Pretenţii. Hotărâre din 09-04-2014, Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 09-04-2014 în dosarul nr. 644/281/2011
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA-SECTIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 243
Ședința publică din data de 09.04.2014
PREȘEDINTE - C. A. M.
JUDECĂTOR - N. C.
GREFIER - C. A.
Pe rol fiind judecarea apelului declarat de apelantul-reclamant M. P., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/02.12.2013 pronunțate de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. T. prin mandatar C. V., cu domiciliul în Ploiești, ., jud. Prahova.
La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns apelantul – reclamant reprezentat de consilier juridic O. A., lipsă fiind intimatul pârât.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Reprezentantul apelantului – reclamant, având cuvântul, învederează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Reprezentantul apelantului reclamant, având cuvântul, solicită admiterea apelului, schimbarea sentinței civile apelate în sensul obligării intimatului la plata sumei de 73 lei, reprezentând debit restant; fără cheltuieli de judecată.
Constatând dezbaterile încheiate, tribunalul rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
P. cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești sub nr._, reclamantul M. Ploiești a chemat în judecată pe pârâții A. T. și A. G., obligarea pârâților la încheierea contractului de concesiune privind terenul în suprafață de 460 mp situat în Ploiești, . (lot 618); obligarea pârâților la achitarea sumei de 742,95 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosință (aferentă perioadei 01.10._10) pentru terenul situat în Ploiești, . (lot 618), sumă ce urmează a fi actualizată până la data plății.
În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că terenul în suprafață de 460 mp situat în Ploiești, . (lot 618) face parte din domeniul privat al municipiului Ploiești. Acest teren a fost concesionat, în baza contractului de concesiune FN/16.12.1993, dlui F. A., în vederea realizării unei construcții cu destinația de locuință. Acesta a edificat locuința în baza autorizației de construire nr. 1383/05.09.1995.
Ulterior, prin contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 2046/04.10.2002, F. A. a înstrăinat locuința către Ț. M.. Ca atare, a fost încheiat actul adițional nr. 4945/2/08.11.2002 la contractul de concesiune FN/16.12.1993, în sensul că Ț. M. a dobândit calitatea de concesionar, în locul dlui F. A..
Ț. M., la rândul său, prin contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 1574/25.04.2003, a înstrăinat locuința pârâților A. T. și A. G.. In cuprinsul contractului se arată că terenul aferent locuinței nu formează obiectul vânzării, fiind proprietate de stat, concesionat vânzătoarei în baza contractului de concesiune FN/16.12.1993, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 4945/2/08.11.2002. De asemenea, cumpărătorii își asumă obligația de a se prezenta la sediul instituției noastre în vederea preluării titulaturii contractului de concesiune.
Potrivit art. 41 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției pentru a cărei realizare acesta a fost constituit, în aceleași condiții se transmite și autorizația de construire.
P. cererea nr._/23.06.2004 pârâtul A. T. a solicitat reclamantei încheierea contractului de concesiune privind terenul situat în Ploiești, . (lot 618). Această solicitare a fost soluționată favorabil, sens în care pârâtul a fost invitat să semneze actul adițional la contractul de concesiune FN/16.12.1993, în vederea preluării titulaturii acestui contract. Până în prezent pârâtul nu a dat curs solicitărilor, deși a fost invitat în repetate rânduri să se prezinte în vederea semnării actului adițional, prin adresele nr._/05.08.2004, nr. 120/27.03.2006, nr. 131/16.06.2006, nr. 131/15.08.2006, nr. 81/06.08.2007 și nr. 81/ 04.12.2007.
De altfel, de la momentul dobândirii construcției pârâții nu au achitat la bugetul local redevența pentru terenul ocupat, astfel încât instituția a fost prejudiciată, fiind în imposibilitate de a valorifica un bun pe care îl deține în patrimoniu.
Or, potrivit dispozițiilor art. 998 C.civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu naște obligația la repararea acestuia. Întinderea acestui prejudiciu reprezintă tocmai contravaloarea redevenței pe care pârâții ar fi trebuit să o achite instituției pentru terenul pe care se află construcția proprietatea acestora. Astfel, lipsa de folosință a fost calculată în cuantum de 742,95 lei pentru perioada 01.10._10, fară a fi adăugate majorări de întârziere.
