Acţiune în constatare. Hotărâre din 24-03-2015, Tribunalul PRAHOVA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 1268/2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL PRAHOVA- SECȚIA I CIVILĂ
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1268
Ședința publică din data de 24.03.2015
PREȘEDINTE - C. M.
JUDECĂTOR - R. C.
GREFIER - CARDAȘOL I. N.
Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul pârât M. PLOIEȘTI PRIN PRIMAR cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/18.11.2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. V. E., domiciliată în Ploiești, ., ., jud. Prahova, C. S. F. domiciliată în Ploiești, ., ., etaj 4, apartament 14, jud. Prahova și C. D. E. domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova.
Cererea de apel timbrată cu suma de 4887,5 lei și timbru judiciar de 2,5 lei, anulate la dosarul cauzei.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații reclamanți reprezentați de avocat Ștefănica L., lipsind apelantul pârât.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Reprezentantul intimaților reclamanți depune la dosar întâmpinare și arată că nu mai are de formulat alte cereri în cauză.
Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului, considera cauza în stare de judecată și acordă cuvântul reprezentantului intimaților reclamanți asupra apelului.
Reprezentantul intimaților reclamanți solicită respingerea apelului ca nefondat arătând că instanța de fond a reținut în mod corect si concret situația expusă raportat la probatoriile administrate în cauză menționând că ambele elemente ale posesiei respectiv corpus și animus sunt îndeplinite și că în cauză a operat joncțiunea posesiilor și că toate actele de stăpânire asupra bunului imobil au avut o regularitate normală în raport de natura lui și că posesia autoarei este neviciată, respectiv continuă, netulburată și publică. Solicită respingerea apelului. Fără cheltuieli de judecată.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești cu nr._/ 281/2012, la data de 19.07.2012, reclamanta G. C., a chemat în judecată pe pârâtul M. Ploiești prin Primar, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că este proprietara suprafeței de teren de 170 m.p situată în Ploiești, intravilan, ., județul Prahova (aflată în prelungirea proprietății sale de 120 m.p. situată la aceeași adresă) și a celor trei construcții - case de locuit și anexă edificate pe acesta, respectiv: C1- edificată la nivelul anului 1960 din grădele, acoperită cu tablă, compusă din 2 camere, hol, bucătărie; C2- edificată la nivelul anului 1990 (fără autorizație la acea vreme), din BCA-uri (parter + mansardă necompartimentată), compusă din 3 camere, 1 bucătărie, 1 hol, 1 grup sanitar și C3 - anexă, imobile pe care le-a dobândit prin efectul uzucapiunii și al accesiunii imobiliare, stăpânindu-le în mod continuu, neîntrerupt, netulburat și sub nume de proprietar încă din anul 1960 și până în prezent (continuând practic posesia autoarei sale, G. L., decedată în anul 1977), imobile pentru care a achitat anual taxe și impozite, fiind înregistrată la rol cu acestea.
În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că posesia bunurilor imobile a aparținut (cu excepția construcției ridicate la nivelul anului 1990), mamei sale, G. L., decedată la 14 iulie 1977, începând cu anul 1960, reclamanta continuând-o după decesul acesteia și până în prezent.
A menționat că asupra celor patru imobile (teren și construcții) și-a exercitat posesia în mod continuu și neîntrerupt, nefiind tulburată de nimeni mai bine de 35 ani și respectiv 22 de ani, nefiind schimbate în vreun fel limitele de hotar și comportându-se ca adevărată proprietară, achitând taxe și impozite în mod permanent pentru acestea, fiind înscrisă la rol în acest sens potrivit actelor anexate.
A precizat că la nivelul anului 2010, odată cu intenția sa de a înstrăina fiului său suprafața de teren din proprietatea de 120 m.p., la măsurătorile din teren (fără să fi fost vreodată, începând cu anul 1960 schimbate limitele terenului respectiv), au fost găsiți în plus cei 170 m.p. (menționați de altfel în planul de amplasament anexat), suprafață de teren stăpânită permanent anterior, alături de cei 120 m.p., fără a cunoaște acest lucru, sens în care a fost nevoită să promoveze prezenta acțiune.
În dovedirea acțiunii a solicitat proba cu înscrisuri, martori, expertize de specialitate.
Ca urmare a decesului reclamantei G. C., moștenitoarele acesteia, G. V. E., C. S. F. și C. D. E. au solicitat introducerea în cauză în calitate de reclamante, cerere admisă de instanță.
