Constatare nulitate act juridic. Sentința nr. 23/2014. Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 23/2014 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 22-09-2014 în dosarul nr. 841/310/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA-SECȚIA I CIVILĂ
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 753
Ședința publică din data de 22.09.2014
PREȘEDINTE – D. G.
JUDECĂTOR – C. D. E.
GREFIER – C. A.
Pe rol fiind judecarea apelului civil declarat de apelantul-reclamant O. V., domiciliat în Comarnic, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 238/10.03.2014, pronunțată de Judecătoria S., în contradictoriu cu intimații-pârâți R. G. C. și R. A. E., ambii domiciliați în Comarnic, ., jud. Prahova.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 15.09,2014, prezența și susținerile părților fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta, când pentru a da posibilitate părților să depună la dosar concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 22.09.2014, când a decis:
TRIBUNALUL
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei S. la data de 19.04.2013, sub nr._, reclamantul O. Z. a chemat în judecată pe pârâții R. G. C. și R. A. E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 871/16.06.2010 de B.N.P. O. L. din Comarnic, ca urmare a vicierii consimțământului și repunerea părților în situația anterioară încheierii actului. Cu cheltuieli de judecată.
În fapt, reclamantul a arătat că la data de 16.07.2010 a încheiat cu pârâții care sunt vecinii săi, contractul de vânzare-cumpărare legalizat și autentificat sub nr. 871/16.06.2010 de B.N.P. O. L. din Comarnic, prin care a convenit cu ei ca în schimbul sumei de 10.000 lei și a întreținerii pe care urmau să i-o presteze până la sfârșitul vieții, să le vândă suprafața de teren de 3.451 m.p., din care 934 m.p. categoria curți construcții, 1.867 m.p. categoria livadă 641 m.p. teren arabil și construcțiile aflate pe teren, respectiv construcția C1 (locuință) și cele două anexe C2 și C3.
A mai arătat reclamantul că a încheiat și semnat contractul de vânzare-cumpărare cu pârâții, fără a-l citi, fiind convins de aceștia că totul este în regulă, dar nu i s-a înmânat niciun exemplar din cele trei exemplare legalizate de notarul public toate rămânând la pârâți.
Reclamantul a menționat că din anul 2008 a fost diagnosticat cu coxartroză, care nu i-a permis deplasarea la instanță până în prezent.
S-a mai arătat de către reclamant că până în prezent pârâții nu i-au dat suma de 10.000 lei.
În drept, cererea a fost întemeiată pe disp. art. 948, art. 953 și art. 954 C.civ.
În dovedirea cererii, s-au solicitat probele cu înscrisuri, martori, expertize topometrică și construcții.
Legal citați, pârâții s-au prezentat în instanță și au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată și cerere reconvențională, prin care au solicitat obligarea pârâtului-reclamant la restituirea contravalorii tuturor prestațiilor primate sau efectuate cu ocazia vânzării a cărei nulitate se solicită evaluate provizoriu la suma de 50.000 lei. Cu cheltuieli de judecată.
In motivare paratii au arătat ca sunt vecini cu reclamantul si ca acesta fiind o persoana in varsta, fara ajutor si cu anumite afecțiuni a apelat la dansii pentru a fi ajutat in schimbul dobândirii proprietatii acestuia. Astfel fiind reclamantul a testat paratilor întreaga sa avere si a dublat acest act cu un act de vânzare-comparare care sa nu poată fi atacat de rudele sale. Au mai aratat paratii ca atitudinea reclamantului fata de dandșii s-a schimbat la momentul la care fratele sau, cu care nu se afla in relații de peste 20 ani l-a captat si a inceput sa il viziteze. S-a mai aratat ca actul contestat conținea doar clauza de uzufruct viager si nu si de întreținere deși permanent i-au acordat voluntar reclamantului întreținere. Cu privire la pret s-a aratat ca acesta a fost platit integral avand posibilitatea financiare datorita faptului ca paratul a lucrat in strainatate mai mult timp.
Cererea reconvenționala a fost precizata in sensul de a se fi indicat ca s-a omis sa se aratae ca totalitatea pretentiilor invocate contin si pretul platit.
Pe parcursul procedurii judiciare reclamantul a decedat respectiv la 22.09.2013 fiind citat in proces in aceasta calitate – dobandita prin transmisiunea calitatii procesuale in activ – numitul O. V..
La cererea partilor au fost incuviintate si administrate probe cu inscrisuri si testimoniala.