În drept dispozițiile art. 998, art. 1073, art. 1075 Cod civil, art. 41 din Legea nr. 50/1991, art.112 C.proc.civ.
Pârâtul A. T. a formulat întâmpinare solicitând exonerarea sa de la plata sumei de 742,95 lei având în vedere că după încheierea contractului de vânzare-cumpărare privind locuința situată în mun. Ploiești . a mers la Primăria mun. Ploiești unde a depus cererea nr._/23.06.2004. A menționat că la data de 30.04.2004 soția sa A. G. a decedat și nu s-a putut prezenta să ridice contractul de concesiune.
A mai arătat că în luna decembrie 2004 a suferit un accident rutier fiind imobilizat la pat după externare, precizând și că este pensionar și are o pensie de 391 lei, ceea ce îl pune în imposibilitate de a plăti suma solicitată de reclamantă.
La termenul din data de 23.03.2012 instanța de fond a dispus scoaterea din cauză a pârâtei A. G., față de precizarea formulată de reclamant în sensul că înțelege să cheme în judecată numai pe pârâtul A. T., având în vedere că pârâta A. G. a decedat.
P. sentința civilă nr._/02.12.2012, Judecătoria Ploiești a admis în parte cererea precizată de reclamantul M. Ploiești, a obligat pârâtul la încheierea contractului de concesiune privind terenul în suprafață de 460 mp situat în Ploiești . și a obligat pârâtul la plata sumei de 1675 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință pentru teren pentru perioada 01.10._10 actualizată cu rata inflației până la data plății. Respinge în rest cererea ca neîntemeiată.
De asemenea a încuviințat cererea pârâtului de acordare a unui termen de grație pentru plata debitului și a dispus plata debitului în 3 rate lunare egale, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii – și a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că la data de 06.12.1993 s-a încheiat între reclamantă, în calitate de concedent și F. A. în calitate de concesionar, contractul de concesiune având ca obiect terenul în suprafață de 460 mp situat în .. lot 618 pe o durată de 99 de ani. La art. 5 se prevedea o redevență anuală de 61.640 lei vechi, plătibilă în 4 rate trimestrial, care urma să se indexeze anual cu rata inflației (art. 6) – prin actul adițional din data de 10.08.1994 stabilindu-se o redevență anuală de 76,76 USD.
S-a mai reținut de prima instanță că în baza autorizației de construire nr. 1383/05.09.1995 F. A. a construit o locuință pe terenul concesionat, iar la data de 04.10.2002, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2046, F. A. vinde locuința către Ț. M., care a încheiat cu reclamanta la data de 08.11.2002 act adițional la contractul de concesiune, preluând astfel toate drepturile și obligațiile concesionarului inițial.
P. contractul de vânzare-cumpărare nr. 1474/25.04.2003, Ț. M. a înstrăinat imobilul situat în . soției sale. P. contractul respectiv cumpărătorii și-au asumat obligația de a se prezenta la reclamantă în vederea încheierii actului adițional la contractul de concesiune.
La data de 23.06.2004 pârâtul a solicitat reclamantei încheierea actului adițional la contractul de concesiune, prin adresa nr._/05.08.2009 reclamanta comunicându-i că în prealabil este necesară achitarea debitelor restante, iar prin adresele nr. 120/27.03.2006 și 131/16.06.2006 invitându-l la sediul său în vederea semnării acestuia.
Ulterior, prin adresele nr. 81/06.08.2007 și 81/04.12.2007 pârâtul a fost înștiințat cu privire la debitul restant constând în redevența anuală.
Potrivit art. 41 din Legea nr. 50/1991 republicată, dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției pentru a cărei realizare acesta a fost constituit.
P. urmare, prima instanță a apreciat că prin dobândirea dreptului de proprietate asupra construcției situată în . s-a născut în patrimoniul pârâtului dreptul la încheierea contractului de concesiune pentru terenul aferent, iar în egală măsură s-a născut și în patrimoniul proprietarului terenului - reclamantul din prezenta cauză – dreptul la încheierea contractului.