După administrarea probelor cu acte, martori, expertiză tehnică de specialitate, prin sentința civilă nr._/18.11.2015 instanța de fond a admis acțiunea precizată formulată de reclamantele G. V. E., C. S. F. și C. D. E., în calitate de moștenitoare ale defunctei G. C., în contradictoriu cu pârâtul M. Ploiești prin Primar și a constat că reclamantele au dobândit prin efectul uzucapiunii de 30 de ani dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 205 mp situat în Ploiești, ., județul Prahova, identificat în perimetrul punctelor 3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-14-3, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară topografică și raportului de expertiză tehnică judiciară completare specialitatea topografie, efectuat de expert G. E., raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre și, prin efectul accesiunii imobiliare, dreptul de proprietate asupra construcțiilor reprezentate de casa de locuit construcție parter, în suprafață utilă de 30,64 mp, anexă construcție parter, în suprafață utilă de 18,81 mp, grup sanitar în suprafață utilă de 2,46 mp, casa de locuit în regim de înălțime parter și mansardă, cu o suprafață utilă de 71,30 mp și anexă construcție parter, în suprafață utilă de 11,32 mp, identificate potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară specialitatea construcții civile și industriale și raportului de expertiză tehnică judiciară completare specialitatea construcții civile și industriale, întocmite de expert Dubuleac L., raport ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin Decizia nr. 54/12.01.1960 emisă de Sfatul Popular al Orașului Ploiești s-a scos din administrarea I.L.L.-ului și s-a atribuit în deplină proprietate și posesie numitei G. L. imobilul situat în Ploiești, ., compus dintr-un teren în suprafață de 120 mp și o construcție în suprafață de 34,40 mp, imobil reprezentând contravaloarea schimbului pentru imobilul situat în Ploiești, ., fost proprietatea numitei G. L., compus din suprafața de 270 mp teren și 41,60 mp construcție, trecut în proprietatea statului potrivit Decretului nr. 501/1959 și care a fost trecut în administrarea I.L.L.
A mai arătat instanța de fond că, potrivit certificatului de moștenitor nr. 1205/1977/28.12.1977 emis de notariatul de Stat Județean Prahova, de pe urma defunctei G. L., decedată la data de 14.07.1977 au rămas ca masă succesorală următoarele bunuri imobile: un teren de construcții în suprafață de 120 mp situat în Ploiești, ., județul Prahova, deținut de defunctă în baza Decretului nr. 501/1959 al Prezidiului Marii Adunări Naționale și a Deciziei nr. 54/1960 a fostului Sfat Popular al Orașului Ploiești, transcris la nr. 22/1960 de fostul Secretariat al Tribunalului Orașului Ploiești și o casă situată pe terenul menționat mai sus, construcție din grădele, acoperită cu tablă și carton, compusă din 2 camere și un antreu, deținut de defunctă în același mod ca și terenul, iar în calitate de moștenitoare, defuncta reclamantă G. C., în calitate de fiică, acesteia revenindu-i cota de 1/1 din masa succesorală, decedată la rândul său la data de 30.09.2012, conform certificatului de deces . nr._, moștenitorii acesteia fiind reclamantele din prezenta cauză, respectiv G. V.-E., în calitate de nepoată de fiu predecedat, cu o cotă de 1/3 din masa succesorală, C. S. F., în calitate de nepoată de fiică predecedată, cu o cotă de 1/3 și C. D.-E., în calitate de nepoată de fiică predecedată, cu o cotă de 1/3 din masa succesorală.
S-a motivat de către instanța de fond că, afirmația reclamantelor conform căreia acestea, împreună cu autoarea defunctă G. C. și anterior, mama acestei defuncte, G. L., au stăpânit continuu imobilul în litigiu mai mult de 50 de ani, începând cu anul 1960, când s-a emis Decizia nr. 54/12.01.1960 a Sfatului Popular al Orașului Ploiești, posesia acestora și ulterior, posesia reclamantelor nefiind tulburată de nimeni, este susținută și de declarațiile martorilor T. V. și M. G. care au arătat că imobilul în litigiu a fost stăpânit de autoarele reclamantelor și apoi de către reclamante mai bine de 30 de ani, că terenul este împrejmuit pe toate laturile și a avut întotdeauna același amplasament, autoarele reclamantelor și apoi reclamantele fiind cunoscute drept proprietari ai imobilului, neavând niciodată probleme cu vecinii.
Totodată, prima instanță a reținut că posesia reclamantelor G. V.-E., C. S. F. și C. D.-E. poate fi unită cu cea a autoarelor reclamantelor, G. C. și G. L., în temeiul art. 1860 C.civ. de la 1864, ținând cont de faptul că joncțiunea posesiilor operează în cazul în care ele s-au exercitat de alte persoane decât titularul dreptului de proprietate, iar cel care invocă uzucapiunea deține bunul de la autorul său în baza unui raport juridic, iar în speță, nu s-a făcut dovada că autoarea reclamantelor, G. C. ar fi avut calitatea de proprietar al terenului excedentar, ce face obiectul acțiunii, aceasta moștenind terenul în suprafață de 120 mp de la mama sa, G. L., motiv pentru care este posibilă joncțiunea posesiilor.
De asemenea instanța de fond a susținut că posesia reclamantelor și a autoarelor acestora este una neviciată în sensul art. 1847 C.civ. de la 1864, respectiv este continuă, netulburată și publică, ținând seama că actele de stăpânire ale reclamantelor și autoarei acestora asupra bunului imobil au avut o regularitate normală în raport de natura acestuia, așa cum rezultă și din declarația martorilor T. V. și M. G. mai ales că, art. 1850 C.civ. de la 1864 instituie o prezumție legală relativă de continuitate în sensul că " posesorul actual care probează că a posedat într-un moment dat mai înainte, este presupus că a posedat în tot timpul intermediar, fără însă ca aceasta să împiedice proba contrarie".