Martorii audiati in cauza respectiv C. I., I. I., Potroanchenu C. – au relatat cu totii in acelasi sens respectiv au indicat ca O. Z. era o persoana dificila, nu avea relatii cu rudele, nu vorbea cu fratele sau de 20 ani. Martorii au declarat cu totii si ca O. Z. s-a aflat in bune relatii cu paratii, a fost bine ingrijit de acestia si ii aprecia ca si pe copiii sai; s-a mai aratat ca O. Z. a dorit ca actul pe care il va consimti in folosul paratilor sa fie unul solid, care sa nu poata fi defaimat de rudele sale – cu care nu se afla in relatii – sens in care nu a convenit intretinerea ci numai uzufructul viager.
Prin sentința civilă nr. 238/10.03.2014 Judecătoria S. a respins acțiunea ca neîntemeiată, a respins cererea reconvențională precizată, ca rămasă fără obiect și a obligat reclamantul la plata sumei de 2616 lei cheltuieli de judecată către pârâți.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 871/16.07.2010 de BNP O. L. Comarnic O. Z. a vandut paratilor R. G. C. si R. A. E. imobilul proprietatea acestuia situat in orasul Comarnic, . compus din teren de 3451 mp si constructiile C1, C2, si C3 – anexa situate pe acesta.
Prin contractul aratat partile au consimtit ca pe durata vietii vanzatorul sa locuiasca in imobil. S-a consemnat si faptul ca pretul de 10.000 lei a fost platit si primit in intregime de vanzator la data autentificarii actului.
In fapt comparatorii au fost vecini cu vânzătorul O. Z. si acesta – fiind singur, in vârsta, fara familie apropiata si in relatii proaste cu rudele sale – a caudat o familie către care sa înstrăineze averea sa. Parații s-au comportat exemplar in relatia cu reclamantul, l-au întreținut pe acesta atât in locuința sa cat si Luandu-l la dansai când a fost necesar, i-au asigurat deplasarile si controalele medicale, l-au îngrijit. Reclamantul insuși, desi persoana dificila după relatările martorilor, s-a aratat multumit de ingrijirea si relatia in sine cu paratii.
In ultima parte a anului 2013 reclamantul se pare a intrat sub influenta fratelui sau, reclamantul O. V. – cu care nu mai avusese nicio relatie timp de 20 de ani, timp in care nu au vorbit si se pare că, fiind captat de acesta, a hotarat sa intreprinda actiunea de desfiintare a actului.
Astfel fiind, prin raportare la toate considerentele de fapt expuse se va aprecia ca reclamantul O. Z. – in deplina cunostinta de cauza neavand in nici un fel afectata vointa de a vinde – a instrainat catre parati. Nu se poate retine asadar lipsa totala a consimtamantului ca si cauza de nulitate absoluta a actului astfel cum afirma reclamantul. A mai invocat acesta eroarea obstacol distructiva de vointa ca si cauza de nulitate absoluta. Nici aceasta aparare nu este dovedita – fiind, asa cum s-a expus, puternic motivat reclamantul sa instraineze paratilor si sa consimta un act care sa fie mai putin vulnerabil actiunilor de desfiintare temandu-se tocmai de familia sa naturala cu care nu se afla in relatii.
Reținându-se ca nu sunt incidente cauzele de nulitate absoluta la care s-a făcut referire văzând si art. 948 Cod civil, art. 953 si 954 cod civil rap. la art. 6 Cod civil nou se va respinge cererea ca neîntemeiata.
Cu privire la cererea reconvenționala se va retine ca aceasta rămâne fără obiect – fata de soluția ce se va da cererii principale.
In baza art. 451 Cod pr. civila se vor acorda pârâților cheltuieli de judecata reprezentate de taxele judiciare consemnate respectiv 2616 lei conform dovezii de la fila 49; nu se va acorda suma reprezentata de onorariul avocatului.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul O. V. în baza dispozițiilor art. 480 alin.2 Noul Cod de Procedură Civilă, solicitând admiterea apelul și schimbarea în tot hotărârea apelate.
In fapt, a arătat că, prin cererea înregistrată la Judecătoria S. sub nr. 841/ 310/2013, O. Z. (în prezent decedat), a chemat în judecată pe pârâții R. G.-C. și R. A.-E. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună constatarea nulității absolute a Contractului de vânzare-cumpărare nr. 871/16.06.2010, legalizat și autentificat de B.N.P. O. L. din Comarnic, ca urmare a vicierii consimțământului si repunerea pârtilor in situația anterioara.
