Evacuare. Decizia nr. 552/2015. Tribunalul PRAHOVA

Decizia nr. 552/2015 pronunțată de Tribunalul PRAHOVA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 2083/331/2014

ROMÂNIA

TRIBUNALUL PRAHOVA-SECTIA I CIVILĂ

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 552

Ședința publică din data de 16.02.2015

PREȘEDINTE – D. G.

JUDECĂTOR – C. D. E.

GREFIER – C. A.

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelantul pârât P. N., domiciliat în Vălenii de M., .. 56, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1579/11.11.2014, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimatul reclamant P. C. S. M., domiciliat în Ploiești, ., ., ., jud. Prahova.

Cererea de apel a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 50 lei, achitată cu chitanța . nr._/2014, anulată și atașată la dosar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, a răspuns intimatul reclamant, personal și asistat de avocat N. M., lipsă fiind apelantul reclamant.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar s-a depus prin intermediul compartimentului registratură, răspuns la întâmpinare, din partea apelantului pârât, după care,

Tribunalul pune în discuție excepția tardivității formulării apelului, invocată de intimatul reclamant, prin întâmpinare.

Intimatul reclamant, prin apărător, solicită admiterea excepției, având în vedere că sentința civilă pronunțată de instanța de fond a fost dată cu apel în termen de 5 zile de la pronunțare, iar cererea de apel a fost depusă la data de 21.11.2014; cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat, pentru care depune chitanța la dosar.

Tribunalul rămâne în pronunțare pe excepție.

TRIBUNALUL,

Deliberând asupra apelului de față constată următoarele:

Prin cererea de ordonanță președințială înregistrată pe rolul Judecătoriei Vălenii de M. sub nr._, la data de 03.09.2014, reclamantul P. C. S. M. domiciliat în municipiul Poliești, ., ., . a chemat în judecată pe pârâtul P. N. domiciliat în Orașul Vălenii de M., B-ul N. I. nr. 56, ., ., solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună evacuarea acestuia din domiciliul proprietatea sa, situat în com. Drajna, ., ., Jud. Prahova.

În motivarea cererii, reclamantul arată că este proprietarul imobilelor teren și construcții – casă situat în ., ., jud. Prahova, înscrise în cartea funciară a localității Drajna, CAD 361, dobândite prin contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr._/12.12.2013 la BNP P. V. din Ploiești, iar cu ocazia încheierii acestui contract i s-au înmânat și cheile imobilului de către vânzător – lichidatorul Euroinsol Conbsulting SPRL al . Ploiești al cărui administrator a fost pârâtul din prezenta cauză.

Mai precizează reclamantul că vânzătorul – lichidatorul judiciar nu i-a adus la cunoștință că pârâtul nu a eliberat imobilul, locuiește în continuare, fără drept acolo și refuză să-l elibereze în disprețul încercărilor sale de rezolvare a litigiului pe cale amiabilă, sens în care l-a notificat și l-a invitat la mediere de nenumărate ori, însă refuză orice cooperare.

În ședință publică din 27 oct. 2014 apărătorul reclamantului a depus la dosar o precizare la cererea de chemare în judecată, în senul că obiectul acesteia este acțiune în evacuare conform art. 1033-1048 Cod procedură civilă potrivit procedura specială de evacuare.

Pârâtul a formulat întâmpinare în care arată că actul de vânzare cumpărare, s-a întocmit în baza sentinței nr. 1627 din 02.12.2013, la care el nu a fost citat în calitate de administrator special al . – societate ce a intrat în faliment.

Mai precizează pârâtul că deși actul de vânzare 6195 s-a încheiat la data de 12.02.2013, comunicarea sentinței către părți s-a făcut la data de 25.02.2014, hotărârea nr. 1627 din 02.12.2013 nefiind definitivă la data de 15.02.2013, numitul P. S. M. intra în imobilul din ., împreună cu alte persoane (patru) distrugând ușa de la intrare cu unelte specifice, nefiind de față nici el, nici organele de poliție.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri și s-a luat interogatoriu pârâtului.

În urma probelor administrate în cauză, Judecătoria Vălenii de M. a pronunțat sentința civilă nr. 1579/11.11.2014 prin care a admis cererea precizată formulată de reclamantul P. C. S. M., a dispus evacuarea pârâtului din imobilul proprietatea reclamantului situat în ., ., Jud. Prahova si a obligat pârâtul la 100 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin contractul de vânzare autentificat sub nr. 6195/12.12.2013 de Biroul notarial Equitas – Societate profesională notarială Vălenii de M., . Ploiești, prin lichidator judiciar Societatea Profesională Euroinsol Consulting SPRL Ploiești a vândut reclamantului P. S. C. M., terenul situat în intravilanul comunei Drajna, ., Jud. Prahova, în suprafață de 700 m.p., având număr cadastral 361, înscris în cartea funciară a localității Drajna, nr._ (nr. CF vechi 240/e:240), împreună cu construcția aflată pe acesta, nefinalizată (filele 30,31).

De fapt, la interogatoriu, pârâtul recunoaște că reclamantul a cumpărat în luna decembrie 2013, imobilul din Drajna, ., Jud. Prahova, scos la vânzare de lichidatorul judiciar al . și la data de 6 ianuarie 2014 reclamantul i-a prezentat contractul de vânzare – cumpărare (întrebările 2 și 3 fila 86).