În ceea ce privește caracterul netulburat al posesiei, instanța de fond a reținut că din declarația martorilor T. V. și M. G. și înscrisurile depuse la dosar rezultă că posesia reclamantelor și autoarelor G. C. și G. L. asupra imobilului în cauză nu a fost tulburată, nicio persoană nerevendicând proprietatea acestuia, reclamantele și reclamanta defunctă fiind recunoscute de către toți vecinii ca adevărate proprietare, iar în raport de caracterul public al posesiei, este de observat că aceasta a fost exercitată în văzul tuturor, pârâtul având posibilitatea să o cunoască, neputându-se astfel susține că posesia ar fi avut caracter clandestin în sensul art. 1852 C.civ. de la 1864.
A precizat prima instanță că, împrejurarea că reclamantele nu au înscris întregul teren în litigiu la rolul agricol, ci doar 205 mp și nu au achitat impozitul pentru întreaga suprafață de teren de 325 mp situată în Ploiești, ., nu este de natură să vicieze posesia, art. 1847 C.civ. de la 1864, care cere ca posesia pentru a fi utilă, trebuie să fie publică, vizând situația în care posesorul nu exercită posesia pe ascuns de adversarul său, ci public și ca atare, pentru a se vorbi de o posesie clandestină, aceasta trebuie exercitată în așa fel încât să nu atragă atenția celor ce ar avea interes să o cunoască, fiind posibilă în special în cazul bunurilor mobile or, în speță, potrivit declarațiilor martorilor și expertizei efectuate, reclamantele, precum și reclamanta defunctă G. C. s-au comportat dintotdeauna ca proprietari, fiind cunoscute ca având această calitate de către vecini, ceea ce înseamnă că nu se poate susține că posesia nu a fost publică.
Instanța a mai reținut că este îndeplinită și cea de-a doua condiție a uzucapiunii și anume exercitarea posesiei timp de 30 de ani, având în vedere declarația martorilor T. V. și M. G., precum și înscrisurile aflate la dosar din care rezultă că reclamantele, autoarea G. C., precum și defuncta G. L. au avut stăpânirea neîntreruptă a imobilului timp de peste 50 de ani, începând cu anul 1960, precum și raportul de expertiză tehnică judiciară topografică, inclusiv refacere și completare, întocmite de expert G. E. din care reiese că terenul în litigiu are suprafața măsurată de 205 mp, este împrejmuit cu gard pe toate laturile, are categoria de folosință curți-construcții, valoarea de piață de 106.600 lei și are următoarele vecinătăți: la nord-D. G., la sud-.-S. V. și la vest-.>
De asemenea, instanța de fond a invocat și de adresa nr. 768/2013 emisă de pârât, conform căreia imobilul în litigiu nu face parte din domeniul public sau privat al Municipiului Ploiești, acesta aflându-se în circuitul civil, instanța reținând astfel că terenurile proprietate privată, indiferent de titularul lor pot fi dobândite și înstrăinate prin oricare din modurile stabilite de legislația civilă, ceea ce înseamnă că proprietatea terenului ce formează obiectul prezentului litigiu poate fi dobândită și prin uzucapiune, care potrivit art. 645 C.civ. și 1837 C.civ. de la 1864 reprezintă un mod originar de dobândire a proprietății, iar intervenția Legilor nr. 58/1974 și nr. 59/1974 nu poate fi apreciată ca un caz de întrerupere naturală a prescripției, deoarece prin aceasta nu a fost schimbată natura sau destinația terenurilor proprietate privată ( art. 1864 pct. 2 C.civ. de la 1864) și nici nu au fost scoase din comerț, în sensul art. 1844 C.civ. de la 1864 și, chiar dacă reclamantele nu au depus la dosar înscrisuri din care să rezulte plata impozitului pentru imobilul în litigiu, aceasta nu ar echivala cu neîmplinirea condițiilor uzucapiunii de lungă durată, deoarece împrejurarea că reclamantele nu ar fi plătit taxe și impozite pentru suprafața indicată nu este de natură a conduce la concluzia absenței elementului intențional al posesiei pe care au exercitat-o, atât timp cât, în mod indubitabil, autoarele reclamantelor și ulterior reclamantele au stăpânit respectivul imobil, considerându-se adevărații săi proprietari.
A concluzionat prima instanță că, față de situația de fapt astfel reținută, rezultă că reclamantele G. V. E., C. S. F. și C. D. E., precum și reclamanta defunctă G. C. au făcut dovada actelor materiale de stăpânire efectivă pe tot termenul prevăzut de lege iar toate actele materiale de stăpânire reflectă intenția acestora de a se comporta ca adevărații titulari ai dreptului de proprietate, ceea ce caracterizează o atitudine subiectivă specifică titularului real al dreptului de proprietate.