în petitul cererii reclamantul a învederat instanței de judecată că a convenit cu pârâții ca în schimbul sumei de 10.000 lei, și a întreținerii pe care urma să o primească de la aceștia, până la sfârșitul vieții, rezervându-și și dreptul de uzufruct viager asupra bunurilor imobilului care fac obiectul contractului, sa le transfere suprafața de teren de 3451 m.p, din care 934 m.p. reprezentând curtea construcției, 1867 m.p. livada și 64 m.p. teren agricol.
Tot prin același contract pârâții au dobândit și dreptul de proprietate asupra construcțiilor CI, C2 și C3, locuință plus anexe.
Fiind netransportabil, suferind de coxartroză, deplasându-se cu cadru, reclamantul a fost transportat de către pârâți susmenționați la notariatul din Comarnic unde acesta a semnat Contractul de vânzare-cumpărare în stradă ,aflându-se în mașină, pârâții asigurându-1 că vor respecta întrutotul înțelegerea avuta acasă.
A mai arătat că, după ce autorul său a semnat actul, pârâții in mod deliberat nu i-au înmânat un exemplar al contractului de vânzare-cumpărare așa cum prevede legea, fiind transportat înapoi la domiciliul sau, acesta fiind obținut ulterior de către el de la notariat, prin solicitare expresă in cursul anului 2013.
Solicitarea unei copii a Contractului de vânzare-cumpărare a fost făcută de reclamant după ce a constatat că întreținerea pentru care de fapt s-a întocmit contractul, a fost sistată brusc de către intimații parați, fără nici un motiv.
Conflictul dintre părți s-a declanșat după ce în prealabil reclamantul a cerut să i se achite și prețul contractului, adică suma de 10.000 lei care nu îi fusese achitată la momentul semnării contractului de către parați.
În petitul cererii sale, reclamantul a arătat că intenția lui a fost să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere, el fiind de bună-credință, având convingerea fermă că era un astfel de act, acesta a semnat în fața notarului, întrucât a avut încredere in parații care i-au făcut nenumărate promisiuni si care ii prestaseră efectiv întreținere.
Tot în cuprinsul cererii sale, reclamantul O. Z. a inveterat că prețul mic de 10.000 lei nu avea ca fundament decât întreținerea care trebuia să i se acorde pana la sfârșitul vieții, conform înțelegerii avute cu pârâții, având în vedere starea sa de nesănătate și neputințele vârstei.
În alte condiții, un astfel de imobil ar fi trebuit să se vândă la un preț de câteva zeci de mii de euro, nu la 2500 euro( c/val. a 10.000 lei), bani care în final nu i-au fost dați de pârâți conform înțelegerii. Aceasta a fost motivul si rațiunea pentru care defunctul O. Z. a încheiat contractul de vânzare cumpărare ,fiind foarte in vârsta ,bolnav ,neputincios, incapabil sa se îngrijească singur.
De abia în cursul anului 2013, neînțelegerile dintre părți devenind din ce în ce mai mari, reclamantul a solicitat o copie a Contractului de vânzare-cumpărare pentru a-i obliga pe pârâți să respecte clauzele contractuale, moment în care a realizat că a fost indus în eroare de către aceștia, intrucat a observat citind actul, ca clauza de întreținere nu este inclusa in cuprinsul contractului,cum se înțelesese.
A mai arătat că, în situația în care bunurile imobile vor fi evaluate pe calea unei expertize, se va putea constata cu ușurință discrepanța majoră dintre valoarea reală a bunului imobil înstrăinat, conform grilelor de piață a vânzării imobilelor, și prețul contractului.
A mai arătat apelantul că atât în jurisprudență cât și în doctrină, eroarea obstacol este forma cea mai gravă a erorii care împiedică formarea actului, în acest caz falsa reprezentare a realității poartă asupra naturii actului, sancțiunea aplicata, fiind în acest caz nulitatea absolută.
Viciul de consimțământ al defunctului vânzător constă deci în falsa reprezentare a realității la încheierea actului juridic civil,ca urmare a manoperelor dolozive a paraților exercitate in mod sistematic asupra defunctului.
Întrucât contractul s-a încheiat sub incidența vechiului Cod de procedură civilă, reclamantul și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.948, 953 și 954 cod civil.