Transmisiunea dreptului de concesiune de la vânzătorul locuinței la cumpărător însă nu operează ope legis, art. 41 din Legea nr. 51/1991 reglementând dreptul la încheierea contractului de concesiune și obligația corelativă, iar în conformitate cu art. 969 C.civ., convențiile au putere de lege între părțile contractante. Totodată, art. 1073 C.civ. prevede că “creditorul este în drept a dobândi îndeplinirea exactă a obligației și în caz contrar, are drept la dezdăunăat că primul capăt de cerere este întemeiat și l-a admis, obligând pârâtul la încheierea contractului de concesiune privind terenul în suprafață de 460 mp situat în Ploiești ..
Prima instanță a mai reținut că reclamanta a solicitat prin concluziile scrise obligarea pârâtului la plata sumei de_ lei reprezentând contravaloarea lipsă de folosință, însă din înștiințările de plată depuse pe parcursul procesului rezultă că redevența pe care pârâtul ar fi datorat-o pe perioada 01.10._10 dacă ar fi fost încheiat contractul de concesiune este de 1675 lei, restul fiind majorări de întârziere.
Față de împrejurarea că între părți nu s-a încheiat contractul de concesiune, instanța de fond a reținut că suma solicitată pentru perioada 01.10._10 are natura juridică a unei contravalori a lipsei de folosință care este egală cu valoarea redevenței, instituția juridică aplicabilă fiind cea a îmbogățirii fără justă cauză, folosirea bunului reclamantei dând naștere în patrimoniul său a unui drept de creanță corelativ obligației pârâtului de a suporta contravaloarea folosirii bunului.
În ceea ce privește majorările de întârziere, s-a reținut că reclamanta nu a precizat dacă acestea au fost calculate în conformitate cu art. 9 din contractul de concesiune, dacă a aplicat procentul de majorare pentru obligațiile bugetare sau dobânda legală.
Conform art. 379 alin. 3 C.pr.civ., o creanță este certă și lichidă când existența rezultă din însuși actul de creanță sau și din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dânsul” și „câtimea ei este determinată prin însuși actul de creanță sau când este determinabilă cu ajutorul actului de creanță sau și a altor acte neautentice, fie emanate de la debitor, fie recunoscute de dânsul, fie opozabile lui în baza unei dispoziții legale sau stipulațiilor conținute în actul de creanță, chiar dacă prin această determinare ar fi nevoie de o deosebită socoteală.”
În lipsa menționării temeiului în baza căruia le-a calculat, a perioadei și modului detaliat de calcul, instanța de fond a reținut că creanța nu este certă sub aspectul existenței și a întinderii astfel încât a respins cererea ca neîntemeiată.
Totodată, în temeiul art. 262 C.pr.civ., prima instanță a încuviințat pârâtului un termen de grație și a dispus plata debitului în 3 rate lunare egale, începând cu data rămânerii definitive a hotărârii, față de împrejurarea că aceste are venituri modeste, constând într-o pensie de 391 lei și având o situație medicală precară – respingând de asemenea ca neîntemeiată cererea reclamantei de acordarea a cheltuielilor de judecată, având în vedere că nu a făcut dovada acestora.
Împotriva sentinței civile nr._/02.12.2012 a declarat recurs reclamantul M. Ploiești.
În motivarea cererii de recurs, reclamantul a învederat faptul că a formulat acțiune împotriva pârâților A. T. și A. G., prin care a solicitat obligarea acestora la încheierea contractului de concesiune privind terenul în suprafață de 460 mp situat în Ploiești, . (lot 618) și obligarea lor la achitarea sumei de 742,95 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosință (aferentă perioadei 01.10._1®j pentru terenul situat în Ploiești, . (lot 618), sumă ce urmează a fi actualizată până la data plății, precum și cheltuieli de judecată.
În continuare, recurentul – reclamant a susținut că terenul în suprafață de 460 mp situat în Ploiești, . (lot 618) face parte din domeniul privat al municipiului Ploiești, acest teren fiind concesionat, în baza contractului de concesiune FN/16.12.1993, dlui F. A., în vederea realizării unei construcții cu destinația de locuință. Precizăm că acesta a edificat locuința în baza Autorizației de construire nr.1383/05.09.1995.
Ulterior, recurentul – reclamant a susținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.2046/ 04.10.2002, dl F. A. a înstrăinat locuința către d-na Tăndărescu M. și, ca atare, a fost încheiat Actul adițional nr.4945/2/08.11.2002 Ia contractul de concesiune FN/16.12.1993, în sensul că d-na Tăndărescu M. a dobândit calitatea de concesionar, în locul d-lui F. A..