Prin notificarea înregistrată sub nr. 20/ 10.07.2014 la biroul executorului judecătoresc T. D. I., reclamantul a pus în vedere pârâtului ca în termen de 5 zile de la comunicarea notificării să evacueze imobilul proprietatea sa situat în comuna Drajna, ., ., Jud. Prahova.

Având în vedere cele mai susmenționate și ținând cont de disp. art. 1033 alin. 1 și art. 1040 Cod procedură civilă, instanța va admite cererea precizată și va dispune evacuarea pârâtului din imobilul proprietatea reclamantului, situat în com. Drajna, ., ., Jud. Prahova.

În baza art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă instanța va obliga pe pârât la 100 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Împotriva sentinței instanței de fond a declarat apel, în termen legal, pârâtul P. N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele ce urmează a fi expuse .

Astfel, arata apelantul că, în motivarea cererii de evacuare, reclamantul P. S. M., induce în eroare instanța prin minciună grosolană deoarece arată că odată cu încheierea contractului de vânzare-cumpărare aut. Nr. 6195/12.12.2013, i s-ar fi înmânat cheia imobilului cumpărat, lucru ce nu este adevărat având in vedere ca a distrus intrările în imobil, cu unelte specifice, prin forță.

După terminarea operațiunii ilegale din data de 15.02.2014, a schimbat încuietorile de la poartă și . cheile personale, iar . fost făcută fără prezența apelantului, a organelor de poliție locale, fapt dovedit și prin adresa nr._/17.02.2014, emisă de Postul de Poliție al Comunei Drajna – reclamantului P. S. M..

Pentru acest fapt s-a făcut plângere penală în data de 17.02.2014, împotriva reclamantului pentru furt, sechestrarea și distrugere de bunuri personale.

De asemenea susține apelantul ca, nu este adevărată împrejurarea arătata de reclamant in sensul că, imobilul se degradează și nu poate executa lucrări de întreținere, având in vedere ca acesta deține cheile de la imobil, iar ceea ce arată în fotografii referitor la degradarea construcției, sunt amenajări anexa executate ulterior de către apelant, înainte de înstrăinarea imobilului.

Având în vedere că vine iarna, și în acest anotimp, evacuările nu se admit, solicită să se dispună admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Primindu-se dosarul la Tribunalul Prahova, cauza a fost înregistrată sub nr._ .

In raport de motivele de apel, intimatul a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității formulării apelului si in subsidiar a solicitat respingerea apelului ca nefondat.

Examinând excepția tardivității formulării apelului, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, precum și a dispozițiilor legale care au incidență în soluționarea prezentei cauze, tribunalul constată următoarele:

Potrivit art. 999 NCPC ( aplicabil in cauza fata de data înregistrării cererii de chemare in judecata ), ordonanța președințiala este supusa numai apelului in termen de 5 zile de la pronunțare, daca s-a dat cu citarea părților, si de la comunicare, daca s-a dat fără citarea lor.

In prezenta cauză, ordonanța supusa examinării de către instanța de control judiciar, a fost data cu citarea părților, pârâtul fiind chiar prezent la data la care au avut loc dezbaterile in fata instanței de fond .

Prin urmare, calea de atac a fost corect indicata de către prima instanța, ca fiind aceea a apelului in termen de 5 zile de la pronunțare (respectiv de la data de 11.11.2014), ultima zi de declarare a căii de atac fiind așadar data de 17.11.2014.

Or, apelul a fost declarat la data de 21.11.2014, conform rezoluției de primire de la fila 5 dosar apel, cu depășirea termenului expres prevăzut de lege.

F. de aceste considerente, tribunalul constata ca excepția tardivității formulării apelului invocata de către intimat prin întâmpinare este întemeiată, astfel încât va respinge apelul declarat de apelantul pârât P. N., domiciliat în Vălenii de M., .. 56, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1579/11.11.2014, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimatul reclamant P. C. S. M., domiciliat în Ploiești, ., ., ., ca tardiv formulat.

Fiind in culpă procesuala, tribunalul va obliga apelantul la plata către intimat a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, conform chitanței depuse la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

IN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite excepția tardivității formulării cererii de apel invocată prin întâmpinare.

Respinge apelul declarat de apelantul pârât P. N., domiciliat în Vălenii de M., .. 56, ., ., împotriva sentinței civile nr. 1579/11.11.2014, pronunțată de Judecătoria Vălenii de M., în contradictoriu cu intimatul reclamant P. C. S. M., domiciliat în Ploiești, ., ., ., jud. Prahova, ca tardiv formulat.

Definitivă.

Obligă apelantul la plata către intimat a sumei de 1500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 16.02.2015.

Președinte, Judecător,

D. G. C. D. E.

Grefier,

C. A.

Operator de date cu caracter personal nr.5595

Red. G.D../tehnored. I.I.E.

4 ex./ 03.03. 2015

d.f. nr._ - Judecătoria Vălenii de M.

j.f. V. T.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Decizia nr. 552/2015. Tribunalul PRAHOVA