A mai arătat că, în petitul cererii lor, pârâții au învederat instanței de judecată că au plătit utilitățile și taxele la primărie, că l-au dus la medic și i-au cumpărat medicamente reclamantului O. Z., acestea făcând parte din prestația de întreținere la care se obligaseră de fapt fata de defunct.
A mai arătat că, prin aceste susțineri pârâții au recunoscut tacit existența obligației de întreținere care exista între părțile contractuale, fapt recunoscut in scris de către aceștia.
A mai arătat că, hotărârea pronunțată de către instanța de fond este nefondată întrucât instanța de fond a analizat cu superficialitate cererea de chemare în judecată, nereținând că vicierea consimțământului se datorează tocmai erorii în care s-a aflat defunctul O. Z., la momentul semnării actelor la notariat.
Este foră dubiu si neîndoielnic că acesta și-a dorit încheierea unui Contract de vânzare-cumpărare cu clauză de întreținere și rezerva uzufructului, nicidecum actul care s-a încheiat în final si care nu conține aceasta clauza.
Inducerea în eroare a reclamantului O. Z. de către pârâții R. G.-C. și R. A.-E. a durat o perioadă de timp, atat anterior facerii actului dar su dupa,cât aceștia au fost dispuși să presteze întreținerea la care se angajaseră anterior facerii actului.
A mai arătat că, instanța de fond a tratat această apărare cu ușurință, minimalizând faptul că reclamantul O. Z. a avut falsa reprezentare că semnează un astfel de act.
Mai arătat că, martora audiată propusa de parați, care s-a prezentat cu lecția învățată, a fost în dușmănie cu O. V., făcând susțineri false și neconforme cu realitatea, ori aceasta depoziție nu trebuia reținuta de către instanța de judecata ca pertinenta si concludenta, instanta ar fi trebuit sa înlăture aceasta depoziție din ansamblul probator .
Martorul comun propus de parti, I., a relatat despre mulțumirea reclamantului O. Z. după încheierea actului de vânzare, mulțumire care venea din faptul că este întreținut de către parati, depozitia acestuia fiind împăciutoare ca martor al ambelor părți.
Faptul că instanța a analizat separat consimțământul viciat de falsa reprezentare a realității a defunctului la momentul încheierii actului este o eroare de judecată care a condus la respingerea cererii noastre .
Consimțământul reclamantului trebuia analizat din acest punct de vedere, nu separat așa cum s-a procedat in mod greșit de către instanța de judecata.
A mai arătat că voința reală a autorului său a fost să încheie un contrat de întreținere, acesta fiind motivul pentru care intimații au prestat acestuia întreținere, o lungă perioadă de timp.
Această împrejurare nu este deloc negată, ci dimpotrivă este recunoscută de către pârâți prin întâmpinare și cererea reconvențională si cu toate acestea, instanța ignora aceste aspecte î, motivând hotărârea . de natura pricinii.
Instanța nu a dovedit rol activ la soluționarea cauzei, manifestând un subiectivism vădit, respingând cererea, fară a analiza in profunzime cauza.
Instanța de fond avea obligația în principal să analizeze și să interpreteze contractul încheiat între părți.
Astfel, în practica judiciară ( a se vedea T.S. Decizia civilă nr.1751/1978, T.S. Decizia civilă nr.525/1956 R.I. M. c.p.civilă, p.219, 226-227), s-a susținut că natura juridică a contractului intervenit între părți se va stabilii în funcție de preponderența uneia sau alteia dintre prestațiile asumate de dobânditorul bunului.
Pentru rezolvarea problemei naturii juridice a contractului în lipsa altor criterii, prestația în bani se va raporta la valoarea bunului înstrăinat și nu la prestația care este aleatorie.
Astfel că, dacă prestația în bani este de cel puțin jumătate din valoarea bunului este contract de vânzare-cumpărare, în caz contrar el fiind de întreținere.
De asemenea, urmează să rețineți faptul că eroarea este o cauză de nulitate atunci când privește substanța obiectului, adică acele calități ale obiectului convenției și pe care părțile le-au avut în vedere și care ar fi servit ca motiv determinant pentru formarea acordului de voință intervenit.
Potrivit art.954 din Codul Civil, eroarea nu produce nulitate decât atunci când cade asupra obiectului convenției, ca în speță dedusa judecații.
In cadrul erorii obstacol care poartă asupra acestui contract, contractul de vânzare-cumpărare este lovit de nulitate absolută, eroarea fiind distructivă de voință.