În acest sens, recurentul – reclamant a susținut că Tăndărescu M., la rândul său, prin contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr.1574/25.04.2003, a înstrăinat locuința pârâților A. T. si A. G..
Astfel, recurentul – reclamant a susținut că în cuprinsul contractului se arată că terenul aferent locuinței nu formează obiectul vânzării, fiind proprietate de stat, concesionat vânzătoarei în baza contractului de concesiune FN/ 16.12.1993, astfel cum a fost modificat prin actul adițional nr. 4945/ 2/ 08.11.2002.
De asemenea, recurentul – reclamant a susținut că, cumpărătorii își asumă obligația de a se prezenta la sediul instituției lor în vederea preluării titulaturii contractului de concesiune.
Recurentul – reclamant a susținut în continuare că, potrivit art.41 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, dreptul de concesiune asupra terenului se transmite în caz de succesiune sau de înstrăinare a construcției pentru a cărei realizare acesta a fost constituit, în aceleași condiții se transmite si autorizația de construire.
În acest sens, recurentul – reclamant a susținut că prin cererea nr._/23.06.2004 pârâtul A. T. a solicitat instituției recurente încheierea contractului de concesiune privind terenul situat în Ploiești, . (lot 618).
Or, recurentul – reclamant a susținut că această solicitare a fost soluționată favorabil, sens în care A. T. a fost invitat să semneze actul adițional la contractul de concesiune FN/16.12.1993, în vederea preluării titulaturii acestui contract, însă până în prezent pârâtul nu a dat curs solicitărilor noastre, deși a fost invitat în repetate rânduri să se prezinte în vederea semnării actului adițional, prin adresele nr._/05.08.2004, nr.120/27.03.2006, nr. 131/16.06.2006, nr. 131/15.08.2006, nr.81/ 06.08.2007 și nr.81/04.12.2007, în aceste condiții, având în vedere pasivitatea pârâților, recurentul s-a adresat instanței de judecată pentru obligarea acestora la încheierea contractului de concesiune privind terenul în suprafață de 460 mp situat în Ploiești, . (lot 618).
De altfel, recurentul – reclamant a susținut că de la momentul dobândirii construcției pârâții nu au achitat la bugetul local redevența pentru terenul ocupat, astfel încât se consideră că instituția recurentă a fost prejudiciată, fiind în imposibilitate de a valorifica un bun pe care îl deține în patrimoniu.
Or, recurentul – reclamant a susținut că potrivit dispozițiilor art.998 C.civ., orice faptă a omului care cauzează altuia un prejudiciu naște obligația Ia repararea acestuia și, pentru aceste motive, apreciază că întinderea acestui prejudiciu reprezintă tocmai contravaloarea redevenței pe care pârâții ar fi trebuit să o achite recurentului pentru terenul pe care se află construcția proprietatea acestora.
Astfel, recurentul – reclamant a susținut că lipsa de folosință a fost calculată în cuantum de 742,95 lei pentru perioada 01.10._10. Debitul de la data de 01.10.2007 și până la încheierea actului adițional nr. 3/15.10.2012 pentru lipsa de folosința este de 13.121,00 lei – recurentul arătând că nu înțelege de unde a luat instanța de fond suma de 1675 lei deoarece din întreg materialul probator nu rezulta suma menționata.
Ca atare, recurentul – reclamant a considerat nelegală și netemeinică susținerea instanței de fond în sensul că „reclamantul nu a făcut dovada că pârâta nu și-a îndeplinit în mod culpabil obligațiile contractuale", dimpotrivă, instanța trebuia să constate că în speță pârâtul are de achitat sumele din înștiințarea de plata depusa în instanța și nu cea menționată de instanța de fond care este menționata în dispozitivul sentinței.
Pentru toate aceste motive, recurentul – reclamant a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile nr._/02.12.2013 pronunțată de Judecătoria Ploiești în sensul admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost formulată și precizată, cu plata cheltuielilor de judecată la fond și recurs.
Primindu-se dosarul pe rolul Tribunalului Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ la data de 03.02.2014.
Intimatul nu a formulat întâmpinare.
În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.