În privința celui de-al doilea capăt al cererii, instanța de fond a arătat că pe terenul în suprafață totală de 325 mp, situat în Ploiești, ., autoarea G. L. a dobândit dreptul de proprietate asupra unei construcții în suprafață de 34,40 mp., iar ulterior, defuncta G. C. a construit pe terenul situat în Ploiești, ., o încăpere cu destinația de spațiu comercial, cu structura din prefabricate din BA, conform autorizației nr. 875/1992 emisă de Primăria Municipiului Ploiești și o încăpere cu structură din zidărie de cărămidă și prefabricate din BA, cu o suprafață construită la sol de 15,75 mp, așa cum reiese din autorizația nr. 903/1992 emisă de Primăria Municipiului Ploiești, iar pe terenul în litigiu reclamanta defunctă G. C. și familia sa au edificat mai multe construcții reprezentate de casa de locuit construcție parter, în suprafață utilă de 30,64 mp, anexă construcție parter, în suprafață utilă de 18,81 mp, grup sanitar în suprafață utilă de 2,46 mp, casa de locuit în regim de înălțime parter și mansardă, cu o suprafață utilă de 71,30 mp și anexă construcție parter, în suprafață utilă de 11,32 mp, valoarea totală a acestor construcții fiind de 218.800 lei, construcții ridicate pe cheltuiala reclamantelor și a autoarei acestora, fiind astfel îndeplinite cerințele art. 492 c.pr.civ. potrivit căruia orice construcție, plantație sau lucru făcut în pământ sau asupra pământului sunt făcute de către proprietarul acelui pământ cu cheltuiala sa și că sunt ale sale, dacă nu există dovada contrarie.
S-a motivat de către prima instanță că acest text legal, ce constituie principiul accesiunii imobiliare artificiale, stabilește totodată o dublă prezumție și anume orice construcții făcute pe un fond, sunt prezumate, până la proba contrară, că au fost făcute de către proprietarul fondului și cu cheltuiala sa, și astfel, pornind de la un fapt cunoscut, vecin și conex faptului principal invocat de reclamante, respectiv faptul că reclamantele sunt proprietarii terenului în discuție, legea deduce existența faptului principal invocat prin cererea de chemare în judecată, respectiv faptul că sunt proprietari ai construcțiilor edificate pe acest teren și că toate cheltuielile necesare edificării sale au fost avansate de acestea sau familia acestora, iar această prezumție stabilită de art. 492 Cod Civil, deși este o prezumție relativă, nu a fost totuși răsturnată în cauză prin administrarea vreunei probe contrare, astfel încât își produce de plin drept efectul.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul, criticând soluția pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea apelului și schimbarea în tot a sentinței atacate, în sensul respingerii acțiunii.
În motivarea apelului, apelantul a arătat că prin hotărârea pronunțată instanța a eludat prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, lege în temeiul căreia reclamanții aveau obligația de a se adresa autorității administrației publice locale pentru obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de construire și abia apoi să realizeze construcțiile or, prin soluția pronunțată se creează un precedent ce ar putea conduce la încurajarea încălcării legii ce reglementează executarea lucrărilor de construire.
Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată la nr._ la data de 10.02.2015.
La data de 23.03.2015 intimații au depus întâmpinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând în esență că instanța de fond a reținut corect și concret situația existentă raportat la probatoriile administrate, bunica lor și apoi mama lor, exercitând o posesie utilă și neviciată de mai bine de 50 de ani asupra terenului în litigiu, respectiv de la data emiterii Deciziei nr. 54/12.01.1960, posesia nefiind vreodată tulburată de vreo altă persoană, iar dreptul de proprietate asupra terenului le conferă și dreptul de proprietate asupra construcțiilor edificate în anul 1990 în virtutea dis. art. 488, art. 492 C.civ. nemodificat, aplicabil în cauză, mai ales că la nivelul anului 1990 nu intrase în vigoare Legea 50/1991, astfel că nu poate fi reținută critica apelantului în acest sens.
Tribunalul examinând sentința atacată, în raport de situația de fapt reținută, de criticile formulate, de textele de lege aplicabile, constată că apelul este fondat, având în vedere următoarele considerente:
Prin Decizia nr. 54/12.01.1960 emisă de fostul Sfat Popular al Orașului Ploiești s-a scos din administrarea fostului ILL și s-a atribuit în deplină proprietate și posesie numitei L. G. imobilul situat în Ploiești, . A, compusă dintr-un teren în suprafață de 120 mp. și o construcție în suprafață de 34,40 mp., în schimbul imobilului situat în ., fostă proprietatea numitei L. G., compus din suprafața de 270 mp și 41,60 mp construcție, trecut în proprietatea statului în baza Decretului nr. 501/1959, imobil care a fost trecut în proprietatea ILL.