La dosar pârâții au mai depus în apărare un Certificat medical din care rezultă că reclamantul putea semna acte oficiale, care însă nu acoperă eroarea în care acesta s-a aflat la momentul semnării actului de vânzare cumpărare.
Dispozițiile art. 968 C. civ. asigură conformitatea actului juridic cu legea și regulile de conviețuire socială.
Sancțiunea nulității intervine însă pentru „cauză imorală" în cazul în care contrar regulilor de conviețuire socială un contractant profită de neștiința, ignoranța sau starea de constrângere, în care s-a aflat celălalt spre a obține avantaje disproporționate. Obligația instanței de a demonstra de ce s-a oprit la soluția dată, pentru ce a admis susținerile unei părți și le-a respins pe ale celeilalte, pentru ce motiv a considerat o probă pertinentă și concludentă și de ce a înlăturat celelalte probe, de ce a aplicat o anumită interpretare stării de fapt și respectiv celei de drept, este o obligație esențială rezultată din dispozițiile procedurale .Motivarea hotărârii trebuie să fie clară, concisă și concretă și în concordanță cu probele și actele de la dosar, ea trebuie să permită urmărirea unui raționament care a condus instanța la soluția dată.
Or din perspectiva celor expuse, raportat la obiectul dedus judecății și la considerentele hotărârii instanței de fond, este de reținut că acestea nu se circumscriu dispozițiilor procedurale, în condițiile în care nu sunt analizate toate motivele reclamantului și în condițiile în care nu s-a analizat și interpretat contractul a cărui nulitate se solicită prin prisma dispozițiilor art. 977 C. civ., dar și prin prisma viciilor de consimțământ invocate „error in substantiam" .
Astfel interpretarea contractului încheiat între părți prin prisma dispozițiilor art. 977, 978, 980 C. civ. se impunea a se face de către instanța de fond pentru stabilirea voinței reale, a probelor și a condițiilor în care s-au derulat operațiunile juridice ulterioare.
Astfel, instanța a reținut că întreg probatoriul administrat în cauză conduce la concluzia că motivul determinant pentru care reclamantul O. Z. s-a hotărât să-le transmită paraților dreptul de proprietatea asupra imobilului în litigiu, 1-a constituit împrejurarea că aceștia locuiau in apropiere si va fi îngrijit pana la sfârșitul vieții sale .
Instanța avea obligația sa constate ca prețul contractului poate fi considerat derizoriu, în sensul art. 1303 c. civ. întrucât suma de 10.000 de lei nu acoperă nici măcar 10 % din valoarea bunului imobil. Instanța ar fi trebuit sa constate că acest preț reprezintă o dovadă, în plus, a faptului că reclamantul a urmărit să-și asigure întreținerea pentru diferența de valoare până la prețul real. Dovada ca era foarte bolnav rezulta din actele dosarului ,dar si din faptul ca la scurt timp după depunerea acțiunii reclamantul a decedat.
Prin urmare, instanța trebuia să aprecieze că, deși a încheiat un contract de vânzare-cumpărare (iar disp. art. 1171 - 1174 nu-i permitea reclamantului să răstoarne această prezumție decât prin înscrierea în fals), în realitate, reclamantul a urmărit, în principal, să-și asigure întreținere și, numai, în subsidiar, să obțină un preț.
Conform art.967 alin.l C.civ. convenția este valabilă, chiar dacă cauza nu este expres prevăzută. Sancțiunea care se aplică în cazul în care cauza actului juridic nu este reală, se regăsește în cuprinsul dispozițiilor art. 966 C.civ., potrivit cărora obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă sau nelicită, nu poate avea nici un efect".
Pe de altă parte, în analiza caracterului real al cauzei, instanța este ținută a se raporta la prevederile art. 967 alin. 2 C.civ. care statuează că valabilitatea cauzei este prezumată până la proba contrară".
Cauza, privită ca o condiție de valabilitate a actului juridic, cuprinde două elemente: scopul imediat, numit și scopul obligației (causa proxima") care prezintă un caracter abstract si invariabil în cadrul fiecărei categorii principale de acte juridice (la contractele de vânzare cumpărare cauza contractului - din perspectiva vânzătorului - o constituie încasarea prețului) si scopul mediat, numit și scopul actului juridic (causa remota"), motivul determinant al încheierii fiecărui act juridic în parte, care prezintă un caracter concret si variabil in funcție de specificul actului juridic respectiv.. După cum s-a arătat, în contractele de vânzare-cumpărare, scopul obligației vânzătorului îl constituie încasarea prețului.
