-1 vizita pe fiul lor, P. F. A. la Asociația „Haven for Children"..

Având în vedere cererea părinților de redare a drepturilor părintești, faptul că între aceștia și cei 6 copii trebuie să se restabilească legăturile afective, solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, în sensul redării exercițiului drepturilor părintești numiților A. V. și P. M. față de copilul P. F. A. ns.la 10.08.1999.

În dovedirea cererii sale, reclamanta a depus la dosar acte, respectiv, Raport de reevaluare privind situația copilului P. F. A., Plan individualizat de protecție, certificat de naștere, acte de identitate P. M. și A. V., cerere de repunere în drepturi părintești formulate de A. V. și P. M., referat întocmit de CMI T. G., adresa nr. 3420/14.05.2014 emisă de Primăria comunei Gura Vitioarei, sentința civilă nr. 1960/10.07.2013 pronunțată de Tribunalul Prahova în dosarul nr._, sentința civilă nr., 235/11.08.2005 pronunțată de tribunalul Prahova în dosarul nr. 5522/2005.

Examinând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține în fapt următoarele:

Copilul P. F. A., este rezultat din relația de concubinaj a numiților P. M. și A. V..

prin referatul nr. 1540/04.07.2005, medicul de familie, dr. T..G. confirmă că mediul în care trăiau acești copii era sub limita siguranței biologice.

Ulterior, pentru cei 6 copii s-au emis dispoziții de plasament în regim de urgență, la Asociația „Haven for Children", cu sediul în ..

Prin Sentința civilă nr. 235/11.08.2005, Tribunalul Prahova a dispus stabilirea măsurii de plasament al copilului P. F. A. la aceeași asociație și decăderea totală a părinților din exercițiul drepturilor părintești.

Deși inițial părinții au fost dezinteresați față de redobândirea drepturilor părintești, în ultima perioadă, s-a remarcat o schimbare în atitudinea lor, în sensul că s-au interesat de demersurile ce ar trebui întreprinse în acest sens.

Astfel, prin cererile nr. 541 și 542/06.03.2013, părinții au solicitat redarea drepturilor părintești.

Potrivit Referatului nr. 58/22.05.2014 al medicului de familie, dr. T. G., după evenimentele din 2004, când au fost luați din familie cei 6 copii, părinții au început să se poarte mult mai responsabil cu privire la creșterea și îngrijirea copiilor aflați în familie (2 băieți). Tatăl nu mai consumă alcool în cantități exagerate, are un comportament civilizat, neagresiv, mama face mâncare, spală rufele, cresc animale (păsări, capre, porc) și îi îngrijesc corespunzător pe cei 2 copii aflați în familie. Tatăl muncește ca zilier pentru suplimentarea veniturilor familiei și ce câștigă, duce acasă. Mama folosește pastile contraceptive după nașterea ultimului copil (2008). Copiii merg la școală, respectiv grădiniță.

Din concluziile medicului de familie sunt că, în prezent, familia este capabilă să întrețină un număr mai mare de copii, fără a se repeta situația anterioară.

Așa fiind, tribunalul va admite cererea potrivit disp. art. 43 lit. d din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului și va dispune redarea exercițiului drepturilor părintești numiților A. V. și P. M., față de copilul P. F. A., născut la 10.08.1999, în localitatea Gura Vitioarei, județul Prahova, fiul lui P. M. și A. V., copil aflat la Asociația „ Haven for Children „ ,cu sediul în ..

După admiterea cererii urmează a fi inclus în dispozitivul sentinței civile ce se va pronunța mențiunea executorie, potrivit art. 136 alin. 1 din Legea nr. 272/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de reclamanta DIRECȚIA G. DE ASISTENȚĂ SOCIALĂ ȘI PROTECȚIA COPILULUI, cu sediul în Ploiești, Șoseaua Vestului, nr. 14 - 16, jud. Prahova, în contradictoriu cu pârâții A. V., în calitate de mamă, cu domiciliul legal în comuna Gura Vitioarei, ., nr. 45, jud. Prahova, și P. M., în calitate de tată, cu domiciliul legal în comuna Gura Vitioarei, ., nr. 45, jud. Prahova.

Dispune redarea exercițiului drepturilor părintești numiților A. V. și P. M., față de copilul P. F. A., născut la 10.08.1999, în localitatea Gura Vitioarei, județul Prahova, fiul lui P. M. și A. V., copil aflat la Asociația „ Haven for Children „ ,cu sediul în ..

EXECUTORIE.

Cu apel în termen de 10 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 noiembrie 2014.

Președinte, Grefier,

N. C. L. E. A.

operator de date cu caracter personal 5595

red. C.N./tehnored. R.C.

6 ex./19.11. 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Repunere în drepturile părinteşti. Sentința nr. 2621/2014. Tribunalul PRAHOVA