Potrivit Certificatului de Moștenitor nr. 1205/28.12.1977, la data de 14.07.1977 a decedat G. L., de pe urma sa rămânând ca unică moștenitoare legală acceptantă numita G. C., în calitate de fiică, căreia i-a revenit întreaga masă succesorală compusă din terenul în suprafață de 120 mp situat în Ploiești, . și casa existentă pe acest teren, iar potrivit Certificatului de Moștenitor nr. 63/12.06.2013, la data de 30.09.2012 a decedat G. C., de pe urma sa rămânând ca moștenitori legali acceptanți reclamantele G. V. E., C. S. F. și C. D. E., în calitate de nepoate de fii, cărora le-a revenit câte o cotă de 1/3 din succesiunea defunctei, constând în dreptul de succesiune asupra locului de înhumare, nr. 31 A, . din Cimitirul Bolovani Ploiești.
Conform Certificatului nr. 903/1992, autorizației de construire nr. 875/1992, defuncta G. C. a edificat în timpul vieții asupra terenului de 120 mp., dobândit prin moștenire de la mama sa, G. L., o încăpere cu destinația de spațiu comercial, imobilele de pe . în anul 1976, astfel că, imobilului din ., unde figura înscris ca proprietar G. M., i-a fost modificat nr. poștal din 49 în 49 A, terenul fiind impus la Administrația Financiară pe „moștenitori def. G. C.” cu suprafața de 205 mp.
În cuprinsul Adresei nr. 160/24.03.2014 emisă de Direcția de Gestiune Patrimoniu se menționează că în baza Legii 10/2001 a fost înregistrată notificarea nr. 341/09.11.2001 formulată de numiții S. T. P., A. V. I. și S. I. prin care s-a solicitat acordarea măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru imobilul compus din terenul în suprafață de 304,50 mp și construcția edificată pe acesta și care se compunea din 4 camere, antreu și bucătărie, situat în Ploiești, ., notificare soluționată prin Dispoziția nr. 9914/28.12.2009 emisă de Primarul Mun. Ploiești, în sensul propunerii acordării de măsuri reparatorii prin echivalent, constând în despăgubiri pentru imobilul sus menționat, iar prin Sentința civilă nr._/2001 a Judecătoriei Ploiești, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a stabilit c/valoarea acestor despăgubiri.
Conform raportului de expertiză tehnică judiciară topografică, inclusiv refacere, completare, întocmit de expert G. E., terenul în litigiu a fost identificat pe schița de plan prin punctele 3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-14-3, având suprafața de 205 mp., categorie de folosință curți-construcții, făcând parte din terenul de 325 mp, notat prin punctele 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-14-15-1 împrejmuit cu gard pe toate laturile, suprafața de 205 mp. reprezentând diferența dintre suprafața măsurată de 325 mp. și suprafața de 120 mp. cuprinsă în Certificatul de Moștenitor nr. 1205/1977, identificată de către expert prin punctele 1-2-3-14-15.
A precizat expertul că suprafața de 170 mp solicitată inițial prin acțiune este reprezentată prin cotele 4-5-6-7-8-9-10-11-12-13-4.
Potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară construcții, inclusiv completare, întocmit de expert Dubuleac L., pe terenul în litigiu, situat în Ploiești, . A, având suprafața de 325 mp, a fost identificată o casă de locuit formată din 2 camere și un antreu, o anexă compusă din hol și o cameră, precum și un grup sanitar și o altă casă de locuit cu regim de înălțime parter și mansardă, precum și o anexă construcție – parter, la evaluarea cărora s-a ținut seama de o . coeficienți de individualizare, amplasare, lipsa autorizației de construire, cu mențiunea că aceste ultime construcții sunt amplasate pe terenul de 170 mp., iar construcțiile constând în casa de locuit, anexă și grup sanitar, sunt amplasate pe terenul de cca.155 mp.
Prin contractul de vânzare – cumpărare aut. cu nr. 2495/03.09.2010 numita G. C. a vândut fiului său G. R. (în prezent decedat) și soției acestuia, G. A., terenul în suprafață de 120 mp. curți-construcții, indivizi din suprafața de 325 mp. situată în intravilanul mun. Ploiești, . A, identificat pe schița raportului de expertiză topo în punctele 1-2-3-14-15-1, dobândit prin moștenire conform certificatului de moștenitor nr. 1205/1977.
Martorii T. V. și M. G. au arătat că def. G. C. a stăpânit un teren de cca. 300 mp împrejmuit cu gard din lemn pe toate laturile, dobândit de la părinții săi, fiind cunoscută ca și proprietar al imobilului, teren pe care există o casă bătrânească, iar deasupra acesteia, G. C. a deschis o Frizerie.
Disp. art. 111 C.pr.civ. nemodificat, stipulează că partea care are interes poate să formuleze cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept, cu excepția cazului în care are posibilitatea formulării cererii în realizarea dreptului.
Art. 1837 și urm. C.civil nemodificat prevăd că uzucapiunea reprezintă un mod de dobândire a dreptului de proprietate constând în exercitarea unei posesii neîntrerupte, continue, netulburată și sub nume de proprietar timp de 30 de ani asupra bunului respectiv.
De asemenea, disp. art. 488 și urm. C.civ. nemodificat, reglementează accesiunea imobiliară artificială constând în faptul că proprietarul terenului devine proprietarul construcțiilor, plantațiilor făcute pe acel teren și anume, două situații: când proprietarul terenului face construcții, plantații pe terenul său cu materialele altei persoane și, când construcțiile, plantațiile sunt făcute de către o persoană cu materialele sale, dar pe terenul ce aparține altuia.