În speță, în cuprinsul contractului autentic s-a făcut mențiunea că prețul stabilit de părți este de 10.000 RON și că acesta a fost, în întregime, achitat.
In ce privește scopul mediat urmărit de vânzător, adică reprezentarea mentală pe care acesta a avut-o cu privire la motivele ce l-au determinat să-și înstrăineze imobilul,, instanța de apel urmează sa reține că probele administrate în cauză conduc la concluzia că, în realitate, motivul determinant pentru care reclamantul a acceptat încheierea actului contestat 1-a constituit asigurarea întreținerii. Prin urmare, obligația autorului apelantului de a transmite imobilul pârâților a avut drept cauză (în sensul de scop mediat) asigurarea întreținerii, și, numai în subsidiar, încasarea unui preț.
În atare situație, din perspectiva vânzătorului, actul juridic contestat are la bază o cauză falsă ce-i privește pe pârâți, deși aceștia cunoșteau că motivul pentru care reclamantul ar fi de acord să le transmită imobilul îl constituie asigurarea propriei întrețineri, profitând de credulitatea acesteia, neputinta vârstei, starea grava de sănătate, cât, mai ales declarația martorului care a arătat starea de neputința a defunctului ,faptul ca nu se putea deplasa decât prin intermediul unui cadru.
Eroarea obstacol este cea mai grava forma de eroare, ea împiedicând formarea actului juridic. Acest fel de eroare se întâlnește in cazul in care ea cade asupra naturii actului juridic. Art. 948 Cod civil dispune: Condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt, capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, obiect determinat,o cauză licită. S-a învederat că în cauza dedusă judecății, cele două motive de nulitate, respectiv eroarea și dolul sunt incidente deopotrivă, în sensul că eroarea vânzătorului O. Z. privește natura și conținutul actului juridic pe care l-au semnat iar dolul se referă la manoperele viclene de care pârâții a uzitat pentru a-1 determina pe reclamant să semneze acest act juridic lipsa totală a consimțământului, cum este cazul erorii-obstacol (error in negotio și error in corpore). Pentru că nu s-a format acordul de voință al părților, sancțiunea care intervine este nulitatea absolută a actului juridic, aceasta fiind soluția acceptată, în general, în practică și doctrină. Potrivit art. 966 Cod civil "obligația fără cauză sau fondată pe o cauză falsă, sau nelicită, nu poate avea nici un efect". Prin urmare, pentru a fi valabilă, cauza actului juridic trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții: să existe, să fie reală și să fie licită și morală. Neîndeplinirea acestor condiții va antrena nulitatea absolută a actului juridic.
A mai arătat că hotărârea practic este nemotivată, instanța apreciind ca defunctul a căzut in captația fratelui sau O. V. care l-ar fi determinat sa desființeze actul de vânzare cumpărare si sa se adresez instanței de judecata.
O astfel de motivare nu se circumscrie situației de fapt si raporturilor reale dintre părți, chiar daca din considerentele sentinței civile apelate rezulta cu totul altceva .
A mai arătat că, defunctul nu a avut cunoștință nici de faptul că pârâții l-au pus să întocmească un testament în favoarea lor. Despre acest lucru a aflat din întâmpinare, ulterior deplasându-se la notar și revocând acel testament de care nu avea cunoștință.
A mai arătat că, intimații, înainte de încheierea contractului, îl ajutau pe defunct la treburile gospodărești, îl duceau la doctor, îi procurau alimente, creându-i acestuia certitudinea că îl vor îngriji până la sfârșitul vieții.
A mai arătat că intimații nu și-au respectat obligația de întreținere.
Pentru toate considerentele arătate au solicitat, admiterea apelului, urmând ca instanța să dispună completarea probatoriului in baza dispozițiilor art.478 alin.2 NCPC, cu înscrisuri, martori si o expertiza prețuitoare a imobilului.
Au solicitat, ca în cazul în care ca aceste probe nu pot fi administrate in fata instanței de apel, sa se desființeze hotărârea si sa se trimită cauza la instanța de fond pentru a se stabili în mod corect raporturile dintre părți, natura contractului, aspecte necesare pentru a se pronunța o soluție justa in litera și spiritul legii.
Au mai arătat că nu a fost respectat principiul legalității.