La termenul din data de 09.04.2014, având în vedere petitul acțiunii, tribunalul a pus în discuția părților, recalificarea căii de atac din recurs în apel – prin încheierea de ședință pronunțată la data menționată, calificând prezenta cale de atac ca fiind apelul și nu recursul, urmând a fi soluționată în completul de judecată corespunzător constituit.
Tribunalul, examinând cauza în raport de sentința apelată, situația de fapt reținută, de probele administrate în cauză, de criticile formulate și ținând seama de dispozițiile legale incidente în cauză, constată că apelul este fondat pentru următoarele considerente:
Apelantul – reclamant a formulat recurs -recalificat apel- împotriva sentinței instanței de fond, în cuprinsul căreia a făcut în cea mai mare parte un istoric al situației juridice cronologice a terenului în litigiu în suprafață de 460 m.p., reiterând practic conținutul cererii de chemare în judecată formulată la instanța de fond - singura critică concretă formulată față de soluția primei instanțe fiind cea privind cuantumul sumei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului pentru perioada 01.10.2007 – 30.09.2010, sumă ce a fost stabilită de instanța de fond la valoarea de 1675 lei, fără ca din materialul probator să rezulte suma menționată.
Cu privire la acest aspect, se constată că singura referire a instanței de fond cu privire la suma de 1675 lei, cu titlu de contravaloare a lipsei de folosință a terenului pentru perioada menționată o reprezintă reținerea că această sumă ar rezulta din înștiințările de plată depuse pe parcursul procesului, restul fiind majorări de întârziere, cu precizarea că suma menționată anterior reprezintă în fapt redevența pe care pârâtul a fi datorat-o în perioada arătată dacă ar fi fost încheiat contract de concesiune.
Pe de altă parte, se constată că dacă inițial prin cererea de chemare în judecată apelantul – reclamant a solicitat cu acest titlu suma de 742,95 lei, ulterior prin mai multe adrese succesive această sumă a fost modificată în raport de diversele părți efectuate în timp, iar la momentul formulării concluziilor pe fondul cauzei în fața instanței de fond, apelantul – reclamant a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de_ lei.
Cu toate acestea, după formularea prezentului apel prin adresa nr. 162/25.03.2014 emisă de M. Ploiești – Direcția de Gestiune Patrimoniu – Serviciul Contracte, s-a comunicat faptul că intimatul – pârât figurează în evidențele municipiului Ploiești cu un debit restant eferent contractului de concesiune F.N./06.12.1993 încheiat pentru terenul situat în Ploiești ., lot 618, în sumă de 73 lei reprezentând: 71 lei redevența datorată pentru trimestrul I al anului 2014 și 2 lei obligații de plată accesorii calculate la data de 24.03.2014.
Astfel în raport de înscrisul menționat depus ca act nou la fila 16 dosar recurs, apelantul-reclamant prin reprezentantul legal prezent în instanță și-a precizat la termenul din 09.04.2014 solicitările în sensul că admiterii apelului și schimbării sentinței apelate în sensul obligării intimatului – pârât la sume de 73 lei obligații restante.
Având în vedere precizarea formulată de apelantul - reclamant în ședință publică, precum și faptul că aceasta este susținută de adresa menționată emisă de direcția de gestiune patrimoniu a municipiului Ploiești precum și de înștiințarea de plată aferentă depusă la fila 17 dosar recurs, tribunalul va aprecia apelul astfel declarat și precizat de apelantul-reclamant M. Ploiești, ca fiind fondat, urmând a-l admite ca atare și a dispune schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul obligării pârâtului la plata către reclamant a sumei de 73 lei reprezentând lipsă de folosință, menținând restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul-reclamant M. P., cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/02.12.2013 pronunțate de Judecătoria Ploiești în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul A. T. prin mandatar C. V., cu domiciliul în Ploiești, ., jud. Prahova și în consecință:
Schimbă în parte sentința atacată în sensul că obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 73 lei reprezentând lipsă de folosință.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 09.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
C. A. M. N. C.
GREFIER
C. A.
operator date cu caracter personal 5595
red. CAM / tehnored. CAM
5 ex./14.10.2014.
d.f._ Judec. Ploiești.
j.f. B. M. R..
| ← Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1350/2014.... | Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 23/2014.... → |
|---|