Așadar, din analiza actelor și lucrărilor dosarului reiese că autoarea reclamantelor, L. G., a dobândit în proprietate și posesie în baza deciziei nr. 54/12.01.1960 imobilul situat în Ploiești, . A, compusă din teren în suprafață de 120 mp. și o construcție existentă pe acest teren, imobil dobândit prin moștenire de către fiica sa, G. C., în urma decesului mamei sale, G. L., la data de 14.07.1977, teren asupra căruia aceasta a edificat în anul 1992 cu autorizație de construcție o încăpere cu destinație de spațiu comercial, teren înstrăinat de către G. C. fiului său, G. R., în prezent decedat, și soției acestuia, G. A., prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 2495/03.01.2010, menționându-se că acest teren este indiviz din terenul de 325 mp., situat în intravilanul Mun. Ploiești, . A.
Reiese, totodată că, pentru imobilul situat în Ploiești, ., s-a formulat notificare în baza Legii 10/2001 de către numiții S. T. P., A. V. I. și S. I., recunoscându-se dreptul acestora la despăgubiri constând în c/valoarea imobilului din Ploiești, . (nr. 49A și nr. 49 B), compus din locuință, anexă, latrină și teren în suprafață de 304,50 mp.
De asemenea, rezultă că autoarele reclamantelor și apoi reclamantele, au stăpânit întregul teren din Ploiești, . A, în suprafață de 325 mp, identificat pe schița de plan în raportul de expertiză G. E. prin pct. 1-2-3-4-5-6-7-8-9-10-11-12-14-15-1, teren din care face parte terenul de 120 mp. identificat în pct. 1-2-3-14-15-1, dobândit de def. G. L. în baza deciziei nr. 54/1960, terenul de 205 mp. reprezentând diferența dintre suprafața măsurată de 325 mp și suprafața de 120 mp., dobândită în baza deciziei sus-menționate, stăpânit de către reclamante și autoarele lor în plus față de terenul de 120 mp., teren în care se include suprafața de 170 mp identificată prin pct. 4-5-6-7-8-9-10-11-12-4, asupra căreia se susține de către reclamante că numita G. C. a edificat casa de locuit construcție parter, anexă construcție parter și grup sanitar.
Ca atare, atât timp cât defuncta G. L. a dobândit în proprietate în baza deciziei nr. 54/1960 un teren în suprafață de 120 mp. și construcția existentă pe acest teren, înstrăinate de către fiica sa, G. C., fiului său, G. R. și soției acestuia G. A., înseamnă că reclamantele nu pot pretinde dobândirea unui drept de proprietate prin invocarea joncțiunii posesiilor lor cu cea a autoarelor lor, L. G. și G. C., asupra întregului teren situat în Ploiești, . A, de 325 mp., respectiv și asupra diferenței de teren de 205 mp. care excede terenului de 120 mp., întrucât îngrădirea, folosirea acestei parcele de teren de 205 mp. și încorporarea sa în suprafața de 325 mp, nu conferă în favoarea autoarelor reclamantelor și implicit a reclamantelor, exercitarea cu bună-credință, pentru sine a unei posesii continue, neîntrerupte, netulburate și sub nume de proprietar, ci reprezintă simple stări de fapt, fără niciun efect juridic și care demonstrează, în realitate, intenția reclamantelor de a acapara o suprafață de teren la care nu au dreptul, profitând de-a lungul anilor de faptul că această porțiune de teren se află în continuarea suprafeței de 120 mp., primită în proprietate de către defuncta G. L. și apoi, prin moștenire, de către G. C..
De altfel, este imposibil ca autoarele reclamantelor și apoi reclamantele să fi exercitat cu bună credință pentru sine o posesie asupra terenului de 205 mp., în condițiile în care au intrat în stăpânirea acestui teren în mod conștient, cunoscând că acesta nu le aparține, teren care, de altfel, a făcut obiectul Legii 10/2001, constatându-se dreptul foștilor proprietari la despăgubiri, caz în care, autoarele reclamantelor și apoi reclamantele nu puteau exercita posesia acestei diferențe de teren, decât în calitate de detentori precari și nicidecum în calitate de proprietari.
Faptul că autoarele reclamantelor și reclamantele au intrat în folosința acestui teren pe care l-au stăpânit de-a lungul timpului, invocând în acest sens declarațiile martorilor T. V. și M. G., nu înseamnă în mod automat că au exercitat o posesie utilă și neviciată asupra porțiunii de teren de 205 mp., care excede suprafeței de 120 mp., în condițiile în care declarațiile martorilor audiați, efectuarea expertizei topo atestă o simplă stare de fapt, constând în folosința terenului de 325 mp. și care nu este de natură să producă efecte juridice, mai ales că nu există nicio dovadă la dosar care să ateste modalitatea în care autoarele reclamantelor și apoi reclamantele au intrat în stăpânirea și a diferenței de teren de 205 mp., modalitatea în care au exercitat posesia acestui teren și cu ce titlu, astfel încât, exercitarea unei folosințe supra porțiunii de teren de 205 mp., nu reprezintă prin însăși natura sa o posesie utilă și neviciată, ci dimpotrivă, atestă acapararea de către autoarele reclamantelor și apoi de către reclamante, a unei suprafețe de teren care nu le-a aparținut niciodată, nu le aparține și nu a fost dobândită de acestea în mod legal.