La data de 24.07.2014 intimații au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile nr. 238 din 10 martie 2014, cu obligarea apelantului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea au arătat că instanța de fond în mod corect a respins acțiunea formulată de autorul apelantului și continuată de acesta ca neîntemeiată în ceea ce privește constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 871 din 16.06.2010 a BNP O. L. din Comarnic.
Au arătat că, motivele de apel inserate în cuprinsul cererii nu sunt adevărate critici aduse hotărârii pronunțate în cauza ci mai degrabă aspecte teoretice invocate în raport de textele de lege invocate în cauză.
A mai arătat că, autorul apelantului, vânzătorul, perfect lucid și în cunoștință de cauză a încheiat un contract de vânzare-cumpărare cu drept de uzufruct viager, iar inserarea clauzei de uzufruct viager denotă voința vânzătorului.
Voința pură, nealterată a vânzătorului a fost încheierea contractului în forma în care s-a realizat, mărturie fiind probele testimoniale administrate în cauză la care se face referire în cuprinsul motivării hotărârii.
A mai arătat că, prestarea întreținerii atât înainte cât si după încheierea actului, denotă omenia și grija pe care i-au purtat-o vânzătorului chiar și în lipsa unei prevederi contractuale.
Pe cale de consecință, hotărârea pronunțată în cauză este legală și temeinică.
Analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate și ținând cont de dispozițiile art. 476 și urm. Cod proc.civ. tribunalul reține următoarele:
În ceea ce privește solicitarea completării probatorului, Tribunalul urmează a o respinge pentru următoarele considerente:
Instanța de apel va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, precum și administrarea altor probe, dacă le consideră necesare pentru soluționarea cauzei însă cererea de readministrare a probelor poate fi respinsă în măsura în care instanța de apel o găsește inutilă.
În cauza de față, instanța apreciază inutilă cererea de suplimentarea a probei testimoniale având în vedere faptul că, în fața instanței de fond a fost administrată proba testimonială cu 3 martori, instanța analizând declarațiile acestora și pronunțându-se asupra valorii probatorii a acestora, astfel că nu se impune reaudierea acestora în fața instanței de apel, probele fiind câștigate cauzei, contribuind astfel la formarea convingerii instanței.
Mai mult, cererea de suplimentare a probei nu a fost motivată.
În ceea ce privește cererea de completare a probatoriului cu proba cu expertiza specialitatea construcții, de asemenea instanța de apel o apreciază ca fiind inutilă și neconcludentă soluționării cauzei, având în vedere obiectul și cauza cererii de chemare în judecată.
În ceea ce privește fondul cauzei, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de apel invocate, ținând cont de dispozițiile art. 477, 478 și 479 Cod proc.civ., tribunalul apreciază că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Între lipsa consimțământului și exprimarea lui nevalabila din cauză faptului că a fost afectată de un viciu de consimțământ exista o deosebire de structura si regim juridic aplicabil.
Astfel lipsa consimțământului exprima absența voinței persoanei la încheierea actului și nu se identifica cu vicierea consimțământului, care alterează doar exprimarea voinței părții la încheierea actului.
Pe de o parte reclamantul, și ulterior moștenitorul legal al acestuia invocă faptul că intimații pârâți l-au indus în eroare cu viclenie, iar pe de altă parte invocă eroarea obstacol.
Potrivit art. 948 Cod civil, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt: capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părților ce se oblige, un obiect determinat si o cauza licita.
Punctul de pornire în formarea voinței juridice îl reprezintă nevoia simțita de om, nevoie pe care vrea sa o satisfacă, iar, pe măsură ce reprezentarea scopului devine tot mai puternica se trece de la tendința la dorința de satisfacere a nevoii. In acest context începe procesul psihologic al deliberării si, ca urmare a apariției unui motiv determinant se trece la hotărârea de a încheia actul juridic, act care apare ca un mijloc de realizare a scopului propus. Vointa juridica reprezintă un element fundamental al actului juridic, fiind guvernata de doua principii si anume cel al libertății actelor juridice si cel al voinței reale. Codul civil român a consacrat conceptia subiectivă privind raportul dintre voința interna, reala a partilor si vointa declarata, exteriorizata, acordând prioritate voinței interne, putându-se pune în discuție valabilitatea actului juridic prin care s-a transmis dreptul subiectiv civil pe motiv de neconcordanta între voința interna si cea exprimata.