De altfel, o dovadă concludentă a faptului că niciodată autoarea reclamantelor și apoi reclamantele nu s-au considerat proprietarele diferenței de 205 mp. constă și în faptul că, la decesul reclamantei inițiale, G. C., reclamantele au declarat că de pe urma acesteia a rămas numai un loc de înhumare și nicidecum și porțiunea de teren de 205 mp., or, dacă ar fi considerat că stăpânesc acest teren pentru sine, sub nume de proprietar, ar fi însemnat să se înscrie cu acest teren în evidențele fiscale, să plătească taxele și impozitele aferente, să-l includă în masa succesorală rămasă de pe urma defunctei lor autoare, împrejurări care ar fi putut conduce la concluzia exercitării unei posesii cu bună-credință, pentru sine, sub nume de proprietar.
În caz contrar, ar însemna ca orice persoană care nu are vreun drept de proprietate asupra unui teren să-l îngrădească, să-l folosească timp de cca. 30 de ani, pentru ca ulterior, să susțină că a exercitat de-a lungul timpului o posesie continuă, neîntreruptă, netulburată și sub nume de proprietar și astfel să invoce dobândirea dreptului de proprietate asupra porțiunii de teren îngrădite, ceea ce este inadmisibil, deoarece s-ar ajunge la situația de a de recunoaște un drept de proprietate în favoarea unei persoane, dobândit prin acapararea nelegală a unei suprafețe de teren.
Pe de altă parte, în ceea ce privește construcțiile edificate asupra terenului de 170 mp. ce face parte din terenul de 205 mp. în litigiu, în condițiile în care, din probele administrate nu rezultă dobândirea de către autoarele reclamantelor și de către reclamante a unui drept de proprietate asupra terenului, înseamnă că acestea nu pot invoca dobândirea dreptului de proprietate asupra construcțiilor pe calea accesiunii imobiliare, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de lege privind constatarea dobândirii de către reclamante a unui drept de proprietate asupra construcțiilor în litigiu în baza accesiunii, fiind necesar, în acest sens, ca reclamantele să facă dovada dreptului lor de proprietate asupra terenului, precum și îndeplinirea celorlalte condiții prev. de art. 488 și urm. C.civ. nemodificat.
Mai mult chiar, împrejurarea că autoarea reclamantelor, G. C., ar fi edificat aceste construcții anterior intrării în vigoare a Legii 50/1991 și ca atare, că nu ar fi avut nevoie de obținerea unei autorizații de construcție în acest sens, nu pot fi avute în vedere cât timp din probele administrate nu rezultă că, construcțiile în litigiu situate pe terenul ce excede suprafeței de 120 mp. proprietatea reclamantelor au fost edificate anterior anului 1991, mai ales că la evaluarea acestor construcții de către expert s-a ținut seama de o . coeficienți de individualizare, de amplasare, de lipsa autorizației de construire, aspecte necontestate de către reclamante, astfel încât, acestea nu se pot prevala de propria lor culpă, imoralitate, constând în nerespectarea dispozițiilor Legii 50/1991 ce reglementează regimul edificării construcțiilor pentru a obține protecția unui drept constând în dobândirea dreptului de proprietate asupra acestor construcții pe calea accesiunii imobiliare, ceea ce este inadmisibil.
Totodată, în ceea ce privește construcțiile edificate de către autoarea reclamantelor, reclamante asupra terenului proprietatea lor dobândit prin moștenire în suprafață de 120 mp., constând în casă de locuit având regim de înălțime parter și mansardă, anexă construcție parter, atât timp cât aceste construcții au fost edificate pe cheltuiala exclusivă a acestora, cu materiale proprii, înseamnă că reclamantele nu pot pretinde pe cale judecătorească constatarea dreptului de proprietate asupra acestor construcții în temeiul accesiunii imobiliare întrucât, pentru a fi îndeplinite condițiile constatării dreptului de proprietate asupra construcțiilor în litigiu în baza accesiunii, este necesar ca autoarea reclamantelor, reclamantele, în calitate de proprietare ale terenului, să fi edificat aceste construcții cu materialele altei persoane sau edificarea acestor construcții să fi fost efectuată de către o terță persoană cu materiale proprii însă pe terenul reclamantelor.
Or, probele administrate în cauză atestă edificarea acestor construcții de către autoarea reclamantelor, reclamante cu materiale proprii, pe terenul proprietatea lor, aspecte care demonstrează neîndeplinirea condițiilor privind accesiunea imobiliară artificială reglementată de disp. art. 492 și urm. C.civ.
De altfel disp. art. 488-503 c.civ. ce reglementează materia accesiunii imobiliare naturală și artificială nu prevede situația proprietarului terenului care edifică construcții cu materiale proprii, astfel încât, în lipsa reglementării de către dispozițiile legale aplicabile a unei asemenea situații de fapt, nu devin incidente disp. art.482 c.civ. care devin aplicabile numai cazurilor expres reglementate de acestea, având un caracter special, și nicidecum la orice alte situații în care un proprietar edifică construcții pe terenul său, cu materialele, manopera proprii și pe cheltuiala sa exclusivă.
Faptul că autoarele reclamantelor, reclamantele au edificat construcțiile în litigiu pe terenul proprietatea lor cu materiale și manoperă proprie și nu dețin un act juridic care să ateste dreptul lor de proprietate asupra construcțiilor în litigiu, nu înseamnă în mod automat că reclamantele pot pretinde recunoașterea unui drept de proprietate a unui asemenea drept pe cale judecătorească, în temeiul accesiunii imobiliare, deoarece disp. art. 488-503 c.civ. sunt de strictă interpretare și aplicare, reglementând în mod expres situațiile prevăzute de lege și nicidecum orice alte situații de fapt ce exced acestora.
Astfel, în mod greșit instanța de fond a reținut situația de fapt și a admis acțiunea precizată, constatând dreptul de proprietate al reclamantelor dobândit prin efectul uzucapiunii de 30 de ani asupra terenului de 205 mp. și dreptul de proprietate asupra construcțiilor: casă de locuit, anexă, construcție – parter, grup sanitar, casă de locuit regim de înălțime parter și mansardă și anexă construcție parter, dobândit prin efectul accesiunii imobiliare, cât timp nu sunt îndeplinite condițiile art. 1847 și urm. C.civ. nemodificat, ale 488 și urm. C. civ. nemodificat.
Criticile apelantei în sensul că prin hotărârea pronunțată instanța a eludat prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, lege în temeiul căreia reclamantele aveau obligația de a se adresa autorității administrației publice locale pentru obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de construire și abia apoi să realizeze construcțiile or, prin soluția pronunțată se creează un precedent ce ar putea conduce la încurajarea încălcării legii ce reglementează executarea lucrărilor de construire, sunt întemeiate, întrucât, pe de o parte, construcțiile edificate pe terenul în litigiu de 205 mp. au fost realizate în lipsa autorizației de construire prev. în mod imperativ de Legea 50/1991 ce reglementează regimul edificării construcțiilor și care impune în acest scop obținerea unei autorizații de construire, obligație neîndeplinită de către autoarea reclamantelor și, respectiv de către reclamante, edificând aceste construcții în mod nelegal, mai ales că, pentru a putea pretinde dreptul de proprietate asupra construcțiilor existente pe teren, ca efect al accesiunii imobiliare, trebuie ca reclamantele să fi făcut dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra terenului pe care au edificat aceste construcții, dovadă inexistentă în cauză, nefăcându-se dovada exercitării unei posesii utile și neviciate asupra acestui teren, iar pe de altă parte, pentru construcțiile edificate asupra terenului de 120 mp. nu se poate constata dreptul de proprietate pe calea accesiunii imobiliare în condițiile în care au fost edificate de autoarele reclamantelor, de reclamante, pe cheltuiala lor exclusivă, cu materiale și manoperă proprie, astfel că nu sunt incidente disp. art. 482 c.civ.
Prin urmare, tribunalul, în raport de aceste considerente, constatând că soluția instanței de fond s-a dat cu interpretarea și aplicarea greșită a dispozițiilor legale ce reglementează materia uzucapiunii de lungă durată și a accesiunii imobiliare artificiale, în temeiul art. 296 C.pr.civ. nemodificat, va admite apelul și va schimba în tot sentința atacată, în sensul că va respinge acțiunea precizată în totalitate, ca neîntemeiată.
De asemenea, în baza 274 C.pr.civ. nemodificat, va obliga în solidar pe intimate la 4890,5 lei cheltuieli de judecată către apelant.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Admite apelul declarat de apelantul pârât M. PLOIEȘTI PRIN PRIMAR cu sediul în Ploiești, ., jud. Prahova, împotriva sentinței civile nr._/2014 pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimații reclamanți G. V. E., domiciliată în Ploiești, ., ., jud. Prahova, C. S. F., domiciliată în Ploiești, ., ., etaj 4, apartament 14, jud. Prahova și C. D. E., domiciliată în Ploiești, ., jud. Prahova și, în consecință:
Schimbă în tot sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea precizată în totalitate, ca neîntemeiată.
Obligă în solidar pe intimați la 4890,5 lei cheltuieli de judecată către apelant.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 24 martie 2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
C. M. R. C.
GREFIER,
Cardașol I. N.
Operator de date cu caracter personal nr. 5595
Redactat R.C./Tehnored. B.M.
6 ex./29.05.2015
D.f. -_ Judec. Ploiești
J.f. - M. A.
| ← Acordare personalitate juridică. Decizia nr. 1387/2015.... | Încuviinţare executare silită. Decizia nr. 1273/2015.... → |
|---|