Art. 953 Cod civil dispune ca „consimtamântul nu este valabil când este dat prin eroare, smuls prin violenta sau surprins prin dol”, manifestarea de vointa a partilor fiind producatoare de efecte juridice numai daca a fost liberă și conștientă. In consecința, pentru a fi valabil exprimat, consimțământul trebuie să îndeplineasca urmatoarele cerinte, în mod cumulativ: sa provina de la o persoana cu discernamânt, sa fie exprimat cu intentia de a produce efecte juridice, sa fie exteriorizat si sa nu fie alterat de vreun viciu de consimtamânt.
Art. 954 Cod civil, consacrat erorii ca viciu de consimtamânt, stabileste ca eroarea nu produce nulitate decât când cade asupra substantei obiectului conventiei. Deci, în funcție de consecintele care intervin, cea mai grava forma a erorii este eroarea-obstacol, atunci când falsa reprezentare cade fie asupra naturii actului juridic ce se încheie, fie asupra identitatii fizice a obiectului, reprezentând mai mult decât un viciu de consimtamânt, deoarece, practic, partea nu si-a dat consimtamântul pentru încheierea actului în cauza.
Eroarea-obstacol antrenează, așadar, nulitatea absolută a actului juridic, întrucât consimtamântul partilor contractante la încheierea actului juridic a lipsit.
Analizând consimțământul autorului apelantului, prin prisma erorii obstacol invocate, tribunalul reține faptul că din probele administrate în cauza nu a rezultat faptul ca defunctul O. Z., s-a aflat în eroare cu privire la natura juridică a actului încheiat.
Motivele invocate de reclamant în acțiunea precum si cele de apelant, nu sunt de natura să determine nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, aceasta pentru că în fața notarului public vânzătorul a declarat ca a vândut imobilul situat în intravilanul Orașului Comarnic, ., . 1458, A 1459 L 1457 jud. Prahova pentru prețul arătat în contract, pret ce i-a fost achitat integral la momentul încheierii contractului, vânzătorul rezervându-și dreptul de uzufruct viager.
Nu rezultă intenția părților de a încheia un contract de întreținere, iar declarațiile de martori invocate de părti nu dovedesc o situație contrară celei reținute în înscrisurile autentice.
Împrejurarea că, intimații au prestat întreținere autorului apelantului, nu este de natura să conducă la concluzia că acesta din urmă a dorit sa încheie un contract de întreținere, întrucât dacă acestea ar fi fost voința sa, acest aspect s-ar fi menționat ca și clauză în contractul de vânzare-cumpărare, așa cum a fost menționată și clauza uzufructului viager.
Astfel, din declarațiile martorilor rezultă că intimații au prestat întreținere autorului pârâtului însă nu în temeiul unui contract (fie el și verbal) ci ca o consecință a considerației purtate de către intimați autorului apelantului.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia prestația în bani trebuie să fie de cel puțin jumătate din valoarea bunului, ca acesta să fie considerat contract de vânzare - cumpărare, instanța reține că nu are relevanță în condițiile în care clauza menționată în contract este uzufructul viager și nu întreținerea, iar o situația contrară nu a fost dovedită.
Chiar și în situația în care ar exista un dubiu cu privire la voința reală a părților avută la încheierea contractului, acesta se interpretează in favoarea celui ce se obliga“, potrivit principiului in dubio pro debitore/reo (art. 983 C. civ.), în speță în favoarea cumpărătorilor.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod proc civ. urmează a respinge cererea de completare a probatoriului și a respinge apelul ca fiind nefondat.
În temeiul art. 453 Cod proc.civ. obligă apelantul - reclamant la plata către intimați a sumei de 2000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge cererea de completare a probatoriului, ca neîntemeiată.
Respinge apelul declarat de apelantul-reclamant O. V., domiciliat în Comarnic, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr. 238/10.03.2014, pronunțată de Judecătoria S., în contradictoriu cu intimații-pârâți R. G. C. și R. A. E., ambii domiciliați în Comarnic, ., jud. Prahova, ca nefondat.
Obligă apelantul la plata către intimați a sumei de 2000 lei, cu titlul de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR
D. G. C. D. E.
GREFIER,
C. A.
Operator de date cu caracter personal 5595
Red. C.D.E /Tehnored. C.D.E.
5 ex./05.11.2014
d.f._ /19.04.2013 Judecătoria S.
j.f. M. A. M.
| ← Pretenţii. Hotărâre din 09-04-2014, Tribunalul PRAHOVA | Pretenţii. Decizia nr. 273/2014. Tribunalul PRAHOVA → |
|---|
